România Liberă, aprilie 1971 (Anul 29, nr. 8223-8247)

1971-04-08 / nr. 8228

,România liberăn Plantele medicinale ocupă numai 0,0138 la sută din suprafaţa cultivată DE CE? 1. Cerinţele plantelor faţă de căldură şi mărimea seminţelor hotărăsc, in ultimă instanţă, ordinea de urgenţă la semănat. Ce constatăm însă urmărind, din acest punct de vedere, desfăşurarea actualei campanii agricole ? S-a trecut masiv, în multe judeţe, la semănatul florii-soarelui (ceea ce este foarte bine !), dar au rămas unele suprafeţe nerealizate la culturile ce se seamănă primăvara devreme şi chiar în mustul zăpezii. O precizare : răminerile in urma sunt concentrate in SPECIAL LA GRUPA PLANTELOR MEDICINALE ŞI AROMATICE ! 2. Nimeni n-ar putea reproşa faptul că, atunci cînd s-a adresat DIRECŢIEI GENERALE A AGRICULTURII BRAŞOV într-o problemă sau alta, n-a găsit toată solicitudinea. Există totuşi o excepţie. Recent, delegatul unei instituţii din Bucureşti n-a putut — în ciuda insistenţelor făcute timp de două zile — să aibă o scurtă întrevedere cu cineva din conducerea acestei direcţii. Refuzul vine de acolo să SOLICITANTUL A FĂCUT IMPRUDENŢA SA ANUNŢE SECRETARA CA VINE IN PROBLEMELE PLANTELOR MEDICINALE SI AROMATICE. 3. Aria de preocupări a Institutului de cercetări pentru cereale şi plante tehnice Fundulea—Ilfov este vastă şi în aproape fiecare compartiment există realizări notabile. Un sector n-a reuşit, cit de cit, să ţină pasul cu cerinţele producţiei, momentul de vîrf, în cele două decenii de existenţă, rezumîndu-se doar la crearea unui soi de degeţel linos cu un conţinut de 0,15—0,16 la sută digitoxină. NE-AM REFERIT LA LABORATORUL DE PLANTE MEDICINALE AL SUS-AMINTITULUI INSTITUT... Merită oare acest tratament „herbarus“ sau ,,ierburile de doftoroaie" aşa cum sunt amintite în cronici şi hrisoave, plantele medicinale ? O examinare mai atentă a situaţiei, ne duce însă la concluzii de-a dreptul surprinzătoare ; industria de medicamente, cosmetice şi alimentară solicită cantităţi tot mai mari de plante medicinale cultivate sau din flora spontană. Din degețelul linos se extrage un medicament, mult căutat, pentru prevenirea maladiilor cardiace, din frunzele de anghinare se prepară anghicolul folosit în bolile de ficat, mătrăguna constituie materie primă pentru fabricarea diferitelor medicamente. Lavanda, menta, salvia şi altele furnizează esenţe care îşi găsesc o largă întrebuinţare în industria cosmeticelor, iar ţintaură este planta care dă gustul specific al băuturilor aperitive de tip ,„bitter“ sau vermut. Prin dezvoltarea în multe ţări a industriei preparatelor galenice — a cărei producţie se bazează pe materie primă vegetală — a industriei de ceaiurimedicinale există o conjunctură deosebit de favorabilă pentru exportul plantelor medicinale şi aromatice, în condiţii avantajoase. La ora aceasta, de pildă, se pot exporta cantităţi nelimitate de măceşe, producţia totală nereuşind să acopere în întregime cererea. Pentru o tonă de măceşe uscate şi prelucrate sub formă de pericarp (după eliminarea seminţelor) se obţin tot atîţia tei valută cit se realizează din exportul unei tone de brînzeturi. Este important de remarcat faptul că un leu valută se realizează la plantele medicinale şi aromatice cu costuri mai reduse în comparaţie cu alte produse, ceea ce asigură exportului o eficienţă ridicată. In cazul exportului de muşeţel, un leu valută se obţine cu 15 lei mai puţin, în cazul degeţelului linos diferenţa este de 10 lei faţă de cursul de revenire la exportul de unt. Dacă paralel cu exportul de plante medicinale, sub formă uscată, s-ar insista mai mult pe valorificarea sub formă de derivaţi de sinteză, aportul de deviza la fiecare hectar cultivat ar putea să crească de 15—18 ori. La începutul campaniei agricole, cooperativele TICHILEŞTI LIŞCOTEANCA, ÎNSURĂŢEI şi DUBEŞTI din judeţul BRĂILA au solicitat sprijin din partea organelor agricole în extinderea suprafeţelor destinate plantelor medicinale. Interesul producătorilor este pe deplin justificat. Prin cultivarea acestor plante, se creează în acelaşi timp o bază meliferă solicitată de sectorul apicol, se asigură o folosire intensivă a forţei de muncă, se obţin venituri mari la hectar. Unităţile cooperatiste din MICEŞTI, IARA şi POIANA, judeţul CLUJ, obţin în medie un venit anual de 7 601 —11 300 Iei de la fiecare hectar cultivat cu mac. Cooperativele agricole din comuna DIOSIG — BIHOR realizează din cultura degeţelului linos un venit de peste 30 000 lei la hectar. Dacă adăugăm la aceasta faptul ca unele plante medicinale sunt folosite la fixarea terenurilor supuse eroziunii, la ocuparea unor suprafeţe practic nefolosite (coaste, pante mari, spaţiile dintre pomi etc.) sau la valorificarea mai eficientă a solurilor sărăturoase puţin productive. avem o imagine şi mai completă a rentabilităţii acestui sector. In faţa atîtor argumente, ce pledează pentru dezvoltarea culturii plantelor medicinale, dezinteresul cu care este privit acest sector pare de neînţeles. Un prim răspuns căutăm să-l obţinem la Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor (MAIASA). — Plantele medicinale ? Cunoaşteţi ponderea pe care o au in lotalul suprafeţei cultivate ? Vă spunem noi : 0,013 la sută. Nu însumează cel puţin citeva procente... Cred că nu ne cereţi să lăsăm griul şi porumbul şi să ne ocupăm de chimion mac, muştar sau muşeţel ? ! Vă sugerăm să întrebaţi mai bine ministerele interesate... Sîntem expediaţi, cu alte cuvinte, la Ministerul Industriei Chimice, Ministerul Sănătăţii, Centrocoop. Din simpla înşiruire a instituţiilor centrale care au ca obiect producerea, industrializarea şi valorificarea plantelor medicinale, reiese că atunci cînd răspunderile sînt dispersate, este normal să se întîmple ceea ce s-a întîmplat. Fireşte că nu ne-a trecut, cel puţin o clipă, prin gînd să cerem ca la MAIASA întreaga atenţie să fie concentrată, de acum înainte, numai asupra plantelor medicinale. Dar putem demonstra că obligaţia acestui minister (cit şi a direcţiilor generale judeţene din subordine) este de a asigura condiţii de dezvoltare şi sectorul plantelor medicinale, în colaborare, bineînţeles, cu alte instituţii interesate. Poate și aici s-ar putea întreprinde ceva pentru înlăturarea paralelismelor prin organizarea unei centrale (sau trust cu statut de centrală) care să preia sarcinile tuturor acestor ministere. In felul acesta vedem lichidarea multor anomalii existente în prezent. Centrala de contractări şi achiziţii a Centrocoop-ului are instalate, bunăoară, cazane pentru distilarea mentei în judeţele PRAHOVA, TIMIŞ şi HUNEDOARA, dar, din lipsa materiei prime, aceste utilaje mai mult stau decit lucrează. Şi asemenea situaţii nu sunt singurele. Aşa se face că pe listele noastre de importuri mai figurează şi acum mentolul şi uleiul de lavandă, deşi printr-o preocupare mai mare am putea dimpotrivă să fim prezenţi, cu aceste produse pe piaţa externă. Revirimentul ar trebui pregătit de pe acum pentru că problema este urgentă. Dar ce se constată ? La data cînd semănatul unor plante medicinale şi aromatice ar trebui încheiat, se vorbeşte încă de... contractare. In judeţele BRAŞOV, CONSTANŢA, COVASNA, BRĂILA, GALAŢI şi altele, din cauza dezinteresului organelor agricole locale, sute de hectare riscă să rămîna neînsămînţate. Dar asigurarea suprafeţelor destinate plantelor medicinale — cu perspectiva de creştere în următorii ani — nu înseamnă şi rezolvarea problemei. Cu unele excepţii, terenurile afectate acestor culturi pe cooperative agricole sunt extrem de mici. Asistăm deci la o pulverizare a suprafeţelor, fapt ce are consecinţe asupra aplicării agrotehnicii şi anulează orice interes pentru efectuarea unor investiţii minime pentru depozitarea şi uscarea recoltei. O statistică demonstrează că în prezent se contractează cu circa 1 200 de cooperative agricole, în rîndul cărora se numără multe cu suprafețe ce oscilează în jurul a numai 4—5 hectare. Un început a fost făcut in unele unităti cultivatoare — SEACA DE CÎMP, CIORANII DE JOS, FELDIOARA, OTELEC, UIOSIG, FlNTINA MARE — prin organizarea unor ferme specializate în aceasta direcţie. Dar trebuie ca pe baza unor studii făcute la faţa locului, pornindu-se de la existenţa braţelor de muncă ţinînd cont de posibilităţile de irigare a culturilor, de experienţa cîştigată, de tradiţie, să se organizeze noi ferme de acest gen. In cursul anchetei ne-a fost dat să auzim, destul de des următoarea remarcă : — N-am declarat „război“ plantelor medicinale. Studiaţi di d-voastră planul nostru de cultură şi propuneţi concret la ce să renunţăm ca să punem muşeţel sau facella ? In faţa unei asemenea întrebări categorice, recunoaştem, am fost puşi în dificultate. Considerăm totuşi că specialiştii din unităţi pot găsi ei înşişi cel mai bun răspuns. Ceea ce vrem să adăugăm este faptul că pentru asemenea culturi — aşa cum ar f, maiarătat — se poate apela şi la terenuri mai puţin productive. Se poate merge — în vederea folosirii mai depline a terenului arabil — şi pe sistemul culturilor intercalate : mazăre cu muştar, mac cu chimion sau mac semănat în cartofi, sfeclă de zahăr sau morcovi. Ce avantaje rezultă, de pildă, prin semănatul muştarului în mazărea pentru boabe, care este cultura de bază ? în acest caz, cultura intercalată serveşte ca susţinător pentru mazăre care leagă în întregime (se obţine un spor de producţie la hectar de 50—200 kg) şi în plus se scoate o producţie suplimentară de 150—209 kg la ha de muştar (care valorează 900—1 200 lei). De asemenea s-au obţinut rezultate bune prin semănatul busuiocului pe biloanele culturilor legumicole irigate, în special în judeţele ILFOV şi TIMIŞ. Venitul suplimentar ajungînd pînă la 5 000 lei la hectar. Progresul în acest sector — de mare importanţă pentru economia naţională — este condiţionat în mare măsură de existenţa unui material de înmulţire cu valoare biologică ridicată. Or, în acest domeniu multe lucruri sunt într-un stadiu arhaic. In prezent, materialul de înmulţire, pentru întreaga gamă de sortimente introduse în planul de cultură, se realizează în mod neorganizat, la întîmplare. Laboratorul respectiv de la institutul Fundulea asigură cantităţi foarte mici de seminţe, iar dacă îşi ia uneori unele angajamente în acest sens, nu le onorează. Unele plante din flora spontană, cum ar fi ghinţura şi saschiu mult solicitate, au devenit, din cauza recoltării acerbe, monumente ale naturii. Se pune deci problema luării în studiu a acestor plante in curs de dispariţie pentru a găsi modalităţi de a le introduce în cultură. Am enumerat doar citeva din temele pe care cercetarea ar trebui să le abordeze fără nici o întîrziere. Extinderea sectorului respectiv — care să dispună şi de timpuri pentru producerea seminţelor — şi în special legarea acestuia de viitoarea centrală de producţie ar rezolva multe din problemele care se pun în prezent în producerea şi industrializarea plantelor medicinale și aromatice. Ing. TH. MARCAROV In numărul 8165, din 24 ianuarie 1971, publicam ancheta „100 de autovehicule la control“. Vizam — așa cum am mai arătat — in primul rind fenomenul de poluare a aerului în Capitală, iar în cadrul anchetei, ne-am oprit cu deosebire la pericolul pe care-l prezintă mijloacele de transport ale I.T.B. Ancheta a avut un larg ecou în rîndul cititorilor. Dovadă — numărul mare de scrisori primite după publicarea ei. Iată, de pildă, ce ne semnalează un grup de cetăţeni de pe str. Puişor. Semnatarii scrisorii sînt dezamăgiţi că atunci cînd am testat noi maşinile liniei 33, îi-am poposit şi la garajul I.T.B. din str. Puişor. ’ De ce am revenit asupra acestor probleme ? Pentru că inginerul Horia Iacob Teiuşan, director general al I.T.B., ne-a trimis şi dînsul o scrisoare —, o misivă lungă, întinsă pe şapte pagini dactilografiate. Nu ne-am grăbit să o publicăm. Voiam să vedem dacă după apariţia acestei anchete se va schimba ceva. Nici vorbă. In scrisoare, însă, ni se aducea la cunoştinţă că articolul în cauză a fost dezbătut într-o amplă analiză cu factorii competenţi din cadrul Direcţiei generale a I.T.B. şi unităţile acesteia. Conducerea I.T.B. îşi însuşea în principiu critica făcută cu excepţia unui singur aspect. Cităm textual : „Nu putem reţine acuzaţia neîntemeiată din cuprinsul articolului prin care se afirmă că conducerea Direcţiei generale s-ar fi alarmat de efectuarea testului în cauză. Ea este total inexactă. Dimpotrivă, conducerea dorea să participe cu personal specializat al întreprinderii care, împreună cu redactorul dumneavoastră şi cu delegaţii I.M.M.B. să poată furniza un cerc mai larg de date, măsuri şi preocupări“. Asta-i tot în ceea ce priveşte dezacordul I.T.B.-ului cu cele arătate de noi. In rest, „aveam de gînd“, „vom face“, „nu avem“, „nu sîntem ajutaţi". Credeam că I.T.B. ne va comunica nişte îmbunătăţiri reale. In loc de aceasta însă încearcă să se disculpe, dînd vina pe seama unor factori din afară, înainte de a reda versiunea I.T.B. asupra modului în care ar putea fi stopată contribuţia sa la poluarea atmosferei, să ne oprim puţin asupra investigaţiilor făcute în aceleaşi locuri şi în alte puncte ale Capitalei. Dar, să reamintim citeva elemente din articolul precedent : „Preocupările pentru înlăturarea poluării aerului au luat într-o serie de ţări caracterul unei acţiuni organizate. Au apărut legi ce reglementează strict conţinutul maxim admisibil al agenţilor poluanţi. In Europa, o comisie O.N.U. a elaborat un proiect pentru verificarea poluării atmosferei prin gazele de eşapament. Interesante sunt cifrele privind reglementarea densităţii fumului eliminat de motoare Diesel: Franţa, Italia, Suedia — 60 UH; Belgia — 50 UH; Anglia — 40 UH". Aşadar, împreună cu it. col. MIHAIL SOCOLICI şi cu cpt. ing. IOAN ILCA, de la Serviciul circulaţie al I.M-M.B., pornim cu aparatul Fummetru în diferite puncte ale Capitalei. Garajul Puişor al I.T.B. Zeci de maşini, cu motoarele în mers. Sunt ambalate la maximum. In afară de faptul că provoacă un vacarm de nedescris, fumul îl poţi tăia cu cuţitul. întrebăm pe şoferul autocamionului 21—B—8203 de ce ambalează motorul şi de unde atita fum. — Am o bujie care nu lucrează. Ciudat. Verificăm maşina. Ţeava de eşapament este ruptă. Fumul învăluie maşina. înţelegem supliciul la care sunt supuşi locuitorii din jurul acestui garaj. Oamenii stau cu geamurile închise. — Cînd îi rogi să nu mai ambaleze motoarele, tocmai atunci încep mai tare — ne spune un cetăţean. Nu are rost să mai descriem cele întâlnite în noul raid întreprins. Dar să amintim — şi în felul acesta să tragem din nou un semnal de alarmă — că rezultatul testului este mai puţin îmbucurător. Ne aşteptam ca motoarele maşinilor I.T.B. să fie reglate, reparate cit decit. Situaţia este însă mai rea. Din 100 de maşini testate, la 63, densitatea fumului (coloraţia hîrtiei de filtru) a depăşit 60 la sută. Rîndul trecut găsisem doar 55 de maşini cu asemenea densitate. Au existat mașini care nici nu mai trebuiau testate cu aparatul Fummetru. Scoteau un nor de fum așa de mare și de gros, incit scara gradată era prea mică pentru a-1 aprecia (autobuzele cu numerele de inventar 785, 988, 1087, 728 etc.). Efectuînd acest nou test, am ajuns la concluzia că articolul nostru n-a determinat nici un fel de schimbare în activitatea şi preocupările I.T.B. In loc să organizeze repararea şi reglarea instalaţiilor de alimentare şi aprindere a motoarelor, conducerea I.T.B. se mulţumeşte doar să ţină şedinţe şi să întocmească referate pe această temă. Credem că este timpul ca lichidarea acestei surse de noxe pentru aerul Bucureştiului să precedeze munca de întocmire a ceea ce se numeşte acum „dosar privind combaterea poluării aerului“. Dar să revenim la răspunsul primit. „Din rezultatele investigaţiilor făcute — ni se arată în răspuns — se constată că majoritatea vehiculelor funcţionează cu densităţi de fum ce depăşesc limitele indicate. In cadrul verificărilor, s-a constatat că vehiculele cu un grad înaintat de uzură prezintă şi procente foarte ridicate de oxid de carbon (9 — 12 la sută). Cum din parcul I.T.B. de camioane şi turisme, peste 40 la sută (842 vehicule) au depăşit norma de casare, unele atingînd peste 700 000 km. de exploatare, situaţia obţinută în cadrul măsurătorilor apare perfect explicabilă. (? ?)“ Noi însă constatasem — şi este un punct asupra căruia insistăm, deoarece el aruncă o altă lumină asupra problemei — că şi la autovehiculele noi situaţia este aceeaşi în ceea ce priveşte cantitatea de gaze nocive pe care o emană (cazul unor autobuze de la garajul Militari). Să vedem însă, în continuare, cum se scuză conducerea I.T.B.-ului : „Pentru a stabili care sunt performanţele constructive ale autobuzelor din parc, întreprinderea a intervenit prin I.S.C.E. „Autotractor“, in nenumărate rînduri, la uzinele furnizoare, să comunice nivelele densităţii fumului la motoarele pe care le garantează. Nici pînă în prezent nu s-au putut obţine aceste date esenţiale. Nici pe plan intern, cu toate demersurile făcute, constructorii de autovehicule şi autospeciale nu ne-au informat asupra acestor elemente“. Noi nu credem că era chiar atît de greu să se obţină asemenea date. Doar dacă te mulţumeşti să trimiţi o adresă prin poştă şi aştepţi cuminte să-ţi vină răspunsul. Un alt factor care are o importanţă deosebită în mărirea emisiilor de fum îl constituie starea echipamentului de injecţie. I.T.B. reclamă că nu a primit nici un fel de piese de schimb pentru instalaţii de alimentare a motoarelor, că nici una din uzinele constructoare din ţară nu a acceptat pînă în prezent asimilarea unor piese de schimb şi de aceea ar fi greu ca autovehiculele să mai poată atinge performanţele prevăzute prin proiect. Mai departe, scrisoarea enumeră o serie de măsuri care se vor lua pentru curmarea acestei stări de lucruri. Le menţionăm aşa cum au fost formulate : „1. Intervenţii susţinute pentru obţinerea pieselor de schimb din import şi indigene ; 2. Asigurarea din producţia indigenă a filtrelor, de motorină, procurarea de carburatoare, pompe benzină, pompe injecţie ; 3. Procurarea unui analizator de gaze de tip Bosch; 4. Prin colaborarea cu forurile interesate se urmăreşte realizarea unor obiective de felul următoarelor : obţinerea unui aditiv antifum care, introdus în motorină, să reducă densitatea fumului emis de motoarele Diesel ; organizarea unui laborator mobil dotat cu aparatura necesară care să determine în traseu componentele nocive din gazele de eșapament sau densitatea fumului emis de motoarele Diesel; dotarea atelierelor de revizie şi reparaţii de echipament de injecţie, carburaţie, alimentare şi sisteme de aprindere cu aparatura necesară pentru măsurarea noxelor ; reluarea intervenţiilor la M.I.C.M., pentru introducerea in planurile de studii şi cercetări ale institutelor sale precum şi ale uzinelor constructoare, a unor teme privind reproiectarea unor subansambluri în scopul îmbunătăţirii actualelor construcţii de motoare şi introducerea unor sisteme auxiliare pe autovehicule care să conducă la asigurarea unei combustii cit mai complete şi, ca atare la reducerea procentului de substanţe poluante“. Am reprodus pe larg părerile formulate de directorul general al I.T.B., deoarece considerăm că este util ca opinia publică să cunoască exact punctul de vedere al acestui for, de atitudinea căruia depinde într-o măsură atît de mare acuratețea atmosferei Capitalei. Nu este greu de observat că, în cea mai mare parte, inginerul Horia Iacob Teiușan consideră că luarea unor măsuri capabile să stăvilească procesul de poluare depinde nu atît de I.T.B., cit de factori colaterali, străini de I.T.B. Este, după părerea noastră, principalulviciu de concepţie al conducerii acestei importante unităţi. Nu negăm nici o clipă că sunt atîtea alte instituţii şi unităţi care trebuie să colaboreze la soluţionarea radicală a problemei ridicată în ancheta noastră. Dar nu putem lua în consideraţie argumentele prezentate de I.T.B., după care posibilităţile sale de acţiune ar fi practic nule. Ar fi stearpă şi păgubitoare pierdere de timp, menţinerea acestei stări de lucruri în care diverşi factori se arată cu degetul unii spre alţii dar de luat măsuri nu ia aproape nici unul. Cu „vom insista“, „vom relua intervenţiile către“... nu se poate pune degetul pe rană. Să încercăm să amintim I.T.B.-ului că degeaba aruncă vina pe piesele de schimb. De ce cere întreprinderea derogări de la Centrala industrială de reparaţii auto pentru a putea executa singură reparaţii capitale la autocamioane şi autoturisme? Cind există întreprinderi specializate la această centrală, care au elaborate tehnologii de raparaţii aproape pentru toate autovehiculele existente în parcul republican. In felul acesta s-ar reduce şi necesarul pieselor de schimb al I.T.B., această problemă căzînd în sarcina Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor. Şi calitatea reparaţiilor ar fi mai bună, fiind executate într-un flux tehnologic organizat. Mai ales că, în acelaşi timp, I.T.B. reclamă lipsa personalului calificat. Cînd I.T.B. cere astfel de derogări înseamnă că are certitudinea unei posibilităţi de procurare a pieselor de schimb şi posedă şi personal suficient. Realitatea este că nu dispune de suficient personal calificat nici pentru reparaţiile curente. Chiar şi autobuzele pentru transportul în comun, care sunt exceptate de la repararea prin CXRA conform H.C.M. 107/ 1960 pot fi trecute uzinelor specializate. Nu avem dreptul să mai aşteptăm pentru a face tot ceea ce este necesar ca aerul Capitalei să nu mai fie poluat de autovehicule ale căror noxe depăşesc limitele admise. Cu jumătăţi de măsuri nu se pot obţine decit jumătăţi de rezultate. PETRE MIHAI BACANU „ 100 DE AUTOVEHICULE LA CONTROL “. Pagina a 3-a «— 8 aprilie 1971 Spirit creator in conducerea operei de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate (Urmare din pag. 1) formulări şi citate „adaptabile" oricărui scop, fără a se ţine seama de realităţi, de procesele sociale obiective în perspectiva istorică. In orice domeniu, şi cu atît mai mult în viaţa social-politică, nimic nu se poate rezolva de la sine, automat, numai ca urmare a cunoaşterii şi recunoaşterii unor adevăruri. Acţionînd într-un cadru naţional concret, într-o structură socialeconomică dinamică, partidul clasei muncitoare îşi înfăptuieşte eficient misiunea socială pe temeiul cercetării vieţii în cazuri concrete, apreciată în evoluţia ei firească, în lumina raportului dintre general şi particular, ,„Aceasta este o condiţiei esenţială pentru victoria socialismului — operă cu totul nouă care se săvîrşeşte în condiţii economice şi sociale concrete, diferite de la ţară la ţară, de la etapă la etapă, şi care îmbracă noi şi noi forme particulare de-a lungul procesului de dezvoltare", relevă tovarăşul Nicolae Ceauşescu. De-a lungul activităţii sale, Partidul Comunist Român a trebuit să dea răspuns unor probleme fundamentale complexe, decurgînd din situaţii specifice ţării noastre, iar multe din soluţiile unor asemenea probleme pun în lumină aspecte teoretice noi, ca sinteză a îmbinării adevărurilor generale şi condiţiilor particulare economice, sociale, politice, culturale proprii României. Deosebit de pregnantă apare nota de originalitate imprimată de realităţile româneşti în pregătirea, organizarea şi conducerea cu succes de către partid a insurecţiei armate din August 1944. In acele împrejurări complexe, Partidul Comunist Român, folosind condiţiile internaţionale favorabile, create de victoriile Armatelor Sovietice, a reuşit să determine răsturnarea dictaturii militaro-fasciste, întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste şi alăturarea ţării coaliţiei antihitleriste, să realizeze unitatea clasei muncitoare, să unească în jurul acesteia forţele democratice, patriotice, în vederea trecerii la înfăptuirea dezideratelor de progres social ale maselor populare. Adaptîndu-şi metodele de muncă transformărilor sociale vertiginoase din anii imediat următori eliberării, partidul a organizat şi condus ample acţiuni revoluţionare. In împrejurările cind se menţinea monarhia, cînd forţele reacţiunii încercau să submineze revoluţia populară, strategiaşi tactica partidului îmbinau simultan, într-un tot armonios, întregul ansamblu de obiective ce urmau a fi înfăptuite de revoluţia populară. Capacitatea de mobilizare a maselor largi muncitoare, politica de colaborare cu toate forţele interesate în dezvoltarea democratică şi progresistă a României, pregătirea temeinică pentru oricare din formele de luptă, au asigurat cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare în alianţă cu ţărănimea muncitoare, cu alte categorii de oameni ai muncii. Intensa activitate politică şi organizatorică pentru generalizarea şi consolidarea relaţiilor socialiste de producţie, pentru făurirea economiei socialiste unitare, pentru dezvoltarea unei puternice baze tehnico-materiale a socialismului este străbătută de stăruitoare eforturi creatoare, încununate de o bogăţie de noi învăţăminte practice şi concluzii teoretice generalizatoare. Toate acestea se reflectă concludent în întreaga politică privind construirea bazei tehnico-materiale a socialismului, în opera de industrializare, de transformare socialistă a satului, de înălţare a economiei pe temeiul ştiinţei şi tehnicii moderne. Socialismul se înfăţişează ca un proces istoric ale cărui legi de evoluţie decurg din însăşi dialectica dezvoltării societăţii în condiţii concrete, determinate şi determinante. Prin prisma experienţei istorice a Partidului Comunist Român apare cu o deosebită claritate valoarea eforturilor şi atitudinii creatoare îndreptate spre determinarea ştiinţifică a liniilor de maturizare a societăţii socialiste, în strînsă legătură cu realitatea, cu practica socială concretă. Sintetizînd în condiţiile României un asemenea proces, cel de-al X-lea Congres al partidului a definit conţinutul etapei pe care o parcurgem: făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Ca stadiu superior al progresului socialist, noua etapă este menită să pună în valoare toate posibilităţile şi rezervele atît materiale cit şi umane ale socialismului, avantajele sale. Dezvoltarea societăţii socialiste reprezintă o succesiune dinamică de transformări şi perfecţionări din care nu lipsesc desigur, neajunsurile, greutăţile temporare, (unele datorate şi lipsei de experienţă), care obligă la eforturi in vederea căutării unor noi soluţii, la experimentări într-un domeniu sau altul. Noua societate, străbate în mod necesar un intens proces de creativitate în economie, în organizarea socială, în formarea purtătorului uman al progresului social. Motorul, forţa propulsoare a acestui proces este partidul comunist, căruia îi revine misiunea de a clarifica principial şi practic asemenea probleme esenţiale cum sunt perfecţionarea continuă a relaţiilor de producţie, a organizării societăţii, asigurarea cadrului organizatoric care să permită manifestarea în sfera vieţii sociale a fiecărui cetăţean, participarea tot mai activă a celor ce muncesc la conducerea treburilor ţării, pe temeiul democraţiei socialiste. In legătură cu profundele modificări petrecute în structura socială a României, în care clasa muncitoare exercită rolul de forţă socială conducătoare, partidul a abordat într-o perspectivă teoretică profund creatoare şi realistă problemele privind rolul şi funcţiile statului. Constituind pîrghia cu ajutorul căreia se înfăptuieşte practic politica economică, ridicarea gradului de cultură a maselor, participarea acestora la viaţa social-politică, statul socialist acţionează în cadrul unei societăţi în care nu mai există interese şi contradicţii antagoniste. Au fost create, aşadar, toate premisele social-politice care să permită ca în actuala etapă şi cu atît mai mult în perspectivă, funcţiile statului să se afirme preponderent sub aspectul constructiv. Prin intermediul statului, al organelor sale, se asigură conducerea planificată a economiei naţionale, dezvoltarea necontenită a proprietăţii socialiste, progresul forţelor şi relaţiilor de producţie, înfăptuirea repartiţiei în spiritul dreptăţii şi echităţii socialiste, încetăţenirea trainică a legalităţii şi a ordinei de drept, dezvoltarea învăţămîntului, ştiinţei, artei şi culturii, ocrotirea sănătăţii, precum şi organizarea, relaţiilor cu alte state, în cadrul cărora primează, desigur, colaborarea cu toate celelalte ţări socialiste. Partidul nostru consideră că amplul proces de perfecţionare a activităţii statului, a organelor sale centrale şi locale, legislative şi executive nu poate rămine în urma vieţii social-economice, dinamice şi în neîntrerupt progres, proprie socialismului. Întreg ansamblul de măsuri luate în ultimul timp, mai ales ,după Conferinţa Naţională a partidului, arată că au fost create şi introduse forme organizatorice şi metode de exercitare a puterii politice care să permită ca mecanismul statal să fie mai suplu, să funcţioneze eficient şi să poată reacţiona prompt la cerinţele vieţii. In aceste direcţii converg lărgirea drepturilor şi autonomiei organelor locale, a întreprinderilor şi altor instituţii de bază, extinderea atribuţiilor organizaţiilor obşteşti, definirea mai precisă a funcţiei acestora în viaţa politică. Rolul şi influenţa organizaţiilor de masă şi obşteşti — sindicatele, uniunile cooperatiste, organizaţia de tineret, uniunile de creaţie ş.a. — în viaţa statală se exprimă astăzi mai activ în forme ce permit reflectarea directă în acte de decizie socială a intereselor categoriilor sociale ce intră in componenţa lor. Potrivit ţelurilor ei supreme, societatea socialistă subordonează totalitatea acţiunilor dezvoltării idealului înfloririi libere şi nestingherite a personalităţii umane, valorificării integrale a capacităţilor creatoare ale celor mai largi mase, a întregii societăţi. Din acest unghi de vedere, realizarea unei ample strategii de stimulare şi desfăşurare a spiritului creator al maselor, de încetăţenire a dreptului de decizie şi de control al poporului presupune „deplina dezvoltare a democraţiei adică a participării cu adevărat egale şi cu adevărat generale, a întregii mase a populaţiei la toate treburile statului", cum scria V. I. Lenin. Abordarea creatoare a întregii problematici privind dezvoltarea multilaterală a societăţii socialiste se referă, implicit, ca o condiţie primordială a acestei dezvoltări, la modalitatea în care partidul îşi exercită rolul său conducător. In lumina principiilor teoretice, a modalităţilor practice de acţiune ale Partidului Comunist Român, apare cu claritate că tratarea ştiinţifică, marxist-leninistă a rolului factorului subiectiv porneşte de la premisa realizării sale integrale şi dinamice prin linia ideologică şi politică marxist-leninistă, creatoare, prin activitatea politică şi organizatorică a organelor şi organizaţiilor de partid în toate domeniile, prin legătură strînsă cu clasa muncitoare, ţărănimea, intelectualitatea, cu întregul popor. De aci şi concluzia că a conduce înseamnă a cunoaşte realităţile sociale, tendinţele dezvoltării obiective, a soluţiona prompt şi in cunoştinţă de cauză problemele ridicate de progresul societăţii. Nu este nevoie să faci apel la exemplificări pentru a demonstra că sunt caracteristice activităţii partidului nostru creşterea continuă a înrîuririi politice şi ideologice în întreaga viaţă socială, acţionarea, nu prin măsuri administrative ci pe calea convingerii, a dezvoltării conştiinţei maselor, a consultării largi a poporului, a atragerii active a tuturor păturilor societăţii la elaborarea şi înfăptuirea politicii, la conducerea treburilor statului şi a vieţii obşteşti. Experienţa arată că a nu proceda in acest mod, a nu cunoaşte direct şi în profunzime tot ceea ce se petrece în viaţa socială, economică, realizările cit şi neajunsurile din orice domeniu, consultînd neîntrerupt opinia tuturor claselor şi păturilor sociale, înseamnă a ajunge, mai devreme sau mai tîrziu, în faţa unor situaţii complicate. Rezolvarea oricăror probleme ale construcţiei socialiste îşi are viabilitatea în cunoaşterea şi luarea în considerare a realităţii, a opiniei clasei muncitoare, a maselor largi populare. Depăşirea greutăţilor, a neajunsurilor nu poate fi imaginată în afara principiilor şi practicii democratice caracteristice noii orînduiri. Dezvăluirea curajoasă a lipsurilor, receptivitatea faţă de critica constructivă a maselor reprezintă o necesitate a dezvoltării societăţii socialiste, un puternic factor stimulator al perfecţionării şi consolidării noii orînduiri. Examinînd exigent şi obiectiv drumul parcurs, partidul nostru a criticat greşelile, abuzurile şi ilegalităţile săvîrşite în trecut, văzînd în aceasta o condiţie ne-' cesară pentru asigurarea mersului înainte în toate domeniile. Partidul şi statul nostru au luat măsuri hotărîte pentru ca asemenea manifestări contrare intereselor societăţii, străine socialismului, să nu se mai repete, să fie evitate cu desăvirşire, pentru totdeauna. Partidul Comunist Român a dobîndit recunoaşterea unanimă a rolului de conducător al societăţii noastre datorită devotamentului cu care a slujit neîncetat, încă de la înfiinţarea sa, , interesele supreme ale clasei muncitoare, ale celor ce muncesc. Politica sa, inspirată din nevoile arzătoare ale dezvoltării societăţii româneşti, din interesele vitale ale întregului popor, a devenit drapelul sub care s-au unit în rînduri strinse muncitorimea, ţărănimea, intelectualitatea, fără deosebire de naţionalitate. In întreaga sa activitate, Partidul Comunist Român porneşte fie la aprecierea imensului rol al naţiunii în evoluţia societăţii, în lumea contemporană. Socialismul, departe de a desfiinţa particularităţile naţionale, creează, pentru prima dată în istorie, condiţii pentru afirmarea deplină a fiinţei naţionale a popoarelor, pentru înflorirea multilaterală a vieţii lor materiale, şi spirituale. In lumea contemporană, o lume în care cursul progresului social urmează o linie ascendentă, factorul dinamizator îl constituie acţiunea socială concretă, bazată pe spiritul înnoitor, pe abordarea creatoare a problemelor, pe fermitatea ţelurilor. Călăuzit de politica marxist-leninistă a partidului său comunist, poporul român înfăptuieşte un amplu program menit să-i îmbogăţească viaţa materială şi spirituală, să aducă noi şi substanţiale contribuţii la cauza socialismului, a păcii şi liber-, taţii popoarelor. Călit şi maturizat în decursul unei activităţi de o jumătate de secol, partidul nostru rezolvă , problemele complexe ale construcţiei socialiste aplicînd în mod creator principiile fundamentale ale marxism-leninismului ,la condiţiile concrete ale României, conştient că tăria sa şi, implicit, gradul de realism al politicii sale, forţa ei de neînvins rezidă în legăturile strinse cu oamenii muncii, în capacitatea de analiză a problemelor înaintării pe calea socialismului. Există oare o contradicţie între specializare şi autoutilare? (Urmare din pag. I) pentru realizarea prevederilor mari de export, este necesar să lichidăm cit mai repede fărâmiţarea actuală din acest sector şi să asigurăm o bună profilare şi specializare a producţiei“. Fireşte că în anumite situaţii, cînd este vorba de produse de o tehnicitate cu totul deosebită — cazul utilajelor pentru marile hidrocentrale sau pentru combinate chimice, de exemplu — chiar dacă este vorba despre unicate, nimeni altcineva decit constructorii de maşini nu pot îndeplini această sarcină. Dar asemenea situaţii trebuie privite ca excepţii, marile noastre întreprinderi constructoare de maşini trebuind a fi absolvite de comenzile mărunte care fructifică insuficient forţa de muncă şi utilajele. Şi iată-ne ajunşi şi la problema autoutilării. Există, desigur şi soluţia importului, care nu poate fi total înlăturată, atunci cînd este vorba de anumite utilaje sau instalaţii dificil sau nerentabil de realizat în ţară. Dar în cele mai multe cazuri întreprinderile noastre, aproape fără excepţie, dispun de posibilităţi de a-şi rezolva singure numeroase probleme legate de dotarea lor tehnică. Exemplele de care dispunem în acest sens sunt extrem de numeroase. Consemnam in paginile ziarului, bunăoară, conceperea de către un colectiv al întreprinderii mecanice „Ceahlăul“ — Piatra Neamţ a unei secţii de vopsitorie ale cărei utilaje au fost concepute şi construite, toate,in această întreprindere. Şi, ceea ce e mai important, proiectul realizat de aceşti specialişti materializează numeroase idei proprii, originale Tocmai prin această posibilitate de valorificare, a unor creaţii originale ni se pare atît de preţioasă ideea de autodotare. Căci cine alţii mai bine decit cei ce lucrează zi de zi într-o întreprindere pot şti ce fel de utilaje, ce fel de instalaţii răspund mai exact nevoilor specifice ale unităţii? Cine alţii decit cei ce se lovesc zilnic de anumite probleme, de anumite dificultăţi pot găsi soluţiile tehnice cele mai favorabile pentru rezolvarea acestora ? Oricit de bine ar fi pregătit un colectiv, oricit de conştiincios ar lucra, nu poate răspunde la fel de inspirat unei comenzi unicat din afară, care are la bază doar nişte indicatori şi parametri tehnici, cum ar proceda atunci cind sunt chemaţi să răspundă unei necesităţi proprii, atunci cind cunosc toate subtilităţile unei anumite tehnologii. Iată de ce practica autoutilării este atît de frecvent uzitată chiar in cazul unor ţări puternic industrializate, care dispun de mari şi moderne întreprinderi constructoare de maşini. Promptitudinea în execuţie, spiritul de economie, preocuparea pentru calitate capătă alte dimensiuni cînd lucrezi pentru propria-ţi gospodărie. Iată deci, de ce, acţiunea de autodotare tehnică este atît de necesară şi de indicată pentru toate întreprinderile care dispun de posibilităţi în acest sens. Iată de ce considerăm că, departe de a urina specializarea producţiei, această acţiune vine în sprijinul întreprinderilor constructoare de maşini scutindu-le de sarcina executării unor comenzi de unicate, de instalaţii şi utilaje specifice unor domenii restrînse de activitate.