România Liberă, aprilie 1971 (Anul 29, nr. 8223-8247)
1971-04-20 / nr. 8238
JL.,, România liberă " A. * Ne-am propus să oglindim un crîmpei din activitatea unui director de centrală industrială. Am făcut-o mai ales pentru a scoate în relief complexitatea unui asemenea organism economic şi mai puţin mecanismul îndeobşte cunoscut ce stă la baza funcţionării lui. Iată de ce rîndurile de faţă reprezintă, de fapt, o stenogramă a evenimentelor, comprimate la scara unei zile, în care intervenţia de decizie a directorului de centrală industrială este imperios necesară; o stenogramă a răspunderilor celui investit să conducă pe toate planurile, împreună cu consiliul de administraţie al cărui preşedinte este, un mănunchi de unităţi economice grupate după profilul lor industrial şi al amplasării geografice. ...Era într-o dimineaţă de miercuri, cînd am intrat în sediul Centralei siderurgice Galaţi alături de directorul său general, inginerul Ion Potoceanu. Ceasul arăta orele 7 fix. Primul popas este făcut la dispecerul şef al serviciului de producţie. Ing. Birişteică îi prezintă directorului general datele operative ale schimbului de noapte abia încheiat. — Slebingul a redresat... — Ce a intrat în staţia de sortare a minereului azi noapte? Dar la L.BR. care este situaţia stocurilor? După această succintă informare, analiza datelor operative este adîncită. In biroul directorului general este de faţă şi directorul tehnic al centralei, ing. Cornel Velincov. Cei doi examinează îndeaproape producţia zilnică a principalelor agregate şi mai ales situaţia livrărilor pentru export. Pentru cele două nave a căror iminentă sosire în port a fost anunţată, se stabilesc pe loc măsuri de asigurare a produselor necesare încărcării. Situaţia intrărilor de materii prime este de asemenea atent urmărită. Este, dacă vreți, o activitate de rutină, care se repetă în fiecare zi la această oră, dar este o activitate absolut obligatorie pentru fundamentarea oricărei decizii. După părerea noastră, analiza cotidiană la care am asistat, oprindu-se cu precădere asupra problemelor combinatului gălăţean, pe osatura căruia este clădită centrala industrială, s-a îndreptat într-o prea mică măsură spre aspectele pe care le ridică şi celelalte unităţi ale aceluiaşi organism economic. Şi nu e firesc. Discuţia este extinsă prin abordarea unui alt capitol la ordinea zilei. Este vorba de apropiata oprire planificată a laminorului Slebing în vederea executării reparaţiei anuale. Este solicitată şi părerea ing. Constantin Popescu, directorul Uzinei de piese de schimb şi reparaţii siderurgice, unitate a centralei căreia iî revine un rol deosebit într-o asemenea operaţie de anvergură. în analizarea stadiului pregătirilor desfăşurate pînă în acel moment, directorul general porneşte de la cerinţa executării unor lucrări de cea mai bună calitate, într-un termen cit mai scurt. Apare în evidenţă faptul că formaţiile de lucru încă nu sunt complete şi nici toate piesele sau echipamentele de schimb pregătite. Dacă pentru rezolvarea primei probleme se mai poate face apel la resursele întreprinderilor din cadrul propriei centrale industriale, pentru a doua se solicită sprijinul uzinei brăilene „Progresul“. — Alo ! Tovarăşul director Munteanu ? Potoceanu te caută. Noi avem oprirea anuală la slebing şi am cam rămas în urmă cu pregătirea unor cuplaje. Este vorba numai de executarea unor operaţii de danturare. Primeşte-l te rog la dumneata pe tovarăşul director Popescu de la noi, ca să examinaţi împreună ce posibilităţi există să ne ajutaţi. Cîteva minute mai tîrziu îl găsim pe ing. Ion Potoceanu, în vizită la vecini pentru impulsionarea pregătirii aceleeaşi acţiuni. Cui să-i solicite sprijinul cel mai calificat in asigurarea succesului acţiunii care se pregăteşte la laminorul Slebing, dacă nu constructorului care a ridicat toate aceste obiective industriale ale platformei siderurgice gălăţene? Plin de solicitudine, ing. Ştefan Rădvan, directorul general adjunct al întreprinderii deconstrucţii şi montaje siderurgice, îl asigură pe directorul centralei de sprijinul necesar. Prea multe lucruri precise nu se stabilesc însă. Sunt orele 11. Reîntors în biroul său, directorul general al Centralei siderurgice Galaţi îşi reexaminează programul de lucru al zilei. Agenda este foarte încărcată. La 11,30 este aşteptat la laminorul Slebing, la 12,30 are o întîlnire cu conducerea unui nou obiectiv — laminorul de benzi la cald — aflat în preajma probelor tehnologice, la orele 14 este convocată o şedinţă a biroului executiv al consiliului de administraţie al centralei... Dar sună telefonul. La celălalt capăt al firului se află tovarăşul Constantin Dăscălescu, primul secretar al Comitetului judeţean Galaţi al P.C.R., care îşi exprimă dorinţa de a analiza neîntîrziat împreună cu conducerea centralei aspectele ridicate de neîndeplinirea planului la una din secţiile de bază ale combinatului, întîlnirea se fixează pentru orele 12 la sediul centralei. Parţial deci, în programul de lucru al directorului centralei, survin modificări. După părerea interlocutorului nostru, procentul de probleme „neprevăzute" dintr-o zi se poate ridica pînă la 20-30 la sută. E mult, e puţin, greu de apreciat în torentul cotidian de probleme impus în conducerea unei centrale industriale! Esenţială ni se pare insă cerinţa de a reduce totuşi cu mai mult aceste „neprevăzute". Cum? Tocmai prin sesizarea lor din timp şi rezolvarea corespunzătoare, imediată. După orele 12, în biroul directorului general al centralei are loc consfătuirea de lucru convocată de primul secretar al comitetului judeţean de partid. Mai sunt de faţă secretarul comitetului de partid al platformei siderurgice, inginerul şef care coordonează activitatea laminoarelor, directorul comercial al centralei, şeful laminorului de benzi la rece. In mod operativ sunt puse în discuţie posibilităţile recuperării în cel mai scurt timp a restanţelor de plan din trimestrul X la laminorul de benzi la rece. Consfătuirea se dovedeşte deosebit de fructuoasă. Fiecare latură a problemei este atent cîntărită, fiecare măsură de redresare a situaţiei este îndeaproape analizată. Cele preconizate conturează posibilitatea ca începmd din a doua decadă a lunii mai şi această secţie a combinatului să intre în ritmul normal de producţie. Dat fiind însemnătatea tablei laminate la rece pentru satisfacerea cerinţelor economiei naţionale, sunt luate in discuţie şi măsurile necesare sporirii peste prevederi a producţiei la acest sortiment siderurgic. Pînă la ora la care era convocat biroul executiv al consiliului de administraţie al centralei, mai rămîne foarte puţin timp. Directorul general nu mai are răgazul să meargă la laminorul Slebing, aşa cum îşi programase iniţial. — Mîine neapărat o voi face — ne asigură ing. Ion Potoceanu. Am instalat acolo o conducere nouă şi din păcate pînă acum nu am izbutit să stau încă de vorbă cu ea... Este exact reversul medaliei, pe care îl aduc după sine problemele ,,neprevăzute“ ce apar în program prin acuitatea lor. In programul de a doua zi întîlnirea de la laminorul slebing va fi desigur din nou prevăzută. Dar ea va avea loc cu o oarecare întîrziere, încărcînd agenda de lucru cu un punct ce reprezintă de fapt „repararea“ unei probleme trecute. Nici pentru întîlnirea de la laminorul de benzi la cald nu mai este timp suficient. Directorul general al centralei se deplasează totuşi la noul obiectiv al combinatului, unde se întîlneşte cu ing. Ştefan Pînzaru, şeful celei mai tinere secţii de pe platformă. Verificarea modului în care sunt repartizaţi oamenii la agregatele în curs de preluare de la montori se face însă în pripă, urmînd ca în următoarele zile să fie reluată mai riguros. Orele 14. Ing. Ion Potoceanu se află alături de colaboratorii săi cei mai apropiaţi în conducerea treburilor centralei industriale. Şedinţa biroului executiv al consiliului de administraţie are pentru azi la ordinea de zi doar câteva puncte. La primul dintre ele se ascultă o informare şi se discută pe marginea ei în legătură cu aducerea la îndeplinire a sarcinii de întărire şi de extindere a schimburilor de lucru din sectoarele care produc piese şi echipamente de schimb. La orele 17 il întîlnim pe directorul general al centralei in compania unui ziarist din Bucureşti. Acordă un interviu lui Al.N. Trestieni de la redacţia publicaţiilor pentru străinătate. Pe ce temă credeţi? Timpul de lucru al directorului de centrală! Afară a început să se întunece cînd ing. Potoceanu se află în biroul său în faţa mapei cu corespondenţa care s-a strîns peste zi. Şi astăzi este destul de voluminoasă. Telenote, telexuri, rapoarte interne, instrucţiuni ale ministerului şi mai ales corespondenţă din partea unor centrale şi întreprinderi colaboratoare. Unele dintre aceste hîrtii nici nu ar trebui să ajungă pe masa directorului unei centrale industriale. Există însă destule cazuri în care sunt propulsate spre vîrful piramidei probleme a căror rezolvare se poate face lesne şi la nivele inferioare. Abundă îndeosebi acea corespondenţă expediată de o serie de direcţii ale ministerului tutelar, sau de întreprinderile colaboratoare, care indiferent de tematica abordată se adresează invariabil doar directorului general. Se speră astfel intr-o rezolvare mai operativă, mai sigură. Nimic nu justifică însă o asemenea practică. Rezultatul este uneori chiar contrariu. Drept pentru care, după orele 21, cînd ne-am luat rămas bun de la directorul general al Centralei siderurgice Galaţi, pe masa sa de lucru se mai afla încă un teanc apreciabil de corespondență nerezolvată. Aceasta a fost luată la întîmplare, una din zilele de lucru ale conducătorului unei centrale industriale. O zi ca multe altele, cu un program dens,cu „neprevăzutele" care nu permit întotdeauna o ordonare strictă a problemelor, cu aspecte rămase încă de rezolvat, cu tensiunea de rigoare impusă de dimensiunile unui organism de asemenea proporţii. TUDOR GHEORGHIU Ce lucrează intr azi un director de centrală industrială fi Am străbătut în aceste zile mai multe aşezări situate pe valea Trotuşului. Pretutindeni pe unde am trecut: la Urecheşti, la Dărmăneşti, la Agăş, oamenii, cu mic cu mare, lucrau la înlăturarea urmelor iernii, la gospodărirea şi înfrumuseţarea satelor lor. Am văzut gospodinele din Urecheşti amenajînd straturi şi plantînd flori pe marginea şoselei, ne-a impresionat rivna cu care cei din Brătuleşti lucrau la înălţarea unui dig de protecţie împotriva inundaţiilor, am admirat podul trainic construit de oamenii din Agăş pentru a le înlesni legătura cu cei din Sulţa. La Dărmăneşti am făcut-o un popas mai îndelungat. Un drum asfaltat ne-a condus spre centrul civic al comunei. Ajuns aici este greu să-ţi dai seama dacă te afli într-o localitate rurală sau într-un oraş. Asfaltul şoselei, trotuarele din beton, localul de şcoală cu trei nivele, magazinele moderne, instalaţiile de încălzire centrală sunt tot atîtea elemente care vorbesc despre dezvoltarea acestei vechi aşezări de munte. Aceste trăsături i-au fost conferite şi de puternica înflorire economică pe care comuna a cunoscut-o în ultimii ani, în localitate funcţionează o rafinărie, o fabrică de cherestea, marele şantier de la Poiana Uzului, o fabrică de mobilă a industriei locale. Factorul determinant în toate aceste transformări i-a constituit însă omul, vrednicia, spiritul gospodăresc şi iniţiativa de care dau dovadă dărmăneştenii. Numai în cursul anului trecut, prin munca patriotică a cetăţenilor, în comună au fost realizate lucrări edilitar-gospodăreşti în valoare de 3,6 milioane lei. Un rol hotârîtor în înfăptuirea acestui important volum de lucrări l-a avut consiliul comunal al Frontului Unităţii Socialiste, ne-a spus Simion Astănoaiei, primarul comunei. Consiliul a reuşit să coordoneze şi să concentreze toate forţele spre rezolvarea celor mai urgente probleme din cele nouă sate: asigurarea spaţiilor de şcolarizare, construirea de dispensare, repararea drumurilor, apărarea împotriva inundaţiilor. „ Despre obiectivele ce ni le-am propus şi, îndeosebi, despre modul cum vor fi ele îndeplinite s-a discutat din una din plenarele consiliului comunal al Frontului Unităţii Socialiste, a precizat deputatul Vasile Alexa, directorul şcolii. Cu acest prilej s-a făcut şi repartizarea lucrărilor înscrise în plan. Dezvoltarea comunei ridică şi o seamă de probleme a căror rezolvare depăşeşte competenţa şi posibilităţile organelor locale. Este vorba, printre altele, de gospodărirea celor peste 50 de locuinţe proprietate de stat, din comună, de preluarea de către industria locală a construcţiilor şi utilajelor uneia din fabricile de cherestea, care urmează să-şi înceteze activitatea şi altele. Sunt probleme care au stat, de alminteri, în atenţia recentei plenare a consiliului judeţean al Frontului Unităţii Socialiste şi nu ne îndoim că, în scurtă vreme, ele vor fi rezolvate. S-ar părea — şi încercări de a acredita o asemenea idee am întîlnit destule — că problemele amintite, dar mai cu seamă ceea ce s-a înfăptuit aici constituie o particularitate specifică numai comunelor foarte mari (Dărmăneştiul numără 13 000 de locuitori). Vizitînd însă Caşinul, comună situată in aceeaşi zonă, dar numai cu 4 000 de locuitori, am întîlnit, la fel, drumuri şi trotuare asfaltate, cu peluze de flori pe margini, local de şcoală cu trei nivele, baie comunală, aşezăminte social-culturale înzestrate cu instalaţii de încălzire centrală. Toate acestea realizate numai cu forţe şi posibilităţi locale. In 1970, bunăoară, au fost înfăptuite prin muncă patriotică lucrări edilitar-gospodăreşti în valoare de 1,8 milioane lei, revenind în medie cite 425 lei de fiecare locuitor. „ Cu ciţiva ani în urmă, ne-a spus Gh. Grădinaru, preşedintele consiliului comunal al Frontului Unităţii Socialiste, şi noi ne număram printre cei care susţineau că asemenea lucruri nu se pot realiza într-o comună mică cum e a noastră. Asta pînă cînd, în urma schimbului de experienţă organizat în comuna Bodeşti, ne-am dat seama că nivelul de gospodărire a unei comune nu depinde nici de suprafaţa pe care se întinde şi nici de numărul locuitorilor ei, ci numai şi numai de vrednicia oamenilor, de priceperea şi spiritul lor de iniţiativă. CONSTANUIŢII corespondentul „României libere“ DIN ACTIVITATEA CONSILIILOR JUDEŢENE ALE FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE Aţi fost vreodată la Dărmăneşti? Dar la Caşin ? Merită să vedeţi amîndouă comunele * Foto : N. MOLDOVEANU De curînd, la ferma industrială a întreprinderii agricole de stat Panciu a început producţia de serie a şampaniei. In clişeu , inginerul ION PUŞCA, şeful fermei, urmăreşte modul cum se desfăşoară operaţia de îmbuteliere. Cît timp rămîn moderne produsele modernizate? (Urmare din pag. I) buţiile largi acordate acestor organisme economice în activitatea de comerţ exterior au influenţat substanţial punerea pe baze ştiinţific organizate a asimilării de produse noi. Semnificativ este în această privinţă, faptul că ponderea produselor siderurgice noi sau după tehnologii îmbunătăţite, în totalul producţiei globale, va creşte de la 15 la sută cit reprezintă în acest an la peste jumătate în 1975, sau că în cadrul Grupului de uzine Reşiţa se prevede reînnoirea in acest cincinal a tuturor produselor de profil. Salutind aceste preocupări şi eforturi nu putem însă să nu remarcăm grija inegală existentă în rîndul unor centrale şi întreprinderi pentru diversificarea producţiei. In timp ce Uzina „Tehnofrig“-Cluj, de exemplu, dispune de un amplu plan de asimilare a unor produse noi, alte uzine constructoare de maşini. ..Hidromecanica“-Braşov, de pildă bat în aceasta privinţă pasul pe loc. Pe de altă parte, la unele unităţi industriale durata asimilării unui produs este excesivă. Trenarea îndelungată a acestei acţiuni (bunăoară asimilarea excavatoarelor hidraulice la uzina ,,Progresul“-Brăila) este deosebit de dăunătoare ameninţînd cu uzura morală a noului produs, chiar înainte ca el să fie lansat in fabricaţia de serie. Deficienţele încă serioase ce se fac observate în multe întreprinderi în ce priveşte înnoirea producţiei au de cele mai multe ori la bază insuficienţe organizatorice. Unele comitete de direcţie continuă practica greşită de a se preocupa aproape exclusiv de problemele imediate ale producţiei, ignorînd perspectiva sau considerînd că problemele de dezvoltare privesc mai curînd ministerele decît unităţile productive. Planurile tehnice, la care se mărgineşte adesea întreaga acţiune de modernizare a produselor şi tehnologiilor, sînt privite nu rareori ca o „anexă“ neglijabilă. Mentalitatea exprimată prin,dacă nu se realizează planul tehnic nu se întîmplă mare lucru; esenţial este să înfăptuim planul de producţie“ se cuvine combătută, deoarece diversificarea şi modernizarea producţiei este cel puţin tot atît de importantă ca şi îndeplinirea sarcinilor curente. De altfel poate că problema înnoirii producţiei ar trebui desprinsă de planurile tehnice, prea înguste pentru a putea cuprinde acest aspect esenţial al dezvoltării, şi să-şi capete astfel locul meritat, bine definit în preocupările de ansamblu ale conducerilor de unităţi economice. Dar indiferent ce formă organizatorică este folosită, esenţial este ca necesitatea înnoirii sistematice a a produselor şi tehnologiilor să intre pe primul plan al preocupărilor ca toţi cei ce participă la crearea producţiei materiale să se obişnuiască să privească spre viitor, ca o practică curentă a activităţii lor. Este o condiţie indispensabilă a progresului, a menţinerii producţiei la nivelul competitiv impus de necontenitele cuceriri ale tehnicii. Pagina a 3-a — 27 aprilie 1971 ŞTIINŢA ROMÂNEASCĂ ÎN CONTEXTUL ŞTIINŢEI UNIVERSALE (Urmare din pag. I) nologii specifice materialelor nucleare. Dintre rezultatele care s-au încheiat cu punerea la punct a unor tehnici nucleare şi aplicaţii industriale, cele ale unor autori cum sunt ing. L. Marinescu, ing. I. Olteanu ing. M. Bălănescu, ing. E. Radu, ing. D. Poenaru sau ing. A. Georgescu se impun şi se traduc în economii de milioane de lei contribuind substanţial la realizarea unor importante contracte încheiate intre institut şi sectoarele productive ale economiei naţionale. In domeniul radiochimiei şi radioprotecţiei au atras interesul comunicările prezentate de prof. ABalaban, dr. F. Bunuş, dr. I. Găinar şi alţii. Un important grup de lucrări prezentate de autori cum sunt dr. V. Drăgănescu, dr. J.M. Popescu, dr. Ionescu-Palas şi colaboratorii s-au referit la domeniul important al radiaţiei stimulate şi construcţiei laserilor, în sfirşit, in cadrul cercetărilor fundamentale legate direct de experienţele care urmează sau de aplicaţii viitoare, cele ale unor autori cum sunt dr. A. Corciovei, dr. A Săndulescu, dr. S. Ciulii, dr. M. Cristu sau dr. A. Calboreanu au fost primite cu mult interes şi s-au bucurat de aprecierea participanţilor. O contribuţie deosebită au adus la lucrările sesiunii şi in planul de muncii al institutului cercetătorii tineri, printre care se remarcă M. Vişinescu, D. Demco, V. Ceauşescu, L. Ixaru, I. Sabba Ştefănescu, sau D. Ţarină, pentru a aminti doar pe ciţiva dintre ei. Nu am reţinut aici decit un număr foarte restrins dintre cercetătorii sau colaboratorii lor care au prezentat lucrări in cadrul sesiunii festive. Se pare că totdeauna oamenii de ştiinţă „uită“ de ei. Probabil din acest motiv, tovarăşul profesor Ioan Ursu nu s-a enumerat printre cei care au prezentat lucrări proprii dintr-un domeniu atit de actual şi cu largi aplicaţii cum este rezonanţa magnetică, electronică şi nucleară. Acestui domeniu, congresul internaţional de fizică AMPERE din septembrie 1970 i s-au acordat cinci zile de dezbateri. Ne-am îngăduit apoi să ne oprim asupra cîtorva sectoare pentru a ne clarifica cit de succint, cît de sumar unele aspecte. Aceasta pentru a răspunde de ce ne-ar putea interesa şi pe noi, nespecialiştii... de pildă, cercetările de fizica reactorilor şi materialelor nucleare ? Ne vorbesc prof. dr. MARIUS PETRAŞCU, director adjunct şi dr. IONEL PURICA, şef de secţie la I.F.A. : — Sub coordonarea ştiinţifică directă a prof. Ioan Ursu, cercetările din laboratoarele noastre sunt, in prezent, orientate spre un număr de proiecte majore care au ca scop să rezolve o serie de probleme esenţiale ale programului nuclear naţional. In acest sens, eforturile noastre se îndreaptă către introducerea energiei electrice de origine nucleară şi dezvoltarea bazei energetice şi de combustibili şi extinderea aplicaţiilor izotopilor, radiaţiilor şi a altor tehnici, pe bază de energie nucleară in scopul creşterii disponibilului de materii prime. îmbunătăţirea proceselor tehnologice şi a calităţii producţiei, combaterii dăunătorilor, dezvoltarea unor metode de investigare şi tratament în biologie şi medicină. Este cunoscut că, aşa cum s-a hotărit la Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român, în perioada 1975—1980, energia nucleară va trebui să intervină în proporţie crescindă la echilibrarea balanţei energetice a ţarii, atingînd mii de MWe in reţea. Pentru ţara noastră, arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu, introducerea centralelor nuclearo-electrice este importantă deoarece conduce la utilizarea hidrocarburilor în scopuri industriale cu o valorificare superioară şi nu la arderea lor in centrale clasice. După anul 1980, cind se speră ca reactorii cu neutroni rapizi să devină utilizabili la scară industrială şi accesibili pentru ţara noastră, este normal să se prevadă construcţia unor asemenea instalaţii şi deci reproducerea combustibilului. Aceasta înseamnă o creştere det0 de ori in utilizarea potenţialului energetic al rezervelor de uraniu. Este insă doar un aspect al sarcinilor ce ne revin. Se ştie, de pildă, importanţa unui control a utilizării materialelor fisionabile în scopuri paşnice sau de aplicarea sistemului internaţional de garanţii. Or, stabilirea unor metode de control in acest scop face obiectul unor intense cercetări de fizică a reactorilor şi chimia combustibilului nuclear. Nu vom intra înamănuntele“ unor probleme de specialitate care înseamnă insă valoroase contribuţii aduse la realizarea programului de energetică nucleară. Cit priveşte activitatea în domeniul dezvoltării tehnicilor nucleare şi aportul lor în economie,Acum am putea să le rezumăm în citeva cuvinte ? A vorbi despre ele înseamnă a vorbi despre contribuţia fizicii şi tehnicilor nucleare la dezvoltarea multilaterală a ţării noastre. Şi, rezultatele obţinute în aceşti ani confirmă prezumpţia că eficienţa economică a acestor aplicaţii este dintre cele mai ridicate din rîndul tehnicilor noi. — O retrospectivă a realizărilor, din ultimii ani, pe linia colaborării cu economia — ne spune directorul tehnic al Institutului ing. MIHAI BALANESCU — conduce direct la o concluzie importantă, aceea că, ori de cite ori partidul și statul trasau sarcini noi cercetării, in legătură cu dezvoltarea economiei, ne găseau gata pregătiţi pentru abordarea lor cu succes, create fiind premisele de valorificare în etape superioare a potenţialului nostru ştiinţific şi tehnic. S-a trecut de mult de la faza iniţială şi timidă a folosirii izotopilor radioactivi şi a tehnicilor nucleare, la o fază de utilizare progresivă şi fermă in nenumărate procese tehnologice şi de automatizare din industrie şi in alte domenii de activitate. Majoritatea sectoarelor economiei : industrie, agricultura, medicină, învăţământ, institute de cercetare beneficiază de aparatură, instalaţii, radioizotopi şi metode puse la punct in institut precum şi de asistenţa tehnică necesară pentru montajul şi exploatarea acestora. Contribuţia institutului a început să fie din ce in ce mai simţită in ce priveşte automatizarea unor procese industriale, la controlul calităţii unor produse, la amplasarea hidrocentralelor, la studiile privind alimentarea cu apă a oraşelor etc. Eficienţa economică rezultată din aplicarea metodelor şi aparaturii nucleare in economia ţării este greu ele calculat., Ţinind seama că acestea reprezintă o tehnică nouă şi de vîrf, se poate aprecia că s-au obţinut la beneficiarii acestor tehnici o eficienţă de citeva sute de milioane de lei pe an. In plus, aparatura livrată unităţilor exterioare şi cea produsă pentru auto- dotarea institutului au influenţat pozitiv balanţa de plăţi externe prin diminuarea importului cu fieste 30 de milioane lei valută. In acelaşi timp, această vastă acţiune a institutului in direcţia sprijinirii economiei naţionale cu tehnică nouă — tehnica nucleară — a avut ca efect, pe care-1 considerăm de cea mai mare importantă, formarea unui mare număr de specialiști, capabili astăzi să rezolve probleme din cele mai complexe, specifice acestui domeniu. — Intr-adevăr, ne spune conf. dr. DANILA BARB, director adjunct al I.F.A.,formarea cadrelor de specialiști este considerată, pe plan mondial, problema poate cea mai importantă. Şi ea este privita cu aceeaşi atenţie de către conducerea Institutului. Primim in fiecare an in institut in jur de 50 de absolvenţi ai facultăţilor. Sunt printre cei mai buni mulţi cu media generală 10. Ii alegem, urmărindu-le evoluţia încă din anul II de facultate şi, am putea spune, în final chiar ii pregătim, li familiarizăm cu problemele institutului, cu laboratoarele de cercetări.. Paralel cu această grijă de a împrospăta continuu cadrele de cercetare, I.F.A., este şi o şcoală permanentă pentru specialişti. Fizica nucleară, este domeniul cu o dinamică foarte înaltă, cu pretenţii mereu mai mari în ce priveşte o cit mai adîncă, şi, evident, la zi pregătire a specialiştilor aut in, domeniul aplicaţiilor cit şi in cel al cercetărilor teoretice. Rezultatele originale şi de îndreptăţit prestigiu obţinute de fizicienii români ne obligă continuu. In domeniul laserilor, de pildă, nu putem uita că primul laser românesc, construit sub îndrumarea regretatului prof. Ion Agârbiceanu, era gata la un an doar de la publicarea primului aparat laser in lume, fiind printre primele opt. Cercetările efectuate in cursul anului trecut in laboratoarele de laseri ale I.F.A. sunt îndreptate atit în direcţia diversificării tipurilor de laser cît şi spre lărgirea sferei de aplicaţii pentru rezolvarea unor probleme concrete ale economiei. Acad. ŞERBAN ŢIŢEICA, director adjunct al I.F.A., arătindu-ne o serie impresionantă de rezultate foarte bune obţinute in secţiile de fizică nucleară şi reacţii nucleare şi fizică teoretică şi energii inaite, ne spunea : „ Aceste cercetări reprezintă o manifestare de prestigiu a fizicii româneşti, o contribuţie importantă prin care ştiinţa românească se manifestă in contextul ştiinţei universale. La sesiunea ştiinţifică a I.F.A., cercetătorii au făcut o pledoarie activă pentru progresul cunoaşterii, pentru bunăstare, pentru înflorirea, multilaterală a societăţii noastre, pentru pace şi înţelegere intre naţiuni, pentru utilizarea ştiinţei spre binele oamenilor. — In curînd — ne spune prof. IOAN URSU, noi laboratoare şi dolari importante vor intra in cadrul Institutului de fizică atomică, care vor permite ridicarea activităţii de cercetare, concepţie şi producţie pe un nivel superior, corespunzător prevederilor programului nuclear naţional şi nevoilor dezvoltării economice şi sociale a ţării. Sub îndrumarea tehnico-ştiinţifică a Comitetului de Stat pentru Energie Nucleara, colectivul de muncă al I.F.A. este hotărit să-şi concentreze toate eforturile pentru a îndeplini în cele mai bune condiţii sarcinile ce-i revin. Rezultatele obţinute au fost posibile mulţumită sprijinului ce ne-a fost acordat de partidul nostru, de conducerea sa, personal de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului. Este, de aceea, cit se poate de firesc că această sesiune ştiinţifică a Institutului de fizică atomică să fie dedicată in întregime celei de a 50-a aniversări a partidului. Şi dacă vrea să ştie inspectoarea, sunt cineva! (Urmare din pag. 1) născut la cinema. N-aveam loc şi mi l-a oferit pe-al lui. Pe urmă m-a întrebat cum mă cheamă şi mi-a mai spus nu ştiu ce... Mi-a plăcut că vorbea frumos şi nu făcea de loc pe grozavul. Şi pe urmă, spunea lucruri interesante. — Ce anume ? — O dată, nu ştiu cum a venit vorba, m-a întrebat de Simfonia a IV-a de Beethoven. Eu m-am făcut că ştiu. — Dar nu ştiaţi ? — Nu. După asta am aflat. — Ce eraţi pe atunci ? — Elevă la Şcoala pedagogică, in ultimul an. — Şi el ? — Ce e şi acum, sudor. — Sunteţi mulţumită de meseria soţului ? — Nu. El e băiat deştept, nu trebuie să rămînă sudor. — Dar dacă-i place ? — Asta-i, că-i place. Să-l auziţi numai cum vorbeşte despre meseria lui. Parcă cine ştie ce mare filozofie. — Dumneavoastră ce sunteţi ? — Educatoare în satul Tătarca, comuna Tuluceşti. — Şi ce aţi vrea să fie soţul ? — Deocamdată ar putea să-şi găsească un post de funcţionar. Are liceul, minte are destulă. Să se înscrie la o facultate, că poate. Şi pe urmă, mă întîlnesc şi eu cu prietene, cu colege. îmi vine nu ştiu cum să le spun că al meu e sudor. — Dar cînd v-aţi căsătorit tot sudor era. — Da, dar... — Meseria de educatoare credeţi că este onorabilă ? — Bineînţeles. — Şi cea de sudor nu e ? — N-am spus asta. Sigur că e onorabilă, dar de ce să se oforească aici ? Eu voi da anul acesta la facultate. Să dea şi el. — Şi nu vrea ? — Ba da, vrea. — Şi atunci de ce trebuie să schimbe neapărat meseria ? — Vedeţi, eu de la inceput n-am prea fost de acord, dar ziceam că e o prejudecată a mea. Mama a muncit din greu şi m-a ţinut la şcoală că eu tată n-am şi oricum, pentru o femeie singură era greu. Poate de-aia ţin eu aşa la învăţătură. — Ce e mama ? — Cooperatoare in comuna Lacul lui Baban, judeţul Vrancea. — Cînd vă întreabă cineva ce e mama, nu vă deranjează că e numai cooperatoare ? — Nu. Mă judecaţi greşit. Eu respect munca, indiferent care ar fi ea. Poate oi avea eu nişte concepţii greşite dar şi oamenii te judecă uneori după diplomă. La o şedinţă pe care am avut-o anul acesta, spunea o tovarăşă inspectoare : „Păi dacă vă căsătoriţi şi voi cu muncitori din ăştia...“. Era vorba despre o colegă care avea necazuri cu soţul. Vă închipuiţi cum m-am simţit eu atunci ! — Cum se numeşte tovarăşa inspectoare ? — Nu ştiu. Şi chiar dacă aş şti nu v-aş spune. De fapt nici nu are importanţă. Parcă dacă o cheamă Ionescu sau Popescu se schimbă ceva ? Pentru mine contează faptul, afirmaţia aceea pe care am simţit-o ca o palmă. — De ce ? Doar şi dumneavoastră eraţi de aceeaşi părere. Adineauri aţi spus-o. — Da, dar eu îmi iubesc soţul. E un om şi jumătate. Trea- I ba mea dacă-i spun să-şi scrtimtae meseria. Poate că e o prostie. Cînd o spune altul însă nu e acelaşi lucru. Cind o spune altul, doare... — Cîţi ani aveţi, tovarăşă Ciupic ? — 23. — Şi soţul ? — 26. Aici discuţia a fost întreruptă de sosirea lui Ion Ciupic, sudorul. Un tînăr scund, cu ochi vioi şi vorba aleasă. Facem cunoştinţă. Vorbim de una de alta, apoi conversaţia s-a întors în acelaşi punct. — Ce aveţi cu funcţionarii, tovarăşe Ciupic ? — Eu nimic... — Cum aşa ? — Aşa cum am spus, nimic... Nu ştiu însă ce drag a prins de la o vreme soţia de ei că vrea zor nevoie să mă vadă şi pe mine cu toc şi dosare... — Şi ce, e rău ? Birou, dosare, situaţii... — ...Şi opt ore cu fundul pe scaun — iertaţi expresia. Nu zic, e o treabă frumoasă, am făcut-o şi eu. înainte de a pleca in armată am fost contabil doi ani. — Şi de ce n-aţi rămas ? — Nu-i de mine, nu-mi place. Dumneata scrii ? — Scriu. — îţi place să scrii ? — îmi place. — Mie-mi place să sudez. Asta-i. Să lipesc fier de fier. E clar ? Afirmaţia din urmă a sudorului e fără adresă. Parcă mă priveşte şi pe mine şi pe soţia lui şi parcă nu numai pa noi. — Dar facultatea ? — Am s-o fac. Pînă atunci nu vreau să-mi schimb meseria. Dar asta-i altă poveste. — Şi dacă soţia insistă ? Dacă ţine^ cu tot dinadinsul ? — Asta-i ! Cit ţin eu la ea, aş putea să fac o prostie. Dar şi ea ţine la mine şi n-o să mă lase s-o fac. Zîmbeşte şmechereşte făcindu-mi cu ochiul. Aflu că s-a născut într-un sat de munte din comuna Nehoiaşu, judeţul Buzău. Tatăl, a lucrat la pădure, la lemn — acum e pensionar ; un frate lucrează la întreprinderea forestieră Nehoiu, o soră la Zărneşti, tot la întreprinderea forestieră. — îmi intrase şi mie lemnul în suflet. Acum mi-a intrat metalul. Din asta se scapă greu. Dacă o să-nțeleagă și Fănica o să fie bine. Și pe urmă, nu-i păcat ? — Ce să fie păcat ? — Păi, în trei ani am luat-o pe-a treia. Categoria a treia. Oamenii mă văd cu ochi buni, eu m-am legat de ei. Frumos ar fi să las totul baltă ? Și de ce ? Pentru că o inspectoare a zis o vorbă proastă și Fănica a luat-o de bună ? — Ei, parcă a spus-o despre tine. A spus-o şi dînsa aşa, în general, că adică să nu se căsătorească fetele cu oricine — intervine soţia. — Dar noi nu sîntem oricine, s-o ştii tu. Şi nici tata n-a fost. Că a muncit pe brînci, a muncit. Dar munca lui i-a plăcut. Mie-mi place munca mea. Şi dacă vrei să ştii şi tu şi inspectoarea ta, sunt cineva. N-am reuşit, cu toate insistenţele, să aflu numele inspectoarei. Am avut vag senzaţia că cei doi îl ştiau. „Lasă asta, tovarăşe ! Cite prostii oi fi spus şi eu despre funcţionari ! Orice muncă trebuie respectată. Dacă zicem din gură, aşa la necaz, cîte una, încă nu-i rău. Dacă o credem cu tot dinadinsul, asta da, e rău“. Unde eşti, tovarăşă inspectoare ?!