România literară, aprilie-iunie 1970 (Anul 3, nr. 14-26)

1970-06-03 / nr. 23

2 România literară COLOCVIU INTR-O PISCINA O piscină cenuşie, fără apă, uscată, dreptunghiulară. Prin arborii din jur străbate soare­le. Un careu alb de clădiri scunde încadrează o biserică. In spatele bisericii — palatul, lung şi înalt, cu zorzoane ro­coco şi motive naţionale. Aţi ghicit desigur : e palatul din Dealul Cotrocenilor. într-o clipă, piscina e inun­dată. Dar nu de apă, ci de vreo cincizeci de copii sătmă­reni. Se aşează unul lingă al­tul pe taluzurile joase, din beton. Mă aşez şi eu intr-un colţ al piscinei cu unul din profe­sorii lor alături. Mă uit la ei, la notesul meu şi un sentiment copleşitor de jenă îmi încleş­tează maxilarele. Ce să-i în­treb şi cum să-i întreb despre noaptea lor de groază, despre aripa neagră a morţii care a fluturat peste ei, peste părinţii şi fraţii şi bunicii lor ? ... Din­­tr-o dată, îmi dau seama de stupiditatea intenţiei mele de-a sta de vorbă cu ei despre grozăviile pe care nu eu, ci ei le-au trăit. Şi mi se pare inuman să-i fac să le retrăias­că din nou, aici, nu liniştea, în pacea acestui palat primitor. Pentru ce ? De ce ?... Dar ochii celor cincizeci de copii s-au îndreptat spre mine. Aşteaptă curioşi să-mi audă întrebă­rile... După clipe lungi şi pe­nibile, sparg gheaţa cu o întrebare ridicolă : „Cum ară­ta oraşul vostru cînd aţi ple­cat?“ Mai multe răspunsuri spon­tane : — Era acoperit de nămol... — Străzile erau pline de apă... — Casa noastră a fost luată de valuri... Unul, mărunţel şi slab, ri­dică disciplinat două degete : — Pe noi ne-or urcat în maşini, să ne scape de înec. Apoi ne-or dus care la Ora­dea, care la Cărei, la Baia- Mare, la Marea Neagră... Pe noi ne-or adus aici la Bucu­reşti ... Tace şi priveşte suri­­zător palatul. — Cum te cheamă ? — Deac Mircea şi sunt în clasa a şasea ... Şi iar tace, aşteptîndu-mi întrebările. Mă salvează Avarvarei Constantin care, cu o voce domoală, ega­lă, relatează fără să-i fi so­licitat : — ... Someşul a rupt diguri­le oraşului... groaza cea mare a început la ora unu după miezul nopţii ... vuiet mare ... ţipete, lumea striga după a­­jutor... casa noastră, înecată, s-a dărîmat... Şi evocarea dra­mei se deapănă curgător ca o lecţie de şcoală, dar accente durate ţîşnesc pe parcurs, sparg pojghiţa aparentei nepă­­sări „bărbăteşti“ pe care acest copil de treisprezece ani în­cearcă s-o afişeze. — Eşti moldovean ? — Da. De la Bicaz. Dar, de vreo doi-trei ani aşa, trăim la Satu-Mare, pe strada Făbricii Tata lucrează la „Unio“... Profesorul de lingă mine îl cheamă mai aproape pe Soos Ştefan. „Povesteşte şi tu !“ îi spune şi băiatul, înalt şi sub­ţire, povesteşte cu acelaşi ton egal, detaşat ca şi Avarvarei: — Cînd a trecut apa peste dig, eram în pat, dormeam. Tata ne-a trezit să săpăm şan­ţuri în faţa casei, să se scurgă apa în altă parte... La ora pa­tru dimineaţa, apa a intrat în curte, a umplut fîntîna, a răs­turnat ghizdurile ... La ora şase, apa a intrat în casă. La ora zece dimineaţa, ne aflam pe acoperişul casei, dar tata mai scotea lucruri din casă ... Apoi au venit doi ostaşi cu barca şi ne-au luat. Ar vrea să mai spună ceva, dar un băieţel vioi şi neas­­tîmpărat îşi pierde răbdarea. Profesorul îl cheamă şi-l aşea­ză pe genunchi: „Aici, o să stai cuminte !“... „Cum te chea­mă ?“ îl întreb. Băiatul, de-o şchioapă, cu un chip deosebit de frumos şi ochi de-o vioi­ciune neobişnuită răspunde spontan: — Dondoş Alexandru şi am şapte ani şi sunt în clasa a­n­­u­ia. Tata lucrează la „Unio“... Am şi bunică : Dondoş Maria care locuieşte în faţă, noi locu­im în casa din fundul gră­dinii... îl întrerup: — La ce eşti mai tare, Don­doş Alexandru, la aritmetică, sau la abecedar ? — La aritmetică sînt mai tare, dar îmi place şi abeceda­rul... Cînd am plecat din Satu- Mare, am văzut casa noastră... Era aplecată aşa... arătă cu mîna într-o parte. Copiii r­d. Şoptesc cu o imensă uşura­re : „Mulţumesc, Dondoş A­­lexandru ... Du-te în dormitor şi te odihneşte !“ E tîrziu, după masă. Mă despart şi de ceilalţi copii care se duc să se culce. Rămîn doar cu Gherghel An­drei, Molnár Ion şi Kis-Kesza Ştefan. Ne privim o clipă, ca între bărbaţi. Numai Molnár e un copil ca şi Dondoş , opt ani. Ţine să-mi povestească şi el cum şi tatăl lui a rămas a­­casă o zi şi-o noapte, apoi, cînd casa s-a prăbuşit în va­luri, s-a căţărat într-un nuc unde mai erau doi oameni şi a stat acolo, în nuc, cu ceilalţi doi o noapte întreagă, deasu­pra apelor furioase ... Apoi l-au salvat... — Şi casa noastră era nouă şi frumoasă şi-avea şase ca­mere ... Am cumpărat-o anul trecut, am dat pe ea cincizeci de mii şi casa noastră veche ... Dar apa ne-a dărîmat-o, iar cea veche a scăpat ... E înalt, palid, cu umeri puternici și-1 cheamă Gherghel Andrei. — Dormeam cînd a venit apa. Ne-am trezit cu ea în pat ... Ne-am îmbrăcat cu to­ții în grabă și-am fugit cum am putut cu apa pînă la brîu, la vecinii noştri mai din deal, unde credeam noi că n-o să ajungă apa ... Eu m-am întors însă acasă, căci în curte lo­cuia mătuşa mea care e bă­­trînă şi slabă ... La poartă, un val de apă m-a izbit de stîlpul de beton şi poarta m-a prins, de nu mai puteam scăpa... Am ajuns mai mult îno­­tînd la mătuşa, am luat-o în braţe şi, nici eu nu ştiu cum am reuşit, am ajuns cu ea pe deal, la vecinii noştri ... De-un lucru îmi pare rău : acordeonul meu, la care începusem să-nvăţ să cint... 11 cheamă Gherghel Andrei, strada Argeş din Satu-Mare, clasa a opta ... tatăl său e maistru blănel la „Drum nou“. ... Şi are aproape cincispreze­ce ani ! — Noi ne-am adunat cu to­ții la sora mea, în bloc. Numai cumnatul meu, Bob Gheorghe nu era cu noi. Se lupta cu ape­le la Odoreu, să-şi salveze mama şi vacile ei ... Şi le-a salvat după o zi şi o noapte ... a venit cu mama şi vacile la noi... Kis-Kesza Ştefan se opreşte aproape rîzînd şi mă invită cu dulceaţa glasului şi privirii : Poate doriţi să ve­deţi dormitoarele noastre ? Poftiţi !... Deschid o uşă şi privesc­­ douăzeci şi cinci de paturi, pă­turi albastre şi douăzeci şi cinci de capete de copii se ridică şi-mi surîd aşa cum numai co­piii ştiu să surîdă. Octov MAGUREANU Dar florile?. Au trecut zece zile de cînd cad peste suflete lovituri cu­tremurătoare. O forţă diabo­lică parcă apasă pe un buton blestemat şi iată : Satu-Mare, Tîrgu-Mureş, Sighişoara şi apoi sate, cătune, locuinţe răz­leţe, cu oameni şi animale, cu livezi şi flori, sunt acoperite de apă, se îneacă o lume şi este lumea noastră, este o parte din frumoasa noastră lume românească. Şi tu... bătrîn nevolnic, tu care nu mai poţi să zbori acolo cu un tîrnăcop în mînă, să te opui şi tu potopului de ape, să scapi şi tu de la înec o haină, un pom, o floare... poate un om — doar sînt atîţia care au pierit sub valuri — citeşti zguduit din toate fibrele re­portajele din ziare, priveşti năucit fotografiile, urmăreşti la televizor ruinele pe unde a trecut forţa bezmetică a şuvoaielor şi vezi cu ochii tăi bătrîni — doar ai văzut tu multe şi pînă acum — casele dărîmate, grămezi de moloz in apa mocirloasă, oameni cu tărgi ce transportă alţi oameni şi-ţi încleştezi pumnii zbîrciţi ! „Ah şi deodată sari din scaun. Pe tocul unei ferestre oarbe — fără geamuri — la o casă devastată, televizorul arată o glastră în care zîm­­besc trist — dar zîmbesc — cîteva flori, parcă-ar fi mar­garete ! „Aha !... ăsta-i semnul! E semnul binecuvîntat că nimic nu moare, că tot ce este vă­zut şi ce este nevăzut trăieşte la nesfirşit“, îţi spui tu şi cu braţul sting îţi strîngi nepo­ţelul ce stă în scaun lingă tine, îl strîngi la piept şi-i simţi inima lui mică cum bate lîngă inima ta bătrînă, iar mîna dreaptă prinde creio­nul şi notează pe hîrtia albă ce-ţi stă în faţă pe birou! „din bulbii de lalele roşii, re­zerv în vara ce vine 500 bu­căţi pentru serviciul horticol al oraşului Satu-Mare, 500 pentru Tîrgu-Mureş şi 500 pentru Sighişoara, spre a fi plantaţi la timpul potrivit, în spaţiile verzi. Să crească acolo flori, să înflorească lalelele roşii în cinstirea celor doborîţi o clipă, dar care se ridică şi-şi spun : începem ! Mereu şi mereu începem pînă vom birui, pînă vom reclădi totul, mai trainic şi mai frumos de cum a fost vreodată!“. Florea CARUNTU (un bătrîn horticultor amator) CRONICA UNIUNII SCRIITORILOR • In cadrul planului de colaborare cu R.P. Albania, a sosit în țara noastră, intr-o vizită de trei săptămîni, scriitorul Dzedze Jakov. Profesor la Universitatea din Tirana, la catedra de este­tică și teoria artei, Dzedze Jakov este laureat al premiului de stat pentru romanul „Riul mort". După ce a vizitat zona sinistra­tă Brăila-Galaţi, scriitorul albanez urmează să cunoască şi alte regiuni ale ţării, să aibă convorbiri cu oameni de­ştere şi con­ducători ai unor instituţii de cultură, prezentând interes pentru informarea sa despre peisajul şi literatura română • La Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu“, din Calea Victo­riei 115, s-a deschis un centru de colectare de cărţi (literatură română şi străină), pentru reînzestrarea bibliotecilor şcolare şi a căminelor culturale sinistrate. Primirea cărţilor se face zilnic, prin serviciul nostru de bibliotecă, telefon 16 43 30, între orele 9—21, pină la sfîrşitul anului 1970. • Lista de subscripţie iniţiată de Uniunea Scriitorilor, la se­diul său din Şoseaua Kiseleff 10, casieria Fondului literar, a în­registrat în a doua săptămînă contribuţia a incă 56 scriitori, la valoarea de 71 910 lei, care au fost depuşi la CEC — cont 2000, totalizindu-se astfel, pînă la această dată, suma de 127 004 lei. Lista de subscripţie rămîne în continuare deschisă pină la sfirşi­­tul anului 1970, pentru toţi membrii Uniunii Scriitorilor și ai Fondului literar. ADUNAREA GENERAL A ASOCIAŢIEI SCRIITORILOR DIN IAŞI Marţi 26 mai a.c., la Palatul Culturii, a avut loc Adunarea generală a Asociaţiei scriitorilor din Iaşi, consacrată analizei muncii desfăşurate pe durata primului an de existenţă a Aso­ciaţiei şi alegerii noului comitet de conducere. Darea de seamă a comitetului Asociaţiei scriitorilor din Iaşi, pe perioada mai 1969 — mai 1970, a fost prezentată de prozato­rul Dumitru Ignea, secretarul Asociaţiei, care a pus în valoare străduinţa comitetului de a găsi noi soluţii pentru consolidarea vieţii literare ieşene, pentru a descoperi şi promova talente ti­nere, militînd pentru o artă inspirată din realităţile societăţii noastre socialiste şi întemeiată pe concepţia marxist-leninistă. La intensificarea vieţii literare, din ce in ce mai efervescente, au contribuit şi revistele „Convorbiri literare“, „Cronica“, „A­­teneu“, precum şi înfiinţarea la Iaşi a Editurii „Junimea“. Un stimulent in realizarea progreselor amintite le-au constituit lucrările Congresului al X-lea al P.C.R., ale cărui documente, şi mai cu seamă sarcinile trasate creatorilor, au însemnat un im­bold la reflecţie şi participare activă. Fără îndoială că, pe lingă realizările amintite, au existat şi unele deficienţe, printre care, de pildă, prea puţine dezbateri asupra temelor actuale ale literaturii noastre, ca şi neglijarea înfiinţării unui cenaclu profesionist, care ar fi uşurat astfel de discuţii şi ar fi contribuit mai eficient la orientarea tinerelor ta­lente. Raportul comisiei de cenzori a fost prezentat de criticul Di­­mitrie Costea, preşedintele comisiei. Pe marginea dării de seamă au luat cuvintul scriitorii : Geor­ge Moroşanu, Constantin Nonea, Mihai Novicov, Radu Cârneci, Corneliu Ştefanache, Mircea Radu Iacoban, Stelian Baboi, Adi Cusin şi Lucian Dumbravă. In încheierea lucrărilor, a luat cuvintul conf. univ dr. Gheorghe Stroia. Apoi, prin vot secret, a fost ales noul comitet de conducere al Asociaţiei scriitorilor din Iaşi, în următoarea componenţă: Andi Andrieş, Nicolae Barbu, Radu Cârneci, Alexandru Husar, Mircea Radu Iacoban, Corneliu Ştefanache, Nicolae Tatomir, ca şi comisia de cenzori formată din George Lesnea (preşedinte), Dumitru Ignea şi George Bălăiţă. Secretar al Asociaţiei a fost ales Alexandru Husar, critic şi istoric literar. Lucrările Adunării generale a Asociaţiei scriitorilor din Iaşi au fost conduse de Laurenţiu Fulga, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor.

Next