România literară, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 27-39)
1970-09-23 / nr. 39
roza vînturilor In căutarea fantasticului Cotidianul francez Le Monde și-a propus să facă in suplimentul său literar (Le monde des livres) din 15 august a.c. o incursiune „in căutarea fantasticului“. Prilejul i-a oferit o lucrare a lui Tzvetan Todorov, Introducere în literatura fantastică (Le Seuil, Paris, 1970). În marginea „canoanelor“ lui Todorov, cinci cunoscuţi prozatori (Andre Pieyre de Mandiargues, Marcel Béalu, Italo Calvino, Dino Buzzati, Jean-Louis Bouquet) îşi reclamă domeniul lor de libertate. Cele zece ,,canoane“ ale lui Todorov 1. — Fantasticul izvorăşte din nehotărirea între a explica raţional sau supranatural un fapt nefiresc. 2. „Fantasticul ocupă durata acestei incertitudini; din momentul alegerii alternativei, fantasticul este abandonat pentru a se intra într-un gen învecinat, straniul sau miraculosul“. Avem de a face cu miraculosul, atunci cînd explicaţia este supranaturală şi cu straniul atunci cînd ea este raţională. 3. — Nu există poezie fantastică. 4. — Fantasticul implică ei istorisire şi nişte personaje. 5. — Istorisirea este desfăşurată, de obicei, la persoana întîi, de către un narator banal în care orice cititor se poate recunoaşte. 6. — Fantasticul pleacă de la cotidian pentru a atinge extraordinarul ; spre deosebire de el, „ficţiunea ştiinţifică“ porneşte de la un „dat“ extraordinar, inserat treptat în cotidian. 7. — Supranaturalul ia naştere deseori din faptul că sensul figurat este luat ad literam. 8. — Temele fantasticului au drept temeiuri : a) trecerea frontierelor dintre imaginar şi real, subiect şi obiect, cuvînt şi lucru, sens propriu — sens figurat (tema persoanei întîi); b) iubirea, moartea, şi conflictele cu interdicţiile sociale (tema persoanei a doua) . 9. — Fantasticul nu mai există în secolul al douăzecilea. 10. — Este înlocuit de : a) ficţiunea ştiinţifică ; b) „fantasmaticul“, ţinînd de posteritatea lui Kafka. Cinci scriitori şi patru întrebări 1. — Cum definiţi fantasticul ? Ce părere aveţi despre definiţia dată acestuia de Todorov : o ezitare între două explicaţii — raţională sau supranaturală — a unui fapt straniu ? Devine fantasticul straniu dacă explicaţia e raţională, miraculos dacă explicaţia e supranaturală şi alegorie dacă se sugerează o moralitate ? 2. — Apreciaţi că fantasticul există încă în secolul al douăzecilea sau că a fost înlocuit de alte genuri : fantasticul ştiinţific, onirismul, literatura absurdului sau a ambiguităţii ? 3. — Cum situaţi poziţia operei dumneavoastră în raport cu fantasticul ? 4. — Care sînt, pentru dumneavoastră, cele mai frumoase opere, romane, sau nuvele, ale literaturii fantastice ? Andre Pieyre de Mandiargues 1. — Este misiunea „criticii“ să elaboreze o definiţie ; aş dori s-o facă, atît cit este cu putinţă, sub un unghi foarte relativ, fără a-şi permite judecăţi absolute, şi cu modestie. 2. — In literatura timpului nostru, „fantasticul“ este abundent, aproape supraabundent. 3. — Aş situa mai degrabă „fantasticul“ în raport cu opera mea. Mi se pare că el ocupă un vast teritoriu în ea, fără să o acopere în întregime. 4. — „Cele mai frumoase“? Mi-ar trebui multe pagini pentru a răspunde. Deasupra tuturora, însă, în literatura franceză, pun Venus d’Ille, de Prosper Mérimée. Dino Buzzati 1. — Definiţia lui Tzvetan Todoroiv îmi pare foarte subtilă şi acceptabilă ; poate că e, totuşi, prea subtilă şi limitată. Aş zice mai simplu : în literatura fantastică, un element fundamental (intriga, atmosfera, personajele) apare ca mai mult sau mai puţin neverosimil. (...) 2. — Fantasticul este o categorie eternă ce nu va dispărea niciodată. In ceea ce mă priveşte, socot că este falsă înglobarea în termenul „alte genuri“ a ficţiunii ştiinţifice, a literaturii onirice sau a absurdului. La drept vorbind, aceste trei domenii aparţin, toate, fantasticului. 3. — Da, cred că, în cea mai mare parte a lor, scrierile mele aparţin literaturii fantastice ; dar, după mine, aceste definiţii au o mică importanţă, slujind mai ales unor scopuri sistematice sau didactice. 4. — Povestirile lui Poe, Elixirul Diavolului de Hoffmann, Doctorul Jekyll de Stevenson, Moby Dick de Melville, In inima tenebrelor de J. Conrad, Portretul lui Dorian Gray de Wilde. Aş adăuga Musca de Mansfield, chiar dacă, aparent, acest text poate fi clasat în genul realist. Jean-Louis Boiuillet Definiţia mea ? Şi dacă ar fi asemănătoare cu cea din dicţionare ? Acolo se descoperă meşteşugul de a defini un subiect, cu o incomparabilă economie de termeni. Să analizezi, în amănunt (cu diagramele ajutătoare) caracteristicile, normele, legile, care fac fantasticul să fie fantastic, sau — mai mult — să decizi dacă fantasticul există ori nu mai există ? E treaba unor specialişti ai disertaţiei — ai disertaţiei considerate în sine ca una din „artele frumoase“. (...) Marcel Béalu 1. — Fantasticul, o nehoitărîre între două explicări ? Ce glumă ! De ce nu s-ar spune simplu : expunerea unui fapt straniu. Ar fi mai veridic. Definiţia lui Todorov este abilă şi, ca majoritatea definiţiilor, gratuită, uşor de răsturnat , fantasticul poate fi, cu alte cuvinte, şi o afirmaţie... Nori de cuvinte ! Remarcaţi definiţia din Petit Larousse, nu mai puţin falsă , „creat prin fantezie, imaginaţie“, ceea ce indică realul drept contrariul său. Admir siguranţa acestor fabricanţi de etichete, într-o lume ale cărei limite sunt mereu în schimbare. Nu se poate defini fantasticul, ca şi poezia, deoarece fiecare individ posedă o viziune unică asupra lumii. Dacă este necesară o clarificare a genurilor, să spunem că fantasticul este tot ceea ce depăşeşte realitatea convenită. Există cunoscut şi necunoscut; asta e tot. Fantasticul ar fi o apropiere de necunoscut. O aprofundare a realităţii. 2. — Este sigur că această cercetare a indicibilului se face din ce în ce mai rar. Totuşi, nici o epocă nu a fost mai fantastică în comparaţie cu a noastră, dacă o privim dezvelită de zorzoanele folclorice ale modei, dacă, de pildă, constatăm că filmele cele mai fantastice sunt, adesea, cele mai realiste. Mă gîndesc la Satyricon, la Blestemaţii, la Leo The last etc. Literatura de sciencefiction îmi pare fantastică în măsura în care se depărtează de „ştiinţific“ pentru a participa la această căutare a unei realităţi secrete. (...) 4. — (...) Pentru perioada contemporană — trebuie să mărturisesc — nu sunt de acord cu acei editori care, seduşi de snobismul actual, retipăresc, sub menţiunea „fantastic“, prăfuite tratate de alchimie, sau insipide romane din anii interbelici, cele mai multe scrise cu o laborioasă nerozie şi adesea ieşite din indigestul impresionism german. Fantasticul este însă un gen literar sănătos : o întreagă pleiadă de scriitori demonstrează acest fapt, Todoroiu îl ignoră şi lucrul e de neiertat, mai ales cînd adopţi un titlu atît de ambiţios. Se poate chiar afirma că un anumit fantastic începe cu secolul nostru. Pentru aceasta, martore sînt numele citate aici: Kafka, Ambrose Bierce, Hawthorne, Lovecraft, H. James, Milosz, Jean Ray, cu opera sa Malpertuis, Mandiargues, în primele sale povestiri, Jünger (Albinele de sticlă), Ghelderolde (Vrăjitorii), Bradbury, Brown, Marcel Brion, Marcel Schneider, Borges, Buzzati, Van Voigt, Maurice Renard, J.L. Bouquet etc... Existenţa unei literaturi se recunoaşte după vocaţiile pe care le suscită. Fondînd, acum douăzeci de ani, în Franţa, revista Réalités secretes, editată de René Rougerie, şi ajunsă la al patruzecilea număr, am încercat — cu mijloace modeste — să relev existenţa acestei mişcări. Kale Calvino 1. — In limbajul literar francez de azi, termenul „fantastic“ este folosit, îndeosebi, pentru povestirile de groază, ceea ce implică o relaţie cu cititorul în maniera veacului al noiuăsprezecelea: cititorul (dacă acceptă să participe la joc, cu cel puţin o parte din sine) trebuie să creadă ce citeşte, să accepte şocul unei emoţii aproape fiziologice (de cele mai multe ori, teroare sau angoasă), să caute acolo explicări ca pentru o experienţă trăită. In limba italiană (ca şi, originar, în franceză, cred) termenii fantasia şi fantastica nu implică de fel acest abandon al cititorului în voia curentului emoţional al textului ; ei presupun, dimpotrivă, o distanţare, acceptarea unei alte logici, o logică aplicată altor obiecte decît cele ale experienţei cotidiene. Astfel, se poate vorbi despre un fantastico al veacului nostru, tot atît de bine ca despre un fantastico al Renaşterii. Cititorii lui Ariostol nu au trebuit să opteze între a crede şi a explica , pentru ei, ca astăzi pentru cei ce îl citesc pe Gogol (Naşul) sau Alice în Ţara minunilor, sau Metamorfoza lui Kafka, plăcerea fantasticului rezidă în dezvoltarea unei logici ale cărei reguli, puncte de plecare ori rezolvări, constituie surprize. Dacă ar fi să se întocmească un atlas exhaustiv al literaturii de imaginaţie, ar trebui să se pornească de la o gramatică a miraculosului, la nivelul primelor operaţii combinatoare de semne, din miturile primitive şi din basme, al activităţilor simbolice ale inconştientului, ori al jocurilor intelectuale din fiecare epocă sau civilizaţie. 2. — Fantasticul veacului al nouăsprezecelea, produs rafinat al spiritului romantic, a pătruns imediat în literatura populară. (Poe scria pentru gazete), în veacul nostru, se impune punctul de vedere intelectual (nu cel emoţional). Fantasticul apare astfel ca joc, ironie, şagă şi, de asemeni, ca o meditaţie despre coşmarurile sau dorinţele ascunse ale omului contemporan. 3. — Las criticilor sarcina de a afla poziţia romanelor şi povestirilor mele într-o clasificare a fantasticului. Ceea ce, pentru mine, se află în centrul naraţiunii, este nu explicaţia unui fapt straniu, ci ordinea pe care acest fapt straniu o dezvoltă în sine şi împrejurul său. 4. — Veţi cita cîteva nume puţin cunoscute ce reprezintă diferite posibilități ale fantasticului. Mai întîi un roman din secolul trecut, Flatland, de englezul Abbot, roman care ar putea fi definit ca făcînd parte dintr-un gen „geometrie-fiction“. La cealaltă extremă, un roman polonez, apărut între cele doiuă războaie, scris de Bruno Schulz. Acesta pleacă de la elemente de memorie obişnuită, familiară, pentru a termina cu o transfigurare vizionară, de o bogăţie inepuizabilă. Voi menţiona, în fine, povestirile lui Felisberto Hernandez, un Uruguayan. (...) In româneşte de Eugen VERZEA GIOVANNI BATTISTA NĂZĂRI Baziliscul din „Delia tmmutazione metallica sogni tre". Brescia, 1616 sport Incîntat de noua întîmplare U.T.A. a reuşit, peste toate îndoielile, un rezultat de egalitate cu Feyennord Rotterdam. In noaptea aia, după ce-am aflat scorul, m-am culcat cu capul pe o scoarţă de căruţă brăileană şi m-am trezit, dimineaţa, cu un porumbel verde pe tîmplă şi cu un trandafir roşu la ureche. Şi-am zîmbit (puţin măzărat) şi mi-am zis că U.T.A. mi-a zdrobit un strugure tămios pe gură. Nu crezusem în această poveste de noroc şi de toamnă lungă. Cinstit să fiu, nici azi nu cred că U.T.A. e o echipă mare. E o formaţie mediocră — adevărat, mult mai disciplinată decît colegele ei de pluton — care practică un fotbal linear, lipsit de explozii, rigid. Prietenul meu Ion Chirilă, care umblă după ea cu trei fîntîni în spinare, ca să-i spele rănile, trebuie să recunoască și el că in jocul lui Axente nu întîlnești aproape nimic din ceea ce făcea farmecul şcolii de fotbal din Arad. Surpriza de la Rotterdam (pe care-o doresc împlinită la 30 septembrie) nu mi-a risipit pe de-a-ntregul părerea că U.T.A. deţine şefia campionatului pe merit. Avem cel puţin două echipe mai bune ca ea... dar cu şpriţuri dese şi reci nu ajungi să cumperi covor de iută, în Olanda, U.T.A. s-a acoperit de laude. M. Popescu, trimisul special al Sportului (după ţigări şi magnetofoane) ne asigură că U.T.A. a jucat formidabil. Eu nu l-am crezut, îi cunosc foarte bine fraza pompoasă — frază de laureat al festivalului artistic urmat de dans — şi mi-am aruncat ochii şi-n subsolul reportajului său. Iar acolo, un corespondent străin ne arată că U.T.A. a jucat aproape tot timpul cu 8-9 oameni în apărare. îmi pare rău, M. Popescu fumează Papastratos şi nouă ne serveşte zegras pisat. Un fapt rămîne cert: la Rotterdam, U.T.A. s-a spălat de blestemul numit Loggia şi niciodată nu-i vom mai aminti de el. Intîmplarea din Polonia o îngrop la doi stînjeni sub pămînt. Şi rămîn îneîntat de noua întîmplare. Dinamo Bucureşti a trecut peste P.A.U.R. Salonic cu pas întins şi cu nasul sus. Jucătorii greci sînt ca nişte bomboane fondante într-o cutie deschisă, la îndemîna oricui. Tîfnoşi şi scandalagii, ei vor încerca, totuşi, să se iscălească pe picioarele lui Dumitrache, Dinu şi Nunwailler VI. S-ar putea, deci, să plătim foarte scump petrecerea aia cu cinci goluri. Steaua a învins pe Karpatî Lvov fără multă zbatere, şi n-are nici o emoţie în meciul de la Bucureşti. Universitatea Craiova, însă, se va lepăda de intrarea în turul doi al Cupei oraşelor tîrguri. Campionatul — ca să coborîm jos la bază, cum frumos se exprima Cristian Ţopescu într-o emisiune dedicată rugby-ului — s-a umplut de pisici şi de guturai. Echipe fără pretenţii (una dintre ele cu jucător, adunaţi de la toate pomenile) au scos capul de sub icoană şi trag aer în plămîni de le trosnesc nările. Profitaţi, fraţilor, acum ci e îngrămădeala mare şi cît nu s-au trezit copoii ! Mi-ar părea bine — uite-aşa de-al dracului — ca atunci cînd se va stinge noaptea toamnei şi vor ţîşni păunii albi ai iernii — să-i văd în sarafane de campioni pe studenţii din Iaşi. Adică ce, Romilă să gîfîie mereu la poarta de lut a diviziei B. ? Fănuş NEAGU ----------------------------------------------------- «v ROMÂNIA LITERARĂ Anul III, nr. 39 (103) Săptămînal de literatură și artă editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România REDACTOR ŞEF : NICOLAE BREBAN REDACTORI ŞEFI ADJUNCŢI : GABRIEL DIMISIANU, ION HOREA, NICHITA STANESCU SECRETAR GENERAI DE REDACŢIE : GHEORGHE PITUT REDACŢIA ! Bucureşti, B-dul Ana Costescu nr. 1S, Telefon : 12.94 44 ! 11 39 36 12 74 26 ADMINISTRAŢIA ! Şoseaua Relekoi 16 Telefop : 18.33.99 ABONAMENTE ! 3 luni - 28 tel : 6 luni _ 52 Iol ; 1 an — 104 lei. TIPARUL ■ Combinatul poligrafic „CASA SCINTEII” ___________________________|