România literară, aprilie-iunie 1972 (Anul 5, nr. 15-27)

1972-06-29 / nr. 27

Scrisoare Paris FUNCŢIA IMAGINARULUI ■» || NUL din fenomenele cele mai ^curioase din literatura occiden­tală de azi este explozia imaginarului, irupţia fantasticu­lui, întoarcerea la ştiinţele oculte. Fenomen cu atît mai curios cu cît el apare într-o societate în care toate valori­le, inclusiv cele spirituale, tind să se matematizeze, să se exprime în categorii precise, previzibile, să se supună, cu un cuvînt, ordinatorului. Şi totuşi... niciodată, observă so­ciologii culturii apusene, nu s-a văzut un mai mare interes pentru magie, alchimie, astrologie, doctrinele ezoterice, so­cietăţile secrete medievale, niciodată raţionalismul occi­dental n-a căutat cu atîta ardoare sursele (mitice, misti­ce) ale spiritualismului oriental. E la mijloc, fireşte, şi un oarecare snobism. E de bon ton pentru­ un intelectual parizian să-şi invite amicii la un restaurant chinezesc de pe rue Mouffetard, şi să facă conversaţie despre budismul Zen, însă, dincolo de această curiozitate mondenă, rămî­­ne fenomenul ca atare şi el îmbracă două forme : intere­sul, mai întîi, pentru literatura fantastică, spiritualistă, onirică, curiozitatea apei, pe care o manifestă sociologii, psihologii, antropologii etc. pentru tot ceea ce ţine de sfe­ra imaginarului, mitului, miraculosului. Antropologia structurală şi psihanaliza au deschis, în acest domeniu, largi perspective şi rezultatele cercetării lor sunt fructifi­cate din plin de o eseistică subtilă şi inventivă. Mai toate editurile importante (Payot, Grasset, Laffont, Jean-Jac­ques Pauvert, Denoel, Albin Michel etc.) au lansat colec­ţii speciale în care sunt prezentate operele de simbolistică medievală sau fenomenele de magie afro-asiatică. Nu lip­sesc studiile tematiste, antologiile de texte, reimprimările de vechi cărţi iniţiatice. Eugene Canselier, discipol al lui Fulcanelli, republică în editura Jean-Jacques Pauvert un tratat de alchimie din 1677 (Mutus Liber), compus în în­tregime din imagini ermetice, cu o simbolistică foarte complicată. Un alt comentator Philippe Sellier, urmăreşte sistematic tema evaziunii în literatura franceză şi-şi în­soţeşte eseul de o bogată antologie de texte, de la Du Bel­­lay la Camus (Ed. Bordás). A I­N FINE, după Borges, introdus în * Franța de Roger Caillois, un alt autor fantastic străin e din ce în ce mai insistent citat, editat, citit : Lovecraft. Nu sunt ignorați propriii scriitori ai imaginarului. Nerval în primul rind, dar și Nodier­ Gau­tier, Pétrus Boréi, Barbey d'Aurevilly etc- Chiar realistul Balzac, doctorul în ştiinţe sociale, începe să fie citit ca un autor interesant, tulburat de ceea ce se ascunde au­­delă. Studiul lui Baguin despre vizionarismul creatorului Comediei umane a atras atenţia asupra unei dimensiuni spirituale noi şi a pus critica modernă în gardă , în rea­listul cel mai lucid se ascunde uneori un suflet de pro­fet... Pentru spiritele tinere, contestatare, imaginarul nu-i numai o problemă de cultură, e şi un punct de referinţă în viaţa de toate zilele, un mod de existenţă. Una din lo­zincile cele mai răspîndite în mai ’68 a fost versul lui Rimbaud : L’imagination au pouvoir. Că accesul la pute­rea imaginarului depinde, uneori, de droguri, e altă pro­blemă... Chestiunea cu adevărat importantă e ce determină a­­cest proces de revenire la sursele iraţionalului, într-o so­cietate ce tinde spre maximă raţionalizare ?! Un prim răspuns e că tocmai această societate occidentală hiper­­mecanizată, uniformizatoare naşte, prin contrast, fe­nomenul de care este vorba. Evaziunea în domeniul ima­ginarului e, aşadar, o formă de protest faţă de anumite structuri sociale, faţă de o tehnocraţie absolută şi, tot­odată, o încercare de apărare, recuperare a valorilor spi­ritului în planul fabulosului, miticului. Le Retour à l’ima­­ginaire are, deci, o valoare polemică, e o tentativă de re­vanşă a forţelor imaginaţiei ameninţate de acelaşi meca­nism teribil. Izgonit dintr-o lume de­sacralizată, omul îşi caută refugiu în alta, imaginară, populată de vechile mi­turi protectoare. Funcţia fantasticului e, în această cir­cumstanţă, nu numai contestatoare, dar şi compensatoare, creatoare. El re­creează, ocroteşte valorile pe care un anu­mit tip de raţionalism le-a distrus sau ameninţă să le dis­trugă. întoarcerea la sursele mitice mi se pare a avea însă şi altă explicaţie. Ea derivă din însăşi valoarea ce se acor­dă, azi, imaginarului. El încetează a mai fi considerat o simplă figură ornamentală, un act de poetizare a realu­lui, e o formă de cunoaştere, expresia unui mod de a gîndi existenţa. Gaston Bachelard a dovedit că în orice metaforă există o încărcătură mitică şi în orice mit se ascunde o confesiune existenţială. Poezia e o cunoaştere (Savoir) nu mai puţin precisă (mai personală, oricum) decit ştiinţa propriu-zisă. Trebuie să ne apropiem de ea cu altă stare de spirit şi cu alte exigenţe. Cu alte cuvinte, mitosul ne poate pune în contact cu o experienţă umană fundamentală şi, totodată, cu o reali­tate poetică pe care timpul nu a diminuat-o. E firesc, a­­tunci, ca el să constituie o tem­ă privilegiată de studiu şi, în acelaşi timp, o sursă a culturii actuale. Omul modern reintră pe această cale în posesia unui mit pe care socie­tatea industrializată, represivă, i l-a interzis : mitul exis­tenţei naturale, în vecinătatea şi complicitatea forţelor vieţii cosmice. 19 ÎNCOLO de funcţia polemică şi creatoare a fantasticului e însă ceea ce am putea numi funcţia lui exorcizantă. Ea izvorăş­te dintr-o opoziţie radicală faţă de civilizaţia surîsului, a bunei stări, a confortului alienant. Lovecraft cultivă, mai ales, monstruosul, terifiantul cu scopuri terapeutice. Pen­tru a izgoni demonii conformismului, individul trebuie supus unui şoc : întîlnirea cu profunzimile lui populate de monştri, monştrii angoasei, în primul rînd. Se aşteap­tă de la această probă efectul unui ser profilactic : să tulbure conştiinţele prea liniştite şi să pună spiritul în stare de alertă faţă de ceea ce poate fabrica zona de um­bră a psihicului. Fantasticul ar fi, în acest caz, o coborî­­re spre adîncimi, o călătorie într-un spaţiu dominat nu numai de neliniştile prezentului, dar şi de ceea ce trecu­tul a marcat în noi. Eugen Simion Paris, iunie 1972 I’aolu i*icus»o : „Primavara“ ES „ROMÂNIA LITERARĂ" Săptăminal de literatură ș­ artă editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Director GEORGE IVAŞCU RHI­M­­I IA Bucureşti B-dul Ana Ipotescu nr 15 telefon : 12.94.1 ; 12.25 14 12 74.26 ADMINISTRAŢIA : Şoseaua Kiseleff nr. 10, telefon ; 18.33.99. ABONAMENTE : 3 luni — 26 tei ; 6 luni — 52 lei) 1 ea — 104 lei. Tiparul : Combinatul poligrafic «CASA SCINTEII"32 pagini —2 lei ! Muezin din foişoarele verii... "...cu faţa în bătaia fumu­lui de caise, vă dau urmă­toarele veşti : 1) în noap­tea Sînziene­­lor, care s-a petrecut cu iepuri verzi dansînd pe fulgere de co­mori îngropa­te, la Piteşti, miile de oameni care-l iubesc pe Dobrin au umblat atîrnaţi de cer şi pe frunţi, purtau coroane de stru­guri, iar din buzunări le curgeau rî­­uri de licurici. Stelele aveau gît de prună pîrguită, în mesteceni ar­deau păuni şi toate morile de lemn au coborît, trase de vulturi şi îm­pinse de la spate de scatii de turtă dulce, la apa Argeşului ca să-şi scalde aripile în val descîntat. Do­brin le-a umplut cupele cu vin fer­mecat şi a sărutat scocurile grele de atîtea amurguri, şi toate fetele morarilor, care au privirile luneca­te în depărtări, l-au împodobit cu flori galbene de drăgaică. 2) La Iaşi au plîns clopotele. O echipă care în mîinile lui Teaşcă împrăştia miresme şi bucurii în dulcea capitală a Moldovei se duce acum pe cîmpia ştreangului. Mîh­­nit în adîncul sufletului, promit să strig un an numele vinovatului. Cu cuvinte care cresc pe spinarea ca­nilor. 3) Rapid, Dinamo şi Steaua au ajuns cu guliile de gît. Cînd te uiţi ce locuri ocupă în clasament te-a­­pucă rîsu-plînsu şi-ţi vine să le-a­şezi pe cale numai ochiuri de plită şi tufe de mărăcini. Atîta iesle şi nici-o unghie de Christos în ea ! Tuturor, de la stin­gă la dreapta , stînga-mprejur şi cu cîntec înainte marş spre groapa I cu furnici. Tamango dă tonul şi toată lumea zice cîntecul ăla cu foaie verde de doi peşti, care nu-s decit nişte amărîţi de scuipici. Şi cînd veţi ajunge la destinaţie, ăia pe care nu ştiu eu şi n-am loc să-i înşir, să rupă cîte-o creangă de ie­nupăr şi să se bată cu ea peste pi­cioarele alea de lemn pînd or da în clocot. 4) Sus, în foişoarele verii, vîntul bătînd dinspre București spune că Angelo Niculescu va fi schimbat. Iată o șoaptă cu care se împletesc frumos spicele de grîu. Fănuş Neagu Sport

Next