România literară, aprilie-iunie 1980 (Anul 13, nr. 14-26)

1980-05-15 / nr. 20

• Fondat la Santiago în 1968, această companie a trebuit să se exileze, după ce a plătit un greu tribut regimului lui Pinochet : majoritatea autorilor şi regizorilor au fost arestaţi în 1974. Au continuat, in­să, să scrie şi să repre­zinte piese in temniţe şi lagăre de concentrare. Apoi, o parte au reuşit să plece. Opera unuia din­tre aceşti autori, Oscar Castro, a fost reprezenta­tă la 24 aprilie la Paris . Liv Ullman — a doua carte • Celebra actriţă de o­­rigine norvegiană, Liv Ullman (în imagine), care şi-a ciştigat faima de sub­tilă şi foarte expresivă in­terpretă a multor roluri în filme şi piese de tea­tru realizate în Suedia, Statele Unite, R.F. Ger­mania, Franţa şi Italia, a hotărit să-şi diversifice preocupările. Intr-o con­ferinţă de presă, ea a a­­nunţat că a terminat de scris o nouă carte, inti­tulată Tides şi în care povesteşte, la persoana a treia, despre fazele vie­ţii femeilor. „Nimic nu mi-a dat vreodată ase­menea satisfacţie profe­sională, intelectuală ca scrisul“, a declarat Liv Ullman, referindu-se la anterioara ei carte, auto­biografică, intitulată Chan­ging şi apărută acum a­­proape trei ani. „Elogiile pe care le primesc pen­tru film­e sunt în cea mai mare parte umilitoare — oamenii mă confundă cu rolul pe care-l joc. E mai uşor să ai personalitate în ceea ce scrii“. Cu toate acestea, actriţa nu va abandona filmul. Calderon, inedit • Intrat în renovare în urmă cu patru ani, Tea­trul Spaniol şi-a început noua stagiune săptămâna trecută cu un text inedit : Femeia din Alexandria, aparţinând marelui dra­maturg din Secolul de Aur, Calderon de la Bar­ca. Criticii şi cunoscătorii avizaţi nu s-au aratat de­loc entuziasmaţi, apre­ciind spectacolul ca „foar­te jos“, deşi interpreţii — Aurora Bautista, Emilia­­no Redondo, Charo Soria­no, Quique Campiras, etc. — beneficiind de cele mai noi mijloace tehnice pentru scenă, au zburat de multe ori, la modul propriu, peste capetele spectatorilor. Construcţia teatrului se află ridicată pe locul unde pe cînd trăia Calderon funcţiona tot un teatru, Es­corral de la Pacheca. Ca un făcut, inaugurarea stagiunii a trebuit să se amine cu trei luni de zile, căci ac­triţa principală, Aurora Bautista, spre supărarea lui Tierno Galván, prima­rul Madridului, îşi uitase rolul este o comedie muzicală a cărei temă e viaţa unui exilat. Spectacolul este in­terpretat de zece artişti­­ latino-americani care se exprimă în franceză. Ei fac parte din Teatrul Aleph, care şi-a ciştigat notorietatea la Festivalul din Nancy, in 1973, spriji­niţi de Ariane Mnouch­­kine şi Klaude Lebouch. (în imagine, o scenă din spectacolul Generalul Pe­­nalosa şi exilul Mateluna). O carte despre lectura poeziei­ ­ în editura Universi­tăţii Harvard a apărut o carte deosebită, scrisă de o profesoară de literatu­ră, Helen Wendler. Inti­tulată Part of Nature Part of Us. Modern Ame­rican Poets, cartea este un ghid pentru cei care vor să se iniţieze in arta şi ştiinţa de a citi o poe­zie. Exemplele şi citate­le fac ca această lucrare analitică să fie în acelaşi timp o preţioasă antolo­gie a literaturii america­ne din ultimul deceniu. Printre autorii abordaţi : Louise Gluck, Wallace Stevens, Marianne Moore, Kendall Jarrell, Robert Lowell, Frank O’Hara, Allen Ginsberg, James Merrill, A. R. Ammons, Adrienne Rich. Teatrul Aleph Un festival al măştii • După spectacolele o­­ferite la Paris, Opera din Beijing va inaugura al şaptelea Festival al arte­lor tradiţionale ,de la Rennes, Tema aleasă în acest an. — masca — va­ reuni, intre 20 mai — 4 iunie, peste 300 de actori şi dansatori care vor arbora 500 de măşti şi costume. Şase spectacole mascate, total necunoscu­te în Europa, sunt aştep­tate cu interes deosebit : dansurile sacre din Bhu­tan, ritualurile Nyau si Makishi din Zambia, o ceremonie de iniţiere din Tanzania, Kagura din Japonia, Krishnattam din India si Diablada din Bo­livia. Centenar Kirchner • La 6 mai a.c. s-au împlinit 100 de ani de la naşterea pictorului expre­sionist german Ernst Lud­wig Kirchner (1880—1938), fondator, împreună cu Erich Heckel, Karl Schmidt Rottluff si Friti Bleyl, al grupului Die Bröke in 1905 la Dresda. De un expresionism acut, reacţie împotriva artei pariziene şi a esteticii a­­cesteia, pictura lui Kir­chner e o expresie a re­voltei şi neliniştii. Incer­­cînd să dezvolte latura primitivă şi frustă a sen­sibilităţii umane, Kirchner se inspiră din xilografia germană de la sfîrşitul evului mediu, din stam­pele japoneze, din cultura și arta neagră a Ocea­niei. Flaubert omagiat • Primul număr pe a­­cest an al revistei trimes­triale „L’arc“ (79/1980) este consacrat în între­gime lui Gustave Flau­bert, cu prilejul centena­rului mor­ții sale. Dintre cele 16 studii însumate aici, reţin atenţia: Flau­bert şi Proust de Gérard Genette, Flaubert şi Kaf­ka de Marthe Robert, precum şi materialele ine­dite ale lui J.P. Sartre. Convorbire cu J.P. Sartre despre „Doamna Bovary“, consemnată de Clement şi Bernard Pintaud, şi Note despre „Doamna Bovary", fragment din caietul al 2-lea al studiului Ma­dame Bovary, din al 4-lea volum dedicat autorului Educației sentimentale. „Revista de Occidente“ • După multe alte ten­tative cu reuşită parţială „Revista de Occidente“, publicaţie fondată de fi­losoful spaniol José Or­tega y Gasset, in 1923, a fost repusă recent în cir­culaţie (pentru moment, trimestrial), de data a­­ceasta cu şanse de dura­tă . Fundaţia Gasset, re­cent înfiinţată şi ea, a ob­ţinut sprijinul material al uneia din cele mai dina­mice bănci spaniole, Ur­­m­ijo. Păstrînd vechiul format, precum şi carac­terele tipografice — con­tribuţie acordată de Mi­nisterul Culturii din Spa­nia — revista va păstra în mare rubricile iniţiate de marele filosof, cele ce l-au adus la vremea res­pectivă atita faimă, incit mult timp a fost conside­rată drept una din cele mai importante reviste de cultură din continentul european. Congres internaţional • Al treilea congres internaţional al autorilor de romane poliţiste va avea loc anul acesta, intre 14—18 iunie, la Stock­holm. Continuatorii Agat­­hei Christie vor discuta, după cum se anunţă, pro­bleme de fond dar şi „stringente“ chestiuni pro­fesionale. Printre cei 400 de participanţi — scriitori, critici, producători de fil­me şi scenarii poliţiste, actori se numără Roger Moore („Sfintul“), Paul Newman, Peter Falk, Pe­ter Sellers etc. Don Pasquale în ritm de rock • Teatro Aurora din Roma a prezentat în pre­mieră opera Don Pas­quale de Donizetti, trans­pusă pe muzică pop. Li­bretul original a fost a­­daptat si tradus in dialect de Tito Schipa jr. si Ro­berto Bonanni. Reelabo­­rarea muzicii a revenit lui Gianni Marchetti. In fotografie, Tito Schipa­­ Kr., într-o scenă din spec­tacol. ATLAS De la fereastră • De la fereastra mea se văd ■ două acoperişuri de tablă vopsită cu miniu şi avind paradoxal, chiar culoarea ruginei împotriva căreia luptă , un castan rotat şi impunător ; spatele unei case cu mai multe hornuri, imens şi gol, cu tencuiala căzută pe alocuri închipuind hărţi pline de precizie ale unor ţinuturi inexistente ; un salcim zdrenţuit, avind vocaţia umilinţei şi părînd încă de la primii muguri ai primăverii imbătrînit sau sifonat , şi un plop uriaş, depăşind cu mult clădirile şi copacii din jur şi avind o ase­menea măreţie incit e nevoie de un efort pentru a-1 îngloba in peisaj şi n­-1 face să aparţină cuiva — oraşului sau naturii. în extrema dreaptă a acestui cadru, depăşindu-1, mai pot să văd, dacă mă aplec puţin, o clădire ciudată, improvizată parcă, purtînd intr-o parte, deasupra etajului al doi­lea, un turn ascuţit terminat printr-un buzdugan caraghios dar nu lipsit de mister, un turn bizar sub acoperişul căruia se deschide, pe fiecare dintre cele patru laturi, cite un ochi rotund cu sprinceană circumflexă, un geamlîc decorativ probabil, dar semănînd atît de tare cu un ochi incit nu-1 pot privi un minut întreg fără să clipesc, ca şi cum nu i-aş putea susţine pri­virea. De la acest turn, absolut inexplicabil în context, coboară în mai multe planuri întretăiate acoperişul spart şi cîrpit din loc în loc cu bucăţi de tablă fixate cu aproximaţie sub ţigle şi pereţii scorojiţi arătînc­u-şi pe sub tencuiala murdară cărămizile în curs de măcinare, iar mai jos, sub ramurile unui oţetar mereu in contratimp — etalînd zdrenţele ofilite ale frunzelor de anul trecut in plină primăvară şi frunze adolescentine, crude şi verzi, în octombrie — un garaj încropit din plăci aglomerate si foi de polietilenă, un coteţ de găini eşafodat din lăzi de fructe, goale, legate intre ele cu capete de sirmă şi o cuşcă de ciine amenajată într-o fostă afumă­­toare, probabil, pentru că lada e neagră şi argăsitâ de fumul mai multor decenii, iar cîinele cu voce de bas şi urechi clăpăuge care o locuieşte are blana, albă cîndva, mînjită în permanenţă de dungi şi pete de funingine. Este vorba, desigur, de curtea şi peretele din spate ale unei clădiri cu in­trarea şi ferestrele dînd intr-o altă stradă, paralelă, din moment ce între toată această suprapunere de linii şi flichii obsedanţi şi ridicoli ai turnului, eu nu văd decit zidurile drepte, oarbe, puţin scorojite. Cu o singură ex­cepţie : chiar în calcanul casei, acolo unde ai fi presupus că se află podul, sail o man­ardă, la o înălţime de cîţiva zeci de metri de la pămînt, deasu­pra ramurilor salamului care parcă încearcă, fără să reușească, să o mas­cheze, deasupra golului, se deschide o ușă. Se deschide este numai un fel de a vorbi, pentru că ea stă închisă cu demnitate, cu un aer immortant care — ce-i drept — nu exclude deloc posibilitatea deschiderii. E o uşă frumoasă, nu de cameră, ci de apartament, o uşă solidă care con­tactează oarecum cu aerul aproximativ şi fantezist al clădirii, o uşă pur şi simplu normală al cărei insolit strident izvorăşte tocmai din naturaleţea cu care îşi păstrează în locul absurd in care este plasată, atît de inexpli­n­it, ca­racterul normal, obişnuit, lipsit de mirare. întregul univers, in-room şi pro­miscuu care se vede de la fereastra mea, e salvat de minst-Tul nonşalant al acestei uşi pe care, dacă mă aplec puţin, o zăresc, gata oricind să mă con­soleze cu absurdul ei iremediabil și împăcat cu sine. Ana Blandiana Cineaşti cehoslovaci • SAPTAMÎNA trecută, în cadrul „Zi­lelor culturii cehoslovace“, publicul ro­mân a reintilnit şi cîteva filme şi cîţiva realizatori din studiourile de la Barrandov sau Bratislava , căci regi­­zorul-poet al adolescenţei, Jiri Hani­­bal, populara actriţă Alena Vrăniva şi directorul Pavel Kuzma au fost prezenţi la galele de la Bucureşti, Galaţi şi Buzău, iar cele trei lung-metraje (Taina oraşului, Umbrele verii fierbinţi şi Eliberarea oraşului Fraga) au ilustrat cî­teva din caracteristicile actuale ale crea­ţiei cinematografice cehoslovace. O evocare — implicînd documentul fil­mat în epocă, dar şi reconstituirea minu­ţioasă, cu ajutorul actorilor, a evenimen­telor — propune patetic Otakar Vávra in Eliberarea oraşului Praga. Cineastul cu îndelungată şi bogată experienţă (Vávra şi-a început cariera în deceniul al patru­lea) punctează succint importante date din istoria anilor 1944—1945, pentru a re­memora detailat în special orele de luptă şi sacrificii, din preajma încheierii celui de al doilea război. Bătălia pentru salva­rea Pragăi de sub ocupaţia hitleristă se proiectează amplu pe ecran , rînd pe rînd operaţiile militare de anvergură din cro­nica lunii mai ’45 se fixează pe peliculă, in timp ce, în prim plan, revine neîncetat dramatica rezistenţă a locuitorilor „ora­şului de aur“. Epopeea jertfelor unui în­treg popor se contopeşte cu dramele eroi­lor „neînsemnaţi“ , tonalitatea obiectivă — cea a comunicatelor radiofonice — se suprapune momentelor ce omagiază pe conducătorii comunişti şi pe patrioţii ano­nimi. Dar, mai ales, se impune mereu, de-a lungul filmului, comentariul şi inser­­tul explicativ, redimensionind declarativ fantele reale, în ecou cu tragedia aceleiaşi conflagra­ţii mondiale, se construieşte şi pelicula Umbrele verii fierbinţi ; regizorul Franti­­sek V­lar­i — ce debuta în filmul de fie- . tiune, în 1959 — îşi alcătuieşte insă rechi­zitoriul impotriva cruzim­i şi urii, nu in ample desfăşurări de frescă, d­intr-un micro-studiu de atmosferă şi psihologie. Povestirea cinematografică urmăreşte destinul unei bande de nazişti refugiaţi, după instaurarea păcii, într-o fermă izo­lată din munţii Cehoslovaciei, însăşi rit­murile molcome ale vieţii normale, liris­mul senin din gesturile familiei de ţărani, liniştea şi lumina din peisajul sătesc res­ping intruziunea violenţei. Semnele mor­ţii se acumulează lent, ameninţările rosti­te ori doar ghicite se reunesc treptat , iar justiţiarul deznodămînt — de-i cam spec­taculos în sine — vine ca o concluzie fi­rească a meditaţiei filiv­ee. Secretul oraşului (peliculă semnată de Ludvik Răza, un realizator familiarizat, pe platourile televiziunii, in deosebi, cu naraţiunile fantastice) se inseră din ro­manul lui Jules­ Verne, Oraşul de oţel. Dar cineastul se abţine să cristalizeze me­taforele perene, prezente evident in moti­vele literare ; întimplările science-fiction se înşiruie respectind modest rigorile cursivităţii, cultivînd — numai la nivelul înţelegerii micilor spectatori — pledoaria pacifistă, circumscrisă în ae-.-rierea aven­turilor blîndului inginer Zoriac si a ino­centului Victor în cetatea armamentului, teroarei şi frigului. „Zilele culturii cehoslovace“ au readus astfel, în atenţia publicului român, alături de prestigioşii scriitori, oameni de teatru, plasticieni sau muzicieni, si pe cîtiva regi­zori de renume — precum Vávra, Vlăjit­ori Hanibal —, autori care au participat constant, in ultimele decenii, la consoli­darea scolii cinematografice contemporane cehoslovace. Ioana Creangă , între 1­4 mai 1980 a avut loc la Stresa (Ita­lia), al V-lea Congres eu­ropean consacrat anticipa­ţiei, care a prilejuit nu­meroase manifestări — conferinţe, dezbateri, ex­poziţii, spectacole etc. Au participat peste 500 de scriitori, editori, artişti plastici şi iubitori ai ge­nului din numeroase ţâri europene, precum şi din Statele Unite şi Canada. Anticipaţia românească a înregistrat un deosebit succes. Astfel, Premiul Special „Europa 1980“ pentru lucrări de critică şi istorie literară a fost Congres european decernat de un juriu in­ternaţional lui Ion Hoba­­na pentru monografia 20 000 de pagini în cânta­rea lui Jules Verne. Au obţinut, de asemenea, premii „Europa 1980“, a­­cordate celor mai bune lucrări pe categorii : Vla­dimir Colin pentru roma­nul Babei, Gheorghe Să­­sărman pentru povestirea Evadarea lui Algernon, revista Omicron, editată de cenaclul craiovean „Henri Coandă“, şi grafi­cianul Sandu Florea, pen­tru In lumea lui Harap Alb. In cadrul expoziţiei europene de artă fantas­tică, Marcela Cordescu a fost distinsă cu un pre­miu internaţional pentru pictură. Au mai primit diplome de onoare colec­ţia Fantastic Club a Edi­turii Albatros şi graficia­nul Sergiu Nicola. Congresul a demonstrat încă o dată utilitatea unor asemenea întilniri care contribuie la mai buna cunoaştere reciprocă a realizărilor şi punctelor de vedere în domeniul anticipaţiei, la adîncirea relaţiilor de colaborare şi înţelegere. România literară 23

Next