România literară, iulie-septembrie 1982 (Anul 15, nr. 27-40)

1982-09-02 / nr. 36

• Singura­­colecţie mu­zeală Richard Wagner nu se află în oraşul natal al compozitorului, Leip­zig, ci la Wartburg- Eisenach, oraş pe care marele muzician l-a vizi­tat de citeva ori, o dată in compania lui Franz Liszt. Colecţia, care a fost fondată de un pasio­nat admirator vienez al lui Wagner şi a ajuns apoi la Eisenach în 1895, este acum transformată intr-un muzeu important, care va fi inaugurat cu prilejul comemorării, in 1983, a o sută de ani de la moartea compozitorului. Se apreciază că acest muzeu va oferi un fond Inestimabil pentru cer­cetări şi pentru interesul iubitorilor­ de muzică. Un muzeu Wagner Printre exponatele deo­sebite se numără o bi­bliotecă cu 6 000 de ti­tluri, partitura originală pentru „Rienzi“, peste 200 de scrisori şi facsi­mile ale lui Wagner, una din cele cinci măşti mor­tuare ale sale existente din turnarea originală, costume şi figurine, ad­notări personale ale com­pozitorului, afişe şi pro­grame teatrale, o litera­tură secundară aproape completă despre viaţa şi opera maestrului, precum şi o cuprinzătoare colec­ţie de ziare din cea de-a doua jumătate a secolu­lui XIX, care cuprinde 15 000 de articole, cro­nici, note şi ilustraţii re­feritoare la spectacolele şi concertele wagnerie­ne. Printre exponatele cele mai preţioase ale muzeului se află un „Ta­felklavier“ (pian mic de masă), la care cînta cîndva Wagner. .Ultimele povestiri din Canterbury" • Este titlul culegerii de nuvele fantastice pe care editura belgiană Gé­rard o republică acum, aducând astfel din nou în circulaţie, cu un deosebit succes, numele lui Jean Ray, care, alături de Edgar Poe şi Lovecraft, e unul din maeştrii incontestabili ai genului fantastic. Năs­cut la 8 iulie 1887 la Gând (Belgia), Jear- Ray este un personaj puţin obiş­nuit, viaţa lui părînd parcă născocită de autorul unor romane de aventuri. O parte din opera sa a fost scrisă pentru tineret, în flamandă, sub numele de John Flanders, dar tot ce a publicat după aceea sub numele de Jean Ray a fost scris în limba fran­ceză. Prodigiosul succes pe care le-au obţinut 25 din cele mai bune poves­tiri fantastice şi Malper­­tius, unicul său roman, publicate în colecţia de buzunar Marabou­ Géant, au dovedit că Jean Ray exercită o influenţă con­siderabilă asupra amato­rilor de mister şi de lite­ratură fantastică, ceea ce a şi determinat acum re­publicarea acestor ulti­me povestiri din Canter­bury. în cele peste trei­zeci de mici nuvele, Jean Ray îşi poartă cititorii in­tr-o tavernă afumată, re­fugiul celor mai înspăi­­mîntătoare fantome, care­­evocă adunarea pelerini­lor din Canterbury. Mer­­gind pe urmele lui Geof­frey Chaucer care a scris, în secolul al XIV-Iea, Povestirile din Canter­bury, un fel de „comedie umană" prezentată sub forma unor povestiri is­torisite de pelerini, Jean Ray imaginează, in nuve­letele sale, o adunare de fantome care, chiar in ca­drul tavernei unde Chau­­cher şi-a imaginat opera, îşi povestesc reciproc via­ţa lor îngrozitoare înainte de a dispărea pentru tot­deauna în negura timpu­rilor. Luigi Puici — 550 • La 15 august s-au Împlinit 550 de ani de la nașterea poetului italian Luigi Puici (1432—1484), autor al celebrului poem epic cavaleresc II Mor­­gante Maggiore, 1483, una din capodoperele litera­turii italiene, care reia un poem cavaleresc din ciclul carolingian, și anu­me Orlando. Deşi inten­ţia lui Puici a fost doar de a repovesti într-o for­mă elaborată poemul popular, rezultatul, ca şi un căzul Divinei Comedii, depăşeşte cu mult inten­ţia iniţială, confirmindu-l pe Croce atunci cînd spune tocmai referitor la Puici : „ocazia sau inten­ţia nu constituie nicioda­tă substanţa unei opere, care constă, în schimb, in ceea ce autorul aduce personal în ea“. Bănuit de erezie, Puici şi-a atras criticile neoplatoni­­cienilor florentini dar şi ale Bisericii catolice. Poetul a scris Spoveda­nie, in versuri, in care se apără de acuzaţiile ce i se aduseseră. Puici a mai scris Epistole, volumul de versuri laice Cartea so­netelor, Turnirul. Un tenor de aur • Societatea muzicii din Italia a decer­nat medalia de aur pentru cel mai bun cîn­­tăreţ străin al sezonului, tenorului sovietic Iuri Marusin. Invitat la Scala, Iuri Marusin, solist al Teatrului de Operă şi Balet din Leningrad, a cîntat, acompaniat de alţi faimoşi solişti, în Simon Boccanegra de Verdi. Critica de specialitate, apreciind performanțele sale vocale, il consideră cel mai mare tenor lirico­­dramatic al lumii. Tot la Scala, acesta a cîntat cu mare succes in opera Mavra de Stravinski. Nepalul cultural intre secolele XII şi XXI • în Nepal, după cro­nologia Vikram sambat, este anul 2038, deci se­colul XXI, in schimb, in valea Kătmandu a ace-’ leiaşi ţări, abia a Început secolil al XIl-Iea ! Din punct de vedere cultural, * tara oscilează între aces­te două secole, sub ra­portul­ cronologiei euro­penei ipire tradiţie, cu tot ce pare valoros, şi for­mele de­cultură ale ade­văratului secol XX. Cu­noscutul pictor şi scriitor Layn Singh Bangdel, pre­şedinte al Academiei Re­gale,­ consideră că Ne-­ palul trebuie, pe de o parte, să se sincronizeze cit mai repede cu con­temporaneitatea, iar pe de alta — să se strădu­iască să-şi păstreze spe­cificul. Patronînd invătă­­mintul, arta, cultura, A­­cademia se îngrijeşte de toate valorile create de poporul nepalez de-a lun­gul veacurilor: de la dan­suri şi melodii, pînă la, croiala costumului mun­tenilor ; de la măştile vechi la drama content-­ porana; de la poezie la capodoperele arhitecto­nice pentru a căror res­taurare va conlucra cu UNESCO. Academia dis­pune şi de un teatru cu o sală modernă. Teatrul propriu-zis, sub raportul creaţiei dramatice, acto­riceşti şi regizorale, se naşte acum. Secţia dra­matică a Academiei este condusă de tînărul om de teatru Harihar Shar­­ma, născut in anul 2007 (1951­). El a jucat in filmul Sindur, turnat după scenariul cunoscu­tului scriitor Daulat Vik­ram Bista. Dramaturgul nepalez Balkrishna Soma a prezentat teatrului pri­mele piese nepaleze ori­ginale, primite cu multă căldură de compatrioţi. I-au urmat exemplul şi alţii, printre care Vijaya Bahadul Mal. Teatrul Academiei se străduieşte să creeze un repertoriu dramatic naţional, atră­­gind in felul acesta miile de spectatori nepalezi spre luminile vrăjite ale ram­pei. Academia Regală şi Ministerul Culturii,­ re­cent creat, depun o mun­că susţinută pentru ca Nepalul tradiţionalului secol XXI, să-şi apropie toate formele de artă ale secolului XX. Arthur Schnitzler... • ...viaţa, opera şi timpul său este titlul sub care, in editura vest-ger­­mană „Fischer“, a­­apărut monografia consacrată re­marcabilului dramaturg şi prozator austriac Ar­thur Schnitzler (1862— 1931). O contribuţie deo­sebită la realizarea aces­tei monografii a avut-o Heinrich Schnitzler, fiul scriitorului, care i-a pus la dispoziţie autorului monografiei, Reinhard Urbach, el însuşi drama­turg, numeroase materia­le documentare inedite. Monografia lui Urbach consacrată lui Schnitzler cuprinde două părţi dis­tincte : prima parte este dedicată operei dramati­ce ocupîndu-se în special de piesele Anatol (1893), Dragoste uşoară (1896), Hora (1900), Drumul sin­guratic (1905) şi Profeso­rul Bernhard­ (1912), iar a doua analizează proza autorului, nuvelistica lui: Locotenentul Gusti (1926), Domnişoara Else (1926) sau Nuvelă de vis (1956), subliniindu-se remarca­bilele calităţi stilistice ale lui Schnitzler şi locul său printre reprezentanţii de seamă ai impresionis­mului vienez. A 30-a ediţie... • ...a Festivalului in­ternaţional al filmului de la San Sebastian se va desfăşura anul acesta in­tre 17 si 26 septembrie. Cu această ocazie vor fi proiectate 260 de filme, iar o parte din program va fi consacrat cineastu­lui vest-german decedat recent — Rainer Werner Fassbinder. Stravinski astăzi • Aceasta a fost tema unui congres internaţio­nal organizat şi găzduit de Scala din Milano cu prilejul centenarului Stravinski. Intervenţiile muzicologilor, criticilor şi cercetătorilor prezenţi s-au axat cu deosebire pe prezentarea operei lui Stravinski sub aspect metodologic şi estetic. Despre legătura lui Stra­vinski cu tradiţia specifi­că melosului rus a vorbit Mihail Druşkin, care a identificat­­ influenţele „stilului rus muzical şi extra muzical“, atît în o­­perele de tinereţe cit şi în lucrările de maturi­­tate. KK -*-3 Ss&SiSJSf OT3 Bulat Okudjava : „Memoria noastră" • Poetul Bulat Okudja­va a devenit celebru în Uniunea Sovietică in de­cursul anilor 50—60 ca autor și interpret al unor cintece lirice de mare sensibilitate. Mai tîrziu, s-a făcut cunoscut și in străinătate, fiind supra­numit „trubadurul sovie­tic“. Okudjava este și un prozator foarte apreciat, scrierile sale fiind inspi­rate in cea mai mare parte din fapte de război la care a participat ca voluntar, la vîrsta de 17 ani. Intr-un amplu­ inter­viu pe care l-a acordat revistei „Les lettres so­viétiques“, Okudjava a evocat ororile războiului cu toate consecinţele de­zastruoase imediate şi de durată, subliniind că o­­menirea nu trebuie să le uite nici o clipă pentru a preintimpina repetarea tragediei. Referindu-se la consecinţele morale şi la experienţa de război, Okudjava spunea : „In acest sens n-ar fi absolut exact să vorbim numai despre război. Există­ ex­perienţa unei vieţi întregi din care o mare parte este legată de război. Totul se amestecă şi se confundă. Dar nici unul din anii trăiţi nu lasă urme atit de profunde în suflete ca anii de război. Mai exact s-ar putea vorbi de o cicatrice care doare ca o rană deschisă. Războiul nu este numai semnalul care anunţă a­­tacul. El este şi angoasa aşteptării acestuia, şi ge­metele din spirale, şi fe­meile care aşteaptă in orice clipă anunţul de deces. Războiul înseamnă şi anii de după război, care nu trebuie uitaţi. Ar fi tămădui rănile nu este nicidecum mai uşor decit a le contracta“. „Caminul artei" Artişti catalani ai deceniului , opt •ACUM doi ani, o amplă expoziţie de artă spaniolă din secolul XX omagia la noi un important capitol al creaţiei eu­ropene : modernitatea clasică. Printre ex­pozanţii de atunci se aflau trei nume ilus­tre ale contribuţiei catalane — Tapiés, Miró, Gonzalez. De astă dată facem cu­noştinţă cu cei mai tineri reprezentanţi ai mişcării artistice catalane, ea însăşi veche de zece secole, mereu strălucitoare şi pînă astăzi purtîndu-şi nealterată fizionomia impregnată de orgoliul polemicii generoase şi al omniprezenţei în viaţa oamenilor. Cu numele celor care expun la Bucureşti, printre ei Albert Giros, Iosefina Miralles, Noguera, Josep Ponsati, Benet Rossel, Jordi Benito, — pătrundem in procesul însuşi al transformării conceptului de a­­vangardă în conceptul post-avangardei, cum sună recentul apelativ al mişcării ar­tistice de ultimă oră. Foarte rezumativ spus, este vorba despre întorsătura pe care a luiat-o in anii 70, mai precis către sfîrşitul deceniului, problematica inovaţiei superioare şi a chestionării va­lorilor ca principii ale demersului creator : întorsătură nouă îndreptată spre căutarea, in primul rînd, a unei acomodări la între­bările, nevoile şi obişnuinţele cele mai răspîndite ale umanităţii contemporane care trebuie ajutată ca din zilnica ei hră­­nire cu informaţiile şi versiunile „mass­­media“ ale existenţei, să poată obţine nu o tocire a lucidităţii şi sensibilităţii, ci o creştere a capacităţii de a înţelege şi ac­ţiona. Programul acesta nu este neapărat legat de importante modificări de limbaj imagistic ; situaţia nu se referă numai la artiştii catalani. Elementul de şoc, a­desea de spectacol, pe care l-a cultivat avan­garda artistică în diferitele ei grade şi etape, nu dispare. Expoziţia de faţă cu­prinde şi ea destule exemple. Ceea ce apare insă este un procedeu tot mai frec­vent intilnit în marile şi micile expoziţii internaţionale : un procedeu homeopatic care, folosind cu indeminare elementele de limbaj mass-media, speră să le conjure, şi să le reducă efectul de rutinizare. în cazul artiştilor catalani, ceea ce face ori­ginalitatea şi atractivitatea folosirii unor astfel de tehnici este înscrierea lor pe aspru, dar fascinantul traseu al tradiţiilor expresivităţii catalane : arzătoare şi as­cetică, abundentă şi despuiată in acelaşi timp. Amelia Pavel Instalaţie video de CARLES PUJOL La Sala Arghezi, expoziţia foto-documentară Imagini din Republica Socialistă Vietnam CINCIZECI de fotografii documentare, selectate in dorinţa de a surprinde un evantai de momente cit mai diversificate tematic şi patruzeci de reproduceri după lucrări de plastică oferă vizitatorului ex­poziţiei premisele unui dialog sugestiv, de remarcabilă sobrietate. Fotografiile, in ge­neral realizate cu dorinţa evidentă de a evita mijloacele de expresie spectaculoa­se, frapante, propun unghiuri simple de vedere, nelipsite de sugestii subtile, rea­lizate tehnic cu deosebită acurateţe şi simţ al detaliului fin, caracteristice tradiţiilor plastice vietnameze. Elemente regăsite cu predilecţie in peisaje, surprinzătoare prin frumuseţea lor calmă deseori modelată şi remodelată de prezenţa omului. Memora­bile, in acest sens, sunt imaginile care prezintă golful Ha Cong, oraşul turistic Nha Trang, cascada H’ling din Platourile inalte. In expoziţie, la loc de cinste, se află, printre imaginile care ilustrează tradiţio­nalele legături de prietenie româno-viet­­nameze, secvenţe din cursul vizitei in Vietnam a delegaţiei de partid şi de stat condusă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în mai 1978. Sunt, de asemenea, prezentate realizări din domenii diverse : scene de muncă, instalaţii industriale, activităţi portuare, clădiri destinate unor activităţi culturale sau sociale, grădiniţe, creşe şi şcoli,­ spectacole. Plastica aflată în expoziţie, realizată in tonuri dense şi calde, îmbrăţişează o gamă largă de subiecte incepînd cu cele de in­spiraţie tradiţională (scene de gen reali­zate de Van Binh, Tran Dinh To, To Ngoc Wan, Do Xuan Doan, Le Trn Dung, Kim Dong, peisaje realizate într-o ma­nieră tradiţională de Phan Ke An ; scene ilustrînd momente din lupta de eliberare semnate de Le Vinh, Nguyen Tu Nghiem, Nguyen Sang, Nguyen Si Ngoc, Tran Dinh To ; portrete ; momente din activita­tea de reconstrucţie). Grupajul de imagini propune o suită semnificativă pentru viaţa şi activităţile unui popor care a izbutit, după grele şi eroice încercări, să împlinească mari idealuri naţionale şi sociale, devenite as­tăzi cadrul firesc, subînţeles, pentru evo­luţia ulterioară a societăţii vietnameze. Remarcabilă prin proaspeţime şi diver­sitate, expoziţia oferă vizitatorului ele­mente documentare şi sugestii ce mijlo­cesc, dincolo de distanţe, deosebiri de limbă sau tradiţie, înfăptuirea unui dia­log spiritual indispensabil pentru o mai bună cunoaştere şi înţelegere a vieţii şi preocupărilor poporului vietnamez. Mihai Pasca România literară 23 • K* rz l· ii-' *Â ■yil'Zih'i -• î i ¦ £

Next