România literară, octombrie-decembrie 1993 (Anul 26, nr. 38-50)

1993-10-06 / nr. 38

Vacanţa agentului provocator Neruşinarea parlamentarilor majoritari, altminteri cotidiană şi multilaterală, a atins în această vară un punct al incandescenţei. Neştiind pe unde să scoată cămaşa în chestiunea, fierbinte pe atunci, a corupţiei la vîrf, ei au început să dea vina - reţeta nu e nouă! - pe parlamentarii din opoziţie, în timp ce ei, patrioţii neamului, îşi sacrificau vacanţa şi trudeau pentru aflarea adevărului, stînd de veghe la catargul patriei, opoziţia trădătoare se plimba teleleu prin Europa. Uimitor e nu că o asemenea mîrlănie a putut să prindă. Şocant e că ea intră în arsenalul unui partid care îşi trîmbiţează politica de protecţie socială­­ în care intră, firesc, şi dreptul la odihnă! Dacă nici concediul legal nu-i mai pot asigura emanaţii, dacă un drept elementar al oricărui angajat devine un posibil delict, înseamnă că ne aşteaptă vremuri măreţe. Odată pericolul trecut, indignarea microfonizată a d-lor Năstase şi Gherman (cei mai „Vocali“ dintre plantoanele veşnic la datorie), s-a potolit ca prin farmec. Ei au lăsat şi ordine de zi a Parlamentului, şi inflaţie şi corupţie pe seama jucătorilor de rezervă şi, făcîndu-şi în grabă geamantanele, au urcat în primul avion. Nu spre Moldova, ci spre detestatul apus al Europei. Luat la repezeală, probabil că matematicianul Gherman nici n-ar fi capabil să numere ţările străbătute în ultima lună. Ce căuta, de-o pildă, domnia sa în Marele Ducat al Luxemburgului? Şi ce căuta dl. Năstase la Strasbourg? Să fie, acesta din urmă, dublura europeanului Păunescu, răpit pe şoselele Ungariei de poliţia bozgorească? N-ar fi exclus, nu numai că joacă în aceeaşi piesă, în acelaşi scenariu, dar ei interpretează, într-un androginism de partid, acelaşi rol! Deşi nu seamănă nici la chip, nici la moravuri cu noi, d-nii Gherman şi Năstase ne „reprezintă“ cu acelaşi aplomb cu care prezidentul Iliescu voiajează în cele patru vînturi tot pe modesta agoniseală a românului fraier. Lucrul cu adevărat bizar e că, în absenţa celor doi lideri, Parlamentul funcţionează cît se poate de bine. Discuţiile se poartă pe­ un ton civilizat, provocările par să fi dispărut din arsenalul partidului majoritar, iar legile sunt adoptate într-un tempo aproape acceptabil. Grupurile parlamentare nu mai sunt instigate unele împotriva altora, informaţiile-bombă privind destabi­lizarea ţării au dispărut ca prin farmec şi ne pîndeşte doar riscul de a fi consideraţi o ţară civilizată. Ce să deducem de aici? Nimic mai simplu: cei doi preşedinţi ai Parlamentului sunt principalii vinovaţi pentru degenerarea atmosferei din corpul legislativ şi, într-un sens mai general, pentru degradarea situaţiei ţării. Curele de transmisie de mare fidelitate ale gîndirii iliesciene, Adrian Năstase şi Oliviu Gherman întreţin, de exalt un an, o atmosferă apocaliptică în viaţa politică românească. Unul -O. Gherman - îşi ascunde rolul nefast sub masca unui Agamiţă Dandanache rechemat în centrală, celălalt - A. Năstase - îşi ambalează impertinenţa într-o retorică pe cît de perfidă, pe atît de găunoasă. Absenţa lor din ţară şi liniştea consecutivă acestei absenţe ne arată că ei sînt nişte simpli agenţi provocatori. Prin ei, restaurarea nomenklaturistă se produce distilînd pervers învăţăturile mai puţin subtilelor procese moscovite din deceniul al patrulea. înlăturarea acestora ar fi, în orice ţară civilizată, consecinţa logică a unei stări de fapt, însă cine mai are astăzi în România suficientă bărbăţie pentru a pune degetul pe rană? Un prezident bolşevic, care continuă să se îmbete cu apă rece, propunîndu-ne, în spiritul utopiei comuniste, modele care de care mai jerpelite? Un prim-ministru care, într-un moment cînd ne-am fi putut desprinde decisiv de ruşi, dă fuga la Moscova şi ne leagă şi mai strîns la remorca sovietelor? O majoritate parlamentară, intrată pe listele electorale în ordinea gradelor şi a infracţiunilor? O opoziţie anomizată, divizată, scindată între orgolii de sectă şi nostalgii apolitice? Ori măcar presa căreia i se dă la cap cu un cinism demn de imaginaţia lui Machiavelli? Să ne mai mirăm că, în acest marasm, comuniştii lui Verdeţ sunt gata de guvernare? Că partidele de extremă dreaptă fac - pe tăcute - ravagii în mijlocul noii generaţii, înregimentînd cu lăcomie un tineret debusolat şi scîrbit de politicia­nismul unor partide care se complac în dorit-farm­ente­le unui opoziţio­­nism de paradă. între timp, abuzurile iau forma extremă a cinismului şi sfidării. După muşamalizarea din Parla­ment, corupţia a trecut în planul al doilea. Dar ea avansează nestinghe­rită cu o poftă de a devora preluată parcă direct de la hoardele tătăreşti. Prăpastia economică dintre apa­­ratnicii convertiţi la economia de piaţă şi omul de rînd rămas cu naiva bucurie a votului direct şi universal se adînceşte colosal. Lumpenizată, populaţia a pierdut pînă şi contabilitatea întîmplărilor „demo­cratice“ care au adus-o la sapă de lemn. Terorizată deja de spaima aritmetică a sumelor ce trebuie plătite pentru curent, apă caldă şi încălzire, dar şi pentru prostia de a fi girat cu inconştienţă şi în serie cel mai cinic regim plăsmuit vreodată de somnul raţiunii, populaţia se mai poate consola doar privind rînjetul publicat cotidian pe prima pagină a „României libere“, al unuia dintre arhitecţii acestei Românii fără pereche: primul ministru al primului ministru, Victor Hrebenciuc. 2 România literară Impresie generală de senti­mentalism, neagasant însă, cu, uneori, momente de desprindere de rest, precum finalul acestui mic poem iată pretenţii: Tristeţi de-o zi/tristeţi de-un veac/ Tristeţi/ce-mpresur lumea.// Vreau tihna de-a citi/Şi bucuria de-a vorbi/Cu marii dispăruţi. (Aura Luca, Iaşi). Sper să nu fie adevărat că timpul face presiuni mari asupra poetului, sper din tot sufletul ca distihul ce urmează citatului din I. Stoica să nu fie ecoul realităţii, ca să ne putem în voie bucura de poezie, oriunde ar fi ea, şi, de ce nu, şi de comicul poate voluntar al unor nevinovate versuri de amor: Norul mic, garoafa albă/iţi alunecă pe geam./Din balcon, iubito/ mă priveşti nedumeri­tă/... Pin’ la urmă, plictisită/Laşi jaluza ca să cadă... (Liviu Zamfiriu, Constanţa). Sigur că sunt mişcătoare viziunile dv. cu cetele de epigoni şi puntea suspinelor, cu găurile în buget şi plutirea chinuitoare spre muze. Aveţi însă o strofă în imposi­bilitatea creaţiei, (Ce titlu!), în care vă descrieţi corect şi sincer starea de spirit, şi a o reproduce, mai jos mă scuteşte, deocam­dată, de a mă hazarda într-un răspuns mai ocolit: Ştiţi, eu sunt obosit de ceaţa/Cu marii ei clăbuci de vată/E cea care îmi fringe zborul,/Oh, neputinţă blestemată! (Cezar Haiura, 19 ani, Siret). Am motive să cred că lumea abstractă a matematicii, înăsprindu-vă, spuneţi, percepţia esteticului, nu vă rupe, nici nu vă îndepărtează în realitate de poezie, dimpotrivă. Este, într­­adevăr, vorba de un consum masiv de timp pe un alt altar, dar fără acest sacrificiu asumat n-ar naşte nostalgia îngeri. Versurile dv. au lumină, pas amplu, nobleţe şi poate şi viitor. Trebuie să le înmulţiţi, împărţiţi, adunaţi şi scădeţi, să le acordaţi adică şansa acumulării unei biografii lirice tenace. (Szekely Gabriela, Studentă la Infor­matică, Bucureşti). Am cîteodată senzaţia că viaţa unora dintre adolescenţii care îmi trimit versuri e periclitată. O disperare deloc suavă, deloc trucată, îi macină, şi ei se agaţă de cuvinte pentru a se salva. O fac cei cu har, dar mai ales cei fără nici o şansă de a ieşi la liman prin poezie. Rugămintea sfîşietoare, spui, de a-ţi răspunde ca unui poet nu ca unui „sinucigaş“, îmi confirmă impresia, pentru ca în final să aflu că poezia care mă speriase, a fost de fapt scrisă sub impresia lecturilor din Cioran şi într-unul din numeroasele tale momente de criză (!). Trebuie să fii de acord cu mine că versurile pe care le scrii sunt exerciţii meritorii, graţioase, pline de simţire, dar depinde de tine să le atenuezi cu timpul defectele. (Liviu P., 19 ani, Iași). Galeriile de artă „România literară“ Fundaţia „România literară“ a luat iniţiativa organizării unor expoziţii de artă plastică reprezen­tative pentru epoca şi artiştii contemporani. Pentru început, se va organiza o expoziţie colectivă, alcătuită din lucrări donate fundaţiei, în scopul sprijinirii financiare a activităţilor ei. Artiştii care doresc să participe la prima ediţie a Galeriilor de artă „România literară“ sunt rugaţi să se adreseze Fundaţiei, Calea Victoriei 133, tel. 650.33.69.. literari Calea Victoriei 133, Bucureşti, sector 1. Telefoane: 650.62.86, 650.47.28, 650.33.69. Fax: 312.82.53. Redacţia: Nicolae Manolescu - director, Gabriel Dimisianu - director adjunct, Alex. Ştefănescu - redactor-şef, Mihai Pascu - secretar general de redacţie, Ioana Pârvulescu, Andreea Deciu (critică şi istorie literară), Constanţa Buzea (poezie, proză), Cristian Teodorescu, Mihai Minculescu (publicistică), Eugenia Vodă (film, muzică), Marina Constantinescu (teatru, plastică), Adriana Bittel (externe), Mihai Grecu, Anca Firescu (secretari de redacţie), Ruxandra Dinu, Elena Horasangian, Nina Pruteanu, Alexandra Voicu (corectură). Administraţia: Fundaţia România literară, Calea Victoriei 133, sector 1, Bucureşti. Of. poştal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, 4072996100089. Cont valută: B.R.D., filiala Pipera, 1520796100089. Elena Raicu (contabil şef), Corneliu Ionescu (şef serviciu difuzare, tel. 650.33.69), Andriana Fianu (corespondenţă şi difuzare în străinătate), Nicoleta Pandatte Isaida (secretariat, difuzare), Maria Micu (curier). : Romârm­aftwwl Tehnoredactare computerizată: Manuela Drăghici, Georgeta Moroşan. Corespondenţi: Mircea Iorgulescu (Paris şi München), Dorin Tudoran (Washington). SAL*

Next