România literară, octombrie-decembrie 1994 (Anul 27, nr. 38-50)

1994-10-05 / nr. 38

România literară Apare săptâmînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editori: I Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu • Ion Raţiu 5-11 octombrie 1994 (Anul XXVII) Ion Barbu în ecuaţia anului 1940 (pag. 12-13) Henry Miller: (pag. 20-21) O metafizică politicului Cronica literară Arşavir Acterian: JURNALIMinisterul Culturii a ales (pag.16) V J IN CAUTAREA LUI DUMNEZEU (pag. 5) CEI ŞAPTE CONTRA GREBLEI (pag.2) Cum vorbim (scriem) NU e un secret pentru lingvişti (dar e unul, vai, pentru vor­bitorii înșişi) că limba română se află într-un proces de degradare care s-a accelerat după 1989. Des invocata "limbă de lemn" este doar un aspect al acestei degradări și a insista asupra ei înseamnă a ascunde alte cauze și laturi ale procesului, nu mai puţin importante. Faptul că procesul şi-a urmat drumul în condiţiile actuale arată că instituţiile culturale, şi în primul rînd şcoala, n-au devenit conştiente de ceea ce se întîmplă şi n-au găsit soluţiile cuvenite. Degradări similare au cunoscut şi cunosc şi alte limbi. în Franţa, de exemplu, sunt în curs două ofensive importante ale oficialităţii contra denaturării spiritului limbii, una, legată de scriere, care încearcă să simplifice, în sens fonetic, o ortografie extrem de dificilă (revista Lire a iniţiat chiar un con­curs de scriere, care s-a bucurat de un imens succes), alta, legată de vocabular, care prevede eliminarea anglicismelor acolo unde limba franceză posedă cuvinte sau expresii proprii. Astfel de măsuri nu sunt neapărat eficiente. Uneori ele nu ţin seama de evoluţia organică, firească, a limbii. Dar nu e mai puţin adevărat că nici a sta cu mîinile în sîn, ca în faţa unei fatalităţi, nu reprezintă totdeauna atitudinea ideală. Lingviştii ştiu de mult că limba este o realitate vie, care ascultă de legile ei, ca şi de pre­siunea mediului, dar că ea este totodată o convenţie sau un con­tract social, putînd (şi trebuind) să fie reglementată. Principala cauză a stricării limbii române trebuie căutată în şcoală, în lipsa unei preocupări specifice, de cultivare şi de apărare a unuia din bunurile naţionale cele mai de preţ. Nepăsarea cu care este tratat studiul limbii este aproape gene­­­rală, rezultat al reducerii treptate a importanţei ştiinţelor umane. Comunismul a creat o şcoală de şi pentru ingineri. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar nu pot să nu constat că obiectele conside­­­rate fundamentale în învăţămîntul elementar şi liceal nu mai aparţin de o bună bucată de vreme umanioarelor. O educaţie lingvistică, în sens propriu, şcoala de ieri şi de azi nu mai oferă pe nici una din treptele ei. O a doua cauză este posibilitatea de răspîndire pe care, în epoca televiziunii, a radioului şi a presei, o au greşelile de limbă. De la plasarea incorectă a accentului şi pînă la folosirea unor cuvinte al căror înţeles nu se cunoaşte, orice greşeală poate par­curge în cîteva clipe drumul de la cel care o săvîrşeşte la masa de ascultători. Prestigiul unor instituţii precum televiziunea sau presa este cu mult mai mare decît acela al şcolii. Aşa se explică rapida preluare a erorii, difuzarea şi impunerea ei. După infor­maţiile pe care le deţin, nici la televiziune şi radio, nici în redacţiile ziarelor, nu există persoane însărcinate cu "suprave­­­gherea exprimării-Ar fi singura cenzură,acceptabilă, profitabilă, necesară. în fine, nu trebuie neglijată nici o cauză de un alt ordin şi care poate fi descoperită în momentul istoric pe care-l străbate astăzi limba română. Epoca de tranziţie nu comportă doar costuri sociale generale, ci şi costuri lingvistice. După decenii de izolare, de circulaţie precară a informaţiilor şi a vorbitorilor, anii din urmă au adus o mare deschidere, contacte nenumărate (şi lingvistice), care­ nu puteau să nu influenţeze calitatea limbii, mai ales în absenţa unei solide educaţii specifice şi a unei supravegheri atente a fenomenelor de vorbire şi de scriere, în loc să se bată demagogic pentru â, Academia Română ar fi putut propune dezbaterea publică a acestor fenomene şi adoptarea unor măsuri capabile să încetinească (fiindcă despre o stopare nu poate fi vorba) procesul de degradare pe care îl cunoaşte limba naţională. (pag.11) EDITORIAL de 'Tftceiae “Tf Ceuteleecu

Next