Romănulŭ, ianuarie 1862 (Anul 6, nr. 1-27)

1862-01-14 / nr. 14

58 •■jsasssemxasmr. wmțBImBNII ROMANULUi IANUARIU. "UVBRNAREA BOIERILOR de »sir â în s slab:. I. „Sartea nóstra va fi totudeuna fórte smerită fiindu c’asta cere posițiunea nostră politică și geografică."* (Vodă G. Bibescu.) Boiăriî de la Unirea, și cari suntu totu acei cari au majoritatea în Cameră și suntu și la guvernă, acea partită în sfirșită care în timpulü căimăcămiei de douî, se numia în țeră partita Bibescu, și care în urmă prin anexarea unei altei familie fu numită de d. Catargiu, totu în ghariulu Unirea. »Compania de după-spre-zece,« se laudă mereu cu trecuta loru guvernare. Casele publice erau pline de bani, în timpulu nostru, avu cute<,iarna a țlice chiaru în Cameră betrănulu boiaru, d. Barbu Catargiu; moralitatea judecâtoriloru și a foncționariloru era deplină, sătrănii erau fericiți, spiritulu de jafu nu era nicăiri, drumurile se faceau cu regulă și fără jafü, tote clasele erau înfrățite. Adunarea în armoniă și tote celelalte fericiri, căte le au lisa d-lorit în Cameră, în fața lorü și’n corespondințele particularie din foiele străine, și cari au cutezată a susține că sunt comunicări ale guvernului Imperatului, de și d. Veron, redactoriul Constituționalesm, a declarată, pentru cei cari voru se delegă, că-i sunt comunicate de d. Bibescu. Noi amu demonstrată adesea, prin acte autentice, că tóte aceste calamități au fostu din contra rudele guvernării lorű; ama aretatu prin scrieri făcute de domnia loru contra a loru dumnia loru, că țera »era ingenuchiată« de guvernarea loru, și că însuși ministrul Franciei, prin circulariă oficiale cătră toți aginții sei, a aretatű după raporturile oficiale ale comisiunii internaționale, că guvernarea boiărilor și a aruncată acestă țeră în abusuri atăt și de inveterate cât și numerose. Boiăria însă trecu peste tóte acestea, prin cutedarea lorű, și a doua zfi începu din nou a se pune în fagia omenilor, ca producătorii fericirii generale. Națiunea este »nedegreșită« ^ica dumnialoru; ea nu vede, o’aude, nu ’nțelege, și este dejunsű ca unii boiari, se $ica nu, pentru că toți se respundă »nu, boiăria-ta.« Noi, însă cari nu credemu despre națiune ceea ce credu dumnialora; noi, a cărora misiune este s’arezămă necontenită, și suptu tóte faștele sale adeverulu, pentru că credemu că lumina va deveni asta-felu din ce în ce mai mare și va face pe toți cutezătorii nerușinați a reintra în misiunile loru, ne urmăru cu credință și tarăși o vaire j misiunea d’a trage perdelele după care iau voitu și se silescu se s’ascundă ve j lipii boieri ai lui Mavrogeni ș’ai regulamentului Rusiei, a rupe tóte măsce- ile, după sfaturu bătrânului boiariu Ca jtargiu, ș’a sufla, cumű țlicea în Cameră d. Ion Brătianu, tóte luminările cer ori cine va voi s’aprindă oricărui omu. Pentru acesta ne vomu servi a- i stârli cu uă scriere, ce nimine nu va pute s’o conteste, fiindu că este publicată de d. Bibescu-Basarabu-Brâncovianu, și fiindu că vorbesce ființu de guvernulu părintelui. Este încă și mai multű, căci vorbescu actele oficiali ale principelui Bibescu. Se instrămă darű în studiulu acestei cărți , publicata în Bucuresci tocmai în anulă j 1858* și cu următoria epigrafă, pe care o recomăndămă mai cu dinadinsulu familiei Ghica, căci, pe dinsa o lovesce mai d’a dreptulu aca broșiură. ■ Amicus Plato, amicus Aristoteles, sed Magis amica Veritas.« Autoriulu, spre a ne areta îndată care este credința politică a boierilorű despre Romănia, ne spune, mai de la inceputulu scrierii sale, că Vodă Bibescu zicea adesea, ceea ce găsimă intr’una din scrierile sale.— »Sortea nostră va fi iată de una forte smerită fiindu c’asta cere posițiunea nostră politică și geografică.« Cine acuma nu înțelege pentru ce boiăriî noștrii erau voitű nici uă dată a avouă oștire ci numai uă gendarmeriă? Cine nu înțelege pentru ce suptă domnia lui vodă Știrbeiu d. Ioan Oteteleșianu a cerutu în divanulu obștescă desființarea chiarű a acestei mnice oștiri ce avemă ? Cine nu înțelegem pentru ce nici pînă astăzi oștirea nostră nu are arme și pentru ce acuma chiaru nici arme de lucru nu póte cineva are fără voia d-lui ministru de resbelu, astafeliü in câtu ajunserama ca’n adeveru se ne mănânce lupii și lupi de totu felulu? Cine nu înțelege că boiăriî, cari credu astafeliu despre patria loru, nu mai potu ave uă patria, și că celu care nu mai are patriă nu mai are nici demnitate, nici onore, nici familia, nici chiarü amare, respecta și mîndriă de numele părințilorsei? Cine nu înțelege că dacă domnulu țerei, celu mai de frunte dintre toți. Zice adesea — și se nu uitămă că însuși fiiulu seű o spune — și nu numai zice adesea ci și scrie că »sortea patriei sale va fi totudea■na smerită, fiindu c’astafeliu cere (du pă dinsula) posițiunea iei politică și ■ geografică;« dacă,hema, domnulu țerei nu mai vedele de câtu smerită« »sortea patriei satoți celalțî nu mai potu ave alte simptiminte patriotice de cătă închinarea și închinarea la străini, nu mai potu ave altă politică de câtü »capetele în măni ’inaintea strainilor]* precumu a cutezatü a zice chiarü in Adunarea naționale actualele capit ala boierilorű d. Barbu Catargiu ? Binecuvintatu se fii, domnule Bibescu - Basarabu - Brăncovianu, d’acestă mare mărturire, care conține in ea totă istoria boierilor, din timpii de decadința și sclavia, tóte smereniele, rușinările și uciderile în cari ați afundatu națiunea și’n cari veți mai afunda-o dacă ea s’ar mai da, pe măna vostră în viitoria ca și ’n trecutu. Da! Binecuvintatu se fii, căci nici uă mărturire nu putea ave temeiu ea aceea ce vine de la unű omu onorabile ca dumniata, de la fiiü pentru tatalu seu, și nici uă descriere nu putea fi un dagerotipiă atătfi de perfectă a ideielor și credințelor politice ale boierilor și născuți din și prin pravila lui Caradgia și regulamentulu muscalilorű. Acuma în adevĕrű demascarea este deplină și numai cei cari nu vorü voi se ’nțelegă, numai slugile slujitorilorü străiniloru vorü mai pute se se prefacă că nu sciű pe ce cale are se-i conducă acești slujitori. Se cugetămfi pupina și lumina va fi deplină. »Sartea nostră va fi tot adeuna »smerită fiind« C’ASIA CERE posițiunea nostră politică și geografică.» Dar, dacă este asta-felu, spusăne Măria Ta, pentru ce ne spuneai că ești »cu mila lui Dumnezeu, Domnu a totă Țera Romanesca?» Daca este asta-felu, pentru ce acea mantă și surguciu ale lui Mihai Vitezu, acea pompă de Domnu Suveranu cu care te încongiuram? Voiai are prin acesta se degrabi suveranitatea acestei Tere, sau se faci pe omeni se tecretă suveranii prin mulțimea adjutanților, prin livrelele ce le fusesc și prin penele cailoru neputindu fi prin fapte? Căci se ne ’nțelegem. Dacă sartea nostră este fatalmente smerită prin posițiunea nostră politică și geografică, este ínvederata că și Domnulu nostru și miniștrii nostrií suntu fatalicesce osîndițî a fi smeriți ’naintea voinței străinilor ei. Pentru ce daru nu simpția Vodă Bibescu că prin acea pompă de Suveranu smeria și mai multu națiunea? Pentru ce nu simpția c’acea pompă, care nu este a individului ci a tronului, smerită ’nartea strainilorű este uă smereniă mai mare pentru națiune, și că acea smereniă este una din acele cari aduce abatere, degradare, fosorire, și’n sfirșită cangrenare? Cumű n’a simplit și mai cu semă că dacă uă națiune vede pe Domnuluiei smerita ’naintea străiniloru, ’naintea cutăru’ consuiu sau generariu, națiunea aceea nu mai póte simpli pentru acela Domnu, — cănd și mai cu semn elű se ’nfățișează apoi ’naintea iei cu pompă de suveranu și cu aroganță de insu ala Domnului — de cătu dispresia și disgustii ? Aci este ceva și mai gravű. Se băgăm și de semă, căci nu este uă smereniă prefăcută, trecetorsă și din care putem fi se sperama că vomü pute e și mai curându sau mai tăiziO, prin stârnire și sacrificie. Vodă Bibescu spune, afirmă că este uă smereniă fatale și eternă, vă smereniă ce ne-a impusu-o Dumnezeu, natura, posițiunea nostră politică, și că prin urmare nu mai avemu cea mai mică speranția d’a puté vr’uă dată, întocmai ca acei copii cari avînd și nenorocirea d’a nasce din doui părinți ofticoși sciű că vieța loru va fi șiubredă și Z^ele lorunumerate. Cine daru nu vede, c’avândouă aemene convingere națiunea nu se nț fi póte ocupa a-șî Z^i cuiburi seű naționale, a-și îmbunătăți din ce in ce vieța iei morale și materiale, ci a-ș, pregăti mormântulu ș’a cadé în vintele cele mai mari prin cari se se ’nvețe ca se potă uita în acea beția că Zilele iei sunt scurte și numerate? Cine nu scie în sfîrșitfi și nu înțelege c’uă națiune, care nu mai crede în a iei esistință și treptată desvoltare și mărire, și care încă aude necontenită de la capii iei că este unjitä a fi în veci smerită, s’abate, își aplecă inima ca și capulü ’naintea străinului, și daci apoi decurgu tóte celelalte smerenii, degradări,corumperi, în familie, în societate și’n națiune și cari suntu martea cea mai sigură și cea mai deplină ? Aceste le scie oricare omit, și dacă mai este la noi vr’unula care se nu le fia sclutit, apoi póte vede și nțelege acuma care a fostu causa corumperii și morții morale a clasii nóstre boiăresei. Credința in Patria, în missiunea și destinele iei perindă cu totulu din inima boieriloru, și’n locul ă iei intrăndă credința de sclavă că sortea Patriei lorți este fataliesce otărită a fi smerită, acestă din urmă aduse cu sine totu cortegiulu visieloru sclaviei, corumperea suptă tóte formele sale, și’n sfirșită martea morale cu care-a altui invasiunile priimite de dînșii cauă prescriere a Provedințeî in contra României. Omulü care nu mai crede în Patria lni nu mai crede nici în părinții sei, nici în familia sa, nici în virtute, nici în onóre, și d’aceea rezurămm și vedemu pe boiării noștrii și cu Domnii loru că, îndată ce perdură credința în patria loru, se lăpedară și de numele părințiloru loru, se despărțiră și de soțiele lor, și nu mai avură nici virtute, nici onóre, nici cela mai mică simptimintă de pudure chiaru și tăvălinduse ’naintea strainiloru cumü se tăvăliaă slugile și sclavii loru nainte-le. Și, ca se ’nțelegemă și mai bine mórtea morale a boieriloru, trebue se ’nțelegemă totu înțelesulă cuvinteloru lui Vodă Bibescu ca »Sortea nostră va fi totu de una forte smerită fiinduc’asta cere posițiunea nostră politică și geografică.» Suntemă ocoliți de trei mari Im * ____________ Sa spunem aci că legea în ființă la 1858 cerea ca nici uă tipografiă se nu schiță afara voci chiar a unui fiișm fără numele tipografiei. Cartea d-lui Bibescu B. Brăncovianu este fără nume de tipografă, ceea ce dovedesce cumű, în tote, d-lorii sunt privilegiați și calcă legile în orice ocasiune. greu a pune măna pe miculű erasiu ce comandă laguna, și care a luatu de la dînsa numele seu. Garnisonea bătu în curîndQ ratragerea, și trei corăbie de resbelu se predară dup’ uă nucă luptă, trecui cu naufragiații mei pe goeletta Itaparia, armată cu șapte tunuri. A In celer dântîiurile ale aceste ocuri, fortuna părea c’a făcută una parte u republicanii, necre^îndura uă invasiune neașteptată, despre care n’aveau de câtü sorii nedefinite, imperialii ordinaseră a nrovisiona laguna cu arme, munițiuni și soldați; daiű arme, munițiuni și soldați sosiră căndfteramű noi stăpâni pe orași, și, prin urmare, cătură în minele nóstre, fără nici uă bătaiă de capă din parte-ne, cämit despre locuitori, ne primiră ca pe nesce frați și liberatori, titlu ce nu-lü sciuseräma justifică în timpul șederi nóstre în mițlul oculu acestei poporațiuni amice. Canavarro stabili cartiariulü seü generale în orașiul O lagunei, dotestatO de republicări Giuliana, pentru că intraseră într’insula în timpulu lunei lui Iulia. Ele promise rădicarea unui guvernu provinciale, alü cărui primu președinte fu unit preotii venerabile ce exercita unu mare prestigiu asupra totul astu porü. Rosetti, cu titlul de secretariu alü guvernului, fu adeveratulu seu sufletu; este adeveratu că Roseti era facutu pentru ori ce lucrare. Totu mergea deci de minune: colonelul Texeira, cu vite^sa sea colonă de ante-gardă, urmărise pe merine pînă î silise a se închide în capitalea acestei provincie, și coprinsese mai totă țara, din tote părțile, eramu priimițî cu bragiele deschise, și primiamű mare numeru de desertatori imperiali. Proiecte mărețe erau făcute de generaliul Canavarro, soldatu leale cumu suntu putini; aspru în aparinniă, bunü în funda, elü era deprinsa a ^ice că din astă lagună a Santei-Caterinei, va est idra ce va devora imperiulu, și póte ar fi ^isa adeverulu, dacă s’ar fi procesu în astă spedițiune cu mai multă prevedere și judecată; daru orgoliósele nóstre purtări cătră locuitori și neîndestularea mijlóceloru făcură de perduramu fruptulu astei strâlucințî companie. XXIV. DĂ FEMEIA. Nu cugetasem nici uă dată la căsătorii, și me credeam cu totul incapabile d’a fi unit bărbații buni, din causa pre marii mele independințe de caracteris și neînvinsei mile vocațiuni pentru viața de aventurariu. — a aveuă femeie și copii, mi se părea unu lucru cu totul peste putință pentru omul, care a consacrată viața sea unui principiu ale cărui sucesii, oricât de completă ar fi, nu trebue nici uă dătă se-i lase liniștea necesariă unui tată de familie. Destindă decisese alto-feliu: după mortea lui Luigi, lui Eduardo și alți confrați ai mei, me aflam într’uă isolare completă, și mi se părea că sum singură pe lume. Nu-mi regăsese nici una singură din amicii aceia, de cari inima are nevoia precum viața de nutrimentu. — Cei ce supratrăiseră, am mai spusű, mi eră străini; fără îndpuințță erau nesce suflete vitele și anime bune; dară îi cunosceam de pré puciuü timpu ca se fiu în intimitate cu vre unulu din ei. In acesta deșertă nemărginită ce făcuse în giurdu mea teribilea catastrofă, simpliajm trebuinția unui sufletu care se me iubască; fără acesta sufletu, esistinția mi-erà nesuferită, mai cu neputință. — Reaflasem pe Rosetti, — era una frate, dară Rosetti ținută de datoriele sarcinei sele, nu putea trăi cu mine, și abia ílü vedeam vă dată pe septemănă. Aveam deci nevoiă, cum o am zisa, de cineva care se me iubescă, care se meiuleescă fără întărziare. Insă amida este fruptulu timpului: îl trebuescu ani ca se se cocă, deórece amarea este fulgerul, fiia furtunei unsori. Darü ce face asta, eu stm din acei ce prefera furtunele, ori cari arü fi, alinurilora viaței, finised amorțitorie a inimei, îmi trebuia deci uă femeiă, uă femeiă singură ne putea vindeca; uă femeiă, adică unicul refugiu, singurul angelü consolatoriu, steaua tempestiuă femeiă este uă divinitate pe care n o rogă omulu nici uă dată în deșertu, cândn o rogă cu inima și mai alesu pe cănd n o roga în nefericire. Cu acastă neîncetată cugetare intorsei din cabinea mea de pe Staparica căutătura mea spre uscata. — Satul Borza era aprope, și de pe corabia mea vedeam nesce frumóse fete, ocupate la diferite lucrări domestice. — Una din ele m’atrăgea mai multă de cătă celelalte. — Mi se ordină se desbarcă, și îndată mo îndreptai spre casa pe care d’arăta timpu s’aținta căutătura mea . Inima mea bătea, darü luase, ori cătă de agitată era, una din acele olăriri ce nu slabescu. — Una omu me invită a întră,__ astă fi intrată chiarü de mar fi oprită. — vedusem p’asta omară dată. Vei ui pe față Ji-I țbseii »Feciorii, vei fi ameni« Prin aceste cuvinte creasem uă legătură pe care numai martea o putea rupe. — Intîlnisem unu tesaura opritu, daru unu tesaurü de arăta preja! ... Dacă se comiseră greșală, greșiala fu numai a mea. — Fu uă greșelu dacă, unindu-se, dóue anime sfușiau sufletulu unui inocinte. Darü ca a muritu și ela este resburata. — Unde am cunoscuții mărimea greșelei?— Colo, la gurele Eridanului, în Ziua cându sperându a o disputa morții, strîngeam convulsive pulsulu sea pentru a-i numera ultimele bătăie, asorbiam respirarea sea fugitivă, culegeam cu buzele mele suflarea sea paipăndă, sărutam, val nesce buze murinți, vai! strîngeam unu cadavru și plângeam cu lacrime de desperare.1 (Urmare la Nr. viitoriu). Al. Duma*. 1 Acestu locu este cu scopu acoperitu curmvelu de oscuritate, căci, după ce l’am cititu, me întorsei la Garibaldi Zicmdui: — Citesce asta, scumpe amice, lucru nu mi se pare chiaru. Citi în adeveru, apoi, dup’ unu minutu. — Trebue se remfără asta, îmi zise c’unu suspinu. — Dóue Z't ® în urmă îmi trămise unu caietu întitulata Anita Garibaldi.