Romănulŭ, martie 1863 (Anul 7)

1863-03-28

278 Iî CJMANI­­ MI 35, Mar fitt. ..A» Apariti. ti cupiditatea tutuloră, se ficeau a­­­­lianțe, suspensiunî de ostilitate între­­ mai mulți, asociațiunî, și cci se insti­­­­tue dominațiunea capitaluriloru mari cari monopolisari toti industria. Spre a susține concurența, precumű se zice, adici spre a-și procura o ci­­țime mai mare de­cită cei­lalțî din banii consumitorilorü s’a gisitu unu miză­­locă mai sicurți în estinitatea, în sci­­derea necontenită a prețului, de­cită în calitatea bună a productului. Ce­­stiunea era acuma a produce totu mai multă și mai eftină, ast­­felQ se in­­ventasea macinele cari goniri din a­­telieruri mii de proletari. Siliți a sus­ține concurența, adici a lupta în con­tra acestora macine paterice, produ­­cătorii cei mici funt nevoiți a redu­ce salariul, lucratorii oră. Acesta mer­se ore­care timpă, dară după ce miș­­carea interiórii a industriei și a co­­merciului ajunse la limitele sale na­turali și redacțiunea salariului lucra­­torilor, la espresiunea dupi urmi, la estremitatea, peste care numai era cu putințb a merge,­se vezu limuritu ci economiștii greșisen în calcululű floră asupra rolului concurenței și prestigiul­ teoriei loru­peri înaintea miseriei ge­nerale, înaintea unui proletariată ce creasera și unui pauperismă ce luase locală avuțielor­ naționali ce visasen. Winterhalder. INSURECȚIUNEA ÎN POLONIA. "­ Nuvelele de la teatrulü de res­belü continui a fi puține și d’o însem­nătate secundarii». Vedem­i în acesta una semnă bună pentru insurecțiune, cici ne dovedesce ci polonesii au­ re­veniții la resbelulu micii de partizani, singura manieri care le póte cuveni în starea actuale a lucruriloriî si de­­ la care n’ar fi trebuită a se depista nici odată. Pe d’o parte armia insur­­ginților, se organisi și se deprinde cu resbeluli și pe d’alta ostenescă pe inamicii, îl u silescu a-șî împlrți și elu puterile armate și chiaru biruințele par­țiali ce póte ciștiga nu potă avea nici una resultată decisivii, pe cinda vic­toria cea mai mici a însurginților, este unu aVantagiu materiale și morale pentru «­ inști. Cu cită mai aius tu con­tinui insurecțiunea, cu atita mai multă se înfiresce și cistigi mai multă te­­rîmii. Puterile armate ale Russieî de cari dispune în Polonia, s’au dovedită de neajunsul marele duce Constantin a cerută noule reîntorcu­ri și de la Pe­tersburg se trimită cei 18.000 omeni. Calea ferată de la Petersburg este în­chiși pentru 18 zile comunicațiunii par­ticulare și reservati numai pentru tran­sportul trupeloru la Warszawa ; în fi­care zi vom­ pleca cite 1000 de omeni grenitari, uni transportă a fi sosită la Warszawa. Insurecțiunea ia din zi în zi dimensiuni mai mari și­ chiarü de va isbuti Russia s’o biru­iască, va trebui se întreții! în Polo­nia o­armii numeroși, nu credemă ci 100,000 ómen! vor­ fi în stare a­min­­țiue liniștea , cici va trebui se întreții în fii care orașu in fii care onșel, tîrg sau satu o garnisone militarii. Warszawa e d’acumu lipsiți de trupe; tóte re’nfor­­tu­rile sosite prin acumu s’au direp­­tatu la teatrulu de resbelu și nu suntu d’ajunsu spre a birui insurecțiunea. Maniera rusesci d’a conduce acesta resbeli, prin incendiare și devastare , face biruința lorii și mai dificile , ma­i problematici, fiindu ci ruinarea țerei îi privezi de resorginți necesarie pen­tru operațiunile lor; anevoința de apro­­visionare crește pentru dînșî dupi fii-care actü de vandalism și cresc însa desperare a poporațiunii miresce neaperată nu­­m­erulu combatanțiloru în rândurile in­­­­surecțiunii . Archiepiscopulă Warszawei a a­­r­­­s dresatu Imperatului Russieî o epistoli­­i , în care se găsescă între altele și ur­­i­­­mitoriele pasagie: „In vederea siraieloru de singe , „ce curgă și’n acestü momente so­­î „lemne pentru țări, socotescă de da­­! „toria mea, ca miiială demnitariu e­ I „d­esiastü alu regatului, a adresa Ma­­i „iestiții vóstre parola spre a ve anta I singurulu mijlocă ce-mi pare ci va ! „pune unu capetu pligiloru teribili ce „bîntue țara. Reformele administra­­­tive, chiar­ și cele mai sincere, aci „nu în­cape Indouieli, nu vorü mulțimi „pe nimini în toti Polonia. Națiunea „e setesi de vieți politici, ea voesce „independinți. Cea mai teribili opre­siune nu póte fi în stare a stinge aces­­tui opiniune, de care toți sunt însuflețiți,­­ „și care cu fn­ care zi sapt mai a­­r „dineu abisulu între națiune și tronă.­­ „Astă­felă, Maiestatea Vestn , numai „restabilirea independinței politice a „Poloniei, uniți cu Russia numai prin „legitura dinastiei, pate fi în stare a „depista probabilitatea ci Maiestatea­­ „Vóstn va domni în viitoriu, nu asu­ I­upra unei națiuni înflorite, ci numai a­­­ asupra ruinelor­ incendiate ale ora­­„șielor­ și satelor», asupra unui de­șertă. Spre a da asti deslegare ca­­„usei nóstre se nu aștepte Maiestatea I Vóstn pini în momentului cindii iisa­i­rectiunea va fi învinși. Maiestatea !! „vósti aste puterici, și d’aceia miri* ! „nimia din parte-vi nu póte fi til­­i „miciți de o slibiciune.“ Corpulă lui Cioszkowsci a pii­­situ la 19 Marliü tab­era de la Gosz­­cza, a mersă la Radomsc, a luații din casa guvernului 6000 ruble , s’a trasu crist spre Sud, a susținuți aprope de stațiunea drumului de ferat Zawierco o încu­­rare cu rușii, a alarmații garni­­sonile de la Czensl­ehau și Wielm­ și a apucații crist spre calea ferată. Peste lotii, în spedațiunea sa , a con­fiscații trei case cu bani ale guvernu­lui și a osteniții unu­spre­zece colone militario, ce din diferite punturi s’au luații dupi dînsulii. Dupi ce va fi stri­cații calea ferati se va îndrepta d­in Calisch cu scopul d’a sustrage atențiu­nea rușilorii de la operațiunile corpu­lui lui Mielencki , care operezi lîngi Konin. In Polonia orientale operezi acumü doue corpuri de insurginți luptă comanda la Czajkowski și Sokol, cari ruinezi calea ferati de la Petersburg la Warszwa,­ fin ca rușii se fii pu­tută se le prinzi și se popresci stri­carea diurnului de feru. Ceva mai de­parte s’a întîm­platii lupta cu corpulu lui Lewandowski, între Zielonka și Ja­­gadow lingi fruntaria Podoliei și Lu­­blinului. Insurgenții au foștii atacați d’o putere rusesci muilii mai mare. Spre a cruța partea cea mai mare a corpului seu d’o învingere inevitale , s’a sacrificații com­andantele superioriu Lewandowski; c’o despirțire mici darii alesi elfi a imvilizu asupra rușilor si și pe cindii acești bravi se luptas­ c’unu eroismu fin esemplu și atngeau­ astă­­felu toti atențiunea inamicului asu­­pu­ le, a isbutitu cea mai mare parte a corpului a se trage din posițiunea sa critici și a le uni pe urmi cu despăr­­țirea lui Sokol. Lewadowski a plutitit cu viața sublimele seu sacrificiu vul­nerații de marte a cizutii în mi­nele rușiloru. Unii altă raporta însi spune că Lewandowski ar fi biruiții pe ruși și ei, de­și tare vulnerații n’ar fi fost­ prinșii de ruși. Raportulii prin­cipelui Wittgenstein arați perderea ru­șilorii în luptele de la 22 și 23 Mar­­tiu, lungi Konin, la 300 vulnerați; nu­­merulü morțilorii nu se cunosce­mei și Mielencki a rămas îi învingitorii. La Warszawa suntii poprite tóte ziariele stnine, cari coprindú ceva despre însurecțiune , chiar­ și discu­­siunile parlamentarie, ziariele polonesi n’au­ voit a publica nimicu decitü bu­­l­letinurile oficiali rusesci despre victo­­riele loru. ÉRBA FERELORU. Publicmdă în No. nostru de Marți, reclamarea lui Ion Nedelea Corbu din Giurgiu, de­și ea a fostă adresați că­­tre însu­și d. Ministru din Intru, zi­­serimă: „Ci este putinți, ci n’o pu­­­,ternă crede și suntemu silili a declara „neadeverati acea depești. O publi­­­cimu însi spre a o anula prin lumini „s’asceptimu cu cea mai mare încre­dere ca Monitoriu să s’o esplice, s’o „anuleze, dovedind-o neadeverati.“ Mai la vale nici adiogamimă ci „este învederată neadeverati.“ Cine ’n adeverii putea crede ci ună Pre­­fectă va „aduce în mai multe rân­duri la cassa sa, p’ună cetițiană, îl­ va bate și închide spre a-i da orica fórei oră !“ Era însi a depești ci­re d. Ministru din întru și alta ci­re re­­dapțiunea acestei fóte și treime s’adu­­­cemă lumina asupra acestei triste fa­bule. Mirturimă însi ci eramă dispuși a crede c’acelă Ion Nedelea Corbu nici c’ar fi esistindă. Asti­zî însi avemu asigurarea ci e să esisti, ba inel ci este si simtosă, si mirturimă ci ce­­stiunea se complici pentru noi; și cei de ce. Ion Nedelea Corbu­essisti. Elă este chirigiu, și dovadi ci e­s­t­e, și este smeto să avemă ci­eri elă citi­­toria pe drum­ă cu mărfi. Cumă dată unu chirigiu a putută inventa „c’a fostă luată în mai multe rînduri și dusă acest ia­d. Profectă, c’a fostă bitută ș’arestată“ pentru ca se de érba feresoru? Cumă unu chirigiu, a in­ventată acésta ș’a cutezată apoi a re­clama, ș’a reclama prin depește tele­grafice la d. Ministru din întru și la Redacțiunea unui ziariă, a cărui­a e­­sistenți chiară nu putea fi cunoscuți unui chirigiu? Ș’aci este ceva și mai multă. Cine a condusă pe Ion Nedelea Corbu la Telegrafu, și cine i-a scrisă depeștele ? Tóte acestea suntă uitrebirî cari complici cestiunea. Și pe lingi acestea mai avemă mei ceva destulă de seriosă. D. Prefect« mirturesce ci l’a arestată, dară fiindă ci „s’a bitută în miziloculu pinței. Inși­d. Prefectă, ficîndă acești mirturire, își perde cum­­pitulu și ’n locu d’a scrie în giumre. Deci ună prefectă care-șî perde cum­­pitulu, chiară ciudă scrie, ună pre­fectă care sesoresce funcțiunea sa în­­giurindu, se póte chinui c’a și bitută. Reclamimu dară d’ashi dați seriosă la onorabilele Președinte alu Miniștriloră, și—să rugimă, în interesul ă generale, a face ce va gisi ci cere dreptatea, în cestiune politice, mai seriose, înșiî deputații cameriloră nu potă o­­f­rî mai nainte d’a se fi consultată cu alegitorii loră. Și s’a gisitu în Ca­racal ómeni cari se crezi ci munici­palitatea ară putea face ună actă p­o­­l­i­t­i­c u fir’a convoca spre desbatere și consultare pe oriși anî? Acesta, domni, este peste putinți, și credeți că chiară acei cari susțină contrariulă soră, simtă celu mai puțină, ci susținu ună actă de despotismă daci n’ar fi asurdît și cu totulă nuli. Ș’apoî, onorați demni, cine nu vede ci cei cari fugă de întruniri, de lu­mini, mirturescă inșii, prin acesta faptă, ci susținu o kauși nedrepți, re­cunoscu înși, ci opiniunea publici este contra loră? Lisații dară se-șî faci lucrurile loră în întunerică și nu ve temeți cici acele lucruri suntu ridico­le și nule. Cită pentru cea­a ce s’atinge de Prefecți, ei suntă d’a dreptulu aginți ai guvernului, și prin urmare, potă și mai puțină vorbi în numele judeciului mai cu semi în cestiune politice, fin o autoritare speciale, ficuti și dați în lumina mare dup’o prealabile si pu­blici desbatere a cetețianiloră. Redac­țiunea Rommului, este clară, cumă ve­deți, întru tote de opiniunea dumneve­stai. Fiindă însi­și deschisere­ țî a­me case mici desbatere, avemă datoria a ve face cunoscută d­ ’n mai multe ju­dețe, s’aă ficută încerciri d’a se face petițiuni în contra Adunirii și ci pre­­tutindine aă fostă silite se fugi de lu­mini, și se se ’ncerce a isbuti în în­tunerică. Acesta este cea mai deplină condemnare, ce se putea face unoru asemene încerciri, s’acésta no a dată ocasiune se repetimu în colónele ace­stei foie, acelă mare și vecină adevaru. Or: „funcționarii cei cu mare z­o­n­ă suntu cei mai mari inimici ai guver­­nelor”. Redacțiunea Românului către bd. X. X. din Saracalu, întrebați daci președintele muni­cipali­tății, și prefectură unui districtă potă vorbi in cestiuni politice în nu­mele cetițianilor, firi ca aceștia se iii consultați. La noi, muunicipalilițile n’a avută celu mai mică rolă politică, ba­mei cele mai multe guverne le aă negată și chiară drepturile ce le di­legea în ființi în cestiunile proprii municipale. Este clară învederată ci alegitorii sosind micuță cercă in care are se se eserci­­te aptivitatea aleșiloru loră, soiindu și restrîngerile în care le menținea legea cea vechie și restrîngerile și mai mari în care le ’ncadra guvernele, n’au de­pașii în alegerile loră toți aptivitatea și totă interesulu ce ar fi depusă daci municipalitițile ar fi avută atribuțiuni mai mari, însi chiiru d’ar fi fostă altu-felă, este lesne de ’nțelesu ce ar trebui a se face în cestiune politice, cindă se scie cindu însi­șî legea pres­­scrie ci nici chiară în cestiune pro­priu municipale, îndată ce ele sunt­ mai mari, mai seriose, nu președinte­le, dară nici visul și întregulu corpu municipale nu póte lucra firi prea­labila și nominala ot­rîre a a­­legitoriloră. Redacțiunea Românului, către d. Pref­ects­atu districtului Vlașca, în virtutea legilor­ de buni cu­­viinți, ce sunt­ datori, mai cu semi funcționarii publici a le respecta, nu se va publica epistola dumitale telegrafiei. Ju­risdi­cți­un­ea Consulariă. (Vezi No. iie la . . Martiu). VII. Régimele consularii începe la nei de odată cu pre-puternicia Russiei la Duntre 1774 și 1782. Din nefericita zi în care r­o­mnmii au ficută cunoscinții cu Russia, din momentu ce s’aă pusă, de cu­m­ alții, suptă protecțiunea acestui colosu alu nordului, rominii n’aă mai veziutu zi buni; în faptă ei n’am mai avută in­­dependința, individualitate politici. Tra­­tatulă de alianții închin­atu la 1711, între Dimitru Cantemir suveranulu Mol­dovei1 și Petru celă mare imperato­­riulu Russieî, ne-aă foștii de reă au­gur». Acéști alianți era capaculă care închidea seria domnielorü pimentiane, cursul» viețeîi adeverată naționale, era ușia prin care avea a intra fanarioții spre a prigini acești vetzi a erois­mului în timpă de ună seciu și mai bine, decadința naționale sosise. Celă­pucinu, ne putemă minun­a cu ideia ci acești alianții închin­au­ dupi tote regulile ce se observi între egale cu egale. Spre a ne face înțeleși, ceremă grația cititoriului, pentru citeva cu­vinte de istorii. Dinitru Cantemire, dupi îndestule stînjinirî personalii, dupi m­ul­ti sti­­ruinții a țerei soră, priimise în fine, Domnia Moldovei. El­ cunoscea pe turci și nu voia se mai aibi a face cu dînșii și so mulțimia a-șî continua o­cupațiunile sale literarie. Abia sosise în Iași (10 Decembre 1710) și éu­­ci primi ordine de a face podulă pe Du­năre pentru trecerea armiei turcesci. Vizirulă de asemene îi demanda ca se nu lipsesci a-i trimite banii ce era datoriă, lui și celoră­lalțî miniștri ai porței dreptă mulțimiii a ndicirii sale la domnii. Acesta din urmă artidlu plin lui Cantemir o afrunse nesuferiți., Elă cerceti consciinția sa și afli ci nu ceruse domnia, ci o primise rugată de Pórti, și o primise cu figiduinții de la t­rei, ci nu­ să voră supera cu ce­reri de bani și alte angarie dupi, cumă le era obiceiulă la alte schimbiri de Domnii. Indignațiunea lui Cantemiră fu în cuhne. Elă ou­rî se­ și resbune, și se sustragi patria sa de luptă o do­­minațiune atitu de m­irșlavi și de leale. Ocasiunea nu întirzii d’a se presinta. Petru celu mare, în urmiri­­rea planuriloru sale de cucerire asu­pra Turciei, trimise la Domnulă ro­­minu, în misiune straordinarii, pe însuși miediculu seu Poli cala care propuse, în numele suveranului seu, al­anția și condițiuni forte avantagiose. Cantemiră consim­ți din toti inima. Elă spera a pute face, prin calea ace­sta, fericirea supușilor ă­iei. Credea ci Czarulă Russieî­­eșindu vingitoriă din lupta ce prepara, va ține semn de ajutoriulă rommiloră și—î va secunda a-șî redobîndi libertatea. Dară amară se înșela. Realitatea, urma­tă dove­dită, ci Russia aduce aliațiloru­sei nu independinția, nu libertatea, ci ferbci­­tute și lanț­uri. Cine se mai în­­douiesce înci, va ave sartea lui Can­temiră! Cine nu crede, întrebe pe­ Sue­­dia, Polonia, Crimea, Persia, Turcia, Circasia. — în totă casulă însă trata­­tulă în cestiune se închin­. Elă sti­pula: 1 —iu Ci Moldavia va fi restabi­liți în vechiele iei otare și va remi­nd suplă protecțiunea coronei rusesci. 2-a Ca Domnulă și poporulă se de­­pun­ jurimîntă de fidelitate Maiestirii sale, de îndată ce armia rusésci va circa pe pimîntulă Moldovenescă. 13-a Ci Domnulă va uni puterile sale cu ale Craruluî și va lucra cu dînsulă în contra Turcilorü. 4-a Ci­ntitu Dom­nulă­cită și urmașii lui se voru bucura în perpetuitate de suveranitatea Mol­dovei, suptă auspiciele Impozatoriloră Russiei. 5-a Ci nici o casi alta nu va fi primiți a se bucura de Principa­­tul­ Moldovei mai înainte de stinge­rea familiei Cantemiresci.— Aceste ar­ticle, deschitute și supscrise de trimi­șii ambilor­ suverani, — din partea Moldovei au fostă Luca Vistu­riulă, — la Ieroslav în Polonia, au fost­ ratifi­cate la Lusk și sigilate cu armele Im­periului la 13 Aprile 1711, apoi tri­mise Domnului moldovană, printr’ună Expres.1 Prin aceste puține l­uie, n’am­ă voită a face altă de­cită a constata ci mai înainte de a­cide țerele nóstre troacă la inimi Russiei, ea le pri­­via ca deplină independinți, suverane, și trata cu domnii noștri ca cu risco egali, prin soli, prin ambasatori.— Și apoi ce e dreptă, Iotă asta le-au con­siderată și Anglia cu 77 ani după ca­pitulare d­in Turcia. Cine nu sole asiizî tratatulă de comerciă închin­atu de Petru Șchiopulu, Domnulă Moldovei, in 1588, cu ambasatoriulu Reginei en­­glese, d. Wiliams Horeborne? Acestu ambusatoriu au venită expres pen­tru acesta în Moldova. Mai este de trebuința­ a mai cita mulțimea tratate­­lor­ de pace și de resbelă de alianțai și comerciă, de amiciții și alte inte­rese, închiiate de Domnitorii Româ­­niei cu cei­lalți suverani ai Europei, prin cooperarea soliloru intradinșii tri­miși a trata în marginele cuviinției si a dreptului gințiloră? Nu. E destulă se amintimă numai mei odati ci prin a nu cunosce pe Russia, prin a nu prim ! Brancovianu inchin­ase una asemene tra­tată cu unu anu mai înainte. 1 Histoire de L’Empire Ottoman, t. 4. p. 473. A

Next