Romănulŭ, iunie 1863 (Anul 7)
1863-06-01
Li 482 ROMANULII V,3 IUNIU. — Atena, 6 Iunu. O telegramă de la ambasada elenă din Kopenhaga, cu data 3 Iuniu, anunce : „țiua de n ăne, (4 Iuniu) sa otăritu pentru solemna predare a Corónei Eladei. Tóle s’au sfirșitu.“ Ambasada pleca de la Kopenhaga pentru Elada la 10 Iuniu. Adunarea naționale hotărîră o de serbare în loja figatală. Ziarele prusiane au anunciat călătoria regelui Prusiei la Karlsbad ; gazeta crucii de a spune că domnu de Bismark va însoți pe rege în acestă călătorie. Apoi într’uă corespondință de la Berlin citima, că regele Prusiei va primi acolo visita împăratului Austriei și că cu acea ocasiune se vor fi reuni acolo și Cornițele Rechberg și mai mulți Ruși d’uă naltă posițiune. După acea corespondință, Karlsbad afără de tristă, pare a fi destinată de scenă pentru împăciuire între cele trei puteri ale băniei aliane. Nu punemă multă teme pe acésta comunicare, care este in contr dicere cu aretările ziarului „Independanco beige; acesta fie ne spune că în scurtă timpă conduita Austriei va trebui a se lămuri, că cele trei depeșe de la Paris, London și Viena se voră porni, dacă nu s’au și pornită la Petersburg. Coprinsul filoră însă nu este identică : Engliteza cere positivă uă armisticiu Francia și Austria o primă numai dorința d’a se pune câtă mai curîndă unu capelă vărsării de sănge. Cât pentru celelalte cereri cătoarele de pește adoptă propunerile austi’iace, dară ș’aci găsimă uă diferință notabilă: Austria înțelege prin recomandata represintațiune națională uădictă provincială, cum este aceaa a Gjicici. Francia însă găseșce acea represintare nesuficientă și voiește că adunarea națională polonă se aibă celă pucină aceleași prerogative ca corpură legislativă în Francia. — Se crede în genere că Rusia va cede în tote punlurile acestea, însă va refusa positivă cererea unei armisticiă, și fiindă că acesta cerere este cea principală afină glitereî, se pare fórte bine, că uă aspră respingere din partea Rusiei se provoace uă ruptură între London și Petersburg. Se ’nțelege de sine c’atunci și împeratură Napoleone va găsi lesnemă prilegiui de ruptură. Galera „Allgemeine“ de la Augsburg, dupe care estragemă acestea, merge mai departe și <zice, că pentru acesta casă s’a și făcută între Paris și London stipulate cele mai obligătorii: Francia va sacrifica pe Papă, era Englitera, suplu pre cari restringere, nu se va împotrivi unei conciste francese la Rhinu. Credemă că tóte acestea nu suntăănarii țeranului provințiale, adică francă pînă la insoirație, bruscă pină la grosolanitate. Uitulă din acel uméul cari respundă călebrinlul rătecită ce întrebă de drumu: „Mergi ’nainte, neghiobule, ți-e frică c’o se-ți lipsescă pămîntulă suptă piciore?“ dară care, lăsăndu-șî lucru, facă la nevoiă să leacă (leghe) spre a-íü scote la drumu. Dacă, pe uă căldură apesătoriă, îl rogise—ți de ună pahariă de apă, ei îți dică c’uă politeță de sălbatică: apă n’am! dară îți servescă ună pahară mare de vină, pane, nuci, smochine, tote ce au... și nu te apucă se vrei se le plătesc, mai alesă dacă ai nefericirea d’a vorbi fruncesesce, căci, ofensați în mîndria loră, el te-ară privi c’ună aeră aprópe desprețuitoriu și ară ciíce: Es un Francio! (este ună francese). Cea mai mare insultă, ce, după dînșii, coprinde vocabulabulă soră. Suptă astă învelitură aspră, este adesea ceva bună, multă chiară, și nu o rară d’a intîmpina uă natură inteliginte și vină, prindindă din sboră cugetarea d-tele, capabile, în astuță (vi(viclenia), a dă lecțiuni țeranului lor Pîundăc ceiu mai îndrâcită, că de câtă scomote, dară ori și cum se vede, că puterile ocidentale idă în considarare eventualitatea unui resbelă și caută a se’nțelege între dănsele. „Tacta clara, bani amicii“ D. doctoriű P. Iatropolu, conformăndu-se voturiloru Adunării, a refusatű impositele, In urma acestui refusi d. Inspectorii generale alu serviciului, sanitariu, Davilla, după un adresă a ministeriului, a cerută d-lui Iatropolu explicarea motivelor acestui refusu. Eacă respunsulu cea dată d. Iatropolu. Domnule Inspectorul noscințțele ce le-am câștigată în străinetate cu atătea sacrificie de timpă și de bani, și nu se să se fiă luată uă altă legătură decătu aceia de a respecta legile țereî și instituțiunile iei, cea ce am păzită pînă astăzi cu sfințenia. Dacă însă, domnule Inspectoriu, guvernul actuale privesce fancțiunile de medici ca dependinți cu totulu de voința sa și’mî pune greaua povară de a sacrifica credințele și datoriele mele de cetățiană spunlamenteloră ce priimescu de la Stată, ve rogă se binevoiți a privi acesta ca demisiunea mea. Iar în ce privesce motivele mele pentru cari am refusatu plata contribuțiunii, ele sunt astăzi cunoscute de țara íntrega. Religiunea , Moralea și tóte legislațiunile din lume, impună fiăcărui omă, fiă mare fiă mică , fiă acelă omă rădicată pe trepta cea mai înaltă a scărei sociale sau pusă de cea mai de josă, îi impune, $ică, sacra datoriă de a respecta legile și instituțiunile țerei. Camera nostru legislativă, în deplinită și legale esercițiă ală drepturilor sele, a dată unu votă prin care opresce pe ori ce cetățianu d’a plăti sau d’a împlini contribuțiunile refusate acestui guvernă. M’am conformată dată acestui votă legale, refusăndă ilegalea plătire a impositelorn. Plecăndă dară capulu înaintea voinției legale a Camerei, m’am făcută are călcătoria de lege? am violată are jurămîntul meu de supunere la Instituțiunile țerei? Lasă acesta se o judece ori ce omă onestă și iubi torifi de țară. „Bară cătu despre apartamentele ce’mi imputați că aș să fi priimită dela guvernulă cătră care am refusată plata contribuțiunii personale, că nu le am mai reclamată, incepîndă de la ăntiiu Mariță, de căndă guvernulă nu mai are bugetă. Me oprescă aci, domnule Inspector, fiindă sicură de mai ’nainte că șî domnia ta ca Medică și ca omă de șolință vei aprețui cu imparțialitate motivele de mai susu și vei constata că nu m’am abătută în nimică din cerculă datorieloru mele. Priîtnițî domnule etc. P. Iatropolu. In urma acestui respunsu, guvernul a primitu demisiunea d-lui Iatropolu, și a și numitu una altă sjiadiou în locul a d-sele. „Prin adresa cu No. 3482 me invitați a ve comunica îndată motivele „pentru cari m'am opusă la plata constribuțiunii personale cătră guvernulă „de la care priimescă apartamentele „de fecționaria publică.“ „Mai ’nainte de a veni la aceste motive, cu tote că ele sun de notorietate publică, astăzi dă-mî voiă, domnule Inspectoriu, a lămuri în puține cuvinte posițiunea mea și a precisa natura relațiunilor mele cu guvernul. Ca medică, ca omă de șciință, nu m’am socotită nici uă dată mărginte directă ală guvernului, precumă suntă de exemplu fecționarii administrativi și toți amploiații ministerielor, asupra cărora guvernulă esercită uă acțiune directă și asolută, acești din urmă fiindă datori a esecutu fără controlu orice felu de ordine, cari ară emana de la dinsulă. Foncțiunile nóstre medicali, străine de orice acțiune directă guvernamentale, nu depindă de guvernă decătă numai în ce privesce atribuțiunile postului, adică, îndeplinirea cu esactitate a îndatoririloru impuse de lege. In cele mai multe țeze civilisate, precum și d-stră sciți mai bine dacătă oricine, foncțiunile medicale sunt declarate inamovibili de dreptă, cea ce dovedeșce curată și lămurită că legiuitorii aceîoră țerenă vrută se pară pe medică ca omă de șolință mai presusă de capriciasele osciliațiunî ale politicei și mai alesă se să apere de isbirile adesea arbitrarie și pasionate ale agenților superiori ai puterii executive. Petrunsa dată de aceste principie, n’am socotită nici uă dată, domnule inspectoră că priimindă funcțiunea de Marios ală Capitalii, a trebuită se abdică totă uădată de la libertatea consciinței mele, precum și drepturile și datoriele mele de omă și de cetățiană. Cînd ați bine-voită a me onora cu acestă poștă, l’am priimită cu mulțămire, fiindă fericită de a pune în servițiulă societății și alu omenirii suferinde cuar fi departe de adeveră acela ce și-ar imagină că maiestrulă Ioană se miră de propunerea comitelui. Ioană era ună omă cu pră multă bună simplă ca se nu fiă prevestută că acesta se va intîmpla mai curîndă sau mai lăruțiu; dară fiindă că totă d’ua dată avea pré multă probitate și mai alesă nu îndestulă vanitate neghioba spre a ambiționa uă alianță disproporționată pe cătă oră și onorabile, elă respunse comitelui cu uă franceză netedă ce credea despre astă căsătoriă— D-nule comite, ^ise, nu scă dacă cunosc cine suntemu, și fiindă c’aieți dorinția d’a te altă cu noi, credă de trebuințiă a ți-o spune. Me numescă Ioană Pécou. Astă nume îlă am de la bunu-meu, celă d’ănleiă care l’a purtată... E că cumă i-a fostă dată. D. Comite de Montsaltiers, străbunulu celui actuale, revenindă într’uă sără de la vînătoriă, auiți, trecindă pe lingă ripă, nișce țipete ca d’ună copilă ce plănge ; elă găsi uă bătățolă în fașia făcîndu p’uă grămadă de code de prune sdă de caise, — febulu fruptului nu ne interesă. —* D. Comite vedindă D’aceara, î p’acestă bietă băiată, despuiată, fără MAIDRII C GENERALE. Maiorii generale. Funcțiune care nu este de cătă timpurariă și nu s’acordă de cătă unui oficiăliă esercitatu în tóte operațiunile unei armate. (W. Duckett, diez, de conversation, voi. 12, pag. 611.) Maiori-generale. Oficiării generale esercitatu în tote amenuntele operațiuniloru unei armate. Este unulă din principalii oficiali ai armatei. Ele transmite generalilor și diferiteloru corpuri ordinile generaliului primarîă, și trimite directe raporturile diferitei eră operațiuni militatie ministrului de resbelîi. Elă este centrală tutoră amenunțelor, armatei, elă dă ordinea mișcăriloră generali, tăberîriloru și cantonamenteloră. Elă este însărcinată cu recunoscerea terîmurilor și posițiunilor militaire de bătălie. Ele supraveghidă operațiunile de asedie și esecuțiunea planuriloru de atacă, ele.Besedereile, dictionnaire national, vol. II, pag. 426.) Otărîrea din anulă IX reorganisă statală majore. Bonaparte, devenită imperată, reintroduse unu conetabile, unu vice-conetabile, creă maiori generali, locotenenți generali. (Alte mai multe asemeni grade fură create de Napoleone I, dară la 1814 ele fură în mare parte desființate.) în timpul celor 100 de zile legislațiunea de atunci confirmă restabilirea neîndemânatică și nefericită a acestor grade, ale căroră sensu este ecivocă,a căror și denumire chiară este falsă, și pe cari revoluțiunea din 1848 singură le-a putut afunda în pulberea trecutului, de unde n’ar fi trebuită se țisă nici uă dată. Denumirea de capă de Stată-maioră este falsă și reăaldsă, generaliulă armatei este capulă Statului seu maiorii. Oficialiulă generale seu superioriu ce se numesce capă de Stată-maioră nu este în realitate de cătă ună capă de masă, cu spata la capsă. Totulu se măria suptă Bonaparte, trebue a mări și titlurile : celă de capă de statu-maioră, devenită infimă (neînsemnată,) suprimată de calificarea de maioră-generale; asta fiică nouă șî mai de mirată aberățiune de limba giă, căci vechiulu maioră-generale, pe care credeau a-lă reinvina, nu fusese din contra nici uă dată de cătă ună adjutante de gradă neînsemnată; era de ordinariă ună locotenento-colonelă, mai adesea că căpitanu cu tudorițe epolete, ce se numise ăntîiă serginto-generale, apoi maioră; elă devenia maioro-generale cănd avea sarcina de a comunica ordinea tutoră maioriloră tutruă taberă de asediu. Funcțiunile actuale ale unui capă de stază-majoră, sau majoră-generale, consistă a regula mersurile, a așeza taberele, a pune gazdele cele mari, atransmite cuvîntulu de ordine, a spadi de peștele, a combina convoiurile și suprețul. Am cinci copii, și fiindăcă nici unul din ei nu e mai bastardă de cătă ceilalți, după cumă pretinde Mărgărita, fiecare își va ave partea, după mortea nostru, se înțelege. Dară se renimă la subiectuljă ce te aduce, și permite-mi a-țî face căte-va oservări pe cari le credă trebuinciose. ragiele, a supraveghia partea administrativă, a ține statu despre materiale și despre puterile armate, a împărți pe căleudi, a pune în mișcare pe spioni și a administra partea loră secretă, a îngriji de provisiuni, a asigura loja, a distribui cantonamentele, a însemna posturile luptătorilor în TIMPULU BĂTĂLIEI, a țină corespondință cuvinte cu ministrulu și a-i adresa periodice buletinele istorice, carta marșeloră, descripțiunea grafică a bătălieloră, în fire a fi ce a fostă atătu timpă mare și alele, adeveratură capă de statămajoră d’altă dată, adică, după termenii lui Biron, care scriea în 1611, „chelariulă și cărătoriulă de lemne ală ostii și ală armatei.“ (Generaliulă Bardin.) Este dlară constatată c’acastă funcțiune, n’a fostă de cătă în monarhie asolute și chiară acolo numai în timpul firesbelului, numai pe cămpulă de bătaiă și’n fața străinului. Luptă Napoleone I acesta funcțiune a fostă ocupată de Berthier. Acestă ornă cu totulu incapabile d’a comanda, avea celă mai mare talentă pentru a prinde ideia comandantelui scă, a lui Napoleone, ș’a regula apoi tóte amenunțele.. Elă fuse încărcată de Napoleone I cu cele mai mari răsplătiri; mareșiale alu imperiului, mare veneur, vice-conetabile, capă ală Salciei coprți a legiunii de onore, principe de Wagram, de Neuchâtel, de Valencay, ș’a luatu de scclă^ din minele împeratului pe principesa Elisabeta-Maria, nepota regelui Bavariei. Cu tóte acestea, la 1814, s’a dusă de s’a ’nchinală partitei cele i vechie. S’a fosoritu pîn’a priimi a fi numită unulă din căpitanii gardiei lui Ludovicii ală XVIII. Căndă Napoleone a revenită, la 1815, ca uă aquilă asupra Parisului, Berthier a fugită la socrul ă scă în Bavaria. Intr’vă iți aude tobele și ese în balcone. Treceaă oștirile ce mergeau se cucerescu patria lui, căndă le veiju, fu lovită de apoplesiă, și că-o peste balcone la piciurele oștirii de invasiune. Asta-se!ămuri acelă mare maioru-generale. Corespondințiă particulariă a ROMÂNULUI Iași, 18«8 Mai. 26. AQu că unii din din egumenii Greci suntu în ajunul respeduirii unei circulate către tribunalile judecătoresei, prin care le cere suspenderea tutoră proceseloru, nevoindă ei a le pleda alăturea cu advocații publici.—, Acésta s’a vestită, credemă, d-lui Ministru de culte, de cătră acești din sită, îi fu milă de elă, îlă luă în trade, îlă duse la castelu și dede ordinii se îngrijască de elă. Femeia arendarului, însărcinată a-I da lapte, întrebă fireșce cumă se chiamă; dar nimine nu scria, nici e. Comite nici alții. Atunci prepuindă că póte se fiă nebotezată, îi căutară una nașiă și vă nașiă, și—le presintară la biserica de la Lannes ca să-lu creștinască. Preotulă, care sosea totă, îl numi Pécou, pentru că fusese găsită p’uă grămadă de cade de frupte, și pentru că în limba țetei pécou însemnază cadă. Copilulă se numi Pécou și din boteză Antoniă, elfi construi mai tărețiă laculă de la Borde, și noi suntem următori! sei. Dacă tótá genealogia nostru, ea nu este, cumă vei fi bine, nici lungă nici încurcată. Cătă despre probitate, nu vorbescă, familia Pécou a avută totă deuna bună nume. Ș’apoi, de doresc a sei mai multă în acesta privință, adreseza la d. de Montsalliers; nimine nu te póte informa mai bine de cătă elă. Cătă despre averea mea, prelegea mea, ea este volută de toți și toți o potă ! — Spune, măiestre Ioane, te ascultă. — Vrei se iei de socă pe Teresa, ițise unorariulat. Bine. Nu veiță nici uă opunere și de ore ce voiți amîndoui, nu ve voiă opri că. Me temă numai se nu faci că neghiobiă... — O! Măiestre Ioane!.. — Ierta-me, de comite. Dacă espresiunea te supără, îmi pare reă, dară nu stim deprinsă a face ocoluri. țică ce cugetă. Féta este bună, este adeverată. Este frumósă și înțeleptă și multă mai bine educată de cătăne ierta starea nóstru; ș’asta e adeverată. Dară, cu tóte aceste avantagie, pe cari toată lumea i le acordă, ea nu e de cătă fata de moralcă ... deorece d-ta, d-le, ești nobile, ai ună titlu, unu raugăi avere, ce mai soiă eu?.... și înțelegi c’astufeliu partia nu este egale... —■ Dă-mî voiă, măiestre Ioane. Totă ce mi-ai spusă, sciam înainte d’a veni și nu póte schimba în nimicăotărîrea ce am luată. Teresa este un copilă încăntătăriă. Fiă avută, săracă, domnu mare sau țerană, pucină îmi pesa; cestiuna nu este aci, nici n’am cugetată la asta. Ce voiă că este uă femeiă dulce, iubitoriu, devotată. Calitățile acestea fiind tele le posede la una înaltă grabă, îngrijirile necontenite ce mi-a dată în timpă de șăse septemăne cătă a durată bala mea, mi-au dată ocasiune a o a prețui și a mesura bunetatea inimei sele. Scă, prin urmare, ce prețuesce ea, și dacă îți imagini că cerându-țî mănasea lucreză cu ușiurințță și fără se cugetă, greșesc forte, maiestre Ioane. Voiă s’o iau de sodă nu pentru a satisface una caprină sau uă fantasiă de june, ci pentru că el convine, pentru că o iubescu sincere, profunde, cumă merită ea a fi iubită, și că am asigurarea d’a găsi în ea virtuțile ce dau pacea interiőriu, acea liniscită și dulce felicitate de tóte momentele vieței, ce îndoiesceesistinția înfrumusețăndu-o și consitue singură adeverata fericire. X •vXr4