Romănulŭ, iunie 1863 (Anul 7)
1863-06-03
LUNI, MARȚI ANUL Ii va. VOINICE AI VEI PTITE, Va c.fi iu tute filele afară de Lunia și a ioua*iji după Serbăldică. A narca pentru Bucuresci pe ană . 128 lei Șse lune.................................... . . 64 — Trei lune . 32 — Pe lună.......................................... 11 — Unu esemplariS ...........................................24 paransieiințări pe linia de 30 litere ... 1 leu lnscruuni și reclame linia .... 3 lei pIARIU POLITICII, COMERCIALE, LITERARII). (AK l'ICLELE TUAMISE ȘI NEI'UHUOATIO SE VOKU ARDE.) < : i țw,“ c o 'il'.i " Direptoriului ȚiarlakiX: G. A. Rosetti. — Gerantu reapunctotori: Dimitrie Mihăescu. Pentru abonare și reclamări se vori adresa la Administratoriulucviarinlal D. D. D. Aricescu, Pas. Română No. 13 3, 4 IUNIU 1863. ANULU vii. EXIMHSTEZĂ-TE ȘI VEI FI, Abonarea pentru districts pe anii. . 152 leî Șase lune.....................................................76 — Trei lune.....................................................38 — Abonamentele începu la 1 și 16 ale fiecării lune Ele se facu în districte la corespondinții pariului și prin poște. La Paris la d. Hallegrain, rue de l’ancienne comédie, 5; pe trimestru 20 franci. In Austria la direcțiile poștali și la agințele de abonare, pe trimestru 10 fiorini argintii valută austriacă. Budisteni 1863, Maíu 14. Domnule Redaptare! Eri la 13 corinte pe la ora șepte séra, mi s’au presintatu perceptoriulu comunii Văleni cu cerere d’a-i respunde contribuțiunea și pe trimestrulu Aprile, prin hărți însă ce i-amu adresatu, nu numai c’am arelatu că nu plătescu, darii am declaratu că top că sî împlinescu și vomu împlini contribuțiuni contra votului Adunării Naționale se socotescu ca călcători de lege. Anulată după acestă declarațiune pe la noue ore (nóptea) mi s’au lipitu în ușia casei uăhăriță galbenă, și acumu santa nevoitü ca pentru cele liitere ce mai au a veni se privegeau tóia nóptea spre întîmpinarea perceptoriului. Ca romanu daru, la răndul meu, am protestatu și protesteza din nou contra acestoru ilegalități. Și ancă vă dară declari"] că nu voiu plăti nici unu ban, fără a fi eu autoritarea mandaturilori Națiunii Române. Nu void r încredința banii mei funcționariloru ce n’au încrederea Camerei legislative din Romania și pe toți aceea ce-mi voru cere bani fără permisiunea iei, singura în dreptu a vota bugetele îi voiu considera ca călcători de lege. Pe lingă acestea, domnule redactoriu, veți cunosce ca în comunea Ștefănescu s’au împlinitu și se cerü a se împlini de la locuitori contribuțiuni de căte șese și jumetate sfanți fără ca împlinitoriulu se fiă supusu consecințeloru art. 20 din regulamentulu legii de urmărire. Apelatii daru asemeni ilegali împliniri de bani, protestezu din tóte peterile mele. Românii au fostu totu de una gata a plăti impositele legali, și a contribui chiar cu viețele nóstre, numai să fiu acestü contribuțiune cu consimpuimîntulu represintanțiloru noștri? Fără acesta ei nu voru plăti, și eu mulți declara că, măcaru de mi s’ar vinde totă averea, nu voiu respunde unu bani fără votulu Camerei. Priimiți, veroga, d-le redactoria, stma și considerațiunea mea. Dimitrie Niculescu. REVISTA POLITICA, BUCURESCI, gi5 Cireșiaru. Se susține că ministeriulü actuale s’ar fi deșceptată în sfîrșită ș’ar fi dată demisiunea, și s’adaoge c’ar fi însărcinată cu formarea noului cabinetu d. Ioan C. Cantacozino. Unii mai dien c’ar fi însărcinată și d. Plavno. Ministeriulă actuale insă și dacii va fi adeverată c’a demisionată, totă n’a voită se seducă mai nainte d’a fi făcută ună actă din cele mai straordinario, din cele mai nosebuite și din cele mai arbitrario și vetemătorie. Acestă actă este darea în judecată a d-lui colonelă Adriană, care a și fostujchiămasă astfl dinaintea tribunalului militariă și care , se spune dinainte prin lume, că vai osîndită, și ancă osîndită la, degradare, suptă acusare de nesupunere la ordinile capilară militari. Acestă actă este ca decretarea bugeteloră, ca călcarea de către însuși ministerială, chiară a bugeteteloră decretate, ca vinderea sării fără licitațiune, ca darea în judecată a părintelui Chirilu fiindă că s’a subscrisă „Epitropii“ alăturea cu triumfală oficiale ală părintelui Platon, fiindă că s’a supscrisă „proprietarii de veci“ fiindă c’a făcută celă mai mare actă de proprietariu, a ’nstrăinată o moșie, înstrăinare ce s’a recunoscută oficiale de către tribunale și ministeriă. Acestă actă în sfîrșită ’ i este ca numirea maiorului generale, ca închiderea garanțiloră și redaptoriloră foieloră publice nejudecați și ne osîndiți, și ca tóte cele lalte multe ce le arăta făraă d’atătea rânduri în aceste colóne, și cari suntă menite a spăimînta ș’a scîrbi opiniunea publică a Europei contra ministeriului ce cade în asemene grave abuzuri și în consecințe, și póte ș’asupra națiunii care îndură tóte aceste sugrumări făr’a protesta, făr’a petiționa acuma Ia Domnitoriă și manela Cameră. D. colonelă Adrianii este deputată. In acestă calitate a votfeză refusulă împositeloră. Este dară feti putință, chiară dacă d. Adrianu ar fi adică colondlă fiu aplivitate, se refuse impositele ca deputații și se se plătescă ba cetățiană ? Dară în asemene casă mrar compromite în adeveră epolotele, aretăndu prin acelă faptă sau că epolotele nu respectă suveranitatea naționale, manifestată prin represintanții iei legali, sau că omul ă ce le părtă nu mai este liberă se aibă nici ideie, nici consciință, că nu mai este celățianu, și prin urmare că nu mai este cină! Cine nu vede c’ună asemeneactă n’ar pute fi făcută cu nici ună prețiă, d’ună cină care, ca d. Adrianu, respectăf în adeveră epoleta națiunii sale, respectă onorea și demnitatea armatei română, căci una asemeneactă ar fi o crime, ș’un cină ca d. Adriană, mare mai bine, de câtă se scadă demnitatea armatei, din care face parte din juneța coa maî fragetă, și cu care s’a identificată păn’ a face una cu anima sa, cu viéța sa! Ș’astăfelu fiindă d. Adrianu, pedepsa ce i s’ar face și chiară degradarea ce ar crede că i-ar face acesta ministeriă, ar fi, dupe ună ostaviiă cu simțimintele d-lui Adriană, și dupe noi toți, dupe națiunea romană întregă și dupe toți ostașii din națiunile cele libere, cea mai mare onore ce s’ar putea face unui adeverată ostianu, căci el ar suferi acea osîndă pentru ca se rădice armata națiunii sale la înălțimea ce ea merită a fi, la acea înălțime, la care trebue se fiătotă deuană armată, pentru ca se pată fi și visedtă, și nebiruită. Unde nu este spiritulă de demnitate, și în celă mai mare grabă, nu pate fi nici spiritulă de naționalitate, și prin urmare de adeverată gloria. Acesta o pate vedea oricine își va arunca ochii asupra tutoră armateloră. D. Adriandară, chiară dacă ar fi fostă colonelă în activitate, odată ce este deputată, ora datoriă, pentru demnitatea armatei din care face parte, a dovedi că ’ndată ce nu este vorba d'unu servițiu ca ostașiă, d’un ordine de servițiu militară, soldatură romană este ună cetățiană, demnă și liberă, și nu pate călca ca cetețiană voturile ce le adată ca represintante ală națiunii. Aci însă este ceva și mai mare, și mai ciudată, și mai neaudită. D-na Adrianu este înlăturată din serviciul activă. Elă nu mai este militariă docătă pe hărtiă, nu mai are nici chiară dreptul d’a purta uniforma, cuiă îlăsă la noi inșii acei oficiarî cari să eșită cu lotulă din serviciulă ostășiescă. Gumă dară d. ministru de resbelă dă în judecată p’ună omă care este pusă în NEACTIVITATE , s’acésta fiindă că a declarată d-lui ministru de financie că nu póte plăti, ca cetățiană, unu impositu ce l’a fostă refusată ca deputatu? Ce felă? Dupe d. ministru de resbelă, uniforma soldatului romănu este ca acea grozacă cămașa a lui Nesus, care ardea trupulu celui cari o punea, fiă ș’uă secundă, pe dînsulă, și care făcea ai călea pelea și cărnurile, bucățică cu bucățica, pană ce nu mai remănea de cătădsele, scheletură, și murea ? Nu vede d. ministru că prin acesta da cea mai grava lovire și armatei, și represintuțiuniii naționale și națiunii ? Nu vede că orice Adunare, îi va cere o aspră socotela pentru acesta? Nu vede că lovirea ce crede că face d-lui Adrianu este din contra ună piedestală ce-i rădică, în facia națiunii, a armatei ș’a Europei, și că Adunarea, acesta saă alta — căci ori ce voră face vomă avea într’o din Adunare — va casa ori ce lucrare afară din lege și’n contra legii, și va resplăti celoră cariă lovită și celoră loviți, dupo cumă cere dreptatea ? nu vede în sfîrșită că băndă pe d. colonelă Adrianu suptă judecată, n’are lege pentru a-lü osîndi, căci, dacă este nesupunere din partei, osie de retortele de ordinea civile era nu militare; că cludice chiaru în hărtiă cea publicată, ca se dea sema alegătorilor ă sei, că vorbesc e ca deputată și ca cetățiană, și că este nu numai nedreptă dată ridiculu a da în judecată pe colonelulă Adriana, și a lăsa triumfătoriă și rîdîndă de assemene acte pe d. Generaliu Golescu ? Nu vede că este de rîsu adice că umilă a subscrisă colonelă era celălaltu nu s’a pusă rangulă seă de generaliă? Nu mai scie că colonelă și generaliă, este mă rangă, ce să puno saă nu, ad-libitum, naintea numelui seă celă cărei ’să are ? Nu înțelege c’a zice că nu scie FOIȚA ROMANULUI OMENII ONEȘTI. PARTEA ĂNTÎIA. i XVI. (Urmare.) — N’ar fi fostă uă indiscrețiune din partea d-tele, d-le Paulă, urmă Laura, deorece scrisoria este adresată d-tele și veniam înadinsă ca se se ți-o dau. — Mie?... d-ta, d-șioră?— Da, domnule, d-tele, de ce te faci că nu sciî. — Jură pe totă ce este mai sal.cru, d—siora, că ... nule. — Cruță-le d’astă ostenelă, domn’apoî do ce cauți a mc înșelă?... Eu nu scă se mintă acelora pe cari-i iubescă... și te iubescu, sciî bine domnule, îi dise ea cu totă cinismulă inocinței, făr’a plecă ochii, privindu-lă în faclă, ca cumu ar fi căutată a citi cugetarea lui. Era în vocea seamnă astă ace ulii de adeveră și tată de ltădată ceva așiă de pudică și de virgine; vorbele sele erau întipărite d’atăta candóre naivă încătă ar fi luatu-o cineva bucurosă în acestă momentu două creatură cerescă din altă lume necunoscută. Animată de speranțiă , capulă seă așiă de grațiosă și așiă de frumósă părea încongiurată d’uă aureolă, uă strălucire radiosă eșia din fruntea mea și părea că respăndesco îngiuru-i lumina și vidța. Junele răpită o priviă cu estase. — Se pate, adause ea c’uă simplicitate încănlătoură, ca cele ce-ți spusă se fiă reă ... și cu tóte astea nu suntă minciuni. Gura mea n’a disti uă vorbă pe care n’a cugetalu-o anima mea. — Dară cugetă, d-șiară, că te póte audi cineva! disc Paută, din ce în ce mai turburată și nesclindă în adeveru ce contemințță se aibă. — E! ce-mî pésa de m’ar audi sau nu? respunse ea c’uă voce mai tare. Am venită aici cu intențiunea d’a-ți vorbi și-ți voiu vorbi. Mi este cu neputințiă a sta mai multă timpă in indecisiune. iți aduci aminte dina căndu, dan țăndă cu mine la aniversația nascerii mele, mana d-telestrinsep’a mea! Da, nu e astă? Ei bine din acela momentă, anima mcu s’a deșteptată; d’atunci încuâ m’an» simplitu trăindă altufoliu de călă în trecută; uneori, am voită so viu a-ți spune co simpțium, dără d-la ai părută că le silesci a fugi do mine. Ți-am scrisă, nu mi-ai raspunsă. De ce? Nu soiă. Dară aslădi, domnule, voiu se solă. — Insă... acele scrisorio de cari-mî vorbesci nu erau sup-scrise,îngănă Paulă, nu puteam sei că suntă de la d-ta. — E ! ce ! n’ai de vina tu? Eu, în loculă d- tele . .. Este adeverată, disc ea cu tristeță că d-ta nu me iubescî?... Apoi încetă, ea cuină ar fi vorbită în sine șî.... Se nu fiă iubită! Și capulă scă părea a se’nclină suptă greutatea astei îndouințe .. . Rădică ochii dup’unu momeală și a i‘se lui Paulă c’uă dulciță angelică.... Nu te acusă, domnule Paulă, că am făcută reă, ierta-me, și se romănemă amici ca și mai înainte. Prestația neașteptată a fetei, emoțiunea spontaneă ce resultase din acésta, turburarea, Iată în fine oprise pe Paulă d’a eși din acésta situațiune sfrîmptorată Mii de cugetări veniseră a asaltă spiritulă scă fără să-i fiă posibile a omila una singură. Fericită și tremurăndă lasă d’uădată de ce se lntîmpla, nesciindu ce se facă, elu avusese piu’ aci bunulă spirită d’a se conține, tăcuse. Dară la ultimele vorbe ale domnisórei de Guilbert, sufletulă seu pre plină se reversă, anima făcu pe rațiune de tăcu și vorbi fără veinici. — Se te iertă ! ... strigă junele cu esaltare, dară d-ta trebue se ierți ingratitudinea mea. Nebună ce sum , d’uă mie de ori smintită! Ar trebui póte sa nu-ți spuiă ceea ce am a-ți dice, dară nici că nu s dă aminti consciinței mele, secretulu încă mo upesa de pre multă timpă, nu am putere a lu mai ascunde. A le vede s’a te iubi n’a fostă pentru mine dacătă ună singură lucru ; a-ți place, unica mea cugetare; a mĕ face demnă de6 d-la, tendinția tutoră dorințieloră mele; a dobîndi mana d-tele, scopul d esislinției mele de căndă am fericirea d’a te cunosce. Dară săracă fără viitoriă, puteam că are ave speranția chiară depărtată că proiectele n dle s’ară pute realisa într’uă din scosă mai din nimica de tatălă d-le, primită de dînsulă cu bună voințță, introdusă de înăna lui în casa d-v, trebuiamare, în schimbulă amiciei paterne ce nobilele betrănu îmi oferise, se cercu a arunca turburarea in sîitulu căminului seu domestică, căutăndă a le seduce, pe d-ta copila sea, unica sea consolare, singura sea fericire, bucuria porului seă albă ? .. Nu, nu, ar fi fostă a plăti bine-facerea prin ingratitudine, și prin urmare a me face nedemnă de d-la. D’acea a n’am cercată. Am preferită a tăce și a suferi . . la. de bună-voiă, ți-am ascunsă simplim întelegnimeî mele, le-am impusă tăcere, am respinsă în fundulă sufletului încă amórea cea mai curată , cea mai adeverată ce este dată omului a simpu; prima și singura amare a mea. Am credută că era datoria mea a iic purtă astă-feliă. Făcutu-am reu? d-ta se judeci. Vedulu-ațî vr’uădată, p’uă căldură mare, în midlocală verei, suptă mă sare ardetoriă, uă plantă fragile lăngedindu , plecăndă capulă pe vlăstariul fi seu, aprópe a se vesteai pentru totădeaua.... rădicăndu-se pucină căte pucină suptă unda bine-făcetouiă ce-i versa mana amică a grădinariului, reluăndu-și verdetatea recorosa, deschidindă foiolesele mari, reînflorindă în fine și aruncăndă pe adiările serei pro*