Romanulu, ianuarie 1864 (Anul 8)

1864-01-14

38 ROMANULU u/28 IANUARIU ■* VT* ce cereți. Cu toate că din catalogul acestor fi libertăți, cu durere vede că lipsesce libertatea individuale și neviolabilitatea domiciliului, — lasea tuturora libertățiloru .. . Alte verogii se nu crediți că suntu îndoctrinată. Vorbescu din curățenia inimei mele. Voi începe astăzi prin cererile Iașilor și cestiunea descentralisării. Acesta cestiune fiindă dată în cameră, trebue să-i dămă preeminințiă. Cestiunea constituțiunii fiindă mai abstractă, mai îngăduitoară, o vomă cerceta in scrisoria următoară. Din aceste cereri, că amu combătută, și combată mai cu deosebire, strămutarea curții de Casațiune, ca corpu supremă în justițiă, ca celă ce eă vedu în aceată strămutare, uă desbinare, uă despărechiăre, uă slăbire a acei organisări a statului, a acei colecțiuni trinitarie de organe create pentru funcțiunile principale, prin care se îndeplinesc o astăzi scopulă Statului in feluritele aplicațiuni de care are trebuință societatea, organisare prin care se pune unu acordă în exercițială Unirii de care avem nevoiă spre a deveni națiune recunoscută intre cele vine și spre a ne asigura individualitatea în viitoarele conflicte europeane, cari vor avea notărî, sicuramente, și de sórtea nóstrá. Căci ună Stată, domnulă meă, pentru a fi ună adevărată Stată, trebue a fi bosată mai ănteiă pe principiele unității, (astăzi, căndă treimă In secululă unității rosoforă), și apoi pe acele ale diversității comunale municipale etc. Deuă parte trebue ca toți membrii sau organele Statului, se aibă uă sferă de acțiune propriă, în care se se poată mișca liberă, se lucreze cu autonomiă. De altă parte trebue Ca tote organele Statului se fie puternică legate între ele, și cu centrală prin partea ce i cu fiecare sugerarea trebiloră și administrarea generale a Statului, în scopă de a apăra interesulu ce represintă în ordinea sociale. — Acesta e dogma raționale și echlibrante ce predomină în epoca nóstra la organisarea Stateloră. De aceaa amă Jis în trecutele mele scrisori, dați Iașilor tóte înlesnirile, tóte mijlacele de înflorire și prosperitate morale și fisică, câte omenesce stau în putința [erei și suntă compatibili cu principiul Unirii. Dară nu atingeți, nu sfărâmați, nu slăbiți macină supremă care represintă unitatea naționale. De acolea pacină pasă unde veți duce sa funcționeze acea macină, care este anima prin care trebue se se distribue sângele în uă măsură egale în corpuri sociale, numai în centru se fie. Bănuescă că d-v<astru, și mulți alți din cititorii d-vóstre, me credă de centralistă; și că ași cere teză pentru capitale, nimică pentru provincie; de aceaa frasile de înflorirea lașiloru, n’ar fi fostă de cătă flori preferate pe mărăcinii centralisării. Nu credu, domnulă meă, că va merge cineva cu ideia descentralisării raționale mai departe de căte mine. Amțonarea face parte din uă generațiune, pentru care despotismulă este urâtă, și căndă vine de la ună individă, și căndă vine de la uă personă juridică, cumă este Sfatulă. Dreptate pentru toți! Se aibă toți, se trăiască toți în Stată și în societate. Acesta e mașina mea, dară mai presusă de tóte, se trăiască, sa esiste marele iată, națiunea, și apoi se ne îngrijimu de arome, și de vreți, vice-versa. Nu suntă centralistă asurdă, prejmă nici Romanii cei buni și adeverați din Moldova și Iașî nu suntă separatist!, polă se pună capulu meu la midălacă despre acésta. Dară, domnulă meu, dupe cumă mi-a oservată mă amică alu meu, omu deuă rară agerime și deosebită bună simpțiu, — cestiunea furcă pusă și muî ’nainte, și ii cu uui. Iași! șî-aă predată réű causa. Cu totulă aimintrele ar merge lucrură căndă s’ar reduce la valorea unei simple cessiuni de imbunetățiri, de economiă locale. Astăfeliă pusă întrebarea, n’ar fi mai pucină plansibilă de cătu causa oricărui orașiă din țară care ar veni se cără imbunetățiri de ordine morale sau materiale. Iașii au fost ă, și trebue se fie, ună orașiă romănescă. Dași străinismul ă l’a copleșită astă-ji, dară Romanii dă acolo ună cuibă, ună capitală de căteva sute de milióne, care nu trebue lisată se se pardă. Trebue utilisată. Acestă orașiă, odiniura reședința unei țere, astă-zi pale se deviă ună centru de comerciu, de stiință, de litere, de civilisațiune pentru Romănia-de-susă, pe căndă Bucurescil ar fi pentru Romănia-de-josu. Nimică mai multă. Nimică mai pucinil. Și prin ce chipii, ni s’ar pute respunde? Prin realisare și acelora din dorințele Iașilor, care se potă pune în lucrare de îndată, și apoi, prin aplicațiunea gradată a aceloră ce ceră chiăltueli mai mari, studie mai îndelungate. Asta dar, luăndă în mână dorințiele înaltei comisiuni consultative, vedemă că, din căte se cară, afară de strămutarea Curții de Casațiune, se potu realisa de îndată, următoarele puncte: „Vie. Statulu carele, prin votulu de la 13 Decembre, este proprietariulu averiloru monnatiriloră,fise închinate, póte curma procesulu intentată de comuna Țașii monastiriloră Galata, Cetățuia, etc. și a declara pe orașiă proprietariă pe pământul ce i se împresurase.— 2-a. Recunoscerea dreptului de rescumperare a bezmenului din Iași.— 3-a. Stricarea tuturor mezeturiloru dealungul Bahluiului în cusulă Iașiului, spre a se evita înundațiunile ce ocastoneza rumpereasoră.— 4-a. Ușturarea bugetului comunale de spesele întreținerii Pompierilor și a Statului Poliției; ambele ar fi mai la locul ă loră în bugetul generale ală țerei.— 5-a. Esploatarea parchetelor de păduri de pe moșiele clerului din jurul orașiului, care se potă aprovisiona cu lemne. — S-a. Declararea Iașiului de Portă-Francă și întreposită comerciale.— 7-a. înființarea unui tribunale de comerciă prin modă electivă și dintre negociătorii români. — 8-a. Organisarea pe conta Statului a unei case de credită. (Munte de Pietate). — 9-a. Navigabilitatea Prutului. — Pînă căndă țara va ave căi ferate, Prutul este pentru Iași uă cale de comunicațiune cu Galații. Comercialălașiului va căstiga multă din legarea orașiului prină șose mică cu vedetă arternă devenită navigabile.— 10-a. Respectarea vechielor așezăminte ale corporațiunilor industriali. — 11-a. Complecta libertate de măcelărie, pitărie și mangerie.— 12-a. Organisare de esposițiuni anuale de arte, industriă, agricultură, etc. — 12-a. încurajiări anuale pentru cultura inelară și a gîndacilor de mătase. — 14-a. Pentru garantarea comerciului mică și a orășianiloră de nedreptăți „emisia cere ca nici un amendă se nu se mai împlinescă de către Policiă, „fără mai anteră a da delicventului timpă două „lună, pentru apelă la autoritatea centrale. Mai „cere ca pentru comercianți și industriași, împlinirile de amende se nu se facă de a dreptulă de „către Policiă, ci prin autoritățile comerciale, starostele, și primă staroste, se se facă de îndată „proectă de lege.“— 15-a Reînființarea Consiliului scolastică, corpă carele în trecută a dată atăt de garanție de progresă pentru instrucțiunea publică. Nici uă lege n’a venită se desființieze acestă Consiliă instituită prin regulamentul instrucțiunii din 1851.— 16-a Complectarea Universității din Iași, prin deschiderea facultății de medicină, dupe statutul de fundare. — 17-a înființarea de sale de asilu pentru copiii mici seraci.— 18-a Organisarea unei școli reali.— 19-a înființarea unei școli de agricultură proiectată a se face altă dată pe moșia Cărligu.— 20-a Readucerea în Iași a scólei militarie. Tută uă dată se refiăe și în Bucuresti una. Se se mai facă una la Galați și alta la Craiova, ca se înveție toți Romanii a purta armele. — 21-a înființarea la Treî-Ierarhî a Gimnasiului lui Vasilie Lupu, cu ună mică internată pentru copii săraci. — 22- a înmulțirea atelierelor, la scala de arte, și deschiderea unei fabrici de instrumente agricole.— 23- a Paveluirea din apă de piecie și de strade, sau întreținerea vechieloră pavele in totu cuprinsulă orașiului.— 24-a Crearea de apeducuri nour în părțile orașiului lipsite de apă.— 25-ară mai potrivită subvenționarea teatrului naționale și ală operei.— 26-a Edificarea Mitropoliei.— 27-a Ertarea remășițurilor de dări de la contribuabilii seraci din Iași. — 28-a Crearea unui spital de copii. — 29-a Lărgirea spitaleloră pentru infirmi și alienați.“ Acestea suntu, după ideia mea, dorințele Iașiloru care suntu legitime și se cuvine a se îndeplini de îndată spre a se astupa gura nevoie și a separatiștii oră cari jumblă astă iji strigându și arezându pe denaturate consecințele Unirii locuitoriloru lașiloru, amurlii, căndu vomă lua séma biniștoru, nu arătu din causa strămutării capitalii, cătu din causa crisei bănesc! și a căderii creditului, care băntue tótă România de la Orșova pînă la Michaileni, din Dunăre pînă în Carpați. Negreșită că și comuna lașiloru ar pută contribui mulții la realisarea acestora îmbunătățiri, care, în tote țerele civilisate, suntu de unii caracteră eminemente comunale prin urmare, in sarcina comunei. Țara nostul este vă țdră eminemente agricolă. Noi scimă, și nu putemu face alta de cătu se semenămu nulii, se culegeam mult. De vindemu multă și scumpă, halal de noi, cumă dice turculă; de nu vindeam de locu, cuiu am pățita-o anulă acesta, ninge și plouă în tóte părțile. E cu fatalitatea care venise îngreueze năpăstile Unirii în anul acesta. Mii de proteste s’au găsită, spre a i se arunca în spinare. Folosele ce vomă trage de aici, vomu fi triple; fiu că ați mulțămi Iașii și județiele din susă ale Moldaviei; 2a că am face din Iași u centru de romanitatea morală și intelectuală, inspre care s’ar intorce ochii Basarabianiloru și Bucovineniloru. .. . Cine este bună Romană înțelege ce cugetămă, dar nu putemu cuvénta; 3a am scăpa acestă nefericită vrașiă de uă desevirșită, de uă eminintă cotropire a lui de către evreii leșesci și galizieni, C3 10 năvălescu din tóte părțile. Eu in jică, d-le Directore, că cele mai multe din îmbunătățirile cerute de Iași, nu suntu deuă natură care s’ar cuveni și alloru orașie ale țerei. Tóté au trebuință de ele. Tóté s’au jurtalu bărbătesce, în cestiunile naționali, și merită recunoscinția Adunării și a guvernului. La noi, nu s’ar pute pune pecetea infamiei pe fruntea cutărei sau cutărei comune sau municipiă și a i se zice: acésta e Wandeea României! Romănulu, serinanulu! Căndu e amărîtu, se resuflă cu vorba, dară mana, férésen Dumnezeu, n’o rădică în contra patriei sale. înse, pentru că nici ună oraș să nu e în posițiunea escepțonale a lașiloru, se dămă preferințiă îmbunătățirii sale, și apoi va veni rîndulă și celorlalte. Chiarü cestiunea garnisonei de 5000 de ómeni ce o ceru, nu mi se pare arătu de pucină sutenabile, — negreșită din punctul de vedere materiale.—Unii corpu de 5—6 mii de ómeni, grămădiți asupra unui singură punctă, fac o consumațiune insemnetică, provocă chiăltueli mari, aduc mare folos nu numai comerciului orașiului în care suntu tăbărîți, darü și locurilorü din prăjină. — Uă tabera ostășăscă, dă viéță și priimesce viață. Guvernulu trecută, nu făcea rou daca la garulă de astă-vdra de pe cămpulu Cotrodăniî, l’ar fi dusă Ia Copou, lingă Iașî sau lingă Fetra, centrulu localitățilorsorocite și pustiite de cumplitele inundări de astă-vără. Suntă și alte puncte ale țerei, ce au trebuință a fi in vmăsate alimentate bănesce în cinsea acesta grozavă. Iașii au avută un garnisona de 45 oii de soldați, nici toti făceau uă consumațiune de câteva milióne pe anni. Acestă sumă n’ar strica de locă și astăzi unui orașiă, care, de ori ce ar dice unii și alții, trebue se cânte, pentru binele comună ală națiunii, vechiulu dicton: Sic transit gloria mundi! Guvernulu care, prin firea lucruriloru, este pusă în vârfulu coloniei, sociali, vede și solo nevoiele societății mai bine de cată ori ce muritoriă particularii!. Oricâtă de pucină bună voință, îi va aduce aminte, că contribuțiunile ce stringe din țară trebue se se asemene cu rouă ce se înalță dupe cămpie la căldura bine facatorie a sarelui de Maiu, spre a redeschide în formă de plaiá pe pământă și a~Iă face se redésea. Astúfele, unu guvernă bună, luăndă loculă Provedințeî pe pământe, asemănăndu-se unei mume duiose, va face unu uși ecitebile de midlocole, do greutățile, do cumponile ce are ln mănă spre a mănghiu astăzi pe cutare oraștă, trămițăndu-i în garnisonă atâte regimente sau companie; mane pe măstulă, punéndu într’insulu atăta sute de cai cari ar consuma fénulu, grănee, onjulu arendașiloru, proprietariloru de prin projuru și le ar mai procura bani. Asia ee face în tóte țerele civilisate, unde guvernele voru se deschidă resurse jocuriloru lipsite de șchei, de porturi. Guvernele găsescu, căndu voru, nă sulă și uă miă de miijlóce ca sempace și se folosăscă pe toți. — Numai Turcia, căndu merge cineva, de la Dunăre pînă în Constantinopole, nu întălnescu de cătu de solare, ruină, serăciă, selbătăciă. Earu în Constantinopole ce vede? Palaturi pompose de marmură, rădicate din sudarea a 30 milione de calici, haremuri delicióse, mii de minareturi, turme de derviși, potăi de căni, nesiguranța cea mai mare, mii de mahalî, în scurtă, totușe despotismulă consumată ală Răsăriteniloru a putută grămădi în centru cu despoiărea, cu uciderea streinitățiloru. Milă te lovesce căndă veții provinciele asiatice și europene ale acestui imperiu muribundă. Noi credemă că sub Unire, nu vomă ajunge acolo. Ferica Dumnezeu! Vă capitale întrunesce în totu deuna pe cetăți diții cei mai bogați ai națiunii. Mulțime de proprietari părăsescă căutarea moșieloru loru pe mâna vătășieloră și epistațiloră, cărora prea pucină le pasă despre îmbunătățirea moșiei. . . Aurule, cătu itră în capitale, aici se ingropa, fără a se mai reversa asupra provincieloră. Oamenii cei mai avuți șî chiăltuitorî, aici își perdu averile Ioru. Mii de omeni cari ar pute se cultiveze pamêntulu și se îmulțescă producțiunile lui, urmăriți de miseriă, scapă in capitale pentru a cerșetori uă hrană, pe care ei ar pute-o procura altora, și pentru a pune lenea Zoru în serviciul altoră leneși mai avuțî de cătu ei. Miniștrii Domnului, magistrații cei mai aleși ai tribunalelorti și curțiloru superiorie consulii puteriloru srăine, curtisanii și cei însărcinați cu ună nesfirșitu numără de funcțiuni, cerute de organisațiunea politică a statului, garnisona cea mare, tóte aceste persone consumă în capitale nu numai pensiunile și apantamentele soru, dară ăncă și venitulu moșielor ă soră. De acolea, ambițiunea, speranța de a-șî face noroculu, atragerile pläceriore, năvălirea postulanțiloru, a împricinațiloră de tóta natura, a străiniloră călători, serbările curții și ale curtisaniloru, urórea naturale a omeniloru pentru viața obscură, gustulu societății, suntu atăte torente care atragă în capitale atâtea bogațiî si omeni. • Unul din cele mai mari privilegiu prejudiciabile ce au avută pînă acum la noi capitalele asupra provincieloră, a fostă apelulu la tribunalele și curțile capitalii, a judecaților, date de autoritățile provinția!!. Lesne este de vedutu cățî omeni și căte avuții nu grămădesce în capitală acestă fatale sistemă, astăi căndu mulțimea legi— loră face ori ce pretențiu ne sutenabilă, astăzi cănd procesele sunt așta de grele, suntă uă moștenire ce trece din tată în fiu. —Se nu se sperie nimine. Scopul nostru nu este a ne declara în contra unui dreptu pa care ilu privim d intre cele mai prețiose libertăți civile: apelulu care dă dreptu fiecărui cetățianu de a chiăma înaintea unui tribunale superiore sentința unei jurisdicțiuni subalterne. Dar asupra modului de reședere a acestora tribunale supreme, nu s’ar putea reveni? N’ar pute ele fi dispuse prin județie astuferă ca se nu fie silite a merge căte 10 —15 și pînă la 17 județie cu apelurile lor în Iași și în Bucuresei? Moldavia ar putea forte bine serbă trei curți de apelă. România mare, cu cele 12 județie ale ei, alte doua sau trei, împărțite , afară, între acele județie, cu vină în Bucuresti cu apelurile lorii, la una și aceași curte civile , criminale sau comerciale, deosebită numai prin despărțirea în secțiuni? Atunci nu s’ar mai vedea alergăndu de prin capulu țerii, oă mulțime de nenorociți împricinați, cari se ruinădă cu drumurile și chiultuelile pe la hanuri, pe căndu interesele Ioru se părăduescu acasă. Oare numai curtea ce am mai creată la Focși ani se fie de ajunsă? In Anglia, legiune modernă ală libertății, că aseminea sistemă nu esiste nici de cumu. In totu d’auna jurații sunt aleși de prin locurile acelea unde au începută neînțelegerea. Ei trebue a avea ună Președinte sau a fi convocați de către unul din cei 15 mari judi ai Angliei. Acești se împartă în totu regntulu, și fiecare în cursul anului, merge se-și facă réidulu seu în despărțimentulu seu pentru a procede la judecarea tuturoră proceseloru. Dară timpulu petrecerii sale în fiecare localitate, e fișată și mor mentulu trecerii sale de la unu locu la altulü determinată; dacă pînă atunci, jurații n’au isbutită a se înțelege, judecătorele plăcă și duce cu sine și pe jurați. Asta daru, în Anglia, acei ce alergu, acei ce umblă, suntu magistrații, jurații, dru nu nefericiții împricinați. De uăcam dată noi Românii, din considerațiune de datine, obiceiuri, legi și alte cuvinte de deosebire, ne amu mulțămi, și cu mai pucină. Ne amu mulțămi ca autoritățile și omenii publici se ne dea dreptatea măcaru acolo unde’i vomă găsi noi pre dînșii; și apoi, în câtă despre apelă, era§I neamă mulțămi ca se găsimu curțile Iauă depărtare de alu treilea, alu patrulea, sau celă multă, ală cincilea județu, éru nu peste alu decelea sau alu §éptespredecelea, după cumă cerca sistema reglementariă, tare și ne peritoriu ca abandsulă. Către tote aceste beneficie, capitalile la noi, deși situate instă posițiune geografică, unde clima este din cele mai nefavorabili, s’au fostă bucurată și de dreptul ă de a adăposti în sînulă loră tóte casele publice centrale, precumu casa seracitori, a militariloru, ospețiele, orfantropiele, casele de nebuni, acele ale invalidilor, versetoriile, academiele, bibliotecile, seminariele centrali, facultățile de dreptu și solinție. Daca Germania, Switzern, Belgia, suntu atătu de Infloritorie, este că ele n’au grămădită totă ce au ia unü locü, ci au răspăndită binefacátorele foră instituțiuni, ca una plastoră, preste totu suprafața țerei. Nu o oraștă sau punctă însemnată care se nu posede acolo una din aceste instituțiuni. Uă seala, uă universitate, uă academiă, uă garnisonă de un regiment, este îndestul a lu îmbogăți. In adevăr, capitalea ar perde ceva, ar fi ceva mai mică ceva mai puținu pompasa și frumósa, dar ar câștiga rostulu țerei, s’ar înfrumuseța și țara. Este una adevaru necontestată, domnulă meu, că aceste monumente respăndindu-se prin județe, ar remăne necunoscute de ochii aceloru călători deprinși a nu cerceta de cătă capitalea unui Statu, dar erfatu este a pune binele publică în comparațiune cu aplaudele, cu desfătările unui călătoru Ienevosu și frivole? Binele publică face adevărata grandare a națiunilor. Binele publică este acea adevărată și neperitoria paradă, care rădică strălucirea tronului și face suveranitatea augustă.... In multitudine populi dignitas regis,