Romanulu, iunie 1864 (Anul 8)
1864-06-03
ROMANUUL 715IUNIU. 489 nare a materialeloră. Bărbații sclinței, ca și albinele, adună suculă floriloră sclinței, îlă pregătescă și’su prefăcu In miere și’n câră, adică sclință în timpulu nostru a părăsită terminulu apstractu, adică acela că sclința avea de ultimulu scopu numai sclința, ci s’a pusă în serviciulu producătoriloră pe terămură utilității publice. Ca în tóte lucrurile, vedemă ș’aci tendințele și scopurile cele mai opuse mergăndă împreună înainte, înlesninduse , încrucișinduse reciprocă, lovinduse căle vădată, dară ajungéndu, inline, lasă apă comună, cara le conduce la ținta comună, la descoperirea legiloru naturii. Intr’uă parte vedemă tendințele de utilitate, cari, rezemate pe capitală și lucru, desprețuescă sau deconsideră orice activitate curată sciințifică. In ochii bărbațiloru, cari urmeza asemene tendințe, mecanica n’are uă valore decată prin aplicațiunea sea la căi ferate, la telegrafe, la macine industriale și destructare, mai cu sumă la aceste din urmă, la macinele de resbelu, cari ocupă rîndul d’antară de căndă guvernele și guvernații pară deciși a preface toată poporațiunea în soldați. Chimia, dupe părerea loră , nu este bună de cătu a descoperi colore noue (roșiură de Magenta, albastrulă anilină) sau procedări nouă în pregătirea stofeloră din dominiulăiei; fisica nu este de cătu ună aneosă corelativă ală Mecanicei, bună numai a-i pregăti căile prin calculă și prin cercări, ca nu cumva prin răpeziciunea umbletului să se se nămolăscă în mocirlă; fisiologia n’are, dupe dénșii, uă altă utilitate decătu a se pune în serviciulă artei culinare, a învăția d’a frige și d’a fierbe carnea într’ună chipă rațională. Chiară și științele naturale descriptive sunt puse în serviciul utilității: botanica pentru cultura de zarzavaturi, mineralogia pentru descoperire de petre scumpe și metale utile și precise, zoologia pentru îmbunătățirea raselor, animalelor domestice și pentru aclimatarea animalelor erotice. Acastă tendință generală a utiliării sciințelor este semnulă caracteristică ală secolului nostru, in deșertă se împotrivescă acelei tendințe erudiții venerabili, cari redă în acea tendință uă profanare a sciinței, cari condamnă orice întrebuințare a iei la viața comună ca uă trădare a zeității ală căreiaa templu se credă destinați a păzi d’orice privire profană. Dară amă comite uă mare greșelă, décá amă crede, că acești bărbați, cari voiescu ca solința se fiă singurulă scapă ală solinței, cari nu admită aplicarea finală a studiilor și cercetăriloră loră latnă scopă de utilitate publică, nu producă societății nici ună folosă, că studiile loră se reducă în uă perdere de timpă. Fără a intra intr’uă lungă disertațiune spre a dovedi utilitatea acestora studie, ne mărginimă a cita ună exemplu care va demonstra mai bine decătă tote argumentele utilitatea studiiloră abstracte ale șciinței. La unu celebru profesor e de chimia veni într’uă <fi unulă din industrialii cei mari și’i aduse pe fiulă seă: „Dorescă ca fiulă mea se învețe tote ale coldreloră, văpsitură și tipăritură stofeioră, și nimică mai multă, fratescă celă mai mare a învățații tóte cele relative Ia țesătură, și voiă ca fii la ei se poată continua stabilimetu lumeă industrială.“ Profesorulă priimi pe noulă seă elevă la clasa și la laboratoriul de chimiă; junele învăția chimia, dară nimică specială pentru colóre; trecu ună ană, trecură doui ani, părintele se speriă de ineranța fiului seă în privința văpsitului, și pe la finitură semestrului ală cincilea notifică fiului seă ordinea d’a se intorce acasă. Junele era tristă și aretă profesorului seă epistola părintescă și temerea sa d’a nu putea satisface dreptele pretențiuni ale tatălui seu. „Iți mai semănă patru săptamâni înaintea plecării dumitale, îi s dise profesorele, este mai multă timpă j de cătă trebue, citesce acumă scrierile lui Persoz și lui Runge și iă câteva cercări ce n’amă trebuință a ți le areta; apoi poți pleca, — vei sei de sicură mai multă de cătă mai toți ceilalți!“— Dupe trecere de două luni, profesorulă priimi uă scrisóre de mulțumire de la industria rulă încântată, căci văpsitură stofeieră sele, suptă direcțiunea fiului seă, făcuse progrese ce nu le ară fi așteptată. Dacă junele n’ar fi învățiată de cătă văpsitură, ară fi ajunsă unu văpsitoră de răndă; dară a învățiată chimia ș’acumă compunerea colorelorh îi este numai că jucăria. Exemplulă acesta s’ară putea aplica la tóte ramurile sclinței. Dacă sclința se mărginesce într’ună esclusivismă, ajunge să scolastică sacă; daca din contra nu urmeza de câtă principiulu de utilitate, se prinde în lațurile sele proprii, utiliseza cele date, cele cunoscute, absorbe terâmulă seu și este lipsită de plaia roditore din Inăltimele speculațiunei, care singură o face producatorie și progresistă. Numai cândă ambele direcțiuni își întindă mâna și mergu aleture înainte, cândă eruditulă in liniștea camerei sale s’ocupâ cu speculațiunile sale abstracte, pe cândă practiculă s’ocupă în atelierulă, în laboratoriulă scă de aplicațiune, căci numai acolo există adeveratulă progresă. Teoria și practica trebue se mergá împreună, trebue se se complecteze reciprocă, se se contopescá. Aleturi cu tendințele moderne de utilitate, trebuie se se cultive, în liniște, iubirea entusiastă pentru sclința, iubirea abstractă, fără altă preocupațiune, fără altă scapă decâtă sclința, căci se nu ne îndrarmă, precumă orice plantă înflorită produce mai târziu fructe, asemenea și sclința, cândă înfloresce, ne va da la timpă fructele sale, chiară și atunci cândă cultivatorulă n’a avută în vedere de câtă florile; fructele voră veni de sine. Sciința abstractă s’ocupă a calcula mărimea, greutatea și umbletulă plantelor, ce nici nu s’aă descoperită încă prin telescopă; ea silesce pe spre a analiza alte corpuri și chiară pe sine însuși, din liniile colorate ale omagiului sarelui în prismă scote metale și minerale noue, cari nu s’aru fi putută descoperi nici uă dată p’uă altă cale, și cari rupe tóta probabilitatea, nu vor putea servi nici uă dată pentr’unu scapă de utilitate. Selița s’acață cu perseverență de celă mai mică aromă de masă idrogenă în tote legăturile și substituțiunile sale, intră în disensiuni asupra aromelor și greutății lor, asupra moleculeloru și calității loră, face cercări și esperimente relative la composițiunea corpurilor simple, asupra formării artificiale a corpurilor organice. Tóte aceste studii, și speculațiuni, și calcule, și esperimente ocupă atâtea creeri și atâtea mâni ca și fabricațiunea sepunului, care dupe profesorul. Liebig este măsura cea mai sigură a civilisațiunei unui popor. Puterea și stofa, materia și spiritul,creerele și sufletulă s’află intr’un luptă, scena luptei suntă sălile de anatomiă, laboratorrele de chimie, institutele fisiologice, grădinele zoologice. Vedeți acea frunte încrețită, vedeți acelă peră albită, cea încrețit’o? Ce’lă Ia albită? Studiul asupra schimbărei puterilor , a căldurei in mișcare, a electricităței în căldură său mișcare, asupra temeiului originară a aparențeloră fificale în universă. Aleturi cu cercetările minuțiose asupra fâlurilor, aleturi cu numerarea dinților și peneloră, speculațiunea se ridică și pătrunde în noptea timpilor anti-istorici, spre a se apropia de creațiune și a-i smulge ?cuvântulă „fie!*4 spre a descoperi calea progresului și a perfecționării progresive. Filosofia se plânge de multă timpă pentru teritoriulă ce ’ia răpită și’i tată răpesce speculațiunea șchințelor naturale; dar ceia ce perde ea, câștigă în i decilă șchințele naturale; cu tote acestea îi mai remăne unu terâriu destulă de întinsă; căci unde Inceteza percepțiunea simțuală, acolo este limita speculațiunii, care póte împreuna acele percepțiuni între ele și forma dintr’însele ună eșafodaiă cu ajutorul cărui pute întinde mâna sa necunoscută, dar nu se póte prăvăli în acestă necunoscută, fără a perde terâmulă suptă piciorele sale. Speculațiunea se inclină naintea faptelormateriale și le acordă preferința; cândă a vorbită țină faptă, ea se retrage și se declară Învinsă. Astă di sciința naturală remâne pe pământu, dar caută a’să cunosce mai bine și a’să cultiva astăfelu ca arborii plantați se potu prinde rădăcină și dobîndi tăria pentru virfurile loră ce se ’nalță în ceru. Cea remasă din tóte ipotesele sciințifice? nimică de cătă ună slabă resunetă istorică. Și cu tóte acestea acele ipotese au contribuită forte multă pentru înaintarea sciinței. Daca sciințele naturale, mai multă de cătu oricare altă sciință, nu Întipărită timpului nostru sigiliu lu soră, nu potu se se sustragă criticei, care în timpul nostru a pătrunsă în ținuturi cari mai ’nainte ’i erau închise. Domnu de Baer, celebru prin cercetările sale ale vieței organice, a provincială una mare adeveră, dicândă că misiunea stiinței moderne este mai multă a surpa de cătă a construi, mai multă a destrui idei vechi eronate de cătu a descoperi adevăruri nouă; orice construcțiune nouă implică oă distracțiune și uă depărtare a molozului care se grămădesc, pe loculu construirii. Și acesta tocmai este misiunea criticei, și oriunde se póte libera de autoritatea, fie materială sau morală, ese biruitoria. Nu trebue se uitămu că moluzulu grămădită se aperă cuă mare opiniatritate, și acésta este fórte naturale, căci Statulă, statulă politică, care trebue se aibă uă tendință, statulu creștină, care trebue se aibă uă biserică, Statulă ca stată, este neaperată inamicul sciinței libere; trebue neaperată s’o combată sau s’o neutralisese, adoptândă’o în sine. Cândă face acesta din urmă, trebue, conformă naturei sale, se’i puie limite, se’î prescrie tendințe, și tocmai prin acesta exercită uă reacțiune omorâtorie asupră’i. Oriunde ideia Statului ajunge dominalare, absolută, nemărginită, acolo orice contradicțiune se face revoltă, insurecțiune în contra puterii Statului, și ori ce critică uăcercare de provocare, de nemulțumire, prin urmare uă crimă. Nu vom tăgădui că intervenirea Statului este în multe privințe mărea necesariă. Astăzi, pentru cultivarea celor mai multe schițe naturale, pentru deslegarea celor mai multe cestiuni, trebuescc una materială colosală, aparate scumpe, cercări ce necesită multă timpă și pe care nu le póte face de cătu acela care prin posiiunea sa posedă și timpă și miijlace. Cu cătă sorințele se împartă in ramure și în specialități, cu atătu se simulfescu necesitățile de bani și de timpă, de materială și de ajutare. Observatoriile cu instrumentele loră perfecționate atâta de scumpe, laboratoriile chimice, cabinetele fisicale, colecțiunile de istoriă naturală, grădinile botanice șî zoologice, tóte acestea nu se potu întocmi de cătu cu cheltuiala sau cu ajutorul Statului, și, întocmite, nu se potu întreține de cătă érosz prin ajutorul Statului. In timpii moderni, asociațiuunea a făcută și în acesta privință mari lucruri spre a emancipa șclința de luptă epitropia Statului și încă n’a pronunciată cuvântul ă scă dupe urmă. Ia faptă operațiunea Statului este numai atunci adeverata facatóre de bine căndă se mărginesce la unirea tutuloru și lasă fiă cărui în parte totă libertatea mișcării, mărginindu-se a veghia ca fie care se’și implinescu obligațiunile séle. Și asociațiunea liberă nu face altă ceva, căci în sînulu s ă se găsescă totădeauna uă mulțime de opiniuni diferite, cari se balandă între ele în înrîurea loră reciprocă asupra tendinței esperimentătorului și-i lasă prin acesta compulă liberă. Asociațiunile, fiă pentru scopuri industriale sufi sciințifice, fiă pentru oricare altă scopă, prosperă mai bine în acele țeri ale căroră locuitori sunt deprinși cu ceia ce englesii numescă Selfgovernment (guvernare prin sine) și resultatele lor sunt acolo mai satisfacere unde se găsescă indivizi mai avuți. De aceia vedemă că asociațiunile prosperă mai bine inferise de gintea germană, de către în acele din gintea latină. Revenimă la cele zise la începută , semnulă caracteristică ale secolului nostru este popularisarea seințeloră. Fără a desprețul sau a micșora valorea ajutorului Statului, ne tememă de inrîurire ilară care nu póte fi de cătu retroactivă, și găsimă că asociațiunile libere suntă ăncă ceîa mai bună mîjlocă pentru înaintarea și popularisarea schițelor”. Win‘erholder. Bacău, 16 Maiu 1864. Domnule Directore în mariură redigiatu de dv. din 11 ale corentei, s’a publicată un articlu întitulată: „Intărciiările din cancelarie.44 Mulțumită autoriului, pate că va fi trasă atențiunea guvernului asupra suferințeloră cetățiăniloră, causate din așa înțărcări. Se nu se erodă vise, că numai în înțărcările de căte va zjile de prin cancelarie se mărginescă suferințele omenilor, cari din nenorocire suntă siliți a face recursă la diferitele autorități, pentru a-și căpeta drepturile cele mai clare, fie de la persone private, fie de ni guvernământ«. Permiteți-mi, ve rogă, a cita că I te-va esemple, din care se va face ună tristă tabloă de posițiunea în care ne aflamu. a) . D-nu G. M. la 14 Decembre 1857, dă unu vedselă în coprindere: „1,000, adică una mie galbeni, am a „respunde înfățișatorului, de astăzi până „în șase luni, pe care’l vom plăti la „temenă negreșită cu dobânda.“ Termenul de plată a fostă la 14 iunie 1858. Se scie că în contra unui vedselă nu are locă nici uă contestare.— Cu tóte acestea sunt sase ani de la termenul de plată, și păstrătoriul vecselului se sbucură încă, pe la autoritățile guvernamentale, spre a-și scote banii. Rugămă pe d. Ion Fătu, ca plenipotinte ală păstrătoriului vecselului, de a relata d-lui ministru primariă, in interesul creditului publică, cate înveluiri și șicane a întâmpinată în acastă afacere. b) . Din C. M. la 30 Marie 1849, s’a împrumutată cu 197 galbeni, cu obligațiunea de a-i plăti cu legiuită procentă la finitură lui Masă, acela ană. Suntă 15 ani trecuți de atunci, pâstrătorulu obligațiunii s’a sbucumată și se sbucimă neîncetată pe la autoritățile guvernamentale; în dosariul acestei cestiuni din prefectura respectivă, suntă peste 40 de ordini ministeriale de împlinire. Tóte au fostă și suntă zadarnice! Debitorele n’a contestată datoria, de cătă s’a aperată, că n’ar ave avere, cu tóte că d-lui posedeză mpștă de zestre cuvenită anuale de 1.000 galbeni, cu care a participată de la 1858 la tóte alegerile de deputați între proprietarii mari; d-sa se preumblă cu eechipagie, și telegari de sute de galbeni; d-sa a fostă prefectă la anul 1860; se găsesce de ună an, președinte de tribunale județiară; și-a cumperată acumă in timpul preșidenției ună paiață splendidă, pe numele unui cumnată, dară datoria nu vopsea și-o plăti. La anuld 1860 d-na M., fiindă numită prefectă, a fostă constrînsă de a plătită 190 galbeni din procente, după ce vise represintantele creditoriului s’a plânsă prin presă, s’a apelată și acuma la d-nu ministru primariă la Bucuresci, prin spica ce i s’a adresată la 28 Noembre anulă încetată 1863, pentru care se păstrază adeverința poștale No. 141, rugăndu-să, ca ministru de interne, se bine-voiescu, a pune capeta sauciumului îndelungată de 15 ani ală creditorului d-luî M.,se facă a se esecuta de prefectură acele 40 ordini ministeriali ... Dar apelul ăa remasă fără eco. — Nici se vede în prefectură vreună semnă , că d-lu ministru ar fi priimită să asemine suplică, deși portură poștale s’aă plătită șose tei, cursulă tesaurului, îndestularea creditorului d-lui M. stă dară mărginită în a treia parte din salariulă de președinte, de șiamă arelată, că posede moșiă dotate cu venită anuale de 1.000 galb., echipaje și paiață. — Singura speranță clară de a se îndestula creditorului este, ca Guvernu să se bine-voiască a lăsa pe debitoră în nostură ce ocupă, și Providența se-î dea viață în câtă timpă va fi și Președinte, ca să ne pulemă îndestula — Se lăsămă afacerile cu particularii despre care am avă descrisă mai multe volume, și se trece că la Guvernementă : D-na Maria, născută Sioni?, are a lua 100 galb, chiria caseloră ocupate de autoritățile guvernamentale din Bacău, pe timpă de șase luni de la 26 Octombrie 1862, pănâ la 23 Aprilie 1863. — Se vede clară, că acești bani au trebuită a se plăti cu măană și jum. în urmă. — Banii nu s’aă plătită nici pănă astăzi. Eă amă fost a (poluată prin Prefectură, la Augustă 1863, a priimi din acești bani, 2.146 lei, cu procentă de la începutulu anului 1862. — Zadarnică să remasă t0tă stăruința mea de atunci. Prefectura, prin nenumerate raportări și telegrame, au cerută de la diferitele ministerie trimiterea mandatelor. Eu prin uă suplică cătră consiliulu de miniștri din 17 Fevruarie, adresată pe lăngă oă osebită epistolă cătră d-lă ministru primariă, amă rugată trămiterea mandateloră, aretăndă că Camera legislativă a data ministeriului credite de milione pentru procente, de a face împrumuturi, ca Guvernul ă se-și putá îndeplini cu esactitate obligațiunile sale; că guvernul trebue se dea exemplu de esactitate în îndeplinirea transacțiunilor și a obligațiunilor sale. Dar și acestea, suplica și epistola, aă remasă fără eco , ca și acele în cestiunea cu d-lu M. DD. miniștri voră fi crosjândă aseminea afaceri fără nici uă importanță, dar faptele nu se apreciază după mărimea cifreloră! ași vrei a dovedi, câtă suntă de grave consecințele unor ă asta fapte pentru particulari, prin următoriul exemplu: Pe speranță că guvernul își va plăti chiria datorită fără prelungire, căndă noi suntemă sugrumați pentru plata contribuțiunilor și a impozitelor, cu legea de urmărire, m’amă împrumutată și că la nevoia ce amu avută cu 60 galbeni pe uă lună, plătindă procentă 2 galbeni; d-lă ministru Primariă scie, ce procente suntemă nevoiți a păzi pe aice, mai alesă de la decretarea disposițiunii ministeriali, că boiării faliți nu’și perdă driturile politice. De atuncea tracândă mai umană, și neplătindu-mi-se banii, trebue ca se plătescă procentă 24 galbeni, mai jumetate din suma capitalului ce amu a lua , mai prelungind« încă mă ană, totă capitalulu ce amă a lua, voiă fi nevoită a lu da pentru procente; oro capetile se le plătescă din osebită avere, nu mai vorbescă despre compromiterea creditului, că din neurmarea guvernului, n’amă putută plăti la termină. Și că daca creditorulă mea, n’ară voi a aștepta, negreșită că totă acestă guvernă va împlini și va vinde cu preță scăzută uă altă avere a mea. M’amă rugată acasă ca se fiă scăzută cu banii ce amu a lua de la guvernă din căștiulu ca și că amă a-i plăti pentru arenda unei moșie a Statului. Voiă remâne recunoscătoră guvernului, dacă ar admite macară scăderea în modală ce o să-amă rugată. Domnule Directere, sciindă că colónele diariului d-vóstre sunt deschise totădeauna pentru binele publică, și mai cu osebire pentru suferințele României de astă parte de Milcovi, singura consolațiune a ilusiunilor ă i ei de prosperitate pentru sacrificiele ce unii din fii ei cu bună credință le-aă făcută pentru salutariulâ principiu ,ilă unirii, căruia mulți, fără temeiă , ’i atribuescă tóte relele ce suferă, ve rogă, se bine-vroiți, a da publicității micuță tabloă co v’ama e spusă , crezându că va trage atențiunea Guvernului. Gheorghie Boteză.