Romanulu, septembrie 1866 (Anul 10)

1866-09-17

Ü46­ tate, doue din trei părți ale represin­­s­­tațiunii naționale, pe căndu aprope zi­m­e milione de proprietari mici, co­mercianți, industriali, profesionali li­­­­beri, etc. nu dau de căt fi un singură o parte din trei. ( Vițiositate, im­practicabilitate, căci dre­sarea listelorű arită de la ănteia apli­­­­care a legii neputința d’a satisface ia­r cerințele iei. < In adeverit articlul­ 70 alu Con­­­­stituțiunii și 11 alu legii electorale i ceru ca colegiulö II alu Senatului se a flă compușii celu puginű de una sută­­ de alegători; la casa candu n’aii fi ' îndestul proprietari orășiani cu 300 galbeni venită spre a forma colegiulu de­uă sută, se va completa acesta nu­­merii cu proprietarii avendu uru ve­nită de la 300 galbeni în joșii păna la 100.­­ Astă­felă dată colegiulu ală doile trebue se aibă 100 alegă­tori, și acești alegători trebue se aibă 100 galbeni celă puțină venită. Ce se întîm­plă însă? — Dresarea listeloru constată că în cele mai mul­te județe nu se găsescă câte 100 a­­legetori intrunindă condițiunile cerute pen­tru ală douile colegiu alu Senatului. Etă ințtalu, etă impracticabilitatea pre­cisă de deputații din stănga și mai alesă de D. C. Lapati. Ce se va face acumă? Remăne-va în acele orași e cole­­gială ,­ fără represintanțî la Senată ? Alege-va elă fără a ave numerală de alegători, cerută de lege? Se­ completa-se-va acestă numără, in lipsă de proprietari cuuă sută de galbeni venită, ci din cei cu­venită mai puțină? După părerea nostră, în casulă de care vorbimă, nu se pote întimpla de cătă vacanță a colegiului, căci ori ce s’ar face altă­ felă ar fi contra legii. In adevără, nu se póte alege ună senatoriă de ală II-le colegiu, fără se fiă înscriși celă puțină 100 de ale­gători. De s’ar alege s’ar viola Con­­stituțiunea. Nu se potă înscrie în ală II-le co­legiu alți alegători de cătă cei c’ună venită d’uă sută galbeni. — Dacă, în lipsă d’acești­a s’ar înscrie alții cu mai puțină venntă, s’ar viola Constituțiunea. Violarea Constituțiunii ne putea dă fi ună faptă admisibile, colegiulu­i­ va remăne dată, în casuță citată, fără re­­presintante. Era dată de la întîială momentă, uă mare dificultate ce se presintă și a­­legătorilor­ și novelor­ Adunări, și care face inevitabile uă revisiune a Constituțiunii. In adevără, principiele legii electorale nu se potă modifica de cătă in condițiunile art. 129 ale Convențiunii, căci ele facă parte din disposițiunile acestei Constituțiuni, și nu potă, prin urmare a fi atinse și fată bogată trecu prin orașial, unde oficiărială era de garnisonă , și inima lui o urmă. Aroalia priimi astă lovitură ca uă creștină supusă însă se călugări. Vedui cătjândă perulă iei celú frumose, vedui mantia cea négra acoperindu-o până la piciure. Acolo unde era uă frumdsă tînără fală, acumă nu mai era decătu­ uă umbră . .. Remăsei iarăși sin­gură ... Eă pe atunci órama bogată.. Câți pretendințî cereau măna mea! Veni­tă di­­n care se află că tataii meui perduse averea mea. In ziua acea­ n , nu mai fu nimeni pe lângă mine. Tur­ma de pretendințî fugi ca m­ă cărdî de răndunele... Ce devenisa acele caii tați alese, ce se descopereau neconteniți în mine, și acele farmece delicate cari n’aveți sumănă ? Avuția reveni , și ci ca grămada complesintă a înamorați­­loru. Avusem puterea d’a surîdo cândi me vedui părăsită , avui puterea d’i nu plănge căndu me vedui iarăși în­­congiurată; însă nu’mi romase nici ui ilusiune asupra morțiidoră persónei m­ele și, cu tote aste, simplinmfi că valoramî ceva... încă nu descuragiată , darii are cumă urîndă și disprețuindă des­tinarea mea, — dac’acestă cuvîntu ni ’ti pare prea ambițiosu, — priimit de sociu vieței mele pe cine­va pe care himbate de cătă de Adunări consti­ c­anți cu misiune speciale. § Gestiunea este netedă și este im­­p­osibile a eși altű-felu din dilema în §­re ne aflămă puși de m­ajoritatea t anslituanții trecute. 1 Ori­cum, însă cestiunea fiindű de ■ are însemnătate, merită, cere impe­­r o su uă discuțiune publică. Suntemu jru de părere ca, înainte d’a pro­file la alegeri, colegiele electorali se esbată cestiunea, s’o lămurescă și cu cestă ocasiune so arete și cele-l­alte titurî ale legii, pentru ca Adunările istorie avéndu înainte-le desbaterile ațiunii, se ved­ă și se cunoscă voința )i cumü și puncturile ce, pe lingă ar­­d­ele privitorie la consulii electorale, eelamă uă revisiune. Supunemu părerea nóstru apreb­ării legetoriloru. Iași, 10 Septembre. Corpulă lui Anastasie Panu s’a îm­­îormîntată ieri, Vineri 9 Septembre, n cimitiriulă Mitropoliei, Ia m­ă locu­it osemintele tatălui seu Panait Panu, ororile sale l’aă plânsă cu amară. Ru­­lele și amicii sei aă versată lacrămî de lurero. lașului română, prin organulă imimariuluî scă’, a depusă pe sicriulă lustrului cetățiană o cunună de stejară, stropitn cu lacrămî. Bucurescii, repre­­zintată prin duo! consilieri comunali, I­ niî Pană Buescu și Radu Ionescu, și atrega democrație română, representată prin candidulă seă­in­ă, venerabilul­­l­­esandru C. Golescu, a venită acolea, spre a se asocia la doliulă Iașiului, la l­etasa durere a țerei întrege. Și noi­­u toții, concetățianî ai virtuosului băr­­latu și admiratori ingeniului seă poli­t­­ică, amă fostă faclă, și ne­ amă închi­­lată imaginea marelui patriotă. Pentru noi, pentru țara intrega A­­nastasia Panu, vai­ murise de acumă um­­ană, și mai înain­te ăncă pîn’a nu-șî da corpul ă seă periferă suflarea cea de pe urmă! Insă mintea sa, insă sufle­­tulă seu­celă curată și n­eperitoră, vă remasă și voră remănea de apururea în sufletul­ României ca să schînte o vie, ca uă flacără în veci nestinsă care va lumina și va încălzi generațiunile vii­­torie, pe calea nestrăbătută și grea a libertății și a independinței naționale. Acesta flacără a libertății și a înde­pendinței naționale ardea în inima sa din cea mai fragedă funețe. Acesta i­a consumată vitregitatea facultății oră­șale intelectuale, căndu de abia ajunsese în starea vîrstei, în deplina desvoltare a virilității sale politice. Ce perdere în­semnată și nereparabilă pentru Româ­nia! Bărbatulă puternică prin simțulu dreptății, puternică prin simlimentulă demnității naționale; bărbatulă care aici în 1847, pătimi prigonite pentru prin­­cipiulă guvernului representativu și sin abia’să cunosceama. Mi so nreta case­­mirurî și rai so diso că suntă fericită Atunci me înderetnicii­a vie areta fe­ricită , veni­tă di în care fui în ade­­veră fericită, avui vă fată, restri­pțiami­nesco tresăriri în inima mea cari me făcură se cadă în genuchî. . . Mai tăr» diă, lâgănulă unde priviamă dormindă pa mica mea Martă se afla golă. Acolo unde era uă mică ființță care’mî suri­déa, acumă nu mai era nimică ... Dum nedeală meu­ în acelă timpui, că n’a­­veamă ăncă darură lacrimiloră , animi mea se restrînse , și ochii mei reuni­seră seci. Ună torentă de lacrimi acoperi fa­cla d­ei de Sarens. D-na de Marsan­­nes plângea cu dânsa. — Pentru ce inima mea remase în­chisă și surdă la tote apelurile ? dis< Sabina ... I­uda era devisa mea. N’o credeamă. Și pentru ce caută motive preteste, cause? scie cine­va pentru ce Harpagon o arată. Tartuffe ipocrită Yago minciunosă, Rógane­reă ? Sub­ți asta, pentru că suntă asta. Pentru că are și d. de Sombreuse n’a semânali cu ce î­ntlți cari m’aă iubită m­ă mo­­menții? Imi desplăcea d’a fi alâsă pen­tru capriciulă unei dile. Me îndignami cândă mi se oferiră omagiere unei ă­­ era sa aplicare , bărbatulă care, la sfîr­­litul­ domniei reposatului Grigore Ghi­­ca, în 1856, se areta ministru integru și energică la departamentul­ dreptății; bărbatulă care la 1857 fu alesură li­beră al Iașului pentru Consulta națio­nală convocată de Europa; bărbatulă care In acastă Adunare se înălță alătă de susă prin sentimentele sale de li­bertate și de dreptate; bărbatulă care In locotenența domnască din 1858 ținu susă stâgulă demnității naționale, și al dreptului nostru națională; bărbatulă ca­re, ca ministru primară, în administra­­țiunea separată a Moldovei, se arată ună omă de stată adeverată liberală, ocrotindă libertatea cuvântului și liber­tatea consfatuirilora popularie; bărba­tulă care în urmă, în adunările unite ale României aă remasă statornică principieloru liberale ce le profesase de cumă se ivise pe scena politică; bărbatulă integru și constantă în opi­niunile sale politice, atunci, căndu cei mai mulți defaliseră, bărbatul, acesta era fala României întregi, era mîndria lașului nostru patriotă și liberală. Pri­ coul umbră de libertate mai e­xistea în România, Anastasie Panu fostă statornică representantă ală la­șului unionistă și liberală în Parlamen­­tulă română. Dar atunci cândă s’a stinsă făclia libertăților­ publice în România, atunci pe Anastasie Panu, în acele mo­mente de întunecime pentru libertatea cuvântului și a consvatuiriloră popu­larie, l’amă vezută făm­­năndu-i-se ini­ma de durere, și sărindu-i mintea din scaunulă scă. De atunci Panu, cetă­­țianu­ă gravă și plină de animă, n’a mai fostă între noi de căni ca ună stră­­lucitoră meteoră. L’amă vedută cu toții, aici, cumă încetură cu încelulă, din în­­nălțimea cugetărei sanine și curate, a scăpătată în nfundulă neluciriloră min­tale. In smintirea sa deveni do­uădatâ două neperturbabilă nepăsare, elă, ca­rele era totă-d­auna de uă mare sen­sibilitate. Nu scrină dacă bula din care se sfîrși* Panu nu cum­va are germenele seu în însăși con­stituțiunea fisică, dară este în­cheiată ce acesta se tulbură și se distruge cu atătu mai repede cu cătă ființa morală este mai delicată. Asta celă pucină amă vețjutu ca s’a întâm­plată lui Panu. Intr’ună ană de dire și-au perdută și mintea și viața. Nu suntemă în stare, nici amă avea cura­­gială, se spunemu ca a fostă acestă ană de suferințe pentru Panu și pen­tru amicii sei. Insă altă dată vomă cer­ca a spune ce a fostă Panu in anii sei de ilustrațiune. Astă­ d’ atăta vomă spune numai, pen­tru cei ce n’au fostă de faciă la îmor­­mântarea sa, ca acesta, deosebi de pom­pa oficială, a fostă duiasa și petrundă­­tare. Părea ca sufletulă viu ală lul Panu se cumpenea de­asupra capeteloră jeloru ce au petrecută corpul ă sau pină la gura mormântului. Acolea, D. Gusti, primariulă­lașului, a rostită căte-va cu­vinte bine inspirate. D. Radu Ionescu, ca represintantă ală urbei Bucuresci­­loru, a citită discursulu­i că frumosă cu asia de vie emoțiune în cătă tate asistența a­ fostă bine preparată a as­culta după aceea cuvântulă lăudabilă im­­provisată de cela ce scrie aici, și care a arătată ca Panu, ca omă politică consecințe, și la putere ca și în opo­­sițiune, a iubită și a respectată liber­tatea presei, chiară și atunci căndă pre­sa ,lă împungea. Publicămă astăzi cele rostite de D. Gusti, corele­a încheiată depuindă pe secr­ulă lui Panu coróna de stejară. La urmă cumnatulă lui Panu, D. Nicolae Buțki, din partea familiei a mulțămită guvernului, care a făcută onorile cu­venite ilustrulă reposatu, cumă și per­­soneloru care au representată Iașii și Bucurescii la aceste obiecte naționale. (Tribuna Română )­­ ROMANULU 17 SEPTEMBRE. PROGRAMUL­­ înmormântării corpului răposatului Anasta­sie Panu, 1. Corpul ă ce este depusă în bi­serica Bărboială se va rădica la 3 ore cu ceremoniile religiose, ducându-se la Catedrală spre înmormântare. 2. Uă escortă de jandarmi va pre­ceda cortegiulu funebru. 3. îndată voră urma pomenile duse de ameni îmbrăcați în negru. Prapo­­rele voră fi pe dotaturile acestoră pomene. 4. Apoi va urma capaculă raclei dusă de 4 sup-coraisnr. 5. După acesta vină corporațiunile neguțiătorilor, însoțite de flamurile și stălpi? Soră, a vândă în frunte stegula Municipalitatea. 6. Dupa corpuri urmazâ școlarii tu­­turorö sculelori: de Arte, Primărie, Gimnasiuri și Facultăți, având­ tate stindardele soră. 7. După școlari vine clorulă cu toți preoții, arhimandriții și arhierei­ avândă un capă pe P. S. Mitropolitul­. 8. Dună c­oră vine carulă mortuară care va fi trasă de 6 cai. Pe plată­­forma carului la colțuri vor ă sta pa­tru tineri îmbrăcați în negru. Cele pa­tru cordane ale cazului vor­ fi ținute de Primarele Iașului, de după Delegați ai Capitaliei Bucurescilor­ și de Pre­ședintele Curței Apelative din Iași. 9. După care urmază familia reposa­tului, Delegațiunea Capitaliei Bucuresci­­lor­ și a altorfi poliții, tote autorită­țile publice, corpulă medicală, profe­sorală și cetățeni. 10. Musica militară la răndulă o căută marșul­ funebru. 11. t­rupele de linie închidă cor­­tegiulă. 12. Drumulu cortegiului este­ De la Barboră, pe strada Goliea până la res­­pintirea Pașcanu, apoi strada mare la Catedrală. 13. Serbarea îmormăntărei se va fa­ce de P. S. Mitropolită Arhierei. Ună curentă funebru se va rosti de Arhiereulă Suhopanu. 14. Scala musicală vocală va cănta vecinica­ pomenire, cu care se va fini ceremonia, depunându-se corpul ă în cimitiriu alăturea cu acelă ală părin­telui seă. Înmormăntarea s’a făcută conformă programului de susă. Asistența publicului era fórte mare, alcadele pe unde aă trecută cortegiulu, și curtea S. Mitropolii, erau de totu înghesuite. Prohodulă s’a citită în curtea Mi­tropoliei în fația altariului Catedralei celei noue, căci în biserică era peste putință a se face, din causa mulțimei adunată; în mici’locuri ei s’au vădută mai mulți israelițî carii venisă la în­mormântarea cetățianului Panu. Arhi­mandritul Climentă ținu u­ă cuvântă, corpul, apoi dutându-se la mormăntă, trupele îi presentară armele, musicile sunară marșulu funebru și clopotele cân­tară cu plângerea loră astă înmormân­tare. Sicriură vădată depusă pe ripa mormântului. Primarele Iașiloru disc: Domniloru, Se nu cercetămă adâncurile aceluia ce le-au făcută pre ele — Dumnedeu. E ca omulă ! O lume intréga astă-isi încunjură a­­cestă secm­ă, în care i face trupulă lui Anastasie Panu. Elu ca și toți óm­enii avu o viața, viață de cetățână. Lagănulă nascerei sale fu Insulu la 1820, crescu cu amare ia sînulă pa­triei séle, pe care ne-au învețată cumă trebui a o iubi: fu ministru ală drep­­tăței, pe care cu consciință o dădu a­­celuia ce au meritat’o; fu ministru in­tegru alu trebiloră din năuntru ; fu de­putată elocinto , fu Caimacamă și mare cetațenü, căndu a bine meritată de la patrie și națiune. Astă­ dî însă cetățâ­­nulă redă nature! ce este ală ei, ară postorităței Romane, lasă m­ă nume ! La acestă nume, fii României au a­­lergată spre ai da onorurile cele de pe urmă. Bucuresci capitala României ș’au trimisă delegații sei, Botoșanii, Peatra și Bacăulu, m’au însărcinată pe mine ai represinta, și eu Primariulă Iașiloru, în acastă poliție unde iau fostă leagânulă și asta­­ î­i se deschide mor­­mântulă ; ^icândă : „Se nu cercetămă adâncurile ace­luia ce­­ o-nă făcută pe ele.“ îi depu­nă la mormântulă păcea­uă lacrimă de durere și astă cunună de stejară. Uș0ră fie­ țarina ! După Primarele, D. Radu Ionescu delegată ală Bucuresciloră și membru alu Consiliului comunală de acolo dise, nimi deprinsă cu totu felulă de schim­bări și dispusă la ori ce trădare. De câtă ună asemene­a morțu îmi plăcea mai bine sa nu fiu iubită de locă , și depărtamă do mine totă cu semenii a­­cestoru deșertăciuni, ce nu înșală da­­că tu pe acele ce voru a fi înșelate. Amorurile ce reduseră îmi luaseră do­­rinția amorului. Și cu tóte aste, cătă nevoiă n’aveamă do frăgdijimp de iu­bire! ... /liji potă sa spună totulu, fi­­indă­că g­ura mea închisă atătu de multa timpi, se deschide suplă împingerea celora dupe urmă mărturisiri­i. .. Totă­­deumn ceva îmi lipsia, ș’astă lipsă me făcea se suferă. Resimpțiamă în mine uă nevoiă misterióse, au ifiama strigă­tele iei interiore, ca strigătele unui sclavă ce caută m­ă locă de eșire din închisorea Iui! însă abia dărisemu ur­ma devotamentului ș’a sincerităței și astă urmă dispăru îndată, pentru că me temeamă se nu fiu dintr’acele părăsite. Mo armosemi­ cu îndiferință și cu dis­­prețiă, și d. do Sombrenso nu fu prii­­mită mai bine decât și cei ce’la proce duse pe drumulu comună alu galante­riei. Intr’uă di, ce va sări în pieptura meă cândă audiî vocea lui, m­u fioră ce’roî era necunoscută me coprinse.... Fui d’undată turburată și întorseî asu­pra acestui simptimântu neă care me coprindea,tóte puterile orgoliului meu... Voii se’să stepănescu , se’să învingă , se’i ștergă chiară amintirea . .. Ce lo­vituri atunci contra lui și contra mea! Dumnedeală meu! am fostă pre­stato­­rică și pre­dibacie în astă luptă. Am perdută tată, pe dânsur ei mai ântoiu, liniștea mea pe urmă. Cândă vedui că inima lui nie părâseșce, în deșertă îmi dispi pentru a m­e măngăia: — Nici el» nu voi iubia !... Plâng­eamă, iu­­biamă și nu eramă mângâiată , și din buzele mele iritate cuvântul­ vieții mele cădea éra: nadal nadal — Dumnedeală meu! strigă Estella, ce vrei tu se facă ? — Te rogu numai se ascepți pu­­cină, ijise Sabina acoperindă po amica iei c’oă privire d’uă dulce­ ia străbătă­­torie. Dacă me voiu face bine, atunci nu’tu voiă mai iubi, și voii fi la cu­­nunia în mare taieta ... Dacă voiă muri, tu voi fi fericită cu cate­va zile mai tărdiă numai. Ele tăcură cătu-va timpu ; durerea Esteliei era póte cea mai vină. Ea’și făcea mii de imputări: cumu de nu ve­­i^uso ea nimicu, nu’țelese nimică ? Vă amicie­arbă și surdă era are­mă ami­d­ă sincere? Dacă ea n’ar fii lăsatu pe slaba iei inimă se se plece în partea d-lui de Sombreuse, ar vedea are ea pe Sabina înecată în lacrimi, ș’amenințată de mórte? Tată­roului venia de la ea. Pe când­ ea era afundată în aceste durerase găndirî, d-na de Sarens îi strînse încetișor» m­ăna. — Dacă peste căte-va dile te voiă ruga so’mî trimiți po d. de Sombreuse , dise ea , îi vei permite d’a veni se me vâ­ră... singură? — A ! căndu ușă crede că presința lui ar putea so’ți rodea senătatea, nu ’lă­ așă lua nici uădată ș’așa pleca în­dată în America! Intr’uă diminuță, Sabina chiamă ună bună și bătrână preotă, care’i deduse cea anteie împărtășire ș’o cununase. Cândă d. de Sarens, care se despera într’uă di și se măngăia a doua­­ si, audi acesta, aruncă mari țipete. E­ ü credu pe femeia lui perdută. Nici vădată nu se ved­use preoți prin casă pe la dân­­sulă. Ea risă ca în timpii trecuți. — Ce este de făcută la țară în sesonulu acestu­a? dise ea ... Cândă fu singură cu preotulu, ea ’și încleștă mănele Intr’uă stare de sf .Mi­șiere ce nu se póte descrise:— al căndu așă pute crede­ și opti ea. La vederea fecieî pe care erau sem­

Next