Romanulu, septembrie 1866 (Anul 10)
1866-09-17
Ü46 tate, doue din trei părți ale represinstațiunii naționale, pe căndu aprope zime milione de proprietari mici, comercianți, industriali, profesionali liberi, etc. nu dau de căt fi un singură o parte din trei. ( Vițiositate, impracticabilitate, căci dresarea listelorű arită de la ănteia aplicare a legii neputința d’a satisface iar cerințele iei. < In adeverit articlul 70 alu Constituțiunii și 11 alu legii electorale i ceru ca colegiulö II alu Senatului se a flă compușii celu puginű de una sută de alegători; la casa candu n’aii fi ' îndestul proprietari orășiani cu 300 galbeni venită spre a forma colegiulu deuă sută, se va completa acesta numerii cu proprietarii avendu uru venită de la 300 galbeni în joșii păna la 100. Astăfelă dată colegiulu ală doile trebue se aibă 100 alegători, și acești alegători trebue se aibă 100 galbeni celă puțină venită. Ce se întîmplă însă? — Dresarea listeloru constată că în cele mai multe județe nu se găsescă câte 100 alegetori intrunindă condițiunile cerute pentru ală douile colegiu alu Senatului. Etă ințtalu, etă impracticabilitatea precisă de deputații din stănga și mai alesă de D. C. Lapati. Ce se va face acumă? Remăne-va în acele orași e colegială , fără represintanțî la Senată ? Alege-va elă fără a ave numerală de alegători, cerută de lege? Se completa-se-va acestă numără, in lipsă de proprietari cuuă sută de galbeni venită, ci din cei cuvenită mai puțină? După părerea nostră, în casulă de care vorbimă, nu se pote întimpla de cătă vacanță a colegiului, căci ori ce s’ar face altă felă ar fi contra legii. In adevără, nu se póte alege ună senatoriă de ală II-le colegiu, fără se fiă înscriși celă puțină 100 de alegători. De s’ar alege s’ar viola Constituțiunea. Nu se potă înscrie în ală II-le colegiu alți alegători de cătă cei c’ună venită d’uă sută galbeni. — Dacă, în lipsă d’aceștia s’ar înscrie alții cu mai puțină venntă, s’ar viola Constituțiunea. Violarea Constituțiunii ne putea dă fi ună faptă admisibile, colegiului va remăne dată, în casuță citată, fără represintante. Era dată de la întîială momentă, uă mare dificultate ce se presintă și alegătorilor și novelor Adunări, și care face inevitabile uă revisiune a Constituțiunii. In adevără, principiele legii electorale nu se potă modifica de cătă in condițiunile art. 129 ale Convențiunii, căci ele facă parte din disposițiunile acestei Constituțiuni, și nu potă, prin urmare a fi atinse și fată bogată trecu prin orașial, unde oficiărială era de garnisonă , și inima lui o urmă. Aroalia priimi astă lovitură ca uă creștină supusă însă se călugări. Vedui cătjândă perulă iei celú frumose, vedui mantia cea négra acoperindu-o până la piciure. Acolo unde era uă frumdsă tînără fală, acumă nu mai era decătu uă umbră . .. Remăsei iarăși singură ... Eă pe atunci órama bogată.. Câți pretendințî cereau măna mea! Venită din care se află că tataii meui perduse averea mea. In ziua acea n , nu mai fu nimeni pe lângă mine. Turma de pretendințî fugi ca mă cărdî de răndunele... Ce devenisa acele caii tați alese, ce se descopereau neconteniți în mine, și acele farmece delicate cari n’aveți sumănă ? Avuția reveni , și ci ca grămada complesintă a înamorațiloru. Avusem puterea d’a surîdo cândi me vedui părăsită , avui puterea d’i nu plănge căndu me vedui iarăși încongiurată; însă nu’mi romase nici ui ilusiune asupra morțiidoră persónei mele și, cu tote aste, simplinmfi că valoramî ceva... încă nu descuragiată , darii are cumă urîndă și disprețuindă destinarea mea, — dac’acestă cuvîntu ni ’ti pare prea ambițiosu, — priimit de sociu vieței mele pe cineva pe care himbate de cătă de Adunări consti canți cu misiune speciale. § Gestiunea este netedă și este imposibile a eși altű-felu din dilema în §re ne aflămă puși de majoritatea t anslituanții trecute. 1 Oricum, însă cestiunea fiindű de ■ are însemnătate, merită, cere imper o su uă discuțiune publică. Suntemu jru de părere ca, înainte d’a profile la alegeri, colegiele electorali se esbată cestiunea, s’o lămurescă și cu cestă ocasiune so arete și cele-lalte titurî ale legii, pentru ca Adunările istorie avéndu înainte-le desbaterile ațiunii, se vedă și se cunoscă voința )i cumü și puncturile ce, pe lingă ardele privitorie la consulii electorale, eelamă uă revisiune. Supunemu părerea nóstru aprebării legetoriloru. Iași, 10 Septembre. Corpulă lui Anastasie Panu s’a îmîormîntată ieri, Vineri 9 Septembre, n cimitiriulă Mitropoliei, Ia mă locuit osemintele tatălui seu Panait Panu, ororile sale l’aă plânsă cu amară. Rulele și amicii sei aă versată lacrămî de lurero. lașului română, prin organulă imimariuluî scă’, a depusă pe sicriulă lustrului cetățiană o cunună de stejară, stropitn cu lacrămî. Bucurescii, reprezintată prin duo! consilieri comunali, I niî Pană Buescu și Radu Ionescu, și atrega democrație română, representată prin candidulă seăină, venerabilullesandru C. Golescu, a venită acolea, spre a se asocia la doliulă Iașiului, la letasa durere a țerei întrege. Și noiu toții, concetățianî ai virtuosului bărlatu și admiratori ingeniului seă politică, amă fostă faclă, și ne amă închilată imaginea marelui patriotă. Pentru noi, pentru țara intrega Anastasia Panu, vai murise de acumă umană, și mai înainte ăncă pîn’a nu-șî da corpul ă seă periferă suflarea cea de pe urmă! Insă mintea sa, insă sufletulă seucelă curată și neperitoră, vă remasă și voră remănea de apururea în sufletul României ca să schînte o vie, ca uă flacără în veci nestinsă care va lumina și va încălzi generațiunile viitorie, pe calea nestrăbătută și grea a libertății și a independinței naționale. Acesta flacără a libertății și a îndependinței naționale ardea în inima sa din cea mai fragedă funețe. Acesta ia consumată vitregitatea facultății orășale intelectuale, căndu de abia ajunsese în starea vîrstei, în deplina desvoltare a virilității sale politice. Ce perdere însemnată și nereparabilă pentru România! Bărbatulă puternică prin simțulu dreptății, puternică prin simlimentulă demnității naționale; bărbatulă care aici în 1847, pătimi prigonite pentru principiulă guvernului representativu și sin abia’să cunosceama. Mi so nreta casemirurî și rai so diso că suntă fericită Atunci me înderetniciia vie areta fericită , venită di în care fui în adeveră fericită, avui vă fată, restripțiaminesco tresăriri în inima mea cari me făcură se cadă în genuchî. . . Mai tăr» diă, lâgănulă unde priviamă dormindă pa mica mea Martă se afla golă. Acolo unde era uă mică ființță care’mî suridéa, acumă nu mai era nimică ... Dum nedeală meu în acelă timpui, că n’aveamă ăncă darură lacrimiloră , animi mea se restrînse , și ochii mei reuniseră seci. Ună torentă de lacrimi acoperi facla dei de Sarens. D-na de Marsannes plângea cu dânsa. — Pentru ce inima mea remase închisă și surdă la tote apelurile ? dis< Sabina ... Iuda era devisa mea. N’o credeamă. Și pentru ce caută motive preteste, cause? scie cineva pentru ce Harpagon o arată. Tartuffe ipocrită Yago minciunosă, Róganereă ? Subți asta, pentru că suntă asta. Pentru că are și d. de Sombreuse n’a semânali cu ce întlți cari m’aă iubită mă momenții? Imi desplăcea d’a fi alâsă pentru capriciulă unei dile. Me îndignami cândă mi se oferiră omagiere unei ă era sa aplicare , bărbatulă care, la sfîrlitul domniei reposatului Grigore Ghica, în 1856, se areta ministru integru și energică la departamentul dreptății; bărbatulă care la 1857 fu alesură liberă al Iașului pentru Consulta națională convocată de Europa; bărbatulă care In acastă Adunare se înălță alătă de susă prin sentimentele sale de libertate și de dreptate; bărbatulă care In locotenența domnască din 1858 ținu susă stâgulă demnității naționale, și al dreptului nostru națională; bărbatulă care, ca ministru primară, în administrațiunea separată a Moldovei, se arată ună omă de stată adeverată liberală, ocrotindă libertatea cuvântului și libertatea consfatuirilora popularie; bărbatulă care în urmă, în adunările unite ale României aă remasă statornică principieloru liberale ce le profesase de cumă se ivise pe scena politică; bărbatulă integru și constantă în opiniunile sale politice, atunci, căndu cei mai mulți defaliseră, bărbatul, acesta era fala României întregi, era mîndria lașului nostru patriotă și liberală. Pri coul umbră de libertate mai existea în România, Anastasie Panu fostă statornică representantă ală lașului unionistă și liberală în Parlamentulă română. Dar atunci cândă s’a stinsă făclia libertăților publice în România, atunci pe Anastasie Panu, în acele momente de întunecime pentru libertatea cuvântului și a consvatuiriloră popularie, l’amă vezută fămnăndu-i-se inima de durere, și sărindu-i mintea din scaunulă scă. De atunci Panu, cetățianuă gravă și plină de animă, n’a mai fostă între noi de căni ca ună strălucitoră meteoră. L’amă vedută cu toții, aici, cumă încetură cu încelulă, din înnălțimea cugetărei sanine și curate, a scăpătată în nfundulă neluciriloră mintale. In smintirea sa deveni douădatâ două neperturbabilă nepăsare, elă, carele era totă-dauna de uă mare sensibilitate. Nu scrină dacă bula din care se sfîrși* Panu nu cumva are germenele seu în însăși constituțiunea fisică, dară este încheiată ce acesta se tulbură și se distruge cu atătu mai repede cu cătă ființa morală este mai delicată. Asta celă pucină amă vețjutu ca s’a întâmplată lui Panu. Intr’ună ană de dire și-au perdută și mintea și viața. Nu suntemă în stare, nici amă avea curagială, se spunemu ca a fostă acestă ană de suferințe pentru Panu și pentru amicii sei. Insă altă dată vomă cerca a spune ce a fostă Panu in anii sei de ilustrațiune. Astă d’ atăta vomă spune numai, pentru cei ce n’au fostă de faciă la îmormântarea sa, ca acesta, deosebi de pompa oficială, a fostă duiasa și petrundătare. Părea ca sufletulă viu ală lul Panu se cumpenea deasupra capeteloră jeloru ce au petrecută corpul ă sau pină la gura mormântului. Acolea, D. Gusti, primariulălașului, a rostită căte-va cuvinte bine inspirate. D. Radu Ionescu, ca represintantă ală urbei Bucuresciloru, a citită discursului că frumosă cu asia de vie emoțiune în cătă tate asistența a fostă bine preparată a asculta după aceea cuvântulă lăudabilă improvisată de cela ce scrie aici, și care a arătată ca Panu, ca omă politică consecințe, și la putere ca și în oposițiune, a iubită și a respectată libertatea presei, chiară și atunci căndă presa ,lă împungea. Publicămă astăzi cele rostite de D. Gusti, corelea încheiată depuindă pe secrulă lui Panu coróna de stejară. La urmă cumnatulă lui Panu, D. Nicolae Buțki, din partea familiei a mulțămită guvernului, care a făcută onorile cuvenite ilustrulă reposatu, cumă și personeloru care au representată Iașii și Bucurescii la aceste obiecte naționale. (Tribuna Română ) ROMANULU 17 SEPTEMBRE. PROGRAMUL înmormântării corpului răposatului Anastasie Panu, 1. Corpul ă ce este depusă în biserica Bărboială se va rădica la 3 ore cu ceremoniile religiose, ducându-se la Catedrală spre înmormântare. 2. Uă escortă de jandarmi va preceda cortegiulu funebru. 3. îndată voră urma pomenile duse de ameni îmbrăcați în negru. Praporele voră fi pe dotaturile acestoră pomene. 4. Apoi va urma capaculă raclei dusă de 4 sup-coraisnr. 5. După acesta vină corporațiunile neguțiătorilor, însoțite de flamurile și stălpi? Soră, a vândă în frunte stegula Municipalitatea. 6. Dupa corpuri urmazâ școlarii tuturorö sculelori: de Arte, Primărie, Gimnasiuri și Facultăți, având tate stindardele soră. 7. După școlari vine clorulă cu toți preoții, arhimandriții și arhierei avândă un capă pe P. S. Mitropolitul. 8. Dună coră vine carulă mortuară care va fi trasă de 6 cai. Pe platăforma carului la colțuri vor ă sta patru tineri îmbrăcați în negru. Cele patru cordane ale cazului vor fi ținute de Primarele Iașului, de după Delegați ai Capitaliei Bucurescilor și de Președintele Curței Apelative din Iași. 9. După care urmază familia reposatului, Delegațiunea Capitaliei Bucurescilor și a altorfi poliții, tote autoritățile publice, corpulă medicală, profesorală și cetățeni. 10. Musica militară la răndulă o căută marșul funebru. 11. trupele de linie închidă cortegiulă. 12. Drumulu cortegiului este De la Barboră, pe strada Goliea până la respintirea Pașcanu, apoi strada mare la Catedrală. 13. Serbarea îmormăntărei se va face de P. S. Mitropolită Arhierei. Ună curentă funebru se va rosti de Arhiereulă Suhopanu. 14. Scala musicală vocală va cănta vecinica pomenire, cu care se va fini ceremonia, depunându-se corpul ă în cimitiriu alăturea cu acelă ală părintelui seă. Înmormăntarea s’a făcută conformă programului de susă. Asistența publicului era fórte mare, alcadele pe unde aă trecută cortegiulu, și curtea S. Mitropolii, erau de totu înghesuite. Prohodulă s’a citită în curtea Mitropoliei în fația altariului Catedralei celei noue, căci în biserică era peste putință a se face, din causa mulțimei adunată; în mici’locuri ei s’au vădută mai mulți israelițî carii venisă la înmormântarea cetățianului Panu. Arhimandritul Climentă ținu uă cuvântă, corpul, apoi dutându-se la mormăntă, trupele îi presentară armele, musicile sunară marșulu funebru și clopotele cântară cu plângerea loră astă înmormântare. Sicriură vădată depusă pe ripa mormântului. Primarele Iașiloru disc: Domniloru, Se nu cercetămă adâncurile aceluia ce le-au făcută pre ele — Dumnedeu. E ca omulă ! O lume intréga astă-isi încunjură acestă secmă, în care i face trupulă lui Anastasie Panu. Elu ca și toți ómenii avu o viața, viață de cetățână. Lagănulă nascerei sale fu Insulu la 1820, crescu cu amare ia sînulă patriei séle, pe care ne-au învețată cumă trebui a o iubi: fu ministru ală dreptăței, pe care cu consciință o dădu aceluia ce au meritat’o; fu ministru integru alu trebiloră din năuntru ; fu deputată elocinto , fu Caimacamă și mare cetațenü, căndu a bine meritată de la patrie și națiune. Astă dî însă cetățânulă redă nature! ce este ală ei, ară postorităței Romane, lasă mă nume ! La acestă nume, fii României au alergată spre ai da onorurile cele de pe urmă. Bucuresci capitala României ș’au trimisă delegații sei, Botoșanii, Peatra și Bacăulu, m’au însărcinată pe mine ai represinta, și eu Primariulă Iașiloru, în acastă poliție unde iau fostă leagânulă și asta îi se deschide mormântulă ; ^icândă : „Se nu cercetămă adâncurile aceluia ce o-nă făcută pe ele.“ îi depună la mormântulă păceauă lacrimă de durere și astă cunună de stejară. Uș0ră fie țarina ! După Primarele, D. Radu Ionescu delegată ală Bucuresciloră și membru alu Consiliului comunală de acolo dise, nimi deprinsă cu totu felulă de schimbări și dispusă la ori ce trădare. De câtă ună asemenea morțu îmi plăcea mai bine sa nu fiu iubită de locă , și depărtamă do mine totă cu semenii acestoru deșertăciuni, ce nu înșală dacă tu pe acele ce voru a fi înșelate. Amorurile ce reduseră îmi luaseră dorinția amorului. Și cu tóte aste, cătă nevoiă n’aveamă do frăgdijimp de iubire! ... /liji potă sa spună totulu, fiindăcă gura mea închisă atătu de multa timpi, se deschide suplă împingerea celora dupe urmă mărturisirii. .. Totădeumn ceva îmi lipsia, ș’astă lipsă me făcea se suferă. Resimpțiamă în mine uă nevoiă misterióse, au ifiama strigătele iei interiore, ca strigătele unui sclavă ce caută mă locă de eșire din închisorea Iui! însă abia dărisemu urma devotamentului ș’a sincerităței și astă urmă dispăru îndată, pentru că me temeamă se nu fiu dintr’acele părăsite. Mo armosemi cu îndiferință și cu disprețiă, și d. do Sombrenso nu fu priimită mai bine decât și cei ce’la proce duse pe drumulu comună alu galanteriei. Intr’uă di, ce va sări în pieptura meă cândă audiî vocea lui, mu fioră ce’roî era necunoscută me coprinse.... Fui d’undată turburată și întorseî asupra acestui simptimântu neă care me coprindea,tóte puterile orgoliului meu... Voii se’să stepănescu , se’să învingă , se’i ștergă chiară amintirea . .. Ce lovituri atunci contra lui și contra mea! Dumnedeală meu! am fostă prestatorică și predibacie în astă luptă. Am perdută tată, pe dânsur ei mai ântoiu, liniștea mea pe urmă. Cândă vedui că inima lui nie părâseșce, în deșertă îmi dispi pentru a me măngăia: — Nici el» nu voi iubia !... Plângeamă, iubiamă și nu eramă mângâiată , și din buzele mele iritate cuvântul vieții mele cădea éra: nadal nadal — Dumnedeală meu! strigă Estella, ce vrei tu se facă ? — Te rogu numai se ascepți pucină, ijise Sabina acoperindă po amica iei c’oă privire d’uă dulce ia străbătătorie. Dacă me voiu face bine, atunci nu’tu voiă mai iubi, și voii fi la cununia în mare taieta ... Dacă voiă muri, tu voi fi fericită cu cateva zile mai tărdiă numai. Ele tăcură cătu-va timpu ; durerea Esteliei era póte cea mai vină. Ea’și făcea mii de imputări: cumu de nu vei^uso ea nimicu, nu’țelese nimică ? Vă amiciearbă și surdă era aremă amidă sincere? Dacă ea n’ar fii lăsatu pe slaba iei inimă se se plece în partea d-lui de Sombreuse, ar vedea are ea pe Sabina înecată în lacrimi, ș’amenințată de mórte? Tatăroului venia de la ea. Pe când ea era afundată în aceste durerase găndirî, d-na de Sarens îi strînse încetișor» măna. — Dacă peste căte-va dile te voiă ruga so’mî trimiți po d. de Sombreuse , dise ea , îi vei permite d’a veni se me vâră... singură? — A ! căndu ușă crede că presința lui ar putea so’ți rodea senătatea, nu ’lă așă lua nici uădată ș’așa pleca îndată în America! Intr’uă diminuță, Sabina chiamă ună bună și bătrână preotă, care’i deduse cea anteie împărtășire ș’o cununase. Cândă d. de Sarens, care se despera într’uă di și se măngăia a doua si, audi acesta, aruncă mari țipete. E ü credu pe femeia lui perdută. Nici vădată nu se veduse preoți prin casă pe la dânsulă. Ea risă ca în timpii trecuți. — Ce este de făcută la țară în sesonulu acestua? dise ea ... Cândă fu singură cu preotulu, ea ’și încleștă mănele Intr’uă stare de sf .Mișiere ce nu se póte descrise:— al căndu așă pute crede și opti ea. La vederea fecieî pe care erau sem