Romanulu, octombrie 1867 (Anul 11)

1867-10-19

ANULU ALU UN­SPR­E-Z­ECELE V­­­­IESCE ȘI VEI PUTE ----------­Cap. Dist. t­e anii.............................lei 128 — 152 l’c șof>‘ luni.................... » 64— 76 I­e trei leni..................... » 32 — 38 Pr­uă lună..................... » 11 — — Unu esemplaru 24 par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 Pentru Austria..................fior. 10 v. a. SERVITIU TELEGRAFICII Alii) WOllAA (JliUl. PARIS, 29 Octobre. A apărută uă circulariă a d-lui de Moustier cătră agenții diplomatici fran­­cesi prin care atrage atențiunea puterilor și asupra situațiunea reciprocă a Italiei și a Sântului Scaună. piariulű „Patria“ <zice că depeșia de la Nea­­pole ară confirma că Garibaldi ar fi ocupată du­minică Monterotondo ș’ar fi acumă dinaintea por­­ților și Romei. Desbarcarea trupeloru francese la Civita­ Vechia s’a făcută astă­ diminuță. PARIS, 29. Ministru afacerilor­ străine, d. de Moustier a dată un circularie prin care spune că Italia neînplinindă îngagiamentală convențiunii de la Septembre. Francia era datore a restabili prin ocupațiune Statu quo astă­feră precumă era naintea plecării oșcirii francese. îndată ce ordinea se va stabili oscirile francese se vor­ retrage. Francia a prețuiesce mai bine de cătă ori­cine, gravitatea ce ar avea să ocupațiune permanente. (Serviciul­ privată ală Monitoriului.) FLORENZA, 28 Octobre. — „Gazetta ofi­ciale“ publică proclamațiunea regelui cătră Ita­lian­. Intr’însa se zice: „Bande de revoluționari lucrăză. Respectulă pentru stipulațiunile interna­ționale este acumă că datoria de onore, nestră­mutată. Este necesitate de a preserva Italia de periclele actuali și de a convinge pe Europa că Italia este credinciosă angajamentelor­ sale. Speră, că cetățianii rătecițî voră părăsi proiectele loră, și, căndă spiritele se vor­ linișci și se va resta­bili ordinea, guvernul­ italiană se va înțelege cu Francia, spre a da­ună resultată conformă cu vo­­tulu parlamentului în coeziunea romană.Procla­­mațiunea este suptă-semnată de rege și de toți miniștrii. PARIS, 28 Octobre. Monitorulă promulgă tra­­tatul­ de comerciă și navigare încheată la 21 iulie 1867 între Francia și Statele pontificale. Totă Monitorulă constată că garnisona papale a remasă stăpînă pe Monte-Rotondo după două a­­salturi.— Se crede că Garibaldi va lăsa Monte- Rotondo în urmă’I și se va dirige spre Roma. MEXICO.— Juarez s’a realesă președinte ală re­publicei Mexicului. PARIS, 29 Octobre. „Monitoriul­ de săra“ conține că deputații Desantis și Acerbe au fost­ uciși în lupta de la Viterb.— „Presa“ anuncță că Garibaldi ocupă încă Monte-Rotondo.— „Pa­tria“ publică că scadra franceză a ajunsă dimi­­nuță la Civita-Vecchia. Generalul­ Failly sosesce asemenea cu­ statură­ majoră. Francia a adresată că circulară către agenții diplomatici din străi­­nătate precisăndă caracterulu intervențiunei.— E­­tendard­­ jice : „Convocarea congresului pentru so­­luțiunea cestiunei romane este emininte.“ ALMÎNIA TRAȚTI’MEA, PANAUIULU 80MANU S. î. REDACȚIUNEA STRADA ACADEMIEI 22. Articlele trim­ise și nepublicate se vor­ arde. — Redactorii respundetorii Gu­benin C­arada. 1­0 U­I 19 OCTOBRE 1867. LU­HINEZA­ TE ȘT VET *1 Abonamentele în Bucuresci Pasagialu Romană No. 1. — In districte la cores­­pondințiî pariului și prin poșta. La Pa­ris la D. Caras-Hallegrain, rue de l’an­s*­cienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administrațiune la d .T.Paleologu iKUNCh­mik­ Linia de 30 litere........................ 1 i­ă. Inserțiuni și reclame, linia........5 -X ‘LI---LJ_J—BÄB5ÄH^BS!SS|PHHÄiPWAl!UUlHB!!!.!i Adunarea Societății TRANSILVANIA pentru ajutorul­ studinților­ Rămăni, care din împre­­giurărî neprevedute nu s’a putută convoca pen­tru l-iă Octobre, se convocă pentru 22 Octobre,­­li de Duminică, la una oră după minejă-di, în localul Liceului Sf. Sava, pe care d-nn directore a bine-voi­tu a ni-lăjcede pentru acea di. Președintele societății «Transilvania» A. PAPIU_ ILARIANU. Bucuresci 3. Brumărelul. Cetățianii Iașiani au datu unu n­ou învățămîntă și unu bune avertismentu celora cari combată libertatea, pentru că, lipsiți ei ânșii de demnitate, nu crede în demnitatea omului. Cetățianii din Iași au fost­ convocați pentru a alege unú numero de membrii spre complectarea consiliului comunale. Re­­acțiunea pe do uă parte și partita an­­tiunionistă pe d’alta au pus­ toto în joc, spre a învinge în alegeri partita naționale. Scopuru ce urmăriau era íntreite. Isbutindă, arîtau că națiunea este cu partita anti-naționale, antiunio­­nistă, și celu mai puținu cu partita staționariă. Intrându în comună și parali­­sându, lucrările aru o silită pe membrii remașî ai partitei liberale a se re­trage și astă­felă reacțiunea ar fi lu­ată în mănă administrațiunea comunei ce este, cumă se scie, petra de te­­melie a unui Stată. Credința în pu­terea bine-facétórie a libertății nefi­­indă încă bine întemeiată la noi, is­­benda reacțiunii ar fi făcută pe cei slabi în credința loră pentru libertate, se șiovăescă și se trecă póte în ta­­bera celoră fără consciință și demni­tate cari combată libertatea. Tóte a­­ceste scopuri însă și tóte uneltirile au fost­ învinse prin inteligința și pa­triotismulu cetățianiloră din Iași și partita liberale și naționale a­dobén­dită și’n aceste alegeri majontatea. Felicitânndu pe cetățianii din Iași c’aă ințelesă, au luptată ș’aă învinsă, avemu datoriă se profitămă și noi de a­­cestă ocasiune spre a atrage din n­ou atențiunea publicului asupra virtuții ș’a vițtului. Amu ved­ută la noi despotis­mul domnindă de sute de ani, și rudere lui fură necontenita scădere a națiunii. In acestă lungă timpă ală sclaviei libertatea domni trei luni în 1848 și națiunea se redică îndată și se redică astă felă în călă de unde pîn’aci nici că se scia că o sistemă, Europa Intrega recunoscu că suntemă uă națiune și încă oă națiune din gin­­tea fără de marte, ne aplaudă și ne susținu spre a dobândi totă ce avemă aț­i ș’a ne face astă­ felă se simă una din națiunile cele mai pismuite. D’atunci libertatea în totă întregimea iei nu numai­ că nu mai încălzi și nu mai vivifică România dară încă schinteiă­­rile ce ea dete din căndă în căndă, fură copleșite de despotismulă celă mai desfrânată și pe lîngă ruina ma­teriale era în afm­ă d’a cădea și’n fa­­limentulă morale. Cu tóte acestea șihinteia remăsese ascunsă în inima națiunii și la 11 Fevruariu »’aprinse, deveni flacără, virtulă arse și virtutea se’ntronă pentru totú­deuna în Ro­mânia. Cine acumă, dup’acestă speraclu , unică în analele monar­hieforă, va mai putea se’nvingă domnia Libertății, căndă avemă luptă ochi splendarea și puterea virtuții; căndă vedemă că Principele Carol al­ României este singu­­rulă, în totă Europa, care de 18 lune dom­nesce menținândă cea mai deplină li­bertate și care încă lasă calea liberă chiar acelora-a cari, voind a compromite ș’a ucide libertatea, adusă de dinsa, până in locu-i cea mai nerușinată desirenare se preumblă pe straiele orașieloră des­pletită și ’mchetată de tóte felurile de vin­e, și Carolü­l dă acestă esemplu, la ’nceputul­ unei domnie și ’ntr’uă națiune strivită printr’uă lungă scla­­viă, și prin celă din urmă despotismă, care cu a­cea corupțiune o amețise ș’o adusese în ajunulă d’a striga ca celă de pe urmă cetățiană ală repu­blicei române: „virtute nu esci de cătă ună nume.“ Și Principele Carol I al­ Romăniei avu fericirea d’a vede asia de curănd credința sea în virtute și liber­tate, resplătită, încununată prin celă mai mare triumfă. In nici uă monarc­iă a Europei n’a fostă uă libertate atât de aso­­lută comă este la noi. In nici uă țară nu s’a găsită u­ă omă, flă­cătă de mișelă, care se cuteze a publica in­­famiele ce publică la noi unele din foiele din Iași, și se propage pe fac­ă defunirea, invasiunea, anexarea, des­­trugerea Statului Romănă. La noi, co­­rupțiunea guvernului trecută a produsă în anii scăderea morale pînă la ci­­nismă, și cu tote aceste națiunea s’a­­din ce în ce mai multă de a­­ici, și monarchia Principelui se consolidază, aretândă lumei sugrumarea ci libertatea asolută fondeza monarchiele, consolideză Sfatu­rile și le conduce spre mărire și tăriă proptă lesul. Carolă că nu Publicămă de căte-va z ile ună stu­dio, despre „vic­a politică in Englitera“. Vorbindă în scurtă și ’ntrecătă de li­bertate, recomandămă cu dinadinsulă tutoră Romănilor, citirea acelei scrieri ce o traducemă după Revue des Reux­ Mondes. Invețămintele ce voră culege din citirea acestei scrieri voră fi mari, numeróse și ’n tote felurile bine fă­­cetorie pentru națiune și pentru partite. După sorrile telegrafice ce primirămă eriși atci, cestiunea intervenirii francese în Italia și-a schimbată facia. Acumă nu mai este uă intervenire, ci uă conlucrare ce regele Italiei o pri­­imește, cu deplină consimțimântulă scă de la Im­peratorele Francesilor”, spre a regula, în înțelegere cu Fran­cia, a „dobîndi, orice Regele Italiei, unii resultatű conformű cu votulu par­lamentului în cestiunea romana.“ Fap­­tulă dlară își schimbă caracterulu, în ce privesce pe imperatorele Napoleone. Italia însă da­ va aprobarea iei aces­tei politice a cabinetului Menabrea? Aci este acumă cestiunea flilei, după cere apoi complicarea va veni căndă se va procede le fapte cari se ftă con­forme cu voință Parlamentului și cu voința naționale. D-lui Ministru al­ Justiției. Conformă adresei d-v. No. 12909, am­ânore de a se înainta dosariul, în care se află decisiunea Curții No. 185, prin care s’a anulată mandatulu de de­punere dată­ontra lui Popescu, s’a or­donat a­liberarea imediată a prevenitu­lui, și s’a dată avertimentă judecăto­rului de instrucțiune, Cunescu. Astă de­­cisiune s’a pronunciatu la 25 Septemb. și mi s’a­ucomunicată eri 2 Octombre. Ordonanța d-lui Prinau-președinte pen­tru liberarea prevenitului, veți bine-voi a o vedea în dosariă. împregiurarile cansei suntii aceste: Prevenitulu Ion Polescu făcu recursă în Casațiune contra unui mandată de depunere dată de judecătorul­ de ins­trucțiune Cunescu. Cestiunea fundamentală de drepții era, dacă Curtea era competinte a intra în cercetarea unui recursă făcută de o drep­­tură de prevenită contra unui mandată de depunere, mandată care nu e de câtă una actă provisoriă de poliție ju­­­decătorescu? putea Curtea sa anuleze a­­semene actă, fără a fi denund­ată după ordine formale a Ministrului conformă art. 443 pr. cf.? Am credută de datorie a ridica din oficiu acesta cestiune prealabile, de­­clinăndă compezinția Curții și cerândă în totă casulă respingerea recursului ca cu deseversire neadmisibilă. Astă cerere se întemeia pe legea or­ganică a Curții și pe legea proc. crim. Anume: 1) . Pe Art. 36, No. 2, combinată cu Art. 38 și 41 din legea Curții; 2) . Pe Art. 416 și 443, precum­ și pe Art. 137 alin. 3 din proc. crim. După aceste legi, Curtea nu e com­petinte a atinge decisiuni nedefinitive și acte judecătoreșci, în câtă timpă nu suntă atacate de procurorele generale după că ordine formale a Ministrului Justiției. Disposițiunea relativă a legii Curții e copiată ad-literam din Art. 80, Lot du 27 vent. an. 8. Art. 137, corespunde Art. 135 Instr. crim. francese. Ar. 416 și 443, suntă traducere fidele a Art. 416 și 441 Instr crim. franc. Avândü aceeași lege cu francesii și belgienii, doctrina și jurisprudința a­­cestora caută a ne servi de normă. Testu­l­ legii atât d e de formală și clară, încâtă, de cându francesii și bel­gienii au aceste legi, nici unui autoră nu i-a trecută prin gânda că Curtea de Casațiune ar putea se intre în cerce­tarea unui recursă făcută de una pre­venită contra unui mandat­ de depunere; și întrega jurisprudință seculariă a înaltei magistraturi a acestor­ done țeri, nu presintă, nici măcară una singură e­­xemplu, de asemene anulare. E constantă și mai presusă de veri­ce discuțiune că, după lege, după doctrină și jurisprudință, Curtea de Casațiune nu e competinte a intra în cercetarea unui actă judecătorescă sau unei deci­siuni nedefinitive, cu atâtă mai puțină în cercetarea unui mandată de depu­nere, care nu e decâtă ună actă pro­visoriă de poliție judecătorescă, afară numai când o recursură ar veni de la procurorele generale din ordine for­male a Ministrului Justiției, în causa Polescu recursulă fiindă fostă făcută d’a dreptură de prevenită, acestă dreptă alu Ministrului mi s’a părută evidinte călcată. Ca represintante ală guvernului, am datorie a priveghia asupra drepturilor­ sale, și a vă aduce la cunoscințiă veri­ce atingere a acestoră drepturi. Acesta e datoria mea; solința încă are drep­tul­ de a critica veri­ ce decisiune; cu tote aceste, din respectă cătră Curte, m­e voiă feri de a atinge decisiunea ei, mărginindu-me a re areta­ motivele de dreptă și de jurisprudință ce mă în­demnase a cere de la Curte se-și de­cline competința și’n totă casulă se de­clare recursulă Polescu neadmisibilă. I. Incom­petința Curții, și neadmisibilitatea recursului contra mandatului de depunere. 1­. După legea org. a Curți Art. 86, combinații cu Art. 38 și 41. Nu nega nimeni că, după art. 36 No. 2. Curtea are dreptul ă a se pro­­nuncia asupra decisiuniloră (fiă și ne­­definitivo) sau acteloru judecătoresc­ de verb­ ce instanță care ară coprinde unu escesă de putere sau ar fi făcute fără com­petință. Acestă dreptă ală Cur­ții nu pate fi stabilită prin lege mai formală de cumă este. Dară In casulă nostru nu asta e ces­tiunea, cestiunea e . Cine are dreptul ă a face cerere de anulare contra unei asemenea decisiuni sau ad­ă, căci este solutit că Curtea nu pate pronuncia pînă nu o saisisâdiă cine­va. Cine dară are dreptul ă de a saisisa pre Curte asupra unei decisiuni nede­finitive sau actă judecătorescă, de verb­ce instanț­ă, făcute cu excesă de pu­tere sau incompetință ? La acestă întrebare raspunde art. următori 38 și 41, în modulă celă mai formală și mai clară,o ligndă : „Curtea „de Casațiune nu póte primi cereri în „Casațiune de cătă în contra otărîri­­„foră definitive, ore nu și în contra „otărîrilor” nedesovârșite, afară de ca­psulă prové^utü la art. 41.u­ără a­­cestă din urmă art. sună : „Ministeriul” „justiției adresăndu-se prin procurorulă „Curții de Casațiune și fără prejudiciulă „părțiloră interesate, va denund­a Cur­­­ției de Casațiune ori ce­otărîre și ori­­.,ce actă prin care judecătorii și ară fi „însușită atribuțiuni peste competința „loră și arț fi comisă vre­ună excesă „de putere.“ Nu e­chipă a formala o lege mai clară de cătă acesta. Legiuitorul, în art. 36, arată în generală că Curtea are dreptul ă a se pronuncia pentru escesă de putere și incompetințiă și asupra decisiunilor­ nedefinitive. Dacă în art. 38, spune că asemenea cereri părțile nu pot fi se formeze; dră în art. 41, stabilesce că, acestă dreptă se cu­vine numai ministrului. Nimică nu e mai periculosă In ma­­teriă de interpretațiune de cătă a desc lipi ună ort. de corpulă legei, și ale aplica apoi fără a considera legătura în care se află cu totS legea. Legiui­torulă Romană dice: „Incivile est insi tota lege perspecta una aliqua parti­cula ejus proposita judicare vel res­­pondore.“ Care va se <­ică . ..nu se cu­vine judecătorului a pronuncia avândă în vedere ună singură articlu isolată ală legei, ci caută se citesca mai ăn­­tâiu tóta legea și apoi se dea jude­cată.“ In astă erore ca dă aceia cari citescă numai art. 36, fără ală com­bina cu art. 38 și 41, mai alesă căndă art. 36, luată chiară isolată, e depar­te de a da vre­ună dreptă de recursă părțiloră. Etă pentru ce­­ JusesesT­ă re­curentului că, a aplica art. 36, precumă pretindea dânsulă, e o neînțelegere a legei, neînțelegere care nu se mai póte chiama interpretațiune. Recursul ă în Casațiune e ună mij­­loca estraordinară, mijlocă estremă, care chiară pentru aceea trebue a fi rigurosă interpretată. Părțile caută se ascepte o decisiu­­ne definitivă, înainte de a se putea presintă ln înalta Curte. De altă parte, legiuitorulă, asta pre­­cumă redurămă la art. 41, s’a îngri­jită pentru casulă căndu trebuința ar cere a se reprime imediată incompe­tința sau excesală de putera comisă prin o decisiune nedefinitivă. Acestă mijlocă estraordinară de a pune ca­pătă unei asemenea călcări de lege fără a mai accepta o decisiune defini­tivă, e reservată numai ministrului prin procurorele­ generale; numai elfi are o dreptul­ de a face se se curme îndată cursulu ordinară ală justiției, provo­­cândă îndreptarea zeului la Curtea de Casațiune. Intr’ună stată constituțională, cumă e ală nostru, unde drepturile minis­trului în administrațiune justiției sunt­ atâta de mărginite, ministrulă, nu in­­teresulu ordinei publice, trebue a fi gelosă de puținele și salutariele drep­turi ce legea îi reservă, mai alesă în casuță de faciă, unde, a nu se respec­ta dreptulă în cestiune­ală ministrului, Insemneza a se lovi chiară equilibrulă puterilor­ publice. De altă­minterea, dupe Art. 41 , e evidentă că exercițială acestui dreptă ale ministrului, dacă face a se reprime îndată la începută escesală de putere și incompetinția, nu pate se aducă vre­ună prejudiu­ă părților­ interesate; păr­țile remână In deplină dreptul ă loră de a întrebuința tote micile cele ordinarie ce le dă legea, și anume le remăne neatinsă dreptul­ de apelă sau de oposițiune. Din contra, dacă sar acorda părți­loră dreptul­ de a ataca decisiuni ne­definitive, ar resulta uă mulțime de pre­judice și inconveniențe. Și anume, s’ar face nedreptate, mai alesă în civilă , părții adverse care, silită a se judeca dea dreptul­ în Ca­sațiune, ar perde beneficiulă unei in­­­stanție. Partea care ar face recursă, încă nu căștigă, căci, precumă apelulă în civilă, așia oposițiunea în criminală , se cercetază mai repede, decătu re­­cursură în Casațiune. In adeverii, art. 137, proc. crim.,­­zice că, oposițiunea se face către Camera de apusațiune care va statui asupră-i îndată ce o va pri­mi. Curtea de Casațiune nu e obligată de lege la asemenea urgență. Prin urmare, nu se înțelege ce interesă ară putea avea părțile a veni mai bine cu recursă decătă se mergá cu oposițiune. In fiine, e cu totulä ne esactüa dice ca­ anulările făcute după denund­area ministrului, conformă art. 41, n’ar pu*

Next