Romanulu, decembrie 1867 (Anul 11)

1867-12-03

1036 Lătra onorabilii alegetori ai colegiului 11 din districtul Brăila. ROMANIL! 3 DECEMBRE. eroi alo ipocrisi în timpii moderni, după ce înșielase tota Francia prin miraculosele séle străvestiri, schimbăndQ ia totQ pasulu și în totö momentulű haina, peruca, ba pînă și espresiunea figurei; aci generabil, aci episcopu, aci avocatu, aci neguțitoru;— căndă se regiu, în fine, pe paturu morții, chiămă unu preutQ și’i povesti pe targă și cu francheța tóté principsele vieței séle. Boerismulü actuală este Collet în agoniă: ele nu mai recurge acump, ca pînă mai al’altá-nerí, la felurite costume de tgrada de civilisațiune, de potrivita cu isoria, de saritare peste secoli, de de pasatare și mesuratu; ci se spovedesc © pe faclă dinaintea sacerdotelui, numită Națiune! Amti fi prelungit de a enumera aci tóte punturile acestei triste revelațiuni, care nu s’a sfîrșit m âncă, căci bezrăuula privilegiu este osânditö a nu scăpa de convulsiuni mortale și a nu’și da duhulQ în păstrarea Satanei, pînă ce uă adunare adeverata democratică nu va urca Dalule Mitropoliei pentru a’i cânta vecinica pomenire ! Ascultați însă măcar debutul confesiunii, maoarü primele vorbe ale marintelui pecătosu, măcariî suspinele întrerupte, cu cari începe, în așteptare ca ora supremă se'i smulgă din gădejc oribila esclaraațiune: nu mai sunt!.... Comunele se mișca! — strigă acuzau cu disperare boerismulu, pe care ílu amenință desvoltarea burgesieî urbane și a mojicilorui de prin sate josQ dară, jos! comunele! ele sunt „scoli de demagogii“ (1) Invețătura se lățesce! Obscurul el plebee începe a sei mai multă carte de eâtü clamimulQ patricianQ! Profesorii voescu a merge de’naintea beizadelei ora ! josQ dară, josu instrucțiunea publică ! Ea se asemănă „cu comisarii „estraordinari din Francia revoluționară din 1793!“ (2) Garda municipală prevesteșce armarea generală a țerei, care i se permită patului puscei a se rabírna pe curéua opincei! josQ dară, josQ garda municipală! Ea este idealulul lui Mazzini ! (3) Țeranul Q nu mai voesce ca se’la represinte în cameră spesatorii lui. Colegiul al IV-lea tinde a devenită realitate-----CumQ ? — Intreba cu indignațiune și cu disprețul iabului Jerra. „Fi-V8 are vorba ca reprepsintanții acestui colegiu se se té rafimat dintre țerani? Nu scriaö, póte ^se fiu și acesta! s’a mai încercată de,alțî miniștri astă sistemă; amu fi ^curioși se’lu vedem, încercatu și f,de miniștrii de sstă^îl“ (4?) Libertatea presei nu place boem ii) Țerra, No. 9. (2) Ibidem. (8) Ț4rra, No. 2. (4) Țdrra, No. 12. mulut nici chiar atunci căndu acesta ’i permite ca astăzi de a lovi democrația, căci elu simte forte bine că atacurile sale de bumbacQ nu sunt în stare nici măcar O de a sgăbia ce-itatea de granitu a adversarului! josQ daru, josQ libertatea presei! „Guvernulu are dreptulu și datoria de a face procese“ (1) In acestu modu, Iliabulu Țârța sfărâmă fără cruțare, <Jiua ’n-amia^a mare, și comuna, și instrucțiunea publică, și garda municipale, și armarea generale, și drepturile politice ale țeranului, și libertatea presei! Intregule edificiu democratice ale României nu mai existe în bolnava imaginațiune a muribundelui boerismű. Nu vă îngrijați însă de golulu ce va presinta acestu spectacole de desoluțiune. (jiariol) Terra vasei se’la umple, înălțândQ pe dărâmături liberale uă altă clădire, de uă arhitectură cu totul diferită, cu turnuri feudale și cu poduri spânzurate; un castelQ spaniolă, alu căruia plană nu s’a isprăvitQ âncă, darü din care ni se acordă deja plăcerea de a gusta de mai ’nainte unele detaliu, unele combinațiuni, unele lambrechinuri. Amu fostü boeri, éra ou popor Q; suntem boeri, éra nu popor Q; vomă fi boeri, éra nu poporQ! — acesta este tripla devisă, ce va fi înscrisă pe tote fațadele zidirii ce se proiecteză, precum pe fâșțada infernului lui Dante se citia: „lăsați tota speranța, voi cari intrați.“ .... Ne oprimi aci, reservând Q pentru uuraerulQ viitoru tocmai ponturile cele mai însemnate din confesiunea boerismului, anume principies ©, cu adjutorul cărora ^Üariula forța se încerca a reconstitui societatea română pe nesce base de totQ noue, vremQ se Z>cemQ de totQ vechie, împrumutate d'a dreptulű din legislațiunea indiană a castei brahmanilor, sau oelű pașinQ din Liber Feudorum ale imperatului Conrad. B. P. Haydeu, tidă, — dacă prin partidă se ’nțelege a fi pentru persone, — sunt însă pentru libertate și democrație. Suntü pentru libertate, — adecă, nu recunoscu nici unei puteri a Statului, nici tutuloru întrunite, dreptulu d’a viola libertatea individuale, libertatea religiósá,libertatea opiniunei, în care întră și acea a d’a o manifesta, nu recunoscu nici unei puteri ale Statului, nici tutuloru întrunite dreptulu d’a opri pe cetățiani de folosința proprietății Iore sau a-și permite veri unu actu arbitrariu în privință-le. — Nu recunoscu altă limită libertății individuale de către limită unde începe libertatea celorulalți: a face se se menție aceste limite, a asigura, ca alte cuvinte, libertatea, existinția și proprietatea fiecărui din guvernații sei, acesta este rolulu celă mai de căpetenie al Statului. Suntu pentru democrație, — adică nu recunoscu unei clase de ómeni numai dreptului d’a se o cupa de trebue publice, — ci dreptuti tutuloru d’a participa intr’unu morti directa sau indirectă, prin alegerea mandatarilor» sei la conducerea lore. Adaogă âncă diesercițiulu drepturi lorii politice ale cetățianului nu se mărginesce numai îni a-și da votulu pentru deputatulu lori și a ședea apoi inactivă și indiferenții, ci are dreptulu, și chiar și datoria a controla, a discuta și a combate prin presă și prin Întruniri, — neaperati fără a eși din limitele unei discuțiuni cuviinciose și a unei manifestațiuni pacinice, — modulă cumu trebuie publice sântă conduse. Numai actele eșite în urma unei discuțiuni așia Întinse potu presinta uă durată, uă stabilitate, — căci mai mulți participându la dânsele, — fiă ori cătu de indirectă participarea loră, mai mulți santu interesați la menținerea loru; numai aceste acte presinta uă mai mare garanțiă de dreptatea loră, — căci dacă nimerulu nu este totuid’auna dreptatea, este cel» pneinouă garanțiS că pasiune de persone. Și dacă n’aș fi avea înainte-mi esemplulu unoru asemenea pasiuni, n’aști face nimicii în astă privință, atâtu îmi pare a fi se-și uite cineva și datoria sa de deputată și demnitatea sa de omfi, conducîndu -se de densele. Nu înțelegu de câtă uă singură pasiune, aceia d’a face se ajungă la guvernă ideele și principiile sale; dară cândă aceste principii s’aru afla, a voi cineva se resterne pe cei ce le represintă numai pentru a le înlocui cu alte persone, și acesta pornită de ură sau afecțiuni personale, îmi pare a fi se știte că este trimisă în cameră a se ocupa de interesele țezei sale, oru nu de afecțiunele și urele personale, »-și uita, cu tină cuvânt și, datoria sa de deputată, este a se face instrumentul a unei persone, instrumentală aceluia ce’Iti voimă a aduce la putere și prin urmare a-și perde demnitatea sa de omu. Pentru mine deputatulu acela ce nu este condusa de câtă de uri și afecțiuni personale când a face oposițiune, este totu așa de servilă ca și guvernamentablu cel mai servilă, fără a avea nici măcaru scusa stabilității ce acesta din urmă pote da. Nu voi fi data pentru oposițiunile și luptele curată personale, precum și nu voi fi încă nici cu acele oposițiuni sistematice și de șicană, cu acele oposițiuni facțiase, căci rațiunea și esperiința ne spânii că acele oposițiuni nu au nici uă tărie. Un asemenea oposițiune, se lasă că asest în opinîunea publică pe celu ce o face, daru răcesce și ține éra indiferintä in luptele ce ea provoca și întreține; uă asemenea oposițiune isoletti camera de națiune și face a înceta raport dl ce trebue se resiste între ele și care singură dă viață și sufletu guvernului constituțională; uă asemenea oposițiune im face efectur unui strigfită în pustiu ce se perde fără a găsi unu eco în inima mininii. Decă însă nu voiți fi pentru acesta felu de oposițiuni, nu voim cădea, se înțelege de sine, și în estrema opusă, aceia a unui guvernămentalismă servil, căci efarâ de considerați unele de datorie ca deputată și de demnitate ca omu și care se aplica și pentru acesta casă ca și pentru cei ălalții, — unu asemenea sistema nu pute aduce decât rătăcirea și orbirea guvernului chiar și: a proba pe cineva sistematic și tot d’anna, a’i aproba chiorii cândă ai con ficțiunea că face rău, este singurul și mijlocii d’aiu perde. Afară de acesta unu guverna numai atunci este tare, numai atunci pote da actelorti sale acantărie morală care se se asiure durata, cândă sunte aprobate de deputați cari țUcându aveau curagiulti da ce nu, caci atunci éra veche în acele acte resultatulu unei convincțiuni, fiindu produsă alu indipendinței, și A au tăria cândă emană de la omeni luminați. A căuta adevărului și dreptatea cu fórte resbunătorti, și că, de s’ar sei despre țiutiti din causa dimitaie, tă ar otrăvi. — Doctorale, amantulu baronei ? imî place a crede, câ nu ’nțelegi valorea cuvintel oru ce spui. — Ba da! respunse ea c’uă’ndărep* nte să copilăriască; ^îeii amanturi. Astăfeiu numescă eu pe aceia care iubesce p’uă persona pe care ar trebui s’o respectesc. Esci orbă pentru a nu vede acesta? esc! surdo de n’ai audita acea-a ce s’a petrecută într’uă orecare nópte? .... — Taci, domnîși0ra, acea-a ce voiese! a’mî da se ’nțelegti este odiosu: se presupui unui cereu, în visita unui doctore tată bolnavă. Ore juna dumitaie imaginațiune este deja demo* ralisată? Ea plecă capuia făr’a respunde nfflicu, ș'antendoul tăcurămQ. Mă găndiră la acea-a ce’mi*sss6 și mi se păru ;’o înțelegu* Ea n'acusase pa barana că respundea la simp’ scumpatate și consciință și a’lu susțină din tóte puterile sale cândă ’la găsită, abstracțiune făcăndă de persone, — acesta este, cu unu cuventu, cea mai de căpetenie datorie a unui deputată care are consciința datorii sale și respectur a demnității lui de omu. Dăcă acestea suptti principiile și vederile a-stră, voie considera ca cea mai mare onore a mă face representantulii acestora idei, — cântându mai multă pe buna voință ce mi-ați arătată totu d’auna, și consciința datorii ce acésta sarcină îmi impune, decâtă pe meritele mele. AL Giani, D-lui Redactare ale pianului ROMÂNULU Domnule, sau libertatea a cere, In colónele diariului ce redactați, vă grațiosă ospitalitate pentru publicarea aneciatei mici scrieri politice, ce am onore a ve adresa. Unii înduciți mobilii me împinge a face acestu pasă. 1. Pătrunsă de principiile pe cari trebue se se fondeze și se se consolida regimul« intr’adeverfi constituționale, se declară în contra indiferenței în materie politică. Fără îndoială, nu toți cetățenii sunt chemați a participa într’un modă directă și continuă la acțiunea politică; toți aceia însă pe cari legea îl investă cu unu dreptu, au datoria de a areta cari suntu credințele, vederile și cerințele lor.— Astafelă se formeza spiritul publică și guvernală și societatea ajungă a avea consciință de ceea ce suntö. 2. Nu suntu împinsă de o sete estremă de a dobândi mă locă pe bancile Represintațiunii naționale. — Unei asemenea sete, se dă la generală satisfacțiune prin alte căi și alte mij’loce de cătu acelea ce ’mi am impusă obligațiunea de a urmări.— Suntu însă persone ce am avută indulgința de a pronunța și numele meu printre numele acelora ce le ar fi permisă a se găndi, a ocupa mă locă. In viitorea Adunare. Acesta îmi impune îndatorirea de a me face tutuloru cu lămurire cunoscuta, de a me afirma (ca se me servo cu o espresiune consacrată) într’una modö categorică pentru ca speranțele ce s’ar putea concepe înainte asupra liniei mele de purtare, se nu fiu însoțite in urmă de desilusinnl. Anecista scriere, domnule Redactore, a fost« concepută și imprimată anulă trecută cu ocasiunea alegeriloru trecute. Citindu-o acum si, n’am fi avută a adăoga sau a scote dintr’insa nici uă ideie, nici uă trasă. In interesulu adeverului me simțit însă datoră a constata ună factu. Uă modificare pare a se fi introdusa în ideiele partitului ală căria principala organi este Romănulnumintele infame ale doctorelui, și cată despre dînsu, după facia lui de satirfi, după tonală lui obrasnicu și după libertatea ce avea n castel», îlu credeamu capabile de ori ce. Insă nu puteamă dela că se ’ntrebă pe Azot asupra unui subiecte, atătu de delicata, ș’o întrebai» numai dacă nu plingea pe intrega sea, care era astfel supusă batjocurilor« unui omu atătu de neplăcută ca Malasoffio, — ce voia să se iei« din tote aste? respunse ea. Când îți fie aceaa ce’mi trese prin capă, îmi respunzi prin injurie ! Nu seifi de câtă ună lucru: dacă nu iubesci p’estă femeie, o plîngu, dac’o iubesc, o acasă ș’o desprețiuiescu. — N’o iubescu, ți-o fură pe onore. Nu m’am gândit și nu mă voi găndi nici vădată la dînsa. — Atunci, Dmmnetrenlu iei s’o ierte pentru câine urasce, și alde se chemu lapte la Villards-Boubières, mi-e fume și sete. Suntu la ordinile dumitale. Ea trecu ’nainte și eșiramu din pădurea de mestacănî. (Va urma.) Maurice Sand, feiu de drumuri, <îise ea ridonde. Ai Sânta Parmenia și cu episcopul mie nu vom veni se mă caute aci. Sunte forte mulțumite de d-ta, profesorule meu! Esc forte drăguți și te iubescâ mulții! Nu’î respunseiu. — Acesta te supără?Ce? — Că te iubesci ? — Ba nu! — Da dumniata naS iubesci ? — Cum se pótase n’am utn afecțiune mare pentru un copilă alatu de inteliginte ș’arăta de silitére ca d-t ®. — Vorbesc! totü dcena de spiritulu meu, și nici vădată de facia mea, dise ea aruncându frunze Ia piteu, și uităndu-se după ele. — Pentru că nu’mî este permisă a soi dacă esc frum jșică sau urîtă, țUseiii la rânduiți mei rupendu vregeu- i rele uscate pentru a’mi dauă confenință. I — Și cine nu’ți permite? dna de Valsenestre? ! De n’ar fi fost a Încrederea ce cățiva din onorar, locuitori ai acelai district« au bine-voitu a’mi areta, — ca avocate, — căndu a fostă vorba de interesele foră private; de n’ar fi fostă consiliului câtorăva stimabile persone din colegiulfi d-ve tră, și de n’aști fi avuta consciința datoriei ce atesta sarcină îmi impune, n’aști fi avuta curagiulu a’mi pune, procurați vă făcu, candidatura mea de;, deputată la acestu onorabile colegiu. întrebarea însă ce aveți dreptu în a’maî face în urma unei asemene propuneri este acea ce d’a vă spune de ce partid« suntu. Nu suntu, dioru, de nici vă parii) No. 13 și 15. — Nu, daru posițiunea mea in casă. —— A! Ei bine! în acest moment, nu mai suntemti în casă! nu poți se’ți rîdicî nașu și se’mî spui ce gândesc! despre obrajulu meu ! —- Ce folos«? — Pentru ca se sciu cine are dreptate, tata sért vitrega mea: unui îi dice că n’a vetjufit nici vădată ceva atățti de frumos, ca mine și alta nimica atătti de prîtii. — Barena se bsiala, — Adevărată ? Z*se ea c’vă cracă mișcare de cocheteria ce-o făcu încăntatare ? S’apoi adăugă: — Care găsesci că e mai frumósa, baréna seu eu? — Frumuseția dumitale nu se póte compara cu frumuseția iei; disminala escută fată tînară și baróne este că femeia deja matură............ — N’are de cătu doue ti^d și sese de ani! — Se póte, daru sufere și d’acea a facia iei e așia de obosită, póte se fiă dreptatea. Afară de acesta numai cu acestă modu d’a guverna se póte întrețină unu raportă între națiune și corpurile Statului, — raportă ce nu trebue se Incetese d’a esista pentru oricine voieade a guverna interesele publice, érti nu a dispune de dânsele; raportă ce trebue se estate pentru ca fiecare din puterile Statului, se țină conții în lucrările sale de acésta opiniune publică ca nu înăbuși să se se manifeste altă-felui de cătui ca opiniune. Se lăsăm« opiniunea publică a se manifesta prin discuțiune și se ținemu contu de dânsa, dacă nu voîmti se se manifeste prin revoluțiune; se lăsăm ti pe omen! se discute fățișiu dacă nu voîmti se completesc în secretă, nu este numai libertatea care o reclamă, ci interusuții ordine! chiar și. Condusă de aceste principii votă intra în luptă, dacă veți bine-voi a-mi arăta încrederea d vóstra, fără nici uă ! — Da, se usucă de amore pentru domniata. Nu ți-a mărturită iubirea iei mai demai în clasă? — Nu, domnișiară, nu e asta! — Ți-a spusă câ’i faci curte? — Gumă de aci! acesta ? tjiscifi, nu erei acolo? — Par’că am nevoie se fiu undeva pentru a iei ce se ții ce ? Nu suntu őre unu dracă? — Nu căci aî fi trebuită se înțelegi că biata femeie vorbia într’aiurea și mi spunea se nu mă mai găndescu la dîiasa. Rugămintea era fórte ridicolă, dară speră, domnifiaru, ca nu’I ai făcatu nici uau felă de alusinie în astă privință, germana nenorocită este destulă de prinsă! •— 0i «’am iști și nu voiă nimica. Fii liniștita. Nu voioscu se te facă a fi gonită de baronu și ucisă de doctore. — Ce spui? — fricti oă Italianulă este narantuiu vitregei mele, că ele e fórte gelosn. _______