Romanulu, iulie 1868 (Anul 12)
1868-07-01
556 ROMANULUI IULIE 1868 mare împedicare politică. In acea epocă una mare publicista-filosofica, Jean Reynaud, criticăndu c’uă logică ageră pe legislatorii din Palatul Bourbon, se dicea într’unu articlu din noua Enciclopedie: — Dacă voiți ca negreșitu se imitați pe Englitera, bine-voiți celü pricinii a o ’nțelege. In Englitera, ambele Camere represintă boue interese, căndu ambele vostre Camere represintă una singură ș același interesă, avuția; fi ’n acestă privință două sau trei sute de franci de imposită mai multă nu schimbă natura lucrului. Voiți două Camere? Pune-ți într’ una pe represintanții proprietății și a ceal-altă p’acei ai poporului, ș’astă-felă pate că noua regalitate puindu-se mijlocitate între aceste două manifestări ale trebuințelor naționale va asigura progresul în pace. — Insă acolo ca ș’aci partitele cele vechi erau surde; acolo ca ș’aci nu ’ncăpea în ele cuvintele înțelepciunii și preferară a se preface că daă satisfacere tutoră intereseloră prin acea îndouită represintațiune căndă în realitate nu tăceau de cătă a îndoui represintațiunea pentru clasa domnitore In acesta orică încăpăținare a guvernului de la Iulie 1830 era semența revoluțiunii de la Fevruarie 1848. Dacă va voi cineva a face bilanțială Camerei patriloră suptă domnia regelui Filip, ar vede că ea n’a servită decătă spră a respinge căte-va legi folositore, între cari acea a a despărțirei căsătorielor, votată de Camera deputațiloră ș’a amâna reformele cele mai arginți. Și cu tote aceste, nulitatea acelui Senată fu astăferă în cătă la 24 Fevruariă nimene, dară asolută nimene, nu ș’a adusă aminte că era uă Cameră a patriloră; poporul ă a desarmată garda de la Luxemburg, dară a uitată pe legislatorii din Palatului Medicis; și sera, guvernul provisoriă care disolvase Camera deputaților, uitase cu totulă Camera pairiloră; multă mai tărâiiă, ea fu suprimată printr’ună adaosă între linie. Cu opt ani nainte Lamennais îl numise „loculă esementeioră.“ Ar fi fostă cineva în dreptă a crede că după încercări atătă de decisive nu se va mai vede în Francia două Camere. Și cu tote aceste, Senatulă fu restaurată cu Imperiulă. Și mirarea este cu atătă mai mare cu cătă Senatul Sânteiului Imperiu nu lăsase suvenire plăcute. Napoleone I adisă de densulă. — Senatulă s’a ’nscrisă prin propria seamănâ în insominia istoriei. Italia și Belgia au și densele Senaturi; în cea d’ânteiă Senatorii sunt numiți de rege și cea d a doua suntă aleși, dară în ambele aceste țeze numai pitulindu-se, aă putută face se Ii se este a loră esistință. In România, Senatulă are acesta mai particulariă că întrunesce tóte desavantagiele ce s’aă vedută în cele-l alte țere, fără se fi aretată pîn’aci în că ar putea fi folositoră. Cumă la noi nu mai este privilegiulă claseloră, Senatulă nu putea fi compusă de priveleghiați. Gumă n’amă avută nici uă dată nici feudalitate nici nobilime, nu putemă compune uărenată de seniori și principi ca și Germania, de personagie nobile di n Spania și Portugalia. N’avemă cumă diferămă, nici somități militare seu civile, căci starea nostră politică nu numai că ne a oprită pîn’acumă d’a le produce, dară ancă ea contribui mai multă a încovoia caracterele și ’n cei din urmă ani aleși întina, nu represintă, cumă diserămă, nici interesele proprietății, căci ele suntă față atătă de puterică represintate pi Cameră. In ori ce casă, voindă se ședea Senatului acestă din urmă curentă d’a fi, adică d’a represintă proprietatea cea mare, acesta făcu că colegiurile se restrînseră forte, că numerală celoră în dreptă d’a fi aleși se restrînse asemene ș’astu-feră, prin acestă restrîngere alegători și aleșii fură în parte lipsiți de suflarea spiritului publică, ceea ce este mă rea și putemă duce ună viciă radicale. Intr’că di, pe la 1851, în Adunarea legiuitorie a Franței, vorbindu-se despre revisiunea Constituțiunii, generaliulu Cavaignacolise: — Sciți de ce nu voimănă a doua Cameră? Fiindă c’o se ve duceți toți acolo se ve baricadați contra nostră spre a ucide libertatea, și noi voimă se ve avemă aci în faciă spre a ve combate. Aceaa de care Cavaignac se temea în Francia s’a făcută în România. Boiăriî cei nouă și căți-va din cei vechi, inimicii libertăți, ș’amicii trecutesoră regime, toți acei carii în loc d’a lucra pentru desvoltarea nouiloră instituțiunî nu cu getă de cătă a readuce poporală romănă la domniele ospodariale, s’aă grămădită în Senată. S’a crezută că se va găsi în alegere nă chiăzășiă; însă cumă colegiele suntă forte restrînse, cumă numerul aceloră în dreptă este asemene forte restrînsă, cumă înșiî alegătorii nu s’aă ocupată de alegerile Senatorilor, ci numai d’acele ale deputaților, și candidații aă preferită a lupta mai bine pentru mandatulă de deputată de cătă pentru acelua de Senatoră, tote aceste făcură că Senatulă nu s’a putută compune de cătă cu ce-a fostă respinsă din colegiele pentru Cameră, și d’aceaa și resultatulă fu că vodurămă întruniți boiăriî cei moi cu boiăriî cei vechi, pe d. Nicolae Ionescu, cu d. Ion Manu și pe d. Costa-Foru cu d. N. Cretzulescu spre a lovi Adunarea deputațiloră în spiritură și chiară în drepturile iei, ș’a se încerca se ie puterea din măna națiunii și s’o redea lordiloră nouă și vechi din casa Bărcănescu. Acestă parte a desbaterii, cere udă ore care desvoltare și acestă articlu fiindă deja prea lungă, suntemă siliți s’o lăsămă pentru mine. D. Doctoră în dreptă Bacaloglu, ne face cunoscută că nu împlinesce condițiunile cerute de lege pentru a fi Senatore, căci nu are 6 ani de esercitare a profesiunii sale, ci numai 5. Asemene d. G. Hagi-Anghel,’ ne face cunoscută că pentru causă de sănetate nu póte primi mandatură de Senatore, d’aprope d’a se refui în numerariu, sau a fi justificate în regula pînă la finele lunei Iuliu viitorii. Totuși întrunit casa sén întrariuli la 1 Iulifiveț,î înainta la ministerű procesulă-verbale relative la situațiunea în care ați găsită debitul și creditulu trimestrului de Iulie 1867. Cândă și după acesta epocă ară sta rămășițe pendințî, vețî insiste în persană (în sera de 31 Iulie) pentru a fi soldate de di casieră cu propriele séle resurse, și eliberându-î cuvenitele recepție, conform ordinului No. 31.905 din 1866, ceri este dată, va încheia definitivă partida acelui trimestru, care se va legalisa de d-vostră și casieră. Sumele rămase asupră’î, conformă art. 23 din legea de percepțiune, se voră transforma intr’uă partidă de ordine suptă acestă titlu „Gomptulă rămășițeloră trimestrului Iuliă cu comptabilii județului“ pe care o va debita cu rămășițele ce să privesce personală și o credita cu împlinirile efectuate treptată spre despăgubirea sea. După terminarea verificărea, veți lăsa copie după acestă ordină d-lui casieră, spre norma mea. Primiți, domnule prefectă, încredințarea considerațiunei mele, Ministru de finance, I. C. Brătianu. Monitoriulă publică aci modelele de procese verbale citate în circulariă. Circulară către toți d-nii prefecți. Domnule prefecții. Termenul de 9 luni, acordată de legea de percepțiune (de la 26 Mai 1867) pentru justificarea împlinirea debitului trimestrului de Iulie 1867, se împlinesce la 30 luniu curentă. Vă invită, domnule prefectă, ca, în interesul regularității financelară țării, se procedau în personă cu ună membru al comitetului permaninte și cu controlorul districtului, a constata după registrele casieriei (No. 6 și 7) datoria trimestrului de Iuliă 1867. Și împlinirile efectuate în comptulă acelui trimestru pînă la finele lunei curente, inehiciândă profesură-verbala ad-hocă, după formula rulă anexată aci, in trei exemplare: unulă pentru casieria generale, altulă pentru prefectură și celă d’ală treilea se va înainta ministerului in termenă de 5 dile de de la terminarea operațiunei. După închinarea acestui proces, comisiunea va face se se închidă și se se legafiseze partida acestui trimestru daca împlinirile voră fi equilibrată debitul ă seă. In casulă căndă debitulă acestui trimestru mar fi acoperită, și ar esiste rămășițe, ve invită, domnule prefectă, a stărui PROCESULU UCIGAȘILORU PRINCIPELUI MIHAIL OBRENOVICI. Tribunalului de anteia instanță de la Belgrad. Luptă președința d-lui Nicolae Stoianovici, înlocuitorul d-lui Constantin Dragatinovici, președinte, care a făcută parte din comisiunea de anchetă. Audiența de la 26 iuniu. Acestă tribunală se compune d’ună președinte, de trei judecători, dintre cari unulă îndeplinesco funcțiunile de ministerul publică, și de ună secretară-grefieriă. Nici unulă din acești magistrați nu e în uniformă, și nu este de prisosă a oserva, pentru cititoriul francesc, că președintele are mustăți lungi sure, și că asesorii au barba întrega. Acusațiî aă dreptul ă d’a propune recusarea unui judecătore, și tribunalulă statueza în astă privință. In timpurile ordinari, judecățile tribunalului de ânteia instanță potă fi apelate, însă în acestă momentă, Belgradul, fiindă în stare de asediu, sentința ce se va da, va fi executorie fără nici ună altă recursă pentru condamnați decătă grațiarea. Curtea de Casațiune nu pate treta asupra cestiunea în nici uă privință, nici chiară din puntură de vedere ală formei. Ministerială publică nare nici elă dreptură de apelă. Se mai aolămă ancă că acusațiî maă apărătorî, cu tote aste suntă avocați în Serbia (chiară între acusațî suntă doai), însă nu potă pleda in procesă criminale suptă regim șle stăreî de asediu. Asemene audiințele tribunalului de ânteia instanță, judecăndă în procesă criminale, suntă în limpă ordinară publice, însă nu suntă astăfelă suptă regimele militară. In acesta afacere s’a făcută escepțiune pentru a oferi mai multe garanții, și încă pentru ca poporațiunea se potă manifesta mai in cunoscință de causă simțimentele de indignațiune de carte mișcată. Mersul ă urmată la audiența a fostă următoailă: Grefieruid citesc o actulă de acusare și să însociescă de orecari păreri: elă citesce apoi declarările doctorilor, constatăndă asasinatură și procesulă verbale închiriată chiară la loculă crimei. Se procede in inc la interogatoriulă acusațiloră .Acestă interogatoriu e urmată de citirea declarărilor acusațiloră făcute în sirapulu instrucțiunei, chiară căndă ei stăruiescă in declarările lor, ceea ce este în casuță de faciă. Se iiicemu ună curentă acumă asupra instalării materiale a tribunalului chiamată a judeca pe ucigașii principelui Mihail. Nici uă sală d’ale Palatului de Justiție nefiindă destulă de mare pentru a putea conține, pe magistrați, pe acusați, pe păzitorii lor, și pe publică, tribunalulă a fost instalată întru o sulă mare, în fundul unei curți atîrnîndă de prefectura poliției. S’aă redicată doue tribune de lemnă lângă zidă: una pentru judecători, alta la stingă, fiindu-se de cea a judecătorilor, pentru acusațî. De jură împrejură sunt așezate saune pentru notabilitățile orașiului și ale țerei și pucină mai departe la drepta și la stînga bance pentru publică. Pereții sunt acoperiți de crăci de tesă; alte crăci atîrnate de grinde transversale ascundă vederea acoperemântului. Pe biuroulă președintelui se vede uă cruce de bronză aurită, un Evangelie ș uă luminare de corá. Pe uă mică masă la stînga biuroului sunt aședate lădile sigilate în cari sunt închise actele judecății. In fine uă altă mică masă, pusă dinaintea biuroului a fost pusă la disposițiunea unui stenografă serba, care lucreza pentru diaricle de la Belgrad Tribuna acusaților, nu conține decătă uă singură bancă care póte conținea abia sase persone; de aceaa toți acusații stau în piciore. Ei intră în sală mnulă căte unulă la nouă ore puntd; ei dă la piciore lanțțuri grele de seră cari zăbovescc forte multă mersură sară și pe cari le ridica printruă sfera cu măncie rămase libere. Ei suntă trei-spre-dece, și unulă singură dintre dînșiî portă costumulă serbescă, o ună bictă țerană din nuscimă carinată care pare a fi jucată ună rolă destulă de neasemnată și care nu va fi póte osénditű la morte. Acesta și încă ună altulă d’a cărui nume nu’mî aducă aminte aă uă fisionomiă blăndă; ei pară mai multă nerociî, ca se mă servescă d’ună termenă trivială care exprimă însă bine cugetarea mea, decătărei, dară printre concusații sei suntă patru sau cinci cari respiră crimă și ferocitatea prin toți perii. Constantin Radovanovici, în vârstă de patru-zeci de ani, pe care fratele seu Pavelă lea chiămată anume de la Chabazzo pentru „a face lovitură,“ pentru a triumfa de neotărîrea complicilor ă sei, și care n adeveră a trasă celă d’ânteiă asupra principelui Constantin Radovanovicî e spăimentătură de redută; elă este naltă, puterică, d’nă statură de hoită de drumă mare; elă are mănașă de vulture, cu nări largi, cu obrajii săpați, cu umerii obrazului eșiți afară, ochii depărtați, d’ună căpriă străbătătoră, scânteietori, cu nesecluciri de bufniță; elă șă de dreptă și fermă pare c’ar fi pe banca judecătorilor d; elă susține fără păli privirea revoltată a publicului; e uă ființă idosă, respingătóre, e4 uă fiară sălbatică. Elă a ciunteză și măcelărită lada principelui cu loviture de cuțitură. Fratele soă George, in vârstă de trei-docî de ani, condamnată uă dhmóra pentru banderulă, are uă fisionomiă destulă de fina, aprópe distinsă. Elă e blondă, trăseturile fociei lui sunt forte regulate, ș’aru putea fi interesantă pentru aceea ce ară crede că elă în fapta cea făcută s’a supusă influinței fraților ă sei și dacă n’ar arăta la audiență uă linișce arătă de perfectă ș’uă asigurare atătă de nalterată încătă nu S’ară putea putea presupune în adeveră că este timidă sau fricosă. El își petrece timpul, răsucindu’șî mustățile cu aerulă celă mai linișcită din lume. Cu totul din contra, fratele să, Pavelă, avocatură, însărcinată de afaceri ale principelui Alexandru Kara-Georgievici adeveratulă capă, sufletulă, organisatorele acestui complotă, Pavelă Radovanovici, pare a fi prada celei mai vine emoțiuni, mănele lui crispare stângă cu convulsiune nă batistă cu care-șî șterge necontenită fruntea, facla, gătulă. Est e mică, slabă, cu ochii afundați cu barba întrega și negru; se simte că la olű inteligința este mai vine și mai puterică decătă materia. Corpul ăscă cade suptă greutatea emoțiunilor trecute și a perspectivei finale. Insă lumina mai strălucesce încă suptă pleapa pe care o nehide. Iîlă a mărturisită însă totă, și mărturesce ș’acumă, trebue însă adice că’î este peste putință a tăgădui în facia mărturirilor, complicilor ă sei ș’a probeloră găsite chiară la locuința sea. Cu tóte aste suntă âncă surprinsă de aceste mărturirî, căci după legile serbe, uă ucigașiă nu este osendită la marte decătă atunci căndă mărturesce crima sea; dacă néga necontenită, nu pate fi condemnată de cătă la douăzeci de ani de munci silnice, afară numai dacă a fostă prinsă pe faptă, pate că in procesulă actuale, îărturirea seui nemărturirea n’aduce nici uă schimbare în osenda, căci familia Radovanovicî trebue se scie ce se crede în astă privință, doar Radovanovici fiind avocați. Al douile avocată al familiei este Lyubomir Radovanovicî, în vârstă de trei-zzecî și trei de ani, condemnată deja pentru falsă la zece ani de mehisare. Acesta e grasă și grasă, și facia lui trebuia se fiă obicinuită veselă; însă frica contracteza ar fi mușchii lui, buzele lui tremură, ochiulu lui clipesce. Se vede că bestia e îmblînizită și vede viitorul ă scăună viitorii de două sau trei Jile) cu groza. Din acești patru frați, nu este nici unulă care se fi voită a justifica crima loră prin necesitatea d’a resbma onórea unei surori, acesta fabulă odiosă, care S’a acreditată cu atăta ușiurință, n’are nici ună felă de temeiă, nici unulă din Radovanovicî, nici unulă din acusațî n’a făcută nici alusiune la un asemene resbunare; acesta e uă poveste inventată de un corespondinte de la Viena, de care nu trebue se remăte urmă. Toți concusații actuali (țjică actuali, pentru că este că a două semă destinată a fi judecată pucină mai tărdiă) recunoscă d’uă potrivă că lucra în interesulă principelui Alesandru Kara-Georgievici; anulă singură dintre dînșiî motiveza crimarea prin motive de resburare personale. Elă se numesce Lazar Mărini și e în vârstă de cinc-zecî și trei de ani, elă era încă anulă trecută magistrată în provincie, căndă fu acusată d’așî fi ucisă femeia; elă își negă crima și fu condamnată la douo-zecî de ani de munci silnice; însă elă se pretindea nevinovată înainte ca și după procesă, ș’a ucisă, dice elă, pentru că principele nu voia ai face grația. Elă are fórte multă tipulă evreiescă. Elă a ucisă pe domna Anka Constantinovici. Participarea sea la crimă este causa directă a arestărei directorelui muncitoră silnice de la Topolder, care’lă lăsa liberă d’a eși, aceste funcționară, rudă a Kara-Georgieviciloră, face parte din a doua seriă de acuzațî, pîn’acumă eră a negată totă; era singurulă care nega, însă circulă zgomotulă că de ieri a intrată și elă pe calea mărtuririloră; ele rerunesc ca primită s’a ’mpărțită la ucigași oă sumă de 10 mii de galbeni. Dară de la cine a primit-o ? nu se scie âncă. Stancil Boghici, care a sevârșită atentatulă împreună cu Măriei, George și Constantin Radovanovici, este ună betrănă mare de șase-seci la șase-cjeci-și-i’incî de ani; condamnată uă dinioră pentru bancherută, elă e naltă și nu slujesce compania de refacători în care se află. Perulă și barba lui albă daă chiară uăspresiune și mai tragică asprime a trăseturiloră fecieî lui arsă de sare. El este singurul spate a cărui fisionomie are ună caracteră adeverată orientale. Mai trebue a menționa încă printre acusațî pe Sima Nenadovici, vechiă oficiăriă în serviciul serbesed și austriacă, fratele principesei Alesandru Kara Georgievicî; el are numai treizzeci de ani și crima nu este întipărită pe persona lui ca pe toți concusații sei; fisionomii lui, mai puțini corectă decâtă a lui George Radovanovicî, e însă mai puțină respingetóre: elă nu aréto atâtă sumeție și cinismă, insă nici nu semana cu tigrulu scă cu iena, are ceva de la lupă și de la vulpe. Elă este pre cumă cochetă și purta cărarea în mijloculă frunții; crima lui este d’a fi împărțită bani ucigașiloră: elă nega, însă mărturisesce că a cunoscută complotură. Cându vomă mai cita încă pe Vidore Ivkovicî, vechiă funcționară destituită, care, după ce contribui cu activitate la căderea Kara Georgievicilor, conspira acumă pentru dînșiî și se însărcinase a ucide pe miniștri principelui Mihhailo, putemă se tăcemă asupra celorălalțî cinci acuzațî, ale căror d antecedinte, posițiune sociale și fisionomie n’aă nimică de ’nsemnată. Se constatămă însă că printre acești criminali pe cari poporațiunea sârbă îi urgisesce și cari ară fi sfișiațî intr’uă clipă dac’ară fi lăsați în puterea mulțimei, nu este decâtă unulă, unulă singură care arétaarecare părere de reă: este unulă din aceea pe cari nu ’i amă numită; elă plânge, însă acesta se fiă óre căință? este permisă d’a se indoui, căci se silesce câtă pute ași reținea lacrimile. (Va urma) Tournalis des debats (4 Iulie).