Romanulu, iulie 1868 (Anul 12)

1868-07-01

556 ROMANULU­I IULIE 1868 mare împedicare politică. In acea epocă una mare publicista-filosofica, Jean Reynaud, criticăndu c’uă lo­gică ageră pe legislatorii din Pa­­latul­ Bourbon, se dicea într’unu articlu din noua Enciclopedie: — Dacă voiți ca negreșitu se imi­tați pe Englitera, bine-voiți celü pri­cinii a o ’nțelege. In Englitera, ambele Camere represintă boue in­terese, căndu ambele vostre Camere represintă una singură ș acela­și in­teresă, avuția; fi ’n acestă privință două sau trei sute de franci de im­­posită mai multă nu schimbă na­tura lucrului. Voiți două Camere? Pune-ți într’ una pe represintanții proprietății și a cea­l-altă p’acei ai poporului, ș’astă-felă pate că noua regalitate puindu-se mijlocitate în­tre aceste două manifestări ale tre­­buințelor­ naționale va asigura pro­gresul­ în pace. — Insă acolo ca ș’aci partitele cele vechi erau surde; acolo ca ș’aci nu ’ncăpea în ele cuvintele înțelepciunii și preferară a se preface că d­aă sa­tisfacere tutoră intereseloră prin acea îndouită represintațiune căndă în rea­litate nu tăceau de cătă a îndoui re­­presintațiunea pentru clasa domnitore In acesta orică încăpăținare a gu­vernului de la Iulie 1830 era se­­mența revoluțiunii de la Fevruarie 1848. Dacă va voi cine­va a face bi­­lanțială Camerei patriloră suptă dom­nia regelui Filip, ar vede că ea n’a servită decătă spră a respinge căte-va legi folosi­tore, între cari acea­ a a despărțirei căsătorielor, votată de Camera deputațiloră ș’a amâna re­formele cele mai arginți. Și cu tote aceste, nulitatea acelui Senată fu astă­­feră în cătă la 24 Fevruariă nimene, dară asolută nimene, nu ș’a adusă aminte că era uă Cameră a patri­loră; popor­ul ă a desarmată garda de la Luxemburg, dară a uitată pe legislatorii din Palatului Medic­is; și sera, guvernul­ provisoriă care di­­solvase Camera deputaților, uita­se cu totulă Camera pairiloră; multă mai tărâiiă, ea fu suprimată printr’ună adaosă între linie. Cu opt­ ani nainte Lamennais îl­ numise „loculă esementeioră.“ Ar fi fostă cine­va în dreptă a crede că după încercări atătă de decisive nu se va mai vede în Francia două Camere. Și cu tote aceste, Se­natul­ă fu restaurată cu Imperiulă. Și mirarea este cu atătă mai mare cu cătă Senatul S­ânteiului Imperiu nu lăsase suvenire plăcute. Napo­leone I a­disă de densulă. — Se­natulă s’a ’nscrisă prin propria sea­mănâ în insominia istoriei. Italia și Belgia au și densele Se­naturi; în cea d’ânteiă Senatorii sunt­ numiți de rege și cea d a doua suntă aleși, dară în ambele aceste țeze numai pitulindu-se, aă putută face se Ii se este a loră esistință. In România, Senatulă are acesta mai particulariă că întrunesce tóte desavantagiele ce s’aă vedută în cele-l­ alte țere, fără se fi aretată pîn’aci în că ar putea fi folositoră. Cumă la noi nu mai este privile­­giulă claseloră, Senatulă nu putea fi compusă de priveleghiați. Gumă n’amă avută nici uă dată nici feu­­dalitate nici nobilime, nu putemă compune u­ă­renată de seniori și principi ca și Germania, de perso­­nagie nobile di n­ Spania și Por­tugalia. N’avemă cumă diferămă, nici somități militare seu civile, căci starea nostră politică nu numai că ne a oprită pîn’acumă d’a le pro­duce, dară ancă ea contribui mai multă a încovoia caracterele și ’n cei din urmă ani ale­și întina, nu represintă, cumă diserămă, nici in­teresele proprietății, căci ele suntă față atătă de puterică represintate pi Cameră. In ori ce casă, voindă se ședea Senatului acestă din urmă curentă d’a fi, adică d’a represintă proprietatea cea mare, acesta făcu că colegiurile se restrînseră forte, că numerală celoră în dreptă d’a fi aleși se restrînse asemene ș’astu-feră, prin acestă restrîngere alegători și aleșii fură în parte lipsiți de suflarea spiritului publică, cee­a ce este m­ă rea și putemă duce ună viciă radicale. Intr’că di, pe la 1851, în Adu­narea legiuitorie a Franței, vorbin­­du-se despre revisiunea Constitu­­țiunii, generaliulu Cavaignac­olise: — Sciți de ce nu voimă­nă a doua Cameră? Fiindă c’o se ve duceți toți acolo se ve baricadați contra nostră spre a ucide libertatea, și noi voimă se ve avemă aci în faciă spre a ve combate. Acea­a de care Cavaignac se temea în Francia s’a făcută în România. Boiăriî cei nouă și căți-va din cei vechi, inimicii libertăți, ș’a­­micii trecutesoră regime, toți acei carii în loc­ d’a lucra pentru des­voltarea nouiloră instituțiunî nu cu getă de cătă a readuce poporală romănă la domniele ospodariale, s’aă grămădită în Senată. S’a crezută că se va găsi în alegere nă chiă­­zășiă; însă cumă colegiele suntă forte restrînse, cumă numerul a­ce­­loră în dreptă este asemene forte restrînsă, cumă înșiî alegătorii nu s’aă ocupată de alegerile Senatori­­lor, ci numai d’acele ale deputați­­lor, și candidații aă preferită a lupta mai bine pentru mandatulă de de­putată de cătă pentru acelu­a de Senator­ă, tote aceste făcură că Se­natulă nu s’a putută compune de cătă cu ce-a fostă respinsă din co­legiele pentru Cameră, și d’acea­a și resultatulă fu că vodurămă în­truniți boiăriî cei m­oi cu boiăriî cei vechi, pe d. Nicolae Ionescu, cu d. Ion Manu și pe d. Costa-Foru cu d. N. Cretzulescu spre a lovi Adunarea deputațiloră în spiritură și chiară în drepturile iei, ș’a se încerca se ie puterea din măna na­țiunii și s’o redea lordiloră nouă și vechi din casa Bărcănescu. Acestă parte a desbaterii, cere udă ore care desvoltare și acestă articlu fiindă deja prea lungă, suntemă si­liți s’o lăsă­mă pentru mine. D. Doctoră în dreptă Bacaloglu, ne face cunoscută că nu împlinesce condițiunile cerute de lege pentru a fi Senatore, căci nu are 6 ani de esercitare a profesiunii sale, ci nu­mai 5. Asemene d. G. Hagi-Anghel,’ ne face cunoscută că pentru causă de sănetate nu póte primi mandatură de Senatore, d’aprope d’a se refui în numerariu, sau a fi justificate în regula pînă la finele lunei Iu­­liu viitorii. Totuși întrunit casa sén întrariuli la 1 Iulifi­veț,î înainta la ministerű procesulă-ver­­bale relative la situațiunea în care ați gă­sită debitul­ și creditulu trimestrului de Iu­­lie 1867. Cândă și după acesta epocă ară sta ră­mășițe pendințî, vețî insiste în persană (în sera de 31 Iulie) pentru a fi soldate de di casieră cu propriele séle resurse, și elibe­­rându-î cuvenitele recepție, conform ordinu­lui No. 31.905 din 1866, ceri este dată, va încheia definitivă partida acelui trimestru, care se va legalisa de d-vostră și casieră. Sumele rămase asupră’î, conformă art. 2­3 din legea de percepțiune, se voră transforma in­tr’uă partidă de ordine suptă acestă titlu „Gomptulă rămășițeloră trimestrului Iuliă cu comptabilii județului“ pe care o va debita cu rămășițele ce să privesce personală și o credita cu împlinirile efectuate treptată spre despăgubirea sea. După terminarea verificărea, veți lăsa co­pie după acestă ordină d-lui casieră, spre norma mea. Primiți, domnule prefectă, încredințarea considerațiunei mele, Ministru de finance, I. C. Brătianu. Monitoriulă publică aci modelele de pro­cese verbale citate în circulariă. Circulară către toți d-nii prefecți. Domnule prefecții. Termen­ul­ de 9 luni, acordată de legea de percepțiune (de la 26 Mai­ 1867) pentru justificarea împlinirea debitului trimestrului de Iulie 1867, se împlinesce la 30 luniu curentă. Vă invită, domnule prefectă, ca, în inte­­resul­ regularității financelară țării, se pro­cedau­ în personă cu ună membru al­ co­mitetului permaninte și cu controlorul­ dis­trictului, a constata după registrele casieriei (No. 6 și 7) datoria trimestrului de Iuliă 1­8­67. Și împlinirile efectuate în comptulă acelui trimestru pînă la finele lunei curente, inehiciândă profesură-verbala ad-hocă, după formula r­ulă anexată aci, in trei exemplare: unulă pentru casieria generale, altulă pen­tru prefectură și celă d’ală treilea se va înainta ministerului in termenă de 5 dile de de la terminarea operațiunei. După închin­area acestui proces­, comisiu­­nea va face se se închidă și se se legafiseze partida acestui trimestru daca împlinirile voră fi equilibrată debitul ă seă. In casulă căndă debitulă acestui trimes­tru mar fi acoperită, și ar esiste rămă­șițe, ve invită, domnule prefectă, a stărui PROCESULU UCIGAȘILORU PRINCIPELUI MIHAIL OBRENOVICI. Tribunalului de anteia instanță de la Belgrad. Luptă președința d-lui Nicolae Stoianovici, înlocuitorul­ d-lui Constantin Dragatinovici, președinte, care a făcută parte din comisiu­­nea de anchetă. Audiența de la 26 iuniu. Acestă tribunală se compune d’ună preșe­­dinte, de trei judecători, dintre cari unulă îndeplinesco funcțiunile de ministerul publică, și de ună secretară-grefieriă. Nici unulă din acești magistrați nu e în uniformă, și nu este de prisosă a oserva, pentru cititoriul­ francesc, că președintele are mustăți lungi sure, și că asesorii au barba întrega. Acusațiî aă dreptul ă d’a propune recusa­­rea unui judecătore, și tribunalulă statueza în astă privință. In timpurile ordinari, judecățile tribuna­lului de ânteia instanță potă fi apelate, însă în acestă momentă, Belgradul, fiindă în stare de asediu, sentința ce se va da, va fi exe­­cutorie fără nici ună altă recursă pentru condamnați decătă grațiarea. Curtea de Ca­­sațiune nu pate treta asupra cestiunea în nici uă privință, nici chiară din puntură de ve­dere ală formei. Ministerială publică nare nici elă dreptură de apelă. Se mai aolămă ancă că acusațiî maă a­­părătorî, cu tote aste suntă avocați în Ser­bia (chiară între acusațî suntă doai), însă nu potă pleda in procesă criminale suptă regi­m șle stăreî de asediu. Asemene audiințele tri­bunalului de ânteia instanță, judecăndă în procesă criminale, suntă în limpă ordinară publice, însă nu suntă astă­felă suptă regi­mele militară. In acesta afacere s’a făcută escepțiune pentru a oferi mai multe garanții, și încă pentru ca poporațiunea se potă ma­nifesta mai in cunoscință de causă simțimen­­tele de indignațiune de cart­e mișcată. Mersul ă urmată la audiența a fostă ur­­mătoailă: Grefieruid citesc o actulă de acu­­sare și­ să însociescă de ore­cari păreri: elă citesce apoi declarările doctorilor, constatăndă asasinatură și procesulă verbale închiriată chiară la loculă crimei. Se procede in­­ inc la interogatoriulă acu­­sațiloră .Acestă interogatoriu e urmată de citirea declarărilor­ acusațiloră făcute în sira­­pulu instrucțiunei, chiară căndă ei stăruiescă in declarările lor­, cee­a ce este în casuță de faciă. Se iiicemu ună curentă acumă asupra ins­­talării materiale a tribunalului chiamată a judeca pe ucigașii principelui Mihail. Nici uă sală d’ale Palatului de Justiție ne­­fiindă destulă de mare pentru a putea con­ține, pe magistrați, pe acusați, pe păzitorii lor, și pe publică, tribunalulă a fost­ insta­lată întru o sulă mare, în fundul­ unei curți atîrnîndă de prefectura poliției. S’aă redi­­cată doue tribune de lemnă lângă zidă: una pentru judecători, alta la stingă, fiindu-se de cea a judecătorilor­, pentru acusațî. De jură împrejură sunt­ așezate s­aune pentru notabilitățile orașiului și ale țerei și pucină mai departe la drepta și la stînga bance pen­tru publică. Pereții sunt­ acoperiți de crăci de tesă; alte crăci atîrnate de grinde trans­versale ascundă vederea acoperemântului. Pe biuroulă președintelui se vede uă cru­ce de bronză aurită, un Evangelie ș uă lu­minare de corá. Pe uă mică masă la stînga biuroului sunt­ așed­ate lădile sigilate în cari sunt­ închise actele judecății. In fine uă altă mică masă, pusă dinaintea biuroului a fost­ pusă la disposițiunea unui stenografă serba, care lucreza pentru diaricle de la Belgrad Tribuna acusaților, nu conține decătă uă sin­gură bancă care póte conținea abia sase per­­sone; de acea­a toți acusații stau în piciore. Ei intră în sală mnulă căte unulă la nouă ore puntd; ei dă la piciore lanțțuri grele de seră cari zăbovescc forte multă mersură sară și pe cari le ridica printruă sfera cu mă­­ncie rămase libere. Ei suntă trei-spre-dece, și unulă singură dintre dînșiî portă costu­­mulă serbescă, o ună bictă țerană din nu­scimă cari­nată care pare a fi jucată ună rolă destulă de neasemnată și care nu va fi póte osénditű la morte. Acesta și încă ună altulă d’a cărui nume nu’mî aducă aminte aă uă fisionomiă blăndă; ei pară mai multă nerociî, ca se mă servescă d’ună termenă tri­vială care exprimă însă bine cugetarea mea, decătă­rei, dară printre concusații sei suntă patru sau cinci cari respiră crimă și feroci­tatea prin toți perii. Constantin Radovanovici, în vârstă de pa­tru-z­eci de ani, pe care fratele seu Pavelă lea chiămată anume de la Chabazzo pentru „a face lovitură,“ pentru a triumfa de neo­­tărîrea complicilor ă sei, și care n adeveră a trasă celă d’ânteiă asupra principelui Constantin Radovanovicî e spăimentătură de red­ută; elă este naltă, puterică, d’nă statură de hoită de drumă mare; elă are m­ă­nașă de vulture, cu nări largi, cu obrajii săpați, cu umerii obrazului eșiți afară, ochii depăr­tați, d’ună căpriă străbătătoră, scânteietori, cu nesec­luciri de bufniță; elă șă de dreptă și fermă pare c’ar fi pe banca judecătorilor d; elă susține fără păli privirea revoltată a pu­blicului; e uă ființă idosă, respingătóre, e4 uă fiară sălbatică. Elă a ciunteză și măce­lărită lada principelui cu loviture de cuțitură. Fratele soă George, in vârstă de trei-docî de ani, condamnată uă dhmóra pentru ban­­d­erulă, are uă fisionomiă destulă de fina, aprópe distinsă. Elă e blondă, trăseturile fo­ciei lui sunt­ forte regulate, ș’aru putea fi interesantă pentru acee­a ce ară crede că elă în fapta ce­a făcută s’a supusă influinței fra­ților ă sei și dacă n’ar arăta la audiență uă linișce arătă de perfectă ș’uă asigurare atătă de nalterată încătă nu S’ară putea putea pre­supune în adeveră că este timidă sau fri­­cosă. El­ își petrece timpul, răsucindu’șî mustățile cu aerulă celă mai linișcită din lume. Cu totul­ din contra, fratele s­ă, Pavelă, avocatură, însărcinată de afaceri ale princi­pelui Alexandru Kara-Georgievici adeveratulă capă, sufletulă, organisatorele acestui com­­plotă, Pavelă Radovanovici, pare a fi prada celei mai vine emoțiuni, mănele lui crispare stângă cu convulsiune nă batistă cu care-șî șterge necontenită fruntea, facla, gătulă. Est e mică, slabă, cu ochii afundați cu barba întrega și negru; se sim­­te că la olű inteli­gința este mai vine și mai puterică decătă materia. Corpul ă­scă cade suptă greutatea emoțiunilor­ trecute și a perspectivei finale. Insă lumina mai strălucesce încă suptă pleapa pe care o nehide. Iîlă a mărturisită însă totă, și mărturesce ș’acumă, trebue însă a­dice că­’î este peste putință a tăgădui în facia mărturirilor, complicilor ă sei ș’a probeloră găsite chiară la locuința sea. Cu tóte aste suntă âncă surprinsă de a­­ceste mărturirî, căci după legile serbe, u­ă ucigașiă nu este osendită la marte decătă atunci căndă mărturesce crima sea; dacă néga necontenită, nu pate fi condemnată de cătă la două­zeci de ani de munci silnice, afară numai dacă a fostă prinsă pe faptă, pate că in procesulă actuale, î­ărturirea seui ne­mărturirea n’aduce nici uă schimbare în o­­senda, căci familia Radovanovicî trebue se scie ce se crede în astă privință, doar Ra­­dovanovici fiind­ avocați. Al­ douile avocată al­ familiei este Lyu­bomir Radovanovicî, în vârstă de trei-zzecî și trei de ani, condemnată deja pentru falsă la­­ zece ani de mehisare. Acesta e grasă și grasă, și facia lui trebuia se fiă obicinuită veselă; însă frica contracteza ar fi mușchii lui, buzele lui tremură, ochiulu lui clipesce. Se vede că bestia e îmblînizită și vede vii­­torul ă scă­­ună viitorii de două sau trei­­ Jile) cu groza. Din acești patru frați, nu este nici unulă care se fi voită a justifica crima loră prin necesitatea d’a resbm­a onórea unei surori, acesta fabulă odiosă, care S’a acreditată cu atăta ușiurință, n’are nici ună felă de temeiă, nici unulă din Radovanovicî, nici unulă din acusațî n’a făcută nici alusiune la un ase­mene resbunare; acesta e uă poveste inven­tată de un­ corespondinte de la Viena, de care nu trebue se remăte urmă. Toți concusații actuali (țjică actuali, pen­tru că este că a două sem­ă destinată a fi judecată pucină mai tărdiă) recunoscă d’uă potrivă că lucra­ în interesulă principelui Alesandru Kara-Georgievici; anulă singură dintre dînșiî motiveza crima­rea prin motive de resburare personale. Elă se numesce La­zar Mărini și e în vârstă de cinc-zecî și trei de ani, elă era încă anulă trecută magis­trată în provincie, căndă fu acusată d’așî fi ucisă femeia; elă își negă crima și fu condamnată la douo-zecî de ani de munci silnice; însă elă se pretindea nevinovată îna­inte ca și după procesă, ș’a ucisă, dice elă, pentru că principele nu voia ai face grația. Elă are fórte multă tipulă evreiescă. Elă a ucisă pe domna Anka Constantino­­vici. Participarea sea la crimă este causa di­rectă a arestărei directorelui muncitoră sil­nice de la Topolder, care’lă lăsa liberă d’a eși, aceste funcționară, rudă a Kara-Georgie­­viciloră, face parte din a doua seriă de acu­zațî, pîn’acumă eră a negată totă; era sin­­gurulă care nega, însă circulă zgomotulă că de ieri a intrată și elă pe calea mărturiri­loră; ele rerunesc ca primită s’a ’mpărțită la ucigași oă sumă de 10 mii de galbeni. Dară de la cine a primit-o ? nu se scie âncă. Stancil Boghici, care a sevârșită atenta­­tulă împreună cu Măriei, George și Cons­tantin Radovanovici, este ună betrănă mare de șase-­seci la șase-cjeci-și-i’incî de ani; condamnată uă dinioră pentru bancherută, elă e naltă și nu slujesce compania de re­­­facători în care se află. Perulă și barba lui albă daă chiară uă­spresiune și mai tragică asprime a trăseturiloră fecieî lui arsă de sare. El­ este singurul s­pate a cărui fisionomie are ună caracteră adeverată orientale. Mai trebue a menționa încă printre acu­sațî pe Sima Nenadovici, vechiă oficiăriă în serviciul­ serbesed și austriacă, fratele prin­cipesei Alesandru Kara Georgievicî; el­ are numai trei­zzeci de ani și crima nu este în­tipărită pe persona lui ca pe toți concusații sei; fisionomii lui, mai puțini corectă decâtă a lui George Radovanovicî, e însă mai pu­țină respingetóre: elă nu aréto atâtă sume­­ție și cinismă, insă nici nu semana cu ti­­grulu scă cu iena, are ceva de la lupă și de la vulpe. Elă este pre cumă cochetă și purta cărarea în mijloculă frunții; crima lui este d’a fi împărțită bani ucigașiloră: elă nega, însă mărturisesce că a cunoscută complotură. Cându vomă mai cita încă pe Vidore Iv­­kovicî, vechiă funcționară destituită, care, după ce contribui cu activitate la căderea Kara Georgievicilor­, conspira acumă pentru dînșiî și se însărcinase a ucide pe miniștri principelui Mihhailo, putemă se tăcemă asu­pra celoră­l­alțî cinci acuzațî, ale căror d an­­tecedinte, posițiune sociale și fisionomie n’aă nimică de ’nsemnată. Se constatămă însă că printre acești cri­minali pe cari poporațiunea sârbă îi urgises­­ce și cari ară fi sfișiațî intr’uă clipă dac’ară fi lăsați în puterea mulțimei, nu este decâtă unulă, unulă singură care aréta­are­care pă­rere de reă: este unulă din acee­a pe cari nu ’i amă numită; elă plânge, însă acesta se fiă óre căință? este permisă d’a se in­­doui, căci se silesce câtă pute ași reținea lacrimile. (Va urma) Tournalis des debats (4 Iulie).

Next