Romanulu, august 1868 (Anul 12)

1868-08-04

664 Lesanda lasă parte cessiunea strategică, depeșia citită de generalele La Marmora a făcută mare sgomote fiindu ca prin ea s’a aretata că planulu Prusiei era deplină: desființarea imperiului austriacă. A făcută încă sgomotă fiindu că citirea depeșei este în contra regulilor diplomatice și fiindu că generalele a fostă acusată că a divulgatu-o spre a dauă lovire Prusiei puindă discordie între națiunea Germană și Italiană. Totă densula a dată pe faciă ună altă secretă și care este că pe la Maiă 1866, ca propusă de către Austria a se cede Venezia Italiei cu condițiune caca se remâe neutră în resbelulă ce era se ’ncepu și guvernulu Italiană arcfusată, fiindă că nva voită se calce tratatulă secretă ce lu avea deja închiăiatu cu Prusia. Discordia însă ma venită, căii s’aă dată esplicările cuvenite din partea guvernului Prusiană și indiscretiunea comisă de generarele La Marmora a servită spre a areta cum Austria a ițelesă prea târziu că pentru ca se fiă tare trebue să flă drepta și pentru ce Prusia mua sfirșită pe deplină opera începută cu atâta dibăcia, și urmată cu asia lsbendă pînă la Sadova. Deja darea nostră de somn devenindu pre lungă, credemă că este timpă se ne oprimă și noi aci pentru adî, mai cu sema cândă ori cine póte deja cugeta însuși, după cele ce fiserăm despre situațiunea Europei, și vedea câtă de greșită este Austria cândă, retremându-se pe magghiarî spre a ucide celelalte naționalități, și a se redica pe cadavrele lor, la vechia iei splendore. ROMANULUI AUGUSTO 1868 DELICTELE DE PRESA și INSTITUTIUNEA JURATILOR I. I. Delictele de Presă. — A tatu în sciință, cätu și ’n jurisprudința Dreptului —• definițiunea — linia de demarcațiune între delictele de Presă și delictele politice este de cea mai mare dificultăți. Solința și jurisprudința se mulțămescu a le constata, a le enumera. Cu tote acestea cestiunea nu represintă numai din punctul de vedere doctrinale. Interesulu trebue căutată în aplicațiunea zhimnică, ce cată a se face de magistratură chemată sau a se instrui, sau a interpreta legea de jursulă care este obligată a pronuncia verdictulă seă de cinere, cu măna pe consciința sea! Caracterului comunii pentru aceste două categorii de delicte în ceaa ce privesce juridicțiunea, este c’amîndoue simtă de atribuțiunea Curții cu jurați (§ 105. Const.) Legea constitutivă, după ce a garantații tuturoră libertatea de a comunica și publica ideiele și opinia— A!respinse fehl camă tonă de supunere, înțelegă rațiunile luil dară totă rea a făcută, sî voiă face imputări. — Atunci ai trebuită se me acuși? — O! nu, sosiamă aci cu multă încredere, și numai aflăndu de schimbarea vieții dumitale, am înțeleșii totă. — Ți s’a spusă că cramă serie mărită? întrebă ea cu liniște. — Da, mi s’a spusă. — Și ce te-am gândită?... O! poți sodici totă adăugă ea, voijindu’lu că stă la moiouială. Vorbesc c’mî cu franchelă. — Amî-a făcută uă mare durere, respinse elfi, dară am fostă la urmă silită a ’mi dice că nu putea se fiă altă felii, și c’acumă osci silită «’asculți de voințele d-nei Marchize. — Și n’aî avută animă rea asupra-mi? — Se am animă rea? (jise d ü, parc’acestă cuventă mar fi avută nici unu înțelese pentru dînsu... Ar trebui seamă animă nagră pentru a’mî părea reă de fericirea dumitale. — Sermano Miro! repeți ea frăgodită de acésta resemnare și ’nlvndendu’î mâna. — Nu trebue se te mâhnești, reluă elfi. Nu e are mai bine ca fericirea se fiă pentru d-ta de câtă pentru mine? , — Nu te-am indouitu nici uă momentani le sorii, prin graii, prin scrisă și prin presă; după ce a condamnată censura, după ce a desființată într’ună cuventa, tote acele pedici cari ereaă risce adevărate încătenarale manifestării cugetării omenescî, a dictată disposițiunî sancționatorie, făcăndă pe fiecare respunde forță de abuzulu acestora libertăți, în generale, și pe autore, girante seă editore, în speciale, pentru scrierile periodice, seă publicațiunile ce voră fi de natură a nu respecta Constituțiunea și bunele moravuri (art. 24). Deră Constituțiunea nici era indigat, nici n’a enumerată celă pricină delictele de presă. Acesta lacună se găsesce și in Constituțiunea Belgii, după care a fostă făcută a nostră. Jurisprudința aici însă a îndeplinită, pînă la ună punctă precare, acestă golii. S’aă asimilată delictelor de Presă, provocările la crime seă delicte de dreptură comună comise prin dhiar ie seă scrieri periodice, delictele de calomnii și injurii, chiară în privința particulariloră, sever șite prin acela așî micilocă. Totuși însă, acestă enumerațiune nu este limitativă; și nici pate fi îndoielă că pamfletele, buletinurile, canturile și fățișiorele nu intră și ele în aceaași categorie, căndă surită contrarii moralii și bunelor moravuri. Este adevărată că după dreptură comună, delictele acestea nu iau nașcere, nu există de cată după esposițiunea, distribuțiunea cănturilor ăscă a pamfleteloră;deră acestă publicitate nu este de cătă ună caracteră ală delictului. Elementele sale constitutive sunt conținute în scrierea însași. Și, asupra acestui punctă, Constituțiunea nostră care era făcută nici uă distincțiune, se pare mai severă de cătă Dreptul Penale. — Blitz 1), dice că „nu trebue se se „facă nici uă distincțiune între scrierile cari conțină uă manifestațiine „de opiniune seă simplimentă, seă „acelea cari nu fiică de câtă a redata ună faptă reală seă imaginară.“ Aceaași normă nu se póte lua și pentru imaginele imprimate, săpate seă litografiate, espuse seă distribuite și cari ară fi fățișă contra bunelor moravuri, căndă aceste opere artistice muir fi însoțite de descripțiuni imprimate; și asupra acestui punct, jurisprudința Curții de Casațiune din Belgia este constantă. Prin sentința sea din 28 Mărțișoră 1839, a stabilită celă pucină principială, că două condițiuni sunt :) In Constitution Beige et les lois organiqiics colií pucina, adăugă na, că voi fi remănea amica d-tele? — Nu uram gândiții, disp erfi, daru acumu siintfi sicursi, și ’mi va face bine gândirea că ’țî aducî aminte do mine. Era atâta simplicitate tristă în acésta explicare mișcătore, atâta frăgedime naivă între aceste clone anime în retreiere, încăt și nici unuia nici altuia nu’î venise în gândit a’șî adresa imputări sefi a somdoui de afecțiunea lorii, — Sperii carei compta și pe ami ia mea, Miro, îi disc mătușă mea.fatalii dumitale a fostă forte devotatu tatălui meu. — E forte naturale, demnă, toți avemfi acestă obicei«. Asta nu me oprescu însă d’a ve mulțămi din fundul figții meî mele. Era deja destulă binele ce-aiî făcută . . . d-reî Viîrgia. — Darii vorbesc cmica o altă dată!lise Viergia. — Nu, lasă-me se chefi după cumu sciu că, respunse elfi clătinarichi din copii. Nu voiă mai putea... Acurmi vodă bine că crai d’asupra mea. Este unu lucru care m’ar întrista, este dacă.... dar mî-ai vorbi d-ta altiifelfi. — E adevărata dată că vei merge se răi sei in Englitera? Unna era suspinăndă, după unu momentfi. indispensabile pentru esistența delicteloră de presă: „espresiune directă a cugetării sau manifestarea „opiniunii.; traducerea lor prin scrisă. „Ai tóte acestea, juriul„ este che„mată a se pronuncia, dice acestă „Carte, asupra calomniei aduse prin „presă unui funcționară publică, de „și nu se pute vedea ună delicit! „de opiniune seă espresiune de cugetare atunci chiară căndă nu au „nici ună caracteră politică.“ Britz, în opera sa asupra Constituțiunii Belgiei și Rivorț care a tratată același subiectă, suntă de acordă spre a nu considera ca delicte de presă reparațiunile civile, cari suntă consecințe ale delictului de presă, delictele enumerate de codicele penale și cărora presa ar servi accidentale de instrumentă spre exemplu escrocheria, neobservarea regulilor polițienesc cari concernă imprimeria, în generală, tóte faptele relative la contravențiunile materiale, căre atîrnă de policiapresei. In acestă sensă s’aă pronunciată și juridicțiunile din Belgia în anii 1863 și 1864. Legislațiunea prin urmare, după că teamă enumerată pînă aci, este în starea ei de copilărie asupra unei materii atătă de importante, pe care jurisprudința o simte mai multă, de cătă o pate defini. Se pare ca acestă stare de slăbiciune se fiă causa care a provocată congresul de diaristi, despre care vorbesce mai totă presa din Statele civilisate. Instituțiunile liberaliză formază societățile cele mai înaintate. Engliteza. America neaperată nu datorescă aventură loră spre civilisațiune și progresă de cătă Libertății! Libertatea diferă multă de licință. Ceră care se fiă are criteriile între libertatea care dă putere și vieță unora națiuni, și licința care le ucide în fașta loră? Dea, Dominiici ca acestă priză filosofală se fiă descoperită de acelă congresă, de la care se așteptă a’șî impune elă însuși acele precepte de morală pe cari legislațiunile antice și moderne nu le-au putută defini bine și traduce în legi positive. Se nu ne ’nșelămă! Se găsescă în societățile cele mai înaintate, unde constituționalismulu celă mai pură domină, precurm și’n societățile cele mai înapoiate, unde arbitrarismulă este singura lege, lucruri sacre, res sacrae, cari nu suntă, cari nu potă fi supuse nici criticei, nici controlului și cu arătă mai multă atacuriloră și luptelor pasionate, fără a se sdruncina pînă’n temelia sei acele societăți! Ar fi inutile a indica aci ceea ce Constituțiunea nostră a — In Englitera? clise ea. — Se ’nțelege, dacă te mărit! cumă En■glosu. La aceste cuvinte Viergia aruncă uă privire spre mine. Intoleseiü că crebuse că Miron era tată, și că nu preveduse acesta încercare. — Nu, nu, linistesce-te, adaugă ca, ai fostă amăgită; nu mai era vorba d’acea căsătoriă ci de alta care nu se va mai face. — Viergio! strigai« speriații d’aceste cuvinte. — Nu trebue cresc’o clică totă? — Ce este? Întrebă Miro, mirându-se de acesta tulburare între mine și dânsa. — Acela cu care trebuia sc me căsătorescă, Miro, reluă ea cu liniște, eră d. Ion de Chazol. — D. Ion? Văjură facia’î pârlită colorându-se d’uă roșiată vină, pare acésta lovitură nlu surprinse d’uă dată. Privirea lui încurcată mergea de la mine la dînsa și aretată luptă a spiritului ici. — D. Ion repeți elfi. — Intelegă acumu, adaugă elfi camă confusii adresăndu-se către mine, neplăcerile ce a trebuită si,’ti facă, spuiodu’țî ieri atâtea lucruri... Nu seiamfi că te ofensezu, comandan te. Acestă devotamentfi fara margine care, în indicată arătă de lămurită asupra acestui subiecți! 1) și a areta că acolo unde nu este responsabilitate juridică, acolo ataculă se sfărîmă, se nimicesce, întocmai ca valurile mării contra stăncelor de graniță! Voința naționale, legalminte esprimată, a voită ca Acela căruia ea amcredințată sortea sea, se stă d’asupra fluctuațiuniră politice și, prin consecință, aședată atătă de susți, în cătă bărfirile celor trei, se nudă potă atinge. Regulele constituționalismului celui mai înaintată descarcă pe rege de orice responsabilitate. De mi Hcastă mașină de drepți constituționale, le roi règne, mais nne gouverne pas. Regele domnescederă nu guvernă. Și se nu se dică că suntă clone persone pe cari le’ntrunesce regele: persona regale, represintată prin miniștrii responsabili, care o pune la adpăostirea oricărui atacă și o facă inviolabile, și omulă elă însuși, lucrândă după placul ă scă și prin urmare, afară de ori ce inviolabilitate constituționale. Se nu se susțin uă atare teoria, fiinducă ar ave consecințele cele mai fatale pentru regimele represintativă. Nu s’ar crea vreună precedinte perculosă ? Nu este a se face uă distincțiune acolo unde Constituțiunea nostră cu dreptă cuvîntă, n’am făcută nici una. Nu s’ar disloca are responsabilitatea constituționale, care este uă consecință imediată a administrațiunii, și numai a administrațiunii. Respectulăderăală legiloră este cea mai mare garanțiă ce se pote da unei societăți. Și daca ținemă, daca dorimă ca legile se fiă oservate și respectate de aceia cari suntă chlamați a guverna, trebue și suntemă datori ca și noi se le respectămă. Smintirea acestui echilibru dintre guvernatori și guvernația adusă după sine perturbațiunî mariiu mecanismulu guvernamentale, și mai totădeuna acestă smintire a fostă causa, agintere puternică ală despotismului. Presa ea însăși, a fostă din nenorocire în deosebite circumstărî, uă armă oțelită în măna celoră căduți, cu care aceștia s’aă servită ca se distrugă arborele libertății! Reacțiunea, tată deuna în epocele cele mari ale regenerării unei națiuni, a făcută cu succesă întrebuințare de presă pentru a ucide în legătură sară instituțiunle cele mai mari și se oprescă în cale propășirea naționale. Este timpulă a striga acelora cari aă înlănțuită și biciuită presa în 1) Art. 92 din Constituțiune, cea mai grozavă desceptiune a vietei sale, cugetă încă a se scuza d’a’mi fi încredințată durerea lui, nie emotionă. — Taci, Miro, îi liseiu cu viociune, luându’lă de mână, taci, și érta-me dacă nu ți-am spusă totă de 'ndată . . . Voiam, se cruțiu durerea ta. Șeii, Rene, că pasiune orbesce rațiunea. Și tu, care judeci cu recela tate aceste sdruncinărî, me credi de sicura nebună... Ce se’tî spună? Recitindă aceaa ce am scrisă, mi se pare câte-uă dată că nu me mai recunoscu, parcă cea mai mare parte din faptele mele suntă severșite in deliriă. Tu osci înțeleptă? că suntă nebună? Nu sciî. Acestă amorfi, mai tare de cătă voința mea, mĕ domnesce, mc tlrasce, mĕ orbesce căte uă dală. Sar pule elice că nu sciu ce acitare a unui orgoliu stupidă sefi nu sciu ce miserabilo ne meredére me mdemná a mi distruge foriirea, rănindu sufletului Viorgicî, ofensând’o prin temerile mele. Căndă Miro plecă, mătușia mea ne lăsă singuri, pe Viorgia și pe mine. Eramă atătă de turburată de amestecarea simptim înleloră mele, nu cătă remăscă mută dinaintea iei.— Acumă sciî totă, Ion, îmi discea, cu privirea încă umedă, asupra acelei trădări de care me acusaî... — Viergio, strigară mișcată, nu găsescă de cătă ună curentă, iartă-mei trecută, acelora cari s’aă servită de densa, făcându-se instrumentele orbe ale unui despotismă desfrânată și corumptă, amăgindu, înșelăndă buna credință a poporului, precum și acelora cari, aă servită și servescă și astă dî interesele străinilor, în țara Romănescă, este timpulă clică, a le repeta: „înapoi! glasulă vostru nu „mai are echo, pena vostra numai „póte face victime. Ună guvernă „care este întronată de națiune, și „care nu se desparte de densa, pe „cătă timpă aședă pîrghia sea nu„mai pe acestă națiune, atacurile „vostre se voră nimici și voră trece „pe lângă dânsulă fără măcară a’lă “clătina.“ (Va urma). (r. Petrescu, advocată, vechiu profesore du drepturi publicu și administrativu. — Ole,am iertată deja, dine ea cătinăndu-șî capulu cu tristetă, căci am întelesu, c’am făcută și eu reă d’a nu’fiî spune acéstă misteră inociale a vietei mele, dară nu credeamă, fi-o juru, că trebue so’si daui séma despre danauia, lubisamă pe Miro ca p’ună amică ce me protegiase. După cuvintele be Irănului Malhurin, și ne mai primindă scrisori, me găndisumu că elii își schimbase olărirea, ecă teză. Ni-o nu dă acusamă. Ge’mputare așu fi avutu óre ai face?.... Pentru ce se tradoza uă taină care remăsese între mine tatălă seă și elă, ș’a cărei destăinuire ar fi fostă pate pentru densu uă causă de supărare, dacă s\ar fi căsătorită c’uă altă fată? N am spusă nici vădată nimică la nimeni, pentru că și-ar fi risit toți de mine. Trecuseră deja doui ani de la acea descopsiune căndă le mlelnită. — A! numi dim nimică mai multă, strigată, suntă mă nebună. N’am decătă uă scuză, este că te iubescă, Viergio, și că voiescu se cunosc! iată cugetarea totă sufletulă dumitale. Căndu ai sei cătă am suferită, bănuindu-te! — N’am înlăturată nici uă rană a mândriei mele, Ion, clispea c’uă aiăriciune rece, și stima pentru mine ifi va veni arătă do’ncou in cătă me întrebă ce poți iubi în mine. Nici nu te-am gândită c’aceste bănuiele, pre adeseori ronăscândă, îmi amintesc o vitruă modă crudă că me rodiei pînă la d-ta.Va urma. Mario Uchard. MINELE DE FERA DE LA SINAIA. Una din escursiunile anului trecută s’a făcută în regiunile monasticeî Simla, câtă și imprejurală munțitoră de acolo, in Bucegiă etc., provocată de Direcțiunea scólei de medicină, cu scopulu de a esecuta măsurarea înățimea muntilorfi, și speciale a sinergiului. Acesta escursiune cu ocasiunea cercetărei herbaristice și mineralogice, a condusă la descoperirea unui minerală forte importantă pentru dobândirea ferului crudă,adică pentru fabricațiunea sefi formarea ferului dinfournaise. Corectarea făcută în privința acesta promite mari resultate, căci acesta mină de ferii se găsesec întru o grupă de trei munți, compusă in întregul lor și d’acestfi minerală în mare abondință. Acesta frumosá descoperire pentru industria națională a ferului, a atrasă și atențiunea onor. Eforii a spitaleloru civile,aflându-se aceste mine maî cu semn pe teritoriulă moșiiloră eî) care voindu a cunoscu resultate mai lămurite a începutu lucrările pregatitóre cari fură: 1. Determinatiunea mineralogică a mai susu ajutatuluî mineralu de ferit. 2. Esecutarea lucrărilor chimice analitice, cuatitative și cuantitative. 3. Esecutarea lucrărilor chimice tehnologice (proba prin topire), și otărirea cuantității și calității materialului ce se adaugă pentru reducerea ferului Intruă cuantitate mare. Cu acestă lucrare importantă, fiind și de una mare interesă industrialii și economicii pentru țară, s’a însărcinată șefulii actuale ale laboratorului de chimia ală Eforiei, deschisă la 30 Ianuarie 1868. Aceste lucrări esecutate la laboratoriu sau controlată și de institutul, imperialii de geologie pentru care scopul saă trimită mineralele, și fiindu că tóte aceste lucrări acumă s’au sfirșită și cunoscemu resultatele favorabile, ne grăbimu a le publica cu cea mai mare bucurie și satisfacțiune.