Romanulu, februarie 1869 (Anul 13)
1869-02-14
m ROMANULU 14 FEVRUARIU 1869 ----------—~~~~ foarele, Elveția sau Belgia Orivnterin— celir mai puținii! Ei bine, Morte Romanilorü! și adusă cei ce suntü învățați a sfâșia poparele, ca vulturii vă pradă. Și are asta va fi ? Scrisă este severă acesta țară, înainte d’ași fi lepădații Chrisalida? Ne îndoimu! Nu așta de lesniciosă va fi triumfalii calăilor și nostril. — încercarea ce facu astă dî au mai făcut o și nu le-a mersă; nu vom isbuti nici acuma. 11 Iunie. 5—24 Ianuarie, 11 Februarul, Carol I, suntu aci ca nisce columne de bronz, spre a mărturi că dreptu vorbimii. Neamicii cnsă, fiă în casă, fiă în afară, suntu; ei cercă încropulu cu făcălețulu, — după espresiunea poporului. Ei bine! și cine n’are inamici? Numai morții și netrebnicii, căci ei n’au ce perde. Glorie Domnului! Românulă nu e nici mortu, nici netrebnică. Acésta o scia la Pesta, Viena — și de vreți, ceva și mai departe.. la Paris. — Se scia p’acolo acestea, căci ’nainte de 11 Februarie venise una trimisă politică spre a face promisiuni de mărire d-luî Ion Brătianu, decă ar consimți a lucra la alipirea României către Austria. „— Nu creții d-ta, d-le Brătie„ne, țlise acela trimisu, d. P „că dacă România ar fi făcută parte din imperiulu Austriei, ea ar fi „acumü multu mai prosperă multu, „mai avută multu, mai luminată, „multu mai înflorită în fine atâta în „privința materiale, câtu și morale?“ „— Póte, respunse d. Brătianu, „însă în starea în care suntemü, „cându am luatu posesiune de noî „enșine și suntemu stăpâni în țara „nostră, putemu óre se ne mai domn „în stepânire altora? Oare mă proprietaru, ori câtu de micu, cându ..are uă bucățică de pămentă ș’uă colibă, ar consimți se se facă slugă, portara, fiă chiarü într’ună pariată unde va avea unu frumosu „apartamentu ? „Asta este .... nu va consimți................Dera se lăsămă acestea acum, dise d. P.. ., vedéa du-se bătută p’acesta teremü, gân desce-te la d-ta. D-ta, cu talentulfi „oratori cu ce ai, cu cultura și nn„religința ce te distingă, ai putea ajunge oă celebritate europenă „într’una Stată mare ca Austria, ai „putea deveni una omn politică „ilustru, ca membru alü Reichsrauthului Austriei, pe cândü în țara „dumitale, într’uă țeră mică, după „oricâte silințe, vei sfârși cariera „d-tale în obscuritate. — „Chiar d’ași fi atâta de mise„rabile, respinse d. Brătianu c’una „tonă prin care voia a curma a„eestă convorbire, încâtă se sacrifică interesele și esistența țezei „intereselor” mele, totuși suntü a„cumű pre betrănă, pentru a n„veni limba nemțescă. Celă puțină „d-luî, adause d. Brătianu are tendü „spre d. D. Gr., care era presiute, „are avantagiulü d’a cunosce această limbă.“ Cu tóte că d. Brătianu n’a ascultată sfaturile d-luî P. . ., totuși vomă constata pentru astă dată că elil a devenită uă celebritate europeană, deși nu și-a vândută țera, deși oremasă bună Română. Acesta adeverü îlă constată chiar străinii. E că ce citimă în corespondina finanțiară a Independinței Belge din 8 Februarie. „Bursa de astă ți a fostă agitată . . . prin vuietulă întorcere „d-lui Brătianu la putere în România. Totuși noutatea a pututi „servi în acelașî timpă și optimis tilor” și pesimiștilor” pentru ace„că sunt„ doul Brătieni, unulă Ion „favorabilă politicei francese, și al „tulă Dimitrie favorabilă politicei rusesci (Tudici).—Când se punea „pe listă ministerală lui Dimitrie, „cursulă cădea, cândă se punea] „acelă ală lui Ion, cursulă se redica „și vice versa. Astăfelă renta a „fostă balotată între 10 75 și 70— „95 sub influenția unei simple deosebire de pronume.“ Ce va fi are, când dreptatea va triumfa pe totă linia, când o partitură liberală va veni în majoritate ieră și ? Noi nu tragemă din acestă faptă semnificativă, pe care l’amă raportată, altă conclusiune, de câtă acea că uă țeră, care scote asemenea bărbați, nu pere. In adeveră cândă vedemă spaima și munca cea causată numele d-lui Brătianu] presei și cabinetelor europene de doi ani trecuți, cândă vedemă că la numele seă neamiciî Româniloră tremură și bursa Parisului scade seă se redică, nu putemă a nu ne aduce aminte de una din cele mai clasice descripțiuni ale eminentului] nostru poetă d. Gr. Alesandrescu: Ua impresiune, dedicată oștirei. Spună că 'n urma luptei în Asia bogată. Decă Marmetanul vedéi câte uă dată Unii armăsarii ce ’n prejmă’ căta éla sforăindu, Coprinsî d’adâncă spaimă, tjicea cu ’nfiorare Că elă a vdlută umbra acea îngrozitore A luî Michai Viteazulă asupră-le viindo. . . (Poetulă face alusiune la bătaia de la Călugăreni. . .) Astăzi d’asemenea toți neamicii Românilor fără distincțiune, nu védu, nu viséza de câtă pe Brătianu, asupră-le viindu. Oricumă, faptulă este că ună asemenea svenă despre Români scă despre ună bărbată de Stată română n’a fostă în lume din timpii lui Mihhai vitezulă. . . Suntemă noi a doua di după Călugăreni, seă în ajunulă unui altă Călugăreni? Dumnezeă singură scie ce ne-a reservată în misterul destinurilor séle. Demű, totă ce putemă predice, fără a pretinde că posedemă preșciința, este că, de n’a peritű Românulă în timpurile invasiunilor barbare, ce au durată șepte-spre-decesece necurmată, astăzi nu va peri nici atâta. In toto casulă Românulă își va face datoria. E datoră. Nu în totădeauna punctul de vedere ale guverneloru este și acela ală poporeloră. Câte planuri criminale n’au fostă dejucate, câte intrigi miserabile n’au fost ă demascate de popore! Se foiletamü chiarü istoria Orientului de la 1859 încace! . . . Decă causa națonalităților din Oriente are adversari mulți și puternici, ea are totă atâția amici devotați și perseverințî. Intre aceștia cu recunoscință trebue se citămă astăzi pe d. Richard Cortambert. Acesta a publicată în numeral de la 30 Ianuarie al Ilustraiünei, jurnalu universală și cu mare influență în Europa, o importantă lucrare asupra Gestiunii Orientului. Autorul i se ocupă în modulă celă mai imn parțială de starea topografică, etnografică, statistică, religiosă, politică, morală și intelectuală a populațiunilor, pe care fatalitatea le- a introlocată, spre a compune acest ' corpă galvanisată, ce se numesc» 1 Imperiulu Turcescu. D. Cortambert pune anteia premisile și las;t conclusiunile a veni de sine. Fi j seză totalul populațiunii acestui putredă imperiă la 16, milióne, din care abia 2 milióne sunt: Turci;i ii milióne Slavi; 4 milióne Români; 1 milióne Greci; 1,500,000 Albanezi și restulă amestecătură de Țigan ; Armeni, Ebrei etc. După ce consacra cătemnă paragrafă fiecăria din, principalele naționalități, precum Elenii, Bulgarii, Serbii, Muntenigreniî, Albanesiî, vine la Români și se esprimă astăfelă despre de așii: „Se lăsămă acumă aceste naționalități primosaliiere, conduse mai „multă de instinctă decâtă de re„flecțiune, se treceră Dunărea și se „salutainü pe Români. Acestă populă, bine constituită astăzi, descinde din Dacii supuși de Traian „și latinisați prin numerose colonii. „Acestă origine pe jumătate latină să descopere în fisionomia, limbagială, deprinderile și chiarü în „defectele Românului. Preocupați „de opiniunea celeilalte Europe, lo cuitorii principatelor” acceptă mai „cu plăcere civilisațiunea francesă, „ideile nóstre. Românii sunt copiștii Franciei. Eră cândă ne dulcemă la Bucuresci, suntemă pri mițî ca într’una din coloniile nóstre. Nu remâne îndudrelă că acest < națiune, geasă d'a se amesteca „in curentulü europénü, e destinată a lua unu locu din ce ’n ce „ mai importantu. “ Așia dâră acestă vechie și nobilă Românie, (după cumă o numea d. Elie Berthet, în Panteonulü Parisianii), unde luptă cele mai generose instincte, ideile cele mai înalte, cele mai civilisatrice, în contra vechilor prejudiții și barbarii ale Orientelui, va vedea în curénda ziua în care dreptatea ei va eși la lumină și, de va sei numai lupta cu bărbăție și curagul, îșî va ocupa loculă celă importantă ce i se gătesce în concertulă poporeloră. Spre a ajunge cnsé acolo, se cer sacrificii, credința nestrămutată în causa binelui, a adeverului, a justului. Luptă, luptă, luptă. . . Amu disă la începută: Annibal ad portas. De amu avută s’au nu te meid, lectorii nostrii n’aă de câtă a repeți acelă estraeza din diarura francesă Presse, pe care Românulu l’a reprodusă în numerală de la 6 Februarie. — Cestiunea este forte netedă pusă, celă puțină acuma, de binevoitorii Românilor duă invasiune. In acestă casă, cei ce au făcută din Brătianu și Adunarea disolvată țină spectru revoluționară, îșî alungă la scapă, lepădă masca și remână fără rușine în față goliciunea loră , strigândă : — Sasa Beust, cu imperiul austro-maghiar, căci cine dice astă dî susă Beust, înțelege întinderea imperiului Austro-Ungară până la Marea Negră. Rădoră nu — care — cumva Ungurii facă vreun secretă din acestă ? de locă. Atunci de ce să nu punemă puncturile pe I? Timpă ieste de încungiurată, timpă este de dată d’a dreptur ă. Acestă de pe urmă timpă a sosită. Acuma dă singură întrebare: Se presupune că că planul ă dată pe față de Presse începe a ave esecutarea sa, se presupune că că honvediî unguri au începută a trece Carpații. Ce voră face Românii? Lăsămă deuă parte responsulă ce ne dă ruinile Băieî,—unde trui fnșulă rege ală Ungariei Mathias Corvină, fu cumplită bătută, perdenduși totă dér totă armata (12.000 de morți). — Trece mă peste acesta și, fiindăcă se pune uă problemă atât de temerarie, deschide mîi . Istoria romană lasă epocă în cadre sa resolvată uă cestiune analogă. Suntemă în timpii resbelelor a punice. L Cartaginesis trecu Alpii. Romanii trecă mările. Ambele popare, personificate în douî bărbați, Anni- ibale și Scipione, se repedă și să întârîtă pentru a sfârși vă dată. Este a ună duelă de despeațî, să luptă de morte. Roma poticnește. Ea scoate un strigătă de agonie. Annibali ad portas! Ea se redică încă uă dată, deși ștorsă de puteri, se aruncă asupra Cartaginei și vă șterge de pe fața pământului. Acesta e secțiunea ce ne o dă istoria acelui popor. Rege, ai cărui srtanepoți ne nuîndrimă a fi. Acesta e calea pe care ne o prescriă precedintele istoriei naționale, când esistența ne-ară fi pusă în cumpănă. A nu urma altfel, a sta cu infinite în sînă, ară fi cea mai mare insultă pentru trecutul nostru, pentru numele nostru, pentru amicii nostrii, cari ne apără încă. G. 31.............. CORESPONDINTA PARTICULARA A ‘RORIAHULUI.» Viena, 16 Februarie. Ilustratium și comentariu la manifestulu generaliului Macedonski). „Se înțelege, că numai un străin era în stare se spună Romanilor celor spulberate și nisce adeverurî atătu de aspre.“ Asta ne apostrofă ieri una publicistă germană, care citise epistola d-lui general să întrună estrasu. Străinii adică, judecândă după te rminapunea numelui înski, suspnă că d. generaliă ar fi de naționalitate muscala, sau că In totu casulă S’ar trage din vreună poporă slavă; era că, neavendu fericirea se cunoscă lamilia d-sele, nu potă combate acesta ipote să alere. Este destulă sa se spună că străinii de aici aflară epistola d-lui generaliă pré delieidsă, pentru că prin ea națiunea nostră întrega se trage înaintea tribunalului Europei și se pune la plângă și la falangă, ori pentru ca se potă fi comentată și mai bine și se nu remâiă numai în proprietatea diplomației, se traduse in mai multe limbi. După acea se apucară aici în Viena se o ilustre cu oă mulțime de exemple, pe cari, dacă ei, că le-au culese din patria d-lui Macedonski. Eă credă că națiunea trebuie se vină și la cunoscința acestora, de aceea dintru o mare mulțime scotema și pentru diabulă d-v. căte-va, este apoi treba națiune! și totălă dată a gubernului a se caracterisa după cumă vară fi meritândă: — Boiării suntă furi și încetatori de profesiune, de meseria. Acesta a mărturisitu-o ună prefectă de districtă în circulabulă trimisă către delegații comisiunii regulătore de moșii. (Unde ? căndă ?). A înceta în România n’a fostă nic uă dată rușine și nu este nici astăzi, era a fura, este la ordinea filei. Intr’ună orașă din Moldova (in care?) prefectură și polițaiură, améndouí mascați, călcară pe una neguțătoră bogată la mie^ulă nopțiî, erá elu îi împușcă pe amenduoî. Acești bandiți erau boiărî. Totă in Moldova țiă boiării protipindatu, casé cartoforă mare, neputénde incela cu bani pe un arendașă in cartoforiă, veni la ideia ca se’să calce. Acelă boiără, însoțită de alții douî, încălicândă caii, merseră noptea la arendașii și ’fu jăfuiră de 1.500 galbeni. In urmatóra deminăță boiării fuseră descoperiți, arendașul îșî luă banii, boiăriloră case nu li se mai întâmplă nimică, pentru că eraă boiărî, (mai solî ?!) Ună altă arendașă A., ună parvenită care din bucătară se făcuse milionară, fu împușcată în diumă. Ceî trei fii ai sei nu mai căutară de locă ca se respunc martea tatălui loră, ci se bucurară că aă ajunsă seri moștenescă milionulu și se’să risipéscu.— Pe ună altă venetică iărășî forte bogată ’să împușcă ’arendașulă scă diua mare eșindu amendoul din tribunală. Acestă asasină era grecă; consulatulu grecescu ilu luă supu protecțiunea sea, și așa nu i se întâmplă nimică. (Une ? căndă ? care e numele loră?). In orașulă F. din Moldova mă oficiără fu prinsă la nevasta unui jidovă, pentru că însă șî nevasta ’să amăgise în cursă. Jidovii, desbrăcândă pe oficiără, îlă unseră cu noroiu și, legându’lu de uă pomă, îl ținură acolo totă noptea și péne diminuță. Nici uă oficiără n’a cutesată a cere satisfacțiune, pentru că jidovii amenințară că ’î vor s toca pe toți, din care causă ei se și armară. — Pene aici despre hotărî și oficiărî; după aceștia vină neguțătorii și la urmă burgesia in șîregu. Acestă clasă de omeni este atătu de horă în căsă, déca astă felă de omeni Iți intră in casă, trebue se te păzescî fórte bine, pentru că ori ce vedă ochii, nu lasa mănile; era mai alesă junimea lorii constă totă din hoți și încelători de înserat^ ^ guțătorii din România n’aă ideie de c<>mer, ciulă europénü, nici de credită, nici de d^g. la ei neguțătoria e sinonimă cu încelăciun^ Femeile neguțătoriloră suntă atătu de prosti încâtă mu nim una nu scie citi și celă mai ticâlosă desăgamă sau colportară le încela pe marfă, mai dă și falsă de leie căte ună galbenă în locă de 2—3 lei. Nevestele burgesiloră sunt cele mai proste. Din contra Grecii din România sunt forte geniali, cnse tocmai pe atâta de încelatori; apoi mai mulți Greci trăiescu în bigamiă, pentru că suntă cununați c’uă femeiă în Turcia și cu alta în România. Intre grecii din Galați și Brăila suntă cei mai mulți asasini gi bandiți, în cătă în acele orașie nimeni, nici chiară consulii, nu suntă securi chiară în locuințele lor. Acumă vine poliția romanesca. Acesta, fără nici uă escepțiune nu merită numele de poliție, pentru că, deși crudă și barbară în gradul supremă, ea însă este adeverata patronă a tuturoră pungașilor, hoților și tălharilor. In România se întâmplă în totu momentulu omoruri, atacuri de bandiți, spargeri de locuințe, éasa toți (??) făcătorii de rele scapă, din causă că poliția ’î prinde numai pentru că se împartă jafulă cu ei. Soldatesca romănăscă este forte brutală, erá dorobanții sunt bandiți enșii, etc. etc. etc. Acestea tote și mai multe altele se pot citi descrise multă mai pe largă în Neue freie Presse No. 1598 din 9 Februarie a. c. sub titlu, Schlvetten aus Rumänien, și semana ca pă cu pă in tóte cu tóta starea actuale a Ungariei! Ce mai copiă fidelă de la Ungaria! In alte <omme mari și anume în Fremdenblatt, în Lloyd ș. c. l. găsesci iărășî atacurile cele mai murdare asupra oficiărilor și ostașilor din România, despre carii se dice curată că ei nici uădată nu voră fi fn stare de ași apăra patria loră, pentru că nu e sânge întren șiî, adică tocmai prezumți ijlie și d. Macedonsky, cumă și că rasa romănescă este uă rasă de codării, după acesta ostașii surită și ținuți forte reă. Ce urmézu óre din tóte acestea infamii aruncate din nou ín fația nóstra a tuturora? După noi urmézi că trebuie se raulțămimQ vrășmașilor noștrii seculari, pentru că ne spună ne’ncetată ce cugetă se facă din noi; prin urmare ne învăță ca se ne reînțelegemă toți cu tóte puterile nóstre, se clasificămă noînșine totă ce este reă In noî, se desnădecină mă reală și se imbrăți*șămă binele cu ambele brațe, pentru ca asta se ajungeinu a rușina și pe inemicî și pe acei Români pesimiștî cu sănge negru, cabină desperată de națiune, pentru că ei desperaseră multă mai ’nainte de sine și, de personele loră, de puterile loră. Se credemfi, precumă aă începută se prică Ardelenii, se credemă in imortalitatea nostră. Cum că d. Macedonsky este ună pesimistă la calibru grec,, se nu ne pre supere. Aă mai pățit’o și alții cu pesimiștii loră, și nu avemă se străbate mă pré departe în istoriă, pentru ca se’înslămnă; de aceea nu voiă memora pe „ștrengarii“ lui Napoleon I ccî golani și flămăndî, cu carii a trecută elă Alpiî și sfarmăndă armata austriacă a ocupată Italia și a închiriată pacea de la Campo fermio, ci vomă veni mai aprope de noi. In 1830 faimosul baron Wesselényi în cartea sea Intitulată Prejudeție, dise către Unguriașia: „Voi, poltroni ticăloși, ați pusă săbiile și puscele vostre la fumii, era copii voștri, la vederea unei arme de focă stau se se ascundă în cătevă burtă de șiarecî etc. Adică întocmai, de nu mai reă, de câtă d. Macedonski. După 18 ani acei poltron ticăloși din 1830 ocupară Buda cu asaltă și deferă de lucru la doue puteri mari. In 1848 boierii Unguri din Cluș fă <iseră: Nici uă grije se nu avemă de Români, ei suntă oi, pe cari le duci la măcelă ori căndă iți place. In acelașă ană tomna, Românilor li se deteră de la Nemți una mi ie patru sute pusce vechi și trei butoieșe de munițiune, pentru ca se se bată, adică se se bată cu măna golă, pentru că era uă trădare satanică la minoră. In primavara din anulă 1849 aceiașî Români sfărmară trei ostî unguresci,