Romanulu, februarie 1869 (Anul 13)

1869-02-14

m ROM­A­NU­LU 14 FEVRUARIU 1869 ----------—~~~~ f­oarele, Elveția sau Belgia Orivn­­terin—­ celir mai puținii! Ei bine, Morte Romanilorü! și­ ad­­usă cei ce suntü învățați a sfâșia poparele, ca vulturii vă pradă. Și are asta va fi ? Scrisă este se­veră acesta țară, înainte d’ași fi le­pădații Ch­risalida? Ne îndoimu! Nu așta de lesniciosă va fi trium­falii calăilor și nostril. — încercarea ce facu astă­ dî au mai făcut o și nu le-a mersă; nu vom­ isbuti nici acuma. 11 Iunie. 5—24 Ianua­­rie, 11 Februarul, Carol­ I, suntu aci ca nisce columne de bronz, spre a mărturi că dreptu vorbimii. Neamicii cnsă, fiă în casă, fiă în afară, suntu; ei cercă încropulu cu făcălețulu, — după espresiunea po­porului. Ei bine! și cine n’are ina­mici? Numai morții și netrebnicii, căci ei n’au ce perde. Glorie Domnului! Românulă nu e nici mortu, nici netrebnică. A­­césta o scia la Pesta, V­iena — și de vreți, ceva și mai departe.. la Paris. — Se scia p’acolo ace­stea, căci ’nainte de 11 Februarie venise una trimisă politică spre a face promisiuni de mărire d-luî Ion Brătianu, decă ar consimți a lucra la alipirea României cătr­e Austria. „— Nu creții d-ta, d-le Brătie­­„ne, țlise acela trimisu, d. P „că dacă România ar fi făcută par­­te din imperiulu Austriei, ea ar fi „acumü multu mai prosperă multu, „mai avută multu, mai luminată, „multu mai înflorită în fine atâta în „privința materiale, câtu și morale?“ „—­ Póte, respunse d. Brătianu, „însă în starea în care suntemü, „cându am luatu posesiune de noî „enșine și suntemu stăpâni în țara „nostr­ă, putemu óre se ne mai domn „în stepânire altor­a? Oare m­ă pro­­­prietaru, ori câtu de micu, cându ..are uă bucățică de pămentă ș’uă colibă, ar consimți se se facă slu­­gă, portara, fiă chiarü într’ună pa­riată unde va avea unu frumosu „apartamentu ? „Asta este .... nu va con­simți................Dera se lăsămă a­­cestea acum, dise d. P.. ., vedéa­­­ du-se bătută p’acesta teremü, gân­­­ desce-te la d-ta. D-ta, cu talentulfi „oratori cu ce ai, cu cultura și nn­­„religința ce te distingă, ai pute­a ajunge oă celebritate europenă „într’una Stată mare ca Austria, ai „putea deveni una omn politică „ilustru, ca membru alü Reichsra­­uthului Austriei, pe cândü în țara „dumitale, într’uă țeră mică, după „ori­câte silințe, vei sfârși cariera „d-ta­le în obscuritate. — „Chiar d’ași fi atâta de mise­­„rabile, respinse d. Brătianu c’una „tonă prin care voia a curma a­­„eestă convorbire, în­câtă se sa­crifică interesele și esistența țezei „intereselor” mele, totu­și suntü a­­„cumű pre betrănă, pentru a n­­„veni limba nemțescă. Celă puțină „d-luî, adause d. Brătianu are tendü „spre d. D. Gr., care era presiute, „are avantagiulü d’a cunosce ace­­astă limbă.“ Cu tóte că d. Brătianu n’a as­cultată sfaturile d-luî P. . ., totuși vomă constata pentru astă dată că elil a devenită uă celebritate euro­peană, deși nu și-a vândută țera, de­și o­remasă bună Română.­­ Acesta adeverü îlă constată chiar­ străinii. E că ce citimă în corespondina finanțiară a Independinței Belge din 8 Februarie. „Bursa de astă­ ț­i a fostă agi­­tată . . . prin vuietulă întorcere „d-lui Brătianu la putere în Ro­­mânia. Totu­și noutatea a pututi „servi în acela­șî timpă și optimis­­ tilor” și pesimiștilor” pentru ace­­„că sunt„ doul Brătieni, unulă Ion „favorabilă politicei francese, și al „tulă Dimitrie favorabilă politicei ru­­­­sesci (Tu­dici).—Când se punea „pe listă ministerală lui Dimitrie, „cursulă cădea, cândă se punea] „acelă ală lui Ion, cursulă se redica „și vice versa. Astă­felă renta a „fostă balotată între 1­0 75 și­ 70— „95 sub influenția unei simple deo­­­sebire de pronume.“ Ce va fi are, când­ dreptatea va triumfa pe totă linia, când o parti­­tură liberală va veni în majoritate ieră­ și ? Noi nu tragemă din acestă faptă semnificativă, pe care l’amă rapor­tată, altă conclusiune, de câtă a­­ce­a că uă țeră, care scote aseme­nea bărbați, nu pere. In adeveră cândă vedemă spaima și munca ce­a causată numele d-lui Brătianu] presei și cabinetelor­ europene de­ do­­i ani trecuți, cândă vedemă că­ la numele seă neamiciî Româniloră tremură și bursa Parisului scade seă se redică, nu putemă a nu ne aduce aminte de una din cele­ mai clasice descripțiuni ale eminentului] nostru poetă d. Gr. Alesandrescu: Ua impresiune, dedicată oștirei. Spună că 'n urma luptei în Asia bogată. Decă Marmetanul vedéi câte uă dată Unii armăsarii ce ’n prejmă’­ căta éla sforăindu, Coprinsî d’adâncă spaimă, tjicea cu ’nfiorare Că elă a vdlută umbra acea îngrozitore A luî Michai Viteazulă asupră-le viindo. . . (Poetulă face alusiune la bătaia de la Călugăreni. . .) Astăzi d’asemenea toți neamicii Românilor fără distincțiune, nu védu, nu viséza de câtă pe Brătianu, a­­­supră-le viindu. Ori­cumă, faptulă este că ună asemenea svenă des­pre Români scă despre ună băr­­bată de Stată română n’a fostă în lume din timpii lui Mihh­ai vite­­zulă. . . Suntemă noi a doua di după Că­lugăreni, seă în ajunulă unui altă Călugăreni? Dumnezeă singură scie ce ne-a reservată în misterul­ des­­tinurilor­ séle. Demű, totă ce pu­temă predice, fără a pretinde că posedemă preșciința, este că, de n’a peritű Românulă în timpurile in­­vasiunilor­ barbare, ce au durată șepte-spre-dece­sec­e necurmată, as­tăzi nu va peri nici atâta. In toto casulă Românulă își va face dato­ria. E datoră. Nu în totă­deauna punctul­ de vedere ale guverneloru este și a­­cela ală poporeloră. Câte planuri criminale n’au fostă dejucate, câte intrigi miserabile n’au fost ă demas­cate de popore! Se foiletamü chiarü istoria Orientului de la 1859 în­­cace! . . . Decă causa națonalităților­ din Oriente are adversari mulți și pu­ternici, ea are totă atâția amici de­votați și perseverințî. Intre aceștia cu recunoscință trebue se citămă astăzi pe d. Richard Cortambert. Acesta a publicată în numeral de la 30 Ianuarie al Ilustraiünei, jurnalu universală și cu mare influență în Europa, o importantă lucrare asu­pra Gestiunii Orientului. Autorul i se ocupă în modulă celă mai im­­n parțială de starea topografică, et­­­­nografică, statistică, religiosă, poli­­­­tică, morală și intelectuală a popu­­lațiunilor, pe care fatalitatea le-­ a introlocată, spre a compune acest ' corpă galvanisată, ce­­ se numesc» 1 Imperiulu Turcescu. D. Cortam­bert pune anteia premisile și las;­t conclusiunile a veni de sine. Fi­­ j seză totalul populațiunii acestui pu­tredă imperiă la 16­­, milióne, din­­ care abia 2 milióne sunt: Turci;­i ii milióne Slavi; 4 milióne Români; 1­ milióne Greci; 1,500,000 Albanez­i și restulă amestecătură de Țigan ;­ Armeni, Ebrei etc. După ce consacr­a căte­mnă paragrafă fie­căria di­n, principalele naționalități, precum­­­ Elenii, Bulgarii, Serbii, Munteni­greniî, Albanesiî, vine la Români și se esprimă astă­felă despre de așii: „Se lăsămă acumă aceste națio­nalități primosaliiere, conduse mai „multă de instinctă de­câtă de re­­„flecțiune, se treceră Dunărea și se „salutainü pe Români. Acestă po­­­pulă, bine constituită astăzi, des­cinde din Dacii supuși de Traian „și latinisați prin numerose colonii. „Acestă origine pe jumătate lati­nă să descopere în fisionomia, lim­­­bagială, deprinderile și chiarü în „defectele Românului. Preocupați „de opiniunea celei­lalte Europe, lo­­­ cuitorii principatelor” acceptă mai „cu plăcere civilisațiunea francesă, „ideile nóstre. Românii sunt­ co­piștii Franciei. Eră cândă ne du­­lcemă la Bucuresci, suntemă pri­­­ mițî ca într’una din coloniile nós­­­tre. Nu remâne îndudrelă că aces­­­t < națiune, geasă d'a se amesteca „in curentulü europénü, e desti­­­nată a lua unu locu din ce ’n ce „ mai importantu. “ Așia dâră acestă vechie și no­bilă Românie, (după cumă o nu­mea d. Elie Berthet, în Panteo­­nulü Parisi­anii), unde luptă cele mai generose instincte, ideile cele mai înalte, cele mai civilisatrice, în contra vechilor­ prejudiții și barba­rii ale Orientelui, va vedea în cu­­rénda z­iua în care dreptatea ei va eși la lumină și, de va sei numai lupta cu bărbăție și curagu­l, îșî va ocupa loculă celă importantă ce i se gătesce în concertulă po­poreloră. Spre a ajunge cnsé acolo, se cer sacrificii, credința nestrămutată în causa binelui, a adeverului, a jus­tului. Luptă, luptă, luptă. . . Amu disă la începută: Annibal ad portas. De amu avută s’au nu te meid, lectorii nostrii n’aă de câtă a repeți acelă estraeza din diarura francesă Presse, pe care Românulu l’a reprodusă în numerală de la 6 Februarie. — Cestiunea este forte netedă pusă, celă puțină acuma, de binevoitorii Românilor d­­uă inva­­siune. In acestă casă, cei ce au fă­cută din Brătianu și Adunarea di­­solvată țină spectru revoluționară, îșî alungă la scapă, lepădă masca și remână fără rușine în față goli­ciunea loră , strigândă : — Sasa Beust, cu imperiul­ austro-maghiar, căci cine dice astă­ dî susă Beust, înțelege întinderea imperiului Aus­­tro-Ungară până la Marea Negră. Ră­doră nu — care — cumva Un­gurii facă vre­un secretă din aces­tă ? de locă. Atunci de ce să nu punemă puncturile pe I? Timpă ieste de încungiurată, timpă este de dată d’a dreptur ă. Acestă de pe urmă timpă a sosită. Acuma dă singură întrebare: Se presupune că că planul ă dată pe față de Presse începe a ave e­­secutarea s­a, se presupune că că honvediî unguri au începută a tre­ce Carpații. Ce voră face Românii? Lăsămă de­uă parte responsulă ce ne dă ruinile Băieî,—unde tru­­i fnșulă rege ală Ungariei Mathias Corvină, fu cumplită bătută, per­­denduși totă dér totă armata (12.000 de morți). — Trece mă peste aces­ta și, fiindă­că se pune uă proble­­­­mă atât de temerarie, deschide mîi . Istoria romană la­să epocă în ca­dre sa resolvată uă cestiune analogă. Suntemă în timpii resbelelor a­­ punice. L Cartaginesis trecu Alpii. Roma­­­­nii trecă mările. Ambele popare,­­ personificate în douî bărbați, Anni- i­bale și Scipione, se repedă și să în­­­­târîtă pentru a sfârși vă­ dată. Este a ună duelă de despe­ațî, să luptă­­ de morte. Roma poticnește. Ea sco­­a­te un strigătă de agonie. Annibal­­i ad portas! Ea se redică încă uă dată, deși ștorsă de puteri, se aruncă a­­supra Cartaginei și vă șterge de pe fața pământului. Acesta e secțiunea ce ne o dă is­toria acelui popor. Rege, ai cărui srtanepoți ne nuîndrimă a fi. A­­cesta e calea pe care ne o prescriă precedintele istoriei naționale, când esistența ne-ară fi pusă în cum­pănă. A nu urma alt­fel, a sta cu infi­nite în sînă, ară fi cea mai mare insultă pentru trecutul­ nostru, pen­tru numele nostru, pentru amicii nostrii, cari ne apără încă. G. 31.............. CORESPONDINTA PARTICULARA A ‘RORIAHULUI.» Vien­a, 16 Februarie. Ilustratium și comentariu la manifestulu generaliului Macedonski). „Se înțelege, că numai un străin era în stare se spună Romanilor celor spulberate și nisce ade­­verurî atătu de aspre.“ Asta ne apostrofă ieri una publicistă germană, care citise epistola d-lui general să întrună estrasu. Străinii a­­dică, judecândă după te rminapunea numelui înski, suspnă că d. generaliă ar fi de na­ționalitate muscala, sau că In totu casulă S’ar trage din vre­ună poporă slavă; era că, neavendu fericirea se cunoscă lamilia d-sele, nu potă combate acesta ipote să alere. Este destulă sa se spună că străinii de aici a­­flară epistola d-lui generaliă pré delieidsă, pentru că prin ea națiunea nostră întrega se trage înaintea tribunalului Europei și se pune la plângă și la falangă, ori pentru ca se potă fi comentată și mai bine și se nu remâiă numai în proprietatea diplomației, se traduse in mai multe limbi. După ace­a se apucară aici în Viena se o ilustre cu oă mulțime de exemple, pe cari, da­că ei, că le-au culese din patria d-lui Macedonski. Eă credă că națiunea trebuie se vină și la cunoscința acestora, de aceea dintru o mare mulțime scotema și pentru diab­ulă d-v. căte-va, este apoi treba națiune! și totă­lă dată a gu­­bernului a se caracterisa după cumă vară fi meritândă: — Boiării suntă furi și încetatori de pro­fesiune, de meseria. Acesta a mărturisitu-o ună prefectă de districtă în circulab­ulă tri­­misă către delegații comisiunii regulătore de moșii. (Unde ? căndă ?). A înceta în România n’a fostă ni­c uă dată rușine și nu este nici astăzi, era a fura, este la ordinea­­ filei. Intr’ună orașă din Moldova (in care?) prefectură și polițaiură, améndouí mascați, călcară pe una neguță­­toră bogată la mie^ulă nopțiî, erá elu îi împușcă pe amenduoî. Acești b­andiți erau boiărî. Totă in Moldova ți­ă boiării pro­­tipindatu, casé cartoforă mare, neputénde incela cu bani pe un arendașă in cartoforiă, veni la ideia ca se’să calce. Acelă boiără, înso­țită de alții douî, încălicândă caii, merseră noptea la arendașii și ’fu jăfuiră de 1.500 galbeni. In urmatóra deminăță boiării fuseră descoperiți, arendașul­ îșî luă banii, boiări­­loră case nu li se mai întâmplă nimică, pentru că eraă boiărî, (mai solî ?!) Ună altă arendașă A., ună parvenită care din bucătară se făcuse milionară, fu împuș­cată în dium­ă. Ceî trei fii ai sei nu mai căutară de locă ca se respunc mar­tea ta­tălui loră, ci se bucurară că aă ajunsă seri moștenescă milionulu și se’să risipéscu.— Pe ună altă venetică iărășî forte bogată ’să împușcă ’arendașulă scă diua mare eșindu amendoul din tribunală. Acestă asasină era grecă; consulatulu grecescu ilu luă supu­­ protecțiunea sea, și așa nu i se întâmplă nimică. (Une ? căndă ? care e numele loră?). In orașulă F. din Moldova m­ă oficiără fu prinsă la nevasta unui­­ jidovă, pentru că însă­ șî nevasta ’să amăgise în cursă. Jidovii, desbrăcândă pe oficiără, îlă unseră cu no­­roiu și, legându’lu de u­ă pomă, îl­ ținură acolo totă noptea și péne diminuță. Nici u­ă oficiără n’a cutesată a cere satisfacțiune, pen­tru că jidovii amenințară că ’î vor s toca pe toți, din care causă ei se și armară. — Pene aici despre hotărî și oficiărî; după aceștia vină neguțătorii și la urmă burgesia in șîregu. Acestă clasă de omeni este atătu de horă în căsă, déca astă­ felă de omeni Iți intră in casă, trebue se te păzescî fórte bine, pentru că ori ce vedă ochii, nu lasa mănile; era mai alesă junimea lorii constă totă din hoți și încelători de înserat^ ^ guțătorii din România n’aă ideie de c<>mer, ciulă europénü, nici de credită, nici de d­^g. la ei neguțătoria e sinonimă cu încelăciun^ Femeile neguțătoriloră suntă atătu de prosti în­câtă mu ni­m una nu scie citi și celă mai ticâlosă desăgam­ă sau colportară le în­­cela pe marfă, mai dă și falsă de le­ie căte ună galbenă în locă de 2—3 lei. Nevestele burgesiloră sunt­ cele mai proste. Din contra Grecii din România sunt­ forte geniali, cnse tocmai pe atâta de încelatori; apoi mai mulți Greci trăiescu în bigamiă, pentru că suntă cununați c’uă femeiă în Turcia și cu alta în România. Intre grecii din Galați și Brăila suntă cei mai mulți asasini gi bandiți, în cătă în acele orașie nimeni, nici chiară con­sulii, nu suntă securi chiară în locuințele lor­. Acumă vine poliția romanesca. Acesta, fără nici uă escepțiune nu merită numele de poliție, pentru că, de­și crudă și barbară în gradul­ supremă, ea însă este adeverata patronă a tuturoră pungașilor, hoților­ și tălharilor­. In România se întâmplă în totu momentulu omoruri, atacuri de bandiți, spargeri de locuințe, éasa toți (??) făcă­torii de rele scapă, din causă că poliția ’î prinde numai pentru că se împartă jafulă cu ei. Soldatesca romănăscă este forte bru­tală, erá dorobanții sunt­ bandiți enșii, etc. etc. etc.­­ Acestea tote și mai multe altele se pot­ citi descrise multă mai pe largă în Neue freie Presse No. 1598 din 9 Februarie a. c. sub titlu, Schlvetten aus Rumänien, și semana ca pă cu pă in tóte cu tóta sta­rea actuale a Ungariei! Ce mai copiă fidelă de la Ungaria! In alte <omm­e mari și anume în Frem­denblatt, în Lloyd ș. c. l. găsesci iărășî atacurile cele mai murdare asupra oficiări­­lor­ și ostașilor­ din România, despre carii se dice curată că ei nici uădată nu voră fi fn stare de ași apăra patria loră, pentru că nu e sânge întren șiî, adică tocmai pre­­zumți ijlie și d. Macedonsky, cumă și că rasa romănescă este uă rasă de codării, după acesta ostașii surită și ținuți forte reă. Ce urmézu óre din tóte acestea infamii a­­runcate din nou ín fația nóstra a tuturora? După noi urmézi că trebuie se raulțămimQ vrășmașilor­ noștrii seculari, pentru că ne spună ne’ncetată ce cugetă se facă din noi; prin urmare ne învăță ca se ne re­­înțelegemă toți cu tóte puterile nóstre, se clasificămă noî­­nși­ne totă ce este reă In noî, se desnădecină mă reală și se imbrăți*­șămă binele cu ambele brațe, pentru ca asta se ajungeinu a rușina și pe inemicî și pe acei Români pesimiștî cu sănge negru, cab­i­nă desperată de națiune, pentru că ei des­peraseră multă mai ’nainte de sine­ și, de personele loră, de puterile loră. Se credemfi, precumă aă începută se prică Ardelenii, se credemă in imortalitatea nostră. Cum că d. Macedonsky este ună pesimistă la calibru grec,, se nu ne pre supere. Aă mai pățit’o și alții cu pesimiștii loră, și nu avemă se străbate mă pré departe în istoriă, pentru ca se’î­nslămnă; de aceea nu voiă me­mora pe „ștrengarii“ lui Napoleon I ccî go­lani și flămănd­î, cu carii a trecută elă Al­piî și sfarmăndă armata austriacă a ocupată Italia și a închiriată pacea de la Campo fermio, ci vomă veni mai aprope de noi. In 1830 faimosul­ baron Wesselényi în cartea sea Intitulată Prejudeție, dise către Unguri­așia: „Voi, poltroni ticăloși, ați pusă săbiile și puscele vostre la fumii, era copii voștri, la vederea unei arme de focă stau se se as­cundă în căte­vă burtă de șiarecî etc. Adică întocmai, de nu mai reă, de câtă d. Macedonski. După 18 ani acei poltron ticăloși din 1830 ocupară Buda cu asaltă și deferă de lucru la doue puteri mari. In 18­48 boierii Unguri din Cluș fă <­iseră: Nici uă grije se nu avemă de Români, ei suntă oi, pe cari le duci la măcelă ori căndă iți place. In acelașă ană tomna, Românilor­ li se deteră de la Nemți una mi ie patru sute pusce vechi și trei butoieșe de munițiune, pentru ca se se bată, adică se se bată cu măna golă, pentru că era uă trădare satanică la minoră. In primavara din anulă 1849 a­­ce­iașî Români sfărmară trei ostî unguresci,

Next