Romanulu, octombrie 1869 (Anul 13)
1869-10-10
ADMINISTRAȚIUNEA IN PASAGIULU ROMANU, No. 1. — REDACȚIUNEA IN STRADA GOLDEA No. 42. ANULU ALU TREISPRE țJECELEA VOIESCE ȘI VEI PUTEA. Lei n. Len Pe anu.....p. capitală 48 p. distr. 58 pe gese luni « « 24 « 29 pe trei luni « « 12 « 15 pe uă lună « « 5 « 6 Anu esemplaru 24 bani. Pentru Paris, pe trimestru fr. 20. Pentru Austria * fior. 7 val. aust Articlele trimise și nepublicate se vor arde. —Redactorii respundătorii EUGENIA CARADA. VINERI, 10 OCTOMBRE 1869. LUMIMÉZAJE ȘI VEI FI. Pentru abonamente, anunciurî și reclame a se adresa în Bucuresci, la administrațiunea siariului. In districte la corespondințiî Jiariului prin poștă. La Pans la D. Darras-Hallé grain rue de l’ancienne comedie Ne. 5. ANUNȘIREXLE Linia de 30 litere................ 40 bani Inserțiunî și reclame, linia.. 2 reînoiți Bucurescî, 21 Brumarelu. A doua amânare astă dî a procesului d-lui G. Lahovari cu ministrulu instrucțiunii publice; alți membrii au lipsita astăzi și noul bâle S’au ivită. Vomă vede acuma ce va mai fi Joaia viitóre, și căndă în sfârșită se va msănătoși întréga curte de justițiă. Făcurămă cunoscută că trei sute de suflete, de Eomăni, cu copiii în leganü, suntă de 8 dile în mișliloculu drumului, goniți din locurile și din casele lor, și espușî a muri de frigă și de fume. Și de ce acesta? Fiindă că suntă Români și conlocuiescă cu Ungurii. De ce acesta? Fiindăcă celă care i-a espropriată este Ungură, este baronă și președinte ală curții de Justițiă. Și justiția nici c’a voită a cerceta posesiunea, după actele ce are fiăcare, justiția maghiară a cerută ca baronul. Apoi se jure, întruna din reclamările loră, nenorocitele victime Șică: „Baronule nu s’a inflorată a jura, pe când o nouie nu ni s’a permis și nici măgarii s’asistemű la depunerea jurământului. „Este unicii In procesele verbale ale acesta moda de atestare, faciă cu documentele. „Ceaa ce s’a intâmplatü cu noi nu este uă espropriare, ci unultî din vandalismele cele mai feroce. „Optü <nile trecură, de cândă comisarulu tribunalului ne a aruncate afară din locuințele și edificiele nóstre, zidite prin noi și prin strămoșii noștril; optü ijile suntu, de cânda 300 suflete, cu infanțî pe brațe și cu bătrânî neputincioși, suferă sub cerulü liberii. In apropierea unui drumu, suferit de fugii și feme, bătuți de vifore și ploui. „Asta încă nu e destulü, diregetoria politică ne liciteza de doue jile totă averea, productele de estimpți și vitele nóstre pentru restanțe de prestațiune. „Cela arsa și saräcita prin esundațiuni, este fericita față de noî,tiindu că acela sou și-a mântuită ceva, prin ce se putu vegeta câte-va zile, séu creștinii cei buni se îndură și ’lu ajutorescu. „Déru prin acésta calamitățile âncă nu s’au terminatu, căci, Hindu e spusî lângă drumu, oficialu politică ne-a demandatu, ca la timpu de 24 de ore se părăsimu și acestu locu, și se emigramu mai departe, în lume, încotro vomă ajunge cu ochii, pentru că la din contrastrențele, ce avemu lângă drumu, ni se vor arde. „Suntem noi astățji în mijloculu feudalismului, cându pǎmêntulu era numai proprietatea câtoru-va favoriți ai corónei, numiți nobili, și cându poporulu era „globae adstrictus“ și prin urmare proprietate și ela d’uă dată cu pamântulu a nobililoru ? Pentru cea solvită poporulu miliónele cele multe de desdaunare, cu sudarea feciei séle, tragenda pânea din gura flilorusei ? Pentru ca astăzi se fiă despoiată de proprietatea sea, In modulü celü mai barbare, pentru ca sute de suflete se fiă aruncate din casele soră, în mijloculu drumului ? Ba, deregetoria maghiară a demandata celora nenorociți ca se părăsască chiar și drumulű și se se ducă unde, unde ? In lumea mare! Așa este, căci Românii nu mai aöem în Transilvania, ei n’au nici uă proprietate, pǎmêntul este alți aristocrațiloru maghiari.“ Federațiunea, de la 13 Octombre, dice între altele: „Nu va trece multă timpă, astățiîmâne, tribunalele maghiare vor deciara pe toți Românii din Transilvania de proletari, de omeni fără de patria, fără de vetra parintescă. Insă ce voiți voi ? Așa e legea, așa e dreptatea. Voi n’ațî avută și nu aveți nimica . Werbőczy a țfis’o că „rusticus praeter mercedem laboris sui nihil habet“ ; legile, privilegiile, donațiunile regelei au împărțită totii paméntulu între aristocrații maghiari, intre nobili, tu, poporule, turval nimicit ! Tóte pădurile acele întinse, tóte văile acele ftruile, toți acei munți seculari, locuri sacre, câștigate cu sângele teu și alți străbunilor tei, sunt o proprietate exclusivă a câtoră-va familii, cari au singurulu meritu de a nu lucra nimicu, de a se nutri numai din sudórea rea, d’a te impila după placulu loru, de a te alunga din casele rélé și a străbunilor tei. Aristocrați; maghiari ’ți spună tóte aceste cu legile, privilegiele, donațiunile și drepturile loru regali la mână; ministeriulu de justiție maghiară din Pesta, care are mâna liberă asupra Transilvaniei, ți-a înființată tribunale ubarialî, pentru ca se țî ie totu pământulu și solii de nobilime maghiare; acesta este dreptatea ce ți se face în constituționalismulu maghiară; trebuie si te supunî și să nu cârmesc! nimica, căci altmintrele este comunistă, nsci inemică ală proprietății legale, alu legiloru în vigore, ale tutori instituțiunilor sancționate prin legi. E că logica ne’nfrântă, care te ține în frân și nu te lasă se te mișei nici de câtă. „Patenta urbariale, in urma căreia poporulu din Transilvania fu silită se plătască sub titlulu de „desdaunarea pământului“ atâtea milióne, nu are pane astă-a fi nici una resultata; astă-Ji, ca și înainte de 1848, totu pământulu Transilvaniei ne presinta cea mai mare confesiune cu privire la proprietate; pâne astă dî nu s’a regulată nimica; aristocrația maghiară póte rechiăma încă și acuma ori ce pämântu, orî Ce posesiune; tribunalele aristocratice înființate de absolutismulu maghiară judacă tot ; căușele în favorul ă aristocrației maghiare și în defavorulü poporului.“ Acesta este dreptatea pentru Români în Austro-Ungaria și este de mare trebuință că toți Românii s’o cunoscă, s’o cunoscă bine și pe deplinü. Federațiunea adaugă: „Româniloră, „300 de suflete, 26 familie cu copiii în légáno suntu de 8 zile în mijloculu drumului; tótu averea și rodulu din anulü cuvinte li S’a licitată în 2 dile , copii și betrânî plângă de năpotrivă de frigă și fume!“ Ascultați și ve înfiorați.“ Da, s’asculte Românii și se se ’nfioreze; dérü totu d’uădată se ’nțelegă și se simtă. Se de a dovedi că ’nțelegă, întrunindu-se între dânșii din ce în ce mai multu și luptându toți împreună, pentru a face se sole lumea întregă ce este dreptatea în Austro-Ungaria. Se de a dovedi că nnțelegu, lucrândă toți împreună, pentru luminarea poporului și pentru susținerea drepturiloru Românilor”. Se dea dovedi că simtu, depuindu astădî fiecare obolulu seu pentru ajutorulă celoru 300 de suflete, și depuindu-lu îndată, cu grăbire, căci frigulu și lumea n’asceptă. Nu ne putemu îndoui că Românii înțelegi și simtă, și d’acea a deschidemü uă subscripțiune în favorea celoră trei sute de suflete, ce tremură de frigă și leșină de fume. Subscripțiunea este deschisă la administrațiunea Românului în pasagiu, no. 1 și la redacțiunea Românului, strada Colția no. 42. Românii simtă și vom dovedi că simtă, derű,âncă vă dătă, le fu pusă în coșciugă, ea luă lanțuru de oțelă și biăița ce o purtase marchisulü la getă, apoi a doua zi, pe cându se făcea îmmormântarea, ea profită de acesta momentu, cându castelulu era pustiu, pentru a merge în camera soclului iei. Ea voise se fiă singură pentru ca m acesta momentu suprema, cându sórtea iei se decidea, nimeni se nu putu citi ín sufletulu iei și pa fada iei. Ea deschise sertarulu c’uă mănă tremurândă. Manteiü nu vețiu nimicu, i sa păru golü. Marciusa se simți că leșină. Trase ca violință sertarulu la densa. Atunci tocmai la funda vedusă epistolă și s’aruncă asupră’î. Era scrisă p’una plică mare: „A nu se deschide de câtă după mortea mea“. Și mai jos: „d-neî Marciusé de Cieix“. Acesta trebuia se fiă. Desigilă epistola: „Dómna, scria Carolu, te iubescă, și d-ta nu mĕ iub?s .î. Credă că măhuirea și remușcărî grozave îmi vor scurta filele. Scriu acestea, pentru ca se dau dreptate, după mortea mea nenorocitului pe care’să ai iubitu fără moiouiala și care s’a sacrificată pentru mine. Adrian este nevinovată de furulu cu care s’a acuzată". Venia apoi un istorisire conformă din puntü în puntu cu acea pe care generaliula o făcuse mardusei, D-na de Cieix nu se mai îndoai. Ea avea în mânele id proba aducemű aminte că fiecare din fiecare oră, ce trece, pune în periplu pe unul din cele trei sute de suflete, pe cari Ungurii voru se le stingă. Nu putem admite că miniștrii lucreză fără inteligență și fără scopu, că se învertescu ca rodannlu, era nu ca ómeni inteligințî și politici. A crede contrariulu, ar fi uă rușine nu numai pentru miniștrii, deri și pentru națiunea întregă. Ce scopu déru avură miniștrii, cându în ziua de 1 Octombre ordinară a ginților Flloru, Hamalu și Geambașiu, se dă din nou în predă, și se bată pe paznicii cetâțeni, și se-i bată pânâ’a-i trimite în spitalü? Bătaia a fostă poruncită de miniștrii, căci chiar agenții poliției fură bătuți de către acești două membrii ai bandei guvernului. Bătaia a fostu unit nou actu politicii ale guvernului bandelor, de es-pușcăriași, căci nu numai că toți sunt ocrotiți, în câtă, cu tóte câte au făcută și facű, n’au fostă nici măcar arestați, deműâncă ei suntă toți și funcționari. Bătaia a fostă cugetată de către miniștrii și esecutată după ordinulű loră, căci cinci cetățeni reclamă d’a dreptur ă la procurere și alți nouă märturisescu nu numai nonele crime ale lui Hamalu și Geambașiu domu, âncă dechlararea făcută de alți membrii ai bandei guvernamentale: Tudor, Niță Jipa, Radu Vlăscanu, Stoica Nițu, că déci am fi fostu și ei faspia, am fi tăiată în bucăți cu cuțitele pe cei bătuți și i-ar fi aruncată pe gârlă, cu tóte aceste... cei bătuți zacü în spitale și bătăușii își cară triumfătorii de funcțiunile loră. Dovedă încă că acastă nouă bătaie a fostă regulată și ordinată de doi miniștrii, este necontenitele afirmări de coalițiune și revoluțiune ale foilor guvernământale, și bătăiele, arestările și feluritele violări de legi, făcute la 3 Octombre la Vitanu. Ingrijitorul moșiei Dudescil reclamă că i s’ar fi mâncată otava de pe lunca Vitanului de câtre vitele țiganilor, lucrători la canaluli evidinte, palpabile pe care o ceruse atâta timpu. Se făcu întrensată mare liniștire. Ea gustă tóte veseliele triumfatóre ale așecurii, și pentru ântâia dată inima’î mândră, sfîșiatu pân’atuncî d’atâtea neliniște, putu bate fără temere. Omulu pe care’lă iubia era demnu de dânsa. Câtu despre marchisă, ea n’avu pentru dênsula nici unu momentu de milă. Ba din contra resimțiură. Nu era eloare autoriulu zeului, și nu’lu repara cu lașitate, cumű ălă și comisese, la momentulu morții după ce impusese doue-zeci de ani de durere victimeloră lui? D’aceaa, cându veniră s’anunciă d-nei de Cireix că personele, cari au însoțită pe marchisulu la momentu, veniau se’î facă visita loru de doleanță, ea reiasă d’a le priimi! Amü fi ascunsă reă dinaintea loră puțina părere de réS ce’ncerca. Ei se trăda chiarü dinaintea copiiloru sei E, veniră, fete emoționați încă de cercimonie, și s’aruncară plângendă în brațele iei; dorüea ’i priimi cu nepăsare și se grăbi d’a-î lăsa singuri, pentru a merge se seri genarariului. Armata francese, după nesce succese lesne de dobânditu, trecea atunci prin Spania, pentru a merge se asedieze orașul Cadix, unde camerile și regele Ferdinand VII, reținuți de densele captivei, se refugiseră, Marchisa, Dâmboviței. Judecătorele de pace citeza pe reclamantă și pe părîți pentru șliua de 10 Octombre. Intrebămă dorü, din nou, ce căuta procurorele și judecătorele de instrucțiune la Vitană? De cândă procurorii și judecătorii de instrucțiune sunt ă chiămați a face ispașie, în privința celora petrecute între vitele unoră țigani și iarba pământului unui proprietară? Procurorle și judecătorele de instrucțiune mergă la Vitană, scortați de vre 50 de gendarmî, cari arestază vre 60 de vătași ai țiganilor. — Se notămă aci cacești lucrători s’aresteză chiară în grajdur îngrijitorelui, care a reclamată pentru etava de pe lunca Vitanului. Omenii arestați sunt puși la bătaie, spre a-i face se spue că, întreprindetorele canalului, d. Gr. Heliade, le-a ordonată se lase pe vite se pască jerba de pe livezi. Insărcinatulă întreprindâtorelui cu veghiarea lucrărilor, fu și dânsulă atestată întrună coșiară ală Primăriei, bătută și pusă în fere. Sosesce în sfîrșită și intreprindjetorele, care, vânândă cele petrecute, se duse la d. judecătoriă de instrucțiune — care era întraltă cameră, eră nu în acea a, unde se făcea instrucțiunea de către procurore — și ’să întrebă dec’a vâdută pe ’nsărcinatulă scă bătută și pusă în fóré? Respunsul ă fu pentru d. Gr. Heliade arestarea și singura explicare ce i se dete fară următoarele cuvinte ale d-lui jude de instrucțiune: „De multă căutamă se-mi pici în mănă!“ Se ’nsemnămă ș’aci faptulă minunată și instruită că și d. Heliade a fostă mai vntesă arestată totă în casa îngrijitorelui moșiei Dudesciî, și numai peste trei ore fu transferată la primărie. Pe ce dreptă procurorele și rudele de instrucțiune s’aă dusă la Vitani ? Pe ce dreptă s’aă arestată și s’au bătută omenii? Pe ce dreptu s’aă arestată ânsuși d. Heliade, și casa arendașiului fu transformată în casă de arestă? Scrmă toți că dreptulă nu este după ce informă pe generală despre mortea lui Carol și de cea-a ce urmase după morte’i, îlă indemna se revie. Ea scria cu friguri, se temea. Iî era frică de primejdiele asaltului. Elă făcuse destule în viața lui ca soldată. Ea nici nu ținea sema de cerințele reputațiunii lui milltaiie. Trebuia ca elă se reviă, fiă ce-o fi. Făr’a-i descoperi cu totul, printruna felă de cuviință, proiectele ce făcea pentru fericirea lor viitóre, flu lăsa se la Intereisa. — După ce acesta epistolă fu scrisă și speciuită, ea Se simți mai linișită și reluă chiară d’a doua (fi v'0ța’î obicinuită c’uă liniște și c’una felu de ’nveselire pe care n’o avusese nici uă dată. Respunsulü énsa nu venii. Ea primise două epistole de la generaliumu, déja scrise ma î nainte d’a fi primită pe cea a ce i-o scrisese ea: începu a se neliniști, în curêndu nici nu’și mai putu ascunde tulburarea vechilor’ü ier amici, abatele și doctorele. Uă dată, la luna lui Septembre, doctorele camü Ingrijatu de starea Iei de ațîțare Dervită, o sfătuise sa caute. — Ali stât puse ea, cându mĕ gândescu că ațiî suntă sptü ani de cândă a cădjutu plina de sânge de porta acea a! In acestă femeie, pen’atunc d’una caracteră atâtă de neliniștită și veselă, se făcea uă ’ntârziată și puterică spresiune FOSTIA ROMÂNULUI marchisa de cireix1 V. Resbelulu din Spania nu trebuia se ’ncapă în adevĕrü decât în 1823 , dérü generaliulu plecase c’unu anu mai nainte c’uă misiune maî diplomatică, atâta pentru a’șî da sâmă de starea spiritelor, câtă și pentru a studia resursele țereî. In timpulu acestui anu, temerile d-ncî din Cireix, pentru omulű pe care’In Libia nu puteau se ne seriese. Resbelulu nu era încă declarata. Afară d’acesta marciusa avu in curendű unu subiectu fórte grava de neliniște în sănetatea bărbatului iei. Din ziua în care generaliul fusese ascunsü la castelfi și manii ce urmaseră, viața atâtu de necomplectă a marchisului se luminase cu precari luciri, nu de rațiune, ci de simțimântu. Elü înțelegea sosirea și plecarea amicului seu, socotia dăinuirea lipsei lui, și, după cașuri, manifesta, în felu’î, veselia sau mâhnirea lui. A vedé „Românulu“ dela 26, 27, 28, 29 și 30 Septembre 3, 4, 6, 7 și 9 Octombre. Cândă generaliulu plecă și după uă lună nu’la vețiu revenindă, elă dete semne de fórte mare sbuciumare. Lunele urmatore, acesta sbuciumare deveni durerosǎ și degeneră în sfîrșită într’uă tristeță posomorită și concentrată Singura afecțiune pe care marchisul o putea ințelege, și pe care se deprinsese acompta, îi lipsia. Idiotul se prăpădia, veijönda cu ochii, cu tóté că cu încetulă. Elă n’avea crise, căci fără Indouială mâhnirea care’să râdea îi consuma puterile din Jiindi; ajunse a nu maî voi se mănânce, nu se maî ocupă de imaginile lui și remase nemișcată pe taburetul ă seu, uitându-sî mereă pe ferestră, aruncându din cându în cânda câte unu mică țipetul plăngetoru și ținându manele închise cu atâta îndăretniciă, în câtă unghiele’î intrau in carne. Cu multă acevoință i se puteau deschide, pentru a’î spăla ronele, ș’atuncî se bocia ca unu copiiű. Totă lumea ’lă îngrijia, și d-na de Chreix era cea d’ânteie la postulă iî. in curendu nu se mai putu face nici oă ilusiune asupra morții lui apropiate, și un adevére într’uă diminuță din mițj’loculu vereîanului 1823 fu găsită mortu în patulu sea. Pe cându rudele se atristau și plângeau în jurulu lui, d-na de Cheix, cu ochii uscați, înfrena rează nerebdare ferbinte. După ce