Romanulu, iulie 1870 (Anul 14)
1870-07-10
592 că depeștă a Ziarului L’independance belge spune că declararea de rebelă din partea Francii a fost grăbită, din causa unei circulari a regelui Prusiei către agenții sei din străinătate. Acea circulară avea de basă urmatorele punte : „ 1. Confirmarea afrontului făcută d-lui Benedetti; „2. Refusarea renunțării principelui de Hohenzollern la candidatura tronului Spaniei; „3. Restituirea libertății d’a primi coróna Spaniei. “ cu dânsa și se declareză deca, — printrunul din acele reviremente totudeuna posibile lntruă țărăeșindu dintr’uă revoluțiune, — corona ar fi din nooă oferită de către Spania principelui Leopold, nu se va mai autoriza a o primi, pentru ca desbaterea se pate fi privită ca definitivamente închiriată. „Cererea nóstra era moderată, nu mai puțină și termenii în care o exprimau : „Spuneți regelui, schama comitelui Benedetti, „In 12 Iuliu la miertul nopții, spuneai regelui că nu avemu nici uă cugetare ascunsă „pentru viitoru, că nu căutămă mă prea „testa de resbelă și că nu ceremă de cătr „a resolve în moda onorabile uă dificultate „pe care mamii creat-o noi înșine.“ „Regele consimtă a aproba renunțiarea principelui Leopold, déra refusă d’a declara că nu va mai autoriza în viitorii remoirea acestei candidaturi. „Am cerută regelui, ne scria d. Benedetti, In 13 Iuliu, la miedul nopții, d’a bine-voi se’mi permită d’a ve anunția tu^ numele seu că, décá principele de Hohenzollern va reveni la proiectul seu, Maiestatea mea va interpune autoritatea’ și’lă va opri. Re gele a refusatü asolutamente d’a mé au torisa se va transmită un asemene declarare. Am stăruiții cu vioiciune, onsé far a reeși se modificd disposițiunile Maiestății sale. Regele a terminată convorbirea nóstra ^Licendu’mî că nu putea nici voia a lua unu asemenea angagjamentă, și că, pentru că asemene eventualitate, ca și pentru orîcare alta, trebuia se’șî reserve facultatea d’a consulta impregiurările.“ Cu tóte c’acesta refusQ ne păru nejustificabile, scopulă nostru d’a păstra Europei binefacerile păceî, era asta-felu încâtă nu rupserămu negociările, și cu tóta legiuita nóstra nerăbdare, temându ne ca uă discusiune se nu le ’mpedice, vamă ceruții se amânați esplicările nóstre pene astădfi. Surprinderea nóstra a fostű dora adâncă, aflându ieri că regele Prusiei notificase printruna adjutanta ambasadorelui nostru că nudă va mai primi, și că, pentru a da acestui refusu nn fi naratorii aporhi cinvorii nlti ílu comunicase în modii oficiale cabinetelorü Europei. „Aflămă, toto'd'ua datu; că d. baron de Werther primise ordinea d’a pleca d’aci și că urmări s’operau în Prusia. „In aceste împregiurărî, a ’ncerca mai multu pentru împăcare arü fi fostu uă uitare a demnităței ș’uă imprudință. N’am neglesit nimica pentru a mlatura uni resbelu. Acuma avemü se ne pregatima a susține ce ni se oferă, lăsândă fiecăruia partea de responsabilitate ce este a sea. Da ieri chiaru am chiamatu rostrvele nóstre, și, cu concursulü d-vóstru, avem a se luămă de mdată măsurile necesarii pentru a apăra interesele, securitatea și onórea Franciei.“ Kazetta de Colonia publică testulu depeșei adresate de către principele Antoniu de Hohenzollern d-lu Oloraga, pentru renunțarea fiiului său Leopold la tronul Spaniei. E că acea depeștă : „îmi facilită datoria d’a vă comunica copia testuale a unu telegrame pe care amă adresat-o mare și ale lui Prim la Madrid: „In facia complicărilor născute din candidatura fiiului meu Leopold, complicărî cari trebuie sa exercite necesari amente uă orecare influență asupra Cortesilorü, astafelü încâtă ună votă ală acestor a n'ar fi de locii 'posibile fără concursulă unoră elemente cu totul străine de persona despre care este vorba, retragă, în numele fiiului meu, candidatura sea la tronul Spaniei. „Castelul“ de Sigmaringen, 12 iuliu, 11 ore 28 minute. „ Antoniu Hohenzollern“ de la Metz, Thionville Strasburg și numeră deja mai multe mii de omeni. Două fabricanți de la Mulhouse echipezază companii intregi cu cheltuiala lora proprie, în capulă căreia se vorăpune, având 1400 de omeni. Prusia chiamă de prin țerile străine pe toți supușii săi sub arme. Aflămă că chiar inginerii, lucrătorii prusien de la calea ferată Strasberg din România, și pene chiare și servitorii prusiani aî palatului nostru domnescă suntă chiămațî a se mrola ’n corpurile loră de Landwehră. După scirile ce ne veniră despre manifestațiunî ostile Franciei la Florenza, Corespondința Slavă de la 16 cuvinte ne aduce scirea că Roma va fi cedată Italiei, decá va da Franciei unu continginte de 150.000 omeni, cari vor fi întreținuți și soldați de către acesta din urmă putere, in totu timpulă campaniei. —-------------------------------Paris, 15 iuliu. Ieri fără domnia pe bulevarde uă ațîțare straordinarie. Uă mulțime imensă cânta Marseliesa, Girondinii, Cântulă Plecării și resunau strigătele de : trăiescă Imperatură ! Josă Prusia ! Trăiescă resbeiulă ! La Berlin ! Josă Bismark ! Studiați- aă făcută uă asemene manifestare. Aflămă, din Corespondință Slavă de la 1 P. r»l:« nAr~: —~ j ~ uagere a fostă numită comandante primiră ală flotei francese. Guvernul francese va face ună apelă tutuloră voluntariloră, cari doresc a se iea parte la resbelă contra Prusiei. Se crede că vor fi numeroși: atâtă e de mare entusiasmulă popolară ! Din trănși’ se va forma ună cârpă specială, care va fi pusă sub ordinile generalului Changarnier, care a oferită servițiele sale pentru campania actuale. Uă listă de ’izolare s’acopere de semnături în Cuartierul Latină de către Junimea din Svóle. HOMANULU 10 IULIU 1870 Dolui redactore alu Ziarului ROMANULU. Domnule redactare, Vĕ rugămă, bine-voițî și faceți a se însera în ziarul S d-vóstru urmatórea reclamațiune ce am dat-o d-lui ministru de finanțe: Domnule ministru. In Monitorulu oficialii No. 135, amă citită condițiunile publicate pentru arendarea moșiilor Statului, cum și modulă formării garanției, care condiții și formări de garanții suntă cu totul desavantagióse atâtă pentru Stată câtă și pentru noi arendașii uă pagubă simțitorepta pentru ce . 1. Art. 13 dice că de a fi cineva admisă se concureze, trebuie se depuie numai bani sau bonuri rurale, căci altă felă nu este admisă. Prin urmare dorit, deca ieri am avută bani și am cumpărată imobile, astăzi se fiu silită se’să vendă pentru a face bani și bonuri rurale fiindTca cu imobilul, nu potu garanta, nu are verzu înaintea d-vóstre. 2. Art. 14. „Se acordă arendașiloră ună termenă de 45 civile de a depune garanție definitivă „Domnule ministre, d-vóstra trebuie se cunoștețî cu câtă anevoioță se formezá garanțiele din causa multoră forme de îndeplinită, și deci la ună tribunală voră veni 30—70 de amatorî cu cereri de a face garanții, pute-va acelă tribunală, în termenă de 45 d'le. a forma acele garanții? Noi, ca practicanți, țtcem căci nu, și ne jD chipuimă că și d-vóstrá șcițî bine că nu se va pute face și pentru acesta s’a țjisu la art. 15, „căci vomă pierde banii depuși de nu vomă îndeplini disposițiile art. 14.“ 3. La art. 16 se țjice, că tóte garanțiile sĕ fia conformă formulei publicate In Monitorulu No. 139 din anul 1869: „Domnule ministre, acea formulă este după lege și obiceiurile nóstre, cându d-v. cunoscețî, că acte nu posedăm fie-care, dére imobilulă este alu nostru, posedată din nemți în nemți. Dére se va găsi și imobile forte puține cu acte, de vomă face garanții ipotecare, întocmai după acea formulă, la ce, prin art. 14, se aveți d-vóstra facultatea d’a admite și respinge garanțiile, la ce voini a ne pune în posiție ca fără voia nóstra se ascultămă la șiopte și se bănuimă lucruri pe care nu credemă că s’ară comite vru3 dată, și astăziî, cândă la unu arendașiă s’ară admite garanția și la altulu sară respinge, fiindă investite după legi și formulile dv? Acésta facultate s’o aibă numai tribunalele d’a admite sau respinge formarea garanțiilor!!. La ce se voiesc o guvernulă se profite de ignoranța și lipsa de mijloce de cari dispunem, se ne ic banii depuși ca garanție provisorie, déci nu vomă pute ca în termenii de 45 <fie se formămu garanții ipotecare și, déci vomă forma-o, guvernulă se ne-o respingă la cine va voi? 4. La art. 23, se ifice că în termenă de (ecesfie se dă întărirea moșiilor adjudecate. Vĕ rugămă, d-le ministre ca să se dea întărirea a doua ai de a sei déca s’a sancționată arendarea moșei sau să concurămă la altele. 5. La art. 3, din condițiile de arenduire, se mai zice că garanția ipotecară nu se va primi décâ estimațiunea este mai mare decătă acea ce figureză la rolurile contribuției. Décá d-vóstrá, d-le ministre nu voiți a lăsa liberă conșciința espertuluî și ve puneți mai presusă de lege, atunci la ce mai cereți estimațiunea prin esperți, și nu ordonați ca estimațiunea se fie acea din rolurile din contribuție, cu tóte că în acele roluri este trecută numai venitulă imobilului și garanțiile se facă pe fondă și nu vedemă nici uă lege aspră prin care se explice că, decâ uă moșie dă loc galbeni venite, fondulu pentru că este valabilă, și déci acea garanție ipotecară se face așa de constrânsă, ig .o om nu o © primóBoi tntu dovArmift banilor, adică de a fi valabilă pentru trei câștiuri ? 6. La art. 39, din condiție se zice că pe moșiile, unde suntă păduri, arendașii nu potă lăsa vitele se pască. D-le ministre sunt multe moșii de ale Statului care au singurură venită islazuri prin păduri ori crânguri, și décá acelu articolă ară remâne în vigóre, statulă va simți mari păgubi la concurențiă și islazurile de prin păduri totă se voră pașce, fiindă imposibilă de a se opri. Domnule ministre venimu cu totă respectulă și ve rugămă ca pe d’uă parte să faceți a se amâna mezaturile până la 20 August, fiindă acumă ocupați cu strângerea muncei, ora pe de alta se binevoiți a face modificările susținotate, venindă în adjutorul arendașilor, prin tóte mijlocele, asigurândă numai pe Stată de a nu fi in poziția de a perde vremădată arenda, și garanțiile ipotecare se fie admise ca definitive la prima licitare, apărându-ne de șicane și cheltueli cu venirea prin Bucuresci în mai multe rânduri și cu perdere de timpa pe la ușile tribunaleloră. Domnuile ministre, se vorbeșce că sunt 2—3 companii de Jidani, care stăruiescă ca garanțiile se fie ln bani și bonuri rurale de a puteaa profita, înândă moșiile eftine de la mezată și nouă să ni le dea cu mare profită. Vé rugămă faceți a dispare acea calomnie ! Primiți, vé rugămă, d-le ministre, încredințările nóstre ce ne conservămă: T. Fenochu, Nedescifrată, Ghiță Popă, T. Major, B. Suditiu, C. Drăgănescu, M. Comanenu, I. Rădulescu, I. Marinescu, Uie Mihailu, George I. Comanenu, A. Zianu, C. Voiculescu, T. Băluță, V. Miulescu, Gr.Monastericonu, I. Jianu. Caracălu, Iulie 5, 1870. D-lui redactore alii flcariului ROMANULU. Domnule redactore, Domnulu Alesandru Lahovary, ministru alu României din grația palatului și voința bandeloru de pușcăriași, — consecințe puterilorü din cari purcede — a cutezatü a me califica de bețivii de la înălțimea tribunei representațiunii naționale. Sciindu că, pentru ómenii cu caracterulu și cu temperamentului d-lui Al. Lahovary, portofoliulu de ministru este de câtu unu paravanü, din dosule căruia se poată insulta și calomnia cu nepedepsire, asceptű a’lu vedé eșindu de după acela paravanű, pentru a’i cere séma de calomnia nedemnă ce’mi a aduso, nedemnă nu d’a fi rostită de unu ministru în representațiunea naționale, dérü chiarü de ori ce omu, ce se respectă îndestulă, pentru a nu cuteza se spuie unu neadevĕrit de care însuși e convinsă, căcî nimeni nu va pute țice în consciință că m’a recrutu că singură dată beta în viața mea. Rugându-te, domnule redactare, se dai publicității aceste rânduri, primesce toto d’uă dată ș’asecutarea considerațiunii mele. ..... D. Verescu. INALTA SFINȚIEI SELE PĂRINTELUI MITROPOLITU ALU UNGRO-VlAHIEI ȘI PRIMATO ALu României, și d-lui ministru ALE CULTELORU. Sfinte părinte și d-le ministre. Eu, care printre micele’mî fericiri de ieri numeramu și pe acea că n’amu zărită de locu pe ajutătorea brevetată !óóte, me găndiamu, o fi înțeleșii că nu vreamu nimica din îngrijirile și din sfaturile "ei. Vai ! n’o cunosceam âncă! Adî dimineți, fiindu ocupată a scrie epistolele, audu pasu’î pe scară și îndată ca să vijelia: — Ce tă corespondință ? Se te obosesc! astafelu, nenorocito ? Déru nu’țî amu spusu că nervii ’ți au trebuință de repausă și da distracțiune ? Și ce amu aflatu, copilă imprudinte ? Ai fostă ieri pe Kuchelberg! Vă se te oprescă d’a încerca din nou să astefelu de sinucidere. Aide cu mine, te voi învăța și cumă trebuie se se facă aici cură de apă. Da, da, văijă bine c’acesta te supără, că sperise nu mă mai vecii, déru nu se póte lăsa singură uă to~nără fatá ca d-ta. Supune-mi-te numai direcțiuniloru mele, vino, și îndată vei ave ocasiune se’mi fii recunoscatóre. Machinalicesce îmî luai pălăria și rună supusei cu tot8 necazulă meă.Ea mă duse, urmândă mereu d’a vorbi, în grădina de ierna; astufelii se numesce partea din Wassermauer cea mai la adepostă de ventit prin nastele ziduri ale monastirii și în care se află câțiva arbori verij, mestecați cu trandafiri înfloriți. Erea plină de lume, musica cânta Companiile numite trăgători liberi se organisă î n tóte părțile pe fruntarie. Cele și tata societatea bolnaviloră ocupa bancele. Părea că nu ascepta, căci trebui se respundă la politețe precum și la întrebări inspirate de curiositate numai tutore acestoră persone, pentru mine cu totul indiferinte. Nici uă figură în adertită simpatică, nici unu cuventu care se’mî mergu la inimă. Eramă desperată, nu numai în contra oficiosii mele persecutare, déra chiarü contra tutore semenilor mei. Erea între noi uă lénora, care fusese nevoită se’șî lase bărbatulă și copiii ca se vie se caute aci cea mai absolută liniște. Cu tote acestea tristele cugetări, cari trebuie s’o fi preocupată, n’o opriră d’a eșamina de susă In josă gazela mea, fórte afară de modă, ce e dreptă; apoi se înveluți c’ună acră desprețuitoră în haina de casemiră, cândă mĕ pusei lângă densa. In fine, tratându-me îndată ca p’uă vechia cunoscută, se pusese’mî povestesca lata cumeticele din prașiă, pe cândă privirea sea de murindă îmî făcea zea. Omenii dérii nu suntă de câtă nesce figuri de cerá seünesce automate care’și jóca rolulu pâne cândă, oprindu-se machina, ele suntă puseseră în cutie ? Abia săpai cândă se audi clopotulă de la prâpilă, și cândă protectarea mea tre bui se se íntórcá la bolnavii sei. Abia ’mî luai diua bună de la ea; nu erama în stare d’a vorbi și d’a asculta. Ce frumósa cură face !... nu mai îmî simtă nici corpulă nici sufletulă trăindă. 13 Octombre. Amu luată uă mare hotărîre și suntă fericită în câtă n’o potă spune. Voiă se me bucură cu curagiă și resoluțiune de libertatea mea. Aitî diminută de cu timpuriu, armată cu cartea, me întorsei la grădina de iarna, unde steteî mai multe ore fără se salută sau se privescă pe cineva. Ajutarea veni și ea după obiceiă se ’și facă naturala trecere prin grădină, darü îi spusei că convorbirea pre me obosia. Ea dede din capă, încruntă sprâncenele și mo lăsă ’n pace. Vețiui bine că se supărase pe mine de acesta primire. Atâtă mai bine! Asta o sa facă în tóte filele; asta o mî dă uă intimă satisfacțiune. Pe căndă șe cheamă, tăcută, absorbită ’n citire, în mițjlocul ă tuturoră acestor ómeni cutezători, anima ’mierea descépta și victoriósa ■mi cănta unuimnă de triumfă. Fără moiouiélá, victoria o costase căte-va bătăi mai tari de cătă altă dată; dérà... și curagială trebuie se’să ’nvețe cineva. 15 ale Innei. Ailî, căndă amă ajunsă cu cartea la Wassermauer, puțindă cam zăristă, fiindăcă primele ore ale dimineței le petrecusemü seriinde la epistole, tóte băncile erau pline deja, afară de una pe care se afla numai tânerul, forte palidă și tristă, care vine >n fiecare <fir susținută de servitore, și sedem loculă celă maî bine aședată, la sere, invelindu’șî piciorele mir’uă fórte frumosă cutie căptușită cu pete de ursă. Dómnele care vorbiau sub arbori ară fi trebuită se se restrîngă puțină, spre a’mî face locă slabei mele persane, care n’a supărată nici uă dată pe veciniî sei. Nu ’ntâlnim de cătă fecie de patra, priviri indeferințe și guri desprețuire. Fara avè nerulă că făcu cea mai mică atențiune la acestea, șeijui pe bancă lăngă teneriile bolnave; între ele și mine remănea d’altmintrelea destulă locă pentru rochia unei comitese, apoi me pironii pe carte. Vecinulă meă, aprópe nemișcată, părea absorbită in suferință și din căndă în căndănesce adânci suspine ti scăpau din peptă. Trebuie se fie bogată, d’ară fi să judecă după eleganta! costumă și după frumosul ânelu ce purta în degetă. Trăsurile schimbate dovedescu uă pictisie fórte naintată. Așă fi voită se să distreză comunicându reflesiunile ce ’mi procura lectura, dérè n’aru fi fostă cuviinciosă în facia lumii. Mĕ abținui dérà blăstemândă acésta absurdă In urma plângeriloră ce V’amă adresată contra imoralei conduite a preotului Gheorghe etichetă, care strivesce astafelu cele mai bune din instinctele nóstre. Cu tote astea, fiindăcă vrea se însemneze ceva pe portfoliul ă seă, condeiu cățu jasă. Veitendu’î deșertele silințe ca se ’lă iea, i’să rădicai și i-să dedeî. ’Mi mulțămî c’unu aeră mirată, și în același timpă auijiî pe femei șușuindu în urmă. Negreșită, acestă ușóră servină dată bietului invalidă le părea uă necuviință din parte’mî. Făcuseră pote ca u neînsemnată burgesă, dérè ce’mi pésa ? Nu suntă și nici nu voiă se fiu altăceva. Cându me sculai se dșă din grădină, zoe salută cu fórte multă politeță. Și eu uitai îndată șușuitulă frumóseloru dómne, și nu ’mi perduî pofta de mâncare, deși supa care me ascepta fu din nenorocire mai albă de câtă buclele dómnei ajutorase. Primii să scrisóre de la scumpule mea betrânulă doctoră, celă mai bună amică ală meă. Vrea se scie ce facă, ce simtă, cumă suferă clima. Se căiesce că nu ’mî e ascunsă adeverulă, felicitându-me de curagială și tarea’mi resemnațiune. Incerca chiară se ’mî vedea ceva speranță. „Nu uita,fice, scumpă Mamă, că natura face adesea minuni care cufundă totu ce sclința și espetința ne-a Inventă.“ DérQ o scie bine că nu voia altă mângâiere de câtă adeverulă pentru puținulă timpă care ’mî maî române se trăiescă. (Va urma) Paul Heyse,