Romanulu, septembrie 1870 (Anul 14)
1870-09-21
ANULU ALU PATRU-SPRE DECESEA Administrațion»* tag&gaghuisi 9>Qm&n, No. L-- Redacțiunea Strada. Colțea No. 42, LUNI 21, MARȚI 22, SEPTEMBRE 1870. VOIESCE ȘI VEI PUTIe abonamente l. n. L. n. Unu anu .... în capitale 48 districte 58 Șase luni „ „ 24 „ 29 Trei luni „ „ 12 „ 1» aflună » » 5 „ 6 Abonamentele începu la 1 și 16 ale lunei. Unii exemplaru 25 bani. Francia, Italia și Anglia trimestru franci 20 Austria și Germania trim. fl. arg. t. aus. 7 antuntiueI L. b. Linia de 30 litere...................................— 40 Inserțiuni și reclame, linia ... 2 ~ ARTICLELE NEPUBLICATE SE VORU ARDE. — REDACTORE EUGENIU CARABA. EUMINEZA-TE ȘI VEI PI Pentru abonamente și anunțuri a se adresa: In Bucuresci, la Administrațiunea graiului In Districte, la corespondințiî sei și cu poșta la pabis Pentru abonamente: La d. Darras -Hall eg rain Rue de l’aneienne comedie, 5. Pentru anunțiuri: La d-il Órain, Thomas et C-ie Rue Lepeletier, 23. Pentru abonamente : La d. G. B. Popovici, 15 Fleischmarkt. Pentru anunțiuri: La domnii Haasenstein și Vogler, l. Neuermarckt SERVITIV TELEGRAFICA ALIA ROMAVI AI FLORENZA, 2 Octombre. Trupele italiane au ocupat Engelsburgul, după cererea Papei, la BERLIN. 2 Octombre. Un telegramă de Ferneres din 30 Septembre dice: „Astăzi Francesiî au atacată corpului alți șeselea și, după uă luptă de doue ore, sau retrasă în dosulă forturilor Parisului, lăsându 200 de prisoniarî.“ TOURS, 2 Octombre. Asaltulă Prusianiloru asupra fortului Charenton a fostă respinsii. Inamiculu a stabilită linia sea de mpresurare a Parisului mai departe de câtă potă bate tunurile francese. Prusianii construiesc ună tabără întărită la Versailles și pară a voi se ia disposițiuni pentru a petrece acolo ierna. In Paris sunt 250 de batalione de gardă naționali armați, fiecare batalione compunându-se din 1,500 omeni, adică în totală numai garda naționale numeră 375,000 luptători. (Servițiul0 privată ală Monitorului.) BERLIN, 30 Septembre. — țiarusă de Peterburgă, denunțândă formală sgomotele privitore la cumpărarea unor vase cuirasate americane, la concentrarea trupelor din partea de Sud Vest și la vechiămarta d-lu. Ignatief la Petersburg, aroinlesce politica le ale a guvernului rusă, favorabile păcii, și pe care o reclamă prudența atâtă din partea pușiții câtă și din partea celorlalte națiuni. Imperatorele a primită ieri în audienți pe d. Thiers. Bucuresci, I ES 1870. Depeșile, pe cari le am publicați în suplimentul de ieri și pe cari le reproducem mai susü, au fost adeverate rade înveselitore și fortificătore ale sorelui gloriei francese, rație cari au venit a se aline puțină durerile sufletelor nóstre și se împrăștie, în cătăva, negurele îngâmfării prusianismului ce ne apesă. De la prima păne la ultima depeștă, tote sunt favorabile eroicilor noștrii frați din Occidente, tote Inveselesc o d’uă potrivă sufletele nóstre amărîte. Până și telegrama prusiană de la Ferneres ne vestesce că victoriă, mică pate, derută victoriă a Francesilor”. In adevara, ea dice: „după uă luptă de două ore, Francesii s’au RETRAS în dosula forturilor.“ Ce ar fi facutu ore Francesii atunci, cându ar fi repurtat chiar cea mai strălucită victoriă ? Neapărat că nimic alt de câtu totu a se retrage în dosula forturilorü, de vreme ce ei nu făcuseră de câtă uă eșire, după cumu au fostu tate luptele ce s’au incaieratu în zilele din urmă, și ’n cari, după cumu se va vedea șin amănuntele publicate mai la vale. Francesii au fostu totudeuna victorioși. Asia dorii, din momentul ace ânsași depeșia prusiana dice retrași, era nu respinși, din momentulu ce nu vorbesce despre vreunu avantagiu alü Prusianiloru, pentru noi resultă clara că ataculu de la 30 Septembre a fostű pentru Francesi unii ataca victorioșii, ca și cele de la Villejuifs de la Droucy și Pierrefite. Cea a însă ce nu mai póte lăsa nici umbră de ’ndouială însuși Prusianilorü, este respingerea asaltului armatei lor asupra fortului Charenton. Nu scimți decă toți cititorii nostriî au data importanța ce merită acestei isbânde a apărătorilorü Parisului. Pentru ca strategicii prusianî se se decidă a da asaltu unui fortu din cele ce cingű Parisulu cu unu brau de nepătruns, trebuie se fi făcută mai antâiű lucrări pregătitóre forte seriose, și trebuie apoi se fi pusű în mișcare mari puteri, căci ei scia bine câtă uă neisbândă în asaltulu unui fortü influențezi asupra spiritului unei armate deprinsă cu victoria. Prin urmare lupta din jurul bastionelor Charentonului a fost teribile și puteri formidabile trebuie se fi fostu puse în foeu; mare dejit a fostu și isbânda eroiciloru apărători, mare salvatorea influință morale ce ea a produs asupra armateloru națiuni francese, și mare și aceia ce a produsu asupra ceteloru de invasiune, cari au fostü silite se se retragă și se se stabilescă acolo, unde nu mai putea ajunge bombele luptătorilor acelei republice, pe care ele pani a o desprețui atâta de mulții. Scriea despre tabăra întărită de le Versailles nu ne spune asemene nimica bună pentru îngâmfații învingători ai lui Napoleone III. Acestă disposițiune, ce au luat-o, aretă lămurită câtă credit ei de dificile victoria suptă zidurile Parisului și cu mă întrevădă posibilitatea d’a nu pute lua Parisulu mai 'nainte de ’nceperea iernei. Vorbindu despre acesta tabără întărită pentru a petrece ierna, suntemű naturalminte conduși a ne aminti de Moscva. Și Napoleon I, nu în tabără, ci chiar în sinnla vechiei capitale a Rusiei, în imperialul Kremlin, se stabilise pentru a petrece ierna, și vai!... cum a și unde o petrecu!!. . Acumü însă cestiunea se prezintă și mai complicată pentru fatalistulű candidatu alü imperiului germanian. Avendü nainte’i Parisulu, cu zidurile și forturile’i înfricoșiate, apărate de sute de mii de luptători, ce se agită plini de ardere resbelică, avendu d’asupră’i ierna, ce s’apropie cu tóte rigorile și necesitățile ce suflă asupra pământului; avându la spate’i uă națiune eroică, ce se seóă întregă, bogată de averi și pariotismü, și se organiseză cu răpericiune spre a nimici pe năvăliori, — tóte acestea nu ni se păru materiale pentru a rădica unii arca de triumf, supta care se trecă menitulu unei vrăjitore la tronulu lui Carol cel Mare. Nu s’au mulțămitu învingetorii de la Sadova d’a fi ínvinsu și prinsu pe celu care a atrasu pe Francia íntrunű resbelii ruinatorii, ci, după ce au începutu prin a declara că facu resbelu numai imperatului, era nu națiunii francese, acuma, credendu că laurii victoriei nu mai potü păli pe fruntea loru, vorü se rădice resbelulu la nălțimele unui resbelu de ginți, vorü se puie pe cruce pe Cristulii națiuniloră, sperându că voru năbuși astü-felu și mântuirea națiuniloru, pe care elü o propagă, și libertatea, în numele căreia luptă, sperându că prin acesta asasinată vom reu și a ’ntinde domnirea politică a Germaniei asupra lumei întregi. Pro susa planetă insula unora asemeni reeșite: nici uădată nu se vor putea menține la asemeni ’nălțuni preoții dreptului divină, deprinși, ca regele Prusiei, a se târî în ’«crederea norocului și’n promisiunile vrăjitoreloru. Vai! cânda amețiela va coprinde atâtă de sosii pe ’ngâmfați, nimicitóre va fi căderea/ Declarați resbelii națiunii? Derii nu sciți că națiunile sunt ne ’ovingibile, nu vedeți cumü mica, dera eroică națiune elenă a ’nvins și pe unula din cele mai puterice impecte ale lumei? Nu Vedem cumül ânsașî microscopica, pe lângă Francia, insula Creta a resistat ani întregi puterile ră uuite ale Turciei și Egiptului și a trebuită ca apărătorii iei se fiă esterminațî pentru a se pute subjuga din nou pământul iei? Și voiți se ’nvingeți marea și eroica națiune francese, se exterminați luptătorii a 38 de milione de suflete, pe cându și voi sunteți muritori, pe cându și pe voi vă ucide glonțul ü și Vă taie sabia?!......... Guvernulü din România — nu vomu duce românescu — nu vreai se vorbescă, nu vrea se liniștescă spiritele și se curme durerosa nedumerire a tutorii Românilor, în grava cestiune a scopurilor manifestate ale Rusiei d’a se deslega de ingagiamentele tratatului de Paris, adică, în ceea ce ne privesce, d’a ne lua d’uă cama dată partea din Basarabia pe care ne-o înapoiase. Suntemii deja siliți a căuta la străini, în telegramele și diamele străine, acea liniștire pe care guvernul are interesă, se vede, d’a nu ne-o da. Uă telegramă a Monitorului, pe care o reproducem a mai susü, spune că diabulul de Petresburg desminte scirea despre concentrarea trupelor spre Basarabia, rechiămarea ambasadorelur rusescii de la Constantinopole și aminteste politica favorabile păcea a guvernului rusescü. Acestă scrie pare, în cătuva, de natură a liniști dureresele nóstre neliniști, ânse, cugetând că nu este nevoie a se rechima mai ăntâie ambasadorele, pentru a se face declararea că Rusia nu se mai ține de tóte dispoțiunile tratatului de pace din 1856, cugetândă că guvernulu rusescü n’are nevoie se declare resbelii, pentru a ne rerăpi partea din Basarabia și gurele Dunării, pe cari ni le ’napoiase, ci n’are de cătu a ocupa acestă parte ș’a astepta ca apoi no’ și Turcia se’la atacamai, decă ne dă măna, — cugetându la tóte aceste împrejurări, cerema mai multă și cu mai mare stăruință de catü totü deuna ca guvernulü se vorbescă îndată și se lămurescă pe deplina cestiunea. Mai căutândă și prin cjiarie străine uă alinare la neliniștea nostră, ama găsită în Corespondința Slava, de la 29 Septembre, un articlu reprodus după Gazetta oficiosă de Moscva, și pe care, din causa lipsei ații de spațiu, alü vomii reproduce mâne. Acest articlu este fulminantă de ’năcrire și de grave amenințări contra Prusiei, și toto d’uă dată pirosea simpatii pentru Francia. O pref era Servițiulu particulară ală „Românului“ VIENA, 3 Octombre. piariului Revista de Luni dice că póte asecura — pe temeiulu unoru informații unÎ din bună sorginte — că solrile neliniștitore, privitóre la atitudinea tulburată și amenințatore a Rusiei, sunt lipsite pe orice temeiu. Scomptele causate de pretinsele declaratiuni ale ambasadorelui rusesc de la Gon slanlinopole, Ignatief, nu se acreditéza. înarmările Rusiei se reducü la Înrolările ordinare, recrutarea ne avându nici unu caracteru neliniștitoru. Revista constată că relațiunile dintre cabinetele din Viena și cele de la St. Petersburg sunt cele mai bune. Ely merge atâta de departe cu amenințările, în câte, credendu’lü pe cuvente, s’ară părea că Rusia nu este departe d’a declara resbelii Prusiei. Acastă împrejurare și bună-voință vedită a Rusiei pentru Francia s’ară părea de cele mai bună augură pentru liniștea, integritatea și esistența României, înse nu trebuie se scăpămă din vedere unu lucru: în Rusia, și mai cu semă în cercurile oficiale din cari se inspiră (lisa gazettă, dreptul națiunilorfi, voința poporului, etc., tote aceste fundamentale principiuri ale evangeliului naționalităților), cari au venită la cunoscința de ele însele, sunt autopii, ființa suvernă, autocratură, stepănulu tutuloru este totă, națiunea nimică; temă ne e derutare că Rusia, decă se va ’nvrăjbi cu Prusia, ne va trata ca Prusianî, pentru cuventură,că Măria Sea Domnitorulu este dintr’uă familiă prusiană. In acesta casa, ori cine póte vede posițiunea în care singuri ne amu pust, și câtă, ânc’uă dată, guvernul ă este detoră se lămurescă uă cestiune d’ună interesă atâtă de ardetorű pentru toți Românii. RATECIREA CRIMEI. Cându vedemű în ce stare este pusă Romănia de furia neî nțelesă a unui regime de violență, torturi și corupțiuni; cându privimu la spectaclulu Ingrozitoru alu atâtoru nefericiri, alu atâtoru lacrime ș’ală doliului ce crimele puterii aruncă; cându audimi țipetele de durere ce se rădică ca uă bóre otrávitóre și învelesce întrega putere într’unu noră negru de nemulțămire, de ură și de blăsteme; cându privimu tóte umbrele și tóte ororile acestui îngrozitoru tablou, a cărui pânză este pământulu României, — ne ’ntrebamü cu uimire, cumü potü esiste spirite destul de inepte, sau destul de orbite de pasiuni rele, și corupte de simțimente înjosite, încâtă se’și sape ânseși, cu atâta înverșiunare, uă gropă în care este peste totă putința se nu cadă? Chiarü conservarea loru proprie, interesulu loru personale, care aci arü fi ’n acordă eu interesulü generale, arü trebui I se le deschidă ochii, se le oprescă braciulu, în lucrarea loru infamă și criminală!.............Acesta e efectul crimei: rătăcirea! Chiar constiința cea mai lesne de’mpacatü are nevoie d’a fi rătăcită pentru a comite uă singură crimă: a merge din crimă în crimă, ca puterea ce din mare nefericire ne domnesce, Ieste culmea rătăcirii. In adevăr, la ce speră are acestă putere s’ajungă cu îndouirea și ’nșlocirea la fiecare momentu a crimeloră ș’a rigorilorü suptă care face se gemă partea cea mai cu âuimă și cu durere de țeră a României? — A ucide națiunea română? Deri acesta’i este misiunea ce ’și-a dată ? — A ’ntemeia domnia personale, asolută și totude una imorale? Acesta’i este scopul?... Nici că pote fi altul. Pe lângă rătăcirea crimei, și rătăcirea puterii nemărginite, amândouă conducă la aceiași prăpastie. In adevĕrü, la ce altă de câtă unoră asemeni nefericite rătăciri putemü se atribuimă faptele ce se comită pe totă dina, despre cari avemu nouă serii naintea nóstru, și numai spațiulă ne opresce a publica acii altele de câtu următorele, în resumatu: „Ploiesci, 16 Septembre. „Cei trei oficiali din garda naționale din Ploiesci, 1) cari la alegerea din Main trecutu au fostu arestați pentru c’au apărată la colegială alai IV libertatea electorale, sunt trimișî ca criminali la jurați. Fiinducă juriulu din Ploiescu n’a inspirată destulă încredere puterii, procesulü s’a transferată la Târgoviște.“ „S’au făcut a doue depește supscrise de acusațî, prin cari ei autori saț pe domnii avocați Giani, Stătescu, Petrescu, Schina, etc. a se presinta, în numele nefericiților, persecutați, la casațiune și a lucra contra strămutării procesului, sau pentru strămutarea lui la Bucurescu sau Buzea, s’a refuzat o însă de administrațiune visarea acelora depește". Ploiescu, 18 Septembre „Cetatea nostră vede, de două file, rigorile stării de asediu întreindu-se. Patrule numerose parcurge stradele. Oștirea este preumblată prin orașă, întrunit modă amenințătoră. Pompierii primăriei, după ce au urmată cortegiulu oștirii și dorobănțimii, ca se mărescă numărulü lorü, sunt desarmațî: puscele lorü sunt luate și puse supt paza armatei ori dorobănțimii, căci autoritatea n’are nici uă încredere în eî. La închisorea de la Calugarü, garda obicinuită se împătțesce. In locu d’unissemi-plutonii, care păzia pe cei 15 arestați din acestă murdară — și prin urmare sămănătoră regimelui,—hanii, uă companiă întregă, cu căpitanul, în capii și oficiării, vini a î păzi. „Oștirea vitregă este consemnată și hamdii este încă oservată de patrule de dorobanți, cari trecu la fiecare două sau trei minute. Ar crice cineva că e un orașiă luat cu asaltű și cutrierata în tote direcțiunile de trupele inamice. Acesta este fisionomia ce presintă de dove Zile Ploiescu. Lumea ride, căci fiecare scie bine c’un suflare ar fi destulă, spre a resturna acestă eștafodagiă de ridicule, și, decă ea nu vine, 1) D-niî G. Stefanescu, Ilie Trăsnea și N. N. Radovici, comerciant.