Romanulu, octombrie 1870 (Anul 14)

1870-10-19

919 ROMANI)LA 20 BRUMARELU 1870 rlotorii și unde dispune de locuitori țerani ca de argații sei. Toți jurații erau țerani-Vorbiamă cu toți despre sorțuliî orbii ce făcuse se cadă acești fideli ai prefectului ea se jndice procesului din Pitescu și despre interesulu ce prefectulu pusese spre a’i lumina , plecându prin județu încă de la numirea loru, cândă unu proprietarii din județu vine se nespuse următorea întâmplare : Duci jurați din comuna sea alergaseră íntr’unu sufletu se-lu întrebe ce omoritorî suntu la Râmnic și supuși judecății, de supt prefectulQ se interesezâ atâtă de multă se fiă osândiți, încâtă ei jurații au fostă rădicați noptea de la locuințele loră de registratorulă supt prefecturel și dorobanți ca se fie aduși la tablă, unde supt prefecți li le-a ordonată se-i osândescă negreșitQ, fiind anesce tâlhari, căci alte felii n’aă de ce se se mai întorcă acasă, asia fiindă porunca stăpănirii, și că se nu spuse la nimeni că simtă jurați, duce aduse Duminecă noptea la Fomnicu la hanulă lui Vlădescu, unde se strângă toți pentru ca a doua si se mergă la curte. Onorabilulă proprietară le spusese procesulu, le spusese cine suntu adevărații omoritori, și bieții jurați remăseseră încremeniți, dernii mărturisiseră că nu putea face nimică de frica amenințărilor ce primiseră. ■ Același proprietarii ne adauseră, venindă pe drumă, întîlnise mai mulți jurați cari veniau escortați de dorobanți, după ce fuseseră opriți ca se vorbescă ca una judecătoră alü tribunalului ce lua parte a doua si ca judecătorii la curte, și că toți jurații dormă in acea nopte in hanulă Vlădescului, desemnată de administrațiune. Remăsei uimită, încremenită in faiia acestei narări odiose. Cu tóte acestea cred ea mă âncă în exagerarea faptelor. A doua fir me încredințat prin proprii melodii, prin propriul meă suflu de adevĕrulu acestoru uneltiri mîserabile Eși semni din casă la 9 ore ca se mergă se dejună, cândă mĕ intelnescă în gliță cu trei țerani. Unii amică locale ce me însoția, îmi spuse că trebuie se fie jurăți, căci ii vefluse eșindă din curtea prefectului. Curiositatea d a afla ce le spusese prefectului ne îndemnă se opriseu în dramă pe cei trei țerani și se-i întrebă dacă suntu jurați. — Da, îmi respinseră, după ore care îndbie la simplii țerani. — Fuscirăți pe la L. Prefectă? îî întrebă mntr'ultă modă abilă amicula meă . — Amă fostă. Ați făcută bine, urmă pe același tonă amicală meă, căci astăzi se judecă nișce omeni răi de la Pitesc!. — Șoimu, domnule, că ne-a spusă d. sub prefectă, cândă ne-a pornită și ne-a poruncită se venim la d. prefectă. — Adevératu ?.. . Ce va spusă d. subprefectă ? — Ne-a arătată că tâlharii ce sunt un pușcărie nă omorâtă nesce omeni la Pitesci, nă vrută se spargă casele ca se fure și se dea focă orașiului, suntă omeni fără căpătei, și stăpânirea i-a dată judecății ca sei osândimă și se nu mai facă altă dată. — Pre bine v a rji să d. sub-prefectu, urmă amiculă mea ca se potă afla totă. — Dori! d. prefectă ce v’a rjisu? — Nu la găsirămă acasă, case slugii din curte ne-aădisă se ne ducemă mai pe urmă. — Și voi ce aveți de gândit se faceți cu acei omeni răi de la Pitesci ? — Dei domnule, de prin alte guri amu aflată că acei omeni n'mă fi asta rei camă ne-a spusă d, sub prefectu, ară fi făcută numai bătăi ’a alegemi, cumă se facă și la noi prin sate, cândă nume lasă salegemă de primară pe cine vremă noi, dera ce se facemă, domnule, suntemă porunciți sei osândimă și n’avemu ce face, căci ne dă focă și ne închide, asta ne adisă. — Aveți dreptate, omeni buni, le dise ambulă meu, stăpânirea este puternică. Deru cumă ve chiamă pe d-vostră? Țeranii, încredințați că dă a face cu vr’uă omualu stăpânirii, îi spuseră numele lor. Amu notată aceste nume. Nu mai puturămă vorbi, căci amiculă îmi desemnă în capulă uliții unu sub prefectă ce venea spre noi, și țăranii plecară. — Te ai încredințată acuma de le. .. . .... de miseria în care trăimă aici ? — Da, murmurai încetă, îngrozită de ce audisemă. Din tote părțile, veniră se mi spuie aceleași lucruri, aceleași fapte. — Procurorele generale și președintele curții scre de aceste manoperi ce degradă justiția? întrebai pe cei ce naraă asemenea fapte ingrozitore. Unul dintre așii bunii de rîsfi. . . . — Trăiesci, se vede, In altă țeră, eră nu în România, îmi respunse elă... Plecai capulă de durere. Avea dreptate, trăiamă in Romănia din 1870! In același timpü vei sui pe acusați trecendă la curte. Piciorele îmi tremuraă, iară sângele mi se sui în capă. Erea se esă în uliță, sei oprescu de a merge, se le spuiu pendulă ce 'i amenință, se chiamă poporulă a’i apăra. . . . Mama oprită, pentru că speramuâncă injustiția causeloră, în bunătatea inimei umane. Iamă privită mergânda. Erea în atitudinea loră, în mersulîi soră, în privirea lor, atâta demnitate, atâta energie, atâta curagiă, încâtă plecai papulă , îmi fusese rușine că suntu liberă, că nu mĕ aflu între dânșii. Ași fi dată totu, seamâ onerea d’a fi acusată ca ei. Ună lucru rac surprinse. Ună copilă ca de șese ani mergea de mână cu unulă din acusați. — Este și acelă copilă arestată ? întrebai pe asistenți. — Nu, mi se respunse, deră tatălă-scă, care este arestată, ne avendă cu cine 10 lăsa la Pitesci, căci mumă-sa a murită, l’a luată cu dânsul. Me podidiră lăcrimele. Asta derustă educațiunea, cu crescerea ce régimele silesce pe părinții ce 'și iubescă țera a da copiilor ă lord . Temnița ! Generațiunea viitóre va sei se și respune. Urmai grupa pâné la curte. D Președinte anunță la 12 ore că ședința este deschisă. Me uitam pe banca apărării, ea era mai golă. Două advocați, unulă de la Pitesci, cela-laltă din Râmnică compuneau totă apărarea. Cei-lalți, ce fuseseră invitați (?) de la Bucuresci și de la Craiova respinseseră că au procese civile însemnate, in acea ji, procese plătite. ... A hacisă, narcotică, cândă te vei evapora? Acusațiunea era bine garnisită. Procurorele generale în frunte și d. Mănăilă, procurore de secțiune, alături, păreau că sfideză pe acuzați, uitându-se la jurați. Ședința se deschide cu apeluri nominale ală juraților, la care nu respunde de câtă 34 din 40, numerală legale. D. președinte, sub pretestulă că sala nu este destulă de mare, închide pe jurați in camera de deliberațiune. Adeverulă, precumă se susține de toți, era ca nici celă puțină în sală se nu vorbască, se nu se întâlnesc cu nimeni acești nenoroci, jurați. După acesta se face apeluri nominale ale marturiloru. Din 100 și mai bine ai acusațiunii nu respundă de câtă vre dece dorobanți, ce au împușcată pe alegătorii din Pitesci și jumetate din numerală marturiloră apărării. Fe dă cuvântulu d-lui procurore generale asupra acestei împregiurări, comunicându’i-se că doved, sunt primite mai de la toți mărturii de darea citațiuniloră. D. procurore generale, ambarasată, ar dori ca apărarea se ia întare cuvânturü. Apărarea refusândă, d. procurare este silită se vorbescă. D-lui spune cu, de și I lipsescu mai toți mărturii și încă cei mai principali — prefectură de Argeșă, Papadopolu-Șișenca, Vasilescu, Pârvanovici etc. — cnse, pentru a nu se mai învinovăți ministeriul, publică că caută ocasiuni de amânare, renunță la acei marturî și cere a se judeca procesul. Hindu că este siguru că jurații n voi da unui verdictu de condamna e!.. Cuvântulü este testuală. „Gura păcătosului adeverit grâiesce“ flice ună proverbă română Printr’uă inspirațiune divină, d. procurore generale spune adeverulă. Nici uă dată ca acumă nu era sicuru de veridictură ce accepta guvernulă, grație uneltirilor miserabile ale prefectului locale. Afară de acesta, mărturisirea naivă, declarațiunea d-lui procurore generale că primesce a se judeca procesulă fără mărturii acusațiunii, me surprinse și ml denotă câtă de căljură este și chiară magistratura înaltă la noi. Eram nu mai multă de câtă doue septemânî, de cândă totă acestă procurore susținea cu focă, că nu pute primi înfățișarea fără presența tuturor a martorilor ă sei, deși atuncea eraă presinț uă mare parte și deși atunci apărarea primea ca pentru cei neveniți se se citescă înaintea juraților, deposițiile date la judecâtorul de instrucțiune, considerându le ca bune. De ce acestă revirementă, de ce acestă schimbare in principiele, în doctrina d-lui procurore generale? De ce primia astăzi, fără cererea nimănui, aceia ce respingea la 28 Septembre după cererea apărării? Lucrul era lesne de înțeleșii: jurați erau de vină. Apărarea rădică acestă velă, cu tóte că nu mai era pentru nimeni ună misteră. Apărarea demonstră contradicțiunea flagrantă în care cădea d. procurore generale, și unul din acuzați, d. N. Dimancea, se rădică spre a cere darea in judecată a prefectului de Vâlcea, pentru crima da fi coruptă pe jurați prin amenințarî și alte mijloce infame. Me asceptamă ca la acestă declarațiune categorică, precisă, făcută în naintea unei curți cu jurați, în facia publicului și a procurorelor generale, ca ședința se fie suspensă și innalții magistrați, înnalții depositarî ai justiții legale se dea actu de acestă pără, se urmărescă îndată faptulă ce i se denunță ca ori prefectură — funcționarulă celă mai înaltă ală județului— se fiă dată judecății pentru crima cea mai oribile, sau ca calomniatorele să se știea pedepsa. — Ași fugi d acolo : nu mai visa! S’o fi trecându la alții asemenea marfă care se chiamă: demnitate, onore ! D. procuroră gptuale, representantulă societății și urmăritorulă crimeloră, a cerută d-lui președinte se chiăme pe acusată la cestiune........și d. președinte sa grăbită a esecuta acestă cerere. Cu totă insisting d-lui Dimancea și a advocaților ă sei, incidentală . . . sa declarată închisă. Dérü atunci ce se face cu art. 28 din procedura penale, onorați magistrați ? Este oribile, este degradatoră : justiția complice cu administrațiunea chiară, cândă i se denunță uă crimă capitale! Apărarea apoi a cerută curții amânarea procesului pentru trei zile ca se pot veni acuzaților, toți mărturii loră, carii, fiindă plecați din Pitesc!, n’am putută sosi din causa timpului reă și a apeloră mari, fiindă pe drumă. A rugată pe curte se acorde aceste treiile, căci, in facia incredințărei cu care d. procurore generale a afirmată că va dobândi ună veridictă de condamnare, trebuiesce acuzaților tate elementele de apărare spre a convinge pe jurați de inocența loră. A adăugată că în acestă timpă aă speranță că avocații, ce lipsescă, voră pute veni mai cu semn că curtea făcuse ererea da nui chiama. D. Procurore generale se sedă pentru a replica, și, în aprinderea înprovisării, a avută tristură curagiă se spune că causa pentru care s’a ținută atâta mizerii la tragerea juraților a fostă ca acusați se mu’î corupă. Atâtă trebuia apărării. Ripostarea a fost arătă de energică, încâtă credemu că d. procurore generale se va căi și mortă că a rădicată acestă cestiune. Curtea trece în camera de deliberațiune. Mai multă de două ore acuzațiî și publiculă ascepta decisiunea curții asupra amănării cerute pentru trei flile. In acestă intervală prefectură, care fusese in sală de la începutul desbateriloră, șoptesce la urechiă cu ună judecătoră ală curții, ce ieșise din camera de chibsuire. Curtea ese. Grefierul dă citire decisiunii prin care procesulă se trimete a se judeca în sesiunea viitare, eră nu peste trei zile. Stupefectațiunea este generale. Curtea dăruia gratuită încă două luni de arestă preventivă acuzaților. Causa ar fi, după unii, că prefectură a declarată că nu mai respunde de jurați în timpulcelor trei dile, câtă avea să sâijâ în orașă, cu tote amenințările ce le făcuse, căci avea timpu a se convinge de neadevérul aretărilor sele; după alții, că d. președinte voise se scape de acestă procesă în urma scandalului ce se făcuse cu mijlocele de corupere ale prefectului, care întrecuse orice margine. Oricare ar fi causa, procesul ă s’a amânată după voința și puterea curții. Se trăiescă justiția din timpul junelui minisru Lahovary!!!... Da, se trăiescă acestă justiție, ca se potă deschide ochii la toți! Da, căci arbitrariulă a mersă până acolo, in câtă d. președinte n'a condamnată amendă pe mărturii neveniți și apoi se dea în contră-le mandate de aducere, ca celă puțină procesulă se fie în stare a se judeca în sesiunea viitóre. Da, pentru că prin arbitrariură prin violarea legii și paguba adusă fiscului de ună numeric însemnată de amendi scutesce pe amicii guvernului și ucigașii poporului, nesupuși legii, d'a plăti acele amende și a lăsa pe nenorociții acuzați la capriciulă acelora marturî de a nu se judeca nici atunci, decă nu voră voi se vie. Și acei marturî nu voră veni nici vă dată de bună voie, pentru că nu voră avea Indrásnélá a spune înaintea curții cea ce se aretă că aă spusă le judecătorulu de instrucțiune. Ii desfidemă se vie. De aceia ei suntă menagiați prin arbitrariură d-lui președinte ca se nu fie aduși cu mandate. O justiție, justiție!........................... Procesulă fiindă amânatul și jurații lăsați liberi, eră ce mi-au declarată mie și altora uă mare parte din ei. Tuturor le era ordinată, sub pedepsire cele mai mari, de a copia dreptă respunsurile ce erea a se dea la cestiunile puse de d. președinte ale curții, următorulă veridictă înscrisă : „Da, suntă vinovați Dimancea, Preotuiă Riza, George Berivoescu ; da, suntă vinovațî, casa cu circumstanțe atenuante, toți ceilalți acuzați.“ Nu este asta că e rușinosă pentru țarâ, degrădătoru pentru justiție, infamă pentru guvern, nisce asemenea fapte ? Sferșescu, căci nuși mai sfârși nici uă dată. Suntă atâtea lucruri, care -mi arăta ocasiune se scrii! cele întregi, dare sciu bine că pledeză în pustiă ! PROTECȚU PUBLICULUI ROMĂNU. Nu este destulă că, după ce aiuű dată uă vieță întregă pentru Teatrală Naționale, pentru înființarea, consolidarea și prosperarea celei mai mari și mai utile scoile pentru unii poporu, nu este destulă că, după ani de lucru și de devotamentă, după ani de speranțe și de credință în viitoră, astăziî suntemă asverliți pe drumul fără cruțare, și scala cea mare spoliată de dreptului de cestre, pentru care s’a luptată, s’a cheltuită și sacrificată mii de Români întrunii de cursă de 37 de ani. Nu este destulă că domnii membrii, numiți prin decretă „Comitată teatrale“ vină și închidă ușile templului țerei, făcută din banii românesci pentru teatru romănescu, sauflă deschidă cui vom dumnelorii, să cui se plăteșce uă capitațiă mai mare și uă supunere mai orbă, pentru ca acelă sau acei artiști se aibă dreptul drepturilor de a profesa arta română pe scena română, nu este destulă că acestî onor, domni membrii ai comitatului teatrale, care nici unulă din c-loră nu a dată uă momenta din vieța dumnelor ci pentru teatrală naționale, vină asta șiî se dicteze legi, sentințe, se impună voința dumneloră, capriciulă dumneloră, în loculă dreptului, se dispună de górta și de viitorulă celoră ce și-aă dată uă vieță întregă pentru acestă artă și pentru acestă teatru. Nu este destulă că, arendă promisă dreptatea de la cei în dreptă de a veghia, nu amă pututu-o afla pe neagii, și a trebuită se luămă lumea în capă, se lăsămă mame, surori, frați, copii și se mergemă acolo, unde arta și artiștii români sunt mai bine primiți. Nu este destulă atâtă!! Amă voită se dămă uă singură represintațiune ca se ne luămă diua bună de la acestă publică bună și iubitoreală Bucurescilasă, care ne-a susținută și ne-a ’ndemnată eră la martirulă artei 22 de ani. Artă primită a plăti acestui onorabile comitată capitația de 33, galbeni pe seră, pentru ca se avemă dreptulă se punemă piciorulă pe scena românescă, făcută cu sudarea Romăniloră și cu 22 ani din vieța nóstra, pentru ca se ve putemă spune eu ochii, cu sufletulă, cu palpitură artistului, durerea despărțire, amarulă descepțiuni și speranța de a ne revede peste curândă întrună teatru naționale, adevărată instituțiune, ală artei și ală adeverată cămină culturei naționale, pusă sub scutul o țerei și condusă de dreptate și de competință. Ni se acordase acesta ultimă grațiă a condamnaților: primiseră a plăti cu 33 galbeni acestă grațiă. Ceră acestă onoră comitată, consecințe cu sine, ne opri represintațiunea, fiindă-că..... fiindă-că.... nu’i place afișulă, nu’i place acelă „adio“ care eramă detori și’lu simțiamă ininimă că trebuie să vidă adresăm, fiindă-că nu-î place... fiindăcă așa voieșce în fine. Astăfelă deră represintațiunea de Marți este opriți de onor, comitată teatrale, prin repregintantele sec d. D. I. Stăncescu. Publiculă, care a luată bilete, se pate înapoia casiarului și a’șî primi banii de cari iu neamă atinsă. Noi, loviți de acestă onor, comitată și in acestă scumpă și singura a nóstra afecțiune, suntemă nevoiți a ne esprime prin scrisă gratitudinea nóstra de încuragiarea de bunătatea, de iubirea ce ați aretată artiștiloră ori de câte ori ne-a fostă permisă, se ne presintămu în facia sceniî. „Publicului Bucuresciloră, regretulă, suvenirea și recunoscința nóstra! Acestui publică de securu ’I vom datori realiarea teatrului nationale X.