Romanulu, ianuarie 1871 (Anul 14)

1871-01-14

34 ROMANULU 14 IANUARIU 1871 armata era în plină retragere și a a­­cestu momentu se așadă în linie de ba­­tălie la șase mile dincolo de le Mans. Lupta va re’ncepe fără îndouială mâne. In acestă luptă erau 60,000 de Pru­siani și 60,000 de Frances!; acest! din urmă se compuniau de soldați din ma­rină, de mobil­, de cercetător!, de vâ­nători, de husari și de dragoni; turceșî nu erau. Frances’­ au perdutü 4 mitraileuse 8 tunuri și vre 1500 de omeni. Nu li s’au făcută prisoniari. Retragerea s’a o­­perată în bună ordine și după regulele militarie. Prusianii au perdutü 300 de prisoniari și au avut­ 3000 de ómeni ucișî, din causa asaltului ce au datu artileriei francese. • Asia doru­scă mărturia nepărti­­nitóre a unui corespondente anglese care desvăluiesce neade­vĕrul ü cu care Prusia șii î­­nsociescu totu­de­una soliile lorü de victorie. Chanzy a fostü silita se se re­tragă pentru că ’n urma celor­­ 60,000 de Prusiani îngagiaț­­i o. luptă, veniau alte trupe îndouitu mai numerose, pe cândü elăn’avea atunci de cătri trupele îngagiate în­­ ziua de 10 Ianuarie. Prusianiî vorbescu de 22 de mii de prisoniari făcuțî lui Ch­anzy. Ibi bine! corespondintele englesii spune că nu s’a făcută nie! unü priso­­niarii francese la 10 ianuarie. Se pare ca în urma retragerii, Prusiani! se flă făcutQ prisoniari vre căte-va mii de trenării, remași dintr-uă ar­mată obosită de atăte ș’atăte­­^ile de luptă și de marșuri; énsé­nie! în­­trunit felii numerulü lorü nu se póte urca la celü aretata de Pru­­siaui. & * # Gazetta burséi de la Berlin narézá uiuiatorulü faptü tragicü : Baronulü de JMauzaim, Illeti ccda lul& \jxu.«• țeî de la Berlin, s’a ’mpușcază sculân­­du-se de la una strălucită dejunü la care invitase pe toți creditorii­lui, suptă cu­vântă d’a se ’nțelege cu dânșii. DISCURS­ULU DOMNULUI ÎONU BRATIANU ÎN ÎNTRUNIREA DE LA 11 IANUARIE. D. Seruire a­disă adineauri cănntre­, duese­ să aplaudați, fiindă cu­ este Bucu­­resciană. Prin urmare aplaudele ce-mi a­­dresațî mie nu le potă înțelege altü-felu, de câtă ca să probă că me considerați ca p’ună omă străină­ Bucuresciloră. In adevĕrü, de­și de multă tirapa Bucures­­ciană, după trista catastrofă care a lovită Bucuresci­ în anii trecuți, amu fostă a­­doptat de opincă ca copil de sufletă și ea m’a trămisă deputată in adunarea națio­nale. Vin dâră, ca alt să ală opincei, se vorbescu al eșilora României, locuitorilor­ capitale!. Vodă Știrbei dicea în Divanulă ad-hoc că este bine se ascultămă și pe opincă, se luămă aminte și opiniunile se î­ creită dâră că și d-v. me veți asculta cu bună voință. (Aplause.) Mai ântâiă se re spună pentru ce am venita în Capitale. Am venita nu numai pentru că datoria me chiamă, dară pen­tru că m­i s’a spusă că ar fi desbinare in partita naționale. Cândă am auditu a­­acesta, mi-a înghiățatu inima, căci nimică nu perde pe popere de câtă desbi­­narea. Me întrebă case pentru ce de­bi­nare? Se fă ore pentru alegerea perso­­nelor­? Este cu neputință. In adeveră, a­­veți d-v. astăzi se formați uă listă de candidați? Nu. Căci acesta ar fi uă incon­­secință, ar fi una ce nesocotită, me ier­tați se califică asta­felü lucrari. Bine, rec. d-v. ați formată anulă trecută uă listă. Parte din alegători, trecându pe supra bâtele bandelor­, cumu au putută, au votatu-o. Aleșii după acea lună s’aă înfățișată înaintea Camerei. Insă în facia lorü au venită și alți pretendințî, cari au susținută că ei suntu adeverații deputați ai Bucurescilor­. Camera ar fi pututu se plătescă ea înseși intre acesti pretind nți, m­orți printr'ună scrupulă de conșciință a vrută se-i trântită pe toți înaintea alegâ­­toriloru, pentru ca ei se spuiă cari suntă adeverații 'oră aleși. Prin urmare d-v. astă dî n’aveți de câtă a spune dacă acele persone au fostă aleșii d­v. séanu. (Nu­merose voci: Ai noștril, ai noștril.) Ni­­mică mai multă. Astăzî nu e vorba se discutămă persone, ci se confirmămă vo­tul ă nostru de ană. A­­decă ar fi oă no­uă alegere, provocată prin demisiune sau prin disoluțiune, atunci negreșită ați fi chiămați se discutaui, se ve consultați da­­că foștii deputați mai trebuiască realeși. Atunci ași înțelege ca fie­care se viă cu candidații sef­­i negreșită nu că ași pute se nu susțină pe onor. d. Demitrie Caloglu, care, în societăți multa mai în­aintate de­câta a nostra, ar face onore comercialul, care, de doue­zeci de ani, fără nici una interesă, fără nici uă am­bițiune de câtă aceea a binelui, a stază neclintită la postură seă. Nu că aștă pu­te se nu propun pe d. C. Ciocârlanu­, care la tote împregiurările și-a­espusă vieța c’uă abnegațiune, c’ună cavalerismă de care ași dori­se ne molipsimd toți. Nu că ași dice, înapoi’. d-lui Serurie, care de la 48 a fostă totií dauna în capă, lup­­tându bărbătesce, nu că în fine ași putu se nu primescă p’a'âția alții cari de deci de ani și­ aă făcută necontenită datoria de Romănî. Dară astădî, ânc’uă dată, nu es­te vorba de persone, este uă cestiune mai mare, este uă cestiune de onore, este vor­ba ce nu se desmință capitala, se nu dea dreptă adversarilor, — se facă onore nu­­mindu-i adversari, acelora ce au falsifi­cata alegerile și cari apoi au disa că lis­ta d-v. a fost­ impusă, sau că aleșii d-v. au ajunsu prin fraude în dealul­ Mitro­poliei. Este vorba se dovedimă că aceia aă mințită, au calomniată. (Da! da! minciuni!— Aplause.) Pân’a nu trece la altă cestiune, voiă dice încă doue vorbe despre alegeri. Da­­că nu puteți, fără se ve­de smințiți, se nu votați lista de ană, aveți însă drep­­tulu se cereți pre cari noue îngagiamen­­te candidaților d-v., căci, trebuințele schim­­­bându-se, aleșii trebuie se se conforme lorü, se fiă adeverata espresiune a opi­­niunii. Vamă spusă anulă trecută,... și acumă stăruiescu mai multă asupra acestei ideie, pentru că de ea atârnă salvarea națio­na 1 Lifta il’Sa'îm­ P.fH mâî argint p trr-o­buință a tezei este descentralisarea. Nu­mai cu descentralisarea veți puta avea o adevărată represintațiune naționale. Pe câtă timpu Ministerială și prefecții vor­ fi stăpâni “asoluți asupra tutorii mișcări­­lor­ societății, nu trebuie, nu puteți spera alegeri libere. Ori de câtă bună credință ar fi Ministerială in dorința mea d’a lăsa alegerile libere, elă nu pute fi în tate părțile in personă, spre a asigura pune­rea în lucrare a voinței sele, trebuie se se servescă cu funcționari. Apoi credeți D­v. că o te găsască elu 33 de prefecți așia de perfecți, așia de curați in aspi­­răn'le lorü, în­câtă se nu facă nici ună alasă ? Nu. Nici und ministru nu pate se aibă acestă pretensiune. Oră se se găsască prefecți,’cari se influințeze ea s’a­­legu," nu candidați ministeriali, și spri­jinitori ai lui personali, cari se­ să susțină prin influința lorü lingă Ministru. Chiară dacă, în timpul­ alegerilor­, toți pre­fecții ar­ fi chiămați în Capitale, spre a nu influința, ei au amicii lorü cunoscuți, cari, în facia alegetorilor­, ii represintă. El bine, căndă tote inter­esele suntă în mâna Prefectului, căndă c’uă vorbă elu póte lovi pe cineva în afacerile sele, este forte anevoiă a resiste acțiunii sele, chiar imediate. Anevoiă se gâsesc d omeni cari se se rădice la un așia înălțime, în­cătă se­ șî uite tote interesele, se le pune in periclu, spre a-șî face datoria. Trebuie dată ca represintănțiî Capitalii se stă­­ruiască mai ’nainte de tóte pentru des­­centralisare. Comunea. Districtulu se aibă a-și administra in deplină libertate inte­resele locali, fără nici una amestecă ală Administrațiunii centrale, care s’aibă a se ocupa numai de interesele generali. Aci este mai întiiăuă cestiune de dreptă. Precumă guvernulă nare dreptă se se amestice în casa omului, în afacerile lui particul­­are, totü a­emene nare drep­­tulQ se s’amestice in casa comunii și a județului, în afacerile lor­. Apoi este și oă cestiune de bună administrațiune. Póte ore guvernul­ centrale se cunoscă tóte trebuințele unori localitățî situate in di­feritele colțuri ale României? Nu. Prin urmare nu se póte nici îndestula, nici dirige. Este însă uă considerațiune mai mare, mai puternică. De la 1859 încâa am repetita necontenită în Cameră că constituirea a Comunii și a Județului, independințî, este un garanță pentru e­­sistența naționale. România este una corpă trunchiata, lipsită de parte din membrele sele de peste Carpați și Prută. In ase­meni condițiuni, ea este pra slabă spre a nu se teme, și numai constituirea pu­ternică a comunii pate fi pentru noi m',4- loculă d’a scăpa naționalitatea nostră, căndă ea ar fi amenințată de vre uă fur­tună, de vre uă invasiune. Se ceremă dară de la represintanții noștri se sprijine descen­tralisarea, descentralisarea în tote, în admi­nistrațiune, în finaneie, în justiție, în oștire. S’a dovedită acumă, d-lară, că oștirea, ast­­fel, precumă era organisată în tre­cută, era nu numai uă mare greutate fi­­nanciar­ă, nu numai ună instrumentă de despotismă, dară încă uă instituțiune ne­­putinciosă a scăpa­tă națiune. Sa dove­dită acesta într’uă țară vestită pentru vi­­tejlia ei, în Francia, oștirea permanente nu numai a ruinată financiere ș’a sta­bilită despotismul ci, dar­ a datü Fran­cia pradă străinului și astăzî ea sufere durerosele consecințe ale acelei sisteme. Apoi dacă Francia a putută ajunge aci, ce potü óre aștepta Statele cele mici? — Numai organisarea ca în Elveția ne pate da­uă oștire, care se coste puțină și care se fiă­ră adevărată armată naționale, me­nită numai pentru apărarea țărei contra năvălitoriloru din afară, căci numai ast­­­fel o poporulă întregă póte fi esercitată la arme, și nu este putere în lume, care se pot ă năbuși mnă poporă întregă. (aplause). Permiteți-mî, d-ioră, încă două vorbe despre alegeri. D. Pantazi Ghica v’a a­­retata slăbiciunea mijloceloru adversari­lor­, a cărora totă puterea nu stă de câtă în bâte, și, fiindu­că astăzi bâtele nu voră mai fi nici protectate, nici tolerate, d-lui v’a 4’să se n’aveți nici uă temă. Ei, d-soră, eu­ suntă convinsă că, chiară protectată, nu este bâta care v’a biruită, ci uă altă causă. Națiunile cele mai mari, cele mai vechie pe calea libertății, acele cari de secte au fostu capătă mișcării, cari au fostă fâch­eie luminătorie ale o­­menirii, ch­iară ele au avută minute de slăbiciune. Francia cea mare, Parisulă celă gloriosa, care face astăzî admirarea lumii, chiară ele, in momente de slăbi­ciune, au căzută prada unora mișei. Bu­­curescii sau aflată și ei în asemeni momente de slăbiciune, în cari cadă une­ori so­cietățile, ca și indivizii, dară după cari se rădică cu atâta mai multă, cu câtu Indigna­rea contra acelei slăbiciuni este și trebuie să fie mai mare. A fostă apoi și ame­țeli, care este consecința lipsei unei în­delungate viețe politice. România a in­trata în acestă viață abia la anulă 1848, apoi a urmată p­ lungă întrerupere pînă la 1857. Nedeprinsu dată bine ca vieța cea nouă, necunoscândă condițiunile esis­­tinței societăți­lor­, poporul­ a putută țină momentul fi amăgită și crede că acea cari aă fosta de sec­e apesătoril sér să se devină liberali, să se mântuiescă societatea de rele. Pe câtă insă omulă se rădică în trepta vieței sociale, pe atâta elu își creezâ mai multe datorie, pe atâtă el c­are se tră­­iescă uă viață mai potrivită cu destina­­țiunea s­a, care este d’a fi după ch­ipul­ și asemănarea Dumnedeirei. prin urmare cu atâtă are se facă mai multe sacrificie. Pentru ca cine­va se se îmbogățescă, trebuie se lucreze, eră nu se trăiască în desfrînare și trândăvia; iată asemene și societățile, ca se ajungă la desvoltare, la prosperitate morale și materiale, la civi­­lisațiune, la libertate, trebuie să facă mari și necontenite sacrificie. Acestea sunt u­nesce adevăruri necontestabile. Numai acei­a, ce și-au făcut a uă lege din a­­busti, minciună și violență, numai a­­ceia v’a pututu face se credeți c’aă se va facă se trăiți uă viață înaltă, liberă, c’aă se ve­de învățătură și prosperitate, fără sacrificie. Numai ei puteau se va lase a crede că din punga d-soră privată aă se va da șiosele, poduri, drumuri, m­urî navigabili, instituțiuni de credită, scule, în fine tote îmbunătățirile materiali și mo­rali. Două ani și jumătate de esperiență v’a dovedită că punga d-loră este totă punga d-vostră, dórii, în locă se se ch­el­­tuiescă banii numai pentru d-vostra, s’a cheltuită și pentru d-loră­­.. D-loră v’au spusă că roșii v’au pusă impositulă de 4 la sută, tase comunali, beuturî, etc. etc și că d-loru vină se ve scape. Se la­­sămă că nu este impozită în țară, care se nu fie fostă aședată de d-loră, dară se vedema, de 2 ani și jumătate, de când suntu stăpâni pe totă, de ce contribuțiuni v’ai scăpată ? V’aduceți aminte, d-loru, ce facă copiii de boiării nevârstnici, — maî toți suntă nevârstnici până moră! — Ei își lasă sta­rea pe mâna unoră epistațî, fiindă­că a­­ceștia le dă de cheltuielă multă mai multă de­câtă venitură. Feciorulă resipitoră ală avutului, — nu maî dică boiăria, ca se nu supără pe cine­va, — primesc o astă­­fală pe fiă­care di sume însemnate de bani, fără altă socotelă, de câtă uă mică semnătură. Peste 5 seă 6 ani însă, sta­rea întregă e pusă la tobă și o cumpără acelă bună și îndatoritoriă epistată. Asta voră se facă și cu d-vostră. Nu v’am pusă contribuțiuni, dară au făcută la datorii, pe cari negreșită n’aă se le plătescă dum­­nuloru ci totă d-vostră. Astfelă i-am vedută, după 2 ani și jumătate, venindă la cameră, se cer­ă mijlóce spre a acoperi desfrînă­­rile d-loră. Au cerută monopolul­­ tutu­nului , pe care noi l’amu combătută totă-de-una, pentru că este nu numai una imposită greu, dară dă ruină pentru cul­tivatorii și comercianții români. înainte, tutunurile romănesci se esporta si pînă în Egipetu, de cândă cu monopolulă nu mai este nici una esportă, căci nu se mai cul­tivă nici a 20 parte din ce se cultiva înainte. Ei cerură încă înființarea tim­brului. N’am nevoiă se re spuiă ce este timbru. Sciți că totă d. Iepurianu a ve­nită și l’a propusă la 1866, și d­v., cu toții, v’ațî revoltată contra acestui imposito, care loveșee pe omă iu momentilă cândă îi pasă mai multă, și Camera­­ d’atunci va res­pinsa. Acumă, după ce v’aă promisă u­­șiurare de contribuțiuni, d-loru vină a cere înființarea lui din noă.—­Aă cerută apoi schimbarea tarifeloră patentelor și. In espunerea de motive a acestei legi d-loră aă­disă că este numai uă rotundire a sumelor și în bani și nesce­ndause, mai a­­lesă asupra comercianțil­oră de haine gata. Voiau astă-felu se ve facă se credeți că intențiunea le era se lovescă pe Evrei, cari aducă haine confecționate, și astă-felă s’aplaudațî legea, s’o primiți. Citind d es­punerea de motive, am credutu și că că era uă bună intențiune, cândă însă am citită legea am ve4utu că este cu to­tul ă alta-felQ. Dacă trei sau patru dis­­posițiun­î atingeau pe Evrei, erau alte 30 sau 40 cami joviali d’a dreptur ă și forte greu pe comercianți și indus­­trialii români. E că unu exemplu de­spre simțământele democratice și patrioti­ce ce dominau în legile d-loră după le­gea vechiă patenta arendișiloru era lip­­sată la atâta la sută, până la uă sumă mic­oare. Arendașiula celei mică era im­pusă forte impusă. In legea cea nouă propusă de d-loră din contra, se lovește întreită și împătrită arendașiulă celă mică care prin munca lui alungă pe fie­care zi mai multă pe străină din comunile ru­rali. Așia dară legea d-lora care in a­­parință protege pe Români, în realitate lo­­vesce, stinge comerciala și industria na­ționale in folusulă străiniloră. Pe lângă acesta d-loră mai supună la patente încă vre 30 din acele nisce comercialî și In­dustrie de la țară pe cari pen’acuma ni­­mine n’a cutezată a le lovi. Acestea suntu óre ușiurările ce v’aă promisă d-loră ? Judecați singuri. A mai clisa d. Pantazi Gh­ia că, bâtele ne mai fiindă proiectate, acei omeni voră cerca a întrebuința corupțiunea. Sc­ă în adevără că ei nu se tragă Înapoi înaintea mi410 celoră­celora mai mișelose; scră că s’aă vărsată pe piacia sume mari, cari vină negreșită, seu suntă câștigate în speculațiuni mari, dară cari nu se potă mârturi; cu tóte acele mijloce însă, suntu sigură că nimică nu póte influința ale­gerile Bucurescilor”. Ceea ce mă revoltă încă, ceea ce mă indignă, este curagiulu acelora omeni, nerușinarea lorii, care pro­vine din disprețială ce aă pentru soc­e­­tatea română. Cândă lumea îî judecă, nu după ce au făcut părinții lorii sau ei în tre­cută, ei după faptele lor­ de astădi, cândă mormintele deschise de dânșii suntu încă prospete, cumu câtâdă are acei omeni a se mai areta ? (aplause). Se nu credeți, d-loru, că este exagerare. In biserică sau înjunghiată, s’aă împușcată omeni pacî­­nicî cari mergeaă a-șî esercita ună dreptă, ■și corpurile ioru, calde încă, au fostă îngropate unul­ peste altul­, fără ca­re se permită familieloră a le da­ ultimele îngrijiri. Cum­ă credu are acei omeni că societatea română, espresiune­a cea mai înaltă a ei, Bucureștii, centrală de unde plecă luminile, solința, impulsiunea poli­tică, se va desprețui într’atâtă în­câtă se-i urmeze pe dânșii ? E că ce m­e re­voltă, e că ce me întristază mai alesă pen­tru Bucuresciani. Suntă convinși­ însă p’acesta desprețu d-v. nu­’tu veți maî me­rita. Simțindi­ in inima d-vostră aceiași indignare, credă că ve veți întruni, vâ veți îmbărbăta și veți merge a ve face datoria. Aduceți-ve aminte c’a­cel ce nu­’și facă datoria, cari, ca se econ­omisescu timpul pentru interese private, se lenevescu d’a îngriji de cele publice, vine vă­dh în care platescu scumpă trândăvia lor. Vedeți Francia, cu 40 milione de locuitori, care era cea mai înaintată în lume, care era inima eroică a omenirii, admirată de inamicii sei cei mai neîmpăcați, fiindă ca voită a face economie de timpu­ri de lucru în interesul ă privată și în detri­­mentulu intereselor­ generali, Francia a ajunsă astăzi­ unde o vedemu. Pă­­mântul ă iei,­­ care de sute de ani n’a fostă călcată în piciore, — căci chiară la 1814, căndă Europa întregă, de la Volga pînă la Portugalia, s’a sculată contra iei, n’a calcatu-o în piciore, a in­trată într’ensa, daru a respectatu-o, și-a scosu căciula la fii sei ca la nesce eroi ce erau,— pământul ă iei, dică este acumă călcată, nu de Europa,... nu d’ună poporă, ci d’unu rege încongiurată de oștea sea care, cu desprețulu celă mai neaudită, arde casele iei, despotă pe fii sei, insultă și omori­ mamele, aruncă în focă copii, face în fine fapte care, în seclul­ XIX, aduce aminte timpurile cele mai crude ale barbariei. Și Francia plânge, sufere acesta rușine. Pentru ce are? Pentru că și-a fostă dată sortea în mâna unui omă încongiurată de câți­va sateliți, precum­ era la noi pînă mai zilele trecute. Apoi daci Francia, cu 40 milione cetățiani, a putută fi astă­felă espusă, fiindă că nu-șî făcuse datoriă; d­acă ea a fostă dusă pînă ’n marginea prăpastiei, așia în­câta era aprópe se nu mai pată nici măcară zice că Franciscu I: „totă este perdutü, afară de onore!“ la ce ore ar fi espusă uă țâră mică cu­mă este a nostră ? V’aducă aminte tote acestea pentru ca se înțelegeți câtă de multă trebue se căutați a fi la înălțimea rolului d­v., a ve face cu nestrămutare datoriei. S’a­fisă vă dată că comercianții, pro­prietarii, industrialii nu trebue se fiă o­­meni politici, nu trebue se se ocupe de politică. Acesta mi-aduce aminte ună faptă din istoria antică. Din filosofă, Platone, a­disă ca omulă este ună dobi­­tocu cu două piciore și fără pene. Atunci ună altă filosofă, Diogene, a luată m­ă cocoșiu, i-a jumulită penele și l­a arun­cată ín scala adversariului seă 4icândă­ e că omulă lui Platone. A venită apoi ună alu treile filosofă, Aristotele, și făcăndu de­­fini­țiunea omului, care a fostă apoi adop­tată de totă lumea, a­dică că omul­ este ună dobitocii politică. In adeverii, elă singură din tote dobitocele face politică, cugetă, acesta n­u deosebesce de cele­lal­­te dobitoce. Prin urmare acei cari ne dică se nu fimți­ politici, se nu ne ocupămă de afacerile publice, vară se ne inducă la starea de dobitoce, în starea de scla­­viă, astă­felă în­cătă se ne esploteze ca pe nesoe­vite. Căutați dară se fiți omeni politici, se ve faceți datoriele de cetățiani iară nu numai interesele d-v., particulare, se serviți patria, se ve faceți demni de a ve numi omeni, se fiți în adeveră după raspulă și asemănarea Dumnedeirii. (A­­plause). M’am ocupată, D-loru, multă de poli­tic­ și de alegeri in cele ce v’am disă". Cu tote acestea nu suntă numai alege­rile cari m’aă făcută a-mi părăsi familia spre a veni aici. V’am spusă l’a înce­pută caud­îndă că este desbinare între D-o mi-a înghiățiiată inima. Credeți însă că causa a fostă temerea de resultatulu alegeriloră? nu. D-lora. Causa este că simplă uă furtună mare care se rădică pe orizonte. Asistatu-ațî vre­uă dată la •uă furtună ? Eă am vedută una la 1834. Piua nu începe furtuna, s’a întunecată încetă cerulu, una scomplă grozavă era in aeră, fără ca celă mai mică viață se bată; paserile căutau cuibulu lora; vitele, chiară acrie cari nu trăiască nici uă dată împreună, se agitau, alerg să se se lipască unele de altele în facia primej­diei. Acum furtuni, întunereculă acopere Europa întregă. Pate că D­v., în Capi­tale, ocupați cu afaceri, cu petreceri, nu vedeți ce se întîmplă. Noi însă cei de la țară, cari ținemă ochii țintiți spre ori­­zonte, vedemu adese mai lămurită. Vă furtună teribile amenință tóte popor­ele cele mice. Ei bine! ceea ce facă dobito­cele cari se strângă la ună locă în ase­meni împregiurări, noi Românii n’o se scima óre a o face ? N’o se avenră are acelă simplimentă de conservare, n’o se ne stringem­ă cu toții ca se facemă fa­­ciă furtunea ? Se ne aducemă aminte de ce aă făcută strămoșii noștril, cari ,ori de câte ori Patria era în periclu, se ră­dicai­ .toți ca una singură omă, și întru­­nindu-se spre aperarea ieî­­nă învinsă totă-de­ una. Astă-felu ne-au peetrată eî

Next