Romanulu, ianuarie 1872 (Anul 16)

1872-01-26

74 ROMANULU 26 IANUARIU 1872 vedea în amendamentu, ș’a legată însuși i strenguri. D. ministru a vîndutu pentru 15 milióne, obligațiuni ale acestui îm­prumuti­, cari nu mai aparțineai­ guver­nului, ci căsor de depuneri și consemna­­țiunî, a vîndută aceste obligațiuni în secreții. Unii cirifi, care din­ [UNK]fericire stră­bate pretutindeni, denund­ăm­ faptulu și cere răspunsulu ministeriului. D. ministru de financie dă unu comunicate prin care de­clară că conformă legii s’aă vîndutu a­­cele obligațiuni, și că „banii s’aă depusă în întregimea loră la casa de depuneri că­­roră­ a aparțină fără a se păstra nici ună bană în minister­. “ Acesta este cu totul­ neadeverată, și legea este călcată: obligațiunile s’au emisă spre a se plăti creditorilor­. Casa de de­puneri era unulă din creditori, prin ur­mare trebuia a i se trimite obligațiuni pentru 15 milione. Déja se vede că déca vinderea obligațiuniloră nu s’a făcută cu totulă altă scapă de­câtă acela de a plăti casei de depuneri. D. Deșliu dice ce a fostă­deră la casa obligațiunilor­ domenialî și cercetând­ actele a consta­tată că la 4 Decembre, 1871 d. ministru de financie a presintată ună referată con­siliului de miniștrii, după ce vînduse încă de la 18 Noembre, referatură nu era altă nimică de­câtă.cumă am­ă trice, u­ă parastasă. D. ministru (Ilce deci la 4 Decembre 1d. Deșliu citesce referatură) că abia cu mare anevoință s’aă putută vinde obligațiuni pentru 63 de milióne. In mesagiul­ tronului se­­ zicea case că împrumutură a fostă totă acoperită. Vio­lare și neadeverit! D. Deșliu urmândă a citi referatură a­­rată că ministrul­ cere a se vinde cele 15 milióne, păstrate pentru casa de de­puneri și consemnațiuni, în prevederea concesionarilor a căieloru ferate. Camera abia a votată legea la 25 Decembre și ministerială făcea deja ven<rarea la 4 De­cembre ! D. ministru mai dă de protest f­ată vânzării temerea de nă scădere a cursului care ar păgubi cu multă Statul!, și de acea­a cere a le vinde cu condițiu­­ne de-a se plăti parte din valorea lor, tocmai la laliu. „Totu­d’vă­ dată, dice re­feratură, ne asigurămă de sumele de cari vomu avea neapărată necesitate la 1 ianuarie.“ (Plata cuponului). Care a fostă motivulă care a împinsă pe ministru a spune u­ă neadevăr­ atâtă de mare prin comunicată, ascundândă adevăratul­ mo­tivă ală yeniérii. Decă’a era rușine de acestă faptă, de ce l’a comisă ? Decă cre­dea că face bine, de ce l’a ascunsă ? Causa pentru care 1’* ascuns este dejă că concesi­unea căieloru ferate se ’ncheiase deja, și ministerială voia se ascundă acesta Ca­­merilor­ legiuitóre. D. Deșliu citesce apoi și (siam­ul) con­siliului de miniștrii care se 'ntemeiază totă pe plata cuponului caseloră ferate și pe temerea de scădere a cursului, pen­tru a autoriza vindere­a. D. Deșliu mai citesce și pasagiulii din mesgiur­ tronului, prin care acesta se felicită că împrumutul­ s’a acoperită în între­gului seu cu mare succes!. Dacă acestă împrumută s’a acoperită astă­felă, acum! pate ministerială se se întemeieze pe art. 12 din lege care au­toriza numai vinderea acelora obligațiuni ce nuar fi fostă acoperite prin suptscriere. Ori mesagiul­ tronului spunea adevĕrulu, și atunci ministrulă nu avea ce vinde, conformă art. 12, ori dacă ministrul­ a­­vea ca vinde, atunci mesagiul­ tronului spunea neadevărul!. Ce sunt! aceste con­­rai ficeri, domnilor! miniștrii? Totulă éase se resumă aci: ministe­riul, fără nici uă autoritare a corpuri­lor­ legiuitore, cu nesocotirea lor­ și spre insulta loră, se pregătia pentru plata sin­ceră a cuponului Strousberg de la 1 Ia­­nuarie 1872. Ministrulă nu putea se facă acesta de­câtă în puterea unei legi care trebuia s-o presinte Camerelor­ îndată după votarea concesiunii căieloră ferate. De ce n’a făcută acestă minister! cumu făcu ministerială Golescu, care pentru a vinde nesce bonuri rurali, a venită ș’a cerută în acestă privință să lege de la Camere declarând­ că prin uă lege s’aă craatu, prin uă lege trebuie se se și pună în vindere; altă­ felă nu le va vinde. D. Deșliu întrebă apoi camă se face că, de­și ministeriul­ nu avea nevoie pen­tru plata cuponului de câtă de 4,700,000, a vânduta pentru 15 milione? Pentru ce ai făcută acestă vîndare, d-te ministre, când­ nu-ți trebuia de câtă 4,760,000 ? Apoi legea dice precisă că vénderea se face „cu plata integrale,“ cumă și-a permisă deci d. ministru se vândă obli­gațiunile cu termenul­ de Iuliu, și se invoce pentru acesta tocmai art. 12 din lege ? „Ore pamflete, scandale, cumă clise d. prim-ministru, suntă aceste ce spună, oră adevăruri constatate cu acte ?“ D. Deșliu probază apoi cumă comuni­­catură guvernului, dată diariului Romă­­nului, înainta celă mai mare neadevérit, cândă spunea că banii s’aă depusă la casa de depuneri căreia aparțineau. Citindă acte oficiale, atât­ ale casei de depuneri, câtă și ale casei­ obligațiunilor­ dome­­niale, d. Deșliu constată că nici unu banu nu s’a dată casei de depuneri. Cândă a vândutu d. ministru obligațiu­nile erau cotate la bursă cu 78, și d-sea se felicită că le-a vândutu cu 76, și încă cu condițiune de-a fi plătite parte la Iu­­ltă. Acumă, la 13 ianuarie. S’aă vândutu cu 90 obligațiunile cari aveau ca plată termenulă de lultă. Paguba dérii este imensă pentru Stată, e vă curată delapidare. Și ministrul­ a vândutu aceste 13 milióne fără nici oă licitațiune, astă­felă în­câtă numai Banca României, d-nii Halfon, Pom­may și lónid le aă cumpărată, pe cândă banchiarii români n’aă putută lua nici uă parte la acésta véngére, căci nu scriă nimică. Apoi pentru folosulă banchiariloră străini s’a făcută acestă împrumută ? N’a fostă vorba, din contra, ca se suptscrie mai cu samă Românii, éra­mu străinii ? Déru prin acesta n’am călcată numai acestă principiă precum­ și legea îm­prumutului, a călcată totă atâtă și legea comptabilității care­­ fice forte precisă la art. 45 ca „ministru să nu póte vinde ni­mică fără licitațiune.“ Dacă este per­misă unui ministru a vinde altă­ felă, tunci de ce nu se vîndă prin bună te­a­­meiéi! salinele, minele? de ce nu se vîndă prin bună învoială moșiele Statului? Eca­dore că ministrulă a călcată în modulă celă mai făcișă și legea comptabilității, făcând­­uă vîndare ilegale. Aci­d. Deșliu se rogă a se suspende ședința pentru 5 minute, căci este obosită. Ședința se suspende. La redeschidere, d. Deșliu, urmândă desvoltarea interpelării sale, spune că ab­solută nici vă scuză guvernul­, nu pute ave pentru că­­, dacă s’am vândut obligațiunile în secretă cu 76, cu câtă mai bine s’ar fi vândută printr’uă licitațiune publică? II. Dacă miniștrii vor­ dice că trebuiau­ se se pregătesc! pentru resolverea Ges­tiunii Strousberg, căci în orice casă tre­buia se se dea­uă despăgubire, atunci ori­cine câtă se se întrebe, ore cu 15 milione se acoperea acestă despăgubire? prin urmare nici unul­ din aceste motive n’are valore și nu remâne nici uă scuză guvernului. D. Deșliu produce apoi acte oficiale prin cari se constată că­ diariulă consi­liului de miniștrii, închiriată la 4 Decem­bre, nu este investită cu autoritatea dom­nescă ; prin urmare n’are nici uă valore, și cu călcarea legiloră s’au vândută a­­cele obligațiuni in virtutea acestui dia­­m­ă. S’aci­dem­ călcare de lege, și probă că este astă­felu, e că acelă diam­ă nu s’a publicată în Monitori­. Diferința cursurilor­ constată că pa­guba ce s’a adusă Statului prin vénde­rea ilegale a obligațiuniloră Cisei de de­puneri și consemnațiuni, se urcă la vre 1.800.000. După actele produse acestă faptă este mă­curată delapidare. D. Deș­liu mai întrebă că, de ce nu s’aă înde­plinită prescrierile legii cari cereau ca obligațiunile provizorie se se preschimbe în obligațiuni definitive pâne la 1 Ianua­­rie, 1872? Terminândă, d. Deși cu cere a se pune m­ă capetă acestei stări de lu­cruri, căci acumă decă vrea se facă cine­va m­ă împrumută, nu găsesce de câtă cu 18 și 20, din cauză că guvernulă dă câștiguri multă mai mari; décá vrea cine­va se vîndă uă moșie, găsesce pre­­țiu de nimică, din cauză că guvernul­ vinde mai josă de câtă totă lumea , cu pădure la asemene, cu cele­lalte asemene. Atârnă de represintanții țârei de-a face se înceteze să asemene stare de lucruri ne mai tolerândă abusură, delapidarea și căl­carea legiloră. (Va urma). ADUNAREA DEPUTAȚILOI II Ședința de Luni, 24 Ianuarie, 1872. Ședința se deschide la ora 1 și jume­­ate după amedi cu formalitățile ordinare. Se facă pre­cari discnsiuni privitóre a mici omisiuni din amendamentele vo­­ate pen’aci la articlele din legea tim­brului. Sumariulă ședinței precedinte se a­­probă cu explicările date de d-la Dem. Ghica, ca, pe lângă mandatele Eforiei spi­talelor­ și administrațîunii Sf. Spiridonă din Iași, se fiă scutite de timbru și ac­tele justificative, anexate pe lângă acele mandate. S’acordă mai multe conged­e. D. N. Crețulescu, ministru ală lucră­­rilor­ publice, citesc o mesagială prin care se naintez! camerei proiectulă de lege prin care se cere autoritarea d’a se ’n­­ecta urmărirea ’n contra aceloră locuitori cari, neputândă plăti ’n bani dilele de lucru, nă­grămădită asupră-le datorii e­­norme. Acestă pr­ oiectă cere modificarea art. 27 și 28 din legea pentru drumuri, votată la 1868. Ministrulă rugă pe cameră ca, pentru studiarea acestui proiectă, se aregă că comisiune tiprese, ca, pentru urgința cu care se cere, se se potă presinta câtă mai curând­ raportulă. D. C. Brătianu propune a se trămite de urgință la secțiuni. Camera, consultată, voteză urgința. Se continuă cu votarea legii de timbru. Raportorele citesce art. 19 din pro­iectă, devenită 20, care se voteză fără discusiune, ca și următorele article 21 și 22. La art. 23 raportorele aretă că, în urma reclamării camerii de comerciă, co­mitatul­ a redusă taxa de 10 bani la 5 bani de la actele cuprinse ’n acestă ar­­ticlu, modificată de comitată asta­felă în­câtă art. 23 sună astă­feră : „Art. 23. Suntă supuse la taxa tim­brului proporționale de 5 bani la suta de lei următorele acte : „Polițele, biletele la ordină și tote e­­fectele de comerciă, care figurază în Ro­mânia și că a se plăti în țară și chiar­ în străinătate.“ Remâne ca restulă din acestă articlu se figureze ca art. 24. D. A. Lahovari propune a se adauge totă la acestă articlu și „tóte actele de creanțe sé­ zapisele de împrumuturi“ ta­xate totă 5 bani la suta de lei, căci a­­ceste acte suntă impuse, după proiectă, îndouită de câtă suntă impuse ’n Francia și, a veni se taxămă d’uă­ dată atâtă de onerosă aceste acte — cari pen’aci erau pe deplină scutite de orî­ ce dare — e ună ce forte ’nsemnată. Cândă la noi în țară se pune pentru prima oră acestă imposită, ne putem!­are noi compara cu Francia, care a ajunsă la limita legis­­lațiunii și unde aceste mesurî se apucă și se practică d’atâția ani? D’acea­ a d-sea propune ca și actele de creanțe sau za­pisele de împrumuturî se se taxeze totă cu 5 bani la suta de lei, eră nu cu 10 bani. D. /. Agarici stabilesce diferința ce esiste ’ntre polițe, cari se emită și se plătesc­ în genere totă pe câte 3 luni, și ’ntre zapisele de ’mprumuturi, cari se facă p’uă durată mai lungă. D-sea do­­resce se se specifice bine ’n lege că tóte actele de creanțe, tóte polițele să se porte timbru incrustată, era nu timbru mobile. In Moldova cei ce ’mprumutaă bani kaă actul! du la celă împrumutată și nu punea­ timbru de câtă atunci cândă împrumutură ’să plătia, totă astu­felă va fi și acumă, se nu credeți că banchierulă va plăti timbru, ci celă ce are nevoie D. G. Brătianu găsesce suficiente și pentru polițe și pentru zapise de împru­muturî taxa de 5 bani la suta de lei, și prin urmare e de părerea d-lui Lahovari. Asemenea d-sea e de opiniune ca și po­lițele și creanțele societăților­ anonime sau p­rin comandită se fiă supuse la aceași taxă. Câtă despre adausul r­esplicațiunii, că timbrul­ acestor­ acte va fi incrustată, d-sea admite acestă propunere, pentru ca legea se fiă și mai clară. D. Menelas Gherman demonstră că din lege resultă că timbrulă acestoră acte nu pote fi de câtă sau incrustată sau im­primată. Décá énse legea nu e clară, a­­dausură propusă de d. Agarici e admi­sibile. D-sea propune ca efectele de co­merciă, polițe și bilete la ordină, cari nu trecu peste termenul­ de 15­­ zile, se fiă scutite de taxa timbrului, căci aceste o­­perațiuni nu sunt­ reale, sunt ă mai totă­­de­­una prefăcute, schimbate ș’acastă scu­tire esiste ’n tóte țerile, Anglia, Francia, Germania, etc. D. Leon Eraclide găsesce de prisos! esplicațiunea ce d. Agarici cere a se ’n­­troduce ’n lege. Câtă despre propunerea d-lui M. Gherman, cu părere de re- d-sea n’o póte primi. Cu modulă acesta se pote face două rânduri de polițe, spre exem­­plu una pe 6 luni de dile și, ca se nu se facă plata timbrului, se se libereze și alta pe câte 15 dile. Acesta ară frau­da forte multă Statulă și totă efectulă ar­­ticleloră din lege se va anula prin nu­merose fraude. D. Costa-Foru, ministru de justițiă, susține a se primi articlulă asta­féla cumă s’a redactată de comisiune. Ună comer­ciante póte schimba uă poliță de 5—6 ori; dér­ péné'Jse va plăti ună zapisă de datoriă: nu e dreptu dérü a asupri pe unii ș’a ’mpovăra pe alții. Așia dérü urmază ca polițele se fiă mai ușiorfi impuse de­câtă creanțele de ’mprumuturi D. M. Gherman ne spune că sin alte țeri e asta­felu. Acesta nu e una cuvéntü ea și noi se imitămă acele țeri și, chiară dară esiste că asemene măsură, noi nu trebuie s’o admitemă, căci ară fi uă sor­ginte de fraude, polițele sară preface la fle­care 15 bile, spre a nu se plăti tim­brul!. Timbrul! îlă va plăti speculatorul!! de bani, eră nu celă ce ’mprumuta, căci capitalurile suntă silite se capete uă ’n­­trebuințare. D. A. Lahovari revine asupra ideiei emise de d. Agarici. Timbrul­ mobile póte da naștere la multe fraude, énsc­elă se ’ntrebuințază la polițe, pentru cu­­ventură că suntă nesce monete comerciale. Cândă­uă poliță se face ’n străinătate ș’are a se plăti ’n țară, cumă s’ară pu­te ea face? Cine se porte h­ârtiele in­crustate ale guvernului ? Vedeți dorit că acesta e uă ’mpiedecare ce se crează ori vida de timbru, ori timbrul­ mobile pentru polițele din străinătate numai a­cestea se potă aplica, căci cele inclus­tatu e imposibile. Acastă lege e forte greă d’aplicată și de sigură că vomă reveni asupră’i. Câtă despre amendamentul­ d-sele, îlă retrage D. G. Cantili observă mai ântâiă că în cee­a ce privesce incrustarea timbrului, des­pre care a vorbită d. Agarici, art. 32 din lege e forte clară, și prin urmare nu mai e nevoie de nici oă esplicațiune. Câtă despre polițele emise în străină­tate, art. 25 din lege asemenea e forte clară: ele regulază modulă timbrării, făr’a mai fi nevoie de vechnulă modă d’a îi se aplica vida de timbru. Câtă despre amendamentul­ d-lui Gher­man, crede că, ânsuși d lui, vedéndu frâu­da ce ar lăsa se se strecóre, îl­ va re­trage. Se cere nchiderea disensiunii. D. Gr. Balșiu, combătând-o, explică că polițele a prima-vista suntă timbrate și ’n străinătate. Discutiunea se ’nchide ș’aricelul 23 ală comitatului delegaților!­ se primesce­­mendam­entulă d-lui Gherman cădândă ca nesusținută. Art. 24, care prevede supunerea la taxa de 10 bani la suta de lei actele prevedute la aliniatele 2 și 3 din vech­iul­ art. 22 devenită 23, se primesce prin discuțiune La art. 23, devenită 25, d. N. Ionescu observă că ori-ce imposită progresivă anti-conservatoră, in acestă artidiu d-sea vede codița unoră principie socialiste, și constată că în cestiuni economice, de multe ori și conservatorii sunt siliți a’și da cotele cu socialiștii. Ce dice acestă arti­clu ? Că taxa merge crescendo din sus în sută pâné la 1000 lei, éra d’aci ’n colo merge crescândă numai din miie ’n miei. Ce ’nsemneză acésta? Nimică mai multă de­câtă asuprire pentru capitalurile mici și nă ocrotire a capitalelor a grase. Déca sunteți campionii conservațiunii bătrâne și ruginite, aci trebuia se ve vede! Și déca d. lepure nu susține că a fi con­servator! e a face totă felulă de repre­siune libertăților!, de ce nu vrea se fiă consecințe și ’n ce privesce capitalurile? De ce pene la 1000 de lei se puni!­0 bani pe sută, eră de la 1000 lei în susa 10 bani numai pe milă ? De unde vreți se scoteți banii, deca tăiați sorgintea cea mai însemnată, care e timbrul­ pro­porționale ? Deca noi, legislatorii, stămă se jude­căm! deca e dreptate și ecitate ’n acesta măsură, ce voră­duce contribuabilii? Legislatorul­, prin acestă articlu, vrea se facă legea câtă mai productivă. De ce oise nu e consecințe? Ore se nu flă a­­cesta ună imposită progresivă ? Ore se nu flă uă tendință de socialismă și de comunism! ? Pentru ce până la 1000 pare că ne dați mâna cu impo­rturi proporționale, și d’aci ’n­colo ve e frică și nu vreți se fii consecinți? D. G. Costa-Foru arătă că d. N. Io­­nescu e ’n­erere — ș’acesta nu e de mi­rare. D. lonescu a vrută cu orî­ce preță se ne facă pe noi socialiști și pe d-luî conservatoră. Fi bine, d. lonescu se ’n­­eMă cândă dtee că articlulă din lege au consecințe. Legea dice positivă că din sută în sută se bea câte, 10 bani, la 1000 eî m­ă b­ă nuoă și d’aci ’ncolo, ne mai calculând­ cu sutele, numărămă cu mi­­ele , ne-a dată 1000 de lei 1 leă, 2 mii voră da 2 lei, vomă merge din mnie ’n mnie, fără ține comptă de fracțiuni: 1500­­ ei plătesce­2 tei ca 2000 tei. D. G. Cantili declară că acestă articlu 23, devenită 25, i se pare obscură, mai alesă în partea a doua. După traseu „în­cepând­ de la 101—200, de la 201—300 și asta­feră până la 1000“ trebuie se fiă clară stabilitate în lege câte­va esemple. Partea a 2-a din articlu e și mai obscură și, cumă e redactată, nu póte fi ’nțelesă de câtă astă­ felă cumă a spusă d-lu N. Ionescu. Ș’aci­derit ară trebui se se es­­plice cumă trebuie făcută taxarea: cu aceste observări articlulă póte merge, cre­a din contra va remâne totu­ de­ m­a­reă înțelesu. D. M. C. lepureau citez­ artic­ele privitóre la aseste gradațiunî din legea francese de la 1867 și alte legiuiri, după cari fracțiunile sunt­ eliminate, spre ’n­­lesnirea comptabilității. Câtă despre tendințele socialiste, d-lu N. Ionescu confundă principiul­ de pro­­gresiune cu principiul­ de gradațiune. Suta de lei plătindă 10 bani, doue sute 20 bani etc., atunci pate c’ară fi avută dreptate se­dică că Adunarea s’a arun­cată pe urmele comunei din Paris. (Discusiuni particulare ’ntre deputați. Ședința ca și cumă ară fi suspinsă.­ D. Agarici insiste ca­­ acestă nedume­­rire se se clarifice ’n modă precisă. Ședința se suspinde. La redeschidere, d. raportare P. Popasu explică că comitatul­ delegaților! a mo­dificată articlu să prindă taxa crescândă, în loc! din miie ’n miie, din 5 sute ’n 5 sute. Pentru 1000 lei se plătesce 1 leu. De la 1001 — 1500 1 leu și 50 bani. De la 1500 — 2000, 2 lei, etc. D. Costa-Foru lămureșce că princi­pială e acesta: de la 101 — 200, 10 bani; de la 200 — 300, 20 bani, etc. La 1000 lei, 1 lei. De la 1001—1500 lei, 1 leă și jumătate. D’aci pene la 2000 totă­l leă și jumătate. (întreruperi). Voci. Nu e asta! Nu e asta! D. Agarici rogă pe Cameră a nu se grăbi, căci chiară ministrulă de justiție a ’nțelesă cu totulă altă-felă de cumu e sensulă legii. D-sea specifică că plata merge astă-felă: pentru 1000 lei, 1 leă, de la 1001—1500, 1 leă și 50 bani; de la 1501—2000 2 lei, etc. Acesta, după d-sea totă nu e dreptu, déru e celă puțină mai ușiară de câtă ce era ’nainte ! proiectă, ca pentru 1001 leî se se plâtescă 2 lei. D. G. Cantili propune că după vor­bele „pene la vă milă“ se­ se puie vor­bele­­ aplicative coprinse ’n amendamen­tul­ ce propune, și care ’mpacă tóte opi­­niunile. D. C. Crăiloiu propune unu amenda­ment­ ca taxele se se plătescă pe suta de lei, fără a se ține în sumă fracțiunile. D. raportare explică că comitatul­ a respinsă propunerea d-lui Cantili, căci sensul­ legii este d’a nu se plăti taxă de câtă de la capitalul­ de 100 lei în susü. Discusiunea se ’nchide. Amendamen­­tul­ d-lui Brăiloiu se respinge. Ală d-lui Cantili, combinată cu articlulă din lege, se primesce, cu esplicările d-lui Costa- Foru că pentru 100 se plătesce 15 bani, d­ă d’aci ’n susu pentru flă­ ce sută câte 10 bani. Art. 26 și 27 se votază fără discu­siune. La art. 28 (fostă 26) D. C. Valeru

Next