Romanulu, ianuarie 1872 (Anul 16)
1872-01-26
74 ROMANULU 26 IANUARIU 1872 vedea în amendamentu, ș’a legată însuși i strenguri. D. ministru a vîndutu pentru 15 milióne, obligațiuni ale acestui împrumuti, cari nu mai aparțineai guvernului, ci căsor de depuneri și consemnațiunî, a vîndută aceste obligațiuni în secreții. Unii cirifi, care din [UNK]fericire străbate pretutindeni, denundăm faptulu și cere răspunsulu ministeriului. D. ministru de financie dă unu comunicate prin care declară că conformă legii s’aă vîndutu acele obligațiuni, și că „banii s’aă depusă în întregimea loră la casa de depuneri căroră a aparțină fără a se păstra nici ună bană în minister. “ Acesta este cu totul neadeverată, și legea este călcată: obligațiunile s’au emisă spre a se plăti creditorilor. Casa de depuneri era unulă din creditori, prin urmare trebuia a i se trimite obligațiuni pentru 15 milione. Déja se vede că déca vinderea obligațiuniloră nu s’a făcută cu totulă altă scapă decâtă acela de a plăti casei de depuneri. D. Deșliu dice ce a fostăderă la casa obligațiunilor domenialî și cercetând actele a constatată că la 4 Decembre, 1871 d. ministru de financie a presintată ună referată consiliului de miniștrii, după ce vînduse încă de la 18 Noembre, referatură nu era altă nimică decâtă.cumă amă trice, uă parastasă. D. ministru (Ilce deci la 4 Decembre 1d. Deșliu citesce referatură) că abia cu mare anevoință s’aă putută vinde obligațiuni pentru 63 de milióne. In mesagiul tronului se zicea case că împrumutură a fostă totă acoperită. Violare și neadeverit! D. Deșliu urmândă a citi referatură arată că ministrul cere a se vinde cele 15 milióne, păstrate pentru casa de depuneri și consemnațiuni, în prevederea concesionarilor a căieloru ferate. Camera abia a votată legea la 25 Decembre și ministerială făcea deja ven<rarea la 4 Decembre ! D. ministru mai dă de protest fată vânzării temerea de nă scădere a cursului care ar păgubi cu multă Statul!, și de aceaa cere a le vinde cu condițiune de-a se plăti parte din valorea lor, tocmai la laliu. „Totud’vă dată, dice referatură, ne asigurămă de sumele de cari vomu avea neapărată necesitate la 1 ianuarie.“ (Plata cuponului). Care a fostă motivulă care a împinsă pe ministru a spune uă neadevăr atâtă de mare prin comunicată, ascundândă adevăratul motivă ală yeniérii. Decă’a era rușine de acestă faptă, de ce l’a comisă ? Decă credea că face bine, de ce l’a ascunsă ? Causa pentru care 1’* ascuns este dejă că concesiunea căieloru ferate se ’ncheiase deja, și ministerială voia se ascundă acesta Camerilor legiuitóre. D. Deșliu citesce apoi și (siamul) consiliului de miniștrii care se 'ntemeiază totă pe plata cuponului caseloră ferate și pe temerea de scădere a cursului, pentru a autoriza vinderea. D. Deșliu mai citesce și pasagiulii din mesgiur tronului, prin care acesta se felicită că împrumutul s’a acoperită în întregului seu cu mare succes!. Dacă acestă împrumută s’a acoperită astăfelă, acum! pate ministerială se se întemeieze pe art. 12 din lege care autoriza numai vinderea acelora obligațiuni ce nuar fi fostă acoperite prin suptscriere. Ori mesagiul tronului spunea adevĕrulu, și atunci ministrulă nu avea ce vinde, conformă art. 12, ori dacă ministrul avea ca vinde, atunci mesagiul tronului spunea neadevărul!. Ce sunt! aceste conrai ficeri, domnilor! miniștrii? Totulă éase se resumă aci: ministeriul, fără nici uă autoritare a corpurilor legiuitore, cu nesocotirea lor și spre insulta loră, se pregătia pentru plata sinceră a cuponului Strousberg de la 1 Ianuarie 1872. Ministrulă nu putea se facă acesta decâtă în puterea unei legi care trebuia s-o presinte Camerelor îndată după votarea concesiunii căieloră ferate. De ce n’a făcută acestă minister! cumu făcu ministerială Golescu, care pentru a vinde nesce bonuri rurali, a venită ș’a cerută în acestă privință să lege de la Camere declarând că prin uă lege s’aă craatu, prin uă lege trebuie se se și pună în vindere; altă felă nu le va vinde. D. Deșliu întrebă apoi camă se face că, deși ministeriul nu avea nevoie pentru plata cuponului de câtă de 4,700,000, a vânduta pentru 15 milione? Pentru ce ai făcută acestă vîndare, d-te ministre, când nu-ți trebuia de câtă 4,760,000 ? Apoi legea dice precisă că vénderea se face „cu plata integrale,“ cumă și-a permisă deci d. ministru se vândă obligațiunile cu termenul de Iuliu, și se invoce pentru acesta tocmai art. 12 din lege ? „Ore pamflete, scandale, cumă clise d. prim-ministru, suntă aceste ce spună, oră adevăruri constatate cu acte ?“ D. Deșliu probază apoi cumă comunicatură guvernului, dată diariului Romănului, înainta celă mai mare neadevérit, cândă spunea că banii s’aă depusă la casa de depuneri căreia aparțineau. Citindă acte oficiale, atât ale casei de depuneri, câtă și ale casei obligațiunilor domeniale, d. Deșliu constată că nici unu banu nu s’a dată casei de depuneri. Cândă a vândutu d. ministru obligațiunile erau cotate la bursă cu 78, și d-sea se felicită că le-a vândutu cu 76, și încă cu condițiune de-a fi plătite parte la Iultă. Acumă, la 13 ianuarie. S’aă vândutu cu 90 obligațiunile cari aveau ca plată termenulă de lultă. Paguba dérii este imensă pentru Stată, e vă curată delapidare. Și ministrul a vândutu aceste 13 milióne fără nici oă licitațiune, astăfelă încâtă numai Banca României, d-nii Halfon, Pommay și lónid le aă cumpărată, pe cândă banchiarii români n’aă putută lua nici uă parte la acésta véngére, căci nu scriă nimică. Apoi pentru folosulă banchiariloră străini s’a făcută acestă împrumută ? N’a fostă vorba, din contra, ca se suptscrie mai cu samă Românii, éramu străinii ? Déru prin acesta n’am călcată numai acestă principiă precum și legea împrumutului, a călcată totă atâtă și legea comptabilității care fice forte precisă la art. 45 ca „ministru să nu póte vinde nimică fără licitațiune.“ Dacă este permisă unui ministru a vinde altă felă, tunci de ce nu se vîndă prin bună teameiéi! salinele, minele? de ce nu se vîndă prin bună învoială moșiele Statului? Ecadore că ministrulă a călcată în modulă celă mai făcișă și legea comptabilității, făcânduă vîndare ilegale. Acid. Deșliu se rogă a se suspende ședința pentru 5 minute, căci este obosită. Ședința se suspende. La redeschidere, d. Deșliu, urmândă desvoltarea interpelării sale, spune că absolută nici vă scuză guvernul, nu pute ave pentru că, dacă s’am vândut obligațiunile în secretă cu 76, cu câtă mai bine s’ar fi vândută printr’uă licitațiune publică? II. Dacă miniștrii vor dice că trebuiau se se pregătesc! pentru resolverea Gestiunii Strousberg, căci în orice casă trebuia se se deauă despăgubire, atunci oricine câtă se se întrebe, ore cu 15 milione se acoperea acestă despăgubire? prin urmare nici unul din aceste motive n’are valore și nu remâne nici uă scuză guvernului. D. Deșliu produce apoi acte oficiale prin cari se constată că diariulă consiliului de miniștrii, închiriată la 4 Decembre, nu este investită cu autoritatea domnescă ; prin urmare n’are nici uă valore, și cu călcarea legiloră s’au vândută acele obligațiuni in virtutea acestui diamă. S’acidem călcare de lege, și probă că este astăfelu, e că acelă diamă nu s’a publicată în Monitori. Diferința cursurilor constată că paguba ce s’a adusă Statului prin vénderea ilegale a obligațiuniloră Cisei de depuneri și consemnațiuni, se urcă la vre 1.800.000. După actele produse acestă faptă este măcurată delapidare. D. Deșliu mai întrebă că, de ce nu s’aă îndeplinită prescrierile legii cari cereau ca obligațiunile provizorie se se preschimbe în obligațiuni definitive pâne la 1 Ianuarie, 1872? Terminândă, d. Deși cu cere a se pune mă capetă acestei stări de lucruri, căci acumă decă vrea se facă cineva mă împrumută, nu găsesce de câtă cu 18 și 20, din cauză că guvernulă dă câștiguri multă mai mari; décá vrea cineva se vîndă uă moșie, găsesce prețiu de nimică, din cauză că guvernul vinde mai josă de câtă totă lumea , cu pădure la asemene, cu celelalte asemene. Atârnă de represintanții țârei de-a face se înceteze să asemene stare de lucruri ne mai tolerândă abusură, delapidarea și călcarea legiloră. (Va urma). ADUNAREA DEPUTAȚILOI II Ședința de Luni, 24 Ianuarie, 1872. Ședința se deschide la ora 1 și jumeate după amedi cu formalitățile ordinare. Se facă precari discnsiuni privitóre a mici omisiuni din amendamentele voate pen’aci la articlele din legea timbrului. Sumariulă ședinței precedinte se aprobă cu explicările date de d-la Dem. Ghica, ca, pe lângă mandatele Eforiei spitalelor și administrațîunii Sf. Spiridonă din Iași, se fiă scutite de timbru și actele justificative, anexate pe lângă acele mandate. S’acordă mai multe congede. D. N. Crețulescu, ministru ală lucrărilor publice, citesc o mesagială prin care se naintez! camerei proiectulă de lege prin care se cere autoritarea d’a se ’necta urmărirea ’n contra aceloră locuitori cari, neputândă plăti ’n bani dilele de lucru, năgrămădită asupră-le datorii enorme. Acestă pr oiectă cere modificarea art. 27 și 28 din legea pentru drumuri, votată la 1868. Ministrulă rugă pe cameră ca, pentru studiarea acestui proiectă, se aregă că comisiune tiprese, ca, pentru urgința cu care se cere, se se potă presinta câtă mai curând raportulă. D. C. Brătianu propune a se trămite de urgință la secțiuni. Camera, consultată, voteză urgința. Se continuă cu votarea legii de timbru. Raportorele citesce art. 19 din proiectă, devenită 20, care se voteză fără discusiune, ca și următorele article 21 și 22. La art. 23 raportorele aretă că, în urma reclamării camerii de comerciă, comitatul a redusă taxa de 10 bani la 5 bani de la actele cuprinse ’n acestă articlu, modificată de comitată astafelă încâtă art. 23 sună astăferă : „Art. 23. Suntă supuse la taxa timbrului proporționale de 5 bani la suta de lei următorele acte : „Polițele, biletele la ordină și tote efectele de comerciă, care figurază în România și că a se plăti în țară și chiar în străinătate.“ Remâne ca restulă din acestă articlu se figureze ca art. 24. D. A. Lahovari propune a se adauge totă la acestă articlu și „tóte actele de creanțe sé zapisele de împrumuturi“ taxate totă 5 bani la suta de lei, căci aceste acte suntă impuse, după proiectă, îndouită de câtă suntă impuse ’n Francia și, a veni se taxămă d’uă dată atâtă de onerosă aceste acte — cari pen’aci erau pe deplină scutite de orî ce dare — e ună ce forte ’nsemnată. Cândă la noi în țară se pune pentru prima oră acestă imposită, ne putem!are noi compara cu Francia, care a ajunsă la limita legislațiunii și unde aceste mesurî se apucă și se practică d’atâția ani? D’acea a d-sea propune ca și actele de creanțe sau zapisele de împrumuturî se se taxeze totă cu 5 bani la suta de lei, eră nu cu 10 bani. D. /. Agarici stabilesce diferința ce esiste ’ntre polițe, cari se emită și se plătesc în genere totă pe câte 3 luni, și ’ntre zapisele de ’mprumuturi, cari se facă p’uă durată mai lungă. D-sea doresce se se specifice bine ’n lege că tóte actele de creanțe, tóte polițele să se porte timbru incrustată, era nu timbru mobile. In Moldova cei ce ’mprumutaă bani kaă actul! du la celă împrumutată și nu punea timbru de câtă atunci cândă împrumutură ’să plătia, totă astufelă va fi și acumă, se nu credeți că banchierulă va plăti timbru, ci celă ce are nevoie D. G. Brătianu găsesce suficiente și pentru polițe și pentru zapise de împrumuturî taxa de 5 bani la suta de lei, și prin urmare e de părerea d-lui Lahovari. Asemenea d-sea e de opiniune ca și polițele și creanțele societăților anonime sau prin comandită se fiă supuse la aceași taxă. Câtă despre adausul resplicațiunii, că timbrul acestor acte va fi incrustată, d-sea admite acestă propunere, pentru ca legea se fiă și mai clară. D. Menelas Gherman demonstră că din lege resultă că timbrulă acestoră acte nu pote fi de câtă sau incrustată sau imprimată. Décá énse legea nu e clară, adausură propusă de d. Agarici e admisibile. D-sea propune ca efectele de comerciă, polițe și bilete la ordină, cari nu trecu peste termenul de 15 zile, se fiă scutite de taxa timbrului, căci aceste operațiuni nu sunt reale, sunt ă mai totădeuna prefăcute, schimbate ș’acastă scutire esiste ’n tóte țerile, Anglia, Francia, Germania, etc. D. Leon Eraclide găsesce de prisos! esplicațiunea ce d. Agarici cere a se ’ntroduce ’n lege. Câtă despre propunerea d-lui M. Gherman, cu părere de re- d-sea n’o póte primi. Cu modulă acesta se pote face două rânduri de polițe, spre exemplu una pe 6 luni de dile și, ca se nu se facă plata timbrului, se se libereze și alta pe câte 15 dile. Acesta ară frauda forte multă Statulă și totă efectulă articleloră din lege se va anula prin numerose fraude. D. Costa-Foru, ministru de justițiă, susține a se primi articlulă astaféla cumă s’a redactată de comisiune. Ună comerciante póte schimba uă poliță de 5—6 ori; dér péné'Jse va plăti ună zapisă de datoriă: nu e dreptu dérü a asupri pe unii ș’a ’mpovăra pe alții. Așia dérü urmază ca polițele se fiă mai ușiorfi impuse decâtă creanțele de ’mprumuturi D. M. Gherman ne spune că sin alte țeri e astafelu. Acesta nu e una cuvéntü ea și noi se imitămă acele țeri și, chiară dară esiste că asemene măsură, noi nu trebuie s’o admitemă, căci ară fi uă sorginte de fraude, polițele sară preface la flecare 15 bile, spre a nu se plăti timbrul!. Timbrul! îlă va plăti speculatorul!! de bani, eră nu celă ce ’mprumuta, căci capitalurile suntă silite se capete uă ’ntrebuințare. D. A. Lahovari revine asupra ideiei emise de d. Agarici. Timbrul mobile póte da naștere la multe fraude, énscelă se ’ntrebuințază la polițe, pentru cuventură că suntă nesce monete comerciale. Cândăuă poliță se face ’n străinătate ș’are a se plăti ’n țară, cumă s’ară pute ea face? Cine se porte hârtiele incrustate ale guvernului ? Vedeți dorit că acesta e uă ’mpiedecare ce se crează ori vida de timbru, ori timbrul mobile pentru polițele din străinătate numai acestea se potă aplica, căci cele inclustatu e imposibile. Acastă lege e forte greă d’aplicată și de sigură că vomă reveni asupră’i. Câtă despre amendamentul d-sele, îlă retrage D. G. Cantili observă mai ântâiă că în ceea ce privesce incrustarea timbrului, despre care a vorbită d. Agarici, art. 32 din lege e forte clară, și prin urmare nu mai e nevoie de nici oă esplicațiune. Câtă despre polițele emise în străinătate, art. 25 din lege asemenea e forte clară: ele regulază modulă timbrării, făr’a mai fi nevoie de vechnulă modă d’a îi se aplica vida de timbru. Câtă despre amendamentul d-lui Gherman, crede că, ânsuși d lui, vedéndu frâuda ce ar lăsa se se strecóre, îl va retrage. Se cere nchiderea disensiunii. D. Gr. Balșiu, combătând-o, explică că polițele a prima-vista suntă timbrate și ’n străinătate. Discutiunea se ’nchide ș’aricelul 23 ală comitatului delegaților! se primescemendamentulă d-lui Gherman cădândă ca nesusținută. Art. 24, care prevede supunerea la taxa de 10 bani la suta de lei actele prevedute la aliniatele 2 și 3 din vechiul art. 22 devenită 23, se primesce prin discuțiune La art. 23, devenită 25, d. N. Ionescu observă că ori-ce imposită progresivă anti-conservatoră, in acestă artidiu d-sea vede codița unoră principie socialiste, și constată că în cestiuni economice, de multe ori și conservatorii sunt siliți a’și da cotele cu socialiștii. Ce dice acestă articlu ? Că taxa merge crescendo din sus în sută pâné la 1000 lei, éra d’aci ’n colo merge crescândă numai din miie ’n miei. Ce ’nsemneză acésta? Nimică mai multă decâtă asuprire pentru capitalurile mici și nă ocrotire a capitalelor a grase. Déca sunteți campionii conservațiunii bătrâne și ruginite, aci trebuia se ve vede! Și déca d. lepure nu susține că a fi conservator! e a face totă felulă de represiune libertăților!, de ce nu vrea se fiă consecințe și ’n ce privesce capitalurile? De ce pene la 1000 de lei se puni!0 bani pe sută, eră de la 1000 lei în susa 10 bani numai pe milă ? De unde vreți se scoteți banii, deca tăiați sorgintea cea mai însemnată, care e timbrul proporționale ? Deca noi, legislatorii, stămă se judecăm! deca e dreptate și ecitate ’n acesta măsură, ce vorăduce contribuabilii? Legislatorul, prin acestă articlu, vrea se facă legea câtă mai productivă. De ce oise nu e consecințe? Ore se nu flă acesta ună imposită progresivă ? Ore se nu flă uă tendință de socialismă și de comunism! ? Pentru ce până la 1000 pare că ne dați mâna cu importuri proporționale, și d’aci ’ncolo ve e frică și nu vreți se fii consecinți? D. G. Costa-Foru arătă că d. N. Ionescu e ’nerere — ș’acesta nu e de mirare. D. lonescu a vrută cu orîce preță se ne facă pe noi socialiști și pe d-luî conservatoră. Fi bine, d. lonescu se ’neMă cândă dtee că articlulă din lege au consecințe. Legea dice positivă că din sută în sută se bea câte, 10 bani, la 1000 eî mă bă nuoă și d’aci ’ncolo, ne mai calculând cu sutele, numărămă cu miele , ne-a dată 1000 de lei 1 leă, 2 mii voră da 2 lei, vomă merge din mnie ’n mnie, fără ține comptă de fracțiuni: 1500 ei plătesce2 tei ca 2000 tei. D. G. Cantili declară că acestă articlu 23, devenită 25, i se pare obscură, mai alesă în partea a doua. După traseu „începând de la 101—200, de la 201—300 și astaferă până la 1000“ trebuie se fiă clară stabilitate în lege câteva esemple. Partea a 2-a din articlu e și mai obscură și, cumă e redactată, nu póte fi ’nțelesă de câtă astă felă cumă a spusă d-lu N. Ionescu. Ș’aciderit ară trebui se se esplice cumă trebuie făcută taxarea: cu aceste observări articlulă póte merge, crea din contra va remâne totu de mareă înțelesu. D. M. C. lepureau citez articele privitóre la aseste gradațiunî din legea francese de la 1867 și alte legiuiri, după cari fracțiunile sunt eliminate, spre ’nlesnirea comptabilității. Câtă despre tendințele socialiste, d-lu N. Ionescu confundă principiul de progresiune cu principiul de gradațiune. Suta de lei plătindă 10 bani, doue sute 20 bani etc., atunci pate c’ară fi avută dreptate sedică că Adunarea s’a aruncată pe urmele comunei din Paris. (Discusiuni particulare ’ntre deputați. Ședința ca și cumă ară fi suspinsă. D. Agarici insiste ca acestă nedumerire se se clarifice ’n modă precisă. Ședința se suspinde. La redeschidere, d. raportare P. Popasu explică că comitatul delegaților! a modificată articlu să prindă taxa crescândă, în loc! din miie ’n miie, din 5 sute ’n 5 sute. Pentru 1000 lei se plătesce 1 leu. De la 1001 — 1500 1 leu și 50 bani. De la 1500 — 2000, 2 lei, etc. D. Costa-Foru lămureșce că principială e acesta: de la 101 — 200, 10 bani; de la 200 — 300, 20 bani, etc. La 1000 lei, 1 lei. De la 1001—1500 lei, 1 leă și jumătate. D’aci pene la 2000 totăl leă și jumătate. (întreruperi). Voci. Nu e asta! Nu e asta! D. Agarici rogă pe Cameră a nu se grăbi, căci chiară ministrulă de justiție a ’nțelesă cu totulă altă-felă de cumu e sensulă legii. D-sea specifică că plata merge astă-felă: pentru 1000 lei, 1 leă, de la 1001—1500, 1 leă și 50 bani; de la 1501—2000 2 lei, etc. Acesta, după d-sea totă nu e dreptu, déru e celă puțină mai ușiară de câtă ce era ’nainte ! proiectă, ca pentru 1001 leî se se plâtescă 2 lei. D. G. Cantili propune că după vorbele „pene la vă milă“ se se puie vorbele aplicative coprinse ’n amendamentul ce propune, și care ’mpacă tóte opiniunile. D. C. Crăiloiu propune unu amendament ca taxele se se plătescă pe suta de lei, fără a se ține în sumă fracțiunile. D. raportare explică că comitatul a respinsă propunerea d-lui Cantili, căci sensul legii este d’a nu se plăti taxă de câtă de la capitalul de 100 lei în susü. Discusiunea se ’nchide. Amendamentul d-lui Brăiloiu se respinge. Ală d-lui Cantili, combinată cu articlulă din lege, se primesce, cu esplicările d-lui Costa- Foru că pentru 100 se plătesce 15 bani, dă d’aci ’n susu pentru flă ce sută câte 10 bani. Art. 26 și 27 se votază fără discusiune. La art. 28 (fostă 26) D. C. Valeru