Romanulu, mai 1872 (Anul 16)

1872-05-28

466 SAvenir national estrage urmatórele aprobări din tsrabul de Francfort de la 29 Main : Refusulu guvernului d’a micșiora impositele pe d’uă parte, era pe d’alta tendința d’a ’ntrebuința pentru scopuri militare tote mediele de cari dispune, concordă pe deplină. Avem o suma necesariă pentru armată în timpii de pace, vom mai are cheltuieli însemnate pentru crearea unei marine, pentru a cărei organisare nu există nesce date destul de lămurite în cercurile competente, și națiunea va plăti prin imposite tote acestea! Departe de a căuta se se uștureze contribuabilii, guvernulu germane face totü ce pote ca, din miliardele ce formeză despăgubirea de resbelă pe cari ni le-a plătită sau ni le va plăti Francia, se nu remâie nimică pentru alte obiecte d’uă utilitate și d’uă importanță mai mare. ROMANULU, 2 MAIU, 187» Nizza. Rue Alberti, li. No. 6. Marți, 28 Maiű, 1872. D-lorii redactori ai ROMANULUI. Domni redactori, Cu ce surisü de milă și de dispreță, voră fi citită consilierii actuali ai principelui Carol și slujbașii lorü, telegrama care va anunțată demisiunea ministeriului regelui Amedeă! — Dare suntă nătângi cu totulă, ș’aă trisă ei unii altora! Dére asemene nemernici suntă în stare se corumpa poporele, se ne strice meseria, se ne facă chiară pe noi se ne perchemă „ rahatul și ghelirurile !“ — Cefelă! Miniștrii lui Amedeo cheltuiescă, ca fonduri secrete, două milione. Numai două milionel Și Amedeă este atâtă de mică la sufletă și asia de roö crescută încâtă se se sparte pentr’uâ sumă atâtă de miserabile! —- Ce felu! Câțiva omeni facă larmă, și miniștrii spanioli nu se pricepu se spuie, și Amedeă nu se face că crede, perturbatori ca cei omeni suntă risco de meseria, petroliști, comunaliști și comuniști, aliați cu candidații la domniă! Și nu’î taie capulă, p’acești ómeni și pe regele lor, se jefuiesc și se reguleze p’acești perturbatori! — Ceva și mai de ne’nțeless. Miniștrii dobândescă în Cameră mă bilă de indemnitate. U majoritate de 126 deputați — și toți nobili — hărăzescă miniștriloră libera ’ntrebuințare a celor două milióne. Câțiva deputați bănuiescă ș’acasă; câteva jiarie publică (aptul), și miniștrii, aprobați de către maiorieste pré susü ; se face pre multă scomota acolo, și nici vă dată copii săraci de aceștia cântândă nu trecu pe acolo , cândă nu suntă sdrobiți supt rolele care releră, îl ienă la gonă gardiștii de noptea. Sculați, doranilor fl, ui amă depărtată pre multă de unde plecasemu. Ce voiți? așta se întâmplă cândă cineva are pre multe de chisă. Mi se pare chiară că araă uitată ce voiamă ar fi dice. Artele!... O! Dumnezeule! totu-deuna mă împedice de cuvântule acesta.— Este, o recunoscută rea deprindere d’a vorbi în țară cumă amu vorbi în altă înaltă parte a lumii, a pune reminscințele de studiu în loculă realitâțiloru vârstei mature... N’avemă nimică a trice de arte. Teza închide trei ordine de ființe: materială, personală și spese de represintațiune și de presă. Câtă pentru comerciă, acesta este uă ordine de viețuitore, trăindă prin grația produsurilor străine pe cântul muncitorilor, de pământii în agonie la noi. Voiamu, cugetamă adică a ficc UQü cuvântă despre bele-arte. Amă fostă îndemnată la acesta vedendu că după ce i s’a închisă pictorelul Grigorescu uși a esposițiunii cu uă mare cercerea academică, una amică d. C. D. A. dintr’ună simțimaentă neapărutu lăudabile, crede a’lu resbuna de injustiția ce i s’a făcută consiliindu-le a ’șî vinde produoțiunile pe calea tatea Camereloră, demisionéza! Și regele le primesce demisiunea! Ce nenorocită esemplu! Ce scădere pentru speculele miniștrilor! — Dére, veți (Țice, voî, cei de la Românulu, cunoscuți acum de către cei de la Pressa, ca perturbatori de meserie, ca omeni egoiști, turburători, jăfuitori și sugetori ai sângelui și ai averii poporului. — Ce mai puteam face miniștrii și regele cândă, e că ce clică diamele: „După bilulă de indemnitate, țera a vedutu cu ’ncremenire până unde póte merge majoritatea miniștriloră! Aceștia nu mai suntă deputați, dére nisce simple slugi. Votulă loră a consfințită mă scandalosă matrapaslîcu:“ Ei bine! Cei de la Pressa vé vorrespunde: — Țara a ’ncremenită ! Atâtă mai bine pentru esecutiva! Cu câtă națiunea este mai încremenită, cu atâtă ea o pate domni mai culesnire. Cu câtă este mai încremenită, cu atâtă miniștrii, învățați, inteligenți și toto-deuna devotați tronului, ca d-nii Tell, Catargi și companie, potu cuteza adice în publică: „Țara ară fi bună de mară fi amețită și bântuită de către turbatori și de către candidații perla domină.“ Și voru mai adauge: — Ce pesă esecutivei décâ deputații ie suntă disconsiderați! Din contra, cu câte ei voră fi mai disconsiderați, cu câtă voră cade mai josă, cu atâtă voră slugări mai cu supunere. Cine aste, de nu lepădăturile și ardorile unei societăți se potă uni la fapte de mișeliă și de peire la Dore, veți mai li*e, voi, cei de Românulu; cea ce mai spună diariele spanioli: „Se voră cunosce într’uă <jfi amănuntele acestora doue milióne; căci, miniștrii trecă și drepturile și morala românii. Se va păstra cu religiositate numele celor 126 de persone, cari, seizândă în Camera legislativă prin voința lui Sagaste, au recunoscută implicită, prin votulă loră, că un ministru are dreptulă se sustragă din casele Statului două milióne, făra da compta națiunii.“ — Cine mai crede, — răspundă ultra-naționalii și ultra-carliștii miniștrii din Bucuresci, — cine mai crede că miniștrii cei răi trecu și dreptură și morala rămână? Poporele n’au dovedită, d’atâtea ori și’n tóte țările, că mai totu-de una în ejiua triumfului nu sciu de câtă supscripțiunilor, deorece ministeriul culteloru nu póte dota Pinacoteca de câtă cu ce fabrică directorele Pinacotecei. — Despre producțiunile d-lui C. I. Stăncescu nu pate fi vorbă. Tóte operile d-sale, aparținând deja proprietății private. Deși profesore alu școlei și avândă prin urmare dreptulă a-șî trece produsurile cu prioritate în Pinacotecă, pentru espedițiunea de anulă acesta, ânsâ n’a voită a lucra personal minte nimică de vîndare; asta felu că s’ară pute dice că nu-i rămâne de câtă a vota pentru medalia de onore și pentru cumpărarea a trei opere de valore pe complută Statului: Narghileva, Rigonirea Turciloră de la Călugăreni și Mircea celu Bătrână cu solii. In cea-a ce mă priveșce suntă pre multu ispitită a crede că se va abține. Decă în timpii în cari am ajunsă se crede că totu ce este poporu, totu ce este profesiune, totu ce s’a născută din ființe trăindu cu sudarea mânitori eéle, tribuie a rămânea umile, obiectii și canalie, destinată a face plăcerea celora puternici spre a i se permite se trăiască; ei bine, pictorelc Grigorescu este vilă protestațiune a simțimentului demnității rănita iu semenii săi. Fără atelieru, fără uă mică colibă unde se potă dice că este la elü a casă, privată de mediile de a-șî plăti locuința și mai adesea cumpărându-și culorile cu cea-a ce ’i trebuia pentru csistință, Grigorescu a ierta pe cei culpoilî ș’a combate și nesocoti numai cei cari aă sacrificată tată pentu liberarea loră? — Și marele și uita moralele Epurenu, n’adisă în tameră, âncă pe cândă era prim-ministru ală principelui Cuza ? — „Pene se vă vi vremea se luați socotelile noi avenă timpă se trece mă nătângi și’n Amelia!“ — Proști și dore, suntă miniștrii lui Amedeă, cari demisionară. Prostii este și Amedeă, are le primi demisiunea; prostă și nătângă mai cu semn că le-o privi tocmai acum, cândă eî isbutiră a provoca, sau celă puțină a ’nlesni resbelulă civile ș’ară naturali, botezândulă în sângele Spaniolilor!! — Nu că, domni redactori, me void face apărătorulă miniștrilor, cari compromite pe domniorî prin felurite abusurî și mergă i le stropi facia cu sângele poporul. Este ânsă și bine și dreptă se vedhemă decá miniștrii lui Amedeo—chiară déc’ame admite că și dânși lucreză pentru adă perde, — puh să se nu demisioneze ? se redună âncă decă Amedeă, care nu voieșce, nici eră nici ui sei, se pânjă Spania, s’o demoraliseze ca s’o potă da mai culesnire în sclavia vecinilor ă iei, putea se mai întârziă d’a ,e da demisiunea ? Rescula carlistă g’a făcută, și sângele curge de 30 de zile. Decadministrațiunea lui Amedeă ar fi fostă dreptă, morale și naționale, putută pre găsi atâta resunetu ar fi în țară cei cari represintă trecutulueu tóte stafiele séle ? Sângele curge de 30 de zile! De ce? Fiindöcă miniștrii lui Amedeă făcură prin actele lor ca armata se clică: — „ne batemu contra trecutului, déru ce este presintele de nu strai nuici!“ — Sângele curge de 30 de ciile. Dăpă elerepartitele liberale profitaă de rescula carlistă și rădicau și ele stindariulă libertății, cine se mai póte ’ndoui c’Amedeă n’ar fi deja reascuibatu în părintescu-î cămină ? Déca ânsă patriotismulă și ’nțelepciunea partitelor’ liberale suntă singura causă că domnesce âncă Amedeă I, este totă atâtă de ’nvederată e’același patriotismă le opresce d’a lăsa se pâră patria loră fiindă c’așia place miniștriloră și străinilor ă. Ele déja avisară șiotărîrea lor, o făcură cunoscută țerei prin proclamațiunea de la 14 Maiii a „directoriului republicană și federale din Madrid.“ Ați citită proclaiațiunea. Este probabile câți și publicatu-o; voiă reproduce ânsă aci câte-va pasagie, ca amintire numai, canvățământă, ca călăuză pentru viitoriă, și pare fiindă că prima linie este mai identică cu cuvintele ce am dusă la 1868, cândă am declinată onerea unei răsplătiri naționale, votată de cameră mai în unanimitate. E ă cumă începe proclamațiunea: „Timpii de astăzi sunt grei; viitorulu va fi mai aspru. Carliștii au lăsată parlamentulă pentru campulii de bătaie. Restaurațiunea este amenințătdre. Guvernulu se ’ncurcă cu ipocristă d’a ne mpuțina libertățile. Nu la pace, ci la resbelu ne conduce. „Intr’un asemene situațiune se cuvine se trăimă cu seninătate și cu vedere pătrunde tóre. Intervenindă la timpu în lupta partiteloră monarchice putemă, cu uă singură lovire, se salvămă libertatea și se stabilimă Republica. Pentru acesta ne trebuie numai se ne organisămă și se ne moderămă nerăbdarea. „Nimică nu este încă statoricitu. Totulu și crăiesce; totul a pare provisoriu, ca și naintea avenementului casei de Savoia. Revoluțiunea n’a dată încă bătălia, din urmă, trebuie se ne pregătimă pentru luptă și „Acésta va fi sarcina noului comitată direptare. Spre a omplini avemă trebuință de concursură tuturoră, de prudința tuturoră, de energia tuturoră. De la purtarea partitei nóstre depindă, în mare parte destinările Spaniei.“ In urma constituirii comitatului directorii, deputații și senatorii liberaliotărîră ca n fada scandalului guvernamentale — celă cu două railióne numai — se se retragă cu toții din Camere. Acestăotărîre, votată în principiu, se va pune n lucrare atunci cândă comitatulă va găsi că este Umpulu aportulio. Cine dore nu ’nțelege că ideea duse deșierturii în jurulă puterii esecutive tronulă se rostogolesce ’udată? Soră, domni redactori, că ’n genere domnitorii n’ascultă de câtă pe lingușitori, și nu nțelegă adevărul ă de câtă cândă este pre tărită. E! Dacă inteligintele Cuza și tată n’a voită nici s’asculte, nici se vâdă, nici se înțelegă! De sigură ânsă s’aduce acumă aminte că i-am spusă âncă de la 1864: — Măria Tea. Domnia ’ți este sfîrșită. — De ce ? — Fiindă că nevoința sea nesclindă se dai satisfacere intereseloră morali, sociali și naționali, Tronulă Măriei-Tele, nu mai stă acumă decâtă pe proptelele ce-î pună partitele divisate. In clina cândă ele se voră înțelege și se voră întruni, el cade, să afundă în moment.— Doui ani mai în urmă, partitele se miră pentru câteva zile, pentru câteva ore, și ce văi jurămă ! Nici mă omă ! nici unulă singură, din totă Camera și din totă Senatulă lui Cuza, nu rădică vocea în favorea lui. Toți câți îl slugăriseră și îi compromised până la 10 Fevruarie, îlă respinseră, îlă renegară și lă insultară cu nerușinare în ziua de 11 Fevruarie. — „Guvernul de la 11 Fevruarie, dise. d. Tell, bine meritată de la patriă.“ și Camera lui Cuza votă în unanimitate. In acastă posițiune este astăzi nu vă spăriați, domni redactori, căci trecă îndată în Spania — este astăzi, precumă vedeți, regele Amedeo I. Până ce comitatul direptare se organiseze acțiunea generale, eeă amendamentală ce se pregătire pentru adresa către tronu : „Din causa politicei desastrose a guvernului, și a atentatelor comise de el, contra libertăților ș’a drepturilorü nóstre, sesiunea parlamentare s’a deschisă în mijlocul ă celei mai profunde perturbări. „ In facia ultragieloră făcute simțimintelor naționali, ș’a neodniei spiriteloră, în facia amenințăriloră ce se facă tutoră concistelară revoluțiunii ș’a temerii d’a vedé renodtându-se tradițiunea conspirăriloră palatului contra libertăților, nu mai este decâtă ună singură mijlocă pentru a scăpa patria; acelua d'a consulta din nou națiunea despre destinările iei; căci totul v aci depinde de la voturi universale și de la suveranitatea poporului Spuneți dori, care Catargi, care domni redactori, Tell și care Amedeă, putea resiste în facia unui asemene amendamentă și a desbateriloră ce el era se provoce? Și eca pentru ce miniștrii fură siliți se demisioneze. E că pentru ce, Amedeo, — care se nu uitămă că este regentă nu prefecții ală Italiei; că nu voiesce s’abdice, nici se facă ca străinii se profite de căderea Spaniei — fu silită se primescă, ba încă se provoce demisiunea miniștriloră. im va întinde mâna, precumű nu s’a dusü se cerșescă nici sprijină, nici recompensă; nu va înjosi artea spre a face din ea traficii de lotărie; nu va tripola ura cu nimeni spre a justifica scăderea morale a unora din confrații săi de artă. Va face mai bine decâtü Puget, își va strînge pendele și penelele sale și se va duce se verse aiurea testurile arismei și imaginațiuniî séle, admirabilele producțiuni ale penelului seu, își va resbuna aședendu capo-d’operile în galeiile veciniloru, și noue ne va lăsa meritulu d’a cumpăra pentru Pinacotecă stampele editate de George Ionide, librarulu, proscluüitarulu locurilorü sânte de maioru Papazoglu și alte cadre de aceașî forță. Cu tote astea, fără voia ’mi, domnitoru, revinu la primitiva mea cestiune. Pentru ce uă facultate de litere, de unde nu esti de câtă sofistă, agitatori, cântători ai imnuriloru de rebeliune, feliculari și pamfletari ai virtuților patriarhale ale omenilorilmari ? Pentru ce uă facultate de medicină, cândă lumea pate forte bine mult și de marte bună? Pentru ce uă facultate de dreptă ? Ai acesta are rațiunea sea da esiste, mai toți amicii mei suntă produsul acestei scóle și că însumi îl datorescu ceva. Pentru ce énsemă scală de bele-arte, cândă, pentru biserici, — de se voră mai zoografi de ac ’nainte — suntă atâția meșteri pe strada caldărariloră și unulă alături de d. Wiest eră câtă pentru ornamentulă locuințeloră nóstre, sistemull litografică, fotografică și cromografica este atâtă de abundinte și atâtă de eftină ? In definitivă, ce este acestă manie d’a ave pe păreți uciderea lui Michaiă Bravulu în câmpulă Turdei, spre a ne irita contra bunilor noștrii vecini, sau ataculu nopturna ală lui Vladă Țepeșă, spre a ne pune reă cu Sublima Portă, ori de acele frumuseți galeșe, de acele peisaje fermecătore ce dispună tinerimea la visuri și la trândăvie ? Mai remâne ceva. Pentru ce teatrulă și serbătorile unde nu se ducă de câtă omenii fără lucru și berbanui necensurați ? Atâtea milione cari aparțină stăpânirii și cari mergă în ventit!.. Ai domniloră, mărturisiți că tóte acestea ar putea forte bine se nu se mai facă, și cu tóte astea, stăpânirea nostră arc au mc pentru densele! Uită că suntă încă uă sumă de biserici ce slească țesaurulă cu reparațiuni anuali și cheltueli de întreținere, și ună furigată de popi, care nu lucresă nici uă meserie, pentru că suntă ursiți a nu avea nici una. Ușile altarului închise și mute; scena golă și pustie; grădinele deșerte și abandonate; orice versă, orice Prima parte a domniei lui Amedeo lămurită, rămâne acumă se spună dacă noulă cabinetă și jucântare amuțită; nimicii din ce póte distrage sau amăgi privirea iertată; catedrele de învățământă resturnate și orîce plângere sau strigare năbușită la eșire, etă ună sistemă de vieți demnă de ființele raționabile cari cunoscu deșertăciunea acestei viețe și cari nu-și perdu timpulă a se distrage dintr’uă cale unde curenda saű mai tărâiă stăpânirea, nu ne póte opri d’a nu ajunge. Deca esistința nostră se resumă în acastă mică datorie, a trăi spre a ne plăti contribuțiunile, pentru ce amă căuta se reamăgimă pe noi înșine cu felurimi de mijlóce, întrebuințate în alți timpi pentru persone ce nu scriă încă ce suntu, și nu amu recunosce că amă atinsă scopulă finale ală vieței, care este depărtarea oricărui actă fără rațiune d’a esiste și practica acelei virtuți evangelice: „a da, a da și a nu lua nimicu ’napoi! Avemă se murimă, domniloră — Pentru ce se nu o facemă cu uă oră mai ’nainte ? — Suntă atâtea vestimente, comestibili și cheltuiele deșarte ce s’ar putea economisi pe comptul stăpânirii! Se vedemă! Nu este ore mai raționabile și mai demnă de esența nostră umană a ne esecuta de bună voiă, decâtă a ne lăsa urmăriți de perceptorii comunali cari ar putea se ne facă și vreună altă afronta?... Am vezutü la Gebaur intorcerea de la casă și țiganca pictorelui Grigorescu. y À