Romanulu, noiembrie 1872 (Anul 16)
1872-11-08
950 parte, prin versarea sângelui la Pitescĭ , în alegerile electorale, prin înfocata apărare a Evreilor și a coțcarilor de la Berlin, în tota timpulă ministerieilui său de la 1870, d. Iepurenu „și-a dobândită reputațiunea de patriotu inteliginte“ și mai cu semn „integru“! Deri ascultați cum protestă Craiova și Ploiescu; cele două chili ale lui Ambron; umbrele de la Mavrodolu; urnele electorale, sparte, maltratate și desonorate; colegiile alegătorilor bătute, și concesiunea primitivă a drumurilor de ferii, ea însăși înrăutățită și schimonosită în profitulu străiniloru. E vorba de patriotismul Da íly are d. Iepureni, căci ce e mai patriotică de câtă a goli tesaurulă publică spre a’lă face mai sigură în contra delapidărilo’ră, ce e mai patriotică de câtă a schilodi constituțiunea ș’a desființa juriulă , ce e mai patriotică decâtă a ’introduce militarismulu prusiană, colonii străine și ’mpământenirea Evreilor ? E vorba de integritate ? Da, e integru d. Iepurenu, și procesele de presă judecate și achitate de juriu mai târziu, privitóre cuse la denunțări anteriore, suntă cea mai strălucită dovadă, ca și rumorile generale, ca și șieptele timide ce se străcurau din gură î n gură despre acesta integritate. Dojui se nu mai stăruimă asupra acestui ridiculă, în facia căruia oricine a esclamată cu poetură latină, risum tenentis, amicii și seveninul la partea ultraconstituționale, căci nici chiară prin venirea la putere noulă ministru n’a perdută ocasiunea d’a iubi acesta nefericită lege a legiloră țerei. „D. Iepurenu renunțase la cariera politică“ și numai din causa „solicitudinelor și principelui“ a consimțită setea portofoliulă ministeriului de justiția! Cum? Adică Măria sea Vodă a chiămată pe d. Iepurenu, ș’a stăruită, și l'a rugată, ș’abia după multe solicitudini l a putută îmuia și determina ca se intre ’n ministeriu! Mare personalitate dérit trebuie se fia acestă d. Iepurenu, déca pene și Vodă i-se căciulesce atâtă de multă fată care va fi conclusiunea logică a acestei reclame, în opiniunea publică din străinătate și din țară. Ei bine, ce este mai anticonstituționale decâtă acestă înjosire și micșiorare a prestigiului tronului română? Ridiculă și ietăși ridiculă, case ridiculă sculabile prin faptul că ne aflăm ă supt regimele ordinii, singurul supt care se potă ivi asemenea monstruosități, poreclite tertipuri ale politicei înalte! G. Rem. T. ROMAN CILII, 8 NOEMBRE, 1872. BANCA DE CREDITU FONCIARU. Finele discursului d-lui G. Vernescu și cuvântarea d-lui V. Boerescu. 1) D. G. Vernescu. — A<sî se duce cineva cu ipoteca lui și nu póte lua nici cu 12 nici cu 14; acesta nu va mai esista, căci vor i eși obligațiunile nóstre cu creditulüloru, și probă obligațiunile domeniale cari se vându cu prețuri însemnate. Noi neamă gândită și la acesta și amu voitu se asigurăma scomptului acestora obligațiuni și amu ajunsă la unii resultată care póte se fiu favorabile pentru cea-a ce avemu se facemai în țeră la noi, amu ajunsă la resultatulu acesta, că pentru 12 milione de franci se avemu scomptulu sicurs; avemu acesta promisiune de la capitaliștii nostrii care se va realisa prin contractă. Nu trebuie se fiu pre multă temere în tóte acestea, capitaliștii de la începută ne asigură scomptulu; dacă se va întâmpla ca pe pieța publică se fia mai scăzute decâtă atâtă, eî se fia de tori cu scomptulu acesta se cumpere obligațiunile nóstre pentru suma acesta; astăfelă în dată ce creditulu nostru se va stabili, fiți și cum că nu vomă mai ave trebuință de nici unu ingagiamentu, căci obligațiunile prin sine o se dobândescă creditulu. In obligațiunile acestea amă otărîtu ca se punemu la dobândă numai de 6 la sută, în ^ 11) A veda «scaunulu» de ieri,țelegeți forte bine pentru ce, cum la începută se pune 10 la sută, cum s’a pusă în obligațiunile rurale, asta este obiceiu în țeră la noi, nimeni nu se duce dincolo de sută, ci sută în sută; avemu obligațiuni pré sieure cari s’au rădicată la 100, cândă énsé avemu obligațiuni cu 5 la sută, scomptulu póte se se facă mai mică ca suta, va cresce, apoi deru totu avemu uă latitudine de crescere. Acestea suntă combinațiunile cari amu crezută de trebuință se le facemă, ne-amu adresatu la unii din proprietari, cari proprietari au supt scrisă 20 mii galbeni îndată, înțelegeți, d-loră, că numai 100 proprietari, nu mai multă, din țera acesta îngrijiți.... de situațiunea țerei, și înțelegendu’i gravitatea, de voru lua cu credință inițiativa spre a aduce unu remediu, voru scăpa proprietățile Țerei Romanescu. D-loru, nu trebuie se ve îngrijiți, acesta nu este uă cestiune politică, este uă cestiune financiară care ne privesce pe noi proprietarii , n’avemă trebuință se ne ocupămu ce s’aru face decă acesta lucrare ară intra în manile banchiărilor din țeră sau acelora din străinătate, noi vomă «zice că acesta instituțiune nu va prospera decâtă în manile nóstre. Etă, d-loră, scopulă pentru care neamu adunată, nu este ca se facemu politică, ci ca se luămu în mânile nóstre acesta interesante și necesariă cestiune, și pentru acestu sfîrșită mai mulți d-nn proprietari au luată inițiativa a se ocupa seriosă de acesta cestiune, și aci ne amu adunată ca se putemă a ne lumina mai bine, prin urmare astăzi ne propunemu și d-vóstre a suptscrie capitaluri fondate, pentru ca se nu ne găsimu în Camerile legiuitóre cu manile gole, și se potă străinii se dea acesta instituțiune; îngrijirea nostră este ca acesta instituțiune se remâie în manile nóstre, în mânile proprietariloră țerei, (aplause prelungite) și, prin suptscrierile ce vomă face, se putemă obține și de la Camere acesta afacere pe sema proprietății țetei. 0. Vasile Boerescu. D-loră, vi s’a spusă destulă de lămurită că este vorba de oă instituțiune de credită fondată; totu ce se pete zice asupra acestei cestiuni credu că este simțită de toți; acestă instituțiune la noi putemu <fice că acum întârziată și nu mai sufere amânare. Cunoscemü cu toții câtu de dificile se facă împrumuturile imobiliare, împrumuturile pe proprietate , cu câtă anevoință și cu ce dobândi grele se găsescă bani cu ipotecă, și prin urmare uă asemenea instituțiune de credită fondară cere urgința cea mai mare, urgința î n totă rațiunea cuvântului. Acesta necesitate absolută s’a produsă la noî de vre-uă câțîva ani printr’ună fenomenă, care me esprimă asta, care a pusă în mai mare evidință posițiunea grea a proprietății. Titlurile statului, ca și în oricare parte a lumii, au crescută și capitalurile sunătore au preferită a se plasa în aceste titluri, astăfelă că astăzi cu multă anevoință putemu găsi capitaluri pentru împrumuturi pe proprietăți; datoriile ipotecare au crescută din ce în ce și suntă în imposibilitate de-a se plăti; prin urmare aceste datorii rămână pe locă, se plătesce numai dobânda sca se vândă la tribunale cu prețuri forte scăzute. Eî bine, d-loră, amă pre ’ntârziatu cu un asemenea stare de lucruri, trebuie se ne ’ngrijimă seriosă, cândă vedemă că nu putemu procura capitaluri eftine proprietății, și cândă vedemă concurința ce facă titlurile statului proprietății, astafelu că este în periculă nu numai proprietatea deritancă și cultivarea pământului din causa lipsei de capitaluri disponibile. Este déjü cea mai mare urgința d’a face se ’nceteze câtu mai curându acesta stare de lucruri, și remediulu nu este altă decâtu instituirea unuî creditu fondării asupra proprietății nóstre. Care este misiunea acestei instituțiuni ? Misiunea sea, d-loru, este a ne procura capitaluri cu uă dobândă mai mică și cu unu termenu lungă, ca astufelu proprietatea, plătindu vă dobândă eftină și 2, 3 la sută amortismentü într’unu termenu de 10, 20, 30 de ani, se potă se platesca capitalul, împrumutată pe nesimțite. Trebuie, dilorit, se mai scimti ceva, că instituțiunea creditului funetară nu este un casă de împrumutare în numerariă, după cum mulți credit la noi: acesta instituțiune este ca aceaa de la domeniale; voiesce cineva se se împrumute spre exemplu cu 10,000 franci, mai ântâiu face ipoteca d’uă valore îndouită, apoi banca fondată în dăuă hârtie, semnătura sea, căci ea n’ are capitaluri de manipulată; cu acea hârtie se ducă la banchiări și o scompteză în bani; acesta hârtie care are asigurarea cea mai mare căci, pe lângă ipoteca depusă de împrumutată, ea are garanția capitalului foncaru alu proprietarilor acționari. Prin urmare înțelegeți forte bine că vn asemene hârtie, cu uă asemenea garanție, are valore în piață și oricine va da numerariu pentru ea, sciindu că și dânsulă o pate realisa în bani oricândă va voi. Prin urmare trebuie ca noî se ne silima a înființată instituțiune de credită fondara, care se aibă uă garanție oricâtă de mare, pentru ca hârtiele cari le va da în lettres de gage se aibă credită la noî și póte și în alte țeri, și se se potă scumpta ca și obligațiunile rurale și domeniale. Uă dată ce utilitatea acestui credită funciară este necontestată, se ne întrebămă daca la noi Românii n’a venită timpulă ca se putemu înființa uă asemene casă. D-loră, trebuie se vorbimü lucrurile pe faclă, căci aci este cestiune de comerciu și cestiunile comerciale sunt cele mai positive. Bine este se fondămă noi Românii asemenea instituțiuni, sau se le lăsamu se le creeze străinii ? Credu, d-loră, c’a venită timpulă, și esperiența ne-a arătată îndestulă că asemenea instituțiuni le putemu forte bine fonda noi și voru prospera forte bine, precum au prosperată și alte instituțiuni private, la noi ca și ’n alte țerî, ași de exemplu este societatea Dacia, care se bucură d’ună mare credită și ’n țeră și ’n străinătate. Eî bine, d-loru, suntă bine încredințată că și instituțiunea creditului funciară va prospera déca proprietarii, cari voru lua parte, voru înțelege țâne interesele loru ca ei singuri se se asocieze, veZéndu pericululă care urmăresce pe fie-care din nou, ca fie care se dea concursul pentru a scăpa proprietățile nóstre și fără concursuri strainilorü. Dému isbutindu ca prin propriele nóstre puteri se facemu acestă instituțiune de credită fonciară, vine, dloru, întrebarea, trebuie ore se înțelegeam cu acesta, ca se escludemu capitalurile străine? Nu, nici de cum, domniloru, în asemenea cazuri ce escludere putemă noî se facemă? putemă se escludemă pe esploatatoriî străini carî vină se se înavuțescă la noî făceadă felu de felă de operațiuni comerciale și foncare, și pe, carî noî le-amu putea negreșită mai eftină se le facemă, și mai utile póte. Se póte ca chiară instituțiunea acesta se atragă creditulu din străinătate, se se pună în relațiune cu companiele cele străine, și póte chiară ca ele singure se facă scomptulu; destulă numai că instituțiunea este română și în mâna proprietariloru, éru nu străinii se facă condițiunî, se propună ce voru, și noî se ne supiuiemă la condițiunile carî ni le impună eî. Noî, d-loră, se simă cei carî se impunemă condițiunî și se facemă ca se prospere mijlocele financiare suferă. Asta déra cestiunea este ca se fondămă prin noi acésta instituțiune, și trebuie se ne silima ca se’î camă unu caracteru eminaminte nationale. Pentru că este uă cestiune economică și, fiindăcă se pate forte bine se se creeze prin noî, trebuie dorit numai noî s’o facemă ca se’î dămu acestă caracteru indispensabile. Ar fi, după mine, uă nenorocire sociale și economică ca uă asemenea casă de credită funciară se cadă pe mânile strainilor, pe câtă vreme v’amu demonstrată că suntemă în condițiune se facemă acesta instituțiune noi ânșine, precum suntă multe alte instituțiuni anonime. (Va urma.) comitatulă permaninte ca se acopere cu potra nouă terasmentulă întreprinsetorelul, în câtă scoteaă sufletulă bieților, locuitori, pene le-aă stătură vitele și nu mai potă ara ! Căutândă supt terasmentă, găsimă pétra furată de prefecții și de comitatulă permaninte, și dată în folosulu întreprindetorelui, ca se nu mai puie pămentulă necesariă pe șiosea, fiică furată, pentru că am ascuns’o supt pămentă și n’aă espus’o pe suprafacă, după cum se lucreză șioselele la noi și ’n alte părți. Se pare că domnii de la comitatul permaninte au inventată metoda ca ântâiă se se puie petră, apoi pămentă și idrășî pétră. Déc’o fi astă felă, cuventuriî de furată nu’și mai are loculă, și’să retragă!! Pe șiosena Chintescu din mahalaua Petroșenii de la Caracala, care nu este decretată nici ca cale naționale, nici ca cale județană, sau vicinale, și care nu se face cu file de prestațiune comunale rurale din 10 sate, ci cu banii orașiului, s’a făcută uă podișcă. Cu ce bani și în ce casă a băgată mâna d. prefectă Chintescu d’a făcută acea podișcă? A făcut-o cu banii d-sele? Acesta n’o credă, căci d-lui sole se iea, era nu se dea la astăferă de lucrări. Remâne ca d. ministru — care a declarată că din 33 de prefecți numai 5 — 8 nu fură — se constate acesta, revizuindă socotelile. Déju se vin la d. ministru Lascară Catargiu. D-seam’a dată judecății, pentru că amă denunțată abuzurile supralternilor ă sei, și nu scie c’o se’lă acționeză și că la rendulă meă la tribunale, ca se iea și d-sea dă parte din respundere la și osena Chintescu. Iamă anunțată abusurile și d-sea, în locă se facă să anchetă seriosă în facia locului și pe culpabili se’i dea judecății spre a’și lua penalitatea ce merită ca abusatori de putere și se despagubesca pe muncitori de filele făcute acolo, d-seam’a dată pe mine ’n judecată ca se me intimideze. Nu e asta că suntă ridicule aceste procederi ? Bine-voiți a primi verogă, domni redactori, încredințarea pre deosebitei mele considerațiuni și stime ce ve conservă. Achile Teohari. Ciocănesc, Noembre 2, 1872. Domnitoru redactori ai ROMANULUI. Domni redactori, Ve rogă se dau publicității aceste rânduri, cu condițiune case se nu fiu citite de d. ministru L. Catargiu, căci serü me dă judecății. Pe terasmentulmioselei județene, care merge din Caracala la Craiova, făcută cu brațele locuitorilor județeni în timpulă d-lui prefectu C. Racoviță ca prefecții ală districtului, p’atunci pe cândă nu se furaă cai — căci viindu d. C. Chintescu s’aă furată, schimbându-se apoi în locu’i d. Cesianu, nu s’aă mai furată, și, reviindă iarăși d. Chintescu, iarăși se fură cumplită — s’aă grămădită petra necesariă p’uă lungime ca două milă stânjeni, de la Zănoga spre Caracala și remăsese numai se se risipéseá. Consiliulü județenii, pe ce motive nu seii, a decisă ca 12.000 metre de construire de șiosea se se dea în întreprindere, după cum s’a și făcută. Acea petră, care era grămdită abia de desuin câtă numai cu piciorul, puteai se străbați prin ea în lungul traseului, petră cărată de la Jță și Oiță, cale de 11 peste cusulă și 1 I întorsură, a dispărută supt terasmentulă întreprenorelui. Eră graba ce puneau prefectulu și FELURIMI. înfrumusețarea orașiului lașă. Anulă 1872 a fostă forte fericită în privința producțiunilor architectonice în orașulă Iași, și publicată în desfătarea versută d’uadată că se rădică țnă orologiu pe o telulă de Viena, uă clădire ce ca ună Phenix din nou se preface eșindă dintr’un cenușia pentru a treia oră. Și acesta bucurie a publicului nostru, trebuie se fiă cu atâtă vai vine cu câtă acesta progresare în arhitectura nostră se ’ntâmplă atunci cândă începe a scade la poporele culte. Astăferă in 1870 se dărâmă orologiulă de pe catedrala de la Strasburg și peste doui ani numai, ună altulă se rădică pe o telulă de Viena in Iași. Și care e mai de preferită? acesta este uă simplă cestiune de gustă ce privesce pe autorele noului monumentă. Suntemu în facia otelului de Viena și privimă cu anima înduioșită la acestă caschetă ce s’a aruncată pe tinicheua oțelului. P’ună ceru azuriu (cândă nu plouă) spectatorele vede desfăcându-se ceva închisă d’uă colore puțină îmbucurătore pentru dânsulă și cu ună centru albă care i-ară anunța esistența unui cadian viitoră; vedeți cu câtă armonia se lega monumentulă orologiului și cu linia pură a facladei, care se întorce în forma unei potcove de casă; vedeți acésta spinare roșietica-gălbuie ce s’a dată purului ele albeță oțelută de Viena și care ne reamintesce vacele din Sințeza cu spinarea roșietică gălbuie și cu pântecele albă; vedeți amintirile și icónele plăcute ce ni le descopta înalta măestriă a dibaciului architectă! In anul 1871 se ardă Tuileriere, otelută de Viile în Paris, pe când ăla no din ruine renasce ună paiață feerică și astfel ă începe esistența vechiului. Noulă edificiu din colțulă stradeloră Carol și și Coroi. In fața acestei clădiri, prima neunitate ce resimte spectatorele este d’a afla unde se găsesce faciada vechiuluinou monumentă, și după ce ocolesce giură împregiură mărturisesce cu confusiune că n’a găsită nici una. Naive spectatore rădică ochii la cerü și vei vedea frontespiciulă cu inițiale, și de sicură c’acolo trebuie se fiă și faciada, căci arhhitectură astăfelă a voită și asta a credută în misteriósa’i solință a frumosului, că faciada trebuie ghicită după frontespiciă chiară décà acesta s’ară găsi pe colțulă celă mai retrasă ală unei case, în câtă sârmanulă edificiu cu frontespiciulă la uă parte ar semena cu acela căruia’i cade căciula p’uă urechiă. De vei trece case pe lângă o telulă de Rusia vei vede uă nouă clădire unde confusiunea devine estremă, și dibactă va fi acela care va pute spune ce-o se flă acésta: și ură, casă sau magazie de grâne cum se înalță ’n schelele de pe lungulă Dunării? cu tote acestea spectatorele se bucură că Inșulă se ’nfrumusețază, mai alesă cândă privesce și la frumosulă nostru teatru proaspătă acoperită cu tinichea. * * *H Perierile Francesiloră în ultimulu resbelu. S’adresată statură perderiloră de omeni ce a avută armata francese în ultimulă resbelă. Totalele este îngrozitoră: 89,100 omeni, oficiali,soldați simplii, franctirori cari au fostă uciși combătândă, sau carină murită in urma rănilor primite. Eră detailură: La Forbach, Reichshoffen, Borny-Gravelote, St. Privat și cu ocasiunea altoră întâlniri,a perdută. . . . 26,000 La Sedan aă murită. . . 10,000 Armatele de la Loiare supt Aurelles de Paladine și Chauzy aă perdută.......................... 22,000 Desastrasa campanie a lui Bourbaky a costată viața la . 7,000 Faidherber perdută . . . 3,500 Garibaldi...............................1,600 Asediele Strasburgului, Belfortului, Phalsburgului au costat 2,000 Asediul Parisului. . . . 17,000 Totale 8900() Bineînțelegendă că acestă tablou nu cuprinde delocă perderile de omeni neapărată forte considerabile, ce restre y iubia causată poporațiunii civile. Prințesa D'ora d'Istria născută Ghica a fost numită de președintă de onore de către reuniunea dameloreline din Atene pentru crescerea sesului frumosu. * * * (Teleg.) Uă invitațiune la prândil. Ună Gasconă, oficiară din armata lui Ludovic XIII, își atrăsese răsbunarea cardinalelui de Richelieu prin câteva cântece ce ’și permisese a face ’n contra emininței sale. A tată putințele ministru era cu atâtă mai susceptibile la acesta injuria, cu câtă regele și curtea rîsese forte multă d’aceste satire, și elă însuși fusese silită se se prefacă că rîde. Necutezândă a pedepsi îndată pe istețulă autore ală acestora cântece, cardinalele, lăsândă răsbunarea sea pentr’ună timpă mai comodă, se mulțămise a refusa Gas conului nostru ori ce ’naintare și a’lu lăsa se sâncer]escâ ’n cele mai obscure garnisóne. După trecere de mai mulți ani, ună intendinte ală lui Richelieu, care era uă rudă a Gasconului, ceru iertare pentru bietulă poetă. Cardinalele o acordă, chiămâ pe Gasconilă la Paris și’să numi căpitană în gazdele lui; avu chiară generositatea d’a ’ncărca cu daruri pe acela care vădinioră ’și atrăsese mânia lui. Nouă căpitană, obțiindă și onerea unei audiențe, exprimă generosului ministru recunoscința sea, asigurându-lă d’ună devotamentă de ori ce probă. Câteva cile după acea, Gasconulă nostru primită invitațiune: era invitată a prânțji la eminința sea la Ruel, casa sea de țeră. El își făcu mare toaletă, și, fiindă mare senină, se porni de dimineță pe josă, căci trăsurile pentru Saint-Germain, și împrejură, atâtă de comune astăzi, nu insistat încă. Regele, prinții, ambasa-