Romanulu, februarie 1873 (Anul 17)
1873-02-14
ANULU ALU SEPTE-SPRE PECELE VOESCE ȘI YEÎ PUTE Ori ce cereri pentru România, se adresezi la administrațiunea diariului. ANUNȚURI n pagina a IV, spațiulu de 30 litere 40 bani In pagina a III, linia 2 lei. A se adresa LA PARIS: la d-nii Drain et Micoud, 9, rue Drouot, 9. LA WIENA : la d-nii Haasenstein și Vogler Neuermarkt. II. Scrisori și ori ce trănisteri nebancate vor fi retușate.—Articlele nepublicate se vor arde. 20 BANI EXEMPLARULU. Redactiunea și Administrațiunea, Strada Academiei, No. 26. liziunea de dimineta BUCrAWI FAURARU. Fără se se fi tratatü ieri în Cameră uă cestiune însemnată, ședința a fost totuși plină de interese. După ce d. ministru de resbelü își nega cuventulü din ajunü , după ce probă prin acesta acta pucina demnü, de câtă bună credință era cândă spunea că și d-sea înțelege că pedepsa cu xnarte se nu se aplice de câtă în timpu de resbelü, venită interpelare adresată totu d-lui ministru de resbelț, de către d. N. Ionid, care de sicura și a luatu în seriosu cariera parlamentară. D-sea semnaleză călcarea de lege ce se comite de guvernu în privința gardei orăștănesci, și de astă dată, fără ajutorulu sfântei evangelie,desvoltă forțe lamuritü interpelarea sea, are tândă ce batjocoră se face cu gardiștii orăștănesci, cari, contra legii, suntu obligați a ocupa tote corpurile de gardă, ca în timpu de resbeli scu de concentrarea oștirii. Ministrul recunosce cu tonulü celü mai naturalis că în adeverii a calcata legea. Spunea acesta ca și cânda s’arü fi felicitată de sincera iei aplicare. Camera asemene, este atâtă de deprinsă a vede călcându-se legile și a da concursulu seu spre a se călca, încâtă nu se desceptă câtuși de pucinü. Pare că decă d. C. Grădiștanu nu lua cuvântul , spre a observa că legea trebuiesce respectată, majoritatea glumia și de astă dată asupra pretențiunilor d-lui Ionid și d. ministru de resbelț nu se vedea nici chiară ținută a promite că va reintra în lege. Veni apoi că interpelare a d-lui I. Fetu asupra relei administrațiuni și a necuviinței cu care se purta impiegații Nemți ai caseloru ferate. Ministrul respectivă promise îndreptare. Ne folosim și noi de acesta pensiune spre a denunța numai seima pentru a câtea oră deplorabilea și costătarea administrațiune nemțască a caselor ferate. La calea ferată Bucuresci-Giurgiu, unde totă persondulcî este română, nu se întâmplă nici uă dată asemeni neregule și necuviințe. Este cătă va timpu de cându semnalară mii d-lui ministru al lucruriloru publice unu casa întâmplată la Găesci, luata are vr’uă măsură spre a pedepsi pe funcționarii ce se facu culpabili de asemeni neregule și prosta purtare ? Apoi, nu sciere guvernulu că tóte chiăltuielele ce se facu pentru esploatarea caselor ferate, se facu pe sema Statului română ? cu câtu se va chiăltui mai puțina, cu atâta Statulu va fi mai ușturata în plata anuităților, din causă că escedentul rămasa de la veniturile esploatării se adauge la anuități. Guvernulu nu pate senu scie acesta, prin urmare de ce permite nesce chlăltuieli cari nu se facu nici chiar în Statele cele mai avute ? De ce permite apantamente de câte 100,000 franci pe ani? Nu destulă că în locu de-a avea uă adevărată gară a Capitalei, unde se încapă totă administrațiunea centrale, guvernul a permisu se se facă uă mică gară cu multa neîndestulătore chiar pentru serviciul de transitu; nu destulă că din acesta causă se plătescü chirii enorme pentru localurile direcțiunii generale, trebuie acum ca pe lângă acestü sporit de chiăltuieli, se platima și lefuri cum nu se mai vede în totă lumea. Cu ocasiunea secestrării de către guvernulü austriacă a liniei ferate Lemberg-Cernovitz, ministrulu de comercia austriacă se revolta contra apartamentelor ce -și lua d. Offenheim, declarându-le oficială de scandalare. De ce are și miniștrii noștril nu potț avea acesta demna simțimentă pentru averea publică? Ministrul austriacă spunea că directorul de esploatare, celü mai semn pți plătită din toți câți suntu în Austria, nu are mai mult de 15 mii de fiorini pe ană, adică are 35 mii de franci. Cum se face deja că ministrul nostru respectivă nu se scandaliseza de apartamente ele 100,000 de franci, plătiți nu de marele imperiu austriacă, ci de mica Româniă? Ore pentru cuventulu că Nemții sunt esploatatorii acestora căi ferate, pe câmplula României, urmeza se ne lăsămă jăfui de dânșii ? țara este óre dată sorii în esploatare, și Romanul trebuie de aci nainte se muncescă, și impositele se se adauge mereu, și dorobanții se pună poporațiuni întregi la tortură, numai spre a se putea îndestula setea de aurii a acestora esploatatori ? Cine am putea oice are altu-felu, cându vede ce se petrece nu numai cu căiele ferate, dérii cu tóte marele întreprinderi și instituțiuni ce sunt de creată în România, și asupra cărora anavalescu ca corbii compatrioții d-soră Strousberg, Ratibor, Újest, tari de sprijinul pe facia alei Regimului ? Triumfa va are pene în fine acesta operă de storcere a României? reeșivorii pene în cele din urmă inamicii Românilor, introduși și represintați atâtă de puternică chiarü în simulu națiunii române? Avemă ferma credință că nu. Tóté mergu astaferi în România, case numai péné într’uă]i. Totu ieri s’a vorbitu în Cameră, din întâmplare negreșitü, și despre unii proiectă bine-facétorii. Acesta este ună proiectă de lege presintatü de ministrulu de comerciă și agricultură relativă la fabricarea zaharului în România. Este camva timpu de cândü vorbiromii în partea nóstra economică— care astăzi cuprinde mai totu cjiariul, căci mai multă de cestiuni economice ne ocupămii, — vorbirămii despre o societate formată deja peste Milcova, de proprietari Români, cu scopu de-a face primii pași în crearea industriei zaharine. Susțîn urămă și susținemă cu căldură acesta lăudabile inițiativă, cu atâta mai multă că inițiatorii au ștersi din cererile ce făceau Camerei, cumpărarea de către societate a unei moșii de ale Statului. Proiectul de lege, astafelü cum este presintata în Cameră, nu póte rădica cea mai mică obiecțiune; decă strălucesce prin ceva, este prin estrema moderațiune a cererilor sale. Sperama că Camera ’i va da în curânda aprobarea, și astfel, societatea zaharină Albina, va putea începe de îndată lucrările sale. Ceaa ce ama propagată ease necontenită și ceea ce vedemă cu satisfacțiune ca ministrul de comercial și propusă Camerei, este de a face din aceste scutiri, cerute de societatea Albina, nesce mosuri generale pentru protecțiunea și încuragiarea industriei zaharine în România. In asemenea casa orice societate sau particulară va voi se fundeze oă fabrică de zahării, nu va avea trebuință se ascepte doui ani pene se -i acorde Cameranesce mici scutiri; ele vor fi legate de easași industria zaharină, și oricine va întrepinde ceva în acésta industrie, se va bucura de densele, fără nici uă altă autoritate legislativă. Cerem sense cu stăruință ca numai societățile Române, numai Românii se beneficieze de aceste scutiri. Cerem se se pară precisă în lege, că numai Românii și intrepinderile Române pot beneficia de scutirile ce prevede. cn astfelü de lege, póte da rude în adeverii bine-facorare și națională. La 20 februarie se va face la primăria Capitalei însemnata licitațiune pentru concesionarea lucrurilor de canalisare, pavare și îndestulare cu apă a întregei capitale. Atragemă atențiunea aceloraa dintre Români cari ară putea se se însărcineze cu asemene lucrare, să nu lipsescă a presinta propunerile lorü. Deja mă cârdă de samsari și speculanți de totü femlü novalescu asupra afacerii, punându-se astfel în calea întreprindătorilor serioși. Ami fi tristă ca nesce lucrări atât de însemnate se nu fiă luate de uă companie română, și să nu uitămii că pentru a treia oră se ține acesta licitațiune. Concurenții români să se grăbescă déri a veni după tote formele și cu propuneri seriose, pentru ca multa onorabila primărie se nu gasescá pretestii de-a le înlătura , în favorea vre-unui samsarii , cum a făcută cu licitațiunea acciselorü, unde samsarii favoriți au câștigată sume pe cari uă administrațiune mai consciinciósa le-arü fi sclutǎt de sicurü adauge la prețintă adjudecării. Încă vă dată, întreprinderea este mare; ea merită sĕ ispitescă pe întreprimjetorii cei mai serioși, cari am dori se fiă Români, și în totü casulü nu samsari și precupeți, care descrediteza ori-ce întreprinderi. Guvernul a refusat și astăzi, cu celu mai mare despreță pentru Senatu și legi, de a respunde la interpelarea d-lui Deșliu, protestândă motive de uă absurditate neauzită. MERCURI, 14 FEBRUARIE 1873. LUMINEZĂ-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE la Capitale: unüanfi 48 1t; șese lani 21 Ui, trei luni 12 lei; un lună, 5 lii la Districte: unii anii 58 lei; șase luni 29 le trei luni 15 lei; uă lună 6 lei. Francia, Italia și Anglia, pe trimestru fr. 0 Austria și Germania, pe trimistru francist. A se adresa LA PARIS: la d. Darras-Halegrain, Rue de l’aneienne comedie 5, și lr d-nii Órain et Micoud, 9, rue Drouot, 9. LA WIENA : lad. B. G. Popovici,Fleischmarkt, 15. No. 41. Paris, Eue de Rennes, 97. 17 Fevruarivi, 1873, D-lor redactori ai ROMÂNULUI. Domni redactori, Una din legile redacțiunii Românului precum sciți, domni redactori, a fostă și este, d’a nu lăsa se trecă nici unu evenimentu, fericită sau nenoricita, fara scóte din ele învățămintele ce ne póte da, pentru a le pune în serviciul publicului. Din acesta punca de vedere dorit, și pentru îndeplinirea acestei datorii, vom vorbi astăzi despre regele Amedeo și despre Republica Spaniolă. Amfisa, în trecuta-mi epistolă, că Elă a lăsată corona regale spre a se încununa cu aceaa a onorabilității. Camera și Senatulu Spaniei întrunite, respung rondű la mesegiulű seü îi diferă: „Când periclele vom fi conjurate și pedicele învinse, poporul spaniole nu va pute se-ți ofere corona, dérü îți va oferi uă altă demnitate: avea-a de cetățkmu ală unui popor o independinte și liberă.“ Senatul, și apoi Camera deputaților din Roma, votară asemene în unanimitate regelui Amedeo, „esprimarea admirațiunii lorü pentru purtarea mea demnă și fracii constituționale.“ Ifiamulă din Paris, le Bien-Public de la 14 Fevruarie, cjice: „Regii se ducür — astafelü începe Debats ună articlu consacrată abdicării voluntarie a lui don Amedeo. Causa regiloru este ’nadeverüín filele nóstre, forte compromisă și corona loru, fiă de auru s’au de ferit, are adese fragilitatea sticlei. Cu tóte aceste se scima face dreptate onestității. suveranului, care scre se trecu prin crise spăimentătore, făr’a lua cu densula mustrarea de cugetă d’a fi comisă nedreptate sau d’a fi făcută se curgă sângele. Don Amedeu ară fi putută, ca atâta alți regi, se se respune de nepopolaritatea sea prin violență, iară fi fostă lesne se-și adăpostéscu pentru câteva jile ancă șubredulu seu tron, la spatele unui întreită gardă de baionete. „Ela are pentru densulă votulă care l’a chiamatu în Spania și Constituțiunea care l’a recunoscută rege. Votulu ? Ela i-a înțelesă licnirea în resistințele ce ’atorii guvernulu seü. Constituțiunea care l’a făcută rege ? elă a sfîșîiat-o cându află că nu la mai vora și, ca simplu particulară, ca tată de familie, ca filosofii, se dispuse a retrece fruntariile unde fuseserădinioră primită cu aclamațiuni și unde va fi însoțiți de deveni de considerare. „Asemene exemple sunt destulă de rari pentru ca se fiă citate: și dacă regele don Amedeo comisese greșiala d’a primi coróna, avu imensulü merită d’a fi înțelesă acea greșială ș’a o rescumpera retrăgendu-se, demnü de du ensuși și de stima generale.» Laudele ce-și atrase regele Amedeu, prin demisionarea sea, fiindu generale și unanime, este bine, este de trebuință se ne ’ntrebama : — Căci are ? Ce făcu regele pentru a fi lăudată și cu admirațiune aplaudată de tóte partitele din lumea întregă? Și tóte Jiamiele respundu: „ A remașa credincioșii jurământului sea! nu ș’a resbunatü prin violență de nepopolaritatea sea. Nu ș’a adăpostită pentru câte-va cjileancă, șubredul! ten tronii, la spatele unui garda de baionete“ etc. Déru admiră are societățile pe omul, care nu fură, care nu este sperjură și nu ucide pe semenii sei? Nu. De ce déru admiră ele pe regele Amedei că n’a comisă aceste lașități și crime? „Fiindu c’am fi pututu, ca atâtă alți regi, se-și resbune prin violență, se verse sângele,“ etc. etc. Ei bine! Aceste laude generale și unanime ce se facu regelui Amedeu, nu suntüare cea mai ucidiétare critică a regalității? Nu spună ele, cu chiaritatea cea mai ucisilotorie, că regalitatea este oă instituțiune ce nu mai póte produce de câtă sperjuri și criminali? Și n’avem, cu toții dreptulu și datoria, ce repetimă drepta și logica întrebare ce făcuse 28 Ianuariu Independentulu din Botoșani ? „Déca atacurile aduse guvernului prin presă suntu considerate de ele ca crime și scriitorulu ca criminale, cumui se potu califica atacurile aduse de guvernu libertățiloră poporului ?“ Am avută, domni redactori, straniulű privilegiü se fiu acuzatű de reacțiunea din țeră de regalistă, la ’nceputului fiecărei domnii, și de ultrarepublicanii, îndată ce Domnii țârei fură puși pe terâmură peirii. Voi profita astăzi de ocasiunea ce-’mi oferă cestiunea cea mare și de principiu, pentru a respunde totu-d’ua-data și acuzatorilor mei. Da, am fostu, suntu și voi fi pentru Republică. Am crezută și credit că națiunile nu potu abdica a lora suveranitate fără a se expune la cele mai mari pericle. Am crezută și credit că, precum cela care-și caută singură afacerile séle se va îngriji cu mai multă dori de câtă epistatula, totu astafelü comuna se va administra mai bine ea însăși, prin delegații sei locali, de câta prin miniștrii, și națiunea prin aleșii iei d’a dreptură și pe timpu mărginită, de câtă prin regi, cari, vădată numiți, mai adâncă și defectulü, în genere vorbindu, se și iea frâulu în gură și s’apuce câmpii. Cu tóte aceste, marturindu totodeuna credințele mele, am lucrată necontenită cu amicii mei, de la 1842 și pân’acuma, adese espuindu-ne nu numai averea, deri, și viața ca se menținemă regalitatea în România. E cine nu-și aduce aminte în ce periclu a fostă vieța mea, chiar la 1866? Faptele vorbindu prin ele ânsele, voi spune, în câteva cuvinte, causa care m’a făcută, republicană în principii, se lucreze pentru domnia constituționale. Fiinducă pentru noi, ceea ce puserămă și puneinü mai presusu de tete, este întemeiarea naționalității nóstre, asigurarea terâmului romanescu, dobândită de gintea română prin cele mai mari sacrificii și menținută mai multu sau mai puțină, prin totü feluri de chinuri și dureri, în timpii de sedii. Fiindu c’am crezută și crezu că națiunile nu potu merge întru îndeplinirea misiunii loru, numai prin aventuri și prin săltări uriașie, în vieța obicinuită ele sunt silite se mergu spre ținta lorü cu pași naturali, ș’a* dese, vai! se ocolescu grupele ce suntu în cale și se caute, contra furtunelor, orice adapostit li se va presinta. Fiinducă, în ceea ce priveșce România, ama stăruită a crede, că nu