Romanulu, aprilie 1873 (Anul 17)

1873-04-20

352 " Moțiunea d-lui Stapleton, în privința suptscrierilor carliste din Englitera, s’a discutatü în camera comunelorü. D. Gladstone a recunoscuții că nesce asemenea suptscripțiuni dar bea la multe obiecțiuni, însă nu crede c’arti fi de doritü modificarea ce se cere a se face legislațiunii ce le tolereză. Ministrul apoi aretă condamnarea morală au care guvernulă a isbit și agitările carliste și pe ambii lorü din Englitera. CORESPONDINȚA PARTICULARA A ROMANULUI Viena, 24 Aprile, 1873. Ministeriula austriacă a acordat a d-sorii Joseph Gauss, Karl Franz Mayer și dr. Joseph Zucker concesiunea pentru înființarea unei societăți de construcțiuni, formată prin acțiuni, cu reședința 'n Viena și supt firma de „societate de construcțiuni austro-română“. Vegenda acestü faptul nu ne-araű putută opri d’a reflecta că Românii ar trebui se fiu ceva mai geloși de bunurile și drepturile Ioni și se ’nceteze d’a mai avé Încredere orica ’n străini, cari nu vină acolo de câtă se esploateze, se ’acere și se calomnieze. E timpulu ca asemenea ’ntreprinderi să se facă de către și prin Români, pentru că nici înaltă interesă naționale reclamă ca proprietățile române se nu fie de cotă făcute cu capitaluri române, prin urmare îngagiate totă la Români. Omeni speciali și capitaluri române esistă în abundința pentru ca că asemenea societate se se fi formată de indigeni, cari, prin perseveranță și neuragiare, de sigură cară fi isbutită. Ore nu se scie că cei ce Jrcă că Românii simtă incapabili de întreprinderi seriose, și că n’aă bani, suntă cuoaIh muratori și inamici ai acelei națiuni? E destulă ca Romănii sa ’ncerce și vom pute esem piele sunt numerose. Serbia nu lasă se se ’nduplece de străini. Ea merge progresândă ; străinii o respectă, vorbescă de dănsa ea d’ună poporă valorosă și patriotică. Pentru ce dâră se n’o imitămă pe ea, care este de 50 ori mai mică de câtă România? Lăsându-se concesiunile și ’ntreprinderile pe mâna străiniloră, mai târziiă se va vede câtă de greă va fi de ’ntreprinsă ceva, ș’atuncea va fi póte pre târiiiă. România va suferi, ba pute va fi și ’ngenucchiată. * Părintele Hadriană, episcopul Bucovinei, in timpulă din urmă rădicată la demnitatea de mitropolită ală Bucovinei și Dalmației, a murită în ajunulă Fiorieloră, la Viena. Corpulă i s’a transportată la străbunala monumentă ală lui Ștefană-celu-mare, monastirea Putna, unde s’a Înmormântată cu ceremoniele cuvenite. Se susține că acestă prelată avea simpatii de totală ce nu era română și c’acesta a fostă pate motivul pentru care fusese rădicată la rangul de mitropolită. Oricum va fi, nu putem afirma acesta, căci . . . de mortuis nihil nisi bene. Grice și politice ale imperiului și menținerea drepturilor ăloră. 3. Menținerea drepturilor și libertății tuturor corporațiunilor religiose autoritate prin lege, libera desvoltare a fiecărei naționalități, precum și ’n genere progresulă în organisarea drepturilor și libertății cetățenilor. 4. Dreptul de legiferare se fia atribuțiunea dietelor, în înțelegere en monarhulă. 5. Se fiă recunoscută că, afară de afacerile desemnate ca comune pentru totă imperială prin compromisură ungureacă, mai suntă și altele, a căroră tratare comună pare necesar să seă dorită. In vederea tratării comune parlamentare a afacerilor, dreptul de legiferare ală dietelor ă se fiă transmisă unui organă comună, la care dietele ’șî voră trimite deputații. 6. In tóte afacerile recunoscute ca necomune, dreptul ă d’a legifera se fia esercitat și de diete ’n acordă cu curena. 7. Gestiunea afaceriloră comune se fia transmisă unui ministeriă. 8. Gestiunea afacerilor- necomune se fi î încredințată muu guvernămentă provinciale, represintată în consiliul coronei. 9. Ministerială se fie responsabile de gerarea afacerilor comune către organulă comună parlamentară, ort guvernul provinciale se fiă respunzgetoră de gestiunea afaceriloră necomune ale dietei. TELEGRAMA Ploiesci, 1 Marți, 1872. D-lorul redactori al ROMANULUI. Ieri, la 5 ore, din ordinile procurorelui, amă fostă aruncată în arestul poliției, supt protestă că consorta mea ar fi amenințată p’uă servitóre. Procederea ilegală a d-lui procurore amă denunțat-o d-lui procurore generale. Publicați, ve rogă, acestea în silamulă d-vóstre, spre a vede publicul ă la ce stare amă ajunsă noi cetățenii pacinicî. Busnea. PROGRAMA CEHILORU. Wanderer, organă acreditată ală Cehiloră și Poloniloră, publică următorea programă a partitei oposițiunii federaliste: 1. In vitrumul imperiu tare și puternică supt sceptrulă Habsburgiloră, în afară, reconcilierea contrastelorBestatiste și recunascerea posițiunii particulare acordată ’n monarcia țăriloră coronei Sfântului Ștefană. 3. Indipendința individualitățiferă isto ROMANULU 20 APRILIE 1873 INDUSTRIA ROMÂNA LIBERTATEA COMERKIULUI DA IMPORTAȚI LINK — Urmare 1—* 2. Franiera. Fără se neglijeze veri ua ramură de administrațiune, Colbert, convinsă c’că industria prosperă este unit isvoră de avuția dintre cele mai prețiose, își pusese tote silințele ca se creeze industriele cari lipsind încă, se încuragieze și se protejeze pe toti. Studiindă în tote amănuntele mișcarea comercială a țărei sale, el constată că, cu tote că orașele Lyon și Tours posedau deja manufacture însemnate, totuși se importaă din Italia stofe de mătase.ă Veneția espedia pentru sume însemnate dantele și oglinzii; în fine Spania, Olanda și Anglia aprovisionafi Francia cu lânuri, săpunuri, pei lucrate, vă p seif. In facia cu acesta stare de inferioritate relativă a industriei francese, Colbert ’și croi planulă următorii, pe care l’a esecutată c’uă energie și c’uă stăruință fără asemănare: pe d’uă parte se desvolteze tóte manufacturele în Francia, eră pe de alta se înlesnască desfacerea productelor manufacturate, favorisândă pe fabricanții indigeni prin totă felulă de încuragiări, grantându’i în aceleași timpă la fruntarii, contra concurenței străine. De tema ca nu cumva se se compromită fabricatele francese, și totă-d’uă-dată ca se le facă superiore, întocmi regulamente de fabricațiune forte severe. Aceste regulamente, cari,judecate după ideiele de astâțbară părea că aă fostă uăpedică pentru progresul industriei, au contribuită, din contra, forte multă ca se dea unora dintre industriele francesenă superioritate neimitabilă până astăzi. Inspectori, numiți in tote provinciele, erau însărcinați case priveghieze deva regulamentele de fabricațiune se esenteză, se însemneze 1) A vede «Românul» de la 8 jună la 13, de la 23 Marti și 5 Aprile cariate, stofele, sa visiteze tóte târgurile și se nimicesca acele stofe pe carie aă găsită confecționate contra prescripțiunilor, reglementarii. Măsurile luate de către acestă omă mare ajungeau adesea ca se ftă despotice; ori că nimeni nu pute contesta că scopul pentru care se lua era perfecționarea și înflorirea industriei. Solicitudinea părintescă cu care se ocupa până și de cele mai mici industrii, scusezá până la orecare punctă severitatea fără exemplu întru esecutarea reglementeloo. Colbert depuse, daci se pate, dă perseverință și mai mare în înființarea de stabilimente industriale. Fabricile cele mai însemnate dateza din timpul său, căci cele înființate de către Enric IV dispăruseră în mare parte.Manufactura Gobelinilor, numită manufactura regală a mobilelor a coronei, ocupă celă d’ântâiă rocă între creațiunile lui Colbert. In timpii aceia prin mobile se înțelegea totă ce servea la decorațiunea și mobilarea palaturilor, precum tapisării, tablouri, stofe, mosaicuri, mobile etc. Un ordonanță din 1667 prescria ca manufactura se aibă cei mai buni pictori, tapițeri, argintari, gravori, strungari, tâmplari, etc. etc. Colbert, ca se-i încuragieze, le acorda tóte privilegiurile posibile și opria importațiunea de tapiserii străine. La 1661 Colbert înființa uă altă manufactură regală la Beauvais. Șefulă acestui stabilimentă dobândită concesiune de treizeci de ani și fu scutită de orice imposită eră, mărfurile sele și lucrătorii sei. Afară de acesta se dete aceluiași intreprinzătore ună dată de trei decizii livre și i se făcu ună împrumută fără interesă de aceași sumă. In schimbă pentru atâtea sacrificii Colbert cerea ca directorele manufacture se întrețină cincizeci de ucenici francezi, și se sporesca in șese ani numărul lucrătorilor sei la șase sute. Vestitele manufacturi de la Aubusson, cari se bucură pănă astăzi d’ua reputațiune universală, fură create tot de marele Colbert. După cum am arătată mai sus, Francia ’și procura oglindele și cristalurile din Veneția, Colbert nu putea suferi acesta inferioritate a țărei sale, însărcina pe ambasadorele francese pe lângă republica venețiană ca se Ingagieze pentru serviciul regelui cei mai buni maeștrii sticlari. Operațiunea fu forte dificilă, căci Veneția, gelosa de superioritatea sea în acesta industria, nu permitea nici unui străină ca se stea în atelia vile sale, și totă-d’uă-dată confisca averea aceloră lucrători venețiani cari s’ară fi du să se lucreze în altă țară. Lucrătorii fură aduși cu mari sacrificiuri, și după câtăva timpă se crea la 1691 manufactura de oglinzi de la Saint-Gobain. Dantelele fine se aduceau totă din Veneția. Colbert reeși a localisa acesta fabricațiune în mai multe orașie ale Franciei, servindu-se cu lucrători venețiani. Pănă astăzi dantelele francese sunt vestite, și ’n tote părțile lumii se caută dantela numită point d'Alengon. In acesta ramură Colbert căuta ca se propage industria prin sate, astăfel ca țărancele se aibă de lucru când să nu suntă ocupate cu lucrările agricole. Ințeleptă și demnă de imitată măsură. Fabricațiunea stofeloră de mătase, deși încuragiată de la Ludovic XI de către toți regii Franciei, nu prospera. Colbert lua și acesta frumose industria supt patronagială sea, și în câțiva ani înătășăriele de la Lyon deveniră deja renumite. Colbert, care crea aceste industrii de Iasă, nu avu mai puțină solicitudine pentru celelalte manufacture. In 1665 făcuse din Olanda fabrincanți de postavuri, pe cari ’i aședa la Abbeville, unde înființa fabrice de postavuri fine de Englitera și de Olanda. Acesta industrie este pănă astăzi una dintre cele mai Înflorite din Francia. Industria metalurgică atrase deosebita atențiune a lui Colbert, căci patria sea era forte înapoiată în acesta fabricațiune. Pentru a’i dauă impulsiune și a o face se infloresea, aduse lucrători din Suedia, puse în lucrare esploatațiunea ulieii deschise in Francia meridională mine de aramă și de plumbă, crea în același timpă fonderii și forge; fonda la Saint-Étienne un manufactură regală de arme; importă din Englitera fabricațiunea oțelului și din Germania a tinichelei; lucră trei ani până ce reuși ea să aducă din Bohemia fabricanți de tinichea. Până î n timpul lui Colbert, Francia importa mai totă păcura de care avea trebuință din Suedia; ministrulă patriotă, ca s’o scutesca de acesta dependință, aduse lucrători din Suedia, pe cari ’i însărcina să învețe pe lucrătorii francezi din Lande, Auvergne și Provence cum să estragă păcura din pini. După câtăva timpă, acesta bănuia industrie se localisa, deveni națională. Ceea ce făcuse pentru industrie, Colbert facu cu aceași energie și stăruință și pentru comerci fi. Marina comercială a Franciei ’l datoresce desvoltarea sa. In timpul ă săă, se fondară cele mai însemnate companii comerciale. Nu era in destulă ănsă ca Colbert să creeze atâtea industrii, să înzestreze patria sea cu cele mai celebre manufacture; el scia că tote aceste industrii nu puteau să prospereze, și era d espuse a dispare, decă nură fi fostă protegiate contra concurenței străine pănă vară ajunge s’o ’nfrunte. Pentru aceaa, fidele continuatorii ale sistemei de protecțiune urmată în trecută, Colbert lua tóte măsurile ca să protejeze la fronturii industria națională, contra concurenței străine. Ca administratore de prima ordine, ele nu căuta în protecțiunea vamală decâtă încuragiarea industriei naționale, fara vătămarea intereselor Franciei , protegia numai aceea ce trebuia să fie protegiată, și în raportă cu puterea și trebuințele diferitelor industrii. Gândii se convingea că, cu totă sporirea tarifelor, totuși orecari articule, precum oglinzzile de Veneția, făceau concurență industriei naționale, Colbert le proiba. Mulți condamnaă tarifele marelui ministru ca pre mari, însă el repeta că numai printr’ănsele a putută crea industria franceză, și acesta nimeni nu pute s’o contesteze. Mulțumită sistemei economice urmata de către nemuritorele Colbert, la mortea sea lăsa Francia înzestrată cu cea mai înflorită industrie, cu arte pe cari le admira Europa. După mortea lui Colbert, succesorii săi în locă să urmeze sistema sa, se alătură în unele cozuri și ocasionară cele mai mari perderi industriei naționale. Cu tote acestea revocațiunea edictului de la Nantes în 1685 și resbelulă, fur’ă căușele cari defera cea mai mare lovitură industriei francese. Protestanții francezi șicanați în tote privințele, popriți de a’și practica religiunea chiară în secretă, se disperară și fugiră din patria loră. Astaferă dintr’un greșală neiertată a lui Ludovic XIV, Francia perdu pe cei mai vestiți manufactori. Sfaturile protestante, Olanda, Englitera, Germania ’i primiră cu bradele deschise, le oferiră așilă și’și creară cu modulă acesta cele mai prețiose industrii cu dauna Franciei. In Olanda emigrară pălărierii, fabricanții de postavuri, de catifea, de mătăsăriî; în Englitera fabricanții de hârtiă, de tapeturi, de batiste, de mătăsării; în Brandeburg pictorii, arhitecții, postăvarii de la Sedan, fabricanții de stofe de lână, de pălării de castoră, de ciorapi și alții cari înființară industria germană. Ludovic XIV Înțelese prea târziu greșiela ce comisese: se sili se facă pe industriașii fugiți ca se se întorcă, fără nu reeși. Francia ajunsese importe mărfuri, pe cari pent aci le procurase ea străiniloră. Supt Ludovic XV reînsuflețiră parte dintre industriele francescense în același timpă Englitera, imitând și pe Colbert, și întinsese deja puterea peste mări, își îmmulțise fabricile și productele sale erau deja respândite peste totă globală. Profitândü de slăbiciunea vecinei séle, o despotă de coloniile cele mai importante, India, Antilele, Canada. Umilită și bătută, Francia ispășea păcatele acelora pe cari nenorocirea -i pusese la capulă săă. Apatia, imobilitatea regelui făcu ca și cei mai bine intenționați dintre miniștri se nu pot reînălța patria loră. Starea de inferioritate în care ajunsese în cele din urmă industria franceză, prosperitate sporindă a Enghitezei făcu pe miniștrii lui Ludovic XVI ca se caute a reînvia activitatea industriei naționale. Din nenorocire, cei mai însemnați dintre dănșii erau îndoctrinați de fondatorele scalei economiștilor, cari credeau că mijlocul cel mai sigurű pentru a rădica industria este libertatea comercială. Cu asemenea principii se otărîră a primi productele manufacturieră englese în condițiunile cele mai favorabile, cu gândă ca vinurile și rachiurile francese se put intra cu înlesnire în Anglia. Engliteza, care omorîse deja industria portugesa prin famosulă tratată ală lui Méthuen, se grăbi a primi propunerile pe cari pute le provocase indirectă. Nu trecu mult timpă și Francesi! se trezira inundați de obiecte manufacturate în Englitera; fabricile lor erau în parte ruinate. A trebuită ca ’n cele din urmă Francia se abandoneze tractatulű; însă ce folose multe din industriele sale cele mai prospere se ruinaseră. Napoleon cu tote preocupațiunile ce -i da resbelele neîntrerupte, fu impresionată de resultatele nenorocite produse de către principile economiștilor”. In câteva cuvinte marele oină resumă resultatele la cari ajunge ofi țdră cândă primesce fără socotința ca se aplice principiele ideologilor si ; elfi zicea : „că uă țară care în starea actuală a lumii, ar practica principială liberăfi comercialul, ară fi redusă in pulbere. Blocuri continentale, isolarea Englitereî de totă Europa, este că probă că Napolen înțelesese politica comercială a Englitereî, politică ală căreia scapă a fostă și va fi supremația industrială și comercială a poporului engleză. Napoleon recunoscea singură că blocuri continentale era uă măsură prea severă, însă nu putea face altă felâ : „Ne-a „costată. zicea omulă de geată, ca să revenimă, după atâți ani de civilisațiune, la principiele cari caracteriseza „barbaria etății de copilărie , a națiunilor“; însă am fostă siliți ca se opulentă inamicului comună acelei arme „cu cari se servia contra nóstru.“ (1) Decretul de la Berlin, prin care Napoleon decreta blocuri continentale , deveni basa regimului comercială și industriale ală Franciei pănă la 1815. Resultatul acestei măsuri a fostă uă eră de prosperitate industrială necunoscută păn’ aci, atâtă pentru Francia câtă și pentru cele-lalte staturi supuse. Cu căderea lui Napoleon căzu și blocuri continentale. D’ aci înainte Englesii începuseră se laude libertatea comercială pe care pănă aci vă consideraă ca uă teoriă destinată a rămânea ln cărți. Cu tote acestea guvernul Restaurațiunii se făcu că nu înțelegă, și tarifele vamale protegează ca și până aci, industria franceză contra ruinatorei concurențe a Englitezei. Cu totă stăruința partizanilor, cu orice preță ai libertății comerciale, oamenii de stată ai Franciei n’au încetat de a protege industria franceză pănă aseida împrejurări, pe cari uuavemă a le judeca aici, nevoită pe imperatorele Napoleon III, ca se facă orecari concesiuni, se mai scapă unele tarife; însă de la aceste tarife si până la libertatea comercială care ni se recomanda nene Românilor, este un abisil. După nenorocitele întâmplări de la 1870, președintele republicei francese d. Thiers, sa grăbită a denuncia tratatul anglo-francese închiriază in timpul imperiului și a introduce în acela cari l’a inchiriată din noă, modificațiuni protectare pentru industria națională. Ca selamă că ideie despre protecțiunea acordată de către Francia industriei sale, este de ajun să se cităm câteva exemple. Pănă la 1861 pănzeturile de lemnbacă din Englitera și Belgia erau oprite d’a intra în Francia, de atunci au fost impuse se plătescă vamă de la 50 baui până la 3 lei pentru un kilogram; ferul plătia de la 10 pănă la 14 lei 100 de kilog.Tablele de seră 44 lei 100 de kilog, oțelulă in vergel*1, (1) Mesagiile din lamin din 21 Romrhie 1804,