Romanulu, octombrie 1873 (Anul 17)

1873-10-18

920 chiar, la ua parte, marea centiune care se va pune, fără ’ndouiala, după puține zile de la convocarea camerei. Este una care va fi pusă în primavară, și care este îndestulii de ’nsemnată ca se reclame presința imediată și unirea tuturoru conservatorilor, făr’uă singură escepțiune: voimă se vorbim de alegerea președintelui Adunării.“ Independința belgicadeia 24 Octombre Zice că observă de câteva zile în ziarele fusioniste micșiorându-se asigurarea pentru triumf. „Le Frangais, de exemplu,—zice Independința,— atrage băgarea de somn a amicilor sei că nu prin demonstrațiuni scomotase de bucurie se póte înainta opera lorü, și amintesce, cu multă justeță, că nu este îndestulă a striga, la Berlin pentru a fi victorioși. „Uă altă simptomă, adauge Independința, despre puțina certitudine ce esiste în drepta, asupra reeșitei conspirațiunii regaliste, este că restauratorii cei maiotărîți, acei cari voiescă ca se para mai bine Francia decâtă visurile lor, ambițioise, insinuiază că d. Beulé, ministrula care, le-a fost ă, desigura, cele mai devotatü, și care, în limitele escepționale ale legalității stării de asediu, le-a adus atâtea servicii estraordinare, nu mai este îndestulatură, le trebuie unu ministru de interne mai otârziu . . . țfiarul. Assemble nationale confirmă și ele soriile despre înlocuirea acestui pretinsă omă de stată, în care șefii conspirațiunii regaliste nu credă se afle stofa unui al douilea Moray.“ In sensulă estraseleră ce precedă, sunt mai tote apreciările și deducerile diferitelorăr]iare monarhice și republicane. Că monarhia nu este decâtă în mintea a câtorăva capete nu destulă de sănătose, născute, crescute și îmbătrânite în reacțiune, și că totă restulu Franciei, marea lui majoritate este pentru Republică, despre acesta nici că mai încape Indouiéla. Numerósele declarațiuni individuale și colective ce se vedu prin ziare și diferitele alegeri de consilii generale, de comune, de arondismente și de camere, ce s’aă făcută pân’acum suntă barometrele cu cari se pot măsura în modulă celă mai exactă opiniunea și voința țărei. Relativă la alegeri, estragemă de pe lebiede de la 24 următorele scrii: „Avemă ami noutăți definitive despre tote alegerile cari s’aă făcută Duminecă. In departamentele Doubs și Lot-et-Garonne s’aă alesă cu mare majoritate doui consilieri generali republicani ; la Epinal s’aă alesă șapte consiliari municipali republicani; în fine două alegeri de consiliu de arondismentă, în departamentele Corrèze și Nord, in cari Republica nu pre inspira pân’acum încredere, gă eșită republicane. Presa englesö în genere pledeza în contra monarhiei ce se curcă a se restaura în Francia. Times, marele organă al Londrei, care este cunoscută pentru ideiele sale conservatore și care admite monarhia constituțională, negreșită cum se practică în Englitera, ceé cum se esprimé în privința restaurării ducelui de Chambord: .... „Nu putemü ânsă spera se vedem monarhia constituționale fundată nu numai fără consimțimântură liberală poporului, derâncă și’n ciuda voințelor sale esprese. Uă asemenea întreprindere, sprijinită prin baionete orbe, pote reuși una momentă. Adunarea naționale póte rechema pe Burboni; marerialele Mac- Mahon pote respunde de ordine; oă lovitură de stată parlamentară pote fi esecutată supt aparintele ordinii și păcii; derit cine cunosce națiunea franceză, se întrebă: este ore posibile a se construi pe asemeni baie edificiulă a ROMANULU 18 OCTOMBRE 1873 nut guvernă constituționale stabile ? Piramida nu va ține nici oă dată așezată pe vârful ă iei. Monarhia constituționale nu pate fi fondată prin violarea drepturilor populare. Orgoliul Franciei va fi lovită, susceptibilitatea intereselor francese se voră deștepta. Deja monarhiștii au publicată programa politicei lor interiore. Este sfîșiitoră de a vedea că se propune un sistemă de reacțiune atâtă de sălbatică de către omeni cari nu se întituiesc imperialiști, ci constituționaliști. Daca ară fi posibile a o pune în practică ea ară desvolta forțele revoționare mai repede decâtă agitațiunea oricărui demagogă, ea ară prepara distrugerea tronului pentru care ară avea pretențiunea că s’a întărită. Citmă în Monitorele oficiale de la 16 Octombre, Măria sea Domnitorele a sosită ieri sera în capitala sea cu trenul de la 6 ore din Ploiesci. La gară Măria sea a fost primită de către d-nii miniștrii, toți deputații prestați în Bucuresci, înalții funcționari civili și militari ș’ună mare numerü de persone de distincțiune, cari aă venită se presinte Măriei sale omagiele loră. După câteva momente petrecute în salonul de așceptare, unde Măria sea a găsită pentru fiecare ’n parte d’acele cuvinte bine-voitore, și pe cari, Măria sea sole a le adresa cu atâta grațiositate, cortegială domnescă se dirigia spre paiață în mijloculă aclamațiuniloră mai publică, carele pe totă lungulă stradeloră accepta încă de la 5 ore sosirea suveranului și n’a încetată d’a ’i adresa urările cele mai intusiaste până la sosirea sea la paiață. Citimă în Monitorele oficiale de la 17 Octombre. Luni, 15 ale curintei, Măria sea Dormitorele, plecândă la orele 10 diminața din Sinaia, a sosită la Ploiesci pe la orele 3 după amical. La bariera orașiului, Măria sea a fost întâmpinată de d. generale Florescu, ministru de resbelă, de d. comandante provisoriă ală divisiei II teritoriale, de d. prefectă ală județului Prahova împreună cu consiliulu județiană și comunale, și ună publică numerosă. Trupele concentrate la Ploiesci pentru manevrele de temná erau întrunite la barieră ș’aă făcută Măriei sale onorurile cuvenite. Măria sea, după ce-a primită urările de bună-venire de către autoritățile județiane și comunale, a trecută apoi în revistă diferitele corpuri din trupele concentrate, cari, după ce au esecutată diferite evoluții de regimente, aă defilată înălțimii sale. Măria sea, pe la orele 4, a pornită din gara Ploiescilor, și pe la orele 6 sera, a sosită în deplină sănătate la Bucuresci. Ce Insemneza acesta contrazicere a Monitorului oficialei Care din aceste două dări de semn este adevărată și ’n eea Ji a intrată M. S. Domnitorele în capitală: la 14 sau la 15 Octombre? Apoi darea de somn cu data de 15, jumătate este consacrată pentru descrierea intusiasmului și aclamațiunilor poporului. Darea de somn de la 16 suprimă, cu totulă intusiasmulă și aclamațiunile poporului, căci nu vorbesce decâtă de onoruri oficiale. Este are, în acestă punctă din urmă, uă rectificare, făcută în urma unei mature observări și chibzuiri adloră miniștrii ? Ce se crede că ? Rugămă ca totă Monitorele se ne deslege acesta enigmă. LITERATURA. DATINE, CREDINȚE ȘI MORAVURI NAȚIONALE. Sacerdoțiului latinii. — Profeții și oracle. — Conjurațiunea trasnetelor. — Medicina poporului. •— Auguratulu și aruspicatulu. — Urmare 1. — Instituțiunea sacerdotală,siserămă că fu cea d’ântâiă și singura căreia se datorescu rudimentele civilisațiunii. Cu ea de la vomă începe. Moravurile, datinele, credințele, apucătcurile, usanțele unui poporă sunt inspirate sau mai exactă influințate de religiune, mai alesă în epocele primitive, în infanția acelui poporă. Aceste usanțe se tranformă cu timpul, se perfecționază, se organisezá și devină instituțiuni organisate; și, fiindă că organisațiunea, prin schimbările de cari este susceptibile, prin ameliorările la cari naturalminte și de necese e supusă, aparține mai multă generalului decâtă particularului, mai multă poporului, mulțimii decâtă castel, mai multă puterii civile, — mai întinsă, mai numerosă, mai liberală decât a sacerdoțiului, mai limitată , mai în mică numără, mai despotică, de aceaa e consecințe ca aceste instituțiuni organisate se trecă de la sacerdoți la profani, de la mică la mare, până când în cele din urmă se devină proprietate a acestora din urmă. Legea e constantă . Totă în anticitate începe de susa, pentru ca să ajungă josă. Totă filosofia antică începe de la cerul, de la originea și causa mundului, pentru ca mai târz să se ajungă, cu Socrate, la omă și la destinațiunea lui. Totă poetulă, epică sau dramatică, 1) A vedé romănulw de ieri. 1 începe, prin esorccă celă d’ântâiă, prin prologă celă d’ală douilea, începe de la culme și d’aci se scoborá la delăiările convenibile, la basă. Incependă déri de la Sacerdoțiă, afiămă că prima și cea mai antică ideia, ce găsimă în Italia despre dânsulă, este „ideia de ’ngrijire a divinității pentru fericirea omenilor,“ ideia de profeția, represintantele căreia este profetesa Carmenta, mama lui Evandru, a acelui săracă rege ală Italiei, care — după mărturirea lui Liviu — „auctoritate magis quam imperio regebat „loca", venerabilis vir miraculo Uterarum, „rei novae interrudes artiwn homines; „venerabilior divinitate Carmeniae maoris", quam fatiloquam, ante Sybilae in „Haliam adventum, miratae hae gentes „fuerant“ 1) , care domina peste acele locuri mai multă prin influință decâtă prin putere, fiindă uă bărbată venerabile din causa minunatei sale sciințe literare, a unui nou lucru pentru nescemeni inculți in ceea ce privia artele, de mâncă și mai venerabile din causa divinității ce se atribuia mamei sale Carmenta, de care acele ginți rămăseseră.’n mirare, fundă prevestitóre de destinuri mai înainte de venirea Sibilei în Italia. După Carmenta, apare ’n Italia Sibila de la Tibure, adorată pe țermii rîului Arno ca Zeiță, supt numele de Albunea, după mărturia lui Varrone 2) Apoi Sibila de la Cume 3) a cărei ne e cunoscută fabula relativă la presintarea sea cu cărțile asia numite sibiline, în numără de nouă, la curtea regelui Romei, la rebusurile succesive și arderea ’n două rendiți I a câte treitrei din ele și’n fine cumpărarea celoră trei remase. Doru nu e destulă profeția Sibileii Titi Livii hist. lib. I, cap. VII. 2) Vatro ap. Lactant, Divin, instit. lib. I, ca VI. 3) Titu Liviu «Historiae», cart. I, cap. VII, soră ,• mai găsimă în Italia și alte personagie, totă cu menirea d’a prevesti viitorul și prin urmare d’a pune pe ómeni în posițiune să evite răul și s’alegá binele, acestea suntă Faună și Fauna sau Fatuus și Fatna, primulă prezicătură bărbaților și secunda — femeiă sau fiica sea—prezicătóre femeielor. Succesorii lui Faună fură preoții numiți Fauni, totă prevestitori de cele viitóre și ale căroră profeții atrăgeau mulțimea și daă direcțiune ’ntregei viețe sociale din acea epocă. Credința poporului în unele personagie dotate cu prevederi divine se conservă la Români într’ună gradă de originalitate incalculabile. Cine nu scie cu câtă pietate și’ncredere ascultă ei prevestirile de cele ce să se se’ntâmple peste câțiva ani viitori, acele cuvinte ecivoce ale unui eremită—care ne amintesce pe orbulă Tiresias din timpul lui Edipă și despre care Sofocle ne documenteza ’n tragedia Regele Oedipa—în vorbele cutărei sau cutărei bătrâne! Cine nu scie câtă ’ncredere se dă, mai alesă la țară, ghicitoriloră și prevestiriloră de totă felul ă! Ceva și mai multă. Cine nu scie câtă ’nfluință n’au tóte aceacea asupra viații omului, care , preocupată continuă cu ideia prevestirii, nelucrândă și nefăcând fi nimică de câtă supt influința și imperiul ă iei, în cele mai multe cazuri crede că vede’a fiă ce evenimentă împlinirea unei părți sau a totalei prevestiri! S’ară mira ună străină, care ară fi versată în studiulă moravurilor clasice ale Romanilor”, văzândă cum până azi se mai conservă âncă la Români acei Fauni, represintați prin ghicitori și carusici sau astrologi, cunoscuți supt numele de zodiași, vraci, cărturari etc., și acele Faune și Sibile, cunoscute supt numele de vrajitore, ghicitore, cărturărese etc. cari toți și tóte „punți la stele“, „consulta crugurile cerului“, „calculoza mersulü si positiunea, influința și destinele omului după zodii sau constelațiunîi și din tote acestea deducă prevestiri pentru sartea cutărui individă, pentru apropiarea sau durata cutărui evenimentă, pentru evitarea cutărui rău și dobândirea cutărui bine. Sacerdotismul romană din epocele posteriore n’are, ca la ’nceputul instituirii sale, acea revelațiune pe care pretindea că i-o comunică divinitatea; elă face ceva și de la sine, inventă, perfecționată, ș’aci constă meritul ă săă. Elă observă fenomenele principale și constante ce se producă în natură, și câtă a ’și da rațiune despre dânsele, a le interpreta și explica căușele și efectele. Printr’un asemenea procedere, nu era de câtă naturale ca la acestă poporă se apară mai ântâiă legile sciințifice după cari se opereza mișcarea și combinațiunea mundului materiale, în câtă „déca preoții Z^iloră Ops, Saturnă, Vesta, Pan, Ianus — Zi ° e d. Magnin — n’ară fi fostă turburați, în lucrările loră, de bătălii și de politica cea turbulentă a Romei, e probabile c’ară fi exercitată asupra progresului sciințelor fisice și de observațiune uă influință analogă cu aceaa pe care sacerdoțiulă celă antropomorfistă ală Greciei a exercitat-o asupra artelor plastice și a imaginațiunii. Etruria ar fi fostă legánura sciințelor naturale, precum Grecia a fostă ală poesiei și ală statuariei.“ Daca preoții Egiptului, prin contemplarea cerului, pentru fișarea epocelor la care se faceau versăturile Nilului, merseră departe ’n solința astronomiei, apoi numai puțină și preoții etrusci și latini studiau fulgerile și trăsnetele pe cari Joue le agita cu vigurosa’imână și ajunseseră a forma un popă anume, compusă de colecțiunea tutoră scrierilor relative la meteorologia sacră alară, cunoscute subt numele de fulgurate. Poporală credea că acești preoți etrusci, uneori Zeificați — căci Ovidiu constată că acești preoți etrusci suntă Zei, Ziconda: Di sumus agrestes et fui dominamur in altis Montibus...................................................1. — credea capotă atrage fulgerulă josă pe pământă prin mijlocuriare carora conjurațiuni sau vrăjitorii, pe cari mai târziu, după ’ndemnul Zeiței Egeria, Numa Pompiliă în zadară încerca se ’i constrîngă, în persóna lui Faunus și Pirus a i-le revela. Egezia ’i Zisese: „nu te teme de nimică, se potă depărta sinistrele prevestiri ale trăsnetului și potoli teribila mâniă a lui Jove.“ Cui dea: ne nimium terrere, piabils fuliaen Est ait, et saevi flectitur ira Jovis. 2) Apoi îi spune că Picu și Faunu îi potă i’evela artea d’a ajunge la acestă scapă. Picu și Faunu sunt îmbătați lingără fântână din crângură sacra pe care ’lă insitaă, suntă legați pe cândă dormină și constrînși a revela misterulü. Doru... în zadară! Magna petis, nec quae monitu tibi discero nostro Fassit: habent fines numina nostra buos. 3) 3 „Ceri lucruri mari, și nu e permisă să’ți revelămă acestea din propria-ne inițiativă , puterea nostra ’și are și ea limitele sale.“ D’ad Dutens 4) a crezută că e potrivită să conchidă că acești preoți etrusci fuseseră, mai nainte de Priestinley și de Franklin, descoperitorii teoriei electricității și paratonerului. Acesta inclusiune cnsé ni se pare puțină logică și ’ntemeiată numai pe tradițiuni, cari nu scimü déca suntă în stare a proba ’n modă irecusabile cele ce se susțină. De la nesce silințe pentru a face pe poporă să se devote și să se supuie sacerdoțiului, până la formularea prin soiință a legilor, fluidului electrică și aplicarea loră la necesitățile ominii, diferența e atâtă de mare, încâtă nici nu se pute discuta. In totă casulă, Faună și Picu promită că „Jupiter hue veniet, valida deductus ab arte“, 5)și’n adevără, „nu se scie ce versuri magice pronunțară, căci făcură ca fulgerulă Jove—să se scobere din celestele locuințe“. Quae carmina dicant Quaque trahunt imperis sedibus arte Jovem. Acestea nu e permisă omului alesei: „scrre nefas homini“! Ovidiă esclamă : Eliciunt coelete, Jupiter, unde minores Nune quoque te celebrant, Eliciumque vocant. 6) „Cu momierele loră te atragă din ceră, o toue, de unde rerase că urmașii și pân’acum te celebrezi și te numescü Eliciu“. Aceste versuri și versulă lui Manilcă : Empirnt Jovi faimen, viresque tonandi 7) pară că ne determină, și cu dreptă cuvântă, a ne opri să admirămă câteva momente pe acești venerabili represintanți ai primitivității păgânismului, ale căroră urme se mai simtă încă și afl dup’atâtea secule de frământări, dup’atâtea schimbări de doctrine religiose. Urmele, aducerea aminte despre dânșii există ani de comună la noi : fiecare păstoră, fiecare femelă, bă ii Ovidius in Fast. lib. 3, vers. 315. 2) Ovidius in Faste., cartea 3, vers. 289. 3) Idem Fast. lib. 3. vers. 313. 4) Originea des découvertes attribuées aux mo* dernes, tom. I, pag. 296. 5) Ovidiu. Idem. vers. 321. 6) Ovidiu, vers. 327 Fast. 7) Astron, I. v. 103.