Romanulu, octombrie 1874 (Anul 18)

1874-10-18

Comitatului de resisting pentru ajutorul celor opresați. Ședința de la 3 Octombre. Comitatul?!, luândă cunoștință de cele publicate în ziatulu Românilă de la 29 Septembre de către d. Al. Manole, pentru marea nedreptățire ce se face locuitorilor din comuna Plopă, judeciül a Tutova, a luat o resoluțiune și a autorizată pe d. membru și advocată Dimitrie Holbana a apăra pe locuitori înaintea tribunalului de Tutova, în ziua de 23 Octombre. Drumur și celelalte chiăltuieli se voră plăti din fonduru comitetului, și apărarea va fi gratuită. (Gasetta de Bacău) ROMANUL( 18 OCTOMBRE, 1874 după spiritulă câtorva legi speciale și mai alesă ală legii desființătore consiliului de Stată , înlocuiesce acesta autoritate suprimată. In adeveră, daca se susține că disposițiunea art. 492 proc. penale, relativă la autoritarea prealabile, este abrogata de art. 29 din Constituțiune, apoi se pute asemenea susține cu mai multă tăria că Constituțiunea stabilesce numai ună principiă generale, ordonândă totă-do uă-dată a se face uă lege speciale, în care se se reguleze cozurile și modulă urmăririi funcționarilor administrativi , că acea lege organică, nefiindă încă făcută, lucrurile trebuie se remână în starea anteriore promulgării Constituțiunii. Și nu se pote eși din acestă impusă decâtă dândă acestă justa interpretare disposițiunilor legislative de mai susă. Déca, în adeveră, s’arătjice că, până la elaborarea legii ordonată de Constituțiune, nu se póte urmări nici ună funcționară administrativă, pentru că nu suntă determinate cazurile dării în judecată și modulă urmăririi, amu ajunge la ună resultată contrariă moralei publice, căci s’ară încuragia abuzurile acestor funcționari, punându’i supt scutură unei apărări sigure. Déca énse pe d’altă parte s’ară crede că traducerea loră ’naintea justiției pentru acte relative la funcțiunea loră trebuie se se facă fără uă prealabile autoritare a guvernului, forte tristă și neacceptabile ară fi sortea funcționarilor, administrativi în genere, și mai alesă a prefecților, în parte, căci ară fi abandonați pasiunilor și intrigeloră locali! Ce omă seriosă ară primi funcțiunea de prefectă, care nicî uă dată nu póte mulțămi pe toți, cându ară soi că mă procurore de tribunală ară putea, împinsă de instigațiuni reprehensibile, cari, din nefericire, aă ajunsă la noi în culme, ară putea. Zică, se traducă înaintea justiției pe capul judeciului, ba încă se’lă trămită chiară la închisore? Unde ară mai fi atunci prestigiulă puterii publice, autoritatea morale de care trebuie se se bucure ? Ce guvernă ar mai fi posibile într’un asemenea stare de lucruri anarhhică. Conchidă deră, d-le ministre, declarândă că, după părerea mea, tóte lucrările d-lui procurore generale R. Opreanu suntă nule și de nulă efectu, fiindă abătute de la prescripțiunile legii. D. Opreanu, în arderea sea juvenile d’a persecuta abusurile, a fostă de bună-credință, numai încape îndouială. D- sea a voită să primescă sfidarea ce’i spuneaă inamicii prefectului c’ară fi aruncată acesta verî cărui magistrală d’a descoperi abusurile sale (V. raportulă pag. 2), deră n’a avută destulă putiință și sânge rece pentru a căuta adeverulă cu nepărtinire; avântă tóte lucrurile prin prisma ce’i oferină dușmanii abili și energici ai prefectului, fără să plece urechia și la mésa poporațiunii, indiferinte la aceste lupte culpabile, și mulțămită de buna stare materiale și morale de care se bucură districtul, supt administrarea actualelui prefectă. Primiți ve rogă , d-le ministre, asigurarea înaltei mele considerațiuni. Procurore-generale, D. P. Yiorénu. (Monitorulű oficiale). TEATRUL!! ROMASIJ. boekiiși ciocoii de VASILE ALESSANDRI. Amu asistată la a patra represintațiune: nu știmă câtă publică a asistată la cele trei prime, dară la acesta, cu părere de reü amă constatată că, pe cândă restul ă satei era plină, lojele de rangură ântâiă erau în cea mai mare parte gale. Când se va decide și că are care lumea aplauda și opere scrise în românescă? Nici numele d-lui Alessandri nu poseda ore destulă atracțiune pentru densa ? Nici opere de ună interesă palpitândă, cum este comedia Boerii și Ciocoii, nu pot ă se învingă ura loră de totă ce este românescă? Ori pate că se voră fi temută de-a întâmpina la teatru modeluri pe cari nu se suiescă de a le copia ? In adevera, daca acestă comedie este fidelulă tabloă ale unor moravuri ce nu mai sunt ă, pe d'aita parte viiturile ce ea lovesce suntă valânca ale nóstre. D. V. Alessandri a începută comedia sea în 1846 și a terminat-o după mulți ani da intrerupere. Cu tote că d.-sea n’a avută în vedere de câtă a ne arăta ce era Moldova înainte de 1848, réala este încă atâtă de mare în România, în câtă forte multe frase au fost supt liniate prin aplauze, ca alusiune la starea actuale de lucruri. Vorniculü Iorgu Hártobanu, personagia principală, este unuia din acei boeri cari au fostă corupți prin două secole de fanariotismă. Omă de moralitate mai multă decâtă dubiósa, puindă interesată sau propriă, ală ambițiunii sale meschine și ală boerilor, mai presusă de interesulă țârei, elă este represintantulă fidelă ală aceloră boeri de la inceputulă acestui secol, cari au văzută agonia boerismului, boeri ce nu mai scriă a fi purtătorii oștirilor, și a căroră politică consta în a urmări satisfacerea degradatei loră ambițiuni, intrigândă pe lîngă străini și asceptândă totă de la dânșii, precum o declară boerulă nostru. Cine protestă? Cine apără politica adevărata română?Acelă boeră Stâlpeni, în care trăiesce încă dorulă de țară, dară care vânândă că nu mai este posibile de-a spune adevârulă și de a lupta, vânândă că boerii s’aă des onorată, s’aă ucisă el singuri, se retrage la moșiă, sea moșiă Arbore, care și eră fugadiniara banulă Arbore, déru, desgustatu de nobili, s’a lipită de râs iășie, și a conservată astăfelă in anima sea iubirea patriei și libertatea graiului; séa în fine Radu, copilă găsită, crescută de Stâlpenu, care l’a trămisă în Paris se învețe legile, Radu suflată generosă, ce vrea a fi utile țârei, atacă abuzurile în ziarul ă sca, și devine capulă boujuriștiloră. Astăfelă se numia acum treizeci de ani partida tineriloră care a desceptată spiritele în Moldova și a pregătită libertatea și unirea. In capulă lară era chiară autorulă acestei comedie și reposatulu C. Negruzzi. Nimică nu ne face să prețuimă progresulă ce amă realisată, cu tóte relele ce bântuie încă țara, câtă unele fapte relatate în piesă, și cari sunt istorice. Unuia din miniștrii dă ordină se să trimită la mânăstire nu numai autorii unei piese făcute în contra miniștrilor, și’n care ună țărână cânta: Din Focșani la Dorohoi Țera’i plină de ciocoi, dorü și pe nenorociții actori ce o jucau. A fi miniștrii regretă póte acelă timpă, darii nu mai îndrăsnescă a da asemenea porunci, și d. Millo a putută lucra și juca aceaa minunată satiră, numită Apele de la Văcaresel, fără a se teme de mânăstire. Cel cari ară dori să aibă mai multe amănunte asupra acestei epoce și a rolului bonjuriștilor, se vor putea găsi într’uă lucrare a d-lui Alessandri, publicată în Revista Romănă și în prefața ce d-sea a făcută operelor lui C. Negruzzi. Celelalte roluri din piesă sunt de ciocoi, de diferite nuanțe, de trepte diferită, derü toți mârșavi, toți lingușitorii înainte de a fi ingrați. Astăfelă polcoviticulă Viteazovici, astă-felă postelniculă Evghenidis, ministrulă cu jalbe pe la pași, astă-felă Aga Neamuș, preșidentulă Divanului, judecătoră care vinde dreptatea, demnă bărbată ală nevestei sale, cucona Tarsița, care, iubită de Vorniculă Hârzobeanu, se oferă fără rușine lui Radu, și respinsă de dânsulă, vrea să’șî resbune și asupra junei fete ce elă iubesce, asupra fiicei lui Hârzobeanu, Elena. Acesta femeie, căutândă a deveni, după uă despărțenie, nevasta Vornicului, îl condemna a da pe fiia sea în căsătoriă fostului fecior în casă, Lipicescu. Acestă Lipicescu, între atâtea tipuri de ciocoi, este chiară idealulă ciocoismului. Fură pe stăpânulă seu, care’să face boeră, șetrară; apoi prin plastografia se improviseza spătară și pretinde de la Hârzobeanu 30000 galbeni, îndemnată de cucona Tarsița, înalță privirea până la Elena: sideră că Neamuș, care vrea să-și răsbune de infidelitatea femeiei sale, îi va da dreptate, elă pretinde 30000 galbeni sau mâna Elenei, și Tarsița stăruiesce pe lîngă Hârzobeanu se păstreze starea și să trăiască fericită cu dânsa. Définesce asemeni fapte întrecă măsura reului de care este capabilă Hârzobeanu: elă n’a căzută pâne acolo. Mândria sea, amorulu séa de tată îlă deștaptă: a perdută totă, ministerulă prin răscularea poporului, starea prin chiăltuelile séle, fiă, nu va perde cu totul și puerea. Va da ultimului său bană, dorü nu va ucide pe fiia sa. El o nu ascultă pe Elena, inimă nobilă ce vrea a se sacrifica, sufletă de îngeră în care suflarea lumii n’a veștejită flarea devotamentului. Din norocire ânsa moșie Arbore vede că sinetulă, de care este urmată Lipicescu, datată din 1846, este scrisă p’nă hârtiă liberală numai în 1848. Stâlpenu, devenită ministru prin voința unei mișcări popolare, trimite pe Lipicescu la ’nchisore și face logodna Elenei cu Radu. Acesta este intriga amorósa; înse interesulă piesei este mănținută de intriga și peripețiele politice, de gașca lui Hârzobeanu în oposițiune, care găsesce total abominabile, recunosce tóte turpitudinele epocei și apeleza la înalta Porta, decorându’și salonul cu portretul Sultanului; de același Hârzobeanu devenindă d’uă-dată mare vornică, și eșindă îngâmfată din pivnița unde se ascunsese, crezândă că aga care venia sĕ’l anuneță numirea sea și se’la felicite, voiesce sĕ’la avestuiască pentru că comploteza contra lui Vodă, de acelașă Hârzobeanu înlocuindă portretul Sultanului cu ală ímpăratului Neculae, lăudândă pene la superlativă ceaa ce sfâșiase cu ună momenta mal nainte, găsindă că totulă este de minune, în aprobarea celoră cari ună momenta mal nainte aprobaseră contrariului de moduri de guvernare de pe atunci, de tabloul ă îngrozitoră ală jafurilor și ale vinderii intereselor, țarei; de uă eră politică nouă ce se iveșee, de lupta junelui elementă, ce o aduce, asupra corupțiunii domnitore, și în fine de triumfală lui, de triumfală moralității și patriotismului contra imoralității și străinismului. Ensépe d’asupra tutoră acestoră intrige și peripeții, principalulă merită ală comediei este depingerea caractereloră. Iată banulă Vulpe, celă bine numită, omulă lui Dumnezeu, déra spaima razeșiloră, care vine la judecătoră cu fișicurile de galbeni și la țărană, ca sé’la despuie, cu legea în mână. Iată Slugărică, ce linge tălpile boeriloră ș’ajunge vice-aga. Iată Trufandachi, Grecă ce se firișază printre Români, cu scopulă d’a prinde rădăcină în țară și de „a ajunge într’un Zi megas postelnicos.“ Iată postelniculă Evghenidis, care ’și face datoria sea de ministru de esterne, pledând causa invasiunii evreesci, și primind mii de galbeni spre a introduce jidovimea în țară, Iată și posbelnicesa Evghenidis, care nu ierta bonjuriștilor, că nu premergă la biserică. Derulată și ună caracteră frumosă, cu tóte că este în cele din urmă plană : Principesa Luța, femeia de spirită, care iubeșce țara sea, rîde cu spirită de actele arbitrarie, combate prin ridiculă absurditatea, și speră în viitoră, adică în bonjuriști. Amă aplaudată din totalnirea opera d-lui V. Alessandri, și nu vomă insista asupra criticeloră de amănuntă ce se potă face. Literatura română posedă încă pre puține opere dramatice originale, pentru ca să căutămă a descoperi cele mai mici defecte într’un comediu în care caracterurile suntă atâtă de perfectă desemnate și în care autorele s’a ’nălțată asupra operilor séle dramatice de pen’acum. Recunoscemă totă meritulă unoră piese ca Lipitorile satelor, ca Cucona Chirița etc., demü pe câtă comedia de caracteră este superiora genului bufă, pe atâtă Boerii și Ciocoii sunt superiori primeloră piese. Comedia Boerii și Ciocoii este aurora teatrului ce-și înțelege misiunea, teatrului în care viiturile sunt ridiculizate nu prin bufoneria și joculă actoriloră, ci prin fina analisă și observațiune. D. Vasile Alessandri era menită a ne deschide căi nouă în literatură, și ’i aducemă tributul nostru de felicitări și de recunoștință. Principiulă Asociațiunii ne-a dată în anulă aceste trupa cea mai bună ceamă avută de multă. D. Millo într’ună rolă secundară (banulă Vulpe) s’a arétatü ca totu-de-una mare comediană. Este sublimă mai alesă cândă istorisesce procesulü séü lui Lipicescu. D. Velescu a arătată multă naturală în rolulă Vornicului Hârtobéau, și acesta laudă este cea mai mare pentru unii actorii, puțini din actorii români o merită. Uă mențiune escepționalâ merită d. Dimitriade (moșu Arbore) care a jucată cu multă vioiciune și cu ună mare și iufimentă rolulă séu. A fostă admirabilă mai alesă în acea frumosa scenă în care nareta răscula sătianilor de la Arboreni în contra banului Vulpe. D. Petre Velescu a îndeplinită cu multă demnitate și naturală rolulu lui Ștefană Sculpianu. D. Simeonă Bălănescu a fostă plină de vervă și de îndemânare în schițarea ciocoiului tipică Lipicescu. Supt rolulă cu totulă secundară ale lui Neamuș, frumosulă talentă ale junelui d. Manolescu a reușită încă a apărea. D-na Popescu—principesa Luța— aprobată ce pate face un adevărata artistă, chiară dintr’ună rolă neînsemnată. D-na Flechtenmacher juca rolulă cuconei Tarsița : în transițiunile de la espresiunea orei, la mângâierele perfide, de la lacrămi prefăcute, la zîmbete satanice de mulțămire și vice-versa, d-na Flechtenmacher s’a mănținută la înălțimea reputațiunii d-sale de artistă. Cândă Harzobénu o da afară, a zisă c’uă adeverata artă ultima sea vorbă: „M’oi resbuna că!“ Gestulă și joculă d-sare suntă escelente, ară fi numai de dorită ca și modulă d’a spune s’ajungâ totu de una la aceași înălțime. Amă deplânsă amorulă inconsolindă ală junei Elene—d-ra Constantinescu —pentru junele bonjuristă Radu, care de bună seană n’a fostă delocă pe scenă acela pe care a voită sé ’la represinte d. V. Alessandri în comedia d-sele. Credemă că déca acestă frumosă rolă s’ară fi încredințată d-lui Petre Velescu sau d-lui Manolescu, și rolulă d-lui Manolescu d-lui Iliescu, împărțirea ar fi fostă multă mai nemerită pentru succesul piesei și plăcerea spectatoriloră. Câtă despre d-ra Constantinescu, manierele sale distinse, modul în care so ia se parte potrivita sea toaletă și reușita în scena în care pune pe cucena Tarsița la locul ă ce i se cuvine, ne-a făcută se speramü ună viitoră frumosă pentru d-sea și pentru teatrulă română. Ca începetóre dură într’ună rolă de ore care însemnătate, trecemă cu vederea asupra ore-carora neajunsuri nedespărțite de ori-ce începută. Ună cuvântă despre partea regisorului: punerea în scenă forte corectă, și între actele cu multă mai scurte decâtă cele uciZétore din anii trecuți. B. SOCIETATEA română de arme, gimnastică și dare la semmi. Duminecă, 20 ale cuvintei, avândă a se ține Adunarea generală a societății, conformă statutelor, comitatul care onóre a comunica acesta deferă membrii, rugându-i a lua parte, în numeră câtă se pare mai mare, la acesta ședință, spre a discuta bugetul societății pentru anulă viitoră 1875, și a alege președinte societății. Adunarea se va întruni la ora 12 din zi în localul societății din strada Batiștea, No. 2. Comitatulu. BIBLIOGRAFIA 917 Peste două-trei Zile apare scrierea „încercări critice asupra unoră Credințe, raține și moravuri ale porului română“ de G. Dem. Teodorescu, precedată d’uă prefață de d-lă Al. I. Odobescu. Prețuiă 2 lei. D. George G. Mihulețti, licențiații de drepții, fostă procurore și jude instructoepe lângă trib. Ilfova, îmbrățișândă profsiunea de advocată, aduce acesta la cunosacința publică. Personele ce voru bine-voia ’să onora cu ’nerederea d-loră se voră adresa la domiciliul[ seă, strada Pitară-Moșula, No. 4. Jalnica sodă Mari Anghelescu, fratele Costache și surorile, pătrunși de durere pentru perderea socrului și fratelui PAVELU ANGHELESCU rogă pe toți amicii și rudele să asiste la ceremonia funebră ce va ave locă mâne , 18 cuvinte, la cimitirul Șerbană-vodă, la ora 2 post-meridiane.