Romanulu, octombrie 1875 (Anul 19)
1875-10-19
ANTILü ALU NOUE SPRE-ZECELEA VOIE SI’E ȘI VEI PUTE 0_<i-te cereri pentru stomânia se .A árésé á la administarațianea Ziarului. ANUNCI ORI pagina IV, spațiul 30 litere petit 40 bani. In pagina IEI, linia petit 6 lei. A se adresa LA PARIS; la Havas, Laffite . & C-nie, 8 Place de la Bourse. LA LOA DR A : la d. Eugéne Miooud, No. SÍ-A Fleet Street, London, E. C. A V1ENA : la d-nií Haasenstein și Vogler, WallSscbgasse 10. Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI EXEMPLARULU. Redacțiunea și Administrațiunea Strada Remnei, No. 14 SERVICIULU TELEGRAFICII ALL «ROMANULUI.» Viena, 29 Octobre. — Ministrul de comerciă a presintată in Reichsrată unii proiecții de lege, prin care cere unii credită pentru anul 1876, spre a construi noui linii de căi ferate pe socotela Statului și a continua pe cele votate în 1875. Singura, 29 Octobre. — Se asigură că insurgenții ară fi împedicata încercarea Turcilor d’a aprovisiona Niksich, dup’uă luptă sângerosă. Belgrad, 29 Octobre. — Skupcnna s’a amânată pentru patru săptămâni. Petersburg, 29 Octobre.— bliarulă oficială declară că puterile trebuie se sprijine reformmele Turciei prin autoritatea loră și acceptă ca sultanală se’șî îndeplinăscă promisiunile, în interesul supușilor și ală păcii Europei. In orice casă, trista situațiune a chreștinilor din Turcia trebuie se înceteze. (B) Ediții mea de dimineța BUCURESCI, ÎN BRUMAREL. In numărul nostru de alaltăieri puceam. „După noi situațiunea financiară a Turciei este pentru densa o isbire mai gravă și mai periculosă, decăt tóte înfrângerile ce le-a suferit, decât tóte resculele ce au amenințat-o.’ Rușii dictându’i pacea în Andrianopole, îi făceai mai puțin rea și scădere decât „jumătate în hârtie“ de astăzi. “ . Iifmumenul de ieri adăugiam : i „Suferințele îndelungi a miüane de creștini, ținerea lor intr’o stare de servagiu monstruosă în secolul în care trăim, șiroiele de sânge curse supt crudul iatagan, n’au putut rădica contra Turciei atâte nemulțămiri, atâta ostilitate, câtă i-a desceptat perspectiva pentru creditorii săi din străinătate, de a râmânea frustrați de o parte din averea lor."1 Apoi vorbindu despre înrîurirea ce o au gestiunile economice asupra destinatelor unei țâri, ziiceam : „Ori-ce îngagiament al unui Stat slab către străini, este prin natura lucrurilor autoritarea intervenirii străine.“ Aceste prevederi și aprecieri, resultat al dureroselor experiențe făcute de Români, erau menite a primi o imediată și deplină confirmare. La un adevăr, pe lângă mustrările fău te Porței de către ambasadorul Austriei la Constantinopole, și pe lângă presupunerile relative la o notă colectivă a puterilor, — cari și acestea probai în destini! schimbarea de disposițiuni adusă de desastrul financiar — o telegramă pe care o primim astăzi din capitala Rusiei, probeză că acest eveniment a provocat o schimbare asiaticând radicală in atitudinea puterilor faciă cu Gestiunea creștinilor din Turcia. De la statu-quo și de la „stricta neintervenire“ proclamată de tote puterile, ca un principii care li se impunea atât de imperios, încât operațiunile creștine n’aveau decât să se incredă în maronimia Sultanului și in esemplara eficacitate a art. 9 din tratatul de Paris, e că de o dată aceleași puteri declarându-se, fără pre multă menagrare, în aceeași cestiune, pentru principiul intervenirii, comunicarea oficială făcută din St. Petresburg nefiind alta în fond decât o cerere de intervenire, unită chiar cu amenințare și cu vederi cari îmbrățișeză în genere pe toți creștinii din Turcia. Ei bine, este are prin putință de a nu se vedea în acest revirement subit, un efect al desastrului financiar? Și nu suntem autori sau se repetim că acest eveniment este pentru Turcia o iubire mai gravă și mai periculosă decât tate înfrîngerile câte le-a suferit, decât tóte resculele ce au amenințat-o? Se pute preda o probă mai convingătare de înrîurirea ce o atî Gestiunile economice asupra destinatelor unui Stat ? Și are acestă probă, nu trebuie să ne servescă de exemplu spăimântător, de învățământ profund, nouă, cari ne nomolim într’o situațiune economică din ce in ce mai grea, cari ne o complicăm prin tot felul de sarcine și îngagia minte faciă cu străinii, și suntem în ajunul de-a ne înhăma și la jugul sdrobitor al unei convențiuni, sau mai exact capitulațiuni economice către Austro-Ungaria ? Văd acum marii noștrii omeni de Stat, cari pretindeau că temerile de aserviri economice sunt fantasmagorii roșie; ved ei că o cestiune economică póte face mult mai mare rogt unui Stat și chiar unui mare imperiu, decât focul și ferul, decât invăsiunea străină și resbelul civil? Cât a fost numai facul Sj fVival, nă i- a curs sângele și au gemut într’o situațiune direrase milione de suflete, puterile pretindeau că principiul strictei neinterveniri se comandă a lăsa pe resculați la iataganele bașibusucilor și pe poporațiunile creștine la generositatea Sultanului; îndată însă ce isbucni desastrul financiar , rațiunile se schimbară, și protestul destul de neînsemnat al ore căror nouă escese comise în Herzegovina, fu în de-ajuns puterelor spre a le face să revine asupra declarațiunilor celor mai categorice. Poporul român, al cărui simț practic și înțelepciune n’au putut să fie neutralizate decât de elementele venetice, introduse de regime străine în clasa guvernantă, poporul român are oricetare spre a esprime simțimentul ce a determinat acest brusc revirement: „milă mi-e de tine, zice Românul, dar de mine mi se rupe anima.“ Milă le-a fost străinilor de suferințele poporațiunilor creștine, când însă a fost vorba de propria lor pungă, deși suferința era cu neasemănare mai mică, au lăsat la o parte principiul neîntervenirii, au renundiat a menagia pe Turcia, și astăzi, chiar la Paris și la Londra se discută măsuri, cari nu sunt nimic mai puțin decât o punere supt epitropie a Turciei, pe când de la St.Petersburg, supt amenințare de a se tulbura „pacea Europei“, se declară oficial că puterele trebuie se sprijine prin autoritatea lor reformele în Turcia, și că „în orice caz trista situațiune a creștinilor din Turcia va trebui se înceteze.“ Negreșit că ne am amăgi, dacă am susține că cestiunea financiară este aceea care a iritat și pe Rusia și a făcut-o să ia o nouă atitudine; nu este însă mai puțin adevărat că tot cestiunea financiară, prin relele disposițiuni deșceptate la celelalte puteri , și în totă puternica lume financiară, a înlesnit Rusiei ocasiunea și -i a creat posibilitatea de a lua de o dată un ton atât de deosebit de acela la care se menținuse până mai zilele din urmă. Acum, spre a da o probă tot atât de puternică că angagiamentele către străini sunt prin natura lucrurilor o autorizare a intervenței străine, se arătăm cari sunt măsurele ce se discută la Paris și Londra, și cari in ziua de 26 Octobre erau considerate ca având și consimțirea lui Sadyk-Pașa, noul ambasador al Porții la Paris. Ar fi mai ântețit vorba de a reduce larg dobândă datoriei, care portă astăzi 5 și 6 la sută, în cea mai mare parte. Aceștia ar avea să se plătescă regulat în iuinerariu, înlăturându-se cu totul cestiunea jumătății în hârtie. Este însă îndouială că sindicatele creditorilor Turciei vor consimți la acestă însemnată reducere. Apoi — și aci vine epitropia — s’ar institui o mare comisiune europenă, compusă din delegații, și ai stabilimentelor ce au contractat cu Turcia deosebitele împrumuturi, și ai sindicatelor creditorilor Turciei. Acestă comisiune europeană s’ar stabili la Constantinopole, și împreună cu banca fiului, menite prin convențiune a servi anuitățile împrumuturilor, asigurând astfel serviciul lor regulat. Mai este are trebuință de a se demonstra că o asemene combinațiune este o umilitare epitropie, și că imperiul otoman e tratat întocmai ca un interzis de justiție? In fine, spre a se da acestei măsuri puterea unei epitropii legale, comisiunea europeană care va fi în Turcia ca un ministeriu de financie internațional, va fi pusă supt garanția puterilor. Mai este un amănunț caracteristic în aceste combinațiuni. După ce ele se discută și s’ar decide în Statele Occidentului, și negreșit numai printr’o adevărată silă s’ar putea impune la Constantinopole, apoi se pretinde că „drepturile și prerogativele acestei comisiuni ar purcede de la libera decisiune a Sultanului, lucrând in deplina mea suveranitate!“ După intervenire, după o adevărată interzicere internațională, cum nu s’a mai văzzut până acum, și derîderea. E că consecința ingagiamentelor economice către străini. Ingagiamentele de orice altă natură, și chiar cele mai solemne tratate încheiate cu jurăminte teribile și de-a dreptul între State, între împărați și împărați, n’au avut nici o dată consecințe de o asemene gravitate: istoria e martoră. Una din puterii și-a călcat jurământul, a nesocotit angagiamentele sale politice, și jurămintele precum și ingagiamentele călcate au rămas, forte adesea spre folosul puterii care le culca. Natura însă a ingagiamentelor economice nu îngăduiesce violațiuni; și Statul care prin neîngrijirea intereselor sale, ajunge a nu le mai putea îndeplini, este pârdut. Criminali sunt clar acei miniștrii, acei suverani, cari ar trata asemeni cestiuni cu ușiurință, și - ar cugeta de o mie de ori, n’ar consulta interesele țărei lor de o mie de ori, mai nainte de a ’și lega țara prin angagiamente economice către străini; starea în care a ajuns Turcia este o probă spăimântătore că ei pot astfel se’și lege țara cu ruina și peirea. Considerațiunile de mai sus, călăuzind cugetarea oricărui Român spre nefasta convențiene de comercia și de navigațiune cu Austria, atragem seriosa atențiune a cititorilor asupra unui articol al ziarului Deutsche Zeitung din Viena. Acest articol, a cărui Însemnătate din puntul de vedere românesc, ne îndemnă a’l reproduce aci îndată, dă pe faclă cu o naivă siguranță intențiunile politicei austro-ungariei în privirea României și credința ajunsă populară, atât în Germania cât și in Austria: cucerirea spirituală, adică socială și economică , care mai târziu să se transforme în cucerire politică. Astăzi, când România se înfioreza supt amenințarea celei mai nimicitore capitulațiuni, este bine ca Românii se ia act de aceste mărturisiri ale organului german. D. N. Basarabescu, din temnița în care este aruncat a doua oră, pentru acelaș presupus delict, o dată achitat, trimite justiției o petițiune și un memoriu, pe cari le reproducem și noimai la vale. Când cineva este victima unui asemene arbitrariu, atunci chiar culpabil de ar fi, persecuțiunea îl rădică; când însă este și inocent, persecuțiunea îi ilustrezá. D. N. Basarabescu n are dar decât se fiă recunoscător zeloșilor dinastici, cari serfi să dea atât de mare resunet la ceea ce cuteza a admite că este o ofensă adusă Domnitorului, și cari cred că numai în temniță pute se învețe cineva a respecta pe Domnitor. DUMINECA, 19 OCTOBRE, 1875. LUMINEZATE ȘI VEI FI ABONAMENTE In Capitale: un amd 48 lei; șese luni 21 lei; trei luni 12 lei; uă lună 5 lei* la Districte: un and 58 lei; seso luni 20 lai trei luni 15 lei; uă lună 6 lei, Francia, Italia și Anglia pe trimestru: fr. 20, Austria și Germania pa trimestru franci 18. A se adresa LA PARIS: la d. Damm-Halle graine, rue de l’Ancienne comedie 5, și?. Havas, LafBte&C;iia Place de la Bourse 8. LA VIENA : la d. B. G. Popovici, Florici ■markt. 15. Articolele nepublicate se va re arde. NOUA UNIVERSITATE. Deutsche Zeitung din Viena publică în numărulü seu de la 3 Octobre, supt acestu titlu, unű importantű articolu, prin care arătă scopurile politice a cärorü realisare se urmăresce de Austria prin înființarea universității din Cernăuți. Acestü articolu, deși anterioru serbării nemțesc de pe pámêntulu românescü, fiindü ânsă uă completare a celui publicată d’același Ziaru supt titlulü Anexarea Bucovinei și reprodusă în Românulu de la 2 Octobre, domâ ad câte-va bucăți dintrensulu, spre a pune și mai bine în evidință scopurile politicei austriace. Articolulű începe prin a arăta importanța ce dă germanismulu în genere, „de la munții cerenați cu ghață [ai Elveției până la prundurile măre ostice,“ acestei serbări și pretinde că Bucovina s’a împodobită ca să miresá spre a serba răpirea sea de la sînulă mamei - patrie. Ecă chiar cuvintele Ziarului germanii : „Juna capitală a Bucovinei s’a împodobită ca uă miresă pentru a celebra cu veselia și demnitate jubileură auesăriiiei cu Austria și pentru a primi pe toți ospeții cari curgă din văiele și munții acestei mici țări, din tote provinciile Austriei, din tote ținuturile locuite de Germani, de la Rhin și Dunăre, de la munții încoronați cu gheță ai Elveției pâne la prundurile mărei ostice, care dă marturi plini de bucurie la celebrarea unei seculare căsătorii de ieri și la rădicarea unui nou asilu ală cultura germane. Nu e posibile a recompensa mai multă acea fidelă provincia pentru înclinarea reîprobată, decâtă s’a făcută prin înființarea Universităței, care are se reverse razele luminii peste împestrițata amestecătură de popare, și cu desceptarea s’aducă plăcerea de lucru, spiritură de întreprindere și bună stare. Nu e cu putință a se concepe ceva mai multă pentru viitorul Austriei decâtă acea a ce s’a făcută cu crearea unui asilă de cultura germană, și tocmai pe pamentulu pe care trăiescă lângă și între densele tote națiunile orientului. Pate că planulu pentru înființarea universității Francisco-Josephine n’a fostă dictată de considerațiuni de Stată, cu tóte acestea îi tr’ensulu e ascunsă uă ideiă din cele mai mari ale unui om de stată.» Aci Deutsche Zeitung arată că afară de Maghiari, celelalte naționalități din Austria constituiesc mici părți din gintile lor, cari sunt așezate afară din fruntariele austriace T. S “tru durata, unitatea și înflorirea monarhiei consiste în a crea unu centru de gravitate spirituală, care se fiă mai puternică decâtă atracțiunea națională și se dirigă acesta atracțiune in favorea Austriei și pentru „estinderea iei“. Acesta centru e universitatea care are menirea de a „atrage spiritualmente pe poporele de dincolo de limitele Austriei, a învinge puterea lorii naționale și a transforma simțulu naționalii întruna instrumentă de cultură austriacă“. Face apoi istoriculu împoporării Bucovinei de la anexare încace cu Ruteni, Evrei, Armeni și Germani, cari năvăliră de la Rhinulű superiori, și apoi zie : «Fiă care renundă la protecțiunea patriei loră spre a deveni supuși ai coronei; toți aveau libertatea de consecință, și, pe lângă datoria către imperaturu și imperiă, mai aveau numai că singură datoria : trebuiau se și trămiyă copiii la scóle, cari erau nemțesci și nu puteau fi de câtü nemțesci. «Acestă amestecătură de naționalități se pute ține la una locă numai prin preponderătorea influință a gintei germane, care prin ideiele’î cosmopolite și prin capacitatea iei își atrage pe indivizi și inspiră fiecare mișcări naționale dorința espansiunii pentru a realisa întinderea Austriei.» Și mai la vale : «Se înțelege de sine că noua universitate trebuie se fie germană de preponderanță, care devie punctul centrale ală vieței spirituale și totă-d’uă-dată ună punctă politică de cristalisațiune.» După acesta arătă că Rusia lucreză pe teremuri literarü pentru a nu perde pe Ruteni, că „tóte mișcările naționale au fostü la începută mărginite pe teremur„ literarü“ și se teme că „aprinzendu-se vr’vă dată foculu luptei naționale în Rusia, am puté cade atunci vr’uă schînteiă și pe acoperișiurile de paie ale colibelor, în cari traiescu Rutenii austriaci, ânsă adauge că, „grațiă univer-