Romanulu, octombrie 1876 (Anul 20)

1876-10-18

980 ROMANULU, 19 OCTOBRE, 1876 COSTACHE NEGRI !) VIII Și acum se ne intrebămă: are miniș­trii lui Gr. Gh­ika ale Moldovei, conxi­­sü-au marea greșală, comună multora ministere de la noi, d’a neglige amă­nuntele pentru câte­ va cestiunî mari? Nu. Ci, cu tote că țara a fostii conse­cutivă ocupată de trei formidabile ar­mii de invasiune, mica Moldovă supt a­­cestei guverne naționale a făcută pași­i uriași pe calea civilisațiunii. Legea din 1850 a adusă uă simți­­t tere îmbunătățire relațiunilor­ dintre pro­prietarii de moșii și locuitorii săteni. Cilele pentru întreținerea șoselelor­ s’aă redusă la jumătate. Cu tote aces­tea, șoselele s’aă înmulțită, căci nu a­­busură, ci legalitatea este sportită lucră­­rilor­ publice. In 1854 s’aă desființată monopolurile ce esistaă prin orașe în cestiunea aprovisionării cu hrană și cele- i­l­alte. Libertatea s’a­probată că e mai­­ de preferită și aici. Municipalitățile în totă Moldova s’aă îmulțită. Ună codice Administrativă, bazată pe adevăratele ne­cesități locale, s’a făcută. 2) S’a în­­douită corpulă , pompieriloră, din 8 com­panii s’aă făcută 16. Financiele țării s’aă îmbunătățită așa în­câtă la pleca­rea lui Ghika, cu tote chiăltuielele pro­vocate de cele trei armate de invasiuni, Moldova n’avea uă datoriă mai mare de­câtă de vre 3,500,000 lei vechi, în cari intra ună milionă și jumătate ce a sacr­ificată statulă pentru a scăpa pe ță­rani de transportură forțată ală sării de la Ocna la Galați, după oă nefericită convențiune ce s’a fostă trecută între întreprindeteră și guvernulă trecută.— Banca Moldovei—celă d’ântâiă institută de credită în țără—s’a înființată, cu tote svărcolirile și șicanele Porții otomane. Armata s’a îmbunătățită simțitoră: cor­pulă vechilor­ slujitori s’a transformată într’ună regulată și mare regimentă de gendarmî, compusă din 14 companii. Ună noă batalionă s’a adausă la oștirea de liniă. Oă bateriă de artileriă s’a organisată în anul­ 1850; dără Rușii au luată-o în retragerea loră precipi­tată, cu cai și materială, la 1854. A­­semenea se făcuse pe Dunăre, la Ga­lați, un șalupă canonieră cu 5 tunuri, destinată a face poliția portului. Ruși­­nă luată-o și p’acesta. Corpul­ flotilei s’a sporită. Mai multe casarme s’aă zi­dită la Galați și Iași, și ’n alte judecie. S’aă îmulțită pichetele pe Dunăre. S’a înființată ună corpă de grăniceri. S’a construită castelul­ de la Ocna, nu nu­mai pentru a modifica radicală chipulă de casem­are a garnisonei d’acolo, ci spre a reforma părăginita sistemă pe­nitenciară , spre a introduce sistema ce­lulară, spre a nu mai lăsa pe nenoro­ciții osândiți la tăierea sării se zacă în fundul­ pământului câte 30—40 ani, în fine, spre a începe moralisarea cri­­minaliloră, după spiritul­ secolului și exemplul­ ci­ne dau cele­l­alte popore civilisate. S’a înființată telegrafulă e­­lectrică, care a pusă Moldova în con­tactă nemijlocită nu numai cu Bucu­reștii, ci cu Europa întreg­i. Propuneri de concesii pentru căi ferate s’aă fă­cută guvernului Moldovei. Negocieri se începuseră cu cea mai puternică socie­tate de credită a Franciei; studiile pre­­gătitore pe țăranii­ erau gata. Însă to­­tală a rămasă suspensă prin înlocuirea lui Ghika cu caimacamulă turcescă, in­stalată la iulie 1856. Justiția, acestă atribută supremă ală autorității, podoba coronelară, justiția care în țară nostră e cu atâtă mai importantă, cu câtă mai fie­care cetă­­țănă are ună procesă, justiția n’a ră­masă în urmă. Numărul­ judecătoriloră ș’ală tribunaleloră s’a sporită. Legile mai s’aă îndouită. S’a înființată Curtea de întăriturî (notariatu). Tribunalulă co­merciale din Galați s’a reorganisată și completată conformă necesitățiloră unui portă atâtă de importante ală Du­nării. Atribuțiunile minist­eriului drep­tății s’aă restrînsă la așia proporțiuni, în­câtă se nu potă împedeca cursulă justiției. Facultatea acordată Domnului de art. 363 din Regulamentă d’a în­­torce cu observațiune­otărîrile înaltei Curți s’a mărginită și determinată printr’un a­nume lege. S’a­fișată com­­petința tribunalului de comerciă. S’a re­gulată procedura privitóre la falimente, hotărnicii, jurămentă. S’aă luată măsuri 1) A veche numerală trecută. 2) Manualulă administrativă în 2 mari tomuri în 4-o, de revizuirea procedurii civile și cri­minale. S’a­ publicată al­ douilea temă al­ disposițiunilor­ emanate în ramură judecătoreștii de la 1844—1856. S’a regulamentată înregistrarea ipotecelor­ și a tuturoră sarcinelor, cari apelaă a­­supra proprietății. S’a­ adusă, prin gu­­vernul­ Franciei, omeni speciali a re­forma sistema penitenciară, atâtă în ca­pitală, câtă și în judecie, după un sis­temă cu totulă nouă și raționale. Ță­­ranulă, rezușulă a începută a ave și elă dreptatea ce supt Sturdza îi era cu desăvârșire refulată. S’au înființată spi­tale nouă prin judecie și monastiri. S’aă sporită 100 paturi la marele spitală din sântul­ Spiridon. S’a creată, din fondurile particulare ale Domnului, o spi­­ciură de la Galata, pentru bătrânii ne­putincioși. Totă cu fondurile particulare ale Domnului și în casele săle părintești do­nate spre acestă ființă s’a înființată ună aședămentă cu uă menire totă atâtă de umanitară. Vorbimă despre ospiciulă modelă ală copiilor­ găsiți. Acestă os­picii­, cu scală de moșită, dotată de Ghika cu venituri considerabile,­­este unul­ din cele mai prospere ale țarei. Pe lângă seminarulă Veniamină din Socola, s’aă mai creată alte două: la Huși și la monastirea Namțului. In 1850 s’a făcută și aplicată cunoscutulă așe­dămentă ală învățăturilor­ publice, din Moldova, care pune basa învățământului sătescă, primară, secundară și superioră. S’a reînființată și completată gimna­­sială centrale din Iași. S’a înființată facultatea juridică și uă școlă normale pentru scolele sătesci. Tóte cursurile se facă în limba naționale de profesori aleși, Români aduși de prin tote părțile României. Venitulă scoleloră, de la 600.000, se urcă la 1,400,000. S’aă tipărită și tradusă cărți în limba țarei. Scó­­lele, ce supt Sturdza fuseseră sparte și desconsiderate, luaseră supt direcțiunea d-lui Lauriană m­ă sboră fără exemplu pân’atunci în Moldova. Elevi ai scole­lor­ d’atunci și ai facultății de dreptă suntă înalți magistrați, ca Nei, Antoniu, Tăcu, Giurgea, profesori superiori ca Georgiu, advocați, oratori și deputați ca d-nii I. Codrescu, N. Voinov, și alții, cării aă dată m­ă avântă mare unirii, aginți diplomatici ca d. Georgiană, și alții sute, pe carii dăcă ’i-amă numi, ne-am­ trebui cale de cMi’tiä. Nu voia zăcă ânsă pe poetul­ T. Șerbănescu, a­­tâtă de gustată în lumea literară. Literatura națională nu râmase mai în urmă. Ea nu să desparte nici­ uă­­dată de școli. Ea să desmetici, să des­­cepta din amorțirea în care căduse după fatala di de 29 Martie, 1848, care pusese capătă înrîuririi tinerimei, spartă și isgonită din țară. Censura cea mai grozavă sugruma ori­ce veleitate de miș­care intelectuală, în câtă timpă mai stătu pe tronă Mih­ai Sturdza, și pe câtă a durată ocupațiunea rusască. Toată publicitatea, totă mișcarea literară să mărginise în Valachia, în „Vestitorul­ româneștii“, constrînsă a publica numai actele guvernului și-a da, supt fórfecile celei mai aspre censure, 0reșî­ cari mici notițe despre întâmplările străine. In Moldova, „Albina românăscă“ nu să fă­cea c­ uă mai mare libertate. De la 10 Septembre 1848 până la finele Dom­niei lui Știrbei Vodă, cu greă amă puté cita uă singură producțiune literară do­uă ore și­ care valore. Totă activitatea literară a țării românești să mărginise în traduceri de romanuri, căci cea mai mare parte din tinerime fiindă esilată saă desțărată, cu dânsa emigrase și totă viăța intelectuale a țării rom­âneșci !). Și ea, și soră-sea de peste Milcovă, să asemănaă, atunci, cu acelă pămentă ală de­­solațiunii, pe care o lă descria nemurito­­rulă Lord-Byron în poema sea : „Intu­­nereculă“, poemă în care genialulă au­­toră își face acestă închipuire . Sorele, dătătorul, luminei­și ară căl­durii, încetază d’a mai răsări, întune­­reculă să răspândescă pe totă suprafa­­cia globului rămasă fără lumină, fără căldură. Totă natura vine în confusi­­une. Apele își dsă din matcele soră; pământulă este lovită de nerodire. Fri­gurile și negurile nopții lovescă ome­nirea. Atunci bieții muritori, spre a găsi ce­va lumină și ce­va căldură, în­cepă a strica și a arde totă pe c»­potă pune mâna. Satele și orașele srnbü în flăcări. După consumarea acestora, vine rendulă păduriloră și codriloră seculari. In curândă și aceste deposite d’uă căl­dură și lumină trecătore să sfârșescă și omenii să încaieră la luptă unii cu alții, să sfâșiă să sfărâmă și fie­care pere, ne mai gândindă de­câtă la pro­­pria’I conservare și încercându-se a răpi apropelui săă­uă țandăre de lemnă, și, prin ajutorul­ crimei, își procură câte­va momente de lumină. In mijloculă teribilului desastru la care este osân­dită pământulă, două omeni, fugândă, din direcții opuse, să întâlnescă pe ce­nușa încă fmm­egândă a unui întinsă codru dată prădă focului. Unul­ din ei rădică m­ă tăciune aprinsă și, la a­­castă palidă lumină, recunoscândă că se află în facia unui altă omă, stinge bles­­temândă acestă flacără, care’i arăta că mai există încă ună ală douilea omă, care’î póte face concurența, care’î póte smulge puținele lemne, puțina căldură, puțina viață ce i-a mai rămasă. 1) Acestă tabl­ă îngrozitoră are meri­­tul­ d’a arăta starea vrednică de jale în care ajunge uă fără cândă i-se ră­­pesce presa, acestă mare sare ală in­teligenții. 2) Și din uă epocă cândă eră era apusă, la noi suntă traduse, și nu tocmai românesce traduse, romanele Le­­lia, Artur, Mauprat, Nacesis, Matilda, Mont-Reveche, Sora Ana, Regina Mar­got etc., pe cari după ce editorul i le răspândise, c’uă profusiune ne­mai uși­­tată la noi, în tota țara românăscă, le aduse în iulie 1855 să le închine lui Grigore Ghika-Vodă ală Moldovei. Domnulă fiindă urbană, îl­ primi în­că audiență particulară, primi seria I a „Bi­­bliotecei literare“ (?!) și promise că va încuragia silințele editorului în publicarea numai a seriei a II, care promitea a da compuneri și nuvele istorice de ale țării nóstre 3), și ca exemplu de cee­a ce tre­buia să facă, se arăta „ Chronica Româ­­niloră de George Șincai“, scriere de mare preță, ală căreia manuscriptă Domnulă cu chiăltuiala se a­flă răscumpărase din m­ânele Nemțiloră fericită d’a contribui prin acestă chipă la conservarea unui monumentă istorică atâtă de naționale.4) După Șincai, supt acestă guvernă, a­­runcă ală literilor­ și liberei disensiuni, a eșita colecțiunea deplină a „Letopisi­țelor­ Moldovei,“ editată de d. Cogăl­­nicănu, în trei mari tomuri, cinci to­muri ale „Uricarului“ (documente vechi și indispensabile pentru istoria națio­nală), de d. T. Codrescu; „Istoria Ro­­mânilor­,“ trei tomuri de d. Lauriană, și alte scrieri didactice, literare și în a­­devără instructive de mai mulți alți au­tori. Poesia încă ș’a înălțată glasulă spre a anuncia ora desceptării ș’a vii­­tórei libertăți. „Baladele și Doinele“ d-lui V. Alesandri, „ Călătorii în țăra tință­­răscă și poesii nouî, “ de d. Dimitrie Dăs­­călescu, poesiele lui D. Bolintinănu, alte poesii ale d-lui G. Sion, s’au publicată în acestă timpă. Teatrală d-loră Ale­sandri și Millo ne arătă că pentru mo­­mentă viața intelectuală a Românilor­, bătăile animei soră, pulsură loră, se stră­mutaseră din Valahia în Moldova. Presa periodică încă a făcută bune propășiri. In Iași „Zimbrulă“, redactată cu uă vigore și ună patriotismă demnă de totă lauda, de d-nii T. Codrescu, Iancu Codrescu, D. Gusti, Al. Fotino, V. Al. Urech­iă, V. Mălinescu; ,Stăua Dunării“, de d. Cogălnicănu, (magistru neimitabile în arta d’a redacta ună di­­ară românescă;) „Săptămâna“, fine să­­tăscă de C. Negruți; în Galați „Patria“ de d. Vrabie, „Dunărea“ de d. Vițiu, „Danubiuță“ de Momferato, nă înmul­țită numerasă ch­iar el oră românești. Și mai multă săă mai puțină, fie­care din aceste diare a începută a desbate asu­pra drepturilor­, asupra intereselor­, asupra viitorului Românilor­. Este ade­vărată că ’nainte de legea presei, promulgată în 1856, diaristii erau âncă plini de frică, se îndoaină, se sfi­aă âncă, dăca potă și câtă potă... Și cu dreptă cuvântă erau stăpâniți d’acăstă frică, de acăstă îndouială, căci cu câți­va ani înainte, pușcăria, esilulă, m­ânăs­­tirele, îi­­ acceptau, pentru ori-ce „aspi­­rațiune a animei, pentru că mai bună sortă, pentru apărarea a ori­ ce împilări, pentru espunerea a ori­ce dreptă.“ 1) După ce legea presei s’a decretată și s’a spusă fiă­ cui ce póte feri și ce nu póte feri, m­ă câm­pă largă s’a deschisă diarismului românescă. Elă s’a arătată vrednică de înalta misiune ce i­ s’a în­credințată, în acele dulci momente de credință și speranțe, cândă vă năgră iărnă încetase, cândă vântură călduță și desceptătură ală apusului începuse a străbate și la noi topindă ghețurile Nor­dului, cândă răsculă a păsării străine în­cepuse a ne mai slăbi. Și presa nostră renăscendă și-a făcută datoria cu uă așia perseverență și rapiditate, în­câtă, în mai puțină de trei ani, clase întregi erau deșceptate și edificate asupra ade­­văratelor’ă nóstr­e interese. Și acestao a săvârșită ea nu numai în cea-a ce privesce albăstr’imea, cum s’ară­dice, ci ch­iară în privirea țără­­imii, a opincei. In adevără, cândă a venită cestiunea uni­­r­ei în adunarea ad-hoc a Moldovei, lu­­crul ă era deja atâtă de popor ax­ișată, așta limpedită, în­câtă ună deputată ală țăraniloră­—și se fiă bine știută că ei au votată în unanimitate pentru unire— a strigată: „Frațiloră­ se simă stăpâni în țăra nostră. Se anim­ă Moldova cu Munte­­născa. Se tragemă ca împrejurulă unui locă virană țină gardă mare și sdravănă. Loculă numai se fiă închisă și în cu­rândă, fără a fi arată, faimă chiară a fi semănată, voră veni vânturile, voră veni paser­ile cerului, și voră aduce sen­ânță și de flori și de copaci. In cuf­ânde, ici-colo, va resări câte uă flore; ici câte ună copăceii!; copacii voră cresce, și la umbră supt copaci, voră mnirosi flor­ile, și vomă avă uă grădină mare și fru­­mosă. In copaci voră cânta paser­ile și la umbră se voră veseli Românii, bine­­cuvântândă pe Dumnedeă și pe împă­rați .“1) Acesta e meritulă pi­esei ș’ală ómeni­­lor­ ă iei. E că ce s’a făcută și în cestiunile de detaliă, supt scurta și viforosa dom­­niă a lui Grigore Ghika-Vodă, de mnă guvernă în car­e au fostă doui­ ti’eî ó­­m­eni de bine ca Negri, Panu, Raletfi. Ecă ce putu face u­ă Domnă, fiă elfi și vremelnică, fiă și cu trei anii­ de invasiune în spate, într’ună timpă așia de greă și scurtă, cu nesce mijiloce fox­te mici, dăcă a fostă bine înconju­rata și românesce consiliată de UHU gentă bună, care a fostă realulă suve­rană.... E că, în fine, cum acei omeni sciaă a pregăti națiunea pentru marea epocă pe care o deschisese inesbelul­ O­­rientului, pe care a predisă-o Cârlova încă de la 1831, — în oda către „oști­rea română, cu ocasiunea înălțării stă­­tului națională“, — cândă a­disă: „Cerulu vouă vă deschide unu dramă forte lăudată „Ca se mergeți cu pasă mare către slavă ne’ncetată. „Fiă vouă dără în minte „Că Europa însășî simte „In ce cale ați intrată”­.“ (x. Missail, și cele susținute de partida căzută de la putere difere puțină de ideiele d-lui De­pretis. In ce privesce impositele și sporirea bugetului instrucțiunii cu 30 milione amă putea­­ zice că e unanimitate în Italia. Ori­care ar­ fi resultatul­ acestei lupte electorale, partida liberale are mai multă sorții, căci mulți dintre candidații con­servatori forte însemnați se retragă, lă­­sândă loculă liberaliloră. Conservatorii din Italia luptă în modă onestă, ei recunoscă că națiunea nu 3* mai voită. Data diferița ease intre ei și conservatorii de la noi ! Grecia. — spiritele suntă încă forte a­­gitate în Grecia. Ofrandele pentru com­pletarea armării naționale și a flotei conti­nue. Comercianții Greci de la Odesa aă deci să se ofere a zecea parte din benefi­­ciulă soră pentru înarmarea Greciei. De la Alesandria au sosită­­ filele acestea 80,000 drachme cu destinațiune pentru spo­rirea flotei naționale. Grecii din Marsilia trimită oă bateriă complectă montată. Mai tote meetingurile din orașele mai mari trimită adrese către Gladstone, luptătorul­ pentru emanciparea elrestinilor­ din Ori­­inte. In Pireă, Zante, Patras și Pirgos înar­marea milițiiloră se face pe costulă aces­­toră orașe. Regele Greciei a plecată în grabă pe la Triest în statul ă seă. Avea se mergă la Livadia, care a renunciată la proiectulă seă; n’a putută se aștepte nici măcară întorcerea împăratului Austro-Ungariei; spiritele sunt­ forte agitate în Grecia, cum­­ diserămă, și pentru acea­a se vedej­ H o fostă chiamată în grabă. Cunoscemă reclamațiunile ce au făcută Grecii pentru frații sor­ din Turcia. Mes­sager de Vienne afirmă că Grecii sunt­ de­ciși a reclama dreptate pentru denșii ca și Slavii. «Europa se încetă,­­ce ținic co­­respondentă ală acestui­a fiară, deca crede că va ave pacea fără a satisface legitimele revendicări ale Grecilor», și fiindă­că as­tăzi trebuie se tulburi pacea ca se fii as­cultată, o vomă tulbura.» Se scie că pe lângă inițiativa privată și guvernală contribuie la înarmarea gene­rale. Proiecte de legi însemnate sunt­ de­puse pentru acestă scopă în cameră: Ziarele vienese esprime încrederea că Grecia nu va tulbura pacea. Ei se înte­­meieză întru acesta pe declarațiunile ce ar f­i făcuta regele George pe la emeri­tele Curți, în timpul­ călătoriei sale. Dar cari ară fi acele declarațiuni, ele sunt s W­­puse voinței camerelor­. In fine, se crede că Grecia atunci numai se va decide a in­tra în acțiune cândă Rusia va declara re­­­belă Turciei. 1). „In străinătate proscrișii au produsă uă literatură speciale, și penă și încercări d’uă presă periodică, precum „Albumul­ pe­­regriniloru“ de Bolintinănu, „Junimea ro­mână și România viitore“ de N. Bălcescu, „Bu­covina“ de Hurmuzăchescu, Negri, Alesandri, Cogălnicenu, Sionă, Al. Rusu, (Vedi „Jur­­nalismul„ românescă“, articolu de d. Co­­gălnicenu în România literară“, p. 66). 1) . Lord-Byron, „les Ténébres“. Vetjî o­­pere comp. ed. Ilachette, 1863, I, p. 472. 2) Cogălnicenu în divanul- ad-hoc, 1857, Octobre 27. 3) Vedi „Zimbrulă“ 157 și 159 din 1855. 4) Mesagială către divanulă generală, No. 24, Masă 10, anulă 1856, Italia. — Campania electorale conținea cu destulă moderațiune de altminteri. Par­tida căzută de la putere își ospuse­­ filele acestea programa către alegători. D. Sella, leader ală oposiției, pronuncia filele acestea m­ă discurse, de caze­amă relatată în re­­sumate. Cestiunile ce fostulă ministru de finance atinse în discursulfi seif de la Cassata sunt­ relative la întrega administrațiune a fostului guvernă. In acestă privință dife­­ria, se ’nțelege, de limba giulă ținută de d. Depretis. D. Sella a recunoscută că partidulu seă a căzută de la putere prin voința națiu­nii și că este oă cerință imperiosă a sistemului constituționale ca să se asi­­cm­e puterea partitei liberale, pe care ac­­ceptă s’o vedă la lucru. El­ aprobă multe punte din programul­ stângei, promite că nu o va hărțui în ori­ce cestiune și că se va ține numai în defensivă. Fostul­ președinte al­ consiliului Min­­ghetti încă iea parte la acestă campania, căci se pregătia pentru ună discursă ce a­­vea se țină la 22 Octobre la Legnano. Printr’uă scrisore, în care desminte aser­țiunea că ară fi desaprobată pe Sella, d. Minghetti ,fice ’să aprobă în totulă, și va desvolta aceleași idei la Legnano. Vomă semnala că atâtă discursur ă d-lui Sella câtă * I 1) Istorică. Vedî suplimentă la „Buleti­­nului No. 3, ală ședinței adunării ad-hoc, din 1857. I 2) „Revista română„, 1861, p. 365. 14 Octobre, 1876. Regia monopolului tutunurilorü D-le redactori. Prin articole­lă publicată în­­ Jiarulă d-v zastră din 13 cuvinte, d. Lang, directorele regiei monopolului tutu­nurilorü, crezându că a găsită cum se combată cele scrise de noi în ar­­ticolulă ce au­ publicată la 2 cuvinte, ocolesce cu desăvîrșire cestiunea prin­cipală relativă la tarifele prețurilor, de cumperatarea tutunurilor­ indi­gene, cari s’au scăzută necontenită din ană în anii, fără a se justifiica­­cu nimica acesta scădere ruinatare pentru țărani. D-sea se mărginesce pur­ și simplu la greșitele calcule ce pretinde că amü făcută. Și într’ade­­vără, dăcă lectorii am­ lua de basă modulă d-sele de-a calcula, am­ pă­rea că are dreptate , noi case scimü, și cu noi sciți toți, împreună cu d. Lang, că banca din Londra, ale că­reia capitala joca roluri principali­ în afacerile regiei, își plasăză capi­­talulü cu un dobândă mult­ mai mo­destă de­câtă aceia de 12—18 g, precum d. Lang ’i face onorea a o arăta sumei. Acesta se pote proba chiară din centura curentă ce regia are cu Banca română din București, represintanta celei din Londra. Cre­d că prin aserțiunea d-sele d. Lang n’i făcută nici ună serviciă societății pre care o represintă. D. Lang are aerul, a se plânge că vânzarea tutunului indigenă este atâtă de redusă, în­câtă causeză pagube regiei, și că pagubele ca re­­sultă din acesta minimă vânzare urmeau neapărată a și­ le rambursa din vânzarea tutunurilor­ străine. Acesta a fostă rațiunea pentru care la 1 Ianuarie 1876, comisiunea de arbitri a urcată prețul­ cal. I, de la

Next