Romanulu, octombrie 1876 (Anul 20)
1876-10-18
980 ROMANULU, 19 OCTOBRE, 1876 COSTACHE NEGRI !) VIII Și acum se ne intrebămă: are miniștrii lui Gr. Ghika ale Moldovei, conxisü-au marea greșală, comună multora ministere de la noi, d’a neglige amănuntele pentru câte va cestiunî mari? Nu. Ci, cu tote că țara a fostii consecutivă ocupată de trei formidabile armii de invasiune, mica Moldovă supt acestei guverne naționale a făcută pașii uriași pe calea civilisațiunii. Legea din 1850 a adusă uă simțit tere îmbunătățire relațiunilor dintre proprietarii de moșii și locuitorii săteni. Cilele pentru întreținerea șoselelor s’aă redusă la jumătate. Cu tote acestea, șoselele s’aă înmulțită, căci nu abusură, ci legalitatea este sportită lucrărilor publice. In 1854 s’aă desființată monopolurile ce esistaă prin orașe în cestiunea aprovisionării cu hrană și cele- ilalte. Libertatea s’aprobată că e mai de preferită și aici. Municipalitățile în totă Moldova s’aă îmulțită. Ună codice Administrativă, bazată pe adevăratele necesități locale, s’a făcută. 2) S’a îndouită corpulă , pompieriloră, din 8 companii s’aă făcută 16. Financiele țării s’aă îmbunătățită așa încâtă la plecarea lui Ghika, cu tote chiăltuielele provocate de cele trei armate de invasiuni, Moldova n’avea uă datoriă mai mare decâtă de vre 3,500,000 lei vechi, în cari intra ună milionă și jumătate ce a sacrificată statulă pentru a scăpa pe țărani de transportură forțată ală sării de la Ocna la Galați, după oă nefericită convențiune ce s’a fostă trecută între întreprindeteră și guvernulă trecută.— Banca Moldovei—celă d’ântâiă institută de credită în țără—s’a înființată, cu tote svărcolirile și șicanele Porții otomane. Armata s’a îmbunătățită simțitoră: corpulă vechilor slujitori s’a transformată într’ună regulată și mare regimentă de gendarmî, compusă din 14 companii. Ună noă batalionă s’a adausă la oștirea de liniă. Oă bateriă de artileriă s’a organisată în anul 1850; dără Rușii au luată-o în retragerea loră precipitată, cu cai și materială, la 1854. Asemenea se făcuse pe Dunăre, la Galați, un șalupă canonieră cu 5 tunuri, destinată a face poliția portului. Rușină luată-o și p’acesta. Corpul flotilei s’a sporită. Mai multe casarme s’aă zidită la Galați și Iași, și ’n alte judecie. S’aă îmulțită pichetele pe Dunăre. S’a înființată ună corpă de grăniceri. S’a construită castelul de la Ocna, nu numai pentru a modifica radicală chipulă de casemare a garnisonei d’acolo, ci spre a reforma părăginita sistemă penitenciară , spre a introduce sistema celulară, spre a nu mai lăsa pe nenorociții osândiți la tăierea sării se zacă în fundul pământului câte 30—40 ani, în fine, spre a începe moralisarea criminaliloră, după spiritul secolului și exemplul cine dau celelalte popore civilisate. S’a înființată telegrafulă electrică, care a pusă Moldova în contactă nemijlocită nu numai cu Bucureștii, ci cu Europa întregi. Propuneri de concesii pentru căi ferate s’aă făcută guvernului Moldovei. Negocieri se începuseră cu cea mai puternică societate de credită a Franciei; studiile pregătitore pe țăranii erau gata. Însă totală a rămasă suspensă prin înlocuirea lui Ghika cu caimacamulă turcescă, instalată la iulie 1856. Justiția, acestă atribută supremă ală autorității, podoba coronelară, justiția care în țară nostră e cu atâtă mai importantă, cu câtă mai fiecare cetățănă are ună procesă, justiția n’a rămasă în urmă. Numărul judecătoriloră ș’ală tribunaleloră s’a sporită. Legile mai s’aă îndouită. S’a înființată Curtea de întăriturî (notariatu). Tribunalulă comerciale din Galați s’a reorganisată și completată conformă necesitățiloră unui portă atâtă de importante ală Dunării. Atribuțiunile ministeriului dreptății s’aă restrînsă la așia proporțiuni, încâtă se nu potă împedeca cursulă justiției. Facultatea acordată Domnului de art. 363 din Regulamentă d’a întorce cu observațiuneotărîrile înaltei Curți s’a mărginită și determinată printr’un anume lege. S’afișată competința tribunalului de comerciă. S’a regulată procedura privitóre la falimente, hotărnicii, jurămentă. S’aă luată măsuri 1) A veche numerală trecută. 2) Manualulă administrativă în 2 mari tomuri în 4-o, de revizuirea procedurii civile și criminale. S’a publicată al douilea temă al disposițiunilor emanate în ramură judecătoreștii de la 1844—1856. S’a regulamentată înregistrarea ipotecelor și a tuturoră sarcinelor, cari apelaă asupra proprietății. S’a adusă, prin guvernul Franciei, omeni speciali a reforma sistema penitenciară, atâtă în capitală, câtă și în judecie, după un sistemă cu totulă nouă și raționale. Țăranulă, rezușulă a începută a ave și elă dreptatea ce supt Sturdza îi era cu desăvârșire refulată. S’au înființată spitale nouă prin judecie și monastiri. S’aă sporită 100 paturi la marele spitală din sântul Spiridon. S’a creată, din fondurile particulare ale Domnului, o spiciură de la Galata, pentru bătrânii neputincioși. Totă cu fondurile particulare ale Domnului și în casele săle părintești donate spre acestă ființă s’a înființată ună aședămentă cu uă menire totă atâtă de umanitară. Vorbimă despre ospiciulă modelă ală copiilor găsiți. Acestă ospicii, cu scală de moșită, dotată de Ghika cu venituri considerabile,este unul din cele mai prospere ale țarei. Pe lângă seminarulă Veniamină din Socola, s’aă mai creată alte două: la Huși și la monastirea Namțului. In 1850 s’a făcută și aplicată cunoscutulă aședămentă ală învățăturilor publice, din Moldova, care pune basa învățământului sătescă, primară, secundară și superioră. S’a reînființată și completată gimnasială centrale din Iași. S’a înființată facultatea juridică și uă școlă normale pentru scolele sătesci. Tóte cursurile se facă în limba naționale de profesori aleși, Români aduși de prin tote părțile României. Venitulă scoleloră, de la 600.000, se urcă la 1,400,000. S’aă tipărită și tradusă cărți în limba țarei. Scólele, ce supt Sturdza fuseseră sparte și desconsiderate, luaseră supt direcțiunea d-lui Lauriană mă sboră fără exemplu pân’atunci în Moldova. Elevi ai scolelor d’atunci și ai facultății de dreptă suntă înalți magistrați, ca Nei, Antoniu, Tăcu, Giurgea, profesori superiori ca Georgiu, advocați, oratori și deputați ca d-nii I. Codrescu, N. Voinov, și alții, cării aă dată mă avântă mare unirii, aginți diplomatici ca d. Georgiană, și alții sute, pe carii dăcă ’i-amă numi, ne-am trebui cale de cMi’tiä. Nu voia zăcă ânsă pe poetul T. Șerbănescu, atâtă de gustată în lumea literară. Literatura națională nu râmase mai în urmă. Ea nu să desparte nici uădată de școli. Ea să desmetici, să descepta din amorțirea în care căduse după fatala di de 29 Martie, 1848, care pusese capătă înrîuririi tinerimei, spartă și isgonită din țară. Censura cea mai grozavă sugruma orice veleitate de mișcare intelectuală, în câtă timpă mai stătu pe tronă Mihai Sturdza, și pe câtă a durată ocupațiunea rusască. Toată publicitatea, totă mișcarea literară să mărginise în Valachia, în „Vestitorul româneștii“, constrînsă a publica numai actele guvernului și-a da, supt fórfecile celei mai aspre censure, 0reșî cari mici notițe despre întâmplările străine. In Moldova, „Albina românăscă“ nu să făcea c uă mai mare libertate. De la 10 Septembre 1848 până la finele Domniei lui Știrbei Vodă, cu greă amă puté cita uă singură producțiune literară două ore și care valore. Totă activitatea literară a țării românești să mărginise în traduceri de romanuri, căci cea mai mare parte din tinerime fiindă esilată saă desțărată, cu dânsa emigrase și totă viăța intelectuale a țării româneșci !). Și ea, și soră-sea de peste Milcovă, să asemănaă, atunci, cu acelă pămentă ală desolațiunii, pe care o lă descria nemuritorulă Lord-Byron în poema sea : „Intunereculă“, poemă în care genialulă autoră își face acestă închipuire . Sorele, dătătorul, lumineiși ară căldurii, încetază d’a mai răsări, întunereculă să răspândescă pe totă suprafacia globului rămasă fără lumină, fără căldură. Totă natura vine în confusiune. Apele își dsă din matcele soră; pământulă este lovită de nerodire. Frigurile și negurile nopții lovescă omenirea. Atunci bieții muritori, spre a găsi ceva lumină și ceva căldură, începă a strica și a arde totă pe c»potă pune mâna. Satele și orașele srnbü în flăcări. După consumarea acestora, vine rendulă păduriloră și codriloră seculari. In curândă și aceste deposite d’uă căldură și lumină trecătore să sfârșescă și omenii să încaieră la luptă unii cu alții, să sfâșiă să sfărâmă și fiecare pere, ne mai gândindă decâtă la propria’I conservare și încercându-se a răpi apropelui săăuă țandăre de lemnă, și, prin ajutorul crimei, își procură câteva momente de lumină. In mijloculă teribilului desastru la care este osândită pământulă, două omeni, fugândă, din direcții opuse, să întâlnescă pe cenușa încă fmmegândă a unui întinsă codru dată prădă focului. Unul din ei rădică mă tăciune aprinsă și, la acastă palidă lumină, recunoscândă că se află în facia unui altă omă, stinge blestemândă acestă flacără, care’i arăta că mai există încă ună ală douilea omă, care’î póte face concurența, care’î póte smulge puținele lemne, puțina căldură, puțina viață ce i-a mai rămasă. 1) Acestă tablă îngrozitoră are meritul d’a arăta starea vrednică de jale în care ajunge uă fără cândă i-se răpesce presa, acestă mare sare ală inteligenții. 2) Și din uă epocă cândă eră era apusă, la noi suntă traduse, și nu tocmai românesce traduse, romanele Lelia, Artur, Mauprat, Nacesis, Matilda, Mont-Reveche, Sora Ana, Regina Margot etc., pe cari după ce editorul i le răspândise, c’uă profusiune nemai ușitată la noi, în tota țara românăscă, le aduse în iulie 1855 să le închine lui Grigore Ghika-Vodă ală Moldovei. Domnulă fiindă urbană, îl primi încă audiență particulară, primi seria I a „Bibliotecei literare“ (?!) și promise că va încuragia silințele editorului în publicarea numai a seriei a II, care promitea a da compuneri și nuvele istorice de ale țării nóstre 3), și ca exemplu de ceea ce trebuia să facă, se arăta „ Chronica Româniloră de George Șincai“, scriere de mare preță, ală căreia manuscriptă Domnulă cu chiăltuiala se află răscumpărase din mânele Nemțiloră fericită d’a contribui prin acestă chipă la conservarea unui monumentă istorică atâtă de naționale.4) După Șincai, supt acestă guvernă, aruncă ală literilor și liberei disensiuni, a eșita colecțiunea deplină a „Letopisițelor Moldovei,“ editată de d. Cogălnicănu, în trei mari tomuri, cinci tomuri ale „Uricarului“ (documente vechi și indispensabile pentru istoria națională), de d. T. Codrescu; „Istoria Românilor,“ trei tomuri de d. Lauriană, și alte scrieri didactice, literare și în adevără instructive de mai mulți alți autori. Poesia încă ș’a înălțată glasulă spre a anuncia ora desceptării ș’a viitórei libertăți. „Baladele și Doinele“ d-lui V. Alesandri, „ Călătorii în țăra tințărăscă și poesii nouî, “ de d. Dimitrie Dăscălescu, poesiele lui D. Bolintinănu, alte poesii ale d-lui G. Sion, s’au publicată în acestă timpă. Teatrală d-loră Alesandri și Millo ne arătă că pentru momentă viața intelectuală a Românilor, bătăile animei soră, pulsură loră, se strămutaseră din Valahia în Moldova. Presa periodică încă a făcută bune propășiri. In Iași „Zimbrulă“, redactată cu uă vigore și ună patriotismă demnă de totă lauda, de d-nii T. Codrescu, Iancu Codrescu, D. Gusti, Al. Fotino, V. Al. Urechiă, V. Mălinescu; ,Stăua Dunării“, de d. Cogălnicănu, (magistru neimitabile în arta d’a redacta ună diară românescă;) „Săptămâna“, fine sătăscă de C. Negruți; în Galați „Patria“ de d. Vrabie, „Dunărea“ de d. Vițiu, „Danubiuță“ de Momferato, nă înmulțită numerasă chiar el oră românești. Și mai multă săă mai puțină, fiecare din aceste diare a începută a desbate asupra drepturilor, asupra intereselor, asupra viitorului Românilor. Este adevărată că ’nainte de legea presei, promulgată în 1856, diaristii erau âncă plini de frică, se îndoaină, se sfiaă âncă, dăca potă și câtă potă... Și cu dreptă cuvântă erau stăpâniți d’acăstă frică, de acăstă îndouială, căci cu câțiva ani înainte, pușcăria, esilulă, mânăstirele, îi acceptau, pentru ori-ce „aspirațiune a animei, pentru că mai bună sortă, pentru apărarea a ori ce împilări, pentru espunerea a orice dreptă.“ 1) După ce legea presei s’a decretată și s’a spusă fiă cui ce póte feri și ce nu póte feri, mă câmpă largă s’a deschisă diarismului românescă. Elă s’a arătată vrednică de înalta misiune ce i s’a încredințată, în acele dulci momente de credință și speranțe, cândă vă năgră iărnă încetase, cândă vântură călduță și desceptătură ală apusului începuse a străbate și la noi topindă ghețurile Nordului, cândă răsculă a păsării străine începuse a ne mai slăbi. Și presa nostră renăscendă și-a făcută datoria cu uă așia perseverență și rapiditate, încâtă, în mai puțină de trei ani, clase întregi erau deșceptate și edificate asupra adevăratelor’ă nóstre interese. Și acestao a săvârșită ea nu numai în cea-a ce privesce albăstr’imea, cum s’arădice, ci chiară în privirea țărăimii, a opincei. In adevără, cândă a venită cestiunea unirei în adunarea ad-hoc a Moldovei, lucrul ă era deja atâtă de popor axișată, așta limpedită, încâtă ună deputată ală țăraniloră—și se fiă bine știută că ei au votată în unanimitate pentru unire— a strigată: „Frațiloră se simă stăpâni în țăra nostră. Se animă Moldova cu Muntenăsca. Se tragemă ca împrejurulă unui locă virană țină gardă mare și sdravănă. Loculă numai se fiă închisă și în curândă, fără a fi arată, faimă chiară a fi semănată, voră veni vânturile, voră veni paserile cerului, și voră aduce senânță și de flori și de copaci. In cufânde, ici-colo, va resări câte uă flore; ici câte ună copăceii!; copacii voră cresce, și la umbră supt copaci, voră mnirosi florile, și vomă avă uă grădină mare și frumosă. In copaci voră cânta paserile și la umbră se voră veseli Românii, binecuvântândă pe Dumnedeă și pe împărați .“1) Acesta e meritulă piesei ș’ală ómenilor ă iei. E că ce s’a făcută și în cestiunile de detaliă, supt scurta și viforosa domniă a lui Grigore Ghika-Vodă, de mnă guvernă în care au fostă doui ti’eî ómeni de bine ca Negri, Panu, Raletfi. Ecă ce putu face uă Domnă, fiă elfi și vremelnică, fiă și cu trei anii de invasiune în spate, într’ună timpă așia de greă și scurtă, cu nesce mijiloce foxte mici, dăcă a fostă bine înconjurata și românesce consiliată de UHU gentă bună, care a fostă realulă suverană.... E că, în fine, cum acei omeni sciaă a pregăti națiunea pentru marea epocă pe care o deschisese inesbelul Orientului, pe care a predisă-o Cârlova încă de la 1831, — în oda către „oștirea română, cu ocasiunea înălțării stătului națională“, — cândă adisă: „Cerulu vouă vă deschide unu dramă forte lăudată „Ca se mergeți cu pasă mare către slavă ne’ncetată. „Fiă vouă dără în minte „Că Europa însășî simte „In ce cale ați intrată”.“ (x. Missail, și cele susținute de partida căzută de la putere difere puțină de ideiele d-lui Depretis. In ce privesce impositele și sporirea bugetului instrucțiunii cu 30 milione amă putea zice că e unanimitate în Italia. Oricare ar fi resultatul acestei lupte electorale, partida liberale are mai multă sorții, căci mulți dintre candidații conservatori forte însemnați se retragă, lăsândă loculă liberaliloră. Conservatorii din Italia luptă în modă onestă, ei recunoscă că națiunea nu 3* mai voită. Data diferița ease intre ei și conservatorii de la noi ! Grecia. — spiritele suntă încă forte agitate în Grecia. Ofrandele pentru completarea armării naționale și a flotei continue. Comercianții Greci de la Odesa aă deci să se ofere a zecea parte din beneficiulă soră pentru înarmarea Greciei. De la Alesandria au sosită filele acestea 80,000 drachme cu destinațiune pentru sporirea flotei naționale. Grecii din Marsilia trimită oă bateriă complectă montată. Mai tote meetingurile din orașele mai mari trimită adrese către Gladstone, luptătorul pentru emanciparea elrestinilor din Oriinte. In Pireă, Zante, Patras și Pirgos înarmarea milițiiloră se face pe costulă acestoră orașe. Regele Greciei a plecată în grabă pe la Triest în statul ă seă. Avea se mergă la Livadia, care a renunciată la proiectulă seă; n’a putută se aștepte nici măcară întorcerea împăratului Austro-Ungariei; spiritele sunt forte agitate în Grecia, cum diserămă, și pentru aceaa se vedej H o fostă chiamată în grabă. Cunoscemă reclamațiunile ce au făcută Grecii pentru frații sor din Turcia. Messager de Vienne afirmă că Grecii sunt deciși a reclama dreptate pentru denșii ca și Slavii. «Europa se încetă,ce ținic corespondentă ală acestuia fiară, deca crede că va ave pacea fără a satisface legitimele revendicări ale Grecilor», și fiindăcă astăzi trebuie se tulburi pacea ca se fii ascultată, o vomă tulbura.» Se scie că pe lângă inițiativa privată și guvernală contribuie la înarmarea generale. Proiecte de legi însemnate sunt depuse pentru acestă scopă în cameră: Ziarele vienese esprime încrederea că Grecia nu va tulbura pacea. Ei se întemeieză întru acesta pe declarațiunile ce ar fi făcuta regele George pe la emeritele Curți, în timpul călătoriei sale. Dar cari ară fi acele declarațiuni, ele sunt s Wpuse voinței camerelor. In fine, se crede că Grecia atunci numai se va decide a intra în acțiune cândă Rusia va declara rebelă Turciei. 1). „In străinătate proscrișii au produsă uă literatură speciale, și penă și încercări d’uă presă periodică, precum „Albumul peregriniloru“ de Bolintinănu, „Junimea română și România viitore“ de N. Bălcescu, „Bucovina“ de Hurmuzăchescu, Negri, Alesandri, Cogălnicenu, Sionă, Al. Rusu, (Vedi „Jurnalismul„ românescă“, articolu de d. Cogălnicenu în România literară“, p. 66). 1) . Lord-Byron, „les Ténébres“. Vetjî opere comp. ed. Ilachette, 1863, I, p. 472. 2) Cogălnicenu în divanul- ad-hoc, 1857, Octobre 27. 3) Vedi „Zimbrulă“ 157 și 159 din 1855. 4) Mesagială către divanulă generală, No. 24, Masă 10, anulă 1856, Italia. — Campania electorale conținea cu destulă moderațiune de altminteri. Partida căzută de la putere își ospuse filele acestea programa către alegători. D. Sella, leader ală oposiției, pronuncia filele acestea mă discurse, de cazeamă relatată în resumate. Cestiunile ce fostulă ministru de finance atinse în discursulfi seif de la Cassata sunt relative la întrega administrațiune a fostului guvernă. In acestă privință diferia, se ’nțelege, de limba giulă ținută de d. Depretis. D. Sella a recunoscută că partidulu seă a căzută de la putere prin voința națiunii și că este oă cerință imperiosă a sistemului constituționale ca să se asicme puterea partitei liberale, pe care acceptă s’o vedă la lucru. El aprobă multe punte din programul stângei, promite că nu o va hărțui în orice cestiune și că se va ține numai în defensivă. Fostul președinte al consiliului Minghetti încă iea parte la acestă campania, căci se pregătia pentru ună discursă ce avea se țină la 22 Octobre la Legnano. Printr’uă scrisore, în care desminte aserțiunea că ară fi desaprobată pe Sella, d. Minghetti ,fice ’să aprobă în totulă, și va desvolta aceleași idei la Legnano. Vomă semnala că atâtă discursur ă d-lui Sella câtă * I 1) Istorică. Vedî suplimentă la „Buletinului No. 3, ală ședinței adunării ad-hoc, din 1857. I 2) „Revista română„, 1861, p. 365. 14 Octobre, 1876. Regia monopolului tutunurilorü D-le redactori. Prin articolelă publicată în Jiarulă d-v zastră din 13 cuvinte, d. Lang, directorele regiei monopolului tutunurilorü, crezându că a găsită cum se combată cele scrise de noi în articolulă ce au publicată la 2 cuvinte, ocolesce cu desăvîrșire cestiunea principală relativă la tarifele prețurilor, de cumperatarea tutunurilor indigene, cari s’au scăzută necontenită din ană în anii, fără a se justifiicacu nimica acesta scădere ruinatare pentru țărani. D-sea se mărginesce pur și simplu la greșitele calcule ce pretinde că amü făcută. Și într’adevără, dăcă lectorii am lua de basă modulă d-sele de-a calcula, am părea că are dreptate , noi case scimü, și cu noi sciți toți, împreună cu d. Lang, că banca din Londra, ale căreia capitala joca roluri principali în afacerile regiei, își plasăză capitalulü cu un dobândă mult mai modestă decâtă aceia de 12—18 g, precum d. Lang ’i face onorea a o arăta sumei. Acesta se pote proba chiară din centura curentă ce regia are cu Banca română din București, represintanta celei din Londra. Cred că prin aserțiunea d-sele d. Lang n’i făcută nici ună serviciă societății pre care o represintă. D. Lang are aerul, a se plânge că vânzarea tutunului indigenă este atâtă de redusă, încâtă causeză pagube regiei, și că pagubele ca resultă din acesta minimă vânzare urmeau neapărată a și le rambursa din vânzarea tutunurilor străine. Acesta a fostă rațiunea pentru care la 1 Ianuarie 1876, comisiunea de arbitri a urcată prețul cal. I, de la