Romanulu, decembrie 1879 (Anul 23)
1879-12-03
1008 ROMANULU, 4 DECEMBRE, 1879 Noi avem libertăți întinse, prin urmare spiritulă publică se desvoltă; aveml uă Constituțiune democratică și deci majoritatea decide cine va fi represintanta. De aceia, cu câtă se desvoltă mai multă spiritul și publică, cu atâtă se simple mai multă violarea conșciinței alegetorilor. Acesta e prima rană ce trebuie a fi vindecată și nu se pote vindeca decâtă prin descentralizare, care va lua puterea din mână prefectului, și va opri pe ministru de a deveni viziră. Mai trebuie asigurată independința magistraturii și un contențiosa administrativă. În privința cestiunii financiare, nimeni nu pote tăgădui că starea e ingrozitare. Daca se pote perde și compromite autonomia unei țări, se pote perde și compromite mai ușoră pe calea economică, decâtă prin arme. Cândă ne gândimă că impozitele se aă îndecită în cursă de 20 ani, pe cându averea națională nici nu s’a îndouită, că sătenii nu suntă mai avuți, posesorii asemenea, proprietarii asemenea, că prin urmare avuția nu a crescută, era impositele crescă, și cu câtă crescă impositele, crescă și împrumuturile, vedemă că amă ajunsă la limite, peste care dacá vomă trece, vomă ajunge la uă catastrofă financiară, care va fi și uă catastrofă națională. Cu tote acestea, ce ni se anunță prin mesagiu? "Ni se vorbesce de linia Ploiescu- Predeal, adecă d’anfi împrumută de 65 mil.Împreună cu datoria flotantă, de linia Mărășesci-Buzeă, de linia Bucurescu-Kiustenge. Adăugați aceste milione la cele 48 ce le platimă acum în anuități și vedeți că suntemă în ajunură catastrofei. Le luămă der hotărîrea de a nu mai face împrumuturi și se ne gândimă la economii. Economiile nu le putemă dobândi decâtă prin simplificarea serviției oră publice. Spre exemplu, cu strângerea dărilor, câte chieltuieli nu se facă astăzi în comparațiune cu cele ce se făceau cu sistema patriarhală ce aveam? Nu propune aceiașî sistemă, dérű crede că stenila trebuie se aibe un mai mare influință în afacerile comunale. Noi avemă onorea se simă clasa clasa dirigentă și represintă că interesele țării întregi; ei bine, position oblige, de aceia trebuie se ne gândimă că sarcinele poporului sunt grele și trebuie se le ușuramă. D-sea, propune ușurare în impositele comunale și ferirea de adusă la prestațiune ; astă felă, poporală ară simți orecare ușurare și ne-ară fi recunoscătoră. S'a resolvată cestiunea israelită printr'uă lege; dară cestiunea nu e sfirșită. Amă ferită țara de reulă emancipării, înse acesta rea se póte face in detaliă. Atunci amă ferită tera, pentru că amu avută uă treime; acum cestiunea se decide în detaliu prin majoritatea absolută, astăfelă încâtă colegiile electorale moldovene potă fi înecate cu alegători străini. Alegătorii sunt ă uă parte indulgenți, vă parte nătângi. Cândă guvernulă scie să Întrebuințeze autoritatea morală, numărulă nătângilor scade, ora alu celoră indulgenți cresce. Cu tote acestea, Iotă remâne că a treia parte de nătângi. D. ministru de interne observă că aici vorba nătângă insemnăză idiotă. D. Gr. Sturza respunde că seie și d-luî românesce șiî parereă că d. ministru nu s’a convinsă încă că nătângii din Cameră nu suntă idioți, casé voră veni fapte, care îlu voră convinge. Indulgenții daă totă-d’auna majoritatea guvernului, deci guvernulă se póte servi de majoritatea sea spre a umple colegiile de dincolo cu alegători străini. De aceia, crede că trebuie să se facă apelă guvernului pentru a pună capătă acestei stări de lucruri. Cu atâtă mai multă trebuie să ne deschideam ochii, cu câtă nu buna stare o căutam Evreii, căci o aveam și ouă, ci drepturile politice. Face apelă la guvernă, pentru a nu se înjidovi colegiile din Moldova. Venindă la cestiunea ușurei, intrămă pe guvernă de ce, în enumerarea legilor din mesagiă, n’a pusă și vă lege în contra ușureî? Uzară a îngenunchiază pe posesori și dovădă că acestă reă e simțită și în alte părți este ca în Austria și în Germania se facă legi în contra ușurei. Se nu se mică că nu se póte constata ușura, căci uă lege de acestă felă va pune pe ușurări într’uă posițiune rea. Trebuie se oprimă de a se mai jefui cu ușura. Trebuie dorit să lege în contra ușurei, și ca corelativă uă bancă, care să împrumute pe producte cu 8, 9 chiară cu 10 la sută, căci de ară fi fostă așa, n’ară fi ajunsă posesorii în starea în care se găsescă. Despre organisarea armatei, crede că proiectul ce va presinta guvernul va fi bună, va ave în vedere situațiunea oficialilor, ca cadrele să fie bune și efectivulă restrînsă. Elveția, cu ună bugetă de 6 milione, pote pune în răndă 200,000 luptători. Nu vede însă în discursul tronului nimică pentru apărarea țărei, cestiune care preocupă chiară pe statele mari. Noi suntemă uă țeră mică, nu ne putemă gândi la ofensivă, déri trebuie să averm frecare putere defensivă, pentru că puterile mari ce ară vrea se trecu pe la noî săQ se ’și facă din țară uă basă de operațiune, se fiă silite a ține sema de noî; acesta amă pute-o face întărindă ună punctă defensivă. Acesta a fostă forte departe de preocupările nóstre pene acum, de aceia atrage luarea aminte a guvernului asupra acestui punctă. Despre politica esterioră, zice că e bine se ne înțelegemă vădată asupra câtorăva principie de politică esterioră. În privirea politicei esteriore, principiulă celă mai bună este se avemă deferință și recunoscință către puterile mari, căci ne-am arătată bunăvoință, case deferință nostră nu trebuie se mergu pene a ne compromite naționalitatea, cum ni se cerea în cestiunea israelită, nici se ne compromitemă starea financiară, cum e cu drumurile de seră. S’a pusă înainte teoria ca noi, rasă latină, se ne interpune că între Slavii de la Sudă și cei de la Nordu. Acesta ideiă este absurdă, ridiculă. Ea îi aduce aminte de lupulă care s’a pusă între douî berbeci ca se ’i judece și, cândă ’lănă lovită berbecii cu cornele, a câdută pe fată. Nu acesta trebuie se fiă politica nostră. Nu trebuie se ne facemă instrumentală unoră puteri în rivalitatea loră cu altele. Către Rusia mai cu semn suntemă datori recunoscință, căci ea are mai multă influință în cestiunea Orientului. Ea, cu tóta neutralitatea și roua-voință a altor puteri, a resolvată cestiunea Orientului. Trebuie se avemă recunoscință către Rusia, pentru că ne-a emancipată, a formată cele d’anteiă escadrane românescî și alăturea cu ea ne amă învrednicită de a lucra și noi la emanciparea altora, pentru că alăturea cu ea ne amă rădicată prestigiulă militară și ne amă câștigată independința cu armele în mână. Uă altă atitudine în presă și chiară la unii omeni politici a fostă ușoră, ne apăgubită. Oricâtă amă voi senimă considerați, trebuie ca prin noi înșine se ne facemă uă posițiune respectabilă. Noi facemă parte din peninsula balcanică, facemă parte chiar prin trecutul nostru istorică, prin suferințele comune cu celelalte popore din acea peninsulă, viitorul chiar ne legă cu acele State. Singuri n’avemă greutate, într’uă confederațiune ensă vomă câștiga oă mare greutate. De aceia, trebuie ca în orice ocasiune, să căutămă a face acea confederațiune. Acestea suntă ideile ce ară fi voită d-sea se vede în discursul tronului. D. ministru de interne face reservele guvernului în privința modului cum s’a acordată curentulă d-lui Sturdza, spre a face discuțiune generală și a espune că programă Intrégá; guvernulă n’a voită se întrerupă pe d. Sturdza, care espunea rodusă meditațiunilor săle în timpul fl câtă a fostă retrasă,, să mărginesce numai a spune că domna Sturdza a făcută că programă íntrégá, dérü n’a spusă nimică noă. Guvernul nu discută acum acea programă, ci declară numai că, întrucâtă privesce legea pentru usură, guvernul ă studieza cestiunea, și a cerută chiar prin ministerul de externe legile ce esistă în alte State, și va presinta ună proiectă în acesta privință. Ceia ce nu putemă primi din discursul ă d-lui Sturdza este acuzarea că amă fi căutată certă vreunei puteri, că ne amă fi făcută instrumentală unora în contra altora, că ne amă fi amestecată în rivalitățile loră. Din contră, noi suntemă respectuoși către tote puterile de năpotrivă și dorimă ca tóte puterile se aibe către noî simțimintele ce avemă noî către ele. I). ministru de externe va completa responsură în acesta privință, căci acuzarea e gravă și cade asupra țării, nu numai asupra guvernului. Guvernul va respunde di curs la teoriele d-lui Sturdza, déja astă dirogă pe biuroă a aplica regulamentul ă și a nu întinde indulgența acordată domnului Sturdza. D. L. Catargi pretinde să i se acorde cuventură, aruncă miniștrilor injuria că au înșelată țara și altele, pene cândă intervine d. președinte, D. Ghika, arătând d-lui Catargi că regulamentulă e positivă, că, daca oposițiunea nu póte vorbi acum, vina e a iei, de vreme ce n’a venită se ia parte la discusiunea generală.] După câteva cuvinte ale d-luî ministru de interne care arăta că cuvintele d-luî Catargi nu sunt parlamentare, șî nici deuă bună societate și promite că guvernulă e gata a respunde d-luî Catargi oricândă va arăta fapte, fără cuvinte injuriase, incidentală rădicată de d. Catargi să închide. D. ministru de esterne zice că e datoră de a restabili faptele. D. Sturdza acrisă că politica guvernului e aventurosă, aiordosă, că guvernul are politica de a se face instrumentulă unei puteri cândă e în neînțelegere cu alte puteri; în cea vădută d. Sturdza uă asemenea politică ? Apoi d. Sturdza a spusă două fapte: că ni s’a cerută sacrificarea, naționalității, în cestiunea Evreilor și sacrificarea viitorului financiară, în cestiunea drumurilora de seră. D-sea declară că nici uă putere n’a cerută și n’a dorită sacrificarea naționalității nóstre Ce s’a cerută este înscrisă în art. 44 din tratatul de la Berlin. Unde a vădută d. Sturdza cererea de sacrificare și responsură la ea. In privința Evreilor, cererea e în tratatul de la Berlin și respunsură în legea votată de Camere. In privința drumuriloru .de seră nu anticipeza nimică ; cestiunea va veni înaintea Senatului și atunci se va vede decă conține oă sacrificare a viitorului, saue ună avantagiă pentru țară. Guvernul, adauge d. ministru, nu se va face unealta nici unei puteri în rivalitățile lor, unele cu altele. Politica nostră nu e nici de rasă, nici de sentimentă , ci e uă politică de echilibru, de interesă, e politica de conservare. Și, cu totă deferință ce avemă către tote puterile, vom urma acesta politică de conservare oricândă , și chiar în facia unei puteri mari; din cauza unei adorațiuni sau unui respectă abstractă, nu ne putem lăsa se fimă absorbiți. Respectămă deuăpotrivă pe tóte puterile și ne serimă a nu pune interesele nóstre în oposițiune cu interesele legitime ale altor puteri. Déra cestiunea conservării primeza pe tote și de la ea se inspiră guvernulă în politica sea. D. președinte declară că discusiunea e închisă de faptă, de vreme ce în contra literii regulamentului, s’a dată cuventulă d-lui Sturza și numai pentru motivarea votului, pe cândă d-sea a e spusă că întrega programă. Se pune la vota cu bile proiectulă de respinsă la discursul tronului, împreună cu amendamentele ce i s’aă făcută, și se primesce cu 32 bile albe pentru și 1 negră contra din 33 votanți. Au fostă 6 abțineri. D. L. Catargi declară că s’a abținută de la votă pentru că nu s’a respectată regulamentulă. Să procede la tragerea la sorți a comisiunii care va presinta M. S. R Domnulă acestă respunsă și se proclamă d-nu Giugea, C. Deleanu, Caramanlan, G. Cantacuzino, Em. S. Episcopală de Argeșă, Al. Orăscu,Eug. Stâtescu, Gener. Cernat,k G. Bădescu, C. Cornescu, ca membrii ai acestei comisiuni. D. L. Catargi repetă cererea de a i se trimite actele privitore la drumurile de seră. D. ministrul de interne asigură, în numele colegului său de la lucrări publice, că tote actele vor fi puse la disposițiunea d-lui’ Catargi. Ședința se rădică la 5 ore p. m. A DUNA R E A i) E F U T A T Í L O RU. a Ședința de Luni 26 Noembre. Ședința se deschide la ora 1 d. a., supt președința d-lui C. A. Rosetti, fiindă presintî 114 d-nî deputați. Sumarulă ședinței precedente se aprobă. Se citescă mai multe petițiunî și se trimită la comisiunile respective. D. P. Buescu respunde d-lui Fleva în cestiune personală, dicându că i-a pusă în gură cuvinte pe care nu le-a pronunciată. D. N. Fleva crice că, discursul d-lui Buescu fiindă publicată în extenso în Monitori , ori cine póte vede că d-sea a susținută că anuitatea nostră de 18,300,000 are se scadă pe fiecare ană în raportă cu dobânda capitalului amortisată și nu vomă mai ave a plăti 18,300,000. De aceia d-sea ’săa combătută și acrisă că, déci ară fi adevărată teoria d-lui Buescu, atunci capitalul ă s’ară amorfisa nu în 60 ci înuă miiă de ani. Se urmeza apoi o lungă discuțiune asupra cestiunii de regulamentă decá trebuie se se desbată și voteze sumar proiectul de lege sau și convențiunea articolă cu articolă. Camera plăresce a discuta numai proiectul de lege și a face cu acesta ocasiune amendamentele ce va crede necesare la convențiune. D. N. Fleva, raportorul comitetului de delegați, eilesce art. I din convențiune. D. Al. Lahovari se cuventulă spre a combate acestă articolă și a cere respingerea lui. D-sea declară mai anteiă că nu este competentă în cestiunile de cifre, de aceia se va ocupa mai multă de cestiunea de dreptă care primeza acestiunea cifreloră. Singurulă motivă care după de sea merită a fi luată în considerare este că se ia administrațiunea din mânile unei companii străine cu reședința în străinătate, însă nu vede în proiectul guvernului că adevărată rescumperare. D-sea va dovedi că avantagiele economice sunt contestabile și că avantagie financiare nu există. Face mai anteiă istoria acestei afaceri și zice că situațiunea nostră de astăzi e așa de clară prin convențiunea de la 1871 cu Bleichröder, așa de avantagiosă din puntură de vedere juridică, încâtă a părăsi acestă termă pentru a alerga după avantagie echivoce sau inferiore, ară fi a comite imprudența cea mai neertată, căci prin convențiunea de la 1871 amă intrată într’uă cetate juridică din care nimeni nu ne pute scote, era convențiunea de faclă este breșa prin care inamiculu vre să intre din nacă, și, primindă-o, noi damă cheile cetății în iocii s’o aperămă. D-sea explică acila ce indatoreza convențiunea de la 1871 pe societate și cum ea stipuleza că Statulă română nu e obligată a lua nimică asupră’și din încurcăturile, dar averile sau datoriile societății. Acum acționarii caută sensa din acesta situațiune și tóte sarcinile loră voră să le arunce pe umerii complesențî ai Statului română. Arata apoi cum ară fi deca amă lăsa lucrurile cum suntă stabilite prin convențiunile anteriore: la 191>2 vomă avè a plăti, spre a rescumpăra drumurile de seră, suma de 224 milióne, adică suma capitalului de construcțiune încă neamorlisată. Decá amă face atunci mă împrumută cu 6 la sută, amă avé se plăti mă uă dobândă anuală de 13 milione și jumătate, plus uă cotă de amortisment,și de 500 mii lei, ceia ce ară face pe ană 14 milione. Acesta ară fi suma ce amă trebui se plătimă de la 1902 încolo ca dobândă și amortismentă, eră pene alunei amă urma a plăti ca și astăzi 18.657.000. Dară după combinațiunea d-lui ministru de financie fa ce resultată eșimă ? Pentru cei d’ánteia 20 ani, adică pene la 31 Decembre 1899, câștigămă pe fiecare ană câte 10,010 franci, adică în 20 ani 200 și atâția mii lei. Mare câștigă financiară imensă resultată ! Dérü se mai dice că, pe lângă acesta, noi mai câștigămă și cele 15 milione care le punemă în repararea drumuirilor de seră și în procese. D-sea susține cnsé că acesta nu se pote numi în beneficiă, căci, déci ară remiune convențiunea d’anteiă, societatea era nu Statulă ară fi datore se plătescă procesele și tóte despăgubirile ce ară isvorî din causa construcțiunii inciuse sau din alte cause. Dacă din contra Statulă e datoră să facă reparațiunile, atunci beneficiulă se reduce la 10 milióne; dérü atunci nasce întrebarea: décá minoritatea acționariloră se va învoi cu acestă dată, pe care ni’să face majoritatea în contra statutelor și contractului primitivă. D-sea voes ce a demonstra că ceia ce se face prin convențiunea de facă, nu se pote numi uă conversiune, deorece Statulă cumpără cu ună preță mai mare ună titlu care are oă valore multă mai mică. Acesta se pote numită norațiune, căci se pune că datoriă în locul ă alteia, sau cu alte cuvinte, din garantă ce era pene astădî Statulă devine debitoră principală. Déja chiară admițendă că e bine a se face acesta se întrebă dacâ minoritatea detentorilor de acțiuni se va presinta la schimbă. D-sea crede că eî nu se voră presinta, pentru că fiindă asigurați sară că nu potă perde nimică asteptândă și voră aștepta pâne cândă Statulă va fi silită a le da mai multă, póte atâta câtă voră cere. Cine sciedéca bancherii cu cari se contracteza astăzî nu aă tóte acțiunile loră și nu daă cu să mână majoritatea, era cu alta rețină minoritatea ca s’o ventră încă și mai scumpă cândă va trebui s’o cumperămă cu orîce preță? Ei își voră fice : avemă să dobândă fiesă, ună debitură solvabilă, putemă se așteptămă. Apoi se pute nasce în ea cugetarea, decá Statulă română nu ară puté să fiă forțată legalmente a le da mai multă. Aci citeza una articolă din legea germană în care se zice că nu este permisă de a stipula pentru acționari dobândi de uă mărime olărită, și altulu în care e disă că orice acționară are uă parte proporțională la averea societății și deduce de aici că acționarii neconvertiți voră pretinde a lua parte la tote beneficiele, voră reclama de a se împărți în părți egale tote câștigurile de óre ce voră zice că ei nu aă consimțită la acea convertire a acțiuniloră loră în titluri invariabile. Trece apoi la opiniunile formulate de jurisconsulții germani consultați și voiesce a proba că deși observațiunile lor sunt juste în fondu, délii sunt făcute cu dibăcia întocmai ca respunsurile oracuriloră de la Delfi, adică cu mai multe înțelesuri. Jurisconsulții indică că majoritatea póte să impună minorității voința sa, cifică numai că contractulă obligă pe toți contractanții, presupunândă că învoiala s’a făcută cu toți acționarii, era nu numai cu majoritatea. Cândă va veni cestiunea înaintea tribunalelor din Berlin, atunci Statulă română va fi tratată ca simplu particulară, ea asociată comercială, și supusură germană care se va judeca cu noi va ave pentru densulă nu numai simpatia judecătorului, dora și dreptatea. Vorbesce apoi pe largă despre strămutarea scaunului societății la Bucuresci, și dice că prin acesta schimbare societatea n’ară înceta de-a fi germană, fiindă că a fost fundată în Germania, cu capitalur germană, cu permisiunea și protecțiunea legilor germane. Declamă presupune că mâne majoritatea acțiunilor cară trece în mânile Italianilor, puteraiii aceștia se facă din acesta societate uă societate italiană și s’o ducă la Roma? Negreșită că nu. Spre a legitima transferarea scaunului societății la Bucuresci se citeza art. 2 din statute cate dice: „reședința societății este în Berlin, înse după decisiunea adunării generale ea póte fi transferată și în altă locu*; cnse supt altü locu s’a înțelesă aciastă orașă din Germania, precum Colonia, Francfort, era nu Bucurescî. Aceste întrebări trebuia să se pună jurisconsulților germani, adică décá se póte strămuta scaunul societății la Bucurescî, și déci cu transferarea la Bucurescî societatea devine română sau remâne totă germană. Chiară din respunsurile jurisconsulților, germani resultă că tote cestiunile care se amă pusă noî, decá majoritatea societății are dreptul ă se-șî mute scaunulă la Bucuresci, decá majoritatea póte sĕ impună în unele cazuri minorității dividende mai mari sau mai mici, precum și alte cessiuni ce se mai potă ivi, remânii să se judece la Berlin. Așa déra de unde pâne acum nu aveam a face de câtă cu ună concesionară fără cată lege germană să potă fi aplicabilă în raporturile Statului nostru cu concesionarii, astădî noî luămă posițiunea unui societară germană supusă, ca toți ceilalțî societari, legiloră germane. Părerea d-sele este că mai bine e se așteptămă până la 1902 și se facemă atunci rescumperarea în virtutea art. 25 din concesiunea Strousberg. Atunci nu va mai fi vorba nici de minoritate, nici de majoritate, fiindă că toți acționarii suntă obligați să sufere acesta răscumpărare, deorece ea este prevezuta în concesiunea primitivă. Atunci drumul de seră va fi alü nostru, și vomă plăti pentru elă numai ceia ce va fi remasa neamortisata până la 1902 din capitalul de construcțiune primitivă de 248 milione. Pe de altă parte crede că n’ar fi bine ca Statu să să ia de pe acum în mânile sale administrațiunea căieloră ferate, deorece îî lipsesce personalul trebuinciosă, pe cândă peste 20 ani va pute găsi acestă personală. Nu voiesce prin acesta se dică că poporulă română e nemernică, dérü orîcine scie că noîn’amă avută âncă timpulă să ne formămă acela statu-majorű de ómeni speciali, mai cu semn în acésta maeină. Déru póte să fiă vre-ună interesă politică pentru a rescumpéra îndată drumurile de seră. In casulă acesta, dice d-sea, este pentru acesta ună mijlocă mai practică, care dă Statului română oă situațiune mai demnă și mai clară, adică sistema care s’a propusă de fostul ce guvernă. Trebuie ca societatea acționariloră să se lichideze singură, înainte de a vinde acțiunile sale Statului română. Se lichideze tóte dar averile sale : acțiunile de prioritate, obligațiunile, datoriile sale, și rescumperarea sa se facă numai pe baza remiterii către Stată a acțiunilor primitive. In asemene modă se ni se dă drumuri de seră,