Romanulu, decembrie 1879 (Anul 23)

1879-12-03

1008 ROMANULU, 4 DECEMBRE, 1879 Noi avem­ libertăți întinse, prin urmare spiritulă publică se desvoltă; avem­l uă Constituțiune democratică și deci majori­­tatea decide cine va fi represintanta. De a­­ceia, cu câtă se desvoltă mai multă spiri­­tul și publică, cu atâtă se simple mai multă violarea conșciinței alegetorilor­. Acesta e prima rană ce trebuie a fi vin­decată și nu se pote vindeca de­câtă prin descentralizare, care va lua puterea din mână prefectului, și va opri pe ministru de a deveni viziră. Mai trebuie asigurată independința magistraturii și un­ conten­­țiosa administrativă. În privința cestiunii financiare, nimeni nu pote tăgădui că starea e ingrozitare. Daca se pote perde și compromite auto­nomia unei țări, se pote perde și compro­mite mai ușoră pe calea economică, de­câtă prin arme. Cândă ne gândimă că impozi­­tele se aă îndecită în cursă de 20 ani, pe c­ându averea națională nici nu s’a îndou­­ită, că sătenii nu suntă mai avuți, pose­sorii asemenea, proprietarii asemenea, că prin urmare avuția nu a crescută, era im­­positele crescă, și cu câtă crescă imposi­­tele, crescă și împrumuturile, vedemă că amă ajunsă la limite, peste care dacá vomă trece, vomă ajunge la uă catastrofă finan­ciară, care va fi și uă catastrofă națională. Cu tote acestea, ce ni se anunță prin mesagiu? "Ni se vorbesce de linia Ploiescu- Predeal, adecă d’anfi împrumută de 65 mil.έmpreună cu datoria flotantă, de linia Mă­­rășesci-Buzeă, de linia Bucurescu-Kiustenge. Adăugați aceste milione la cele 48 ce le platimă acum în anuități și vedeți că sun­­temă în ajunură catastrofei. Le luămă der h­otărîrea de a nu mai face împrumuturi și se ne gândimă la economii. Economiile nu le putemă dobândi de­câtă prin simplificarea serviției oră publice. Spre exemplu, cu strângerea dărilor, câte chiel­­tuieli nu se facă astăzi în comparațiune cu cele ce se făceau cu sistema patriarh­ală ce aveam? Nu propune aceiașî sistemă, dérű crede că stenila trebuie se aibe un mai mare influință în afacerile comunale. Noi avemă onorea se simă clasa cla­sa dirigentă și­ represintă că interesele ță­rii întregi; ei bine, position oblige, de a­­ceia trebuie se ne gândimă că sarcinele poporului sunt­ grele și trebuie se le u­șuramă. D-sea, propune ușurare în impo­­sitele comunale și ferirea de adusă la prestațiune ; astă­ felă, poporală ară simți ore­care ușurare și ne-ară fi recunoscă­­toră. S'a resolvată cestiunea israelită printr'uă lege; dară cestiunea nu e sfirșită. Amă fe­rită țara de reulă emancipării, înse acesta rea se póte face in detaliă. Atunci amă ferită tera, pentru că amu avută uă trei­me; acum cestiunea se decide în detaliu prin majoritatea absolută, astă­felă în­câtă colegiile electorale moldovene potă fi îne­cate cu alegători străini. Alegătorii sunt ă uă parte indulgenți, vă parte nătângi. Cândă guvernulă scie să În­trebuințeze autoritatea morală, numărulă nătângilor­ scade, ora alu celoră indulgenți cresce. Cu tote acestea, Iotă remâne că a treia parte de nătângi. D. ministru de interne observă că aici vorba nătângă insemnăză idiotă. D. Gr. Sturza respunde că seie și d-luî românesce și­î pare­reă că d. ministru nu s’a convinsă încă că nătângii din Cameră nu suntă idioți, casé voră veni fapte, care îlu voră convinge. Indulgenții daă totă-d’a­una majoritatea guvernului, deci guvernulă se póte servi de majoritatea sea spre a umple colegiile de dincolo cu alegători străini. De aceia, crede că trebuie să se facă apelă guvernului pen­tru a pună capătă acestei stări de lucruri. Cu atâtă mai multă trebuie să ne deschi­deam ochii, cu câtă nu buna stare o căutam Evreii, căci o aveam și o­uă, ci drepturile politice. Face apelă la guvernă, pentru a nu se înjidovi colegiile din Mol­dova. Venindă la cestiunea ușurei, intrămă pe guvernă de ce, în enumerarea legilor­ din mesagiă, n’a pusă și vă lege în contra u­­șureî? Uzară a îngenunchiază pe posesori și dovădă că acestă reă e simțită și în alte părți este ca în Austria și în Germania se facă legi în contra ușurei. Se nu se mică că nu se póte constata ușura, căci uă lege de acestă­ felă va pune pe ușurări în­­tr’uă posițiune rea. Trebuie se oprimă de a se mai jefui cu ușura. Trebuie dorit să lege în contra ușurei, și ca corelativă uă bancă, care să împrumute pe producte cu 8, 9 chiară cu 10 la sută, căci de ară fi fostă așa, n’ară fi ajunsă posesorii în sta­rea în care se găsescă. Despre organisarea armatei, crede că proiectul­ ce va presinta guvernul­ va fi bună, va ave în vedere situațiunea oficia­­lilor­, ca cadrele să fie bune și efectivulă restrînsă. Elveția, cu ună bugetă de 6 mi­lione, pote pune în răndă 200,000 luptă­tori. Nu vede însă în discursul­ tronului nimică pentru apărarea țărei, cestiune care preocupă chiară pe statele mari. Noi sun­­temă uă țeră mică, nu ne putemă gândi la ofensivă, déri trebuie să averm­ fre­­care putere defensivă, pentru că puterile mari ce ară vrea se trecu pe la noî săQ se ’și facă din țară uă basă de operațiu­ne, se fiă silite a ține sema de noî; acesta amă pute-o face întărindă ună punctă de­fensivă. Acesta a fostă forte departe de preocupările nóstre pene acum, de aceia atrage luarea a­minte a guvernului asupra acestui punctă. Despre politica esterioră, zice că e bine se ne înțelegemă vă­dată asupra câtoră­va principie de politică esterioră. În privirea politicei esteriore, principiulă celă mai bună este se avemă deferință și recunoscință că­tre puterile mari, căci ne-am arătată bună­voință, case deferință nostră nu trebuie se mergu pene a ne compromite naționalita­tea, cum ni se cerea în cestiunea israelită, nici se ne compromitemă starea financiară, cum e cu drumurile de seră. S’a pusă înainte teoria ca noi, rasă la­tină, se ne interpune că între Slavii de la Sudă și cei de la Nordu. Acesta ideiă este absurdă, ridiculă. Ea îi aduce a­minte de lupulă care s’a pusă între douî berbeci ca se ’i judece și, cândă ’lă­nă lovită berbecii cu cornele, a câdută pe fată. Nu acesta trebuie se fiă politica nostră. Nu trebuie se ne facemă instrumentală unoră puteri în rivalitatea loră cu altele. Către Rusia mai cu semn suntemă datori recunoscință, căci ea are mai multă influință în cestiunea Orien­tului. Ea, cu tóta neutralitatea și roua-vo­­ință a altor­ puteri, a resolvată cestiunea Orientului. Trebuie se avemă recunoscință către Rusia, pentru că ne-a emancipată, a formată cele d’anteiă escad­rane românescî și alăturea cu ea ne­ amă învrednicită de a lucra și noi la emanciparea altora, pen­tru că alăturea cu ea ne­ amă rădicată pre­­stigiulă militară și ne­ amă câștigată inde­pendința cu armele în mână. Uă altă atitudine în presă și chiară la unii omeni politici a fostă ușoră, ne­ a­pă­gubită. Ori­câtă amă voi se­ni­mă considerați, trebuie ca prin noi înși­ne se ne facemă uă posițiune respectabilă. Noi facemă parte din peninsula balcanică, facemă parte chiar prin trecutul­ nostru istorică, prin sufe­rințele comune cu cele­l­alte popore din acea peninsulă, viitorul­ chiar ne legă cu acele State. Singuri n’avemă greutate, în­­tr’uă confederațiune ensă vomă câștiga oă mare greutate. De aceia, trebuie ca în ori­ce ocasiune, să căutămă a face acea confede­rațiune. Acestea suntă ideile ce ară fi voită d-sea se vede în discursul­ tronului. D. ministru de interne face reservele gu­vernului în privința modului cum s’a a­­cordată curentulă d-lui Sturdza, spre a face discuțiune generală și a espune că programă Intrégá; guvernulă n’a voită se întrerupă pe d. Sturdza, care espunea ro­­dusă meditațiunilor­ săle în timpul fl câtă a fostă retrasă,, să mărginesce numai a spune că domna Sturdza a făcută că programă íntrégá, dérü n’a spusă ni­mică noă. Guvernul­ nu discută acum a­­cea programă, ci declară numai că, întru­câtă privesce legea pentru usură, guvernul ă studieza cestiunea, și a cerută chiar prin ministerul­ de externe legile ce esistă în alte State, și va presinta ună proiectă în acesta privință. Ceia ce nu putemă primi din discursul ă d-lui Sturdza este acuzarea că amă fi cău­tată certă vreunei puteri, că ne amă fi fă­cută instrumentală unora în contra altora, că ne amă fi amestecată în rivalitățile loră. Din contră, noi suntemă respectuoși către tote puterile de nă­potrivă și dorimă ca tóte puterile se aibe către noî simțimintele ce avemă noî către ele. I). ministru de externe va completa res­­ponsură în acesta privință, căci acuzarea e gravă și cade asupra țării, nu numai a­­supra guvernului. Guvernul­ va respunde di cu­­rs la teoriele d-lui Sturdza, déja as­­tă­ di­rogă pe biuroă a aplica regulamen­­tul ă și a nu întinde indulgența ac­ordată domnului Sturdza. D. L. Catargi pretinde să i se acorde cuventură, aruncă miniștrilor­ injuria că au înșelată țara și altele, pene cândă in­tervine d. președinte, D. Ghika, arătând­ d-lui Catargi că regulamentulă e positivă, că, daca oposițiunea nu póte vorbi acum, vina e a iei, de vreme ce n’a venită se ia parte la discusiunea generală.] După câte­va cuvinte ale d-luî ministru­­ de interne care arăta că cuvintele d-luî Catargi nu sunt­ parlamentare, șî nici de­uă bună so­cietate și promite că guvernulă e gata a respunde d-luî Catargi ori­cândă va arăta fapte, fără cuvinte injuriase, incidentală ră­dicată de d. Catargi să închide. D. ministru de esterne­­ zice că e datoră de a restabili faptele. D. Sturdza a­crisă că politica guvernului e aventurosă, aiordosă, că guvernul­ are politica de a se face in­strumentulă unei puteri cândă e în neîn­țelegere cu alte puteri; în ce­a vădută d. Sturdza uă asemenea politică ? Apoi d. Sturdza a spusă două fapte: că ni s’a cerută sacrificarea, naționalității, în cestiunea Evreilor­ și sacrificarea viitoru­lui financiară, în cestiunea drumurilora de seră. D-sea declară că nici uă putere n’a ce­rută și n’a dorită sacrificarea naționalității nóstre Ce s’a cerută este înscrisă în art. 44 din tratatul­ de la Berlin. Unde a vă­­dută d. Sturdza cererea de sacrificare și responsură la ea. In privința Evreilor, ce­rerea e în tratatul­ de la Berlin și respun­sură în legea votată de Camere. In privința drumuriloru .de seră nu an­­ticipeza nimică ; cestiunea va veni înaintea Senatului și atunci se va vede decă con­ține oă sacrificare a viitorului, sau­e ună avantagiă pentru țară. Guvernul­, adauge d. ministru, nu se va face unealta nici unei puteri în rivalitățile lor, unele cu altele. Politica nostră nu e nici de rasă, nici de sentimentă , ci e uă politică de echilibru, de interesă, e politica de conservare. Și, cu totă deferință ce a­­vemă către tote puterile, vom­ urma ace­sta politică de conservare ori­cândă , și chiar în facia unei puteri mari; din cauza unei adorațiuni sau unui respectă abstractă, nu ne putem­ lăsa se fimă absorbiți. Res­­pectămă de­uă­potrivă pe tóte puterile și ne serimă a nu pune interesele nóstre în oposițiune cu interesele legitime ale altor­ puteri. Déra cestiunea conservării primeza pe tote și de la ea se inspiră guvernulă în politica sea. D. președinte declară că discusiunea e închisă de faptă, de vreme ce în contra li­terii regulamentului, s’a dată cuventulă d-lui Sturza și numai pentru motivarea vo­tului, pe cândă d-sea a e spusă că întrega programă. Se pune la vota cu bile proiectulă de respinsă la discursul­ tronului, împreună cu amendamentele ce i s’aă făcută, și se primesce cu 32 bile albe pentru și 1 ne­­gră contra din 33 votanți. Au fostă 6 ab­țineri. D. L. Catargi declară că s’a abținută de la votă pentru că nu s’a respectată regu­lamentulă. Să procede la tragerea la sorți a comi­­siunii care va presinta M. S. R Domnulă acestă respunsă și se proclamă d-nu Giu­­gea, C. Deleanu, Caramanlan, G. Cantacu­­zino, Em. S. Episcopală de Argeșă, Al. O­­răscu,­Eug. Stâtescu, Gener. Cernat,k G. Bă­­descu, C. Cornescu, ca membrii ai acestei comisiuni. D. L. Catargi repetă cererea de a i se trimite actele privitore la drumurile de seră. D. ministrul de interne asigură, în numele colegului său de la lucrări publice, că tote actele vor­ fi puse la disposițiunea d-lui’ Catargi. Ședința se rădică la 5 ore p. m. A DUNA R E A i) E F U T A T Í L O RU. a Ședința de Luni 26 Noembre. Ședința se deschide la ora 1 d. a., supt președința d-lui C. A. Rosetti, fiindă pre­­sintî 114 d-nî deputați. Sumarulă ședinței precedente se aprobă. Se citescă mai multe petițiunî și se tri­­mită la comisiunile respective. D. P. Buescu respunde d-lui Fleva în cestiune personală, dicându că­­ i-a pusă în gură cuvinte pe care nu le-a pronun­­ciată. D. N. Fleva crice că, discursul­ d-lui Bu­escu fiindă publicată în extenso în Moni­tori­­ , ori­ cine póte vede că d-sea a sus­ținută că anuitatea nostră de 18,300,000 are se scadă pe fie­care ană în raportă cu dobânda capitalului amortisată și nu vomă mai ave a plăti 18,300,000. De aceia d-sea ’să­a combătută și a­crisă că, déci ară fi adevărată teoria d-lui Buescu, atunci ca­­pitalul ă s’ară amorfisa nu în 60 ci în­uă miiă de ani. Se urmeza apoi o­ lungă discuțiune a­­supra cestiunii de regulamentă decá trebuie se se desbată și voteze sumar proiectul­ de lege sau și convențiunea articolă cu ar­­ticolă. Camera plăresce a discuta numai pro­iectul­ de lege și a face cu acesta ocasi­une amendamentele ce va crede necesare la convențiune. D. N. Fleva, raportorul­ comitetului de delegați, eilesce art. I din convențiune. D. Al. Lahovari se cuventulă spre a combate acestă articolă și a cere respin­gerea lui. D-sea declară mai anteiă că nu este competentă în cestiunile de cifre, de aceia se va ocupa mai multă de cestiunea de dreptă care primeza ac­­­estiunea cifre­­loră. Singurulă motivă care după de sea me­rită a fi luată în considerare este că se ia administrațiunea din mânile unei companii străine cu reședința în străinătate, însă nu vede în proiectul­ guvernului că adevărată rescumperare. D-sea va dovedi că avanta­­giele economice sunt­ contestabile și că a­­vantagie financiare nu există. Face mai an­teiă istoria acestei afaceri și­­ zice că situa­țiunea nostră de astă­zi­ e așa de clară prin convențiunea de la 1871 cu Bleichrö­der, așa de avantagiosă din puntură de ve­dere juridică, în­câtă a părăsi acestă te­­r­mă pentru a alerga după avantagie e­­chivoce sau inferiore, ară fi a comite im­prudența cea mai neertată, căci prin con­vențiunea de la 1871 amă intrată­ într’uă cetate juridică din care nimeni nu ne pute scote, era convențiunea de faclă este breșa prin care inamiculu vre să intre din nacă, și, primindă-o, noi damă cheile cetății în iocii s’o aperămă. D-sea explică aci­la ce indatoreza con­vențiunea de la 1871 pe societate și cum ea stipuleza că Statulă română nu e o­­bligată a lua nimică asupră’și din încur­căturile, dar averile sau datoriile societății. Acum acționarii caută se­nsa din acesta situațiune și tóte sarcinile loră voră să le arunce pe umerii complesențî ai Statului română. Arata apoi cum ară fi deca amă lăsa lucrurile cum suntă stabilite prin con­­vențiunile anteriore: la 191>2 vomă avè a plăti, spre a rescumpăra drumurile de seră, suma de 224 milióne, adică suma capita­lului de construcțiune încă neamorlisată. Decá amă face atunci m­ă împrumută cu 6 la sută, amă avé se plăti mă uă dobândă anuală de 13 milione și jumătate, plus uă cotă de amortisment,și de 500 mii lei, ceia ce ară face pe ană 14 milione. Acesta ară fi suma ce amă trebui se plătimă de la 1902 în­colo ca dobândă și amortismentă, eră pene alunei amă urma a plăti ca și astă­zi 18.657.000. Dară după combinațiunea d-lui ministru de financie fa ce resultată eșimă ? Pentru cei d’ánteia 20 ani, adică pene la 31 De­cembre 1899, câșt­igămă pe fie­care ană câte 10,010 franci, adică în 20 ani 200 și atâția mii lei. Mare câștigă financiară­­ imensă resultată ! Dérü se mai dice că, pe lângă acesta, noi mai câștigămă și cele 15 milione care le punemă în repararea drumuirilor­ de seră și în procese. D-sea susține cnsé că acesta nu se pote numi în beneficiă, căci, déci ară remiune convențiunea d’anteiă, societatea era nu Statulă ară fi datore se plătescă procesele și tóte despăgubirile ce ară isvorî din causa construcțiunii inciuse sau din alte cause. Dacă din contra Sta­tulă e datoră să facă reparațiunile, atunci beneficiulă se reduce la 10 milióne; dérü atunci nasce întrebarea: décá minoritatea acționariloră se va învoi cu acestă dată, pe care ni’să face majoritatea în contra statutelor­ și contractului primitivă. D-sea voes ce a demonstra că ceia ce se face prin convențiunea de fac­ă, nu se pote numi uă conversiune, de­ore­ce Sta­tulă cumpără cu ună preță mai mare ună titlu care are oă valore multă mai mică. Acesta se pote numi­tă norațiune, căci se pune că datoriă în locul ă alteia, sau cu alte cuvinte, din garantă ce era pene as­tădî Statulă devine debitoră principală. Déja chiară admițendă că e bine a se face acesta se întrebă dacâ minoritatea deten­­torilor­ de acțiuni se va presinta la schimbă. D-sea crede că eî nu se voră presinta, pentru că fiindă asigurați sară că nu potă perde nimică asteptândă și voră aștepta pâne cândă Statulă va fi silită a le da mai multă, póte atâta câtă voră cere. Cine scie­déca bancherii cu cari se con­­tracteza astăzî nu aă tóte acțiunile loră și nu daă cu să mână majoritatea, era cu alta rețină minoritatea ca s’o ventră încă și mai scumpă cândă va trebui s’o cumpe­­rămă cu orî­ce preță? Ei își voră­­ fice : avemă să dobândă fiesă, ună debitură sol­vabilă, putemă se așteptămă. Apoi se pute nasce în ea cugetarea, decá Statulă română nu ară puté să fiă forțată legalmente a le da mai multă. Aci citeza una articolă din legea germană în care se­­ zice că nu este permisă de a stipula pentru acționari do­­bând­i de uă mărime olărită, și altulu în care e disă că ori­ce acționară are uă parte proporțională la averea societății și deduce de aici că acționarii neconvertiți voră pretinde a lua parte la tote benefi­­ciele, voră reclama de a se împărți în părți egale tote câștigurile de óre­ ce voră­­ zice că ei nu aă consimțită la acea con­vertire a acțiuniloră loră în titluri invari­abile. Trece apoi la opiniunile formulate de jurisconsulții germani consultați și voiesce a proba că de­și observațiunile lor­ sunt­ juste în fondu, délii sunt­ făcute cu dibă­cia întocmai ca respunsurile oracuriloră de la Delfi, adică cu mai multe înțelesuri. Ju­risconsulții in­dică că majoritatea póte să impună minorității voința s­a, ci­­fică nu­mai că contractulă obligă pe toți contrac­tanții, presupunândă că învoiala s’a făcută cu toți acționarii, era nu numai cu majo­ritatea. Cândă va veni cestiunea înaintea tribunalelor­ din Berlin, atunci Statulă ro­mână va fi tratată ca simplu particulară, ea asociată comercială, și supusură ger­mană care se va judeca cu noi va ave pentru densulă nu numai simpatia judecă­torului, dora și dreptatea. Vorbesce apoi pe largă despre strămu­tarea scaunului societății la Bucuresci, și dice că prin acesta schimbare societatea n’ară înceta de-a fi germană, fiindă că a fost­ fundată în Germania, cu capitalur­ germană, cu permisiunea și protecțiunea legilor­ germane. Decl­amă presupune că mâne majoritatea acțiunilor c­ară trece în mânile Italianilor­, puteraiii aceștia se facă din acesta societate uă societate italiană și s’o ducă la Roma? Negreșită că nu. Spre a legitima transferarea scaunului societății la Bucuresci se citeza art. 2 din statute cate dice: „reședința societății este în Berlin, înse după decisiunea adunării generale ea póte fi transferată și în altă locu*; cnse supt altü locu s’a înțelesă aci­astă orașă din Germania, precum Colonia, Francfort­, era nu Bucurescî. Aceste între­bări trebuia să se pună jurisconsulților­ germani, adică décá se póte strămuta scau­­nul­ societății la Bucurescî, și déci cu tran­sferarea la Bucurescî societatea devine ro­mână sau remâne totă germană. Chiară din respunsurile jurisconsulților, germani re­­sultă că tote cestiunile care se­ amă pusă noî, decá majoritatea societății are dreptul ă se-șî mute scaunulă la Bucuresci, decá ma­joritatea póte sĕ impună în unele cazuri minorității dividende mai mari sau mai mici, precum și alte cessiuni ce se mai potă ivi, remânii să se judece la Berlin. Așa déra de unde pâne acum nu aveam­ a face de câtă cu ună concesionară fără ca­tă lege germană să potă fi aplicabilă în raportu­rile Statului nostru cu concesionarii, astădî noî luămă posițiunea unui societară ger­mană supusă, ca toți cei­l­alțî societari, legiloră germane. Părerea d-sele este că mai bine e se așteptămă până la 1902 și se facemă a­­tunci rescumperarea în virtutea art. 25 din concesiunea Strousberg. Atunci nu va mai fi vorba nici de minoritate, nici de majo­ri­tate, fiindă­ că toți acționarii suntă obli­gați să sufere acesta răscumpărare, de­ore­­ce ea este preve­zuta în concesiunea pri­mitivă. Atunci drumul­ de seră va fi alü nostru, și vomă plăti pentru elă numai ceia ce va fi remasa neamortisata până la 1902 din capitalul­ de construcțiune pri­mitivă de 248 milione. Pe de altă parte crede că n’ar­ fi bine ca Statu să să ia de pe acum în mânile sale administrațiunea căieloră ferate, de­ore­ce îî lipsesce personalul­ trebuinciosă, pe cândă peste 20 ani va pute găsi acestă perso­nală. Nu voiesce prin acesta se dică că poporulă română e nemernică, dérü orî­­cine scie că noî­n’amă avută âncă timpulă să ne formămă acela statu-majorű de ó­­meni speciali, mai cu semn în acésta ma­­eină. Déru póte să fiă vre-ună interesă poli­tică pentru a rescumpéra îndată drumurile de seră. In casulă acesta, dice d-sea, este pentru acesta ună mijlocă mai practică, care dă Statului română oă situațiune mai demnă și mai clară, adică sistema care s’a propusă de fostul ce guvernă. Trebuie ca societatea acționariloră să se lichideze singură, înainte de a vinde acți­unile sale Statului română. Se lichideze tóte dar averile sale : acțiunile de prioritate, obligațiunile, datoriile sale, și rescumpera­rea sa se facă numai pe baza remiterii către Stată a acțiunilor­ primitive. In ase­mene modă se ni se dă drumuri de seră,

Next