Romanulu, octombrie 1881 (Anul 25)
1881-10-18
928 autoritarea dată episcopatului irlandei d’a da consilii de moderațiune. Deci aceste consilii nu produc rudele dorite, trebuie să se caute adevărata causă în ânsășî situațiunea lucrurilor, care este forte dificilă și forte accentuată, și în care Sântul Scaun nu pate interveni direct decât cu năprudință extremă." tare va fi î nvinsă și că unul din membrii cei cei mai însemnați, d. Stöcker, va fi învins de candidatul liberal, d. Virchow. Acestă opiniune este confirmată de de" peșa ce ne-a transmis aseră Agenția Havas " Starea lucrurilor în Albania In Pester Lloyd, de la 26 Octombre, găsim următorele amănunte asupra stării lucrurilor în Albania: »Cu data de 12 Octombre, primim din Prizrenduă relațiune asupra stării de lucruri din Albania și care ne aduce amănunte asupra negocierilor ce Derviș-pașa a avut cu triburile resculate ale districtului Djakova și care, pe cât se scie, a condus la arangeaminte pacinice. Transacțiunile au avut loc în Djakova la 5 Octombre. In acestă cai se presintară capii triburilor de munte Suleiman Aga și Ali Ibra împreună cu alți capi. Ei erau însoțiți de 200 omeni armați. Spre a evita conflictele, trupele trebuiră în acea zi să rămână în cuartierele lor. Capii Ligei puseră condițiunile cele mai neauzite, care fură primite în cele din urmă. Ei respinseră imediat pretențiunea ca resburarea prin sânge să fiă suspendată; de asemenea ei nu primiră nici introducerea recrutării și a recensămăntului. Din parte-le, stăruiră ca garnisona din Djakova să nu trăcă peste două batalióne, ca dările să nu să mai mari ca pen’acum și că și în privința instituțiunii zapciilor (gendarinilor), a organisării și soldării lor să nu se schimbe nimic din legea esistentă. In schimb, ei se obligă să dea voluntari ca și pen’acum în cas de resbel. Derviș-pașa aderă la tote acestea și relata la Constantinopole că a reușit să potolăscă ’ntrăga Albania. Porta pare însă forte nemulțumită de aceste arangiaminte și se crede că va rechima pe Derviș-pașa din postul său.» Papa și afacerile irlandeze citim în L’Italie următorele: »Cardinalul Howard, întors acum câteva zile din Englitera, a avut îndătă lungi întrevederi cu cardinalul Iacobini, cu substitutul secretariatului de Stat, Monseniorele Pallotti, cum și cu secretarul congregațiunei afacerilor bisericesc estra-ordinare, Monseniorele Rampolla. Acesta pare a confirma scomptele convorbirilor prea seriose dintre cabinetul din Londra și St. Scaun, scomote care au circulat în privința audienței pe care Papa a acordat-o unui represintante al guvernului Eagles la Bucurescî, d. White, care se găsea, dilele trecute ’n Roma. Aceste convorbiri ar tinde să stabilescă relațiuni diplomatice, dar cabinetul din Londra ar voi pentru acesta ca Papa să intervie direct pentru a calma Irlanda. Tentativa este periculosă și seducătare, dar Leon XIII este otărît se nu sacrifice poporațiunile irlandese tuturor esigințelor Englizerii. El a făcut deja tot ce a putut în acest sens prin SCIRII ALE DILEI M. S. Regele României a adresat depeșa următore președintelui Republicei Francese: »Cu ocasiunea căsătoriei prea iubitei vostre fiice, vă rog să primiți urările cele mai sincere ce formăm Regina și Eu pentru fericirea acestei uniri. CAROL. * * * La Gazette de Roumanie anundă că d. Ion Ghika, ministru plenipotențiar al României la Londra, va sosi mâne în Capitală. * * * D. Ion Calenderu este așteptat în curând la Bucurescî. * * * Mâne, precum am anunciat, va ave loc, fără amânare, inaugurarea liniei Buzău-Focșani- Mărășescu. Aflăm că maî toți miniștrii vor însoți pe Maiestățile Lor Regele și Regina. * * * D. ministru al cultelor și instrucțiunea publice a ’nceput publicarea in Monitorul oficial a proiectelor de lege destinate a fi presintate Corpurilor legiuitore. Astăzî este publicată Proiectul de lege pentru conservarea mortumentelor naționale.* * * * Monitorul oficial de adi publică uă circulară a d-lui ministru de interne prin care prefecții sunt invitați a pune din nou seriosă îndatorire medicilor de plășî să se stabilescă în comuna de reședință a supt-prefecturei plășei în care funcționăză, conform art. 54 din regulamentul serviciului sanitar de județe. # * * Estragem din Monitorul oficial , Ministerul constatând că, după cum a denunțat diarul Democratul, primarul comunei Habuciu, județul Prahova, în exercițiul funcțiunei sale a aplicat mai multe lovituri de inele locuitorului Dinu Voicu, bănuit în furt, l’a și revocat din funcțiune și dat judecăței. * * * In privința regretelor exprimate de Gazette de Roumanie că nu se ’mbunătățesce și scala de comerț, ministerul comunică că este deja ’n adă starea lucratei adhoc, pe care a solicitat’o de la bărbați competințî. ( ROMANDLU, 18 OCTOMBRE 1881 Cu ’ncepere de Mercure, 21 Octombre, dr. M. Gaster va ține, în sala anului al 2-lea al facultății de litere din Bucuresci, un șir de prelecțiuni asupra literaturei populare române. Aceste prelecțiuni se vor face în fiecare Mercur î sera de la 7 la 8. * * * Ancă vă căsătoria la Asilul Elena Domna. Mâne, Duminică, d-sora Despina Zugrăvescu, elevă din institutul cu acel nume, să cunună cu d. Dimitrie Stoicescu (bărbier) la orele 3 p. m. în biserica Asilului. vfr ** La Gazette de Roumanie anunță că d. Eftimiu din Bucurescî a cumpărat moșia Dudescu a principelui Ipsilanti. Acestă moșie, este una din cele mai frumose din districtul Ilfov. * * * Telegraful anundă că maiorul Iorgu Costin din Bacău s’a sinucis. * * * Dorobanțul, care a fost complice în omorul proprietarului Vlădoianu s’a prins. S’a găsit asupră’i 259 napoleoni în aur și 1000 lei în două bilete ipotecare a câte 500 lei. Autorii crimei spun că mai multe hartii, între cari se presupune a fi fost și acte de valore, le au ars. * *• * Mișcarea poporațiunea orașului Bârlad a născuților și morților de la 1 Ianuarie 1881 până la 1 Octombre 1881, cari sunt 596 născuți, și 424 morți. Din cei născuți sunt 260 băeți legitimi, 41 nelegitimi, 8 găsiți, 243 fete legitime, 38 nelegitime și 8 găsite, din cari 480 ortodocși, 1 catolic, 1 protestant, 1 lipovan, 1 liberă și 112 israeliți. Iar morții 43 bărbați cununați, 156 necununați, 23 văduvi, 41 femei cununate, 135 necununate și 46 văduve. * * * Astă-soră, deschiderea Operei Italiane cu Aida de Verdi. » * * In Românul ce va eși Luni sora va apare regulată cronică musicală asupra operilor jucate în cursul septămânei precedinte. -------------------------------- Max Muller și operile române Celebrul linguist de la Oxford d. Fr. Max Müller, ne-a făcut distinsa onore de a trimite Albumului Macedo-Român un prea interesant articol intitulat Sprache und Sprachen, a cărui traducere o dăm mai la vale. Același articol a fost trimis de autor în luna trecută unei reviste literare din Berlin, anume Deutsche Rundschau, precedat însă de un alt articol introductor pe care o traducem aci, subliniând acele pasagie ce ne privesc direct pe noi. („Deutsche Rundschau* No. 11, August 1881). In aceste timpuri grele, când nu e destul ca să potă cine va citi cărți germane, englese, francese, italiane, spaniole, Portugese, grece moderne, danese, suede și olandese,—dar când bietul învățat destul de necăjit e aspru mustrat decà n’a citit sau nu pote citi că carte ce intră în domeniul sau scrisă în limba rusă, polonesă, ungară, finică, islandeză, română sau serbă, ba chiar de ar fi în Sanscrita, Bengali sau Industria—în aceste timpuri de, credul de cuviință a da uă dătă un strigăt de alarmă. Făcui acesta și o făcui într’un loc unde credeam că li va fi milă și nu voi lăsa neluat în somn glasul meu, adică într’un album (Albumul Macedo-Român), care era să apară în Bucuresci pentru un scop filantropic. In România se desvoltă o literatură nouă, plăcută, de sigur naturală și națională. De ce nu ? Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Dar de ce disertațiile unei Academii sciințifice din Bucuresti se apară în limba română ? Bețtni ca se nu le citescă nimeni altul decât membrii indigeni ai Academiei, pote chiar nici toți aceștia ? Tot acesta se pote cice și despre publicațiunile șciințifice ale Academiei ruse, ungare, finese și ale multor altor Academii și societăți savante, deși acestea din timp în timp se mai gândesc la bieții învățați nescriitori și publică cele mai interesante din articolele lor în limba franceză, germană sau englesă. In evul mediu asemene se vorbea și se scria în limbi necunoscute, dar marele parlament european al sciinței avea întotdeauna acea lingua franca latină, în care putea fi înțeles oricine vroia să fie citit de învățații timpului său. Acum nimene—afară de Papa—nu mai scrie latinesce și pentru ca să rămân în cadrul meu die că operile meritose ale lui Hasdeu, Lönrot, Atanasief, Hunfalvy îmi sunt cu totul inaccesibile, deci vreunuia din amicii mei mai poligloți nu-e e milă de mine. Daci lucrurile vor urma tot astfel, apoi vom avea în curând să descifrăm memorii wallise, rhaelice, japonese și Singhalese, și învățații vor trebui să se prăpădescă de Mezzofantalgie chronică. Să nu ni se ilică că e imposibil d’a ’nvăța uă limbă străină așa ca să ne putem exprima în ea explicit ca în limba nostră maternă. ceea ce a fost póre să mai fie. Și Englesa sau Francesa nu sunt, cr eű, mai grele decât Latina, pe care o scia orice învățat in veacurile întunericului și ale Ignoranței. »Dar de ce să predicăm în deșert, cjic omenii înțelepți când aud despre uă mișcare ce nu-și pote ajunge ținta in caitele lor. Se ’nțelege ! Nu cred să ajungem timpul când nici oă carte sciințifică să nu se tiparesca decât în una din cele patru limbi universale, precum nu cred asemenea ca ’ndilele nostre încă Germanii să schimbe literile lor ascuțite (sau chiar Tamuliî și Singhalese) alphabetele lor ofticóse) pentru literile late și cuvinte romane. Nimic nu pate fi mai raționale decât acea mult discutată și batjocorită reformă a ortografiei germane și engleze, dar cu tote astea nimic nu merge așa de încet ca —rațiunea. Ea este adevărată bruscă țestasa; dar totuși, cu tóte astea de — și asta va rămânea primul articol de credință —ea ’ntrece pe iepure. Ce s’ar fi făcut lumea fără acești predicatori în deșert, fără martiri și profeți? Ce ar fi devenit Germania fără Walther, Hutten, Arndt, Uhland ? Totuși acești omeni în viața lor erau numiți visători, ba chiar omeni periculoși. Ideile ce ie cântau și esprimau, erau numite idei premature, pe cari nici că le băga în sămă omul practic și adevăratul om de Stat. Da, așa se petrec lucrurile și așa se vor petrece ’n totd’auna. Când merele devin copte, oricine pote să le culegá , dar de unde s’ar lua cele copte déca n’ar fi mere necopte ? Așa dar, deorece glasul meu a rămas neascultat in Carpați, îndrăsnesc a suna clopotul cel mare și vă trămit aceste linii pentru Deutsche Rundschau— cu speranța că tot își vor găsi pâte un resunet undeva. Limba și limbile Ce vrea limba ? Ea vrea minte și multe le-a și isprăvit. Da, tot ce suntem și tot ce avem —cugetare, cunoscință, acțiune — dați-i orice nume, fără limbă n’ar fi nimic. Dar ce voia limba înainte de tate, când pentru prima dată isbucni în sonurî și când cuvintele sburară pe aripile cântului în lumea imensă ? Ea vroi să chiăme pe omeni străini, precum chiamă pasere pe pasere ; ea vru să 'mprăștie negura ’ntunecosă ce ascundea pe om de privirile semenelui său, vrei să readune din diversele părți pe vechii prieteni; într’un cuvent ea vru să ’mbrățoșeze de undetà milione de indivizi și cel d’ântâiu cuvânt, fu cel d’anléin salut, cel d’anléin sărut, al lumei întregi. Dar ceea ce căuta limba, limbile au nimicit-o. Limbile au împreună pe omeni, ele îi despart din contra și îi despart mai puternic decât o fac munții și mările. Paserile pădurilor tot mai înțeleg vechiul lor strigăt,omenii nu se mai înțeleg. Cum e prinsă paserea în colivie, tot așa e prins spiritul uman în propria sa limbă. El se încărcă se iese la aerul prospet și liber, dar barele de fer ale limbei ’i gonesc îndărăt, penă uită vechiul vis ai omenirei și pe omenii cari trăesc în alte colivii îi au FOIȚA ROMANULUI, 18 OCTOMSEPTEMANA TEATRALA TEATRU NAȚIONAL. — Cazacii și Polonii dramă în 5 acte și ’n versuri de d. Paul Derouled) tradusă în presă de d. M. Pascaly. După Marion reforme, Teatrul Național a dat Cazacii și Polonii. Două drame în versuri, cea d’a doua tradusă ’n presă. Una scrisă de cel mai strălucit poet al secolului nostru, cealaltă iscălită d’un nume abia cunoscut : Paul Deroulède. Interesul este pentru oricine se ocupă de cestiuni teatrale de a examina impresiunea publicului în fața acestor două piese. Marion Delorme a fost ascultată cu respect. însă publicul a rămas rece la tote plângerile lui Didier. Se simțea transportat în regiuni necunoscute. Locul, limba, simțimintele, tot părea a’î fi necunoscut. Numai avântul de mâniă, de globă, de desgust, de rușine și de iubire cu tote acestea a lui Didier în actul al V-lea isbuti a ’l mișca puțin. La Cazacii și Polonii din contra, se putea observa un atențiune continuă din partea întregului public, uă mișcare adâncă. Parcă un cuvinte electric trecea de la scenă în sală și făcea să vibreze tote sufletele. Cu tote acestea, subiectul piesei nu este tocmai din acele care trebuie să mișce un public român. Nici Cazacii, nici Polonii n’au făcut României bine ca să se entusiasmeze sau să se înduioșeze Românii de isprăvile sau de nenorocirile lor. Dar simțimintele esprimate în Cazacii și Polonii sunt din acele simțiminte generale, ’nalte și generose pe care le ’nțelege orice popor, cari și-au ■ germenii în tote inimele, care deșteptă în oricine simțiminte-surori. Drama lui Deroulède nu este mai bună decât a lui Victor Hugo, versurile nu sunt mai frumose, dar acțiunea din Cazacii și Polonii este mai potrivită inimei Românului, care și el a protestat și protestăză încă în numele naționalității sale apăsate. Audiam împrejurul meii tineri cari rîdeau și diceau că el vine teatrul naționale cu piese patriotice, cu cântece resboinice, cu soldați, cu vicleim. Ore acești tineri sciu că din vicleim au eșit teatrele naționale din tote țările, că patriotismul este primul simțiment care a ’nsuflețit pe sciitorii dramatici pentru că este cel mai puternic simțiment al poparelor tinere ? E că subiectul dramei domnului Derouléde : La curtea regelui Poloniei trăesce un Hatman vestit al Cazacilor învinși și suptjugați, împreună cu fiica sea Micla și logodnicul iei vitezul Stenko. Hatmanul și Stenko visăză amândouă la eliberarea Cazacilor; însă bătrânul se teme d’uă rescula nepregătită, care nu póte conduce decât la uă înfrângere și la uă mai adâncă asuprire; tânărul, din contra, cu avântul vârstei sale, doresce rescula imediată, lupte eroice, martea chiar, mai dulce decât vrea în sclavie. Și când, spionul Schmul, pus d’un renegatur, vine să-l vestescă că Cazacii sunt în piciure și că doresc să -l aibe în capul lor, Stenko uită tóte sfaturile Hatmanului, uită chiar pe iubita lui și plecă. Dar scriea despre rescula Cazacilor a fost până la regele Poloniei care nu vede decât un om care putea să’l potoléscu, vechiul lor șef, Hatmanul cel vestit, în a cărui înțelepciune se încrede Ca chiezășie însă a cuventulu său. Regele opresce la curte pe frumósa Micla, care va fi osândită la marte dăcă tatăl său nu se va întorce peste decese. Actul al II-lea ne înfâțișază lagărul Cazacilor resculați. In mijlocul lor bătrâna Maruca, sufletul resbunărei, figură energică, pe care n’am regăsit-o în jocul d nei Efr. Popescu. Stenko este primit cu entusiasm și jură d’a scăpa de supt jugul Polonilor, in acest moment solemn sosesce Hatmanul. Cuvintele lui pacînice rădică ’n contrari furia Cazacilor care ’i acasă. Însăși Maruca ’i spune că șederea sea la Iurie ’i a făcut să pérda bărbăția trecută. „Fără tine, ’i strigă toți, vom scăpa (era! Avem pe Stenko cu noi!* — »Chiar cu Stenko, respunde Hatmanul, veți merge la petrei* Atunci se intorce către Stenko și ’i spune că nu numai era ci și perficla o perde. Acesta destăinuire ’nspăimântă pe tânăr. Intre ora sea apăsată și logodnica sea amenințată, inima mea nu scie ce s’alăgă. P’amendouă, el le iubesce cu aceeași iubire. Pentru amândouă, el este gata să moră. Déréra, alții o vor putea scăpa, pe când nimeni nu póte apăra pe nenorocita fetă ișî aruncă spada și fuge. După un moment de mirare, de supărare, Cazacii se otărăsc a lua un cap dintre cei cari vor lupta, lăsând în preda remușcărilor lor pe cei fără de credință care șovăiesc la cesul suprem, așteptat cu atâta nerăbdare, în mijlocul atâtor suferințe. Cel mai în vârstă se prezintă și cere dreptul de a o duce la victoria su la marte, de vreme ce Stenko l-a părăsit și Hatmanul a disperat de scăparea țărei sale. Deja se pleca și întinde mâna ce se rădice sabia aruncată de Stenko, când d’uă déja bătrânul Hatman se scula. Tóte aceste scene au desceptat speranța în sufletul lui îmbărbătat patriotismul său, întărit credința sea. Vechiul Cazac s’a deșteptat în sinul lui. Nu mai vrea se scie de lagăduiala ce a dat Regelui, de fiica sea amenințată cu mortea cea mai cumplită. Pe altarul patriei el jerfesce totul, și, luând in mână sabia, ia comanda supremă a resculei. Intr’uâ primă întâlnire, Cazacii sunt înfrânți de Poloni, și printre prizonieri se află Stenko, care s’a întors, s’a luptat vitejesce și a cadut rănit da marte. Trăiesce destui însă ea se véia în viață pe Micla pe care o credea mortă și se audă ’n depărtare urările de triumf ale fraților săi care au învins armata Polonă. Rogoviani ca să nu fiă surprins, stinge tóte luminările. Dar Micla alergă la un candelabru aprins și alergă în întâlnirea Cazacilor care au pătruns in palat. Nebun de furiă, Rogoviani se răpede asupra iei, o înjunghie cu pumnalul și fuge. Hatmanul biruitor, intrând în capul alor săi, se loveste de cadavrele celor două ființe ce a iubit mai mult pe pămănt, după orasea, și care s’au însoțit în morte. Iuge incidă și plânge. Când se scală, un singur simțiment mai trăeșce în el, patriotismul, dorul de țera, voința d’a o desrobi pentru totd’auna. Astfel se sfîrșesce acesta dramă, care, de la ’nceput până la sfirșit, este străbătută de un suflare epică. In traducere, nu se mai regăsesc energicele versuri francese. Interpretațiunea a slăbit asemenea caracterul eroic al dramei. D. G. Manolescu, care a avut câteva momente de superb avânt, n’a compus rolul lui Stenko cu destulă putere. D-na Efr. Popescu n’a găsit accente destul de aspre pentru a exprima pasiunea sălbatică a Marueei, a acestei femei sublime care îmbărbătăză un popor întreg. D-nii Velescu și Notara au ținut cu consecință cel d’anteia rolul renegatului Rogoviani, și al douilea rolul jidovului spion , d-na M. Constantinescu, cu vocea-i plângetore, a jis bine unele părți ale rolului Mielei, însă a slăbit părțile celelalte. D. Mateescu a interpretat, cu multă bună-voință un rol de cazac bătrân care nu i se potrivesce. Singur d. M. Pascaly a fost, in tonal exact al piesei. Ense, cu mirare, am observat că vocea escelentelui artist este mult mai slabă decât ma înainte. Nu seim dăcă, în sera acesta, d. Pascaly era bolnav, dar părțile vibratore ale rolului său au fost cam asurejite. Afară de acesta, a meritat aplausele sale î, aplause ce le-a împărțit cu d. Manolescu care ne pare de câtva timp a da prea multă atențiune gestului și atitudinei sale, în detrimentul dicțiunei sale. La Cazacii, ca și la Marion Delorme, publicul era același. Societatea ’naltă lipsia cu totul. întreb acum pe orice judecător nepărtinitor, care este spectacolul cel mai înălțător pentru suflet, acela la care alerga poporul sau acela la care merge societatea înaltă ? Trebuie on cultură specială pentru a gusta frumusețile literare care împodobesc Marion Delorme, și cu tote acestea lojele au rămas gole. Nu trebuie decât inimă pentru anțelege piesa lui Deroulède, și am vedat stalurile, lojile de rîndul al lll-lea și galeriele pline. Déci ar veni mânecă trupă de operetă franceză care ar da repertoriul lui Offenbach, putem fi șirum că toți aceia care disprețuiesc repertoriul popular, dramele și piesele patriotice, ar umple sala. Cât pentru noi, ne pare bine când vedem cu tote simțimintele ’nalte, firesc, bune, sincere găsesc resunet în inima poporului și ciceri celor cari conduc Teatrul Național, nu părăsiți repertoriul popular, însă puneți-vă tote silințele ca piesele ce le dau să fie scrise în limba cea mai corectă, cea mai literară, cea mai românescă, Fr. Damé.