Romanulu, octombrie 1881 (Anul 25)

1881-10-18

928 autoritarea dată episcopatului irlandei d’a da consilii de moderațiune. Deci aceste consilii nu produc rudele dorite, trebuie să se caute adevărata causă în ânsă­șî situa­­țiunea lucrurilor, care este forte dificilă și forte accentuată, și în care Sântul Scaun nu pate interveni direct de­cât cu năpru­­dință extremă." tare va fi î nvinsă și că unul din membrii cei cei mai însemnați, d. Stöcker, va fi în­vins de candidatul liberal, d. Virchow. Acestă opiniune este confirmată de de" peșa ce ne-a transmis a­seră Agenția Havas " Starea lucrurilor în Albania In Pester Lloyd, de la 26 Octombre, gă­sim următorele amănunte asupra stării lu­crurilor în Albania: »Cu data de 12 Octombre, primim din Prizrend­uă relațiune asupra stării de lu­cruri din Albania și care ne aduce amă­nunte asupra negocierilor ce Derviș-pașa a avut cu triburile resculate ale districtului Djakova și care, pe cât se scie, a condus la arangeaminte pacinice. Transacțiunile au avut loc în Djakova la 5 Octombre. In a­­cestă cai se presintară capii triburilor de munte Suleiman Aga și Ali Ibra împreună cu alți capi. Ei erau însoțiți de 200 omeni armați. Spre a evita conflictele, trupele trebuiră în acea­­ zi să rămână în cuartie­­rele lor. Capii Ligei puseră condițiunile cele mai neauzite, care fură primite în cele din urmă. Ei respinseră imediat pretențiunea ca resburarea prin sânge să fiă suspendată; de asemenea ei nu primiră nici introducerea recrutării și a recensămăntului. Din parte-le, stăruiră ca garnisona din Djakova să nu trăcă peste două batalióne, ca dările să nu­­ să mai mari ca pen’acum și că și în pri­vința instituțiunii zapciilor (gendarinilor), a organisării și soldării lor să nu se schimbe nimic din legea esistentă. In schimb, ei se obligă să dea voluntari ca și pen’acum în cas de resbel. Derviș-pașa aderă la tote a­­cestea și relata la Constantinopole că a re­ușit să potolăscă ’ntrăga Albania. Porta pare însă forte nemulțumită de aceste aran­­giaminte și se crede că va rechi­ma pe Derviș-pașa din postul său.» Papa și afacerile irlandeze citim în L’Italie următorele: »Cardinalul Howard, întors acum câte­va zile din Englitera, a avut îndătă lungi în­trevederi cu cardinalul Iacobini, cu substi­tutul secretariatului de Stat, Monseniorele Pallotti, cum și cu secretarul congregațiu­­nei afacerilor bisericesc­ estra-ordinare, Mon­seniorele Rampolla. Acesta pare a confirma scomptele convorbirilor prea seriose dintre cabinetul din Londra și St. Scaun, sco­­mote care au circulat în privința audienței pe care Papa a acordat-o unui represintante al guvernului Eagles la Bucurescî, d. White, care se găsea, dilele trecute ’n Roma. A­­ceste convorbiri ar tinde să stabilescă re­­lațiuni diplomatice, dar cabinetul din Londra ar voi pentru acesta ca Papa să intervie direct pentru a calma Irlanda. Tentativa este periculosă și seducătare, dar Leon XIII este otărît se nu sacrifice poporațiunile ir­­landese tuturor esigințelor Englizerii. El a făcut deja tot ce a putut în acest sens prin SCIRI­I ALE DILEI M. S. Regele României a adresat depeșa următore președintelui Republicei Fran­­cese: »Cu ocasiunea căsătoriei prea iubitei vostre fiice, vă rog să primiți urările cele mai sincere ce formăm Regina și Eu pen­tru fericirea acestei uniri. CAROL. * * * La Gazette de Roumanie anund­ă că d. Ion Ghika, ministru plenipotențiar al Ro­mâniei la Londra, va sosi mâne în Ca­pitală. * * * D. Ion Calenderu este așteptat în curând la Bucurescî. * * * Mâne, precum am anunciat, va ave loc, fără amânare, inaugurarea liniei Buzău-Focșani- Mărășescu. Aflăm că maî toți miniștrii vor însoți pe Maiestățile Lor Regele și Regina. * * * D. ministru al cultelor­­ și instrucțiunea publice a ’nceput publicarea in Monitorul oficial a proiectelor de lege destinate a fi presintate Corpurilor legiuitore. Astă­zî este publicat­ă Proiectul de lege pentru con­servarea mortumentelor naționale.* * * * Monitorul oficial de adi publică uă cir­culară a d-lui ministru de interne prin care prefecții sunt invitați a pune din nou se­­riosă îndatorire medicilor de plășî să se sta­bilescă în comuna de reședință a supt-pre­­fecturei plășei în care funcționăză, conform art. 54 din regulamentul serviciului sanitar de județe. # * * Estragem din Monitorul oficial , Ministerul constatând că, după cum a denunțat diarul Democratul, primarul comu­nei Habuciu, județul Prahova, în exercițiul funcțiunei sale a aplicat mai multe lovituri de inele locuitorului Dinu Voicu, bănuit în furt, l’a și revocat din funcțiune și dat ju­­decăței. * * * In privința regretelor exprimate de Gazette de Roumanie că nu se ’mbunătă­­țesce și scala de comerț, ministerul comu­nică că este deja ’n adă starea lucratei ad­­hoc, pe care a solicitat’o de la bărbați competințî. ( ROMANDLU, 18 OCTOMBRE 1881 Cu ’ncepere de Mercure, 21 Octombre, d­­r. M. Gaster va ține, în sala anului al 2-lea al facultății de litere din Bucuresci, un șir de prelecțiuni asupra literaturei po­pulare române. Aceste prelecțiuni se vor face în fie­care Mercur î sera de la 7 la 8. * * * Ancă vă căsătoria la Asilul Elena Domna. Mâne, Duminică, d-sora Despina Zugră­­vescu, elevă din institutul cu acel nume, să cunună cu d. Dimitrie Stoicescu (bărbier) la orele 3 p. m. în biserica Asilului. vfr ** La Gazette de Roumanie anunță că d. Eftimiu din Bucurescî a cumpărat moșia Du­­descu a principelui Ipsilanti. Acestă moșie, este una din cele mai frumose din distric­tul Ilfov. * * * Telegraful anund­ă că maiorul Iorgu Cos­­tin din Bacău s’a sinucis. * * * Dorobanțul, care a fost complice în o­­morul proprietarului Vlădoianu s’a prins. S’a găsit asupră’i 259 napoleoni în aur și 1000 lei în două bilete ipotecare a câte 500 lei. Autorii crimei spun că mai multe h­a­rt­ii, între cari se presupune a fi fost și acte de valore, le au ars. * *• * Mișcarea poporațiunea orașului Bârlad a născuților și morților de la 1 Ianuarie 1881 până la 1 Octombre 1881, cari sunt 596 născuți, și 424 morți. Din cei născuți sunt 260 băeți legitimi, 41 nelegitimi, 8 găsiți, 243 fete legitime, 38 nelegitime și 8 găsite, din cari 480 ortodocși, 1 catolic, 1 protes­tant, 1 lipovan, 1 liberă și 112 israeliți. Iar morții 43 bărbați cununați, 1­56 necu­­nunați, 23 văduvi, 41 femei cununate, 135 necununate și 46 văduve. * * * Astă-soră, deschiderea Operei Italiane cu Aida de Verdi. » * * In Românul ce va eși Luni sora va a­­pare regulat­­ă cronică musicală asupra o­­perilor jucate în cursul septămânei pre­­cedinte. --------------------------------­ Max Muller și operile române Celebrul linguist de­­ la Oxford d. Fr. Max Müller, ne-a făcut distinsa onore de a trimite Albumului Macedo-Român un prea interesant articol intitulat Sprache und Sprachen, a­ cărui traducere o dăm mai la vale. Acela­și articol a fost trimis de autor în luna trecută unei reviste literare din Berlin, anume Deutsche Rundschau, prece­dat însă de un alt articol introductor pe care o traducem aci, subliniând acele pa­­sagie ce ne privesc direct pe noi. („Deutsche Rundschau* No. 11, August 1881). In aceste timpuri grele, când nu e des­tul ca să potă cine­ va citi cărți germane, englese, francese, italiane, spaniole, Portu­gese, grece moderne, danese, suede și o­­landese,—dar când bietul învățat destul de necăjit e aspru mustrat decà n’a citit sau nu pote citi că carte ce intră în domeniul sau scrisă în limba rusă, polonesă, ungară, finică, islandeză, română sau serbă, ba chiar de ar fi în Sanscrita, Bengali sau Indus­tria—în aceste timpuri d­e, credul de cu­viință a da uă­ dătă un strigăt de alarmă. Făcui acesta și o făcui într’un loc unde credeam că li va fi milă și nu voi lăsa neluat în somn glasul meu, adică într’un album (Albumul Macedo-Român), care era să apară în Bucuresci pentru un scop filan­tropic. In România se desvoltă o­ literatură nouă, plăcută, de sigur naturală și națio­nală. De ce nu ? Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Dar de ce disertațiile unei Academii sciințifice din Bucur­esti se apară în limba română ? Beț­tni ca se nu le citescă nimeni al­tul de­cât membrii indigeni ai A­­cademiei, pote chiar nici toți ace­știa ? Tot acesta se pote cice și despre publi­­cațiunile șciințifice ale Academiei ruse, un­gare, finese și ale multor altor Academii și societăți savante, deși acestea din timp în timp se mai gândesc la bieții învățați nescriitori și publică cele mai interesante din articolele lor în limba franceză, ger­mană sau englesă. In evul mediu asemene se vorbea și se scria în limbi necunoscute, dar marele par­lament­­ european al sciinței avea în­tot­dea­­una acea lingua franca latină, în care pu­tea fi înțeles ori­cine vroia să fie citit de învățații timpului său. Acum nim­ene—a­­fară de Papa—nu mai scrie latinesce și pentru ca să rămân în cadrul meu die că operile meritose ale lui Hasdeu, Lönrot, A­­tanasief, Hunfalvy îmi sunt cu totul inac­cesibile, deci vre­unuia din amicii mei mai poligloți nu-e e milă de mine. Daci lucrurile vor urma tot ast­fel, apoi vom avea în curând să descifrăm memorii wallise, rhaelice, japonese și Singhalese, și învățații vor trebui să se prăpădescă de Mezzofantalgie chronică. Să nu ni se ilică că e imposibil d’a ’nvăța uă limbă străină așa ca să ne putem exprima în ea explicit ca în limba nostră maternă. ceea­ ce a fost póre să mai fie. Și Englesa sau Francesa nu sunt, cr eű, mai grele de­cât Latina, pe care o scia ori­ce învățat in veacurile în­tunericului și ale Ignoranței. »Dar de ce să predicăm în deșert,­ cjic omenii înțelepți când aud despre uă miș­care ce nu-și pote ajunge ținta in caitele lor. Se ’nțelege ! Nu cred să ajungem timpul când nici oă carte sciințifică să nu se ti­­paresca de­cât în una din cele patru limbi universale, precum nu cred asemenea ca ’n­dilele nostre încă Germanii să schimbe literile lor ascuțite (sau chiar Tamuliî și Singhalese) alphabetele lor ofticóse) pentru literile late și cuvinte romane. Nimic nu pate fi mai raționale de­cât acea mult discutată și batjocorită reformă a ortografiei germane și engleze, dar cu tote astea nimic nu merge așa de încet ca —rațiunea. Ea este adevărată bruscă țes­­tasa; dar totu­și, cu tóte astea d­e — și asta va rămânea primul articol de credință —ea ’ntrece pe iepure. Ce s’ar fi făcut lumea fără acești predi­catori în deșert, fără martiri și profeți? Ce ar fi devenit Germania fără Walther, Hutten, Arndt, Uhland ? Totu­și acești o­­meni în viața lor erau numiți visători, ba chiar omeni periculoși. Ideile ce ie­ cântau și esprimau, erau numite idei premature, pe cari nici că le băga în sămă omul prac­tic și adevăratul om de Stat. Da, așa se petrec lucrurile și așa se vor petrece ’n tot­d’a­una. Când merele devin copte, ori­­cine pote să le culegá , dar de unde s’ar lua cele copte déca n’ar fi mere necopt­e ? Așa dar, de­ore­ce glasul meu a rămas neascultat in Carpați, în­­drăsnesc a suna clopotul cel mare și vă trămit aceste linii pentru Deutsche Rundsc­hau— cu speranța că tot își vor găsi pâte un resunet unde­va. Limba și limbile Ce vrea limba ? Ea vrea m­inte și multe le-a și isprăvit. Da, tot ce suntem și tot ce avem —cu­getare, cunoscință, acțiune — dați-i ori­ce nume, fără limbă n’ar fi nimic. Dar ce voia limba înainte de tate, când pentru prima dată isbucni în sonurî și când cuvintele sburară pe aripile cântului în lu­mea imensă ? Ea vroi să chiăm­e pe omeni­ străini, precum chiamă pasere pe pasere ; ea vru să 'm­prăștie negura ’ntunecosă ce ascundea pe om de privirile semenelui său, vrei să readune din diversele părți pe ve­chii prieteni; într’un cuvent ea vru să ’m­­brățoșeze de un­detà milione de indivizi și cel d’ântâiu cuvânt, fu cel d’anléin salut, cel d’anléin sărut, al lumei întregi. Dar ceea­ ce căuta limba, limbile au ni­micit-o. Limbile au împreună pe omeni, ele îi despart din contra și îi despart mai pu­ternic de­cât o fac munții și mările. Pa­serile pădurilor tot mai înțeleg vechiul lor strigăt,­omenii nu se mai înțeleg. Cum e prinsă paserea în colivie, tot așa e prins spiritul uman în propria s­a limbă. El se încărcă se iese la aerul prospet și liber, dar barele de fer ale limbei ’i gonesc în­dărăt, penă uită vechiul vis ai omenirei și pe omenii cari trăesc în alte colivii îi au­ FOIȚA ROMANULUI, 18 OCTOM­SEPTEMANA TEATRALA TEATRU NAȚIONAL. — Cazacii și Polonii dramă în 5 acte și ’n versuri de d. Paul Derouled) tradusă în presă de d. M. Pascaly. După Marion reforme, Teatrul Național a dat Cazacii și Polonii. Două drame în versuri, cea d’a doua tradusă ’n presă. Una scrisă de cel mai strălucit poet al se­colului nostru, cea­l­altă iscălită d’un­ nume abia cunoscut : Paul Deroulède. Interesul este pentru ori­cine se ocupă de cestiuni teatrale de a examina impresiunea publicului în fața acestor două piese. Ma­rion Delorme a fost ascultată cu respect. însă publicul a rămas rece la tote plânge­rile lui Didier. Se simțea transportat în re­giuni necunoscute. Locul, limba, simțimin­­tele, tot părea a’î fi necunoscut. Numai a­­vântul de mâniă, de glob­ă, de desgust, de rușine și de iubire cu tote acestea a lui Didier în actul al V-lea isbuti a ’l mișca puțin. La Cazacii și Polonii din contra, se pu­tea observa un atențiune continuă din par­tea întregului public, uă mișcare adâncă. Par­că un cuvinte electric trecea de la scenă în sală și făcea să vibreze tote su­­fletele. Cu tote acestea, subiectul piesei nu este tocmai din acele care trebuie să mișce un public român. Nici Cazacii, nici Polonii n’au făcut României bine ca să se entusiasmeze sau să se înduioșeze Românii de isprăvile sau de nenorocirile lor. Dar simțimintele esprimate în Cazacii și Polonii sunt din a­­cele simțiminte generale, ’nalte și generose pe care le ’nțelege ori­ce popor, cari și-au ■ germenii în tote inimele, care deșteptă în ori­cine simțiminte-surori. Drama lui Deroulède nu este mai bună de­cât a lui Victor Hugo, versurile nu sunt mai frumose, dar acțiunea din Ca­zacii și Polonii este mai potrivită inimei Românului, care și el a protestat și pro­­testăză încă în numele naționalității sale apăsate. Audiam împrejurul meii tineri cari rîdeau și diceau că el vine teatrul naționale cu piese patriotice, cu cântece resboinice, cu soldați, cu vicleim. Ore acești tineri sciu că din vicleim au eșit teatrele naționale din tote țările, că patriotismul este primul simțiment care a ’nsuflețit pe sciitorii dra­matici pentru că este cel mai puternic sim­țiment al poparelor tinere ? E că subiectul dramei domnului Derou­léde : La curtea regelui Poloniei trăesce un Hatman vestit al Cazacilor învinși și supt­­jugați, împreună cu fiica sea Micla și lo­godnicul iei vitezul Stenko. Hatmanul și Stenko visăză amândouă la eliberarea Ca­zacilor; însă bătrânul se teme d’uă rescula nepregătită, care nu póte conduce de­cât la uă înfrângere și la uă mai adâncă asu­prire; tânărul, din contra, cu avântul vâr­stei sale, doresce rescula imediată, lupte eroice, martea chiar, mai dulce de­cât vre­a în sclavie. Și când, spionul Schmul, pus d’un renegatur, vine să-l vestesc­ă că Ca­zacii sunt în piciure și că doresc să -l aibe în capul lor, Stenko uită tóte sfaturile Hat­manului, uită chiar pe iubita lui și plecă. Dar scriea despre rescula Cazacilor a fost până la regele Poloniei care nu vede de­cât un om care putea să’l potoléscu, vechiul lor șef, Hatmanul cel vestit, în a cărui înțelepciune se încrede Ca chiezășie însă a cuventulu său. Regele opresce la curte pe frumósa Micla, care va fi osândită la marte dăcă tatăl său nu se va întorce peste dece­­­se. Actul al II-lea ne înfâțișază lagărul Ca­zacilor resculați. In mijlocul lor bătrâna Maruca, sufletul resbunărei, figură energică, pe care n’am regăsit-o în jocul d nei Efr. Popescu. Stenko este primit cu entusiasm și jură d’a scăpa de supt jugul Polonilor, in acest moment solemn sosesce Hatma­nul. Cuvintele lui pacînice rădică ’n con­trari furia Cazacilor care ’i acasă. Însă­și Maruca ’i spune că șederea sea la Iurie ’i a făcut să pérda bărbăția trecută. „Fără tine, ’i strigă toți, vom scăpa (era! Avem pe Stenko cu noi!* — »Chiar cu Stenko, respunde Hatmanul, veți merge la petrei* Atunci se intorce către Stenko și ’i spune că nu numai­­ era ci și perficla o perde. Acesta destăinuire ’nspăimântă pe tânăr. Intre­­ ora sea apăsată și logodnica sea a­­menințată, inima mea nu scie ce s’alăgă. P’amendouă, el le iubesce cu aceea­și iu­bire. Pentru amândouă, el este gata să moră. Dér­­éra, alții o vor putea scăpa, pe când nimeni nu póte apăra pe nenorocita fetă ișî aruncă spada și fuge. După un moment de mirare, de supă­rare, Cazacii se otărăsc a lua un cap din­tre cei cari vor lupta, lăsând în preda re­­mușcărilor lor pe cei fără de credință care șovăiesc la cesul suprem, așteptat cu atâ­ta nerăbdare, în mijlocul atâtor suferințe. Cel mai în vârstă se prezintă și cere drep­tul de a o duce la victoria s­u la marte, de vreme ce Stenko l-a părăsit și Hat­manul a disperat de scăparea țărei sale. Deja se pleca și întinde mâna ce se ră­dice sabia aruncată de Stenko, când d’uă­­­ déja bătrânul Hatman se scula. Tóte aceste scene au desceptat speranța în sufletul lui îmbărbătat patriotismul său, întărit credința sea. Vechiul Cazac s’a deșteptat în sinul lui. Nu mai vrea se scie de lagăduiala ce a dat Regelui, de fiica sea amenințată cu mortea cea mai cumplită. Pe altarul pa­triei el jerfesce totul, și, luând in mână sabia, ia comanda supremă a resculei. Intr’uâ primă întâlnire, Cazacii sunt în­frânți de Poloni, și printre prizonieri se a­­flă Stenko, care s’a întors, s’a luptat vite­­jesce și a cad­ut rănit da marte. Trăiesce destui însă ea se véia în viață pe Micla pe care o credea mortă și se audă ’n depăr­tare urările de triumf ale fraților săi care au învins armata Polonă. Rogoviani ca să nu fiă surprins, stinge tóte luminările. Dar Micla alergă la un candelabru aprins și a­­lergă în întâlnirea Cazacilor care au pă­truns in palat. Nebun de furiă, Rogoviani se răpede asupra iei, o înjunghie cu pum­nalul și fuge. Hatmanul biruitor, intrând în capul alor săi, se loveste de cadavrele celor două fi­ințe ce a iubit mai mult pe pămănt, după­­ ora­sea, și care s’au însoțit în morte. Iu­ge incid­ă și plânge. Când se scală, un sin­gur simțiment mai trăeșce în el, patriotis­mul, dorul de țera, voința d’a o desrobi pentru tot­d’a­una. Ast­fel se sfîrșesce acesta dramă, care, de la ’nceput până la sfirșit, este străbătută de un suflare epică. In traducere, nu se mai regăsesc energicele versuri francese. Interpretațiunea a slăbit asemenea caracterul eroic al dramei. D. G. Manolescu, care a avut câte­va momente de superb avânt, n’a compus rolul lui Stenko cu destulă pu­tere. D-na Efr. Popescu n’a găsit accente destul de aspre pentru a exprima pasiunea sălbatică a Marueei, a acestei femei sublime care îm­bărbătăză un popor întreg. D-nii Velescu și Notara au ținut cu consecință cel d’anteia rolul renegatului Rogoviani, și al douile­a rolul jidovului spion , d-na M. Constantinescu, cu vocea-i plângetore, a­­ jis bine unele părți ale rolului Mielei, însă a slăbit părțile cele­l­alte. D. Mateescu a interpretat, cu multă bună-voință un rol de cazac bătrân care nu i se potrivesce. Singur d. M. Pascaly a fost, in tonal exact al piesei. Ense, cu mirare, am observat că vocea escelentelui artist este mult mai slabă de­cât ma î­nainte. Nu seim dăcă, în sera acesta, d. Pascaly era bolnav, dar părțile vibratore ale rolului său au fost cam asurejite. Afară de acesta, a meritat aplausele sale î, aplause ce le-a împărțit cu d. Manolescu care ne pare de cât­va timp a da prea multă atențiune ges­tului și atitudinei sale, în detrimentul dic­țiunei sale. La Cazacii, ca și la Marion Delorme, pu­blicul era același. Societatea ’naltă lipsia cu totul. întreb acum pe ori­ce judecător ne­părtinitor, care este spectacolul cel mai înălțător pentru suflet, acela la care alerga poporul sau acela la care merge societatea înaltă ? Trebuie on cultură specială pentru a gusta frumusețile literare care împodo­besc Marion Delorme, și cu tote acestea lojele au rămas gole. Nu trebuie de­cât inimă pentru a­nțe­lege piesa lui Deroulède, și am ved­at sta­lurile, lojile de rîndul al lll-lea și galeriele pline. Déci ar veni mâne­că trupă de o­­peretă franceză care ar da repertoriul lui Offenbach, putem fi șirum­ că toți aceia care disprețuiesc repertoriul popular, dramele și piesele patriotice, ar umple sala. Cât pen­tru noi, ne pare bine când vedem cu tote simțimintele ’nalte, firesc­, bune, sincere găsesc resunet în inima poporului și ciceri celor cari conduc Teatrul Național, nu pă­răsiți repertoriul popular, însă puneți-vă tote silințele ca piesele ce le dau­ să fie scrise în limba cea mai corectă, cea mai literară, cea mai românescă, Fr. Damé.

Next