Romanulu, februarie 1883 (Anul 27)
1883-02-21
20 BANI EXEMPLARUL m O DACTI UN BA SI ADMINITISTUL ATIU JISIBA 14, STRADA DOAMNEI, 14 ANUL AL XXVII-LE Yoiesce și vei putea A NUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV...........................40 bani Deto „ nn ji III .... 2 lei „ A se adresa, IN ROMANIA, la administrațiunea (li arului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. 0. LA VIENA, la d-nii Haasenstein et Vogler, Wallfisckgasse 10. LA FRANCFORT, S. — M. G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se reiasă — LUNI, MARȚI, 21, 22 FEBRUARIE 1883 Lumineazâ-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte: un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tóte țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea cj iar ului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas-Laflite et C-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovicl, 15, Fleisclimarkt. IN ITALIA, la d. dott Cav. Gustavo Croce, Via San Fran cesco da Paola (N. 0.) 15, Genova. — Articolele nepuMicate se ard — 21 FAURAR 1Q0Q 5 MĂRȚIȘOR lOOü „Ceea ce pricinuuiesce în prima linie sărăcia maselor muncitore e conffrmarea nemăsurată de băuturi spiroase! In contra acestui viții s’au luat uînesuri legislative de mai multe state, dar fără mari resultate. Chipul cel mai nemerit pare a 'l fi găsit Suedia. Orașul Gothenburg începuse cu exemplul. Se înființase în acest oraș oă societate de omeni bogați, dar cu dragoste de omenire, cari au luat în arendă tóte cârciumele ; din acestea uă parte au fost suprimate, or în celelalte au început să vândă băuturile spirtase prin funcționari de ai iei, dar după principii umanitare, numai pe bani gata și cu condițiune ca venitul se trecă în casa comunei. Sistema s-a afirmat pe deplin. Orașul Gothenburg e adi unul din cele mai înfloritare și comuna încasează pe an câte 6—700,000 mărci. „ Acest exemplu e imitat deja de 90 orașe ale Scandinaviei și de 19 ale Norvegiei. „Măsura ar fi din cele mai nemerite și la noi, și anume peste Milcov, nu numai din punt de vedere economic, dar și igienic.“ Aceste cuvinte le reproducem după Națiunea de la 10 Febmariü. Exemplul și dovada ce ele coprind sunt două putere naintea câreia oricine trebuie se se închine. Legile făcute în diferite state cu scopul d’a înfrâna beția s’au dovedit neputinciose. Lumea însă a căutat necontenit un mijloc d’a stîrpi acest vițiu ruinător și moralminte și materialminte. Suedia și Norvegia par a fi găsit, deci nu stîrpirea viitului, cel puțin înfrănarea lui în mare parte. Esperiența preclmă acesta: începută Antei într’un singur oraș, acel oraș a devenit unul din cele mai înfloritare și comuna încasătă pe an 6 — 700,000 mârcî din venitul cârciumelor. In urmă măsura a fost găsită atât de superioră, încât alte 90 orașe scandinave și 19 norvegiane au adoptat-o. Acesta sistemă nu este însă nimic alt decât Monopolul cârciumelor în favorea comunelor, cu vendarea de băuturi numai pe bani gata. Pe aceste principii se basază și proiectul înfățișat de d. C. A. Rosetti. El dispune ca cârciumele în sate să fie un monopol al comunelor; ca ele se nu se potă închiria decât la Români, ca datoriile de la cârciumă să nu potă fi urmărite; în sfîrșit, ca venitul din cârciume se se întrebuințeze pentru clădirea și întreținerea sculelor și bisericelor. Deci, între ceea ce s’a practicat și se practică în Suedia și Norvegia, cu un strălucit succes, și între ceea ce a propus Camerelor române d. C. A. Rosetti, nu e decât uă deosebire, aceea câ proiectul d-lui Rosetti dispune ca venitul ce se va încasa se se întrebuințeze, nu pentru orice cheltuială comunală, ci numai pentru șcala și biserică, adică pentru luminarea și moralisarea poporului. Acest proiect realisă pe d’uă parte binele ce s’a dobândit în Suedia și Norvegia prin aplicarea lui, ci pe de alta pune că temelia sigură și puternică propășirii viitore a poporului român. Am spus, în ma multe rînduri, câ monopolul cârciumelor în favorea comunelor rurale există, de mai multe decenii, în Austro-Ungaria și a avut de efect pe d’uă parte respăndirea instrucțiunii în sate, ci pe d’alta înavuțirea poporațiunilor. Numai mulțămită acestei sisteme, diferitele comune din Ungaria au putut întreține sculele confesionale, ale câror cheltuieli sunt în sarcina exclusivă a lor. Amintim acest fapt, pe care oricine ’l pote constata numai trecând peste munți și d’ale câruia efecte strălucite să póte convinge orice om, făcând uă comparațiune între satele române de dincolo și de dincolo de munți. Dincolo va găsi sate, care semana și s’apropiă de orașe și să poporațiune în mare majoritate sclutare de carte, pe când dincoco sunt rari cei ce sciü citi și scrie și mai rari ancă satele care s’aibe aparințele satelor din țerile civilisate. Mai este încă un fapt d’uăotărîtore însemnătate, care dovedesce cât de mari folose póte avea pentru țară adoptarea proiectului d-lui Rosetti. Țăranii, cârora uă semn de omeni s’au deprins a le tăgădui inteligința, înclinarea spre bine și spiritul de sacrificiu pentru binele public, țăranii au înțeles îndată folosele ce avea pentru dânșii propunerea d-lui Rosetti. Intr’adevĕr, opt sate de răzașî — din județul Botoșani, îndată după aparițiunea proiectului d-lui Rosetti, au cedat comunelor lor cârciumele ce aveau, cu condițiune ca veniturile lor să se întrebuințeze pentru scule , și nici uă despăgubire, pe cât seim, n’au pretins pentru acest sacrificiu. Proprietarii mari nu seim să fi făcut vreunul un asemene sacrificiu. Rugam pe d-nii represintanți ai națiunii să cugete asupra acestor fapte. Proiectul d-lui Rosetti nu este întru nimic jicnitor proprietății și dovada despre acesta ne-o da faptul tuturor cunoscut ca d-nii P. Carp, Al. Teriachiü proprietari, au și alții, toți mari propus, printr’un alt proiect, aceeași măsură și e mai presus d’orice îndoială ca, decă ea ar fi de natură a lovi proprietatea, nu nisce mari proprietari s’ar fi făcut propovăduitorii și campionii acestei idei. Ei se iau din contră ca împuținarea băuturei va spori munca, din care ei cei d’anteiü se vor folosi. In aceste condițiuni, a mai amânată reformă, care nu numai va înzestra cu scule tate comunele rurale din țară, ci și va înfrâna vițtul beției și va scăpa poporațiunea rurală din ghiarele cărciumarilor străini, cari o esploateză și o otrăvesc, ar fi a uita misiunea partitei liberale. Să nu se uite câ, mai cu semă peste Milcov, cârciuma este adăpostul străinului esploatator și câ interesul face pe proprietarul cârciumei a se constitui pavăza acelui esploatator. Le facem să înceteze acel interes, despăgubind pe proprietar de valorea localului și să trecem cârciumele în mânele comunelor. Atunci numărul lor se va împuțina; cele ce vor remâne nu se vor închiria decât la Români și locustele ce băntuiesc comunele rurale, ne mai putând avea câștiguri ușorre și fără muncă, se vor grăbi a se duce aiurea. Interesul unui singur om a făcut ca Moldova să fie năvălită de Evrei. Interesul cărorva a făcut să se nască acea spuză de orășele evreiesci, cari sunt pe do uă parte usile pentru cei ce sosesc necontenit, ci pe de alta risce noul machine pneumatice care sorb puterea și averea poporațiunilor încongiuratore, și ‘slăbind acea poporațiune, țara întregă o slăbesc. Vindecarea acestor mari rele sta în mâna represintanților națiunii. Refusa-o-vor ei ? Nu stim. Când însă vom încheia bilanțul sesiunii actuale, nu vom lipsi de a pune la activ un mare bine — dacă reforma se va face — sau la pasiv, dacă ea va fi tot lăsată în uitare. Afacerea Kilia nu e încă sfîrșită. Rusia a făcut mari concesiuni asupra obligațiunii unei înțelegeri prealabile cu comisiunea dunăreană din Galați pentru lucrările de făcut în brațul Kilia, dar înțelegerea nu e încă stabilită în privința cestiunii perceperii drepturilor de navigațiune asupra vaselor ce vor trece prin brațul Kilia. In urma celor ce preced și contrariu cu ceea ce a fost telegrafiat din Londra a da dimineță, protocolele Conferinței n’au fost încă supuse la semnătura plenipotențiarilor. Paris, 3 Marte. — Senatul a adoptat proiectul de lege pentru organisarea juridicțiunii francese în Tunisia. D. Challemel- Lacour, ministru al afacerilor străine, a zis ca tote puterile sunt favorabile la desființarea regimului capitulațiunilor în Reginnâ. Diarul le Temps anunță câ d. Barrère e numit director al afacerilor comerciale la ministerul din afară. Roma, 4 Marte. — D. Mancini a împărțit deputaților și senatorilor colecția de documente diplomatice relative la despăgubirile pentru pagubele suferite de supușii Italieni în ultimele evenimente din Egipet. SERVICIUL TELEGRAFIC AL HAVAS Paris, 3 Marte. — Soiri sienne desraint telegrama din Londra, publicată seri de Le Temps, pretinzând câ Conferința dunăreană și-a terminat lucrările. Rămâne a vota asupra proiectului Barrère modificat, dar primirea lui pare sigură. In ședința de Jouî, Conferința a prelungit puterile comisiunii europene din Galați pentru un period de 21 de ani c’vă clausa de prelungire ulteriorii din 3 în 3 ani, deca nici uă putere nu va denunța convențiunea. U parte din tinerimea universitară din Bucuresci, mișcată de unichitatea monstruosa ce iubesce România în cestiunea Dunării, își exprimă simțimintele sale patriotice în urmatorea adresă câtre totă presa română : kaa^T.ra^,3^ifc:gza&aa«Ma3aőiiaafii3aaBagi^^ CĂTRE PRESA ROMANA In aceste momente grele pentru mult cereala nostră patrie, când sudatul îngrijat al tuturor Românilor e coprins d’un legitimă neliniște în privința celor ce se vor otărî de câtre Conferința de la Londra, am lipsi unei sfinte datorii, decât prin presa romănască, în fața țerei care ne privesce, în fața Europei care va trebui se asculte glasul unui popor — nu ne-am manifesta sentimentul nostru de profundă indignare contra încercărilor Austriei d’a ne robi economicesce și politicesce prin răpirea Dunării. In numele viitorului României, noi tinerimea universitară română, protestăm sus și tare în potriva otărîrea Conferinței de a nu primi Statul român cu vot deliberativ, când e vorba d’a se trata să cestiune eminaminte romănască. Când diplomația Europei ar ratifica pretențiunile imperiului habsburgic, va severși uă crimă strigătore la cer, pentru ca s’ar compromite viitorul economic al unui întreg popor, care n’are—póte—alt păcat decât cât prea blând, prea răbdător. De 4 ani de Zile imperiul Austro-Ungar luptă prin tote mirióeele, ca se ne facă se consimțim a ne omorî înșine. Ei bine, diplomația austriacă se scie, cu Românii, bogați și săraci , bătrâni și tineri, guvern și partite , nu vor primi sarcina tristă de a se înjuga la carul cererilor nedrepte ale vecinilor noștri. Da, Dunărea e a nostră! A nostră, căci am apărat-o cu sângele nostru, a nostră, pentru câ e un hotar natural , a nostră, fiindcâ de densa e legat viitorul României! Titlul cu care ne presintam înaintea Europei diplomatice, noi, popor eminaminte de ordine în Oriinte, e dreptul istoric, și daca — fiind vasali — am păstrat acest rîu pentru noi și vecinii noștri, cari — fiă 7-3 în treacăt — p’atunci erau supt jugul turcesc, nu astăzi când, fiind independințî, dorim cu totă arderea a ne desvolta în pace, fară a atinge întru nimic interesele nimerim, vom primi propunerile șirete și primejdiese ale Austriei. Am văzut cu mare mâhnire ca acesta Austrie, care doresce a-și realisa visul său politic la Dunăre, a reușit să mistifice pe Francia, vă dată iubita nostră soră latină, care, la masa verde a diplomației, se presinta cu proiectul de nenorocită inspirație al lui Barrère. Paharul amărăciunii — proiectul Barrère — ni se apropie de gură de nișce pretinși frați, ecé culmea înjosirii!... Cu asemenea fapte, să fie sigură Francia cu iubirea — pe care România în tote ocasiunile î-a arătat-o, dar pe care, din nenorocire, de mai multe ori a plătit-o scump — iubirea nóstra. Zicem, se va transforma, deca nu cumva s’a și prefăcut, într’un răcela meritată. Francia de azi șî-a uitat trecutul. Sé i-l punem înainte, ca să se judece singură. La 28 Septembre 1390, călărimea francesă fu chiemată de câtre Domnul României Mircea cel Bătrân, în înțelegere cu Sigismund, regele Ungariei, se lupte contra lui Baiazet Țermii Dunării au fost stropiți, lângă cetatea Nicopole, cu sângele acelei viteze și nerăbdătore călărimi, aperătore a causei creștine, în care — atunci — era învăluită causa conservării nóstre naționale. De mult dar sentimentul național în privința Dunării era un noi deșteptat, și ceea ce a făcut Napoleon III la 1856, era îndeplinirea unei datorii de onore, cu care se legase câtre patrioții români emigrați după 1848. Când Franța regalistă și imperialistă s’a arătat atât de darnică, negreșit e cu neputință să credem ca Francia Republicană, mai espansivă, mai umanitară, mai drepta prin urmare, se va face instrumentul total al robiei nóstre! In cazul prin urmare când Francia ar rupe cu trecutul său, siliți vom fi de a nu-i mai recunosce dreptul de a se numi operatorea latinității. Nu milă și îndurare cerem Europei, câcî de vecuri am trăit prin noi onșine, ci dreptatea și recunoscerea suveranității nóstre naționale. Tari pe jertfele din trecut, când singuri în Oraunte am făcut se resune puternic numele Latinilor de la Dunăre , tari — mai ales — pe simpatia ce a provocat în opiniunea publică europeană causa romanesca, în aceste împregiurari durerase, când orice împrumiută alusiune la fapte regretabile — pute — ar fi de natură a provoca la uni uă resbunare vătemătore intereselor nóstre politice, când gradul cuvintelor trebue sĕ se masore într’un patriotism luminat și înțelept, datoria nostră de tineri e sĕ afirmam categoric manifestarea considerațiunei și încrederii ce purtăm tuturor puterilor Europei, cari—ne măgulim a crede — vor înlesni realizarea misiunei nóstre civilisatare în Oriinte. Nu trebue sé piarba din vedere diplomația europeană faptul ca, deci ar consfinți pretențiunile nedrepte ale Austriei, atunci se va oferi lumii spectacolul măreț, cum un întreg popor va eși pe țărmul Dunărei întru întâmpinarea învingătorului de la Londra, pentru a-’î da acest rîu într’uă vecînică stăpânire. Avem un frumos rol de îndeplinit, și daca în vecurile trecute am fost stâncă neclintită înaintea valurilor cotropitore ale barbarilor, acum mai mult decât oricând, vom căuta — fară a supăra pe nimeni — a ne continua nobila nostră chemare, câcî seim bine câ într’un viitor mai mult orî mai puțin apropiat vom fi un element etnic de echilibru între interesele totdeauna gata a se ciocni ale poparelor vecine. Causa nostră, e causa Europei, care trebuie să dorescä pentru Orivite liniște, ordine, prosperitate și pace neîntreruptă. Acesta e cugetul nostru.... N. Maimarolu (drept), Gr. S. Alexandrescu (drept), G. S. Dămbeanu (sciințe), I. Nițulescu (medicină), I. C. Panaitescu (drept), Al. M. Nicolau (drept), Ion Dimitriu (sciințe), G. Papadopolu (poduri și șosele), I. Em. Nicolau (sciințe), Al. Sofiaalmer (medicină), G. Coman (litere), I. I. Botez (drept), P. G. Bujor (sciințe), Al. Pop (litere), T. A. lonescu (sciințe), I. Nicolescu (litere), I. Marcian (litere), A. Gheorghiu (sciințe), A. Crainic (litere), Em. Dumitrescu (sciințe), P. Nediscifrabil (medicină), P. I. Stroiescu (sciințe), C. Ursu (sciințe), P. Popa (drept), M. Vlădescu (sciințe), V. P. Samarian (litere), C. Miculescu (sciințe), M. Pretorian (sciințe), C. D. Valerian (sciințe), D. I. Bain (litere), Diac. D. Georgescu (litere), I. A. Popovici (litere) , Victor Cuppa (drept), Al. Giurgiu (drept), G. N. Fratoștițeau (drept) I. Nediscifrabil (sciințe), V. Ignatu (inginerie), I. Bibiri (sciințe), P. Stănescu (drept), C. Nediscifrabil (litere), I. G. Silvia (drept), G. P. Samarian (litere), Al. I. Hodoș (drept), V. Calalbu (medicina), C. Dobrescu (drept), N. Pătrașcu (drept), G. T. Frâncu (poduri și șosele), C. E. Aldulea (drept), D. I. Stroicî (medicină), C. Simon (inginerie), C. Nicolau (poduri și șosele), Al. Savovici-Baranga (poduri și șosele), D. Cereșcanu (inginerie), I. Nediscifrabil (medicină), G. I. Valeanu (poduri și șosele), D. N. Daniilescu (poduri și șosele), Ștef. Nicolescu (inginerie), P. D. Bildirescu (poduri și șosele), A. Ionescu (inginerie), I. Jippa (poduri și șosele), V. Burki (poduri și șosele), W. Kaclinovski (inginerie), T. H. Cernea (poduri și șosele), I. Pâslă (inginerie), Vénert (poduri și șosele), Patron (medicină), I. Marioțeanu (poduri și șosele), N. G. Știrbeiu (inginerie), Gr. Georgescu (poduri și șosele), G. Maior (litere), G. M. Nicolau (inginerie), Paul Teodoru (drept), N. I. Vlădescu (medicină), C. D. Drugeanu (medicină). CONFERINȚA DUNAREANA Se anunță urmatorele din Londra, cu data de 1 Marte, către Neue freie Presse. Pe când săptămâna trecută, unii din membrii mai însemnați ai Conferinței, printre cari se afla și cornițele Karoly, asigurați ca Conferința va putea negreșit isprăvi într’uă ședință, se dovedi, în ședința de ieri, ca mai sunt încă multe greutăți de înlăturat și ca va fi trebuință de mai multe ședințe. In principii, puterile s’au unit asupra cestiunii Kilia și asupra prelungirii de optsprezece ani a mandatului comisiunii dunărene. Totuși, amănuntele cele mai însemnate ” ale cestiunii Kilia nu sunt încă resolvate și negocierile vor mai ocupa încă multe ședințe. Același chiar mai publică asupra aceleiași cestiuni și urmatorea telegramă tot din Londra, dar cu data de 2 Marte. Conferința dunărenă a prelungit pentru cincisprezece ani, ci nu pentru optsprezece cum se zicea ma î nainte, durata mandatului comisiunii dunărene. Pentru redactarea protocolelor, s’a numit un comitet care se compune din represintantele ruse baronul Mohrenheim, din represintanții Austro-Ungariei și Franciei, adică de comitele Karoly și d. Barrère, și având de secretar pe d. Crove, atașatul comercial al ambasadei engleze din Paris. Comitetul va trebui se presinte Luni Conferinței protocolele, după ceea ce se va ține pute Mercuri ședința finală.1 In privința resultatelor Conferinței există în sînul iei chiar două păreri. După cea d’ăntei, represintată de Rusia, Francia și până la un punt óre care și Englitera, resultatele sunt considerate ca forte satisfacétóre. Mai cu deosebire mulțămită este Rusia care și-a efecutat în mod practic pretențiunile asupra brațului Kilia , cât pentru restricțiune, ca comisiunea europena se-și reserve supraveghiarea asupra casei de FOITA ROMANULUI, 22 FEBR-REGINA de Charles Lomon PARTEA A DOUA VI (urmare) . Ea tăcu, găndindu-se la Armand, dr tot acel trecut mort și a cârui cenușe se părea ca întâmplarea își face uă plăcere de a o aventura. Prin ce coincidență ciudată, de abia sosită în acest oraș in care era născut Armand, în care el dormea acum somnul vecinic, vedea ea apărând în acest june necunoscut imaginea isbitore a aceluia care o iubise? — Astfel dér, stéua mea cea bună îmi procură și mai mulți sorți de a fi ascultat ? Era chiar vocea lui Armand!.. — Astfel dar, c-tea vii ca să mi ceri un serviciu ? . — Și atât de mare, domna, încât viitorul meu, fericirea vieței mele pot depinde de el. — Oh! ași fi prea fericită de a-ți putea face acest serviciu. Se vedem ? Ea vorbia încetișor, aruncând asupra adâncei sale emoțiuni ca un vel de veselie. In întrul seu, ea se sforța se-și readune ideile, să se linistesca, dar nu reușia. André, sedus, era îngrijat. — Te rog, domma, nu merge așa departe cu făgăduelile. In curând me vei respinge pate, și decepțiunea va fi atunci și mai crudă. El amăna, acum, pe cât putea mai mult, otărîrea definitivă. Decepțiunea ar fi fost crudă, în adevĕr. Ar fi fost ruina acelui strălucit edificiu pe care speranța îl ridică la douăzeci de ani, pe care mai întotdeauna îl nimicesce uă suflare, și care își petrece viața încercându se să adune rămășițele: palat strălucitor, ale cârui temelii se numesc glorie, avere, amor, geniu, având drept încoronare fericirea. — Un cuvânt numai. Ce verstă ai ? ■— Douezeci și două de ani. — Ah!... Zoe Regina. Versta pe care ar fi avut-o și el, murmură ea. Oh! fericită femeia, aceea pe care o numesce mama mea! Și ce a făcut ea spre a merita acesta fericire ? — Fi voiü are atât de norocit încât chiar versta mea să fiă un titlu la bunăvoința d-tele ? — Póte. — Lucrul începe prea bine. Fiă!... Ai pe pianul d-teleuă partițiune, domnă..." — Cum, d-tea ești...? André pleca capul. Ironia a sortei! Era în lume uă ființă câreia natura dăduse tot ce ar fi trebuit se aparțină fiului seu : talia, chipul și vocea lui Armand, privirea-i reală, fruntea î plină de cugetări, și, bucuria supremă pentru mamă, talentul, geniul póre al acestei arte, care era viața lui, unde ea putea să-l sprijinesca și să-l conducă; un ființă care era realizarea chiar a visului său matern; și el nu venia acolo, copil al unei alteia, decât ca să-i reamintesca ca fiul iei fusese culcat de mititel în pământ, în pământul cel ren care își ia prada și n’o mai da nici uă dată înapoi! Oh! cât de cumplit o făcea se sufere, fară a iei; și cât F ar fi arât deca inima mea, în ciuda iei, nu s’ar fi repezit spre densu. — Ș’aî vrea se-ți presințî opera? — D-tele, domnă, numai d téle. Oricât de ciudată ar fi acesta ideiă, orî cât de deșartă ar trebui se-țî pară, am scris acesta partițiune pentru d-tea, și rolul principal va fi creat ori de d-tea ori de nimeni. — Ciudată ideiă, în adevăr ! și cum ți a venit ? — Ascultându-te, — Unde? — La Milano, acum căteva luni. — Vom vorbi d’asta, Zise Regina zîmbind. Am găsit pagine frumase în partițiunea d-téle. — Ah! dómna... — Aî mult talent, d-le Sirven, și cred ca vei reuși. Mama d-téle... — Ea se opri un moment asupra acestui cuvânt, ca șicând î-ar fi venit greu să-l rostesca—mama d-tele trebuie să fie forte fericită. — Vai! demnă. Zise tânărul, n’am cunoscut-o nici vă dată. N păru râu ca se simte fericită. Ce-i păsa cu tóte acestea! — Dar tatăl d-tele? — Nu mai am tată, domnă. Sunt, de ce n’așî spune-o? un copil crescut de milă, și, după ceea ce mi s’a povestit, din pricina unei vechi prietenii care, cu totă deosebirea de verstă, de stare și de avere, unia altă dată pe tatăl meu cu protectorul meu, marchisul Silviani. — Marchisul!... * Regina se scula turburată pene în adâncul sufletului. Era are cu putință? Acestă îndoială, acestă lumină care străbătuse gândul lor ca un fulger, era are adevăr sau nebunie ? Era are cu putință ca se fi fost înșelată, ca se fi plâns șesesprezece ani pe fiul său viu, furat? — Domnă, în numele cerului!... acesta mișcare... suferi? Vrei se cbtem? Se plec? Ii făcu semn se rămână, și, liniștindu-se prin uă sforțare de voință. — Nu, nu, ZFe ea, sunt bine. Nu poți se scii cât de mult mă intereseza ceia ce ’mî spui. Ar fi uă indiscrețiune d’a te ruga se ’mi povestesci tot ce scii din istoria d-tele ? — Nu e lungă, dómna, și nu prea pute să intereseze pe un altul decât pe mine. Dar, și în acesta, sunt gata să mă supun voinței d-tele. VIT Din nenorocire, primele lui amintiri, acelea de care nu putea bănui ca se intereseza atât de mult acea care o asculta, se perdeau, conduse, în depărtarea Zilelor uitate, fiă ca vr’uă bóla din copilărie să le fi șters, precum se întâmplă adesea, fiă, lucru probabil, ca cei cari îngrijiseră de densul să le fi ’ncurcat cu voie, povestindu i după modul lor începutul vieței sale. Din contra, totul devenia limpede din Ziua instalării lui la castelul Silviani, în Sicilia. Putea se ftă atunci de cinci sau șase ani. El se vedea alergând prin stânci, pe marginea marii, jucându-se la umbra uriașilor castani, voios și pârlit, luându-se la întrecere cu micii ciobani sau jucându-se cu fetița marchisului, Silvia, care era mai mică decât densul cu patru ani. Marchizul îl crescuse cu îngrijire. I destina carierei diplomatice, pe care protecțiunea lui î o deschidea în mod strălucit. Din nenorocire, adolescentul, cu inteligența lui deșteptă, memoria sea sigură și arderea sa la muncă, aducea bine-făcetorului seu germenul unei pasiuni care, desvoltându-se, trebuia se facă să nu isbutesca planul făcut: pasiunea musicei. După ce sfîrși primele sale studii, el lua în secret lecții de armonie cu Muntados, organist la biserica Santa Maria, un bătrân supărăcios și ciudat care a primi forte réü, dar în curând avu slăbiciune de densul, câci recunoscuse în el rare aplicâri pentru musică și că mare energia. Adesea, pe atunci, s’ar fi putut vedea, în Zilele de sărbătore, un tânăr italian pe care Montador, mai gelos de instrumentul lui decât de uă amantă, nu-l deschidea decât lui. In zilele acestea, amatorii de muncă admirau talentul inspirat al organistului lor. Mai tărziu, Silvia Silviani lua obiceiul de a venise îngenuchie în bătrâna biserică, deși locuința moșului iei era mai aprope de catedrală. Un ce neexplicabil o atrăgea. I se părea ca acolo, acea mare voce a orgei avea numai pentru densa accente, care făceau să trecă prin ea când estasuri fură sfârșit când freamăte de pasiune. Pasiune necunoscută, estas fară nume, în acest suflet de șasesprezece ani, curat ca și zăpada. Ea n’ar fi putut se spună ce simția, dar mintea-i fugea departe, spre acele locuri pe care le iubia mai mult, spre scumpa sea Sicilia și vei Zile iei păduri. Aceea ce auZia, era murmurul valurilor pe țărm, freamătul vântului prin castani. Apoi, de uă dată, vedea ca se află în negra biserică, își imputa distracțiunea, și băga de somn cu lacrimi îi curgeau din ochi fară se scie pentru ce. Ceea ce o surprindea, era câ organistul amesteca în improvisațiunea lui câtevă arie favorită iei. Urmarea în numărul viitor,