Romanulu, februarie 1883 (Anul 27)

1883-02-21

20 BANI EXEMPLARUL m O DACTI UN BA SI ADMINITISTUL ATIU JISIBA 14, STRADA DOAMNEI, 14 ANUL AL XXVII-LE Yoiesce și vei putea A N­UN­C­I­UR­I. Linia de 30 litere petit, pagina IV...........................40 bani Deto „ n­n ji III .... 2 lei „ A se adresa, IN ROMANIA, la administrațiunea (li arului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. 0. LA VIENA, la d-nii Haasenstein et Vogler, Wallfisckgasse 10. LA FRANCFORT, S. — M. G. L. Daube et C-nie, pentru Ger­mania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se reiasă — LUNI, MARȚI, 21, 22 FEBRUARIE 1883 Lumineazâ-te și vei fi. ABONAMENTE: In­ Capitală și districte: un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tóte țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea cj iar ului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas-Laflite et C-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovicl, 15, Fleisclimarkt. IN ITALIA, la d. dott Cav. Gustavo Croce, Via San Fran cesco da Paola (N. 0.) 15, Genova. — Articolele nepuMicate se ard — 21 FAURAR 1Q0Q 5 MĂRȚIȘOR lOOü „Ceea ce pricinuuiesce în prima li­nie sărăcia maselor muncitore e con­­ffrmarea nemăsurată de băuturi spir­­­oase! In contra acestui viții­ s’au luat uînesuri legislative de mai multe state, dar fără mari resultate. Chipul cel mai nemerit pare a 'l fi găsit Suedia. Orașul Gothenburg începuse cu exemplul. Se înființase în acest oraș oă societate de omeni bogați, dar cu dragoste de omenire, cari au luat în arendă tóte cârciu­mele ; din acestea uă parte au fost suprimate, or în cele­l­alte au înce­put să vândă băuturile spirtase prin funcționari de ai iei, dar după prin­cipii umanitare, numai pe bani gata și cu condițiune ca venitul se trecă în casa comunei. Sistema s-a afirmat pe deplin. Orașul Gothenburg e adi unul din cele mai înfloritare și comuna încasează pe an câte 6—700,000 mărci. „ Acest exemplu e imitat deja de 90 orașe a­le Scandinaviei și de 19 ale Norvegiei. „Măsura ar fi din cele mai ne­­merite și la noi, și anume peste Milcov, nu numai din punt de ve­dere economic, dar și igienic.“ Aceste cuvinte le reproducem după Națiunea de la 10 Febmariü. Exemplul și dovada ce ele coprind sunt do­uă putere naintea câreia ori­cine trebuie se se închine. Legile făcute în diferite state cu scopul d’a înfrâna beția s’au dovedit neputinciose. Lumea însă a căutat necontenit un mijloc d’a stîrpi acest vițiu rui­nător și moralminte și materialminte. Suedia și Norvegia par a fi găsit, deci nu stîrpirea viitului, cel puțin înfrănarea lui în mare parte. Esperiența preclmă acesta: începută Antei într’un singur o­­raș, acel oraș a devenit unul din cele mai înfloritare și comuna înca­­sătă pe an 6 — 700,000 mârcî din ve­nitul cârciumelor. In urmă măsura a fost găsită a­­tât de superioră, în­cât alte 90 orașe scandinave și 19 norvegiane au a­­doptat-o. Acesta sistemă nu este însă nimic alt de­cât Monopolul cârciumelor în favorea comunelor, cu vendarea de băuturi numai pe bani gata. Pe aceste principii se basază și proiectul înfățișat de d. C. A. Ro­­setti. El dispune ca cârciumele în sate să fie un monopol al comunelor; ca ele se nu se potă închiria de­cât la Români, ca datoriile de la cârciumă să nu potă fi urmărite; în sfîrșit, ca venitul din cârciume se se întrebuințeze pentru clădirea și întreținerea sculelor și bisericelor. Deci, între ceea ce s’a practicat și se practică în Suedia și Norvegia, cu un strălucit succes, și între ceea ce a propus Camerelor române d. C. A. Rosetti, nu e de­cât uă deo­sebire, aceea câ proiectul d-lui Ro­setti dispune ca venitul ce se va în­casa se se întrebuințeze, nu pentru ori­ce cheltuială comunală, ci numai pentru șcala și biserică, adică pen­tru luminarea și moralisarea popo­rului. Acest proiect realisă pe d’uă parte binele ce s’a dobândit în Suedia și Norvegia prin aplicarea lui, ci pe de alta pune că temelia sigură și puternică propășirii viitore a popo­rului român. Am spus, în ma multe rînduri, câ monopolul cârciumelor în favorea comunelor rurale există, de mai multe decenii, în Austro-Ungaria și a avut de efect pe d’uă parte respăndirea instrucțiunii în sate, ci pe d’alta îna­vuțirea poporațiunilor. Numai mulțămită acestei sisteme, diferitele comune din Ungaria au pu­tut întreține sculele confesionale, ale câror cheltuieli sunt în sarcina exclu­­sivă a lor. Amintim acest fapt, pe care ori­cine ’l pote constata numai trecând peste munți și d’ale câruia efecte strălucite să póte convinge ori­ce om, făcând uă comparațiune între satele române de dincolo și de din­colo de munți. Dincolo va găsi sate, care semana și s’apropiă de orașe și să popora­­țiune în mare majoritate sclutare de carte, pe când dincoco sunt rari cei ce sciü citi și scrie și mai rari ancă satele care s’aibe aparințele satelor din țerile civilisate. Mai este încă un fapt d’uă­otărî­­tore însemnătate, care dovedesce cât de mari folose póte avea pentru țară adoptarea proiectului d-lui Ro­setti. Țăranii, cârora uă semn de omeni s’au deprins a le tăgădui inteligința, înclinarea spre bine și spiritul de sa­crificiu pentru binele public, țăranii au înțeles îndată folosele ce avea pentru dânșii propunerea d-lui Ro­setti. Intr’adevĕr, opt sate de răzașî — din județul Botoșani, îndată după a­­parițiunea proiectului d-lui Rosetti, au cedat comunelor lor cârciumele ce aveau, cu condițiune ca veniturile lor să se întrebuințeze pentru scule , și nici uă despăgubire, pe cât seim, n’au pretins pentru acest sacrificiu. Proprietarii mari nu seim să fi făcut vre­unul un asemene sacrificiu. Rugam pe d-nii represintanți ai națiunii să cugete asupra acestor fapte. Proiectul d-lui Rosetti nu este în­tru nimic jicnitor proprietății și do­­vada despre acesta ne-o da faptul tuturor cunoscut ca d-nii P. Carp, Al. Teriachiü proprietari, au și alții, toți mari propus, printr’un alt proiect, aceeași măsură și e mai pre­sus d’ori­ce îndoială ca, decă ea ar fi de natură a lovi pro­prietatea, nu nisce mari proprietari s’ar fi făcut propovăduitorii și cam­pionii acestei idei. Ei se iau din con­tră ca împuținarea băuturei va spori munca, din care ei cei d’anteiü se vor folosi. In aceste condițiuni, a mai amâna­tă reformă, care nu numai va în­zestra cu scule tate comunele rurale din țară, ci și va înfrâna vițtul be­ției și va scăpa poporațiunea rurală din gh­iarele cărciumarilor străini, cari o esploateză și o otrăvesc, ar fi a uita misiunea partitei liberale. Să nu se uite câ, mai cu semă peste Milcov, cârciuma este adăpos­tul străinului esploatator și câ inte­resul face pe proprietarul cârciumei a se constitui pavăza acelui esploa­tator. Le facem să înceteze acel interes, despăgubind pe proprietar de valo­­rea localului și să trecem cârciumele în mânele comunelor. Atunci numărul lor se va împu­țina; cele ce vor remâne nu se vor închiria de­cât la Români și locus­­tele ce băntuiesc comunele rurale, ne mai putând avea câștiguri ușorre­ și fără muncă, se vor grăbi a se duce aiurea. Interesul unui singur om a făcut ca Moldova să fie năvălită de Evrei. Interesul căror­va a făcut să se nască acea spuză de orășele evreiesci, cari sunt pe do uă parte usile pentru cei ce sosesc necontenit, ci pe de alta risce noul machine pneumatice care sorb puterea și averea popora­țiunilor încongiuratore, și ‘slăbind acea poporațiune, țara întregă o slă­besc. Vindecarea acestor mari rele sta în mâna represintanților națiunii. Refusa-o-vor ei ? Nu stim. Când însă vom încheia bilanțul sesiunii actuale, nu vom lipsi de a pune la activ un mare bine — dacă reforma se va face — sau la pasiv, dacă ea va fi tot lăsată în uitare. Afacerea Kilia nu e încă sfîrșită. Rusia a făcut mari concesiuni asupra obligațiunii unei înțelegeri prealabile cu comisiunea dunăreană din Galați pentru lucrările de făcut în brațul Kilia, dar înțelegerea nu e încă stabilită în privința cestiunii perce­perii drepturilor de navigațiune asupra va­selor ce vor trece prin brațul Kilia. In urma celor ce preced și contrariu cu ceea ce a fost telegrafiat din Londra a da dim­ineță, protocolele Conferinței n’au fost încă supuse la semnătura plenipotențiarilor. Paris, 3 Marte. — Senatul a adoptat proiectul de lege pentru organisarea juri­­dicțiunii francese în Tunisia. D. Challemel- Lacour, ministru al afacerilor străine, a zis ca tote puterile sunt favorabile la des­ființarea regimului capitulațiunilor în Reginnâ. Diarul le Temps anunță câ d. Barrère e numit director al afacerilor comerciale la ministerul din afară. Roma, 4 Marte. — D. Mancini a împăr­țit deputaților și senatorilor colecția de do­cumente diplomatice relative la despăgu­birile pentru pagubele suferite de supușii Italieni în ultimele evenimente din Egipet. SERVICIUL TELEGRAFIC AL HAVAS Paris, 3 Marte. — Soiri sienne desraint telegrama din Londra, publicată seri de Le Temps, pretinzând câ Conferința dună­reană și-a terminat lucrările. Rămâne a vota asupra proiectului Barrère modificat, dar primirea lui pare sigură. In ședința de Jouî, Conferința a prelungit puterile comisiunii europene din Galați pentru un period de 21 de ani c’vă clausa de prelungire ulte­riorii din 3 în 3 ani, deca nici uă putere nu va denunța convențiunea. U­ parte din tinerimea universi­tară din Bucuresci, mișcată de uni­­chitatea monstruosa ce iubesce Ro­mânia în cestiunea Dunării, își ex­­primă simțimintele sale patriotice în urmatorea adresă câtre totă presa română : kaa^T.ra^,3^ifc:gza&aa«Ma3aőiiaafii3aaBagi^^ CĂTRE PRESA ROMANA In aceste momente grele pentru mult cereala nostră patrie, când sudatul îngrijat al tuturor Românilor e coprins d’un legi­timă neliniște în privința celor ce se vor otărî de câtre Conferința de la Londra, am lipsi unei sfinte datorii, decâ­t prin presa romănască, în fața țerei care ne privesce, în fața Europei care va trebui se asculte glasul unui popor — nu ne-am­ manifesta sentimentul nostru de profundă indignare contra încercărilor Austriei d’a ne robi e­­conomicesce și politicesce prin răpirea Du­nării. In numele viitorului României, noi tinerimea universitară română, protestăm sus și tare în potriva otărîrea Conferinței de a nu primi Statul român cu vot delibe­rativ, când e vorba d’a se trata să ces­­tiune eminaminte romănască. Când diplo­mația Europei ar ratifica pretențiunile im­periului habsburgic, va se­verși uă crimă strigătore la cer, pentru ca s’ar compro­mite viitorul economic al unui întreg po­por, care n’are—póte—alt păcat de­cât câ­t prea blând, prea răbdător. De 4 ani de Zile imperiul Austro-Ungar luptă prin tote mirióeele, ca se ne facă se consimțim a ne omorî înșine. Ei bine, diplomația austriacă se scie, cu Românii, bogați și săraci , bă­trâni și tineri, guvern și partite , nu vor primi sarcina tristă de a se înjuga la carul cererilor nedrepte ale vecinilor noștri. Da, Dunărea e a nostră! A nostră, căci am a­­părat-o cu sângele nostru, a nostră, pen­tru câ e un hotar natural , a nostră, fiind­câ de densa e legat viitorul României! Titlul cu care ne presintam înaintea Eu­ropei diplomatice, noi, popor eminaminte de ordine în Oriinte, e dreptul istoric, și daca — fiind vasali — am păstrat acest rîu­ pentru noi și vecinii noștri, cari — fiă 7-3 în treacăt — p’atunci erau supt jugul tur­cesc, nu astă­zi când, fiind independințî, dorim cu totă ard­er­ea a ne des­volta în pace, fară a atinge întru nimic interesele nimerim, vom primi propunerile șirete și primej­diese ale Austriei. Am vă­zut cu mare­ mâhnire ca acesta Austrie, care doresce a-și realisa visul său politic la Dunăre, a reușit să mistifice pe Francia, vă dată iubita nostră soră latină, care, la masa verde a diplomației, se pre­­sinta cu proiectul de nenorocită inspirație al lui Barrère. Paharul amărăciunii — pro­iectul Barrère — ni se apropie de gură de nișce pretinși frați, ecé culmea înjosirii!... Cu asemenea fapte, să fie sigură Francia cu iubirea — pe care România în tote oca­­siunile î-a arătat-o, dar pe care, din neno­rocire, de mai multe ori a plătit-o scump — iubirea nóstra. Zicem, se va transforma, deca nu cum­va s’a și prefăcut, într’un ră­­cela meritată. Francia de azi șî-a uitat trecutul. Sé i-l punem înainte, ca să se ju­dece singură. La 28 Septembre 1390, că­­lărim­ea francesă fu chiemată de câtre Domnul României Mircea cel Bătrân, în înțelegere cu Sigismund, regele Ungariei, se lupte contra lui Baiazet Țermii Du­nării au fost stropiți, lângă cetatea Nico­­pole, cu sângele acelei viteze și nerăbdă­­tore călărimi, aperătore a causei creștine, în care — atunci — era învăluită causa conservării nóstre naționale. De mult dar sentimentul național în privința Dunării era un noi deșteptat, și ceea ce a făcut Napo­leon III la 1856, era îndeplinirea unei datorii de onore, cu care se legase câtre patrioții români emigrați după 1848. Când Franța regalistă și imperialistă s’a arătat atât de darnică, negreșit e cu neputință să credem ca Francia Republicană, mai espansivă, mai umanitară, mai drepta prin urmare, se va face instrumentul total al robiei nóstre! In cazul prin urmare când Francia ar rupe cu trecutul său, siliți vom fi de a nu-i mai recunosce dreptul de a se numi operator­ea latinității. Nu milă și îndurare cerem Europei, câcî de vecuri am trăit prin noi onșine, ci dreptatea și recunoscerea suveranității nóstre naționale. Tari pe jertfele din trecut, când singuri în Oraunte am făcut se resune puternic nu­mele Latinilor de la Dunăre , tari — mai ales — pe simpatia ce a provocat în opi­­niunea publică europeană causa romanesca, în aceste împregiurari durerase, când ori­ce împrumiută alusiune la fapte regretabile — pute — ar fi de natură a provoca la un­i uă resbunare vătemătore interese­lor nóstre politice, când gradul cuvin­telor trebue sĕ se masore într’un patrio­tism luminat și înțelept, datoria nostră de tineri e sĕ afirmam categoric manifestarea considerațiunei și încrederii ce purtăm tu­turor puterilor Europei, cari—ne măgulim a crede — vor înlesni realizarea misiunei nóstre civilisatare în Oriinte. Nu trebue sé piarba din vedere diplo­mația europeană faptul ca, deci ar cons­finți pretențiunile nedrepte ale Austriei, a­­tunci se va oferi lumii spectacolul măreț, cum un întreg popor va eși pe țărmul Dunărei întru întâmpinarea învingătorului de la Londra, pentru a-’î da acest rîu în­tr’uă vecînică stăpânire. Avem un frumos rol de îndeplinit, și daca în vecurile trecute am fost stâncă ne­clintită înaintea valurilor cotropitore ale barbarilor, acum mai mult de­cât ori­când, vom căuta — fară a supăra pe nimeni — a ne continua nobila nostră ch­­emare, câcî seim bine câ într’un viitor mai mult orî mai puțin apropiat vom fi un element etnic de echilibru între interesele tot­dea­una gata a se ciocni ale poparelor vecine. Causa nostră, e causa Europei, care tre­buie să dorescä pentru Orivite liniște, or­dine, prosperitate și pace neîntreruptă. Acesta e cugetul nostru.... N. Maimarolu (drept), Gr. S. Alexandres­­cu (drept), G. S. Dămbeanu (sciințe), I. Ni­­țulescu (medicină), I. C. Panaitescu (drept), Al. M. Nicolau (drept), Ion Dim­itriu (sciin­țe), G. Papadopolu (poduri și șosele), I­. Em. Nicolau (sciințe), Al. Sofiaalmer (medicină), G. Coman (litere), I. I. Botez (drept), P. G. Bujor (sciințe), Al. Pop (litere), T. A. lo­nescu (sciințe), I. Nicolescu­ (litere), I­. Mar­­cian (litere), A. Gheorgh­iu (sciințe), A. Crai­nic (litere), Em. Dumitrescu (sciințe), P. Ne­­discifrabil (medicină), P. I. Stroiescu (sci­ințe), C. Ursu (sciințe), P. Popa (drept), M. Vlădescu (sciințe), V. P. Samarian (litere), C. Miculescu (sciințe), M. Pre­torian (sciințe), C. D. Valerian (sciințe), D. I­. Bain (litere), Diac. D. Georgescu (litere), I. A. Popovici (litere) , Victor Cuppa (drept), Al. Giurgiu (drept), G. N. Fratoștițeau (drept) I. Nediscifrabil (sciin­țe), V. Ignatu (inginerie), I.­ Bibiri (sciin­țe), P. Stănescu (drept), C. Nediscifrabil (litere), I. G. Silvia (drept), G. P.­ Sama­­rian (litere), Al. I. Hodoș (drept), V. Ca­­lalbu (medicina), C. Dobrescu (drept), N. Pătrașcu (drept), G. T. Frâncu (poduri și șosele), C. E. Aldulea (drept), D. I. Stro­­icî (medicină), C. Simon (inginerie), C. Ni­colau (poduri și șosele), Al. Savovici-Ba­­ranga (poduri și șosele), D. Cereșcanu (in­ginerie), I. Nediscifrabil (medicină), G. I. Valeanu (poduri și șosele), D. N. Danii­­lescu (poduri și șosele), Ștef. Nicolescu­ (in­ginerie), P. D. Bildirescu (poduri și șosele), A. Ionescu (inginerie), I­. Jippa (poduri și șosele), V. Burki (poduri și șosele), W. Kaclinovski (inginerie), T. H. Cernea (po­duri și șosele), I. Pâslă (inginerie), Vénert (poduri și șosele), Patron (medicină), I. Marioțeanu (poduri și șosele), N. G. Știr­­beiu (inginerie), Gr. Georgescu (poduri și șosele), G. Maior (litere), G. M. Nicolau (inginerie), Paul Teodoru (drept), N. I. Vlădescu (medicină), C. D. Drugeanu (me­dicină). CONFERINȚA DUNAREANA Se anunță urm­atorele din Londra, cu data de 1 Marte, către Neue freie Presse. Pe când săptămâna trecută, unii din mem­brii mai însemnați ai Conferinței, printre cari se afla și cornițele Karoly, asigurați ca Conferința va putea negreșit isprăvi într’uă ședință, se dovedi, în ședința de ieri, ca mai sunt încă multe greutăți de înlăturat și ca va fi trebuință de mai multe ședințe. In principii, puterile s’au unit asupra cestiunii Kilia și asupra prelungirii de opt­spre­zece ani a mandatului comisiunii dunărene. To­tuși, amănuntele cele mai însem­nate ” ale cestiunii Kilia nu sun­t încă resolvate și negocierile vor mai ocupa încă multe șe­dințe. Același chi­ar mai publică asupra aceleiași cestiuni și urmatorea tele­gramă tot din Londra, dar cu data de 2 Marte. Conferința dunărenă a prelungit pentru cinci­spre­zece ani, ci nu pentru opt­spre­­zece cum se zicea ma î nainte, durata man­datului comisiunii dunărene. Pentru redac­tarea protocolelor, s’a numit un comitet care se compune din represintantele ruse baronul Mohrenheim, din represintanții Au­­stro-Ungariei și Franciei, adică de com­itele Karoly și d. Barrère, și având de secretar pe d. Crove, atașatul comercial al amba­sadei engleze din Paris. Comitetul va tre­bui se presinte Luni Conferinței protoco­lele, după ceea ce se va ține pute Mercuri ședința finală.1 In privința resultatelor Conferinței există în sînul iei chiar două păreri. După cea d’ăntei, represintată de Rusia, Francia și până la un punt óre­ care și En­­glitera, resultatele sunt considerate ca forte satisfacétóre. Mai cu deosebire mulțămită este Rusia care și-a efecutat în mod prac­tic pretențiunile asupra brațului Kilia , cât pentru restricțiune, ca comisiunea europena se-și reserve supraveghiarea asupra casei de FOITA ROMANULUI, 22 FEBR-REGINA de Charles Lomon PARTEA A DOUA VI (urmare) . Ea tăcu, găndindu-se la Armand, dr tot acel trecut mort și a cârui cenușe se pă­rea ca întâmplarea își face uă plăcere de a o aventura. Prin ce coincidență ciudată, de abia sosită în acest oraș in care era năs­cut Armand, în care el dormea acum som­nul vecinic, vedea ea apărând în acest june necunoscut imaginea isbitore a aceluia care o iubise? — Ast­fel dér, stéua mea cea bună îmi procură și mai mulți sorți de a fi ascultat ? Era chiar vocea lui Armand!.. — Ast­fel dar, c-tea vii ca să mi ceri un serviciu ? . — Și atât de mare, domna, în­cât vii­torul meu, fericirea vieței mele pot depinde de el. — Oh! ași fi prea fericită de a-ți putea face acest serviciu. Se vedem ? Ea vorbia încetișor, aruncând asupra a­­dâncei sale emoțiuni ca un vel de veselie. In întrul seu, ea se sforța se-și readune ideile, să se linistesca, dar nu reușia. André, sedus, era îngrijat. — Te rog, domm­a, nu merge așa de­parte cu făgăduelile. In curând me vei res­pinge pate, și decepțiunea va fi atunci și mai crudă. El amăna, acum, pe cât putea mai mult, otărîrea definitivă. Decepțiunea ar fi fost crudă, în adevĕr. Ar fi fost ruina acelui strălucit edificiu pe care speranța îl ridică la două­zeci de ani, pe care mai în­tot­­dea­una îl nimicesce uă suflare, și care își petrece viața încercându se să adune rămă­șițele: palat strălucitor, ale cârui temelii se numesc glorie, avere, amor, geniu, având drept încoronare fericirea. — Un cuvânt numai. Ce verstă ai ? ■— Doue­zeci și două de ani. — Ah!... Zoe Regina. Versta pe care ar fi avut-o și el, murmură ea. Oh! feri­cită femeia, aceea pe care o numesce mama mea! Și ce a făcut ea spre a merita acesta fericire ? — Fi­ voiü are atât de norocit în­cât chiar versta mea să fiă un titlu la bună­voința d-tele ? — Póte. — Lucrul începe prea bine. Fiă!... Ai pe pianul d-tele­uă partițiune, domnă..." —­ Cum, d-tea ești...? André pleca capul. Ironia a sortei! Era în lume uă ființă câreia natura dăduse tot ce ar fi trebuit se aparțină fiului seu : talia, chipul și vo­cea lui Armand, privirea-i reală, fruntea­ î plină de cugetări, și, bucuria supremă pen­tru mamă, talentul, geniul póre al acestei arte, care era viața lui, unde ea putea să-l sprijinesca și să-l conducă; un ființă care era realizarea chiar a visului său matern; și el nu venia acolo, copil al unei alteia, de­cât ca să-i reamintesca ca fiul iei fusese culcat de mititel în pământ, în pământul cel ren care își ia prada și n’o mai da nici uă­ dată înapoi! Oh! cât de cumplit o făcea se sufere, fară a iei; și cât F ar fi arât deca inima mea, în ciuda iei, nu s’ar fi repezit spre densu. — Ș’a­î vrea se-ți presințî opera? — D-tele, domnă, numai d téle. Ori­cât de ciudată ar fi acesta ideiă, orî cât de deșartă ar trebui se-țî pară, am scris a­­cesta partițiune pentru d-tea, și rolul prin­cipal va fi creat ori de d-tea ori de ni­meni. — Ciudată ideiă, în adevăr ! și cum ți a venit ? — Ascultându-te, — Unde? — La Milano, acum căte­va luni. — Vom vorbi d’asta, Zise Regina zîm­­bind. Am găsit pagine frumase în partițiu­­nea d-téle. — Ah! dómna... — Aî mult talent, d-le Sirven, și cred ca vei reuși. Mama d-téle... — Ea se opri un moment asupra acestui cuvânt, ca și­­când î-ar fi venit greu să-l rostesca—ma­ma d-tele trebuie să fie forte fericită. — Vai! demnă. Zise tânărul, n’am cu­­noscu­t-o nici vă­ dată. N­ păru râu ca se simte fericită. Ce-i pă­sa cu tóte acestea! — Dar tatăl d-tele? — Nu mai am tată, domnă. Sunt, de ce n’așî spune-o? un copil crescut de milă, și, după ceea ce mi s’a povestit, din pricina unei vechi prietenii care, cu totă deosebirea de verstă, de stare și de avere, unia altă dată pe tatăl meu cu protectorul meu, marchi­­sul Silviani. — Marchisul!... * Regina se scula turburată pene în adân­cul sufletului. Era are cu putință? Acestă îndoială, acestă lumină care stră­bătuse gândul lor ca un fulger, era are a­­devăr sau nebunie ? Era are cu putință ca se fi fost înșelată, ca se fi plâns șese­spre­zece ani pe fiul său viu, furat? — Domnă, în numele cerului!... acesta mișcare... suferi? Vrei se cbtem? Se plec? Ii făcu semn se rămână, și, liniștindu-se prin uă sforțare de voință. — Nu, nu, ZFe ea, sunt bine. Nu poți se scii cât de mult mă intereseza ceia ce ’mî spui. Ar fi uă indiscrețiune d’a te ruga se ’mi povestesci tot ce scii din istoria d-tele ? — Nu e lungă, dómna, și nu prea pute să intereseze pe un altul de­cât pe mine. Dar, și în acesta, sunt gata să mă supun voinței d-tele. VIT Din nenorocire, primele lui amintiri, a­­celea de care nu putea bănui ca se inte­­reseza atât de mult acea care o asculta, se perdeau, conduse, în depărtarea Zilelor uitate, fiă ca vr’uă bóla din copilărie să le fi șters, precum se întâmplă adesea, fiă, lucru probabil, ca cei cari îngrijiseră de densul să le fi ’ncurcat cu voie, povestin­­du i după modul lor începutul vieței sale. Din contra, totul devenia limpede din Ziua insta­lării lui la castelul Silviani, în Sicilia. Putea se ftă atunci de cinci sau șase ani. El se ve­dea alergând prin stânci, pe marginea marii, jucându-se la umbra uriașilor cas­tani, voios și pârlit, luându-se la întrecere cu micii ciobani sau jucându-se cu fetița marchisului, Silvia, care era mai mică de­cât densul cu patru ani. Marchizul îl crescuse cu îngrijire. I­ destina carierei diplomatice, pe care pro­­tecțiunea lui­­ î­ o deschidea în mod strălu­cit. Din nenorocire, adolescentul, cu inteli­gența lui deșteptă, memoria sea sigură și arderea s­a la muncă, aducea bine-făceto­­rului seu germenul unei pasiuni care, des­­voltându-se, trebuia se facă să nu isbutesca planul făcut: pasiunea musicei. După ce sfîrși primele sale studii, el lua în secret lecții de armonie cu Muntados, organist la biserica Santa­ Maria, un bătrân­­ supărăcios și ciudat care a primi forte réü, dar în curând avu slăbiciune de densul, câci recunoscuse în el rare aplicâri pentru musică și că mare energia. Adesea, pe a­­tunci, s’ar fi putut vedea, în Zilele de săr­­bătore, un tânăr italian pe care Montador, mai gelos de instrumentul lui de­cât de uă amantă, nu-l deschidea de­cât lui. In zi­lele acestea, amatorii de muncă admirau talentul inspira­t al organistului lor. Mai tăr­­ziu, Silvia Silviani lua obiceiul de a veni­se îngenuchie în bătrâna biserică, de­și locu­ința moșului iei era mai aprope de cate­drală. Un ce neexplicabil o atrăgea. I se părea ca acolo, acea mare voce a orgei avea numai pentru densa accente, care fă­ceau­ să trecă prin ea când estasuri fură sfârșit când freamăte de pasiune. Pasiune necunoscută, estas fară nume, în acest su­flet de șase­spre­zece ani, curat ca și ză­pada. Ea n’ar fi putut se spună ce simția, dar mintea-i fugea departe, spre acele lo­curi pe care le iubia mai mult, spre scum­pa sea Sicilia și vei­ Zile iei păduri. Aceea ce auZia, era murmurul valurilor pe țărm, freamătul vântului prin castani. Apoi, de uă dată, vedea ca se află în negra biseri­că, își imputa distracțiunea, și băga de so­mn cu lacrimi îi curgeau­ din ochi fară se scie pentru ce. Cee­a ce o surprindea, era câ organistul amesteca în improvisațiunea lui câte­vă arie favorită iei. Urmarea în numărul viitor,

Next