Romanulu, ianuarie 1885 (Anul 29)
1885-01-14
ie Mișcat timpul Sâm7 nr 1 data alei, pentru /ecembre péne xbst urmatorea: â băeți și 45 fete, 44 bărbați și 48 r ; pene la 1 an, 20 ; de ^ ; de la 5—20 ani 7 ; de A, 9; de 30-40 ani, 6; de ani, 15; de la 60—80 ani, 21; ani în sus, 3. SCIRI DIN AFARA L'Etoile belge inregistreza scomptul câ indigenii din Congo ar fi măcelărit espedițiunea Becker, în care se aflau locotenenții din armata belgiei Jerome Becker, Durutte și supt-locotenenții Dhanis și Dubois. Asociațiunea africană nu a primit confirmarea acestei solii. * Se fac mari pregătiri pentru a se serba a 70-a aniversare a nașcerii principelui de Bismarck, care coincide cu a 50-a aniversare a intrareî sale în serviciul Statului. Citim în diarul L'Ialie de la 9 Ianuarie : „Astăzi, aniversarea regelui Victor Emanuel, se vedea la mai multe ferestre drapele acoperite cu zăbranic în semn de doliu. DESPRE MINE 1) Una din cestiunile cele mai grele este aceea d'a se sei cui aparține mina. tarui pe prea.iujuu.ui. spajuuuuuiui . Mai antei, este evident, că cel care cumpără uă moșie nu se gândeșce cu are se descopereră mină;—prețul care-1 da nu este în vederea unei posibilități a invențiunii miniere. — El se gândeșce să planteze, să semene sau să construescă , așadar în principii el n’are drept decât la stratul de pământ necesar unor asemeni lucrări. Acesta decisie nu atinge întru nimic legitimele sale speranțe. Dar atunci cui aparține subsolul usque ad infra ? Privind cestiunea supt puntul de vedere al dreptului natural și al economiei politice, patru opiniuni se presintă ; în urmă vom vedea care este starea legislațiunii nóstre. Prima opinie sau theoria accesiunii. Scala fisiocrată, care dicea cu prima și singura bogăție este pământul, dice ce proprietarul pământului este proprietar pe tote accesoriile sale , și prin urmare și pe mine. Țarele cari au admis acest sistem sunt Englitera, Statele Unite și Rusia. Acesta sistemă nu mi se pare acceptabilă, câci conduce la desființarea minelor. 1).Din explicațiunea codului rural, făcut la scala de agricultură de la Herestrău. T ROMANULUI IANUARIU 1885 ecu întinderea minei s’ar rea suprafeței, am ajunge aceiași divisiune infinită și’n suprafață. Și cum minele dă suprafață oblică, am ajunge ca d’abia s’a început esploa mediat s’ar termina câci am are proprietatea altuia;—esploratou și-ar scote nici cheltuiala. âmeni nu s’ar mai espune a face aele cheltueli imense pentru instalațiunea unei mine, când dreptul ar înceta la limita suprafeței, un filon putând să se întindă pe supt mai multe proprietăți. Secunda opinie sau theoria ocupațiunii. Acesta sistemă era susținută de Turgot și Thiers. Ei jiceah ca cel care a descoperit sau esploatat mai ântâi uă mină , este proprietar pe densa în tote direcțiunile, chiar de s’ar întinde pe supt alte proprietăți. Dupe cum celui care a ocupat de la început uă bucată de pământ, pe care a muncit-o și îmbunătățit cu munca lui, societatea a fost nevoită a-i garanta acea posesiune ; tot asemene cel ce a muncit, a descoperit și lucrat că mină este proprietar pe densa și societatea trebue să-l garanteze. Acesta sistemă nu mi se pare întemeiată. Și’n adevăr, când societatea a garantat la început prima ocupațiune, acesta s’a mărginit la posesiunea efectivă a primului ocupant; or, cel ce a descoperit mina pate să dică ca posedă tot filonul, când el nu-i cunosce întinderea și direcțiunea ? Evident ca nu, și apoi acesta sistemă conduce la desființarea minelor, câci un filon putând avea mai multe kilometri de întindere, unul a descoperit că estremitate a filonului, altul conrupând pe lucrătorii din mine, va putea descoperi cealaltă estremitate a filonului, și astfel vom avea mai mulți proprietari pe uă mină. Acesta parcelare a filonului face esploatațiunea imposibilă, costisitare și ruinătare. California admisese la început acesta sistemă, dar a fost silită a o abandona din causa abuzurilor ce prezintă. Ierta opinie sau theoria domenialității. In acesta sistemă se dice ca produsul minelor n’aüuă valore órecare, decât din causa mediului social unde se debiteza, și pentru ca acest mediu este națiunea, minele vor aparține națiunii. Tarele cari au admis acesta sistemă sunt: Acesta sistemă mi se pare maamisioji, și’n adevăr, orice lucru, orice proprietate n’are valore decât din causa mediului social, și atunci tóte bunurile ar trebui să aparție statului; cu chipul acesta am ajunge la comunism, și s’ar distruge în omeni spiritul de muncă și economie. Quarto opinie. Consideră numele ca res nullius, și pentru ca statul este tutorele averii publice, și represintantele intereselor generale, concedeza esploatațiunea minei celui care presintă mai multe garanții pentru c bună esploatare, și pentru câ proprietarul suprafeței va fi genat prin acesta concesiune, saüespus la pericole, concesionarul trebue să-l indemniseze. Concesionarul devine proprietar pe supt sol. U nouă proprietate se crează prin actul de concesiune, astfel încât sunt două proprietâți orizontale și distincte. Tezele care au admis acesta sistemă sunt: Francia, Belgia și Italia. Legislațiunea minelor. In timpurile cele mai vechi minele nu erau regulamentare, căci se credeau nesecabile. Mai târziu statul din causa trebuințelor sale metalice, pentru monetă, armată etc., sau din causa pericolului lucrătorilor din mine, le-a legiferat. In codul civil găsim două articole contradictorii. Mai ântâiu art. 489 c. c. plecând de la principiul câ proprietatea este sacră și inviolabilă stabilesce câ proprietarul suprafeței este proprietar și pe supt sol. Apoi art. 491 c. c. dice câ proprietarul are dreptul a face ce va voi pe moșia sea, afară de ceea ce legea va fi dispus în privința minelor. Și daca căutam ce-a dispus legea în privința minelor, nu găsim decât două articole în regulamentul organic (art. 178 și 179). Im primul articol se dice ca proprietarul pe pământul câruia s’a descoperit că mină este datorata Statului a 10-a parte din venitul net. Acesta disposițiune este reproducțiunea constituții a III-a a împăraților Grațian, Valentinian și Theodose, prin care se stabilea un drept regalion asupra minelor; și ca dovadă câ regulamentul organic a voit să atribue Statului un drept superior proprietarului suprafeței, este disposițiunea următore a regulamentului organic : ca deci stăpânul moșii din lipsa de miejloce séu din incapacitate nu va esploata mina în termen de 18 luni de la acei descoperire, atunci Corpurile legiuitore otărăsc daca mina trebue esploatată de Stat sau să se dea în concesiune la un particular. Proprietarul pământului are drept la a 10-a parte din beneficiul net, și va maii despăgubit și pentru acea zonă de pământ împregiurul gurii minei pentru perderea folosințiî iei, din causa săpăturilor, aruncăturilor de pământ, drumurile de esploatațiune etc. . Așadar în lege se stabilesceuă ordine de preferință în esploatațiunea minei, și zice Statului „vei trebui să preferi pe proprietarul suprafeței, spre a-’i da concesiunea esploatârii minei, și numai în anume cozuriotărâte vei putea conceda altei persone“; de aci resultă, ântâizi, câ proprietarul suprafeței nu este proprietar și pe mine, "câci de ar fi n’ar avea trebuință de nici uă concesiune, și al douilea câ Statul este proprietar câci numai proprietarul póte închiria sau arenda esploatațiunea unui lucru. Dar care este natura redeventi, a 10-a parte din venitul net ce se acordă proprietarului suprafeței? Adarăși două opiniuni se presintă: datx v?xj..uLer,ârile de la idei a cât propriene, dice ca acesta redeventă este prețul espropriere silite ce statul opereza prin închirierea esploatațiunii unei alte persóne. Alții fie ca statul fiind singur proprietar, nu pate fi vorba de uă espropiate, câ acesta redevență ce se dâ proprietarului suprafeței este basată pe ideia câ Statul îl priveza de dreptul de preferință în esploatare, mai este basată pe pagubile presinte și viitore ce pot resulta în un mod eventual din lucrarea minelor. Acesta este starea legislațiunei nóstre în privința minelor. Acest locanism al legii nóstre lasă nedeslegate uă mulțime de cestiuni. Astfel, cine are dreptul a face sondagie spre a descoperi că mină. Statul, proprietarul său și altă personă ? Inventorii minei au dreptul la vre o despăgubire ? Cari sunt condițiunile spre a putea fi concesionar? Pe câți ani se face concesiunea, Se póte ea revoca de Stat ? Concesionarul pate el vinde sau transmite prin testament esploatarea minei ? Daci proprietarul ar începe esploatarea minei însă altă estremitate a moșiei și însă moșie vecină, concesionarul se pute opune? etc. Ar trebui ca solicitudinea guvernanților noștrii să porte și asupra acestor cestiuni cari nu vor întârzia de a se presinta. Minele se divid în trei categorii : 1. Mine. Prin mine se înțelege esploatarea pământului prin săpături mai mult sau mai puțin profunde, sau pământ recunoscut ce posedă filene sau straturi, îngrămădiri metalice sau fosile necesarii societății și a câror esploatațiune necesiteza aplicațiunea metodelor mineralogice, sau micrloce mecanice sau uă mare consumațiune de combustibil. 11 Minere. Prin miniere se înțelege pământurile cari conțin fer sau turba necesară combustiunii, și cari se formeaa din alterațiunea plantelor în apele subterane. Minierele aparțin proprietarului suprafeței. Guvernul nu se amestecă în esploatarea lor decât în interesul salubritatei publice, ordonând măsuri igienice. țările care au regulamentat minele se prevede dreptul guvernului de a pune uă limită în esploatarea lor spre a împedica abuzurile și sărăcirea minei; și in cas, décá nu vă esploatesá, și decá produsul este util pentru fabricele ce sunt prin pregiur, statul pate să concedeze esploatațiunea unei alte persone, după ce mai ântâi va despăgubi pe proprietar. 111. Cariere. Aci urăși proprietarul suprafeței are dreptul să esploateze și piatra. Guvernul n’are nici un amestec, chiar daca piatra ar fi necesară în vecinătate, statul nu pote conceda esploatațiunea artei persane. Guvernul cu tote acestea pote lua măsuri să protege viața și sănătatea lucrătorilor mai cu semn când esploatațiunea se face prin galerii subterane. Puțurile de păcură aparțin proprietarilor pe pământul cârora s’a descoperit; limita esploatațiune! pâcurii este penă unde ajunge la sare. Proprietarul pe moșia câruia să descopere uă ocnă de sare, pate să o esploateze. Nu, câci statul are un monopol atât pentru esploatare cât și pentru vinderea sâfii. Acest monopol este consacrat de regulamentul organic art.... de fapt titlul „dispre veniturile și chieltuielile statului“ cât și prin regulamentul din 1862. Proprietarul pe pământul câruia se afla uă carieră de care va avea dreptul la uă despăgubire „în bani," nu în natur, echivalentă cu a 10 parte a benezona de pământ ce este obligat"“ a"lasa pentru esploatațiunea ocnei, pentru servitutea de trecerea carelor ce afectedu proprietatea sea, în fine pentru pericolele la care pote fi expus prin lucrarea minelor. Același monopol există și în privința slatinelor sau bălților sărate din care se estrage sare prin evaporațiune; din vechime s’a acordat locuitorilor vecini a se folosi de acea apă sărată, însă numai pentru trebuințele lor personale, și acesta pentru ca era forte greu a-i împedica și a-i supraveghia. In fine importul sării este cu totul prohibit. Apele minerale.Apele minerale interesând sănătatea publică, guvernul are întotdeuna dreptul și datoria de a se ocupa de ele, chiar când ele isvorăsc încă proprietate privată, așadar nu se permite să instalațiune de bâi de cură, fară autorisațiunea guvernului, care are dreptul de a numi un doctor, plătit de proprietar, ca se supravegheze modul de întrebuințare, și de distribuțiunea apelor, să vegheze la întreținerea și curățirea puțurilor minerale. N. D. Budișteanu. PROCESUL COMISARULUI PAVLICI Cititorii noștrii cunosc resultatul acestui proces, care s’a sfârșit prin achitarea celor acuzați. Verdictul fiind forte mult discutat de public credem ca este bine a reproduce cugetările României Libere, în acesta privință : Jurații au declarat, pe onore și pe consciință, dinaintea lui Dumnedeu și a omenilor, câ Gheorghe Marin n’a murit din bătae,—cu Gheorghe Marin n’a fost bătut la secție de comisarul Pavlidi, de proprietarul Dănescu și de funcționarul Othescu,— cu Gheorghe Marin s’a spânzurat singur cu scop ca să lase a apăsa asupra bine-făcătorilor sei Pavlidi, Dănescu, Otnescu și Puiu, bănuiala de omor!.. Ce grozăvenie !....... Și opiniunea publică cât de tare era amăgită asupra simțimintelor delicate, frățesci, încăldite în duioșia umanitarismului, ale celora de pe banca acuzaților ! Și justiția, cum căduse victima unei înșelăciuni așa de uimitore, în cercetarea faptelor ? Să se ia densa, după mărturisirea sergentului de gardă, care jura c’a dat cureaua lui Pavlide, c’a audit țipetele bătuților și a vădut loviturile ; —să se ia densa după mărturisirea odăiașului, care jura ca, în noptea de Sân-Petru, a dat cheia de la grajdul unde era închis Marin, lui Dănescu și Otnescu, și cu diminața torturatul a fost găsit spânzurat ;—să se ia densa după atâtea alte mărturisiri, jurate pe Restignire, ale unora care văduse bătăile, care audise la distanțe depărtate țipetele, cari văiuse mama mortului chinuită cu curenți electrici de la aparatul telegrafic. Ce oróre !. . . . Să mulțumim cheilor, câ au eșit din urnă nisce jurați cu simțiminte înalte și cu pătrundere care despică negurile amăgirii pentru a ajunge la lumina adevărului ;— să le mai mulțumim, câ baroul nostru numără acum atâția membri, cari scrü să sfărâme orice acuzare țesută din presupuneri rea dobândite. Câci altfel am fi avut îngrozitorea priveliște a unor nevinovați osândiți de justiție și de societate............. * * * Respect veridictului juraților. Respect și acuzaților cari s’au întors în senul societății cu fruntea în sus, spălați de orice învinuire. Publicul, care a audit cu orecare mâhnire sentința de achitare, trebue să-și pună mâna pe inimă și să opresca de a ÎS bUCHl EtCoontoQ0HîtspX'tmen.r>. juraților e un progres al societaței, un chezășie mare în potriva prigonirilor; ea póte ierta, dar nici vădată, la noi, n’a osândit p’un nevinovat; ea este întocmai ca împăratul Romanilor, care preferea să scape inculpabil decât să fie pedepsit un inocent. Să respectăm instituția. Și acum, desbrăcând cestiunea de nume proprii câci nu avem dreptul să ne mai atingem de nimene, e bine să ne oprim câtva gândul asupra iei. Cineva e bănuit două hoție ; purtarea mea trecută măresce acesta bănuială ; sunt chiar câteva semne care întemeiază bănuiala. Bănuitul se ’nchide. Care sunt mijjlocele societatei nóstre de a descoperi adevărul? înțelegem ca hoțul, tâlharul sau ucigașul, să nu-și márturisesca crima. Mustrarea de cuget, rușinea, frica de pedepsă ori speranța de scăpare pot să -i îndemne a tăgădui totul, a jura mincinos, a încurca cercetările puterii publice. Dar justiția are nevoe de mărturisirea făptuitorului, pentru a descoperi pe un culpabil ? Nu are ea la îndemână sute de mijlace, pentru a constata cu siguranță vina și pe vinovat? Déca justiția nóstra n’are mijlócele societăților inaintate, pentru cercetare și descoperire fară a alerga la îngrozitorul mijloc al bătăei și al chinuirilor, o deplângem și pe densa și pe societatea nóstra. La ce mai slujesc atunci tóte formulele constituționale de progres, când un cetățean, bănuit pate pe nedrept, este terét într’un arest, este bătut și chinuit până va face uă mărturisire despre un lucru de care nu scie nimic, este prăvălit chiar în mormânt de agenții puterii, crescuți în deprinderi barbare, pentru ca să se potă recomanda c’au urmărit cu zel descoperirea adevărului? Și bine fi-va ca societatea să remână indiferență față cu tortura ? Prudent este őre, să se dea chiar uă primă de încurajiare celora care practică tortura ? trebui-va să îmbrățișăm teoria: scopul justifică mijlocele ? Prea suntem nepăsători cu feluritele rele ce bântue societatea nostra, și acastă nepăsare ne face să trecem repede, fară multă cercetare și gândire, pe lângă densele. Nu pe acest drum, vom putea găsi vindecarea și reimputernicirea organismului nostru social. Când analizam starea bolnavă a societaței nóstre și o zugrăveam cu văpseli potrivite, eram calificați de s pesimiști. Nu ne-am speriat de acesta calificare, cum nu ne-am speriat nici de altele pornite din ciudă ori din necaz. Pesimismul nostru, mărginit in arătarea infiorătorelor rele ce bântuesc țara și peste cari se trece cu multă ușurință, dar totdeuna încăldit de credință și îndreptare, déca...., e mai folositor statului român, de cât optimismul acelora care acoperă ranele sociale supt veșminte amăgitore și lasă di peste di să trecá, fară a se pune la lucrarea de îndreptare. Fiindca am constatat, câ acel deca nu este destul de înțeles nici de stratul de jos, nici de stratul mijlociu al societaței nóstre,—ne-am adresat cu energie în atâtea rânduri la stratul de sus, stăruind ca să se pună mai multă inteligență și mai multă inimă la găsirea mijlocelor de întremare a organismului nostru social și la aplicarea lor. Ușurința și nepăsarea sunt efectele leneviei, cari dânsa derivă din felul creșterei nóstre, din exemplele păcătose ce le culegem din pregiurul nostru, din mediul stricat, și fizicesce și moralicesce, în care ne desvoltam. Avem scula, pentru formarea omului <5'. --"ătianului ; avem justiție pentru împărțirea dreptăței între împricinați, pentru dezășuirea averii, onorei și vieței ; avem administrație pentru ordinea și siguranța publică și privată; avem atâtea organe menite a conlucra la fericirea obștesci. Ce face statul nostru cu atâtea mijloce de întărire și de propășire ? Răspundă optimiștii, câci pe noi priveliștea relelor ne ínfioreza, iar cașul din zilele trecute ne-a făcut împresiunea unui pas înainte în astă direcțiune. PROCESUL D-NEI CLOVIS HUGUES Procesul d-nei Hugues s’a ținut la 7 Ianuarie naintea juriului Senei. Un mare scompt se făcu la intrarea d-nei Hugues.Lumea este forte numerosă, s’a refuzat oă mulțime de omeni, câci s’a rezervat mai mult loc pentru presă. Interogatorul nu aduce nimic moü, de ceea ce să scie. D-na Hugues nu nugă faptul, nu negă can’a fost premeditare, dar arată starea iui morală. Să ascultă martorii. Intre alții, amanta lui Marin FOIȚA ROMANULUI 3 IANUARIU 23 ANDREA de George Duruy PARTEA A TREIA XX (urmare): — Apă! apă!ficea nenorocitul.... Vă bată... în Sena... cu densa !... Jacques se scula repede și se apropia de pat ascultând cu băgare de somn. — Erburi!.. Ah! corpul iei mă arde!.. Și arunca iute plapuma de pe dânsul. Voia să fugă din pat făcând gesturi ca cum ar voi să prindă ceva ce dânsul singur vedea. Doi omeni d’abia îl putură stăpâni. In cele din urmă căciu ostenit, abjend, pe patul său unde păru cu adorme. — Doctore,jlse Jacques , memoria mai funcționazâ în delir? — Adeseori, ca în vis. Un moment după aceea, plângerile începură din noț, Jacques se apropia iarăși de pat. Aplecat spre Henric, se uita cu uă durere nespusă la fâșia luciosâ și slăbită a prietenului său, când Mareuil se rădica d’uă dată cu ochii mari deschiși și forte strălucitori. Apuca cu tărie c’uă mână brațul lui Jacques și cu cealaltă făcu semnul unui om care vrea să asculte. Pe urmă păru ca ascultă cu multă atențiune și rămase nemișcat, pe când cei doui bărbați cari ’i priveau să simțeau cuprinși d’uă tema superstițiosă. D’uă dată, el întinse brațul spre un ungher întunecat al atelierului și dise c’uă voce surdă, apăsând asupra fiecarui cuvânt : — Jacques..., Jacques..., priveșce. .. e acolo... dinaintea tea... îmbrăcată în alb ... Ascultă... cântă din piano... Auzil ?... El se opri d’uă dată, apoi strigă într’und mod îngrozitor, și strigătul lui resunâ adânc în mijlocul tăcerii: — Ah!... Marșul funebru!... Și se lăsâ să cadă pe pernă, în prada unei îngrozitore crise, care fu cea din urmă. — Totul s’a sfârșit!Iise medicul lui Henriot. Nu mai poți rămâne aci. Du-te la mine. Pregătesce un telegramă pentru familie. Eu mă voiu ocupa de celelalte. Jacques se duse fară a sei ce face. Desperarea, emoțiunea, îl sdrobise. El repeta într’un mod machinal : — Cum o iubea înca ! Apoi scrise d-lui de Garamante : „M’am bătut în duel cu Henric; el a " . . .-------------------a murit mai puțin din causa frigurilor romane decât din causa loviturei de spadă ce a primit de la mine. Plângi pe omul cel mai nenorocit din lume!“ A doua cai, dânsul conduse la Campo Verano corpul amicului său, de vreme ce d. Mareuil, tatăl, telegrafia cu starea sănătății sale nu-i îngăduia întreprinderea unei călătorii atât de îndelungate și cu consimțea la îmormântarea fiului său la Roma XXI După ce Jacques se ruga mult timp pe mormântul omului pe care ’l iubise ca pe un frate și a câruia morte o avea pe consciință, doctorul îl lua la oă parte și’i țise : — Ce-o să faci acuma ? Sdrobit de durere cum ești, nu poți să te întorci imediat în acest apartament care ar deștepta în d-tea nisce amintiri prea crude. O să iau câtevaile de concediu și le vom petrece la Orvieto, unde nu am fost încă nici uă dată. Mergi cu mine, nu’i așa ? — Ești omul cel mai bun din lume, răspunse Jacques. Ce nu’ți datoresc pentru îngrijirea ce’mi ațâțî de două luni! Primesc acest mou serviciu și’ți mulțămesc ca mă scapi de singurătate.... Ei lipsiră vr’uă două săptămâni. Intorcându-se, Jacques găsi un pachet de fiare și de scrisori. Pe una din ele recunoscu scrierea d-lui Passemard. El o deschise și citi: 25 Ianuarie 1878: „Nu voi fi să las presei, scumpul meu Jacques, grija d’ațx anunța căsătoria prietenei male Andrea. Mă folosesc deci do uă întrerupere a ședinței pentru a-ți scrie chiar de la Cameră, unde nu e vorba în acest moment, prin culore, decât de proiectul meu d’a da în judecată pe miniștrii cari au făcut parte din guvernul de luptă. Dau de soț fiicei mele pe vicomtele Roger de Monincourt dintr’u familie forte veche din Lorena. Cunosc îndestul simțimintele mele pentru a sei ca nu titlul și armele au determinat alegerea mea, ci siguranța d’a face să intre în familie un om de merit. Erai cam prevenit contra lui: aceste idei vor dispare când vei cunosce mai de aprope pe ginerele meu. Am fost întotdeuna partizan al acestor căsătorii cari unesc plebea cu aristocrația. Nu’ți mai dechiar, după cum am dechlarat’o deja colegilor mei din stânga, cu acesta căsătorie pregătesce împăcarea Franciei vechi cu Francia nouă. Acesta căsătorie este deci, în ochii mei, mai mult decât un serbare de familie: ea are pentru mine valorea unui act politic; ea da uă consacra, principiilor cari mi sunt atât de Jacques sfârși citirea acest fară a manifesta nici vă emoț — Haide, să gândi dânsul, tate când spunem bietului Hram vindecat!... El aruncară privire spre a două voce care-l făcu să simt prin tot corpul: — Da, dar și dânsul se credea vindecat !... Rămase gânditor, cugetând la îngrozitorea agonie la care fusese martor. După ce suspină adânc, luă după masă un număr din Seratele parisiene și începu să-l citescă. Ochii săi se opriră asupra unei cronice de „Velentine,“ proprietara și redactore principal al acestei foi : „Io, hymen ! Io, hymen ! „Astfel cânta trupa efebilor pe malurile râului Hirsus când preotul Afroditei ținea mânele îndrăzneților tineri și ale palidelor logodnice îmbrăcate în haine de in. Să întonâm la rândul nostru un vesel Io, hymen ! Io, hymen ! »Eri, în adevăr, s’a celebrat căsătoria d-rei Passemard și a vicomitelui Roger de Monincourt. Juna femeie este fiica bogatului industrial care a intrat de curând în Cameră; soțul aparține uneia din vechile familii ale patrioticei provincii care a dat Franciei pe Jehanne, buna Lorenă. Actual, Morincourt sunt vicomiți în a șaptea generațiune; ei au 1—4. Q^mo • nazală ne azul, d’asupra rincourt se lupta î, la Poitiers (1356) iignan (1515) suptură tema și față .l acestei rase de simpaticii noștri de pictor este des și plin de originalitate. D-na vicomitesă de Monincourt, er d-sora Andrea Passemard, va fi demnat tovarășă a acestui gentilom, care e în același timp artist și poet. Și dânsa posedă un frumos talent pentru pictură și espune de doui ani tablouri pe cari critica n’ar fi trebuit să le lase neobservate. Afară de acesta dânsa mai tare și un talent de dicțiune deosebit. Ne amintim cu toți succesul ce a dobândit amănunțind cu uă artă minunată, într’uă serată dată acum câteva luni de barena Sámuel Ganoc, „Cioclul,“ poesie d’un avânt așa de puteric... și al câreia autor este astăzi soțul iei. „Lume nenumărată. Am observat în mulțime pe cornițele de Sassoferrato, acest mare nobil italian care iubesce artele, le protege și-și pune averea sea de Cresus în serviciul generositatei sale de Mecen ; baronul Oltenheim și barona, ideală supt haina iei trandafirie și cu ochii iei de gazelă, din ale cârora priviri ei nisce mângâieri, cari te rănesc ; baronul Gaetan de Salbris; d. Passérieux, eroul ultimei represintațiuni a circului Molier, unde a rădicat uă furtună de aplauze presintând întregului high life parisian un gâscă dresată în libertate. „Un așa de mare număr de prieteni și de cunoscuți aparținând industriei, finance și politicei, se grămădeau la Madeleina, încât defilarea a ținut mai bine două oră. In ultimul moment, tânăra Aiw Vt