Romanulu, septembrie 1885 (Anul 29)

1885-09-12

810 ROMANTJLA 12 SEPTEMBRE 1885 Acest imperiu, tot­deuna bătut, e vestit prin felul original cum înțelege recunos­­cința. Din ingratitudine a făcut uă insti­tuție de stat. D. Săulescu amintesce încongiurarea Vienei și intervenția generosului popor polonez, apoi resbóiele cu Napoleon I când trântită la pământ, sdrobită nu con­tinuă a mai exista de­cât din mila învin­gătorului, contra căruia suscită apoi coa­liții. In 48, numai grație Românilor, gra­ție vitejilor transilvăneni, putu să accepte venirea Rușilor. Și cum fu răsplătit Ța­rul Nicolae ? Vă amintiți de sigur atitu­dinea Austriei pe timpul resbelului Cri­­meei și vorbele lui Schwartzenberg, demn ministru al unei atare țări, care se lăuda că va speria lumea prin ingratitudinea s­a. La 59 fură bătuți, la 66 bătuți. Fiți și cum­ că acesta firmă comercială, căci nu-i fac onorea a o chema națiune , nu ne atacă pe față, îl stim cine sunt. Nu sunt periculoși de­cât în timp de pace când staă vulpesce la pândă cu celebra lor diplomație fără scrupul și onore. D. Său­lescu amintește că în timp de pace au împărțit Polonia, au anecsat Galiția, în timp de pace a furat Moldovei Bucovina și’n timp de pace, mai anii trecuți, a șters Bosnia și Brzegovina. Dar când cu celebrele zurnkuri cine salva puținul ce remânea din onorea ar­melor Austriace ? De sigur nu Ungurii cari fugeai­ mișelesce aruncând armele la Königrätz saintea Prusacilor și anii tre­cuți în Bosnia de frica unor bande near­mate și nedisciplinate. Acei cari salvau sdreanța lor de drapel erau vitejele re­­gimete române cari rămâneau cele de pe urmă, naivele, pe câmpul de bătaie de la Solferino și sdrobeau la 66 într’uă o­­diosă luptă fraticidă pe italiani la Cus­­tozza. Celebrii poltroni cari ne ocupau­ tera, pe apucate, după obicei, la 56, cereai­ prefecților dorobanți să îi escorteze re­gimentele când treceai­ prin păduri. Nu iepurii aceștia, dedați la fugă, vor în­­drăsni să ne atace în față. Acei cari adu ling mânile lui Bismarck care i-a păl­muit și trăesc din mila și pomana ma­relui cancelar scia bine c’ar isbucni Car­­pați la auzul buciumului,­ românesc reîn­viind suvenirea lui Mihai Vitezul asasi­nat mișelesce de Austria. Nu, d-lor, ei nu atac pe față, ei caută slugi plecate, găsesc code de topor, prin Români lovesc pe Români. Apoi d. Seulescu se întreba : Cine se fac complicii străinului? Acei cari ne vor­beau­ de unitate națională, acei cari nă aă esploatat Gestiunea transilvană pentru a ne fura nnimele. Era un„timp, d­ lor, nă povestesc că istorie veche, în țara româ­­nesca trăia un bărbat pe care îl chema Brătianu. Acel Român scria în exil bro­șura Memoire sur l’Empire d’Autriche, a­­lerga la 59 în tabăra lui Napoleon și de­juca planurile lui Kossuth. Acel om su­ferise exilul, închisorea. El e mort, caci alt­fel ar trage la răspundere pe cel ca­re îndrăsnesce aȚl să-i împrumute nume­le, să 1 ínjoséscá, sĕ-l táváléscá prin no­roi și să-l prostitueze în josul celui mai infam decret ce s’a iscălit vr’o dată de un Român în țara românéscá. D. Seulescu adaogă, ca pe frații noștri martiri, cari plecară cu lacrimile în ochi sărutând pământul liber al patrii româ­ne, îi însoțesce dorul și iubirea nostră. Pe calea exilului îi urmăresc urările în­tregului nem românesc și daca pote fi o consolație pentru ei durerea și indigna­­ția nóstra, primesc­ drept jertfă jură­mântul câ-i vom răsbuna de ungurii din afară și de unguri din năuntru. Trăiască espulsații, trăiască Transilvania ! După d. Seulescu care sfârșesce în mi­j­­locul unei emoțiuni indescriptibile și al ________________________ strigătelor des repetate de Trăiască es­pulsații ! trăiască Transilvania ! jos Aus­tria ! jos guvernul umilinței și al rușinii, se da cuvântul d-lui Viișioreanu. (Vom publica în No. viitor acel dis­curs). După d-nu Viișiorianu are cuvântul d. Guran. D-sea dice ca prin espulsarea celor șase Români transilvăneni s’a comis uă crima de acelea necunoscute până acum în viața poporului român, câ datoria Ro­mânilor e d’a protesta cu indignare con­tra unui asemene atentat la demnitatea nostrá ca națiune și ca stat. Cu nați­unea întregă trebue să se ridice spre a înfiera acestá făptuire criminală, pentru a arăta lumea și mai ales fraților noștrii transilvăneni câ ea nu e părtașă la in­famia comisă de guvern, câ acesta infa­mie nu privesce de­cât pe guvern, iar nici de­cum pe națiune, a câreia inimă, a câreia iubire e veciic aceiași pentru frații ei subjugați. D-sea mai adaogă ca nu trebue să ni se spue ca suntem un stat mic și câ ast­fel ne aflăm de multe ori puși în trista posiție de-a suferi umi­liri de la vecinii noștrii. România nu e singurul stat mic în lume, mai sunt că mulțime, altele, ca Belgia, Elveția, Olanda etc. Auzitu-sa însă vre-un­ déta ca aceste state să fi suferit din partea vecinilor lor înjosiri ca acele ce noi îndurăm 4i­ nne ?... Nu ! nici uă déta ! pentru ca gu­vernele acestor națiuni se ia să se res­pecte pe ele și națiunea lor, și prin pur­tarea lor se dă să impue respectul în a­­fară. Pentru ca aceste națiuni au sim­ți­­mântul demnitatei lor și mai bine ar peri de­cât să sufere că insultă, D. Gruzan, citeza în secolul al 17-lea exemplul Olandei care desfăcu digurile și lasă ca marea să inundeze țara pen­tru a scăpa de incursiunea lui Ludovic al XIV și exemplul actual al Spaniei care prin purtarea s­a va isbuti de sigur să impue Germaniei respectul drepturilor sale. Sunt momente solemne în viața na­țiunilor și națiunile cari își merită viața trebue să scie a se înălța până la nive­lul lor. Le arătăm și noi astăzi ca aici e un popor care nu suferă insulta, aici crima nu rămâne nepedepsită și infamia nespălată. S’arâtam pri purtarea nóstra ca precum am sciut să căpătăm indepen­­dința, tot asea vom sei în ori­ce moment să apărăm acesta independință, onórea și demnitatea țarei atacate. D. Guran adaogă încă ,eâ înțelege ca sunt une­ori împregiurari de acele când un guvern din cele mai patriotice chiar e silit a’și călca pe inimă și a comite un faptă nedemnă pentru a salva un interes mai mare, mai general. Fost-a însă gu­vernul într’un ast­fel de situațiune ? Nu. Câci cine crede ca ni s’ar fi dechiarat un resbel și câ țara acesta ar fi perit decá guvernul nu espuisa pe frații noștrii. Ce e mai mult, legațiunea Austriei a dechia­­rat ca n’a făcut nici uă presiune. Ce dar mai pute justifica purtarea sea deca nici acesta ultimă rațiune, rațiunea de stat ? Nimic de­cât dorința de a se menține cu ori­ce preț la guvern și de a-și crea în afară prieteni pe cari i-a perdut înăuntru. Conchidend, d-sea cere ca toți să pro­testeze cu indignare contra acestei crimi­nale espulsiuni și cu toți să lupte pentru a se abroga acesta odiosa lege, instru­ment periculos în mâna ori­carui guvern și nedemn de timpul și țara în care trăim. Vorbele d-lui Guran sunt acoperite de aplauze. După d-sea are cuvântul d. Ni­­culescu. Intr’un discurs plin de inimă și senti­mente patriotice, ci-sea­­nfiereza purtarea guvernului, amintesce ca dacà ar trăi Rosetti, acest act nelegitim nu s’ar fi co­mis, apoi, în mijlocul entusiasmului gene­ral și al aclamațiunilor, provocă pe Ro­mâni să nu uite ca idealul nostru e uni­rea cu Transilvania. Deputații înscriși să vorbescă n’au mai luat cuvântul și d. Pop da citire,unei re­­zoluțiuni care se voteza de adunare. Un comitet este apoi proclamat care să se pună în comunicație cu cel­ din Bu­curesci și să vină în ajutorul celor es­­pulzați. M. Resoluțiunea adoptată, de întruni­rea din Craiova. In facia ordinului de espansiune al guvernului, prin care frații noștrii ro­mâni din Transilvania, N. Ciurcu, Al. Ciurca, G. Săcășanu, Ocășanu, D. Băn­­ciulescu și Corneanu, sunt goniți după pământul României ospitaliere. Cetățenii adunați în întrunirea publică, astăzi 8 Septembre 1885, protesteza cu indignațiune contra acelui act menistruos al guvernului; Cer ca odiesa lege de espulsiune să fie abrogată; Salută pe frații lor espulsați și pro­mit a lupta pentru întorcerea lor pe pă­mântul strămoșesc; Proclamă un comitet din personele N. T. Popa, I. Geblescu, I. T. Chețianu, I. A. Mitescu, Gr. Cernătescu și I. Preșea, și 1 la sarcineza a aduna ajutare pentru espulsați. PROTESTUL IEȘENILOR Noi, cetățenii Ieșeni, indignați de fapta nedemnă a espulsării a 6 Români origi­nari din Transilvania, stabiliți în țară de ani, ne-am întrunit astă sera la 7 Sep­­tembre în sala de la otel Traian și după desbateri urmate, am­otărît a face și a publica către concetățenii noștri din în­­trega țară următorea protestațiune­­ ! Protestăm în contra actului espulsării fiind­ că prin el guvernul a violat în mod nerușinat Constituțiunea țărei. Pactul nostru fundamental numesce străini , nu­mai pe cei de limbă și iraționalitate deo­­­­sebită d’a nostră, pe când pe frații hos­ I * trii de același sânge și limbă din ori­ ce țară ea îi numesce Români. Constituția mai face încă între străini și Români dă deosebire fundamentală prin faptul că la art. 7 ea dispune a se da străinilor care întrunesc un număr de condiții, drepturi politice, pe când prin art. 9 ea recunosce Românilor din ori­ce stat asemenea drep­turi ca fiind inderente în sângele și intri­­gina lor și numai pentru ca acești sptă putá esercita în țară acele drepturi poli­tice, numai pentru acesta, ea cere înde­plinirea unei ușore formalități. Protestăm pentru că s’a aplicat celor 6 Români în mod arbitrar și abuziv legea de espansiune din 1881. Acesta lege nu vizeza de­cât pe străini de sânge și de limbă, ea a fost în spiritul celor ce a votat’o un mijloc de a apăra românismul și naționalitatea, éi nu a lovi în Români. Atât teistul cât și spiritul acestei legi, unde de la început și până la sfârșit nu se vorbesce de­cât de străini, este uă protestare vie în con­tra­interpretare­ forțate și de rea cre­dință pe care guvernul i-a dat’o. Protestam în contra politicei de umi­lire și de isgonire a guvernului față cu una din puterile vecine în detrimentul bunelor relații cu cele-l­alte, politică care de ani întregi își arată tristele ei resul­ta­te cu ocazia celor mai mici incidente și care de astă-dată pune culme prin ac­tul odios și degrădător comis de guvern, numai ca să complacă străinilor. Protestamt în contra acestui guvern care prin expulzarea a șase Români a lovit în sentimentele cele mai generose și mai nobile ale tuturor Românilor, fă­­cându-se el singur jandarmul și călâul în serviciul dușmanilor naționalitatei nóstre și contribuind prin actul saă la ținerea supt jug și în suferință a câte-va milione din frații noștri. Protestam în fine în contra guvernului fiind ca prin atitudinea lui servilă, prin lipsa de patriotism, ne degrădază în o­­chii lumei arătându-ne celor­l­alte popore ca un popor de mișei, gata a servi de instrument pentru a ne distruge noi on­­șine ca popor, ca naționalitate. Acest protest nu-1 adresăm nici câtre șeful Statului, nici câtre guvern, nici câ­tre Cameră nefiind nimic de așteptat de la nici unul din aceste canaluri sie pu­­terei, unul stând în impasibilitate, cele­­l­alte două fiind ințiate în fond, origina lor fiind impură. Protestâm dor câtre țară, câte omenii onești, liberi și iubitori de binele public, independent de credințe și de partit. Protestam câtre țară, pentru ca aceste cuvinte să servescă în viitor, în timpuri mai demne și mai fericite, spre a se in­sera memoria acelora cari au călcat în piciure totul în țara acésta, care s’au fă­cut până și spionii și esecutătorii Româ­nilor la serviciul Ungurilor. SOSRI D’ALE­DILEI Spirea despre apropiata convocare a Camerilor române persistă. Le 4108 câ îndată după sosirea M.M. L.L. în Bucuresci, Parlamentul va fi chră­­mat a da ajutorul luminelor sale minis­terului, îngrijat de mersul evenimentelor balcanice. Vice-președintele Camerei a dat ordine ca, până la 15 Septembre, localul să fie gata. Se­rice, serie V Independance roumaine de ieri sera, cu guvernul în consiliul de miniștrii de ieri, de la 11, a hotărât să chieme pe toți oficialii români cari sunt în concedii­ în străinătate. * Același ziar ,anunță ca îndată după sosirea M. S. Regelui, d. I. C. Brătianu va lua portofoliul ministerului de resbel, iar d. generale Falcoianu va fi numit șef al statului-major general. * Diplomatice : D. Campinenu a primit ieri visita no­ului ministru al Turciei, Esc. S. Ahmet­bey. D. Beldiman, noul agent diplomatic al României la Sofia, pleca mâne la poa­­­­tul sâă. S’a primit demisiunea d-lui Teodor I.­­ Văcărescu din postul de trimis estraor­­­­dinar și ministru plenipotențiar la Roma. ■ D Mihail Mincov, licențiat, fost ma­­­­gistrat, în postul vacant de judecător-a­­­­sesor la tribunalul consular român din­­ Constantinopol.* Duminecă, 15 Septembre, membrii ba­­­­roului bucuresecn sunt convocați în adu­­­­nare generală la curtea de apel, secția antet, pentru a alege pe decanul și con­­­­siliul de disciplină al anului judiciar 1885 86. Se zice ca om­, d. G. D. Vernescu va va fi ales decan. * * * Liceul care s’a inaugurat zilele trecu­­­­te la Botoșani de ministrul instrucțiunei va purta, după cum se afirmă, numele de liceul Laurian, în memoria unuia din fruntașii învățământului român, regreta­­­­tul academic și profesor la facultatea de­­ litere din Bucuresci, A. Treb. Laurian. I *­­ * * România liberă anunță ca la concur­sul de burse al internatului s­tulul Sava, cel care a eșit ântâiul clasificat e un copil sărac din Vlașca, care și-a făcut cele pa­tru clase primare în Giurgiu, cu institu­torul Ionescu Cheianu. * Ministerul instrucțiunii, permițând anul acesta elevilor preparați în institutele private de învățământ secundar a da e­­samene ca și elevii regulați ai gimnaste­­lor și liceelor Statului, déca ânsă n’au rămas corigenți de­cât la două obiecte, că mulțime de cereri s’au adresat­ direc­țiunilor liceale și gimnasiale în acest scop. Cursurile complete ale liceelor și gim­­nastelor vor începe tot la 15 Septembre, ca și pe trecut. * * Mâne se sfîrșesce concursurile pentru bursele de la scala centrală din Bucu­resci. Resultatul va fi cunoscut, probabil, la finele lunei lui Septembre. După câte ni se spune, elevele concu­rente cari au fost mai slabe la înscris și la oral au fost cele cari și-au făcut până acum instrucțiunea în scala centrală, în calitate de demi-solvente și supra-nume­­rare, și cari se presintaă pentru a fi ad­mise în clasele II, III și IV centrală. * ■ft­* Anunțăm aparițiunea unei reviste bi­lunare Căminul în Bucuresci. Vedem într’ânsa articole române și francese.* F. Mehedințului spune ca perceptorul comunei Malovăț, I. P. Petrescu, împre­ună cu agenții sâi, a ă [dilapidat din banii încasați de la contribuabili sumele ur­­matore: N. Popescu „ 28 „ 45 Escrocheria să făcea în modul următor: Iu recipisele ce se liberau­­ contribuabili­lor să trecea suma întrega ce plătea, iar în matee să înscria numai a treia sed a patra parte din sumele plătite. * * ■* Noua revistă spune ca înlași s’a înfiin­țat o­ fabrică de cutii de lemn pentru farmacii. * * * S’a încuviințat, sub reserva sancțiunei ulteriore a M. S. Regelui, disolvarea co­mitetului permanent al județului Vaslui. * * m f — S’am disolvat consiliele comunelor Da­­gâța din județul Roman, Seaca din jude­țul Olt și Hârșova din județul Constanța, sub reserva sancțiunei ulteriore a M. S. Regelui. meă cu femetea care isbucnise în anii 1636—37 împingea pe Germani până a­ ■ in­colo cu omoraă omeni și’I mâncaă. (Kbenenbilfer Universal-history von 200 Jahre gen unt Annales Ferdinandes). La acesta obiecteza numitul 4iar ca și Fran­­cesii mâncară șoricî pe timpul asedierii Parisului. Cred ca acesta probă va fi suficientă. De a me ocupa mai mult cu absurditățile acestui 4iar nu mi-e după plac. Acești domni ar fi în stare de a judeca chiar pe Göthe care în anul 1827 (vezi Gespräche Goethes mit Eckerman), zise : „Noi Germanii suntem un popor de ieri. Cu tote câ­te un secol încece ne-am cultivat cum se cade, totuși vor mai trece câte­va secole până când va pătrunde în popor atâta spirit și oă cultură mai su­perioră în­cât se vor închina ca Grecii frumusețe!... câ se va putea­­ fice, mult timp este de când acest popor era barbar. “ Primiți, etc. 1. Bettelheim. * * * * 1; P. Petrescu lei 3236 bani 28 V. Bondoc „ 4019 „ 63 D. Mitrescu „ 288 „ 53 D. Hristea „ 302 „ 05 Primim urmatorea scrisore : Domnule directore, Diarul Bukaresten Freie Presse făgădu­­iesce cititorilor sai câ va publica în cu­rând un articol al redactorelor sâă, dr. Hans Kraus. Acest articol va purta ti­tlul : „Munca culturală a Germanilor în România“. Redacțiunea ziarului spune câ acest articol va fi un răspuns la atacurile rușinase ce un ignorant necompetinie a a­­dresat poporului german. Acel „ignorant necompetinte“ este celebrul învățat Jo­­hannen Seherr, care de 24 de ani este profesor de istorie la scala superiora din Elveția, autorul „Istoriei culturale și mo­rale“ din care scriere am scos detailurile istorice ale articolului meu, precum am arătat-o deja într’unul din numerile Ro­mânului. Acest op basat pe studiul sor­­ginților și cure este unul din cele mai ci­tite în Germania și a avut de la apari­țiunea sea până acum mai multe edițiuni. Relutările savanților de la Bukarester- Freie Presse așa­dar nu mă privesc câtuși de puțin, dar totuși voiă să aduc uă sin­gură probă ca și cititorii d-vóstra să-și putá face uă ideiă despre logica prostă acelui scriitor. Menționam în articolul CORESPONDENTA CONTIMPORANA Viena, 20 Septembre. Domnule redactor. Revenit de la Pistyan suă Pöstyén (Ungaria) de unde am readus acasă pe sora mea paralitică, care nu pate călă­tori singură, am reînceput viața mea so­litară în centrul orașului celui mare, re­numit pentru mulțimea petrecerilor va­riate ce se oferă 4ilMc publicului; tote teatrele sunt deschise și se întrec a a­­trage spectatori prin noutăți, panorame, menagerii, alergări de tomnâ, stabilimente de petrecere, cafés chantants ș. a. t. Dar nu pot să-ți vorbesc de ele, fiind­ca tote aceste petreceri am perdut ori­ce atrac­­țiune pentru mine. Chiar și timpul își bate joc de mine: cât timp mă aflam la țară am avut a mă lupta necontenit în contra frigului, am fost constrîns a îm­­brăcișa regimul doctoralul Jaeger, îmbră­­cându mă în lână, și, de când mă aflu Grași la Viena a reînceput căldurile, parcă canicula s’a mutat în tomna și cu Septembre voiesce a repara păcatele lui August, care se deosebise printr’un exces de récere. Proprietarii viilor și toți ama­torii vinului se bucură de căldura actuală și se așteptă ca culesul viilor să aibă cel mai bun resultat; nu încape îndoială ca recolta vinului de estimp va fi, atât în privința calitatei cât și în aceea a can­­titatei, forte satsfăcătore și îmbueurătăre; de vre-yă șase ani n’a mai fost una atât de prinósá. Afară de struguri, tóte po­­mele s’au produs în abundență și de cea mai bună calitate: pere, mere, prune, persici se vând pe nimic, și p’alocurea, în localități mai depărtate de caile de comunicațiune, se întrebuințază de nutreț pentru îngrășarea porcilor. La 12 Septembre s’a inaugurat în su­burbia Wieden monumentul lui George Kolschitzky. — Dar cine era acel Kols­­chitzky, mă vor întreba cititorii, ca să merite onorea unui monument? — Kols­­ehitzky a fost cel d’ăntâiă cafegiă al Vienei, și la 12 Septembre 1685 s’a deschis cea d’ănteiă cafenea în centrul orașului a­­prope de catedrala sântului Stefan, la Zwettlhof.—Un monument pentru acesta? mă vor întreba ărășî cititorii cu mirare. Află dor cu polonesul George Kolschitzky, înainte d’a deschide un cafenea, a făcut orașului cele mai însemnate servicii, ce a combătut cu bravură în rândurile apă­rătorilor și a contribuit forte mult la li­berarea orașului de încongiurarea Turci­lor în anul 1683, riscând viața lui, tre­când în două rânduri, îmbrăcat într’un costum turcesc, tabăra încongiuratore, du­când scrisori ale com­andantului Vienei cornitele Strahremberg la Ducele de Lo­­rena, comănduitorul superior al armatei FORȚA ROMANULUI 12 SEPTEM. 37 FAT-FRUMOS de Guq de Maupassant. PARTEA DOUA VIII (Urmare). — Aibi cel puțin curagiul infamiei, d-tele. Magistratul mai întrebă:—Cine sun­teți ? Amantul zăpăcit nu răspundea: — Sunt comisar de poliție și te somez să-mi spui numele d-le. George strigă: Răspunde lașule sau voi fi silit să te numesc că. Atunci omul culcat îngână . Domnule comisar, nu trebue să dați voe acestui individ să mă insulte. Cu d-ta am afa­cere sau cu d-lui? D-v. trebue să vă răs­pund soft d-lui ? Semăna că nu mai are scuipat în gură. Comisarul răspunse : Mie trebue să-mi răspundeți. Vă întreb cine sunteți ? Amatul tăcu. Făcuse codaiul ghem li­­pindu-i de gât și ochii i se umflase. Comisarul urmă: Nu vreți să răspun­deți. Atunci voi fi silit să vă arestez. * In ori­ce cal, sculați-vă. Vă voi­ face in­terogatoriul când veți fi îmbrăcat. Trupul se mișcă în pat și glasul în­mână.' — Nu mă pot îmbrăca în fața d­v. — Sunt... sunt... în pelea­gulá! Du Roy începu să ranjescá și ridicând uă cămașe cărată jos o aruncă pe pat strigând : — Aide... scóla !... de vreme ce te-ai despuiat în fața sociei mele, poți să te îmbraci în fața mea. Apoi întorse spa­tele și se duse lângă sobă. Magdalena își redobândi­se sângele rece și văzând câ totul este perdut, era gata să îndrásnescá ori­ce. In ochii săi lucea desfiderea și răsucind uă bucată de hâr­tie aprinse ca pentru uă 4* de primire cele zece lumânări din candelabre. Apoi să resemă de sobă și întinzend spre foc unul din piciorele sale gele, luă uă ți­garetă și începu să fumeze. Comisarul se întorse lângă dânsa, aș­teptând ca complicele iei să fie îmbrăcat. Magdalena îl întrebă obrăsnicește : Faci adesea meseria acesta, domnule? Comisarul răspunse, cu seriositate: Cât se póte mai rar, domnu ! — Felicitările mele, câei nu e lucru curat ! Se prefăcea ca nu se uită la bărbatul ei, ca nu-l vede. Bărbatul din pat se îmbrăca, își pu­­sese pantalonii, se încălțase și se apropie îmbrăcând vesta. Comisarul se întorse spre densul. — Acum, d-le, voiți să-mi spuneți cine sunteți ? El nu răspunse. — Sunt silit să vă arestez. — Atunci omul strigă: Nu mă atinge câci sunt inviolabil. Du Roy se repezi la dânsul parcă ar fi voit să-l asvârle la pământ, și-l rânji în față. E flagrant delict... flagrant delict. Pot să pui să te aresteze... déci vo­­esci, te arestez. Acest om se numește Laroche-Mathieu, ministru de externe. Comisarul de poliție se dete îndărăt, încremenit, și îngână: Die, voesci să-mi spui cine ești ? — Pentru ântâia dată, acest misera­­bil, nu a mințit! Sunt în adevar minis­trul Laroche-Mathieu. Apoi întinzend brațul spre peptul lui George, unde apărea un mic pont roșu, adăogă: Și mișelul pe care-l veți purta la pept crucea de onore ce i-am dat-o că ! Du Roy se făcuse vânăt ! Cu repezi­ciune smuci de la butonieră panglicuța roșie și aruncând-o în foc strigă: E că ce valore are că decorațiunea care vine de la un porc ca tine ! Era o față în față, cu dinții încleștați, cu pumnii strânșii, unul slab, cel­ l­alt gras. Comisarul se puse între dânșii și des­­părțindu-î: Domnilor, dați probă de lipsă de demnitate; stăpâniți-vă ! Tăcură și își întorsera spatele. Magdalena nemișcată, fuma mereu su­­râsând. Magistratul zise: Domnule ministru, v’am surprisa singur cu d-na Du Roy, d-ta culcat, d-neí aprópe golă. Imbracă­­mintele d-v. erau­ risipite în mijlocul ca­merei, acesta constitue un flagrant delict de adulten­ă. Nu puteți nega faptul. Ce aveți de răspuns ! Laroche-Mathieu îngână . N’am nimic de Țis; făți datoria. — Comisarul se adresă câtre Magda­lena . — Mărturisiți, domnul ca domnul este amantul dv. ? — Nu o tăgăduesc, este amantul meu. —Ajunge. Apoi magistratul luă câte­va notițe a­­supra stărei și planului apartamentului. Când sfîrși de scris, ministrul îl în­trebă : — Mai aveți trebuință cu mine, dom­nule ? Ce trebue să fac ? Mă pot duce ? Du Roy se întorse spre dânsul, surî­­dând obrăsnicește: Pentru ce să te duci ? Noi am sfîrșit. Puteți să vă culcați orășî. Noi vă lăsam singuri. Aide domnule Co­misar, nu mai avem ce căuta aci. Magistratul îl urmă am surprins, dar în pragul ușei George se opri spre a-i fa­ce loc să trecá: Poftiți, mă rog ! — Treceți ântâi d-vóstru, 4ise comi­sarul ! y — Mă ertați acum e rîndul d-v. Eă sunt aci ca și la mine acasă ! Peste vă oră, George Duroy intră în redacțiunea Vieței francese. D. Walter era acolo și-i zise : Aici ai venit ! Ai un aer ciudat! De unde vii ? Pentru ce nu ai venit să prânzesc­ cu noi ? Tânărul răspunse, cumpănindu-și vor­bele și apăsând : — Am răsturnat pe ministrul de ex­terne ! Cel­alt credu cu glumesce : — L’ai răsturnat... în ce fel ? — Am să schimb ministerul. Venise vremea să daă afară acea putreziciune omenesca. — Ai înebunit, nu celi ce vorbesci. — De loc. Am surprins pe d. Laro­che-Mathieu în flagrant delict de adulte­­riă cu soția mea. Comisarul de poliție a constatat faptul. Ministrul e dus pe copcăi Walter amețit, își ridică ochelarii pe frunte și întrebă : Nu cum­va m­uri de mine ? — De loc. Am să-și trec faptul la in­­formațiuni. — De c e așa, ce voesc, să faci ? — Să răstorn pe acest boț, pe acest miserabil, pe acest tâlhar public. George își puse pălăria pe un scaun, și adaogă : Vai de acel care-mi închid drumul! Eă nu era nici vă dată ! — Dér,., soția d-téle? — Chiar mâne diminuță voi face cere­rea de divorț. O trimit înapoi răposatului Forestier. Vrei să te desparți. — Ba bine ca nu ! Eram ridicol! Dar trebuia să fac pe prostul ca să o prind! Acum sunt stăpân pe situație! D. Walter se zăpăcise, și privind pe Du Roy își zicea : Asta e om de care trebue să te feresc!! George urmă . E că­ mă liber... Am uă­are­care avere. La Octombre mă voi­ pre­­sinta la alegeri în județul meu unde sunt forte mult cunoscut. Cu soția care o a­­veam, nu puteam să-mi pui candidatura. Mă prinsese ca pe un neghiob, mă ame­țise. Dar de cât­va timp, o suprave­­ghiam ! Sărmanul Forestier purta carne... fură să bánuescá nimic, și trăind în liniște. E că­ mă scăpat de lipitorea ce-mi lăsase. Am manele deslegate. Acum voiă merge departe ! Și încălecase pe un scaun. Repetă ér: — Voiă merge departe ! Bătrânul Walter îl privea mereu și își zicea . Adevăr, va ajunge departe pungașul ! George se sculă . Mă duc să redactez informațiunea. Are să fie teribilă pentru ministru. E un om perdut. Nu mai pute scăpa. Viața princesă, nu mai are nici un interes ca să-l menajeze. (Urmarea în numeral viitor). g­­­r V !

Next