Rondul, iulie 2001 (Anul 9, nr. 2462-2487)

2001-07-28 / nr. 2485

SÂMBĂTĂ, 28 iulie 2001 pagina 5 Zi neagră pentru Turul Ciclist al României Doi concurenți erau să-și piardă viața A șasea etapă a Turului Ci­clist al României a adus par­ticipanții la Sibiu, unde a fost punctul final al acestei etape, rutierii venind de la Cluj. A­­ceasta a adus un eveniment nefericit, petrecut în diminea­ța zilei de ieri, pe Dealul Fe­­leacului, unde în timpul antre­namentului de dinaintea în­ceperii etapei, doi membri ai echipei olandeze au părăsit zona de protecție, iar un TIR a intrat în cicliști, după care s-a răsturnat și s-a izbit de a casă, rănindu-i pe cei doi membrii ai echipajului olan­dez, Leon Offringa și Maarten Janssen, unul dintre ei aflân­du-se într-o stare destul de gravă. Concurentul străin a fost transportat la Clinica de Chirurgie din Cluj, iar, după acordarea primului ajutor de către medici, a luat drumul țării lalelelor, pe care aerului, în accident a fost implicat și un copil, care se uita la plu­tonul gata de plecare, el fiind transportat la aceeași unitate medicală. Cicliștii au acuzat oficialii de neimplicare Ca urmare a acestui acci­dent, unii din participanții la Turul Ciclist al României au spus că polițiștii care asigu­ră protecția coloanei, în tim­pul circuitului, nu și-au făcut bine datoria. Unul din res­ponsabilii Poliției, care a par­că nu este vina polițiștilor că acel TIR a intrat în sportivi, și că aceștia nu aveau ce face de vreme ce trailerul a ră­mas fără frâne, în semn de protest față de cele întâm­plate pe Dealul Feleacului, dar și față de condițiile de cazare și de masă puse la dispoziție de organizatori, ci­cliștii au rulat în coloană, practic plutonul mergând compact de la un capăt la al­tul. Nemulțumirile cicliștilor nu s-au oprit aici, aceștia cazați la întâmplat să nu fie nici măcar apă. “Suntem murdari, obosiți și flămânzi, iar condițiile noas­tre de cazare sunt puțin spus precare, asta în timp ce ofi­cialii și însoțitorii coloanei stau la hotel!” a declarat unul din cicliști. Condițiile de ca­zare au fost stabilite în limita disponibilității financiare a Federației Române de Ci­clism și a celorlalți factori im­plicați în organizarea turului. In această etapă­ neagră a Turului Ciclist al României, în care concurenții cu nervii întinși la maxim au refulat, nu s-au înregistrat rezultate spectaluloase, cum era de așteptat, având în vedere anvergura de care se bucură această manifestare sportivă la noi în țară, fiind concurenți din patru țări. Cu o lungime de 168 de kilometrii a șasea etapă, Cluj - Sibiu, a fost, din păcate marcată de acest ne­dorit eveniment rutier, care și-a pus amprenta pe psi­hicul participanților. Clasa­mentul general a fost, practic neschimbat, tricoul galben a rămas, de la începutul între­cerii lui Alexandru Șebali, care a luat un avans semni­ficativ în fața celor 47 de combatanți ai săi, încă din primele două etape, fiind urmat de ucraineanul Levent Tinkcento și de Pavel Lupaș. Tricoul roșu, de sprinter, a revenit petrolistului Alexan­dru Ciocan, tricoul verde, de cățărător, lui Sorin Gabriel Pop, la juniori și cel albastru, pentru cel mai activ ciclist, a fost îmbrăcat de Marin Frun­­zeanu. Următoarele două eta­pe sunt Sibiu - Bâlea Lac - Curtea de Argeș, care, dacă șoseaua Transfăgărășanul nu este practicabilă, va deveni ruta Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Curtea de Argeș și Curtea de Argeș - Găești - București, unde va fi finalul întrecerii ce măsoară nu mai puțin de 1.124 de kilometri în total. Ovidiu Adrian BOIA curs, etapă de etapă, drumul alături de cicliști, a replicat spunând că sunt cămine, unde s-a­u gos H. -Dtvi "Hu­ Bäasrr, D..L.:1/0­ 5ANCA­R ^ PF.MNTRU Sss* CROUPE HM ' RONDUL Rivaldo rămâne la Barcelona Campioana europeană a cluburilor, Bayern München, i-a convins pe Sa­muel Kuffour și Bixente Lizarazt să-și continue cariera la formația bavareză, cu toate că ambii primiseră oferte ten­tante din străinătate. Ghanezul era cur­tat de Barcelona, Lazio și AS Roma, în timp ce Lizarazu era dorit de Man­chester United. în cele din urmă, Kuffour a acceptat o prelungire a contractului cu Bayern, pe două sezoane, în timp ce francezul a anunțat că va respecta înțelegerea pe care o are cu team-ul german, până în 2003. MEDIAFAX sport Atacantul portughez Simao Sabrosa a semnat un contract pe cinci ani cu Benfica Lisabona, după numai doi ani petrecuți la FC Barcelona. Clubul ca­talan l-a pus pe lista de transferări la începutul verii, după ce fotbalistul n-a reușit să confirme în Spania, în mare parte din cauza accidentărilor. Cu toa­te acestea, tranzacția n-a fost deloc ieftină, Benfica scoțând din vistierie 10,5 milioane de dolari, pentru a-l aduce în lot pe Simao. MEDIAFAX Simao s-a întors acasă Atacantul italian Fabrizio Ravanelli și­­a dat, până la urmă, acordul să evo­lueze din sezonul următor la clubul en­glez Derby County, el revenind astfel în Premier League, după experiența Middlesbrough. El a jucat în stagiunea trecută la Lazio Roma, dar acum este nerăbdător să activeze din nou într-un campionat despre care spune că i se potrivește ca o mănușă. MEDIAFAX Brazilianul Rivaldo nu se mai află în conflict cu FC Barcelona - cel puțin așa susțin oficialii clubului catalan, după ce sud-americanul amenințase că va boicota antrenamentele, până când i se vor rezolva problemele con­tractuale. “Cearta a luat sfârșit, iar Rivaldo își va continua activitatea la noi”, a insistat directorul sportiv al Bar­celonei, Anton Parera, după o întâl­nire cu impresarii jucătorului. Intre timp, Barga le-a prelungit contractele internaționalilor olandezi Patrick Klui­­vert și Michael Reiziger, până în 2006, respectiv 2005. MEDIAFAX Atacantul român Adrian Mutu a mar­cat, joi, un gol în partida amicală pe care echipa sa, Hellas Verona, a câș­­tigat-o, cu scorul de 9-0 (2-0), în fața formației Val Venosta, a anunțat coti­dianul italian “Gazzetta dello Sport”. Mutu, care a evoluat în prima repriză și a deschis scorul, în minutul 3, a fost unul dintre remarcații antrenorului Alberto Malesani. Celelalte goluri ale Veronei au fost marcate de Cosatto ‘11, Adanlton ‘50, 72, ‘84, Salvetti ‘61, ‘86 și Gilardino 75 și ‘82. Antrenorul Alberto Malesani a folosit următoarea formulă de echipă: Ferron (‘46 Doardo) - Ciliso, Zanchi (‘46 Filippini), Cossena (‘46 Teodorani) - Matteassi (‘46 Oddo), Mazzola (‘46 G.Colucci, ‘50 Mancinelli, 72 Cossu), L.Colucci (‘46 Italiano), M­­elis (‘46 Serici) - Frick (‘46 Adailton),­Cossato (‘46 Gilardino), Mutu (‘46 Salvetti). MEDIAFAX Ravanelli, în sfârșit la Derby Adrian Mutu a marcat un gol în partida Hellas Verona și Val Venosta Kuffour și Lizarazu continuă cu Bayern 09.30 Sporturi extreme (r) 10.30 Volei pe plajă: la Marsilia. Franță (r) 11.00 Natație: la Fukuoa (probele de înot) 12.00 Natație: la Fukuoa (probele de înot) 14.00 Fotbal. Liga Campionilor. Retrospectiva sezonu­lui 2000-2001 (r) 15.00 Natație (r) 15.30 Formula 3000: Cursa de la Hockenheim, Germania 17.00 Ciclism: Turul Franței (etapa a 19-a, 160 km) 19.00 Știri 19.15 Natație: la Fukuoa (r) 21.00 Judo: Campionatele Mondiale de la München, Germania 23.00 Ciclism: Turul Franței (rezumat) 00.15 Tenis: Turneul APT de la Kitzbühel, Austria 02.15 Natație: la Fukuoa (r)

Next