Sălăjeanul, august 2010 (Anul 7, nr. 1620-1641)

2010-08-02 / nr. 1620

Luni, 2 august 2010 2 Sălăjeanul w _ POLITICA - ADMINISTRAȚIE Ana TUDORAN C­onsilierii județeni s-au întrunit, vineri, în ședința ordinară lunară, pentru a dezbate și a vota cele 11 proiecte înscrise pe ordinea de zi. Potrivit președintelui Tiberiu Marc, cel care a condus ședința, dintre consilierii județeni au absentat doar doi: vicepreședintele Cristian Ionescu - PNL și Marcel Zaharia - PDL. Tot la începutul ședinței, Tiberiu Marc a propus retragerea punctului patru de pe ordinea de zi - un proiect referitor la consolidarea drumului județean dintre Chieșd și limita cu județul Satu Mare, precum și introducerea pe ordinea de zi a unui nou proiect privind închirierea unor spații dintr­­un imobil aparținând județului, de pe strada Unirii din Zalău. 1,5 milioane de lei pentru repararea drumurilor județene Consilierii județeni au aprobat întrebuințarea sumei de 1.572.680 de lei din fondul de rezervă bugetară al județului pentru lucrări de întreținere și reparații ale drumurilor județene. Pe lângă alocarea unor sume pentru întreținerea curentă a unor drumuri pietruite sau poduri și podețe care necesită reparații și refaceri de parapeți, CJS alocă fonduri și pentru aplicarea unui strat de asfalt pentru cateva segmente de drum județean. De astfel de tratament vor beneficia drumurile județene dintre Surduc - Gârbou - Cemuc, Rus - Șimișna - Zalha și Rus - Buzaș pe distanță de un km: DJ110 Carastelec - 2 km și DJ 110B Lompirt - Ilișua - 3 km. Cea mai mare distanță care va beneficia de tratament bituminos se află pe DJ 108D, între Zalău și Cehu Silvaniei - 5,5 km.­­ “ Rectificare de buget CJS a aprobat și o rectificare de buget propriu. Printre modificările aduse bugetului județului se află și câteva care vin în ajutorul comunelor, precum repartizarea sumei de 92.430 de lei pentru cofinanțarea lucrărilor de toaletizare a drumurilor județene, etapa I. De asemenea, s-a aprobat alocarea a aproape jumătate de milion de lei pentru cofinanțarea unor proiecte de interes comunitar, în comunele Bobota, Hereclean, Nușfalău, Peticei, Sâg, Treznea și Valcău de Jos pentru proiecte ce vizează construirea de baze sportive, refacere de drumuri sau racordarea la utilități -apă, canal. CJS implică cultele în activitățile de asistență socială CJS continuă programul de finanțare a activităților de asistență socială prestate de unitățile de cult din județ pe anul 2010, prin care se dorește implicarea actorilor sociali din județ în aceste activități sensibile. Pe temeiul acestui deziderat, CJS a aprobat vineri, în ședință, modi­ficarea programului și suplimentarea acestuia cu suma de 6000 de lei. Atât modificarea, cât și suplimentarea bugetului alocat acestui program vin în urma unei solicitări de ajutor financiar din partea Asociație Down Sindrom Cehu Silvaniei, pentru angajarea a doi asistenți sociali în cadrul Centrului de zi pentru copii și tineri cu dizabilități. Centrul a fost înființat în 2005 și momentan funcțio­nează într-un imobil dat de CJS. în această perioadă, Centrul este frecventat de 16 persoane afectate de sindromul Down. Proiectul a fost votat de majoritatea consilierilor județeni, cu excepția consilierului PSD Cristina Ciobanu. Aceasta și-a motivat abținerea prin faptul că, lucrând la o instituție de stat cu același obiect de activitate, i s-a refuzat în mod repetat angajarea unui asistent social de care duce lipsă și crede că în acest moment CJS a creat un precedent care va duce la o avalanșă de solicitări de finanțare din partea actorilor privați din domeniul social. Dialoguri cordiale putere - opoziție Consilierii PDL se află, în cadrul Consiliului Județean, în opoziție, majoritatea fiind deținută de­ coaliția locală PSD - PNL - UDMR, în urma rectificărilor de buget propriu și a alocărilor de fonduri pentru diferite lucrări, consilierii PDL au ținut să mulțumească președintelui Tiberiu Marc. „Vreau să vă mulțumesc că ați identificat și comune PDL pentru cofinanțare”, a spus consilierul Ioan Mocan, căruia Tiberiu Marc i-a replicat imediat: „Cu tot dragul!”. Vicepreședintele Tiberiu Csóka a precizat însă că nu este vorba de culoare politică în alocările făcute, ci s-a ținut cont de proiecte desfășurate. „Nu noi le-am identificat, primarii PDL ne-au identificat pe noi”, a sunat replica lui Csóka. 12 camere agricole locale Consilierii județeni au aprobat și numărul de posturi, organigrama și statul de funcții pentru Camera Agricolă Sălaj. Potrivit organigramei, Camera Agricolă va funcționa cu 22 de persoane, din care una singu­ră va avea poziție de conducere. Dintre acestea, 12 persoane vor activa la Camerele Agricole Locale din Zimbor, Surduc, Gârbou, Năpradea, Cehu Silvaniei, Sălățig, Dobrin, Sărmășag, Șimleu Silvaniei, Nușfalău, Horoatu Crasnei și Crasna. 1,5 milioane de lei pentru repararea drumurilor județene PUBLICITATE Asociația Filantropică, Medicală Creștină „CHRISTIANA” # * mm m w Zalau organizează cursuri de specialitate pentru următoarele specializări: 1. asistent medical de balneofiziokinetoterapie - 1800 lei 2. ergoterapeut - 1500 lei 3. asistent medical de farmacie - 2000 lei 4. asistent medical de igienă și sănătate publică - 1800 lei 5. asistent medical de laborator - 1800 lei 6. asistent medical de nutriție și dietetică - 1500 lei 7. asistent medical pentru ocrotirea persoanelor vârstnice - 1800 lei 8. pedagog de recuperare - 1500 lei 9. asistent medical de radiologie - 1800 lei 10, asistent medical generalist - 1800 lei Pentru anul școlar 2010-2011. Școala noastră oferă 20 de locuri fără taxă. Relații suplimentare puteți afla la: Școala Postliceală Sanitară „CHRISTIANA” Zalău str. Torentului nr. 13-15, tel. 0260 612 344 • ale aparatului locomotor • afecțiuni neurologice • reumatismale • de creștere • traumatisme sportive în cadrul cabinetului se poate efectua EVALUAREA GLOBALĂ ENERGETICĂ ȘI FUNCȚIONALĂ COMPUTERIZATĂ A ORGANISMULUI (DIAGNOSTIC ȘI TERAPIE PRIN BIOREZONANȚĂ) Editat de SC MEDIA GRUP SRL ZALĂU str. Cloșca, nr. 56 tel.­ fax: 0260 660 133 sau 0360 810 500 mobil: 0757 074 153 e-mail: mediagrup@zalau.astral.ro www.salajeanul.ro ISSN 1584 - 7047 director Cosmina ARDELEAN cosmina.ardelean@salajeanul.ro redactor șef Adrian LUNGU tel. 0757 074150, e-mail: adrian lungu80@yahoo.com secretar general de redacție Silvia PRODAN tel.­ 0757 074151, e-mail: prodan.deac@yahoo.com • kinetoterapie • recuperare medicală • terapie laser • ergoterapie • ultrasonoterapie • masaj relaxare • magnetoterapie anticelulitic • medicină sportivă • întreținere corporală www. fasergo. ro redactor politică - administrație Ana TUDORAN tudoran_ana@yahoo.com redactor eveniment Bianca BĂICAN tel. 0757 074152, e-mail: bianca_baican@yahoo.com redactor Augusta TEȘINSCHI atesinschi@yahoo.com Programări: Zalău, Str. Andrei Șaguna nr. 8 ___ Tel.: 0740 873110. 0260 618395 Tiparul executat la SC GARAMOND TIPOGRAFIE SRL Cluj-Napoca Potrivit art 205 și 206 CP responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține autorului. In cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. Pentru orice nereguli privind difuzarea vă rugăm sunați la tel. 0260 660133. tehnoredactor KULCSÁR Mária responsabil de număr Silvia PRODAN

Next