Sălăjeanul, iulie-septembrie 2013 (Anul 10, nr. 2337-2402)

2013-08-02 / nr. 2360-2361

Vineri, 2 august 2013 Sălajeanul EVENIMENT 15 ani de închisoare pentru mama criminală din Pustă Vale Femeia de 33 de ani din localitatea Pustă Vale, județul Sălaj, care în ziua de 23 februarie și-a ucis cu bestialitate bebelușul în vârstă de două luni, a fost condamnată la 15 ani de închisoare cu executare. Olimpia MAN M­agistrații Tribunalului Sălaj au condamnat-o, miercuri, la 15 ani de închisoare cu executare pe Viorica Kovács, femeia de 33 de ani din comunitatea de romi Pustă Vale, din Sălaj, care și-a ucis cu bestialitate bebe­lușul în vârstă de două luni. Oribila crimă s-a petrecut în luna februarie a acestui an, bebelușul, o fetiță de numai două luni, murind sugrumat de propria mamă, care a considerat de cuviință să se asigure de „reușita" crimei aplicân­­du-i, suplimentar, și șase lovituri de cu­țit. Potrivit procurorilor care au anchetat cazul, mama nu a recunoscut niciun moment crima, spunând că, de fapt, be­belușul ar fi fost victima agresiunii celuilalt copil al ei, o fetiță în vârstă de patru ani. Autopsia făcută imediat asupra trupului bebelușului nu lasă însă loc de îndoială: micuța a fost ucisă de un adult. Potrivit judecătorului Daria Brăduța Țăran, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată din omor calificat în omor calificat și deosebit de grav, fiind con­damnată la 15 ani de închisoare cu exe­cutare în regim de detenție, cu interzi­cerea unor drepturi. Printre drepturile care i se interzic femeii criminale se nu­mără și cele părintești în raport cu fetița de patru ani pe care o are femeia, preluată după crimă în sistemul de pro­tecție socială, interdicția aplicându-se și trei ani după executarea pedepsei prin­cipale. Instanța a constatat faptul că nici concubinul femeii, nici Spitalul Orășenesc din Șimleu Silvaniei, unde a fost dus bebelușul - mort deja - nu s-au constituit ca părți civile. S-a admis, în schimb, ac­țiunea Serviciului Județean de Ambulanță Sălaj, căruia condamnata va trebui să-i plătească 566,2 lei. Ea va avea de achitat și cheltuielile de judecată, calculate la 3.000 de lei. Soluția instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și în 15 zile de la comunicare pentru inculpată. Până la rămânerea definitivă a soluției, criminala va sta în arest preventiv, pe­rioada petrecută în spatele gratiilor din momentul arestării ei și până la rămâ­nerea definitivă a sentinței urmând a fi dedusă din perioada de detenție. Șase tineri din Sălaj au fost admiși la Academia de Poliție Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a afișat, zilele trecute, rezultatele admiterii din acest an. Șase tineri din Sălaj figurează printre candidații admiși Trei dintre cei șase candidați din județul Sălaj au fost admiși la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza" din București pe lo­curile destinate pregătirii viitorilor ofițeri jandarmi. Toți trei au fost admiși printre primii, unul dintre ei intrând chiar al patrulea pe țară. Primii doi admiși din Sălaj sunt frații ge­meni Sergiu și Septimiu Păușan. Sergiu a intrat de pe locul al patrulea, cu media 8,50, iar Septimiu al șaselea, cu 8,20. Cel de-al treilea sălăjean intrat la Academie, la jandarmi, este Lucian Pop, admis pe locul al nouălea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, în total șapte candidați din Sălaj s-au înscris în cursa pentru ocuparea unuia din cele 50 de locuri puse la dispoziție în acest an de Academia de Poliție pentru arma Jandarmi, patru fiind respinși. Alți cinci au încercat să intre la forma de învățământ fără frecvență, patru dintre ei lucrând deja ca subofițeri jandarmi. Editat de SC MEDIA GRUP SRL ZALĂU str. Cloșca, nr. 56 tel.: fax: 0260 660 133 mobil: 0757 074 153 e-mail: mediagrup@zalau.astral.ro, redacția@salajeanul.ro www.salajeanul.ro ISSN 1584 - 7047 iar unul fiind încadrat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj. Niciunul dintre cei cinci nu a fost admis. Pentru Poliție și Poliția de Frontieră s-au înscris la selecție 32 de sălăjeni. Potrivit Măriei Cristea, reprezentantul biroului de relații publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, după testarea psiho­logică au rămas doar 20, șase înscriși pentru fără frecvență, iar dintre cei 14 de la zi - patru optând pentru Poliția de Frontieră, iar 10 pentru Poliție. Din cei 20 care au susținut examenele de la București, doar trei au fost declarați admiși, toți trei la Ordine și Siguranță Publică. Este vorba despre Dacian Groze, Paul Chirilă și Mihai Sabău. Pentru arma Pompieri, anul acesta nu s-a înscris, din Sălaj, niciun candidat și asta - spune purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacobi - din cauza întârzierii cu care s-a trimis de la București anunțul de recru­tare: director Silvia PRODAN tel.­ 0757 074151, e-mail: redacția@salajeanul.ro redactor șef Adrian LUNGU tel. 0757 063459, e-mail: mediagrup@zalau.astral.ro redactor Olimpia MAN e-mail: mediagrup@zalau.astral.ro redactor social Cristina PUIE tel. 0757 074153, e-mail: mediagrup@zalau.astral.ro redactor sport Monel SABOU, Eduard FARCAȘ e-mail: mediagrup@zalau.astral.ro tehnoredactor Ioana STAN, Ioana CAD­AR marketing-publidtate Adriana BOGLUȚ tel.: 0757 063476, e-mail: redacția@salajeanul.ro responsabil de număr Adrian LUNGU Tiparul executat la SC GARAMOND TIPOGRAFIE ’SRL Cluj-Napoca Potrivit art. 205 și 206 CP responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține autorului, în cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. Pentru orice nereguli privind difuzarea vă rugăm sunați la tel. 0260 660133. Pagină realizată de Olimpia MAN

Next