Sălăjeanul, octombrie-decembrie 2015 (Anul 12, nr. 2730-2787)

2015-10-23 / nr. 2746

Program Vin banii pentru secetă Fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă vor primi peste 600 de milioane de lei, a anunțat Ministerul Agriculturii. „Am hotărât suma totală pe care Guvernul, prin mi­nisterul Agriculturii, o va acorda ca despăgubire pentru fermierii afectați de secetă. Ea se ridică la 640 milioane lei, sumă care va veni la bugetul ministerului Agriculturii prin această rectificare și după aceea va fi distribuită către fermieri imediat după momentul în care vom primi cererile și în momentul în care vom avea acceptul Co­misiei Europene scris, vizavi de notificarea pe care o facem”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Con­stantin, la finalul ședinței săptămânale a Executivului. Potrivit lui Daniel Constantin, această hotărâre privind despăgubirile pentru fermieri va fi aprobată cel mai târziu în ședința de Guvern de săptămâna viitoare. „Astăzi notificăm Comisia Europeană. De la 1 noiem­brie cel mai probabil, vom primi cereri din partea fer­mierilor, urmând ca la începutul sau jumătatea lunii decembrie, imediat ce va veni răspunsul Comisiei Eu­ropene, să începem să facem aceste plăți”, a precizat Constantin. Potrivit ministrului Agriculturii, despăgubirile se vor acorda fermierilor care au suferit pierderi pe mai mult de 30 la sută din suprafață, pentru că așa este prevăzut în regulamentul european. (A.R.) salajeanul Editat de SC MEDIA GRUP SRL ZALĂU str. Cloșca, nr. 56, tel. fax: 0260660133, mobil: 0757074153 e-mail: office@salajeanul.ro, redacția@salajeanul.ro www.salajeanul.ro ISSN 1584 -­7047 director Cristina PUIE­tel. 0757 074153, e-mail: cristina.paie@salajeanul.ro redactor Naie VLAD tel. 0757 063459, e-mail: redactia@salajeanul.ro redactor Cristina POP tel. 0757 074153, e-mail: cristina.pop@salajeanul.ro tehnoredactor: Ioana HOLHOS www.facebook.com/salajeanu www.facebook.com/salajeanulTV Tiparul executat la SC GARAMOND TIPOGRAFIE SRL Cluj-Napoca Potrivit art. 205 și 206 CP responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține autorului, în cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. P Pentru orice nereguli privind difuzarea vă rugăm sunați la telefon 0260 660133. AT­ IMUTHTMI 34. UH ACTUALITATE/EVENIMENT Sălăjeanul Vineri, 23 octombrie 2015 www.salajeanul.ro Spațiul Privat Virtual - un canal de comunicare în sprijinul contribuabililor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj reamintește că începând din data de 1 iulie 2015 au fost aduse modificări și completări Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între A.N.A.F. și persoane fizice, prin intermediul serviciului on-line „Spațiul Privat Virtual” (SPV). Astfel, Ministerul Finanțelor Publice pune la dispoziția contribuabililor per­soane fizice, înregistrate în acest ser­viciu on-line, documente sau informații de natură fiscală cu caracter personal sau public, emise automat sau la ce­rere. Spațiul Privat Virtual este dispo­nibil 24 de ore din 24, fără să fie nece­sară deplasarea contribuabilului la unitățile fiscale. Categorii de docu­mente ce pot fi comunicate prin Spațiul Privat Virtual: A. Documente emise de organul fis­cal și la cererea contribuabilului: a) Automat 1. Decizii de impunere anuală afe­rente veniturilor realizate începând cu anul 201­­7 Decizii de impunere privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale (formular 260), pentru veniturile realizate începând cu anul 2015; 3. Decizii de im­punere privind plățile anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale de să­nătate pentru veniturile din cedarea fo­losinței bunurilor (formular 650) pentru veniturile realizate începând cu anul 2015; 4. Decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii b) La cererea contribuabilului 1. „Situația obligațiilor fiscale de plată la data de ..." 2. „Nota obligațiilor de plată" 3. „Situația contribuțiilor de asigurări sociale declarate de către angajatori" 4. „Istoricul acțiunilor și Registrul do­cumentelor electronice comunicate prin «Spațiul privat virtual»" 5. „Certificatul de atestare fiscală" 6. „Adeverință de venit" c) Declarații ce pot fi comunicate de contribuabil organului fiscal prin inter­mediul S.RV. 1. Declarație privind veniturile reali­zate din România (formular 200) afe­rentă veniturilor realizate începând cu anul 2014. 2. Cerere privind destinația sumei re­prezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor (formular 230) aferentă impo­zitului anual datorat începând cu anul 2014. 3. Declarație privind venitul estimat/norma de venit (formular 220) aferentă veniturilor realizate începând cu anul 2015. B. Categoriile de informații publice fiscale comunicate prin serviciul „Buleti­nul informativ fiscal" 1. Calendarul obligațiilor fiscale 2. Noutăți legislative 3. Ghiduri fiscale 4. Campanii derulate 5. Comunicate de presă Cum se face înregistrarea In Spațiul Privat Virtual înregistrarea se poate realiza acce­sând site-ul ANAF: www.anaf.ro - Spațiu Privat Virtual - secțiunea înregistrare Utilizatori: în secțiunea „înregistrare uti­lizatori“, contribuabilul își completează datele într-o pagină web securizată, având posibilitatea de a alege tipul de aprobare­ on-line - prin completarea nu­mărului de înregistrare al unei decizii de impunere sau al unei decizii referi­toare la obligații de plată accesorii, emisă de ANAF în perioada 2013 - 2014 aprobarea la ghișeu­­ prin depla­sarea la organul fiscal pentru certifica­rea datelor completate, cu BI­CI în ori­ginal și copie, precum și cu numărul de înregistrare obținut după înregistrarea pe site: www.anaf.ro. (A.R.)

Next