Saptamina, 1977 (Anul 7, nr. 318-369)

1977-01-07 / nr. 318

O ISTORIE POLEMICA SI ANTOLOGICA A LITERATURII ROMANE DE LA ORIGINI PINA IN PREZENT caragiale TM Partea a doua a pamfletului începe cu descrierea „sinistrului“ . Niciun om cu­minte nu poate da dreptate deplină ță­ranilor răsculați. Pretențiile lor, cînd, foarte rar, pe ici pe colo­ si le formulau, erau exorbitante și imposibile de satis­făcut , iar furia de element orb cu care, fără a ști in genere ce vor, s-au pornit să prăpăstuiască orce statornicire de­­ drepturi, și faptele la cari s-au dedat, in pornirea lor vulcanică, sunt în adevăr vrednice de toată osînda. (Evident, Ca­ragiale suferă deformațiile acelor tim­puri in privința părerilor asupra legiti­mității răscoalelor țărănești). Dar iarăși, orcare om cuminte peste putință să nu gindească... Bine, așa de surda nu se ri­dică un popor tam-nisam, Iară să aibă eitul de puțin vreun cuvînt, măcar că, luat de scurt fiecare din grămadă, n-ar putea spune lămurit pentru ce a pornit așa val­ virtei la pierzare... De unde să vie concertarea, solidaritatea ?... de unde acea comunitate vastă a unui fond par­că logic pentru săvîrșirea unei astfel de nebunești acțiuni în masă ?... Cind arde un lucru, arde nu numai fiindcă s-a aprins cine-știe-cum­, ei și fiind-că, de felul lui, era un lucru ce se putea aprin­de. Citi tăciuni nu poți arunca pe un morman de nisip ?... iar la o magazie plină cu iarbă de pușcă, o scinteiă de nimic, d-abia să-ți pară c-ai zărit-o in beznă, prea destul... Trebuia stins focul ? — Mai încape vorbă ?... Numai nebunii se joacă cu asta... Și ni se pare curată copilărie a mai sta cineva acuma să socotească cu de-amănuntul cite greșeli și altă bruta­litate gratuită s-au comis, or prin exces de zel, or prin nedibăcie, or prin simplă cruzime. Ia năbușirea primejdiei... Cînd e foc, e foc , s-a isprăvit ! trebue biruit cit se poate mai degrab cu mijloacele de cari dispunem, bune rele... Trebuia stins !... După lapidarul tablou al „focului" de care este cuprinsă țara, Caragiale trece la stabilirea responsabilităților . Cum au isbucnit primele flăcări, gu­vernul conservator (sub barda căruia, pe­ nderete, incă din vara anului trecut 1906, pe vremea Exposiției jubiliare, se organizase mișcarea maselor țărănești) s-a declarat cu toată candoarea incapabil să tină piept elementului deslănțuit. Re­gele, firește, a binc ingrijat și bănuind, cu drept cuvînt, el care-și cunoaște bine oamenii, că liberalii nu erau atit de ignoranți in privința evenimentelor, a făcut apel la patriotismul șefului lor. Acesta a primit sdrobitoarea sarcină a puterii numai cu condiția ca facțiunea conservatoare și majoritățile ei să-i pro­mită concursul fără nici o reservă , iar conservatorii, rușinați și îngroziți de moștenirea ce lăsau, s-au plecat învoelii. Au urmat, în Camere, duioase scene teatrale... In publicitatea românească, foarte înclinată, la ocaziuni mari, către nota sentimentală, astfel de exibițiuni se numesc „scene înălțătoare“. Toată lu­mea a prins: miniștri de azi, miniștri de ieri, deputați, senatori, publiciști, re­porteri și tribune publice ; și-n fața lumii acesteia atât de emoționate, doi mari în­tre fruntași, un conservator și un libe­ral, s-au strîns in brațe cu efusiune și s-au sărutat solemn, spălînd cu la­crimi fierbinți tot trecutul — care, ce-i drept, cam avea nevoie de spălat : în căldura luptelor de pînă ieri a celor două facțiuni, primul nu numea pe al doilea decit „trădător de neam“, iar a­­cesta pe acela „fiul lui Belzebut“. Răs­coalele făceau deci o minune : trădăto­rul de neam de pînă ieri se preschimba un salvator al patriei, iar fiului lui Belze­­but ii crescuseră peste noapte aripe de h­eruvim. In fața primejdiei, pentru a­­mindouă egal de amenințătoare, facțiu­nile de guvernămint dușmane își dau mina spre restabilirea ordinii. Care va să zică, un guvern incapabil, deși dis­pune de majorități formidabile, ca de­­­vine altul la putere declarindu-se și el dintru început incapabil dacă incapabilul căzut nu-i dă, fără nici o reservă, con­cursul — tocmai după principiul grama­tical că două negațiuni fac o afirmațiune: două incapacități mărturisite dau o ca­pacitate netăgăduită. Intre masa poporului și clasele stăpî­­nitoare este (cine ar putea tăgădui ?) o prăpastie de interese și de sentimente pe care aceste clase n-au știut-o umplea înce­tul cu încetul, ba chiar și-au dat toată os­teneala s-o sape cit mai adine .Solidariza­rea celor două facțiuni, adversare la cu­țite pină eri , cu uitarea urcării vechi dușmănii, cu călcarea peste toate scru­­pulurile personale, cu excentrica paradă teatrală — trebuia firește să fie conside­rată de poporul întreg ca o ultimă opin­teală a politicienilor pentru păstrarea privilegiilor oligar­hiei... Așadar, nu ne aflam în fața unor desordini, pe cari un guvern fusese incapabil să le astîmpere, iar altul, cu mai multă autoritate și cu mai mult spirit politic, se bizuia să le înăbușe ; ne aflam în fața răsboiului ci­vil al maselor producătoare — sătule de prea îndelungata nesocotire a lor în cîr­­muirea intereselor publice — contra Oli­garh­ie­ u surpătoare, — prea numeroasă și prea scumpă pentru a mai putea fi întreținută, prea m­ică pentru a mai pu­tea fi suferită. Cum vine noul guvern, aruncă in tară un manifest prin care imploră de la lume liniștite și promite solemn satis­facerea cit mai neintîrziată a revendică­rilor celor răsvrătiți — revendicări pe cari, cum spuserăm, nici cei răsvrătiți nu le știu formula, în vreme ce-n unele părți trage tunul asupra maselor com­pacte, în altele, unde răscoalele s-au po­tolit și mai ales acolo unde n-au început încă, se citește lumii solemn manifestul guvernului (liberalii zic „al Regelui“ și lumea crede) , iar nouăi prefecți con­voacă la prefecturi pe representanții chip și seamă ai răsvrătiților, pe pro­prietarii și arendașii devastați sau ame­nințați cu devastarea, pentru a desbate împreună asupra amendării învoielilor a­­gricole. Prefecții, fără nici o atribuție legală in materie, arbitri improvizați în mod arbitrar, obligă pe proprietari și a­­rendași să admită numaidecît, far­a circa ni, un oarecare regim de minimum de salariu și de maximum de dijmă ; daca nu, prefecții declară, față cu țăranii veni de la răscoale, că autoritățile cu greu ar mai putea răspunde de restabilirea ordi­nii... Care va să zică, pe de o parte bombardare , pe de alta, congrese diplo­matice... Biruiți în răsboiu pe cîmpiile largi, țăranii, in congresele din strictele încăperi ale prefecturilor, dictează con­dițiile păcii... Biruitor în răsboiu, guver­nul capitulează în pace... S-ar zice că e absurd. Nu , din contra, e logic și con­­secvent cu principiul de Stat... „Se răs­toarnă sacra sistemă !... Orice ! numai să salvăm pentru moment oligarchia de pri­mejdia iminentă !“. Guvernul, „oligarchia“ sunt în panică, nu admit nici în acest al doisprezecelea ceas că politica lor este cauza sinistrului. A fost o neînchipuită aiureală gene­rală; în Camere cit și prin organele o­­ficioase, guvernul declară sus și tare că „răscoalele sunt fapta unei uniuni străine de „undeva“. Imediat, de „undeva“ pică o fulgerătoare protestare. Atunci, același guvern „desminte, iar sus și tare, prin legațiuni regale, orce știre de așa fel ca o curată născocire“. La un moment, oli­garh­ia dă semne de curată demență : își închipuie ca sorginți ale dezastrului, fel­ de­ fel de conjurațiuni anarh­iste, din Barcelona sau Paterson, din Honolulu — mai știm de unde ? Nu mai vede nicăieri decit instigatori, nu mai visează, nu mai caută nu mai gîndește decit să găsească pe instigatori — fenomen și ridicul și deplorabil, ca totdeauna așa numitul delirium persecutionis. Nu re vine poli­­ticianilor noștri să crează că dezastrul este urmarea fatală a sistemei lor poli­tice, și-i caută explicația la k­ilometri departe, cind, dacă ar fi în stare să se uite bine, ar putea-o găsi sub vîrful nasului. Trebue numaidecit să fi fost o vrajă care să fi deslănțuit așa, din chiar senin un uragan, să fi fost neapărat in­stigatori, ca să se fi răsturnat o lume în­treagă, liniștită pîn-adineaori, într-o clipă cu josu-n sus­­... Ca baba chioară punînd tingirea pe pirostria șchioapă , cînd se răstoarnă tingirea-n foc, se crucește baba și scuipă și caută-n spuză urmele Necu­ratului —• care i-a răsturnat ciiertura. Dar orce am spune noi despre păca­tele oligarehiei noastre și despre răspun­derea ce cade asupră-i pentru cine s-au întîmplat și se mai pot întîmpla, nu ar avea nicio autoritate dacă un glas mai presus de orce bănuială nu le-ar da o înaltă consacrare... In toiul răscoalelor, cind toată lumea e cuprinsă de­­ teroare panică, o delegație vine să depună la picioarele tronului doleanțele proprieta­rilor și arendașilor amenințați cu ruina averii și pierderea vieții. Regele, Intr-un moment de profundă mîhnire, nu se mai poate stăpîni , îl biruie nevoia de a is­­bucni odată din fundul sufletului, de a spune ’nfine adevărul fără înconjur ; situația este prea înaltă ca el să nu ros­tească în gura mare ceea ce, cu atita în­dărătnică îngăduință, a făcut îndelung tuturor : „Cauza dezastrului în care a căzut țara este numai — da, numai ne­norocita politică, ce o fac partidele și bărbații noștri de Stat de patruzeci de ani încoace ((1). (Va urma) e. b. *) Vezi ziarele europene de pe atunci, cum, d. ex., „Frankfurter Zeitung“, „Berliner Tageblatt“, sei. — Istoricul, chemat odinioară să povestească viitorimii necazurile vremilor noastre, nu poate de­sigur găsi pentru opera lui un mai nemerit motto. s pe scurt • SEXTET PALEOLITIC • SI FEMEILE S-AU ÎNDRĂGOSTIT DE FOTBAL • CUTREMUR DE PAMÎNT DE REVELION • DIFERITE MODURI DE A PETRECE ANUL NOU • NICI ÎNCHISORILE NU MAI SÎNT SIGURE ! Aflat într-un turneu în Maroc An­samblul de cîntece și dansuri populare Ciocîrlia a prezentat un spectacol de gală în capitala țării, Rabat. La spectacol au asistat regele Marocului Hassan al II-lea, in alte personalități marocane. Apreciind în mod deosebit calitatea spectacolului, su­veranul marocan și-a exprimat admirația pentru puritatea și frumusețea folclorului românesc — în ciuda opoziției vehemente a unor apărători ai tradiției conducerea ce­lebrei Scala din Milano a decis să per­mită efectuarea de transmisii televizate în culori ale spectacolelor prezentate aici. O nouă victorie a televiziunii I — O pro­menadă în balon s-a sfîrșit tragic în ul­timele ore ale anului la Houston (Texas); aparatul a fost abătut de vînt asupra unei linii de înaltă tensiune. Ca urmare a ar­surilor grave pilotul balonului împreună cu tatăl său și-au pierdut viața. Tristă plimbare de sfîrșit de an­­ — Potrivit opi­niei omului de știință canadian Cecil Constain, șeful secției Timp și frecvență a Consiliului Național de cercetări științi­fice al Canadei, în ultima perioadă Pă­­mîntul s-a rotit ceva mai încet decit ar fi fost normal, astfel încît pentru a marca , exact începutul noului an ar fi fost ne­cesară darea inapoi a ceasurilor cu o se­cundă în ziua de 31 decembrie. A obosit și Terra­­ — în regiunea italiană Friuli noul an a început cu un puternic cutre­mur de pămînt . Pe autostrada Metz- Nancy in estul Franței s-a produs în ul­tima zi a anului o coliziune în lanț in care au fost antrenate peste 100 de auto­vehicule. Tamponările succesive care s-au soldat cu rănirea cîtorva persoane și a­­varierea cîtorva vehicule au fost provocate de poleiul de pe autostradă. Și-au petrecut Revelionul ca vai de capul lor­­ — cinci francezi adulți și un copil de un an și patru luni au petrecut cea mai lungă noapte a anului pe o stîncă din Oceanul Atlantic în apropierea coastelor bretone. Ei­ plecaseră la plimbare cu o yolă în cursul dimineții de vineri dar vîntul a împins vasul spre o zonă de stînci de care s-a zdrobit. Abia au putut să se salveze. In ciuda semnalelor folosite ei nu au putut fi reperați decît abia sîmbătă dimineață de către un pescar care ieșise în larg cu speranța că ceea ce va pescui în prima zi a anului va fi de bun augur. Și i-a fost ! — După 30 de ani de între­rupere in ajunul Anului Nou a fost i­naugurată linia de cale ferată transvietna­­meză denumită acum Reunificarea. Ea leagă orașele Hanoi și Ho Și Min . Un accident ieșit din comun s-a petrecut în localitatea italiană Sant’Eufemia monte situată în punctul cel mai de Aspro­­de jos al peninsulei italiene. Zugravul Salvatore deschidea tocmai o sticlă de șampanie in momentul cind garda trăgea cu pistolul în aer. Punînd arma pe masă un glonț s-a declanșat simultan cu pocnetul dopului de șampanie spărgînd sticla și ucigîndu-l pe bietul Salvatore . In ultima zi a anului un om de afaceri italian a fost arestat la frontiera italo-franceză pentru că în­cerca să scoată ilegal din țară doar 2 miliarde de lire sterline , se distra și el cum putea .­­ La un recent simpozion londonez un inginer a anunțat­­ că în cu­­rînd vor apare pe piață dispozitive ce-i ajută pe aceia... care au memoria slabă. Spre exemplu , cînd părăsești casa din dispozitiv se aude o voce : ai luat cheile cu­­ tine ? Alt dispozitiv după zece minute de la punerea unei mașinuțe în priză în­treabă : nu e oare cazul să folosești în­trerupătorul ? etc. — în Indonezia unde accidentele de circulație sunt foarte­­ nu­meroase, pe dopurile... sticlelor de limo­nada au fost imprimate semnele de cir­culație cu explicația respectivă. Se speră că această inițiativă originală va da roade ! Limonada, se pare că nu are gus­tul Frucției . Pe o distanță de aproa­pe 40 km, între orașele Năsăud și Sîn­­georz Băi plus împrejurimile din toate magazinele cooperației lipsesc ... chibritu­rile. Trecem la amnar ! — A apărut o nouă copertă la chibrituri : Valorificați broaștele comestibile prin cooperativele de consum ! Nu uitați de acest sfat înțelept ! — Editura Kindler din R.F.G. a început elaborarea unei lucrări enciclopedice îa 15 volume : Psihologia secolului XX. O lucrare strict necesară veacului nostru­­ . Arheologii au descoperit în apropierea orașului Cernigov (URSS) intr-un șantier arheologic din paleolitic mai multe instru­mente muzicale care au aparținut omului de , acum 20.000 de ani. Ele erau confec­ționate din oase de mamut și serveau unui număr de șase muzicanți. Un ase­menea ... sextet din paleolitic a fost în­­tîlnit pentru prima dată în arheologia mondială De acum 20.000 de ani existau, deci, formații ... pop î ? — Cooperativa meșteșugărească Străduința din Cristuru Secuiesc (Harghita) a deschis o unitate prestatoare de serviciu­ specializată în conservarea și împăierea păsărilor și ani­malelor mici — într-un șir de țări occi­dentale, alarmați de atîtea infracțiuni, oa­menii se înconjoară cu cîini de paza, care la rîndul lor, in afara serviciilor pro­duc și inconveniente pentru factorii poș­tali și alte categorii de lucrători din ser­viciile publice. Pentru a elimina cerile acestora a fost pus în vînzare neplă­un tip de magnetofon-casetă care emite ul­trasunete capabile să alunge cîinii­­ agre­sivi. Poliția se întreabă dacă răufăcătorii nu vor încerca și ei eficacitatea invenției respective . La fiecare 24 de ore Bucu­­reștiul primește în medie 10 tone de scri­sori. Asta da, corespondență ! — Și fe­meile iubesc fotbalul. O englezoaică pe numele său Allwood a trimis cancelarului R.F. Germania o epistolă pe al cărei plic a scris : Helmut Schmidt, manageruul e­­chipei vest-germane de fotbal, în scri­soarea care începea cu Dragă Helmut, ea il ruga să-i trimită o fotografie a echi­pei de care se ocupă. Cancelarul a în­țeles confuzia" și a transmis misiva an­trenorului Helmut ... Schön " Cînd se vor și pricepe femeile la fotbal, atunci­­ să te ții articole contra arbitrilor ! — La restaurantul din Zagon (Co­vasna) sortimentele din bufetul rece se reduc la... brînză topită pentru copii. Au grijă ... de cei mici ! — Renumit în în­tregul Tadjikistan, platanul din orașul Komsomolabad adăpostește sub coroana sa... o bibliotecă, o ceainărie, o magazie și un restaurant. Vîrsta platanului : 5 secole. Diametrul trunchiului : 9 metri. Cine o știi el... ! ? — Locatarii de la Ho­tel Palas ne comunică că se poate dormi foarte bine și foarte liniștit in acest ho­tel. Vești bune ! — Iarna deosebit de as­pră care s-a abătut asupra Suediei, mar­cată de ninsori abundente însoțite de ge­ruri năprasnice înregistrează temperaturi de pînă la minus 40 de crar­e. Bîrrir ! — Mary Jo Mccormick, soția unui judecător de instrucție din Milwaukee (SU­A) se juca împreună cu nepoțelul ei de patru ani cu o pereche de cătușe. Pînă la urmă Mary' s-a trezit cu cătușele la mînă și... nu a mai putut să le scoată. A telefonat la Tribunal. Un aprod a intrat în sala de judecată și a comunicat cu voce tare. Domnule, soția dr. a telefonat că este cu mîinile prinse în cătușe ! Polițistul care a venit să o elibereze nu le-a putut des­chide, pentru că erau niște cătușe... ja­poneze speciale. După o oră dte d­in un lăcătuș a reușit s-o repună în li­bertate. Nu vă mai jucați cu cătu­șele ! — Nici închis­orile nu mai sunt locuri sigure în America, în statul Missouri doi deținuți au fost so­mați sub amenințarea pistolului ațintit printre gratiile celulei să predea toți banii aflați asupra lor. Ei aveau as­cunși sub saltele 132 de dolari. Și i-au predat. Deținuții păgubași s-au adresat justiției cerînd întărirea pazei în închi­soare și despăgubiri bănești . Un inginer sovietic a pus la punct un procedeu care permite, cu ajutorul­ unei raze laser, în­scrierea pe un centimetru pătrat de metal a textului complet al voluminosului roman Război și pace de Tolstoi. Vom ajunge ca biblioteca noastră să încapă toată în­tr-o cutie de pantofi. Asta dacă sîntem cărturari ! — Șapte japonezi au stabilit un nou record mondial... la lansarea zmeelor, în șapte ore ei au reușit să înalțe 1585 de zmee. Săracul Făt Frumos I polifon M cronica literară inu Săraru: „clipa 1. Cel de al doilea roman al lui Dinu Săraru este tot o carte gravă, o meditație de o sinceritate viscerală, conținînd niște adevăruri dureroase, spuse cu demnitate și cu talent. Eroul principal, Dumitru Dumi­tru, activist de partid, țăran din Cornul Caprei, ca și Năiță Lucian, personajul prin­cipal din Niște țărani, este confruntat cu lumea pe care o construiește, cu societatea pe care­­ o transform­ă, cu însăși condiția umană a­­ acti­vistului. Figura activistului de partid, comproTnifea de unii literatori socio­­logiști, nu mai apare aici ca a unui pres­tidigitator, cu toate soluțiile în buzunar sau cu rezolvările primite de la centru . Du­mitru Dumitru gîndește cu propriul său cap și-și dă seama că trebuie făcut altceva pentru a-i înțelege pe oameni. El spune deschis membrilor unei comisii ministeri­ale venite să „optimizeze“ procesul de pro­ducție la un mare Gran industrial : „cine ne dă dreptul să chinuim luni de zile, la rînd, nervii oamenilor ? Cine ne dă dreptul să folosim puterea pentru a trezi suspiciu­nea și frica de necunoscut ? Cine ne dă dreptul să folosim lozincile pentru a face din ele armele unei lupte nedrepte cu pro­prii noștri tovarăși ? Cine ne dă dreptul să confundăm puterea noastră, la un mo­ment dat, cu dreptatea ?“. La fiecare pas, acest activist cu funcții de mare răspun­dere, ca aceea de prim secretar județean al partidului, are replici ce vizează esența lucrurilor iu aspectul lor superficial ce­rînd colaboratorilor, de exemplu, să facă și viața oamenilor tot atît de frumoasă ca a tribunelor. Romanul Clipa e o carte de probleme dezbătute cu atîta skudsitate încît face impresia unui ..purgatoriu“. Nu e aici bio­grafia tragică a unui­­ erou imaginar cu­ condiția unei categorii umane aproape ne­cunoscută — a activistului, datorită căruia­ se schimbă lumea, sufletele se transformă,­ mecanismele sociale funcționează, dar care rămîne un erou necunoscut. Dumitru Dumitru își trăiește cu o crudă luciditate condiția , își dă seama că nu are familie, că nu are timp pentru familie, că nu are timp pentru o clipă proprie pentru a nu rata clipa celor mulți. El trebuia să cunoască adevărul înaintea rapoartelor, să cunoască speranțele, să asigure oamenilor­ starea de speranță și de vis. Pentru aceste idealuri ale lor a fost judecat și închis, a fost lovit de cei mai apropiați colabora­tori, dar n-a adbirat, păstrîndu-și dincolo de suferință o demnitate țărănească și o încredere în adevăr. El rămîne în tot ce face un țăran în al cărui suflet nu se atrofiază nimic, învingînd oboseala și coș­marul birocratic printr-o evadare în na­tură, în autenticitate, imaginea unei poie­nițe cu brîndușe înflorite îl redresează în momente de singurătate, o amintire din copilărie și readuce încrederea în el. Dar singurătatea torturantă a biografiei ■ ' nrii nActri­intiars«î­n tmnp nr. Ha­ririntul activistului devine și în cazul altul persp­activistului devine și în cazul altui perso­naj, Tudor Cernat, director general al Grupului industrial de care vorbeam, condiție a existenței lui. Deși în mod fot­o­mal are o familie nu are timp să-i simtă căldura, nu are timp decît pentru produc­ție. Familia nu-l înțelege, îl cere, îl acuză de înstrăinare, de dezertare , dar, ceea ce este paradoxal — Tudor Cernat n-are timp și putere să-și adîncească o apropiere sen­timentală , pentru un exemplar feminin deo­sebit cum este arhitecta Ruxandra Mărăci­­neanu. Deci nu are timp nici pentru dra­goste. Există desigur in carte și tipul activist­u­­lui birocrat, cu vederi înguste, lipsite de generozitate, care comite cu bună cre­dință greșeli catastrofale, ca Mihalache Dometie, care organizează o cabală împo­­triva lui Dumitru Dumitru, de pe urma căreia e nevoit să stea cîtva timp în lagăr, ca apoi după redresarea victimei sale, să vină să-i ceară sprijinul și să se ofere să-i facă servicii dubioase. Bineînțeles, că Dumitru Dumitru îl ajută dar îl dă apoi pe ușă afară. Activistul ca tipologie socială e un om mereu disponibil și mereu răspunzător pentru tot ce se întîmplă în sectorul lui de activitate. Dar cartea avînd două părți­­ distincte, egale cu două viziuni asupra re­voluției, cu două etape distincte, prezintă, dincolo de a seăsi"T S —i*utrî rtrĭ~­"g*enera­l­ă a tipologiei activistului comunist, și două linii morale, do­uă conduite, două metodologii politico-sociologice prin care e definită această armată politică prin care ideile unei revoluții devin fapte. emil mânu

Next