Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 33/2. (2017)
Istoria artei - Istoria culturii
Fernand Braudel despre „perspectiva istorică” „perspectivă istorică”, procesul lui de elaborare, importanța sa metodologică, precum și rolul său în teoretizarea experienței timpului istoric în cadrul pedagogiei braudeliene. Această analiză se va baza pe inițiativele de semantică antropologică ale lui Frank R. Ankersmith și pe sugestiile „conceptualismului” ale lui Reinhart Koselleck, totdată pe folosirea unor elemente hermeneutice, elaborate de Paul Ricoeur și Hayden White. Fenomenul braudelian Braudel a exercitat o influență rar întâlnită asupra contemporanilor, nu numai prin scrierile sale, dar și prin activitatea sa sau modul său de viață. Marele istoric a avut un început de carieră destul de greu, dar partea a doua a vieții sale a devenit treptat un marș triumfal, iar receptarea operelor sale s-a dovedit a fi una de excepție. La șaizeci de ani, deci încă din anii 1960, Braudel era deja „un clasic în viață”, autorul unor capodopere, conducătorul Școlii Annales (deci recunoscutul urmaș al lui Marc Bloch și Lucien Febvre), și astfel îndrumătorul unor istorici de seamă, nu numai francezi, dar și englezi, germani, italieni și spanioli). în Franța poseda din plin prețuirea și simpatia elitei științifice, primind în fiecare an omagii culturale și politice (duse uneori până la exaltare), fiind venerat ca o personalitate publică de mare autoritate intelectuală, în țările francofone (Belgia, Italia, Portugalia, România, Spania, dar și în fosta Iugoslavie, Polonia sau fosta URSS) au fost editate operele sale principale, încă din anii 1970, în spațiul cultural anglo-saxon (datorită eforturilor depuse de Daniel Bell și Immanuel Wallerstein) a devenit un idol de yogă, ajungând în centrul unor dezbateri academice nu numai în Africa franceză sau Brazilia, dar chiar și în Japonia îndepărtată. Desigur, acest cult (amplificat până la exaltare) al omului și a operei sale era, de multe ori, lipsit de moderație, sinceritate și de prețuire adevărată. Braudel avea mulți adversari, chiar și în țara sa sau în RFG (unde era considerat un „orgolios francez”, care „ironizează eroismul culturii teutonice”), iar în RDG era văzut ca un „pseudo-liberal șiret, prefăcut în socialistul de serviciu”. în Polonia a fost dus un „război al interpretărilor”. Adam Schaff și Jerzy Topolski subliniau cu mândrie simpatia braudeliană pentru teoria marxistă a formelor de producție, în același timp tot ei l-au persecutat pe Bronislaw Geremek, Witold Kula sau Krzysztof Pomian, împreună cu alți reprezentanți ai „școlii franceze”, din cauza „antimarxismului” lor. Receptarea românească a operelor braudeliene era afabilă, binevoitoare, uneori plină de admirație sinceră: în Republica Socialistă România, Braudel a fost considerat un apărător înflăcărat al cauzei neo-latinității, apărând operele sale principale: în 1985-86 - Mediterana și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea, în 1984 - Structurile cotidianului, în 1985 - Jocurile schimbului, în 1989 -Timpul lumii (acestea trei din urmă ca părți ale sintezei Civilisation materielle, economie et capitalisme, XV-XVIIF siecle), în 1994 - Gramatica civilizațiilor, în 1995 - Identitatea Franței, în 2002 - Dinamica capitalismului, în 2005 - Studii istorice (cuprinzând, mai ales, studiile teoretice ale maestrului). Adrian Riza scria despre istoricul francez studii subtile și voluminoase, iar Alexandru Zub îl evoca foarte des în scrierile sale cu caracter teoretic. După 1990, Bogdan Murgescu a început să-și publice studii importante de istorie economică, folosind diferite modele teoretico-metodologice elaborate de maestrul francez.6 Dacă în anii 1980 receptarea românească a 2 Frank R. Ankersmit, Meaning, Truth, and Reference in Historical Representation, Cornell University Press, Ithaca, NY, 2012. 3 Hayden White, Figurai Realism: Studies in the Mimesis Effect, Johns Hopkins University Press, Baltimore, 1999. 4 Bogdan Murgescu (red.), O lecție de istorie cu Fernand Braudel, Ed. Corint, București, 2002. 5 Jerzy Topolski, Metodologia Istoriei, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987, pp. 9-11. 6 Bogdan Murgescu, A fi istoric în anul 2000, Ed. ALL Educațional, București, 2000, p. 129. 346