Satul Socialist, octombrie 1969 (Anul 1, nr. 129-155)

1969-10-18 / nr. 144

Nr. 144 — Sîmbătă 18 octombrie 1 яшаняжл*\ш\* S­f ^ МШШШШ GRĂDINARUL DIN МАШИ La 37 de ani este grădinarul numărul unu al cooperativei din sat. In 1961, cînd a fost ales să răspundă de treburile grădi­nii a dat de-a azvîrlita cu ciora­pii, săpunurile şi alte mărunţi­şuri, din magazinul de galan­terie, unde se angajase, din cauza unei supărări după doi ani de muncă în cooperativă ca brigadier de cîmp. A muncit cu ambiţie şi în­­dîrjire, alături de cooperatorii brigăzii şi cele 25 hectare de grădină, care au adus în casa de fier a cooperativei cîteva sute de mii de lei. In acest an suprafaţa grădinei este de 105 hectare, pe un hectar, roşiile crescînd în două cicluri sub cu­pola foliilor de polietilenă. De soarta legumelor răspund acum trei brigăzi şi un inginer horticol. De pe legumele şi zarzavaturile produse în acest an, cooperatorii din Maglavit vor încasa aproape 2 000 000 lei­. Cum unul dintre cei 3 bri­­gadieri Isturnicultori sus. îm­­bolnăvit Marin Mîndroi răs­punde de producţia celor 70 ha a ambelor brigăzi. Poate pentru acest fapt l-am găsit seara, tîr­­ziu, alături de cooperatorii gră­dinari, stivuind ramele scoase de la răsadniţă, poate pentru asta era îngîndurat, dacă ro­­şile culese vor fi aşa cum cer condiţiile exportului. Pentru ca munca să se desfăşoare cît mai bine, ţine sfat mereu cu oamenii din brigada sa. Dupa un asemenea sfat, cooperatorii au format 4 echipe. Tinerii şi cei mai în putere din 3 echipe, execută lucrările grele şi mai complexe, iar mai vîrstnicii dintr-a 4-a muncesc unde este mai uşor, la cules, la sortat etc. Pentru anul 1970, cooperato­rii, convinşi de avantajele dez­voltării sectorului legumicol, au hotărît să mărească supra­faţa grădinii la 125 hectare, iar solarul să se întindă pe 6 hec­tare. Această hotărîre este rodul încrederii în priceperea și hăr­nicia brigadierului lor. VASILE IOSIF . ­ . Şefii stau în birouri, iar porumbul zace necules în lanuri Semănatul, în unele unitaţi din judeţul Iaşi — printre care Tâtăraşi, Ră­­chiteni, Hârmoneşti şi altele — a fost încheiat pe toate suprafeţele planifi­cate. In schimb, in alte numeroase cooperative agricole lucrarea se desfă­şoară cu viteza melcului. In ziua raidului nostru, la coope­rativa agricolă din Şcheia erau în­­sămînţate doar 64 procente deşi toată suprafaţa era eliberată. Pe la orele 10 dimineaţa, 6 din cele 18 tractoare cu care este dotată secţia se „odihneau" din cauză de „pană" de tractorist. O situaţie a­­semănătoare am întîlnit şi la coo­perativa agricolă din Heleşteul. Aici, din 22 tractoare lucrau efec­tiv doar 13—14 pe zi. Cum pot lu­cra utilajele cînd tractorişti ca Vasile Pişta vin la însămînţat în stare de ebrietate, sau cînd Vasile Pintilie, Dimitrie Voinea şi alţii fac treabă în bătaie de joc ? Ca să nu mai vorbim de hărnicie, de folosi­rea întregii capacităţi de lucru a maşinilor... Pornesc pe la 10 şi la prînz gata. Lucrurile nu stau mai bine nici la cooperativa din Dagiţa şi nici în alte unităţi, unde mecani­zatorii nu se încadrează în ritmul de lucru impus de campanie. Actele de indisciplină ale meca­nizatorilor, asociate cu numărul mare de staţionări în brazdă, gre­vează serios asupra realizării vite­zelor de lucru planificate, înca­drării lucrărilor de semănat şi re­coltat în perioada optimă. O altă principală cauză a vitezei de melc la semănat derivă din în­suşi modul în care este organizata munca cooperatorilor din unele u­­nităţi. Edificatoare este situaţia de la Voineşti. In incinta secţiei de mecanizare ce deserveşte unitatea aceasta, 3 din cele 17 tractoare existente sta­ţionau. Motivul ? Suprafeţele ce urmează a fi însămînţate cu grîu sînt ocupate cu porumb. La sediul cooperativei l-am întîlnit pe pre­şedinte (Dumitru Crivei), care nu ştia nici unde şi nici cît mai era de semănat. La cooperativa agri­colă din Mirceşti porumbul fusese cules numai de pe 9 hectare din cele 216. In alte unităţi — Brătu­­leşti, Oţeleni şi Strunga — acţiu­nea de recoltare nici nu începuse. In aceste cooperative tovarăşii din conducere stau mai mult prin bi­rouri. La sediul cooperativei din Leţcani l-am găsit pe inginerul Constantin Mereu, preşedintele u­­nităţii. Aici, din cele 740 hectare recoltate porumbul fusese depănu­­şat numai pe 40 de hectare, iar în pătule nu ajunseseră decît 6 tone de ştiuleţi. „Nu prea avem oameni" — afirma preşedintele. Către ora prînzului, la sediul cooperativei Bălţaţi, preşedintele Constantin Tudose şedea, la birou cu inginerul, înconjuraţi de vreo şase-şapte funcţionari. Ei nu s-au plîns că... nu au cu cine să trans­porte porumbul " Şi la coopera­tiva Strunga, unde am ajuns pe la orele 13, i-am găsit pe preşedinte şi pe inginer la birou. Ei justificau ritmul lent de lucru la recoltatul celor 714 hectare cu porumb prin aceea că braţele de muncă sunt an­trenate la recoltatul cartofilor. Dar informaţia nu a rezistat verificării la faţa locului. Toate acestea arată cît de nece­sară este prezenţa în cîmp, în mij­locul oamenilor, a preşedinţilor şi specialiştilor. Grăbirea recoltării ca şi a însămînţărilor pentru înca­drarea lor în epoca optimă este un imperativ care trebuie să oblige Direcţia agricolă precum şi Uniu­nea judeţeană Iaşi să ia, măcar a­­cum, măsuri urgente în vederea folosirii cît mai judicioase a mij­loacelor de mecanizare obligînd, totodată, conducerile unităţilor cooperatiste să pregătească fron­tul necesar de lucru maşinilor. ION SACHELARIE SATUL SOCIALIST Deşi s-a indicat ca fabricile de zahăr să preia toate cantităţile recoltate în depozitele proprii, pe cîmp se depreciază 349 780 tone sfeclă de zahăr. Cantităţi mai mari stau pe cîmp în judeţele Timiş — 36 000 tone, Mureş — 33 000 tone, Botoşani — 39 000 tone, Bihor — 24 000 tone, Satu Mare — 22 000 tone, Sibiu — 21000 tone şi Suceava — 18000 Toamnă bogată. Aspect din livada cooperativei agricole din­­Ţibucani, judeţul Neamţ © o © o­o ©­o © PAGINA 3 Părîndu-ni-se expresive, am combinat cu premeditare, fapt la modă, două titluri arhicunoscute pentru a le pune în fruntea aces­tor însemnări despre mersul, iarăşi nesatisfăcător, al campaniei agri­cole de toamnă în judeţul Braşov. Se repetă in această lună, parcă trase la şapirograf, aceleaşi lipsuri pe care le-am întîlnit cu un an in urmă cînd, de asemenea, ne-am amintit că ne izbisem de ele. Acum, ca şi atunci, la baza lipsu­rilor stau slaba mobilizare a oame­nilor la muncă şi, mai ales, defecţiu­nile organizatorice. Cu deosebire în­­tîrziată din aceste cauze este recol­tarea cartofilor, cultură care deţine un loc de frunte în economia agricultu­rii judeţului. Cooperativa agricolă din Hîrseni, de exemplu, cultivă cu cartofi nu mai puţin de 363 de hec­tare, dar pînă mai alaltăieri nu strîn­­sese recolta nici de pe 50 la sută din suprafaţă. La Ileni, cartofii mai sîntem siguri, cu sufletul la gură de îndată ce se vor porni ploile. Dar situaţia de la Şinca Veche, pe care am numit-o incredibilă, avea să ni se pară a doua zi o realizare mai mult decit meritorie, în comparaţie cu starea de lucruri întîlnită la coopera­tiva agricolă din Tărlungeni. Deşi nu ne sînt în fire cuvintele dure, nu pu­tem numi decît crasă indolenţa din această unitate. Dar iată faptele. Răs­­punzînd chemării comitetului jude­ţean de partid de a ajuta agricultura, 300 de elevi ai şcolii profesionale a Uzinelor Steagul Roşu lucrau pe ogoa­rele cooperativei. Elevii începuseră munca la ora 8 și 30 de minute, însă pînă la ora 12 nici un membru al consiliului de conducere, nici un spe­cialist sau măcar vreun brigadier nu venise să le spună ce au de făcut. — Și acest lucru nu se întîmplă astăzi pentru prima oară — ne infor­mează prof. ing. Iacob Sîrbu, care în­soţea grupul de elevi. Păcat că nu ni s-au adus ambalaje şi mijloace de Un cartof, doi cartofi, sau timpul pierdut erau un pămlnt pe 67 de hectare din cele 125 cultivate. In aceste unităţi, ca şi la Sîmbăta de Sus, Voivodeni, Mîndra şi alte coo­perative pe care le-am vizitat, numă­rul celor care participă la lucru este redus. In plus cooperatorii vin tîrziu la cîmp, se înapoiază devreme în sat. In­­jumătăţirea zilei de lucru, asociată cu „programul de voie", face ca la Bod, bunăoară, să se realizeze o viteză zil­nică la recoltare de 2,4 ori mai mică decît cea planificată. La cooperativa din Şinca Veche am întîlnit o si­tuaţie incredibilă. In timp ce un grup de tineri muncitori de la o uzină din Zărneşti şi mai mulţi elevi ai şcolii generale din localitate veniseră în aju­torul unităţii şi erau pe cîmp de la 8 dimineaţa, cooperatorii, deci benefi­ciarii recoltei, au început să-şi facă apariţia pe tarla după ora 10. Cam cît bănuiţi că au stat ? Atît cît a cre­zut de cuviinţă fiecare. In orice caz la ora 4 după-amiază, cîmpul era gol. Ritmul de lucru părea filmat cu înce­tinitorul, ca o fază de fotbal repetată la televizor. Privindu-i lucrînd alene aveai impresia că mulţi dintre coope­ratori veniseră la cîmp nu pentru a recolta cartofi, ci pentru a sta la „tai­nă" şi a pierde timpul ca în zilele precedente, timp pe care-1 vor căuta­ transport ca să fie ridicaţi cartofii da pe tarla. După cum se interesează consiliul de conducere de acest pro­dus, tare ne este teamă să nu rămînâ în cîmp şi să ne fi fost de-a surda toată osteneala. In sfîrşit, despre membrii cooperati­velor agricole din Vulcan nu s-ar pu­tea spune că nu depun interes. Vred­nicia lor este stopată însă de indica­ţiile tehnice, adesea contradictorii, ale inginerului coordonator Francisc Ar­meanca. Dîndu-le curs, brigadierii plimbă pe cooperatori şi mijloacele de transport de la un loc de muncă la altul şi recoltarea întîrzie. Transmiterea de la an la an, nu a experienţei organizatorice şi tehnice care, firesc, se acumulează în coopera­tive fruntaşe ca cele din Hărm­an, Hăl­­chiu, Feldioara, Săcele, Codlea etc., ci a neajunsurilor, reflectă o anume ne­putinţă a organelor judeţene, a unor specialişti şi consilii de conducere. O dată cu intensificarea eforturilor pentru strângerea recoltei trebuie schi­ţate şi acele măsuri care să facă im­posibilă repetarea în 1970 a deficien­ţelor de natură, exclusiv subiectivă, care de ciţiva ani la rînd se ivesc ca o molimă. AUREL GHIMPU CONTRA­ct NU ESTE UN A­CT BENEVOL subiectiv şi trebuie înlăturate imediat. Este datoria uniunii judeţene să ia măsuri care să grăbească achi­tarea obligaţiilor contractuale de către toate cooperativele agricole. In acest sens, trebuie dirijate mai bine mijloacele de transport. Cooperativele agricole din Pri­­bileşti, Ocoliş, Măcieşul Mare şi altele din judeţul Maramureş nu-şi pot achita integral obligaţiile con­tractuale, cu toate că statul le-a a­­cordat credite de zeci şi sute de mii de lei, anume pentru a-şi dez­volta sectorul legumicol. Motivul­ au efectuat de mîntuială şi cu mare întîrziere lucrările de plan­tare şi întreţinere. In mod normal, intr-o asemenea situaţie consiliile de conducere ale acestor unităţi ar fi trebuit să ia MARAMUREŞ. (Urmare din pag. I) măsuri pentru ca tot ce s-a produs să fie recoltat cu grijă şi predat beneficiarului cu care au încheiat contract, de la care au primit la începutul anului importante avan­suri băneşti. Dar lucrurile se pe­trec complet pe dos. Unele coope­rative valorifică legumele contrac­tate pe piaţa neorganizată în loc să-şi onoreze contractele. Astfel, în timp ce mai aveau de predat peste 100 tone, cooperatorii din Coltău au vîndut prin chioşcul pro­priu 35 tone de roşii, ardei, vinete, varză şi alte legume. La fel au procedat alte unităţi. Cooperativa din Pribileşti a vîndut 17 tone, Şomcuţa 20 tone, Tămaia 14 tone, Ocoliş 18 tone, Mocira 15 tone. Este adevărat că în Maramureş unele suprafeţe cultivate cu legu­me au fost calamitate. Sînt însă şi cazuri cînd neglijenţele se ascund la adăpostul unor acte ce specifică negru, pe alb : „calamitate". In a­­cest fel, cooperatorii din Mocira, de exemplu, au livrat I.L.F.-ului sa­lata recoltată de pe un hectar, cu toate că ei înşişi au prevăzut în contract două hectare. La fel, cooperatorii din Fărcaşa au con­tractat un hectar de spanac , dar pînă la urmă nu l-au însămînţat, iar cooperatorii din Mureşul Mart au contractat 12 hectare ardei gras şi gogoşari dar au însămînţat nu­mai 9 hectare, livrînd statului doar 65 tone în loc de 96. Se simte nevoia unui „consult" mai atent din partea forurilor care acordă „diagnosticul" de calami­tate. TIMIŞ: Într-o asemenea perioadă de vîrf, cînd legumele sînt cerute în toate pieţele, iată că maşinile trimise de I.L.F. Timiş, potrivit graficelor întoc­mite, se întorc­­ dintr-un număr de cooperative, goale sau aproape goale. Cooperativele din Răuţi, Ui­­var, lecea Mică, Bărăteaz, Sînpetru Mare, care trebuiau să livreze I.L.F.­­ului 3 tone de tomate, 9 de rădă­­cinoase şi 4 de ardei gras n-au li­vrat nici un gram de marfă. Coope­rativa Cărpiniş în loc de 5 tone a li­vrat doar 1,8 tone de roşii, unitatea Otelec din 10 tone de ardei gras a expediat numai 3,6 tone, iar din 8 tone de ardei kapya, doar două. Şi aceste exemple, dintr-o singură zi, nu sunt siigulare, demonstrînd că atîta timp cît cei de la I.L.F.­Timiş vor merge cu căciula în mină să se roage de unul şi de altul, fără a re­curge la lege pentru a cere respec­tarea obligaţiilor contractuale, lu­crurile nu vor intra pe făgaşul dorit în unele Cooperative agricole. Tole­ranţa reciprocă şi neprincipială în­tre furnizor şi beneficiar a dus anul acesta la situaţii grave. De la 1 ia­nuarie şi pînă la 2 octombrie, coo­perativele agricole din judeţul Ti­miş îşi realizaseră obligaţiile con­tractuale doar în proporţie de 6,5 la sută la conopidă, 13 la sută la usturoi uscat, 40,1 la sută la ceapă uscată, 44,7 la sută la rădăcinoase, 42,2 la sută la diverse legume, etc. Pentru a justifica o asemenea si­tuaţie cu totul inadmisibilă care le­zează în acelaşi timp interesele populaţiei, cît şi veniturile coopera­tivelor şi membrilor cooperatori, pre­şedinţii unităţilor cooperatiste pun în circulaţie tot felul de scuze. Dar, dincolo de paravanul sfărîmicios şi devalorizat al acestor motivări, îşi scot capul adevăratele cauze — lip­sa de răspundere şi de preocupare — care pe alocuri capătă forme de-a dreptul condamnabile. Nu ştim ce le-ar face preşedinţilor în cauză gospodinele timişorene dacă le-am duce să vadă cele 20 de tone de tomate lăsate să se strice pe tarla­lele cooperativei Răuţi, ori cele 10 tone de tomate care au depăşit pe­rioada de coacere la cooperativa Banloc ! De necrezut, dar aşa e. Zeci de tone de legume şi cartofi ajunşi la maturitate, după care s-ar da în vînt gospodinele în piaţă, sînt lăsate, fără pic de inimă, să zacă pe cîmp la un număr de cooperative. Achitarea obligaţiilor contractuale de către toate cooperativele agricole implică mari răspunderi ai uniunilor judeţene. Stă în puterea lor ca prin măsurile pe care le iau sa oblige consiliile de conducere la respectarea în­tocmai a prevederilor contractuale, sprijinind în acelaşi timp organizarea mai bună a muncii la recoltat şi dirijarea raţională a mijloacelor de tram­­port. (Urmare din pag. 1) PREŞEDINTELE Uniunii judeţe­ne a cooperativelor agricole (Ion Iuga) ne relata recent că unităţile din acest judeţ au realizat anul trecut o pro­ducţie globală în valoare de 1 565 395 000 lei şi venituri băneşti de 1 017 311 000 lei. Acestea repre­zintă la 100 de hectare 430 450 lei producţie globală şi 261 266 lei veni­turi băneşti. Indicatorii sintetici pre­zentaţi, care relevă nivelul dezvoltării cooperativelor dobrogene, explică, un al treilea indicator la fel de important — valoarea zilei-muncă destul de ri­dicată, în anul 1968, care după cum se ştie nu a fost întrutotul favorabil producţiei agricole, aceasta s-a cifrat la 29 lei în medie pe judeţ. Nivelul dezvoltării cooperativelor constituie o garanţie a prosperităţii membrilor lor, factor determinant al participării la activitatea de producţie. Iată elementele în măsură să carac­terizeze fenomenul amintit. Din nu­mărul cooperatorilor apţi de muncă, în total 85 000, participă efectiv la lu­crări circa 74 000, adică peste 82 la sută. Pozitiv este şi faptul că dintre cei ce lucrează efectiv, circa 75 la sută prestează numărul minim de zile­­muncă stabilit de adunarea generală (subliniem că acest minim este relativ ridicat în Dobrogea, el atingînd, pe an, cote de pînă la 200 zile-muncă pentru bărbaţi şi 150 zile-muncă pen­tru femei). Numărul mediu de zile­­muncă, realizat anual de către fiecare cooperator activ este de circa 220. Participarea la lucrări este, în genere, uniformă pe parcursul celor 12 luni ale anului. In afară de decembrie, ia­nuarie şi februarie cînd în agricultură se efectuează mai puţine lucrări, în ce­lelalte luni curba participării la mun­că se menţine la un nivel ridicat, fără vîrfuri şi căderi. Cum se explică aceste feno­mene ? In primul rînd este vorba tocmai de consistenta retribuire de bază de care aminteam: în ramurile principale de producţie se obţin an de an rezultate peste media altor judeţe. Cerealele, care aici deţin ponderea cea mai mare, exceptînd accidentele, dau recolte corespunzătoare. In ultimii trei ani producţiile de grîu s-au cifrat la 2 500 kg/ha, cele de porumb la 3 300 kg/ha. Cooperativele dobrogene au pus şi pun un accent deosebit pe dezvol­tarea zootehniei. S-a elaborat un întreg complex de măsuri care, pornind de la particularităţile Dobrogei, tind să confere agriculturii acesteia un grad înalt de intensivitate. S-au extins iri­gaţiile prin crearea unor mari siste­me, utilizarea îngrăşămintelor chimi­ce a intrat în uzul marii majorităţi a unităţilor. Toate acestea s-au repercutat asu­pra rezultatelor economice ale coope­rativelor, permiţînd acordarea unor cîştiguri nu numai mari, dar şi con­stante. Media veniturilor, reprezen­­tînd contravaloarea zilelor-muncă, se situează între 5 000—7 000 lei pe an. Peste 22 000 cooperatori — 25 la sută din cei ce lucrează efectiv — reali­zează drept retribuţie de bază în­tre 7 000 şi 10 000 lei anual şi peste această sumă. Retribuirea de bază se face ritmic prin distribuirea lunară a avansurilor băneşti în toate cooperati­vele agricole. La cîştigurile de bază se adaugă sume importante ce se repar­tizează drept retribuţie suplimentară — aproape 6 milioane lei în anul 1968. DACĂ acestea sunt, cum spuneam, datele esenţiale, definitorii, cu care cooperativele agricole din judeţul Con­stanţa se înfăţişează, nu putem omite faptul că şi aici se semnalează anumi­te dificultăţi la capitolul care face o­­biectul analizei noastre. Ni s-a relatat că uneori apar fenomene de strangu­lare în asigurarea braţelor de muncă. In special în campania de toamnă, cînd volumul de lucrări este mult mai mare decît de obicei, cooperati­vele agricole nu reuşesc să asigure rit­micitatea necesară în strîngerea re­coltelor. Vicepreşedintele Uniunii judeţene a cooperativelor agricole, ing. Gheor­­ghe Anghel, invoca pentru a jus­tifica penuria de braţe de muncă din anumite perioade, anumite caracteris­tici ale agriculturii dobrogene. La structura de proprietate, prin tradiţie mai ridicată decît în alte zone — circa şase hectare agricole pe un braţ de muncă — s-au adăugat în ultimii ani ciţiva factori noi : lărgirea su­prafeţelor legumicole, dezvoltarea zo­otehniei, creşterea considerabilă a iri­gaţiilor. Este interesant de remarcat că toa­te aceste din urmă aspecte, care vădesc indiscutabila intensivizare a agricul­turii dobrogene nu s-au soldat, cum era de aşteptat, prin scăderea cererii de braţe de muncă, ci invers. Expli­caţia constă în faptul că deşi mecani­zarea a avansat, ea nu a ţinut totuşi pa­sul cu nevoile generale ale tuturor ra­murilor de producţie din coopera­tive. Utilizarea eficientă a braţe­lor de muncă existente, atragerea lor la lucru prezintă aşadar, şi aici, şi va prezenta şi în viitor, o mare impor­tanţă. Să nu pierdem din vedere că sunt încă circa 11000 de cooperatori care, dintr-un motiv sau altul, nu parti­cipă la lucru. Subliniem, de aseme­nea, că aproape un sfert din coope­ratorii activi nu efectuează numărul minim de zile-muncă. Cooperativele­­ constănțene dispun de 11500 de ti­neri în vîrstă de 14—15 ani. Iată un contingent de forţă de muncă pe care se poate conta în viitor. Pregătirea şi educarea acestor tineri, crearea­ în co­operative a unor condiţii de lucru co­respunzătoare aspiraţiilor lor trebuie să fie o preocupare permanentă a or­ganelor judeţene. ALTE modalităţi de rezolvare a a­­cestei probleme s-au desprins din dia­logurile pe care le-am purtat cu cadre de conducere ale unităţilor coopera­tiste. Relatam că retribuirea suplimentară acordată s-a apropiat anul trecut de şase milioane lei. Este un adevăr că acest sistem de retribuire cointere­sează pe cooperatori, că este stimula­tiv. Să vedem, însă, cum au fost repartizate aceste fonduri pe princi­palele ramuri. Peste 88 la su­tă din sume au fost date cooperatorilor care au lucrat în sectorul viticol, dar care au prestat doar 1I la sută din zilele­­muncă consumate. în acelaşi timp, la porumb unde s-au prestat 13 la sută din zilele-muncă s-a distribuit doar 5 la sută din retribuţia suplimentară, iar la legume, unde s-au efectuat 10 la sută din zilele-muncă, s-a acordat unu la sută din cuantumul total. In zoo­tehnie, unde s-au efectuat peste 30 la sută din zilele-muncă, s-au reparti­zat doar circa 6 la sută din sumele destinate retribuirii suplimentare. De bună seamă că în aceste condiţii re­tribuţia suplimentară nu reflectă con­tribuţia reală a cooperatorilor la de­păşirea sarcinilor înscrise în plan. Nu numai că nu a fost echitabil distri­buită, dar a încurajat tendinţa depla­sării forţei de muncă spre sectoarele în care cotele de retribuire suplimen­tară au fost mai ridicate. Sectoare care îşi au, desigur, însemnătatea lor în e­­conomia cooperativelor, dar care nu o­­cupă în configuraţia acestora o pozi­ţie centrală. Este evident că la acest capitol, organele agricole judeţene tre­buie să reflecteze mai mult şi să nu transforme un valoros sistem de co­interesare a cooperatorilor, în reversul lui, intr-un element centrifug. Un aspect inedit ne relata pre­şedintele cooperativei agricole din Topraisar (Ion Sava). La această uni­tate — puternic consolidată economic — s-au manifestat în ultimii ani fe­nomene de migrare accentuată către mediul urban. Cauza, ni se explică, este oscilaţia valorii zilei-muncă de la un an la altul. In anul 1967 — an agricol foarte bun — valoarea zilei-muncă a fost la această unitate de 41 de lei, pentru ca în anul imediat următor să scadă brusc la 29 de lei. Cooperatorii n-au înţeles că scăderea retribuţiei este consecinţa condiţiilor de climă nefa­vorabile şi că are un caracter acci­dental­ Preşedintele citat socoteşte ne­cesar să se creeze în fiecare coopera­tivă un anumit fond de rulment des­tinat retribuirii cooperatorilor în anii agricoli nefavorabili, să se evite astfel vîrfurile şi căderile nivelului retribu­irii. Cooperatorii aşteaptă ca veniturile lor să fie ridicate, dar şi constante. Schimbul de păreri avut cu ingine­rul Alexandru Tache, care a lucrat mulţi ani la cooperativa din Cobadin, s-a axat pe problemele retribuirii coo­peratorilor care lucrează în zootehnie. A reieşit că in cîteva sectoare şi mai ales în ferme se cere ca oamenii să lucreze 365 de zile pe an. Pentru a­­ceştia trebuie să se găsească soluţia unei zile libere plătite pe săptămînă ca şi a unui concediu proporţional cu timpul lucrat pe parcursul anului. Această măsură ar pune — cu bune rezultate pentru cooperative — stavilă fluctuaţiei forţei de muncă.­­ La această opinie, cu unele amenda­mente, s-a asociat şi inginerul de la Viile Noi, Florica Neagoe. O cooperativă la care problema participării la muncă e, în general, rezolvată este cea din Fîntînele. Ex­plicaţia, ne spunea inginerul Petre Plă­cintă, stă în seriozitatea, în autorita­tea preşedintelui Ion Nica şi a între­gului consiliu de conducere. S-a rezol­vat la această unitate şi un alt ele­ment , echilibrul între retribuirea în bani şi cea în natură. Faptul că a­­ceastă unitate obţine producţii con­stant bune, îi permite să acorde ca re­tribuţie, pe lîngă însemnate sume de bani şi unele produse. Cooperatorii au astfel posibilitatea ca în cadrul gospo­dăriilor personale să crească animale care le asigură produsele complemen­tare necesare familiilor lor, surplusul contractîndu-i cu întreprinderile de stat. La cooperativa agricolă din Rîmnic, unde se manifestă o acută lipsă de braţe de muncă, ing. Vasile Moacă, preşedintele, acuza dimpotrivă nive­lul ridicat al retribuirii din anii tre­cuţi. Acumularea de către coopera­tori a unor mari venituri ar fi deter­minat migrarea către mediul urban. Nu putem fi de acord cu această con­cepţie. Adevărul este că în această comună nu s-a realizat o evoluţie simultană pe plan economic şi social. Nu s-au rezolvat unele probleme e­­senţiale de ordin social-cultural pe care le impuneau cerinţele crescînde ale cooperatorilor. Este o problemă care în orice caz trebuie luată în con­siderare de organele judeţene din Constanţa, soluţionarea ei fiind unul din factorii importanţi ai stabilizării braţelor de muncă din agricultură. La nivelul Uniunii judeţene a coo­perativelor, ca şi în unităţi s-au emis păreri privind legiferarea stimulării în plus a cooperatorilor pentru partici­parea în campania de toamnă la strînsul recoltei, în mod deosebit, creş­terea cotelor de retribuire în acele pe­rioade care prezintă dificultăţi. SIMPLA TRECERE în revistă a a­­cestor opinii este prin ea însăşi un in­diciu că problema utilizării braţelor de muncă, în judeţul Constanţa mai puţin, în alte judeţe mai mult, este una dintre problemele cele mai acute care se ridică în prezent în faţa agriculturii cooperatiste şi că în rezolvarea ei optimă sunt interesate deopotrivă toate cooperativele agri­cole. Să folosim mai raţional, mai eficient, forţa de muncă iată de ce redacţia invită pe PREŞEDINŢII COOPE­RATIVELOR AGRICOLE, PE ACTIVIŞTII UNIUNILOR JUDEŢENE, PE SPECIALIŞTII din unităţi şi de la direc­ţiile agricole, să-şi confrunte opiniile în dezbaterea pe această problemă în coloanele ziarului nostru.

Next