Satul Socialist, decembrie 1969 (Anul 1, nr. 182-207)
1969-12-03 / nr. 183
Nr. 183 - Miercuri 3 decembrie ШШЛSă folosim mai eficient, mai raţional, forţa de muncă Transfer şi stabilitate -două situlii ______________, care nu se exclud Ca urmare a măsurilor adoptate şi susţinute consecvent de partid şi stat, în ţara noastră se desfăşoară un amplu şi complex proces de edificare a economiei naţionale. Dintr-o ţară „eminamente agricolă“, România a devenit un stat cu o puternică industrie, cu o agricultură în plin progres. Pe fundalul acestor prefaceri, care au marcat o creştere impetuoasă a forţelor de producţie, se înregistrează deplasarea unui contingentimportant de oameni din mediul rural spre oraş, din agricultură către industrie. Estimările demografice relevă că în perioada 1950—1968 forţa de muncă ocupată in agricultură s-a redus, în genere, cu unu la sută anual. Potrivit studiilor întreprinse de F.A.O. rezultă că acelaşi ritm de deplasare a forţei de muncă a fost înregistrat şi de alte ţări, cum sunt S.U.A., Franţa şi Anglia. Dinamica transferului de forţă de muncă spre industrie a înregistrat cote mai ridicate în ultimele două decenii, fenomen normal, obiectiv, generat de caracterul dezvoltării multilaterale, un ritm rapid a economiei, în cadrul căreia accentul s-a pus, constant, pe industrie. Ea exprimă, în acelaşi timp, preocuparea pentru valorificarea excedentului de forţă de muncă creat în agricultură ca urmare a intensivizării ei, a dezvoltării bazei tehnico-materiale, a sporirii eficienţei utilizării forţei de muncă în această ramură. Există însă în fiecare sat, în fiecare comună, grupuri de oameni care sunt şi vor rămîne puternic legate de agricultură, fapt cît se poate de evident dacă avem în vedere că sectoarele agricole cuprind 52,8 la sută din populaţia activă a ţării. Desigur, indicatorul amintit nu are semnificaţii absolute ; el nu reflectă decît parţial măsura în care forţa de muncă existentă în acest sector satisface cerinţele actuale şi de perspectivă. Edificator în această privinţă este, însă, faptul că in ţara noastră suprafaţa agricolă raportată la o persoană activă este de 2,9 hectare — comparativ cu 5,9 hectare în Cehoslovacia, 3,7 hectare în Bulgaria etc. — teren care, mai ales în condiţiile dezvoltării continue a mecanizării, poate fi lucrat în bune condiţiuni. Avînd în vedere, deci, condiţiile noastre specifice, nivelul atins în diferite unităţi în dezvoltarea şi intensificarea producţiei, precum şi alte considerente economice, putem conchide că dispunem de un potenţial uman însemnat, că migrarea forţei de muncă din agricultură spre alte ramuri — proces obiectiv, cu acţiune permanentă, menit să absoarbă surplusul de braţe de muncă ce se eliberează din agricultură — nu a creat goluri care să cauzeze procesului de producţie agricol. Resursele de forţă de muncă existente în mediul rural sunt mai mult decît suficiente pentru a se valorifica cu maximă eficienţă condiţiile materiale şi mijloacele financiare de care dispun unităţile, pentru a se asigura desfăşurarea în bune condiţiuni a proceselor tehnologice din sectorul vegetal şi animal. SATUS SOCIALIST PAGINA 3 In intervenţiile pe marginea problemelor puse in discuţie de redacţie, invitaţii noştri au emis o seamă de opinii şi de idei, au făcut propuneri interesante. Ele sunt în măsură să permită abordarea teoretică şi soluţionarea unor aspecte practice ale acestei probleme fundamentale pentru dezvoltarea în continuare a agriculturii socialiste româneşti. In numărul de astăzi ne vom referi doar la un prim grup de elemente, cu caracter mai general, teoretic, care s-au ridicat în discuţiile purtate. O MASĂ ROTUNDĂ CARE EVIDENŢIAZĂ CĂ VITAL PENTRU PROGRESUL CONTINUU AL AGRICULTURII COOPERATISTE ESTE SA LUCREZE TOT SATUL Ziarul nostru a dezbătut in coloanele sale cîteva din problemele pe care le ridică la ora actuală folosirea raţională a forţei de muncă din cooperativele agricole. în discutarea acestor probleme am pornit de la indicaţiile celui de-al X-lea Congres al partidului, care pun în faţa sectorului cooperatist sarcini deosebit de importante privind creşterea producţiei vegetale şi animale, sporirea contribuţiei acestei ramuri la dezvoltarea economiei naţionale. Realizarea lor implică valorificarea superioară a tuturor resurselor de care dispune fiecare unitate, deci şi a forţei de muncă. Pentru a adunei problema luată în discuţie, recent, „Satul socialist1* a organizat o masă rotundă, la care au luat parte personalităţi cu munci de răspundere în agricultura noastră, specialişti cu experienţă, cadre didactice şi de cercetare, lucrători din unităţile cooperatiste : GHEORGHE PETRESCU, prim-vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie. ION RUŞINARU, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Agricole. DUMITRU DUMITRU, director al Institutului de Cercetări pentru economie agrară. MIRCEA BULGARU, director general adjunct al Direcţiei Centrale de Statistică. ION MATEI, secretar ştiinţific al Centrului de cercetări sociologice. NICOLAE BOLOGAN, director general al Direcţiei generale a mecanizării din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii. STELIAN IONESCU, membru în Biroul permanent al Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie. Conf. dr. OPREA PARPALA, şeful catedrei de economie agrară de la Academia de Ştiinţe Economice. MARIN ARGINT, preşedintele Uniunii judeţene Ilfov a cooperativelor agricole. ING. MARIANA POPA, de la cooperativa agricolă de producţie Anadalchioi, judeţul Constanţa. ING. DAN IVANESCU, preşedintele cooperativei agricole de producţie Călugăreni, judeţul Ilfov. ION DRAGHICI, preşedintele cooperativei agricole de producţie Putineiu, judeţul Ilfov. Privind lucrurile în perspectivă, se poate aprecia că — aşa cum rezultă, de altfel, din documentele Congresului al X-lea al partidului — numeric proporţia populaţiei ocupate în sectorul agricol nu va scădea prea mult. In viitorul cincinal, datorită creşterii gradului de mecanizare şi automatizare a producţiei industriale, precum şi organizării ştiinţifice a acesteia, indicii de plan prevăzuţi în industrie se vor realiza cu un spor mai redus de noi salariaţi faţă de cincinalele anterioare ; pentru perioada 1971—1975 se prevede o creştere a numărului salariaţilor cu 400—500 de mii. Este de la sine înţeles că, în aceste condiţii, nu se va putea vorbi nici de acum încolo de un deficit de forţă de muncă în agricultură. Problema care se pune însă cu multă stringenţă este de a asigura utilizarea forţei de muncă cît mai complet, cu maximă eficienţă, de a valorifica superior rezervele reale de care dispune la acest capitol sectorul agricol. Numai în felul acesta vor putea fi pe deplin puse în valoare eforturile materiale mari făcute de către stat şi cooperativele agricole pentru : dezvoltarea bazei tehnico-materiale a agriculturii, premisele favorabile pe care le oferă munca în mari unităţi socialiste pentru sporirea producţiei şi, implicit, a bunăstării cooperatorilor. Intre cerinţe şi posibilităţi - un echilibru dirijat Accentuînd asupra situaţiei favorabile existente în ansamblu pe ţară, în domeniul care face obiectul analizei noastre, se cuvine să precizăm că ea prezintă şi anumite scăderi, generate, în principal, de modul în care au fost dirijate fenomenele demografice în decursul anilor. Despre ce este vorba ? Tabloul general al repartiţiei teritoriale a forţei de muncă din mediul rural înfăţişează un caracter neuniform Alături de zone cu o concentrare cu mult peste media pe ţară, apar altele în care procentul persoanelor ocupate în agricultură este relativ scăzut. Astfel, în timp ce în judeţul Botoşani, ponderea populaţiei agricole este de 78,2 la sută, în judeţul Prahova ea scade la 40,4 la sută, în judeţul Hunedoara la 32,8 la sută, iar în judeţul Braşov la 19,2 la sută. In consecinţă, balanţa forţei de muncă prezintă excedente în unele zone şi deficite în altele. Chiar în interiorul judeţelor, există diferenţe foarte mari de la o unitate la alta. Analizînd situaţia judeţului Ilfov, constatăm că în cooperativele din Bărăgan şi Cîmpia Dunării resursele umane necesare sunt asigurate, mai mult sau mai puţin, integral, în timp ce în jurul Bucureştiului şi al altor oraşe există deficite în acest compartiment, ceea ce creează o serie de greutăţi în efectuarea optimă a lucrărilor. Se poate afirma că, dacă migrarea populaţiei rurale către mediul urban va avea în viitor un caracter mai puţin alert, acest proces logic, obiectiv, va exista cu siguranţă, orientat în special de la sat la centrul de comună sau de la o comună la alta. Rezultă, deci, că diferenţierile zonale vor continua să existe, ceea ce determină caracterul de mare actualitate al corelării cerinţelor de forţă de muncă cu posibilităţile existente. Soluţiile de rezolvare a acestei probleme trebuie căutate în modalităţile de înlocuire a forţei de muncă deficitare din anumite zone — în primul rînd in mecanizare — ca şi în posibilităţile de ocupare în producţie a excedentului din alte zone. Un alt graf de rezolvări vizează orientarea mai judicioasă a producţiei fiecărei unităţi, ţinind cont atît de cerinţele economiei naţionale, cît şi de condiţiile naturale şi economice din fiecare loc, condiţii în rîndul cărora se numără şi repartizarea teritorială a resurselor umane existente. Dar despre toate aceste probleme — într-un număr viitor. Revenind la procesul absolut firesc al deplasării forţei de muncă de la sat spre oraş, dintr-o comună în alta, se cuvine să semnalăm şi un alt aspect, deloc neglijabil. La ora actuală nu se poate spune că el este dirijat perfect, în mod strict ştiinţific, pe bază de analize şi date certe, concludente. De aici şi neajunsurile care apar într-un loc sau altul în asigurarea forţei de muncă, necesară pe de o parte industriei, şantierelor, iar pe de altă parte, lucrării la timp, corespunzătoare a ogoarelor. Foarte multă vreme organele centrale sau judeţene care se ocupă de asemenea probleme nu au efectuat studii aprofundate, competente privind forţa de muncă existentă în mediul rural — nu pe global, ci amănunţit, în fiecare comună — disponibilul pe care se poate conta în fiecare loc, necesarul impus de dezvoltarea în perspectivă a industriei fiecărui judeţ etc., astfel ca dirijarea acestui proces să poarte amprenta studiului profund, a cunoaşterii temeinice a realităţii. Fie că se va realiza prin colaborarea Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole cu Ministerul Muncii şi, respectiv, a uniunilor judeţene cooperatiste cu direcţiile judeţene ale muncii, fie prin extinderea atribuţiilor oficiilor de repartizare a forţei de muncă existente în mediul urban, rezolvarea acestei probleme este, credem, imperios necesară. Dirijarea utilizării temporare sau permanente a forţei de muncă din agricultură in alte sectoare trebuie să se facă prin organe specializate, cu acordul consiliilor de conducere din cooperativele agricole şi pe baza cunoaşterii exacte a necesarului de braţe de muncă din fiecare unitate agricolă. Ce factori generează perioadele de vîrf Spre deosebire de alte ramuri economice, participarea la muncă în agricultură prezintă unele particularităţi determinate de caracterul sezonier al lucrărilor, îmbinarea în procesul producţiei agricole a factorilor economici şi organizatorici cu cei biologici obligă, natural, la anumite tehnologii bine determinate, condiţionează o durată anumită a ciclurilor de producţie, reclamă încadrarea fiecărei lucrări în perioada optimă. De aici rezultă concentrarea mai mare a necesarului de forţă de muncă în anumite perioade şi o relativă relaxare în altele. Existenţa acestor factori obiectivi nu justifică, însă, în totalitate, raportul necorespunzător existent, momentan, în agricultura cooperatistă între luna cu cele mai mici şi cele mai mari cheltuieli de zilemuncă . 1/4. Ce-i drept, în ultimii ani, datorită dezvoltării multilaterale a producţiei agricole, intensivizării acesteia, în numeroase unităţi se face tot mai mult simţit fenomenul de aplatisare a perioadelor de vîrf. Totuşi, cum demonstrează cifrele, fenomenul este încă redus, aşa incit în cooperativele agricole continuă să se menţină diferenţe mari de la un sezon la altul în ce priveşte necesarul de forţă de muncă şi utilizarea acesteia. Existenţa acestei situaţii este determinată nu numai de nevalorificarea integrală a largilor posibilităţi existente în fiecare unitate pentru dezvoltarea producţiei, deci pentru folosirea mai raţională, ritmică a forţei de muncă, ci şi de gradul diferit de mecanizare a unei lucrări sau alteia. Astfel, există perioade cînd, datorită efectuării unui volum mai mare de lucrări cu mijloace mecanice, evident, se realizează un oarecare echilibru în balanţa forţei de muncă, dar şi perioade — în special toamna — cînd, datorită gradului scăzut de mecanizare a unor lucrări, volumul de muncă manual este foarte ridicat, apar goluri în asigurarea forței de muncă. Concluziile sunt evidente. Pe de o parte este necesar ca sarcinile stabilite de Congresul al X-lea al partidului cu privire la mecanizarea agriculturii să fie realizate exemplar de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, precum şi de industria constructoare de maşini pentru a putea acoperi deficitul de braţe de muncă în perioadele foarte aglomerate, precum şi minusurile semnalate in mecanizarea lucrărilor in legumicultură, pomicultură şi viticultură, pe terenurile in pantă etc. Pe de altă parte se impune ca organele centrale şi judeţene, precum şi conducerile cooperativelor agricole să asigure dezvoltarea acelor sectoare ale producţiei vegetale şi animale ce răspund condiţiilor concrete, locale şi, totodată, folosesc mai intens forţa de muncă din unităţi, extinderea întreprinderilor anexe şi a activităţilor de prelucrare, încheierea de contracte între cooperativele agricole şi alte unităţi economice in vederea antrenării la lucru a cooperatorilor în perioadele cînd la cîmp sînt puţine de făcut. Aspecte deosebit de importante se ridică referitor la organizarea timpului de muncă al cooperatorilor. Datele statistice înregistrate în ultimii ani relevă faptul că utilizarea timpului de muncă în agricultură s-a îmbunătăţit, dar nu în măsura posibilităţilor existente şi a cerinţelor reale. In vrem® ce în industrie, construcţii, transporturi şi comerţ se realizează în medie anual circa 285 zile pe fiecare om, în agricultură se prestează, în cadrul cooperativelor agricole, în medie, 144 zile-muncă pe cooperator, ceea ce, cu tot caracterul sezonier al agriculturii, reprezintă prea puţin, demonstrează evident slaba utilizare a timpului de lucru. Or, această stare de lucruri imprimă activităţii din agricultură un randament scăzut, o productivitate a muncii redusă. ÎŞi nu trebuie uitat că aceste cifre medii pe ţară ascund o mare diversitate de situaţii, respectiv unităţi în care membrii cooperatori folosesc mai judicios timpul calendaristic, depăşesc cu mult media amintită, dar şi unităţi în care nu se realizează, în medie pe cooperator, nici măcar cele 144 zile-muncă pomenite. Se înţelege că existenţa acestor diferenţieri în folosirea forţei de muncă îşi pune amprenta — pozitiv sau negativ — asupra nivelului producţiei şi al veniturilor cooperativei, asupra productivităţii muncii, asupra cîştigurilor membrilor cooperatori. GHEORGHE PETRESCU ION RUSINARU DUMITRU DUMITRU MIRCEA BULGARU ION MATEI NICOLAE BOLOGAN STELIAN IONESCU OPREA PARPALA MARIN ARGINT MARIANA POPA DAN IVANESCU ION DRaGHICI Din datele şi aspectele prezentate se desprind cîteva concluzii esenţiale de la care, credem, va trebui să se pornească în soluţionarea problemei pusă în discuţie de ziarul nostru. Prima şi cea mai importantă poate fi formulată, lapidar, astfel : în general agricultura noastră dispune de un însemnat potenţial uman care, atît numeric cît şi calitativ, este în măsură să satisfacă cerinţa efectuării tuturor lucrărilor la termenele optime. Problema care se ridică este de a asigura — prin orientarea raţională a producţiei, în funcţie de necesităţile economiei naţionale şi condiţiile social-economice din fiecare unitate, prin organizarea mai judicioasă a muncii, prin creşterea eficienţei economice în fiecare ramură şi sporirea cointeresării materiale , participarea activă a tuturor cooperatorilor la rezolvarea treburilor obşteşti, ocuparea forţei de muncă existente în fiecare unitate o perioadă cît mai lungă din an. Asemenea acţiuni alături de mecanizare, chimizare, irigaţii şi alte măsuri luate de stat în vederea intensificării agriculturii vor duce, cu certitudine, la sporirea producţiei agricole şi a productivităţii muncii, ceea ce va mări substanţial contribuţia cooperativelor agricole la satisfacerea nevoilor economiei naţionale, creşterea nivelului de trai al ţărănimii cooperatiste-Pagină realizată de inginer MARIA BOGDAN I