Satul Socialist, octombrie 1970 (Anul 2, nr. 436-462)

1970-10-18 / nr. 451

PAGINA 2 Duminica 18 octombrie SOARELE răsare la ora 6 şi 34 de minute. Apune la ora 17­­ 27 de minute. De la începutul anului au trecut 291 de zile.­înă la sfîrşitul anului au rămas 74 de zile. STAREA VREMII: Timpul probabil pentru 18 oc­tombrie: pătrunderea unei mase de aer mai cald dinspre Europa centrală şi sudul Mării Baltice va determina o încălzire trep­tată a vremii începînd din nor­dul ţării. In Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi în podişul Transilvaniei temperaturile mi­nime vor mai coborî pînă la minus 6 grade, ceea ce va de­termina aici îngheţ local şi bru­mă. In rest, temperaturile­ mi­­nime vor fi cuprinse intre mi­nus 2 şi plus 5 grade, iar ziua temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 5 şi 15 grade, înnorări mai pronunţate se vor produce în Maramureş şi nordul Moldovei. Local se va semnala ceaţă. Timpul probabil pentru 19, 20 şi 21 octombrie , procesul de încălzire continuă in toate re­John Galsworthy inaugurea­ză vîrsta de aur a romanului englez. Debutează cu romanul „Insula fariseilor" — o nemi­loasă descriere a societăţii ca­pitaliste clădite pe minciună și ipocrizie. După primele sale încercări, Galsworthy concepe proiectul unui vast ciclu de ro­mane, bazat pe tehnica roma­­nului-fluviu, în care zugrăveşte istoria unei mari familii văzută prin intermediul diverselor des­­iunile ţării, vremea avînd în general un aspect frumos. Se vor semnala pe alocuri ploi slabe, vînt slab pînă la potrivit. Temperatura în creștere, tine individuale. Astfel iau naș­tere, începînd din 1906, cu ro­manul „Bogătașul11, pînâ în 1928, cu ultima carte „Peste rîu", ciclul de romane care au format comedia umană, căreia Galsworthy i-a dat titlul gene­ral de „Forsyte Saga". Seria romanelor despre familia For­syte înfăţişează o veritabilă cronică a crizei economice, po­litice, morale şi spirituale a burgheziei engleze contempo­rane lui. Descriind procesul de destrămare treptată a familiei Forsyte, romancierul surprinde aspecte esenţiale ale acestui fenomen, fără a intui însă clar cauzele şi consecinţele lui o­­biective. — Mozart (1756 — 1791) im­proviza la 4—5 ani motive mu­zicale la pian, impresionant de reuşite. — Pictorul român Gh. Tatta­­rescu (1820—1894) ştia încă de la 5—6 ani să deseneze cu u­­şurinţă. De la el ne-a rămas un Opera lui Galsworthy ocupă “ Io­­ .............................. un loc important în literatura engleză contemporană, în 1932, cu puţin timp înaintea stingerii sale din viaţă, i s-a acordat Premiul Nobel pentru literatură, interesant caiet pe a cărui scoarţă au fost desenate cu mult umor personajele unui circ ambulant. — Ştefan Luchian (1868— 1916) a desenat intens şi cu multă vervă încă înainte de a se înscrie la liceul „Sfîntul Sava" unde a devenit un fel de desenator al clasei, primind ШЛЦФМАЦДД Cuvintele te învaţă, exemplele latină), în bolile de inimă, în miocar­­dite, în insuficienţa cardiacă, cura de struguri şi a contracţiilor cardiace prin zahărul conţinut. Pe de altă parte, ea uşurează activitatea inimii prin favorizarea elimină­rii unei părţi din lichidele reţi­■ comenzi de portrete de la co- I legii săi. * te pun în mişcare (maximă note care împovărează circula­ţia în bolile hepatice, mai ales­­ la obezi, în congestia hepatică,­­ în hepatite, cura poate fi uti-­­­lă, dacă este progresivă și mo-­­ derată. MEDALION John Galsworthy MICA ENCICLOPEDIE ; TALENTE TIMPURII (III) CUNOŞTINŢE FOLOSITOARE : (уцд Q1 STRUGURI 1_ Oaspeţi nepoftiţi la o... „inaugurare" Pornisem prin satele judeţu­lui Constanţa. Era sîmbătă seara şi doream să aflăm modul în care îşi petrec tinerii ultima zi a săptămînii. Primul popas — căminul cultural din comuna Valu-lui-Traian. Spre surprin­derea noastră, uşa principală era închisă şi nici un afiş nu a­­nunţa pentru acea seară vreo activitate cultural-educativă. Se auzeau însă acordurile unui ta­raf şi o voce melodioasă, inter­preted un cîntec de petrecere. (Am aflat mai tîrziu cine era solista : Florica Tudora, deţină­toarea premiului I la Concursul judeţean de muzică populară românească). Ne-am gîndit că vom avea prilejul să asistăm la o repetiţie generală. Dar, in­­trînd pe uşa din spate, ne-am trezit „spectatori" neinvitaţi la un... chef în plină desfăşurare. Intr-o încăpere, o masă îmbel­şugată, cîţiva comeseni bine dispuşi, muzică. Am fost şi noi invitaţi dar... în bibliotecă. Aici, resturi de bucate, sticle şi si­­foane goale, fructe şi legume vădit stingherite, gazdele au încercat să ne explice că sărbă­toreau un mic eveniment — „inaugurarea" şcolii recent con­struite. Nu ştiau însă că noi vi­zitasem şcoala. O clădire fru­moasă, cu clase mari şi lumi­noase, un laborator de fizică şi chimie , numai că stadiul în care se aflau lucrările nu per­mitea o­ inaugurare. Considerăm că inaugurarea unei şcoli este un moment fes­tiv de care trebuie să se bucure mai întîi fiii satului, o sărbă­toare pentru întreaga comună. Dar cînd şcoala nu este pregă­tită pentru deschidere, de ce se face inaugurarea ei, şi asta în­­tr-o sîmbătă dimineaţa, cînd oamenii sînt la cîmp? (Am uitat să precizăm că cheful începuse dimineaţa). Iată o întrebare la care nu ne-au putut răspunde nici directorul şcolii, Grigore Mihailov, nici directorul cămi­nului cultural, Ştefan Paunescu, şi nici primarul comunei, Cos­­tică Dorobanţu, organizatorii „inaugurării". Miraţi de destinaţia dată unei biblioteci, am încercat să aflăm dacă, totuşi, sunt şi, eventual,­­cîţi, cititori. Ni s-a răspuns că cititori ar fi, dar biblioteca nu a funcţionat o mare perioadă de timp deoarece bibliotecara a fost „plecată“ (?). — Ce acţiuni s-au iniţiat, to­tuşi, pentru această seară la că­minul cultural ? — întrebăm pe tovarăşul Ştefan Păunescu. — O seară pentru tineret, precedată de simpozionul cu tema „Cum trebuie să se com­porte tinerii în societate". Exprimîndu-ne dorinţa de a participa şi noi, bibliotecara ne-a spus că „simpozionul s-a amînat deoarece în acea seară în sediul căminului va fi o... nuntă“ (! ?)■ Deci, o „inaugurare“ — prilej pentru un chef, care nu se termi­nase încă, o nuntă care trebuia să înceapă, erau singurele „ma­nifestări culturale“ ale căminu­lui cultural din Valu­ lui-Traian. Oare directorul Ştefan Punescu şi primarul comunei, Costi­­că Dorobanţu (care au aprobat ţinerea nunţii la cămin) au con­siderat inutilă o dezbatere pe tema comportării tineretului în societate ? Răspunsul l-am aflat la organele de miliţie comunale, care ne-au enumerat o serie de tineri ce nu ştiu deloc să se comporte, comit fapte pentru care suportă rigorile legilor. Aşteptăm însă alt răspuns, al Comitetului Judeţean pentru Cultură şi Artă, cu privire la „manifestările cultural-educati­ve“ din comuna Valu-lui-Tra­ian. Să fim înţeleşi, nu moti­vări justificative, ci măsuri concrete privind organizarea u­­nor activităţi în deplină con­cordanţă cu menirea acestei in­stituţii săteşti care trebuie să polarizeze în jurul său întreaga activitate educativ-culturală a unei comune. ELENA SOLNNCA Luni 19 octombrie RADIO PROGRAMUL I : 6.50 — 9.30 Mu­zică şi actualităţi. 10.30 Duete din opere româneşti. 11.45 Sfatul medi­cului. 11.50 Cotele apelor Dunării. 12.25 Ştiinţa la zi. 12.30 întîlnire cu melodia populară şi interpretul pre­ferat. 13.00 Radiojurnal. 13.10 Avan­premieră cotidiană. 13.45 Din muzi­ca popoarelor. 15.00 Cîntece și jocuri populare. 16.00 Radiojurnal. Buletin meteo-rutier. 16.20 Arii din operete. 16.45 Transmisiune directă de la New York. 17.05 Antena tineretului. 19.30 Din comoara folclorului nostru. 20.10 Microrecital Margareta Pislaru. 20.20 Argheziană. 20.30 Teatru radiofonie. Premieră Baba Hîrca de Matei Millo. 22.00 Radiojurnal. Buletin meteoro­logic. 22.20 Sport. PROGRAMUL II : 6.00 Program muzical de dimineață. 7.00 Radiojur­nal. Buletin meteo-rutier. Sport. 9.15 Muzică populară interpretată de Ioana Crăciun, Ion Blăjan şi Ştefan Stroe. 10.15 Caravana fanteziei — e­­misiune pentru tineret. 11.00 Muzică populară cu Constanţa Zavaidoc, Tudor Heria şi Marius Olmazu. 11.20 Arii din opere interpretate de George Niculescu-Basu. 12.03 Avanpremieră cotidiană. 12.40 Din ţările socialiste. Reportaje din R.S.F. Iugoslavia, R.D. Vietnam şi R.P. Albania. 13.30 Ram­pa. 14.55 Ştiinţa la zi. 15.00 De toate pentru toţi. 16.00 Radiojurnal. Bu­letin meteo-rutier. 16.55 Sfatul me­dicului. 18.03 Jocuri populare. 18.10 Prezent şi viitor în ştiinţa agricolă. 18.50 — 365 de cîntece. 20.00 O me­lodie... trei interpreţi. 20.10 Univer­sitatea radio. RSATUL SOCIALIST. TELEVIZIUNE In jurul orei 16.45 Transmisiune directă la posturile noastre de radio şi televiziune a cuvîntării preşedin­telui Consiliului de Stat al Repu­blicii Socialiste România, NICOLAE CEAUŞESCU, la Sesiunea Jubiliară a Organizaţiei Naţiunilor Unite. 18.30 Deschiderea emisiunii. Microavan­­premiera. 18.35 Panoramic ştiinţific. 19.00 Actualitatea în economie. 19.20 — 1001 de seri — Emisiune pentru ■cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Roman foileton . Punct şi con­trapunct — Sfîrşitul serialului. 20.45 Steaua fără nume. 21.35 Teleglob, intinerar polonez. 22.00 Telejurnalul de noapte. 22.15 Muzică populară. La vioară Victor Predescu. 22.30 Rampa. La Dor Mărunt — judeţul Ialomiţa, întîlneşti azi cu sutele case mindre şi arătoase, mindre ca oamenii, arătoase ca locurile A devenit o realitate de ne­contestat existenţa în tot mai multe comune a unor noi insti­tuţii de cultură — MUZEELE SĂTEŞTI. Nucleul acestei noi forme de activitate prin inter­mediul căreia se realizează sarcini de bază ale educaţiei patriotice, etice şi estetice, l-au constituit expoziţiile organi­zate în cadrul căminului cul­tural. Folosindu-se de diferite prile­juri, căminele culturale au extins permanent practica prezentării prin expoziţii a realizărilor din comună, ajungîndu-se la iniţiativa de a statornici intr-un anume loc, în cadrul unui muzeu, exponatele cele mai reprezentative, obiectele cele mai specifice. Fină a se ajun­ge însă la un Veritabil muzeu au fost necesare însemnate eforturi colective în domeniul cercetării și stabilirii cu maximum de exactita­te a specificului local și a carac­teristicilor de zonă, s-au înregistrat legendele şi întregul tezaur folclo­ric al locului. Aşadar, fiind vorba de o chestiu­ne ştiinţifică sub toate raporturile sale, întemeierea unui muzeu să­tesc nu putea fi lăsată pe cel din urmă plan, faptul constituind de­altfel un deziderat mai vechi al lo­cuitorilor satului românesc. Oameni de prestigiu naţional şi internaţional, savanţi de renume, istorici, etnografi, folclorişti şi sociologi au întreprins eforturi deosebite pentru înfiinţarea unor muzee ale satului. Sociologul Di­­mitrie Gusti, istoricul de reputaţie Nicolae Iorga, poeţii George Coş­­buc şi Octavian Goga, filozoful şi poetul Lucian Blaga, scriitorii Li­­viu Rebreanu, Mihail Sadoveanu şi încă multe alte personalităţi ale culturii noastre au sprijinit înfiin­ţarea acestor instituţii rurale. „Nimic altceva mai mult decit un muzeu va aminti generaţiilor de satul românesc, va pune în faţa viitorimii adevărul despre truda ţăranului român de a-şi înfrumu­seţa viaţa, de a-şi exprima gîndu­­rile şi sentimentele", spunea poe­tul Octavian Goga. „Adică o oglindă a satului de ieri şi dintotdeauna, aceasta tre­buie să fie un muzeu — cu stampe, ilustraţii, extrase, documente, re­feriri, planşe, hărţi, obiecte" îşi exprima părerea D. Gusti încă în 1930. Azi, în completarea activităţii căminului cultural, muzeul sătesc începe să-şi trăiască o viaţă in­tensă contribuind la ridicarea con­tinuă a nivelului spiritual al satu­lui. Fie că în cadrul acestor mu­zee săteşti se expun ţesături, mo­bilier de specific local, fie că sunt adunate documente arhivistice, piese de numismatică, ceramică, ele constituie dovezile certe ale vieţii de mai demult şi, evident, aduc în faţa vizitatorilor o istorie a locu­rilor. In raidul ce l-am întreprins în cîteva comune la nivelul cărora au luat fiinţă asemenea instituţii, am urmărit în primul rînd posibilită­ţile factorilor responsabili locali de a organiza şi conduce un muzeu sătesc, în majoritatea cazurilor competenţa, dublată de pasiune, şi-a spus cuvîntul. Profesorii Ena­­che Vicenţiu (Găiseni-Ilfov), Mi­hail Dragoş (Bărbăteşti-Vîlcea), în­văţătoarea Lucreţia Mareş (Iancu Jianu-Olt­), ca şi directorul cămi­nului cultural din Coşereni-judeţul Ilfov, Radu Victor şi mulţi alţii do­vedesc o orientare riguros ştiinţi­fică în organizarea, amenajarea şi conducerea unei asemenea institu­ţii. Pornind de la sondarea socio­logică şi etnografică a comunei şi satelor aparţinătoare, în urma u­­nor largi discuţii cu vîrstnicii sa­tului şi aproape umblînd din casă în casă, ei au ştiut să selecţioneze din materialele puse la dispoziţie pe cele mai reprezentative şi, în continuare, să îmbogăţească în permanenţă fondul muzeistic. In judeţul Olt, pînă la această dată fiinţează 12 muzee săteşti. In intenţia noastră de a vizita cîteva dintre ele nu am fost dezamăgiţi total dar, felul în care sînt gospo­dărite 11 dintre ele lasă întrucîtva de dorit. Dacă ne referim, de pil­dă, la muzeul sătesc din Radomi­­reşti cu „secţie" etnografică, isto­rică şi folclorică am putea reproşa organizatorilor nu numai faptul că aceste piese sunt împrăştiate, dar şi faptul că selecţia lor nu a avut la bază o concepţie unitară, am putea spune o concepţie ştiinţifică. Cu toate acestea se remarcă o atmosferă de lucru, profesoa­ra Ludmila Matei dovedind o preo­cupare permanentă în strîngerea şi organizarea materialului. Un muzeu sătesc care ne-a atras atenţia în mod deosebit, care ne confirmă această apreciere prin frecvenţa vizitatorilor, este cel din comuna Coşereni, judeţul Ilfov. Rod al unei munci susţinute şi al unui efort continuu, dar mai cu seamă al unei pasiuni, muzeul sătesc la care ne referim, iniţiat şi organizat de directorul căminului cultural, Radu Victor, cu sprijinul consiliu­lui de conducere al căminului cul­tural, dar şi al cadrelor didactice din comună, prezintă o vie şi bo­gată istorie a satului. Departe de a însemna un simplu depozit de vechituri (cum am mai avut oca­zia să vedem) muzeul sătesc din comuna Coşereni oferă vizitatori­lor o varietate de exponate por­nind de la ceramică, costume na­ţionale, bani vechi, unelte, obiecte de uz casnic (putineie, căldări, do­niţe, cobiliţe) etc. Directorul căminului cultural, Radu Victor, ne mărturisea — între altele — „Am stat de vorbă cu fie­care cetăţean din comună, (aş putea spune că ştiu ce există în lada de zestre din fiecare casă) şi am adu­nat tot ce am crezut de cuviinţă (mărturii despre ţărani din lo­calitate, participanţi la divanu­­rile ad-hoc, ori în războaie, par­ticipanţi la răscoale, fotografii reprezentînd înfiinţarea cooperati­vei de producţie, case vechi, docu­mente privind participarea ţărani­lor la congresele partidului, la ale­gerile de ieri, de azi etc.) şi, într-o şedinţă specială la care au parti­cipat toţi membrii consiliului de conducere, am selecţionat din­tre aceste piese pe cele mai reprezentative. Un sfat de care am ascultat în primul rînd a fost şi acela dat de Ioan Ono­­frei (86 de ani), locuitor al comunei noastre care ne-a întovărăşit a­­proape 30 de zile prin comună în scopul descoperirii unor noi şi noi piese". Intrat în muzeul sătesc,­ vizitato­rul trebuie să fie încărcat de la primii­ paşi pînă la ultimii cu în­treaga istorie a comunei, să cu­noască primele manifestări de via­ţă, primele forme de luptă împotri­va nedreptăţii sociale. Aflată încă la începutul ei, ac­ţiunea de organizare a muzeelor săteşti trebuie să ţină seama, de specificul local, în primul rînd, şi, în al doilea rînd, de nor­mele ştiinţifice de organizare O simplă îngrămădire de obiecte întîmplătoare, negrupate după a­­nume structuri, calităţi şi frecven­ţă nu numai că nu poate constitui un muzeu, dar chiar aduce un deserviciu în realizarea noului o­­biectiv al muncii culturale educa­tive la sate, acela al înfiinţării mu­zeelor săteşti. V. M. BASARAB MUZEUL SĂTESC, o instituţie de lucru, nu un depozit de antichităţi II. Nr. 451 — Duminică 18 octombrie Inimi de piatră (Urmare din pag. 1) — O cunoaşteţi pe bătrîna care locuieşte peste drum ? —­­a­ţi întrebat. — Da ! E mama ! — Şi de ce nu o ajutaţi ? —­ E bătrină şi rea, tovarăşe... Nu altă părere a avut şi ce­lălalt fecior. Aceea care i-a crescut, i-a dat la o meserie, care a■ muncit o viaţă întreagă, era acum rea şi... bătrină. In comuna Muşeteşti din ju­deţul Gorj locuieşte moş Ale­xandru Mărgeanu. Are aproape 100 de ani. A crescut 5 copii, 3 băieţi şi două fete. Doi din­tre ei locuiesc în aceeaşi co­mună, unul chiar peste drum. Acum, la bătrîneţe, copiii nici nu-г mai calcă prin bătătură. Vecinii îi mai aduc cite o gălea­tă cu apă, îl mai întreabă de sănătate. Omul, care pentru co­piii lui, pentru viitorul lor, s-ar fi prins de piept cu oricine, pri­veşte peste gard în ograda fe­ciorilor, doar îi vor întinde şi lui o mină de ajutor. Feciorii l-au uitat, iar atunci cînd îl văd îl ocolesc. La un tribunal am gă­sit o scrisoare a Elenei P. dintr-o comună care apar­ţine oraşului Bucureşti. Un­deva, în text, am întîl­­nit o frază zguduitoare : „Chem în faţa instanţei pe fiii mei !" Oare ce a determinat-o pe a­­ceastă mamă să-şi cheme în faţa tribunalului propriii copii ? Povestea e lungă şi destul de complicată. O redăm aşa cum era înşirată în scrisoarea des­pre care vorbeam : „Toată viaţa am muncit şi am agonisit pen­tru copiii mei. Am o căsuţă, un loc de casă, vreo 7 300 lei puşi la C.E.C. Locuiesc cu copiii mei. Cel mai mare e căsătorit. A avut casă, dar am vrut să stea pe lingă mine, să-l mai ajut. Fiul cel mare însă nu ştie cum să mă îndepărteze ca să rămînă singur în casa mea. împreună cu nevasta lui mă jignesc, strigă la mine. L-am chemat în in­stanţă pentru că am fost bătută de fiul meu şi de soţia lui. Am crezut că voi avea mai multă în-­­­ţelegere la fiul mai mic. Tot avere vrea şi el. împreună cu fratele lui nu ştiu ce să mai inventeze ca să mă depărteze din casă. Au ajuns pînă acolo incit au dat telefon la salvare spunînd că am înebunit şi m-au internat în spital. Nu a fost greu pentru medici să constate că eu sunt perfect sănătoasă, iar cei înebuniţi după avere sînt fiii mei. Nu cer nimic de la ei, nu vreau ajutorul lor. Doresc numai să fiu lăsată în pace, să-mi trăiesc liniştită anii bă­­trîneţii". Nimic nu poate fi mai revoltă­tor decit să auzi că fiul sau fiica îşi ocolesc părinţii acum, la bătrîneţe, că odrasla pe care mama a înconjurat-o cu atîta grijă a ridicat mina asupra ei, a lovit-o. Creionul parcă refu­ză să aştearnă pe hîrtie aseme­nea fapte. Şi iată pe aceşti bă­trâni, acum cînd trebuie să fie liniştiţi, să-şi joace pe genunchi nepoţeii, sînt batjocoriţi de înşişi copiii lor. Oricît de greu ţi-ar veni să descrii asemenea fapte o faci, totuşi, cu certitudinea că cei în culpă, indiferent de vîr­­stă, vor înţelege cel puţin în ul­timul ceas că au greşit faţă de părinţii lor. Adunate de prin sate Pe aici au trecut inspec­torii Mai mulţi locuitori ai comunei Sînpetru de Cîmpie (judeţul Mu­reş), printre care şi numeroase ca­dre didactice ne-au sesizat că aici presa soseşte cu mare întîrziere. Cu toate că cele cinci sate aparţi­nătoare sunt deservite de două ofi­cii — Rîciu şi Sărmaş — ziarele sunt aduse cu o întîrziere de 48 de ore ! Curios lucru şi inexplicabil, cunoscut fiind faptul că sunt posi­bilităţi pentru distribuirea opera­tivă a acestora. In vederea reme­dierii situaţiei, s-au deplasat la faţa locului reprezentanţi ai Direc­ţiei judeţene de poştă şi telecomu­nicaţii Mureş. Au venit, au văzut şi au plecat. Acum, ziarele sosesc la... 72 de ore de la apariţie (!). Ocaua birocraţilor Cetăţenii de pe Valea Arieşului (judeţul Alba) plătesc uneori scump birocraţia. Exemple ? Pen­tru un transport de lemne cu auto­camionul, locuitorii din Arieşeni, de exemplu, străbat drumul pînă la Cîmpeni (13 lei autobuzul) pen­tru a obţine de la autobaza I.T.A., comanda „în alb". Se reîntorc apoi la Ocolul Silvic din Cir­ia, pentru avizarea acestei comenzi şi apro­barea transportului. A doua zi, insă, ajung din nou la Autobaza din Cîmpeni pentru aprobarea mij­locului de transport solicitat, chel­tuind astfel 52 de lei şi pierzînd două zile pentru aprobări. Trans­portul lemnelor cu autocamionul se ridică de cele mai multe ori la circa 50 de lei. Mai mare daraua, decit ocaua... birocraţilor. (Urmare din pag. I) museţare şi sistematizare a comu­nei, construind un nou drum jude­ţean de acces către satul Kessler. Apoi Cristian, Sălişte, Axente Sever, Bratei, Apaldul de Jos, Miercurea Sibiului. In comuna Axente Sever (care a obţinut locul întîi pe judeţ în 1968) s-a trecut la o fază superioară de amenajare şi gospodărire pe linia sistemati­zării şi urbanizării sale. Acţiunile patriotice se bucură aici de tradi­ţie. Anul acesta s-a ajuns ca drumurile şi trotuarele să fie betonate în proporţie de 70 la sută. Pe linia urbanizării s-a lu­crat la construirea unor reţele de alimentare cu apă potabilă. 50 la sută din gospodăriile comunei au robinete de apă în case. De re­marcat acţiunea de construire a drumului de legătură cu satul Şoala, izolat în munţi, la­­ km. Intr-un timp record — patru luni — trecînd peste greutăţile repre­zentate de lipsa de piatră şi de mijloace de transport, cetăţenii comunei au reuşit să facă dintr-un drum nepracticabil pe timp ploios, un drum comunal pietruit, pe care în prezent circulă orice vehicul. Lucruri frumoase se pot spune şi despre activitatea locuitorilor din comuna Apaldul de Jos. Răspun­­zînd la solicitările inimosului pri­mar Albu Petre, prin munca pa­triotică prestată aici s-a realizat un volum de lucrări în valoare de 400 000 de lei , s-au montat 3 000 mp de dale de beton pentru trotuare şi s-au plantat la margi­nea drumurilor trandafiri şi 1 300 de pomi ornamentali. Tot prin muncă patriotică s-a construit şi un nou local de şcoală cu patru săli de clasă ce va fi dat în folo­sinţă în 1971. O activitate deosebită s-a dus în oraşul Agnita şi în cele două co­mune suburbane ale sale — Ruja şi Coveş — unde s-au totalizat mai mult de 100 000 de ore de muncă patriotică. Aici, autorităţile locale s-au preocupat în special de îmbu­nătăţirea arterelor de legătură ale oraşului şi ale comunelor cu cele­lalte drumuri judeţene. Atît în Ruja cit şi în Coveş s-a lucrat mult la regularizarea pîrîurilor, la construirea de podeţe, dotate cu tuburi. Totodată, s-au amenajat şi foarte multe zone verzi. Locuitorii din comune au participat alături de cei din oraş la amenajarea Ştrandului tineretului. S-au făcut aducţiuni de apă, în comuna Rod. De altfel, îmbunătăţirea asigurării cu apă a satelor a fost un obiectiv aflat în centrul atenţiei noastre. In afară de lucrările de canalizare s-au construit şi reparat mai mult de 356 de fîntîni. — Ce ne puteţi spune în legă­tură cu extinderea spaţiilor verzi? — Plantările de pomi ornamen­tali făcute în această primăvară ■ au reprezentat o acţiune largă în care s-au folosit atît materialul săditor din pepinierele judeţului cit şi din pădurile comunale. Aş mai dori să menţionez şi atenţia ,care s-a acordat înfrumuseţării traseelor turistice din judeţul nos­tru ca şi a unor staţiuni. Spre exemplu, Păltinişul, situat, după cum ştiţi, la înălţimea de 1 400 de metri, care se bucură de renumele unei staţiuni din cele mai bogate în ozon, şi care prin pitorescul aşezării sale, atrage turişti din toate părţile. In prezent, se lu­crează intens la modernizarea cen­trului staţiunii, la lărgirea drumu­rilor interioare pentru a le face practicabile autoturismelor, la a­­menajarea locurilor de parcare. în colaborare cu O.N.T.-ul se va construi aici un teleferic care alături de noul complex de cabane ce vor fi echipate cu tot confor­tul va răspunde, sperăm, cerinţe­lor celor ce îşi vor petrece orele de odihnă sau de tratament în decorul său montan de o nease­muită frumuseţe. Toate acestea s-au realizat prin munca entuziastă a cetăţenilor din satele, comunele şi oraşele judeţu­lui nostru. Sperăm ca în între­cerea pe ţară să ocupăm un loc fruntaş, pe măsura eforturilor de­puse. ffSper­ăm sa ocupăm un loc de Ai Arca­ni (Urmare din pag. I) zurate, omise într-un fel de expire dulce care face, de pildă, din Constantin, nu Constandin, ca-n Gorjul „de vale" şi nici Constadin c­an spre Bali, ci... Costăm, pro­nunţat cam aşa... Costă’tiin). La fel şi cîntecul (doină, ba­ladă, strigătură, cîntec de dra­goste, de muncă, de cătănie) , se­ au­de nesacadat, fără subli­nieri acute sau grave, ci ex­tins lin, fără accidente, ca o nesfîrşită derulare. Ca de pil­dă, derularea unui val de di­mie de pe osia morii de lemn De altfel, aici, cîntatul se numeşte luluit (în mod cu totul original, în înţelesurile arcănene cîntatul este sino­nim bocetului : cînd plânge la mort, văduva nu boceşte, nu jeleşte, ci se crută). Chiar auritul, atît de specific zonei, nu apare, la Arcani, ca-n Gor­jul „din deal", dinspre Clo­­şani, rece ca un firez tăind cristal, ci vătuit, păstos, moc­nind cu dururile de seamă ale consoanelor. A-u-u-ă sau Hă­­lăi-hă a devenit aici, A-la-u­­uă-m-bă-ăăă , un strigăt dra­matic asemănător registrelor teatrului grec din vechime. Și pentru că veni vorba de teatru , nu întâmplător, vor­bind despre Arcani, am stă­ruit asupra caracteristicilor de interes dialectologic şi artis­tic (şi am fi putut continua cu pilde din coregrafia sau arta instrumentală a­ locurilor, din literatura orală sau d­in cos­tumaţie — toate profund ori­ginale) , am făcut-o cu un gînd anume. Ştiind că la Tîr­­gu Jiu fiinţează un Ansamblu artistic profesionist de cîntece şi dansuri, constituit relativ recent, am vrut să-l ispitim, pentru repertoriul şi concep­ţia viitoarelor sale spectacole, cu o sugestie (una dintr-o in­finitate de sugestii similare care s-ar putea face unei ase­menea instituţii artistice din­tr-o asemenea zonă). Ni s-ar putea imputa că n-am făcut decit să vindem castraveţi la grădinar. Principial, reproşul se jus­tifică. In fapt însă... Cită vre­me vedem atîtea şi-atîtea for­maţii folclorice profesioniste — şi chiar amatoare — „ins­­pirîndu-se“, pentru progra­mele lor, din emisiunile radio­fonice, (în vreme ce în jurul lor joacă, asemenea unor flă­cări pe comori strălucirile folclorului autentic și inedit), un demers ca acela întreprins în aceste rînduri nu ni se pare inutil. Dimpotrivă l

Next