Satul Socialist, februarie 1971 (Anul 3, nr. 540-563)

1971-02-25 / nr. 560

PAGINA 2 » SATUL SOCIALIST UNELE DIN OBIECTIVELE IN­DUSTRIALE REALIZATE IN CIN­CINAL CARE VOR AJUTA IN MOD DEOSEBIT LA DEZVOL­TAREA AGRICULTURII COMBINATUL CHIMIC CRAIOVA • Fabrica de acid azotic cu o capacitate de 20 000 tone a­­nual ; • Fabrica de butanol cu o capacitate de 20 000 tone a­­nual ; • Fabrica de acetat de poli­­vilin cu o capacitate de 10 000 tone anual ; • Fabrica de acid acetic cu o capacitate de 20 000 tone a­­nual ; • Fabrica de acetilenă cu o capacitate de 33 700 tone a­­nual . UNITATEA DE ÎNGRĂȘĂMIN­TE CU AZOT NR. 1, PLATFOR­MA 9 • Fabrica de amoniac cu o capacitate de 308 000 tone a­­nual ; • Fabrica de azotat de amo­niu cu o capacitate de 300 000 tone anual ; e Fabrica de uree cu o ca­pacitate de 30000 tone anual. (Urmare din pag. 1) nereze aici, în 1907, una dintre cele mai înverșunate ridicări ale țărani­lor Doljul inscriindu-și un însem­nat număr de jertfe. Firesc — nici nu se putea altfel —, aici, ca în a­­tîtea alte „locuri ale durerii", lupta comuniştilor avea să rodească pu­­ternic, dînd mişcării destoinici combatanţi şi înscriind numele Craiovei pe cele mai dramatice şi eroice file din istoria partidului nostru, filele unde este gravat la­pidar capitolul despre Procesul luptătorilor ceferişti şi, mai tîrziu, după 23 August 1944, capitolul cu­noscut sub legendarul nume de Asaltul prefecturilor... Dolj 1971, întoarcerea în timp ne impune o panoramare de anvergură monumentală. „Aparatul de pro­iecţie­“ al gîndului stă într-o feri­cită cumpănă , de unde să înceapă şi cu ce să înceapă ? Poate de la „porţile" Băniei contemporane, porţi gigantice, dînd un desen de riguroasă geometrie aşezării alt­­cindva deschisă vraişte tuturor viaturilor şi oricărui joc al desti­nului. Să trecem, deci, pe sub ar­cadele marilor porţi ale contempo­raneităţii . La est , navele de beton şi cris­tal ale uzinelor „Electroputere" (aici se realizează întreaga produc­ţie de locomotive Diesel-electrice de 2 100 CP şi de locomotive elec­trice de 5 100 KW a ţării şi 96,4 la sută din producţia de transforma­toare). Alături, în firească prelun­gire, tînăra U.R.L.D.E., modernă „policlinică" a locomotivelor fără cărbuni și fum... La „poarta" de sud-vest, strălucind aidoma unor palate de basm (altfel de palate decit acelea ale „cerealiștilor“ de pe vremuri) se desenează cu geometrii fabuloase Combinatul chimic şi Termocentrala. Cîmpiile Doljului — şi nu numai ale Dolju­lui — primesc de aici, de lingă Jiu, pulberea argintie a plăsmuirii bel­şugului cu ajutorul arderilor chi­mice. Şi tot de aici, de lingă buza riului din balada haiducească, por­nesc spre matca sistemului ener­getic naţional şuvoaiele de forţă electrică, forţă a cărei dimensiune se cuprinde, sugestiv, într-o sin­gură realitate : azi, puterea elec­trică instalată a judeţului Dolj este de două ori mai mare decât a tutu­ror centralelor din România anu­lui 1938 ! Este, aici, o poartă de lu­mină şi belşug a Băniei contem­porane. Iar dialogul ei cu cealaltă poartă — cea de la nord-vest — ex­primă un adevăr fundamental al industrializării acestei zone : di­versificarea. Căci acolo, lingă Po­darii prezenţi, puternicul Combinat de zahăr şi ulei se înscrie ca încă o realitate pregnantă a Doljului contemporan, dăruit, în anii socia­lismului, şi cu cetăţi industriale menite să producă bunuri prezente pe masa şi în casa omului. Mărturie a acestui adevăr stau, alături de combinat, fabrica de confecţii, ma­rile şi modernele fabrici de pîine şi bere, numeroasele unităţi ale industriei locale... Ce flamură se mişcă, deci, in văzduhul simbolic al cetăţii dolje­ne de reşedinţă ? Desigur, flamuri­le multicolore ale fumului indus­trial, ridicat pe turnuri înalte la Termocentrală (de pildă, coşul de fum de aici reprezintă, ca înălţime, a doua construcţie industrială a ţării) şi la Combinatul chimic, ca şi la celelalte cetăţi, cum ar fi puter­nica uzină de maşini şi unelte agricole .. Căci Doljul rămîne, în contempo­raneitate, şi un mănos teritoriu al pîinii. Numai în ultimii cinci ani, aici au fost irigate 50 000 de hectare (sistemul Băileşti — Calafat), au fost date în funcţiune, lingă Craio­va, 80 de hectare de seră (o primă „tranşă“ din cele 150 de hectare care vor rodi aici în noul cincinal), iar aceste realizări nu sunt decit o parte infimă dintr-o realitate, care arată că satele Doljului de azi, un rînd cu ţara-ntreagă, urcă spre îm­pliniri demne de timpul nostru, îm­plinirii consemnate nu numai în producţii, ci şi în felul de a trăi al oamenilor. 11.000 de case noi (cifra aceasta are o rezonanţă profund tul­burătoare) au fost construite în sa­tele Doljului în ultimii cinci ani şi tot în acest răstimp 250 de noi săli de clasă au găzduit setea de învă­ţătură a copiilor de pe aceste locuri ; 42 de noi magazine săteşti şi-au oferit zecilor de mii de cum­părători rafturile încărcate ; în 120 de sate au rodit fructele de lumină ale becurilor electrice , încă 5 dis­pensare şi încă 10 cămine cultura­le s-au adăugat celor deja existente, sporind astfel, alături de lăcaşurile de sănătate, şi pe cele de frumuse­ţe a sufletului, pe ale căror scene cîntecul şi jocul acestor străvechi plaiuri româneşti au răsunat, în ul­timii cinci ani, cu o măiestrie şi vi­goare fără precedent... Pentru că Doljul, racordat tot mai puternic, în ultimii cinci ani, la vina străvechilor tradiţii spirituale ale Olteniei (aici a fiinţat una dintre primele mari tipografii ale ţării ; aici s-a constituit, cu aproape 125 de ani în urmă, un Teatru naţional ; aici au trăit şi creat Traian Deme­­trescu şi Elena Farago ; aici s-au format şi de-aici au pornit să cuce­rească faima zărilor ţării şi lumii : Macedonski, Brâncuşi, Titulescu, Mrazek, Gogu Constantinescu, Ţu­­culescu) pornit pe făgaşul revolu­ţiei noastre culturale, găzduieşte pe teritoriul său cea mai tînăra ceta­te universitară a ţării — a cărei fa­cultate de medicină este rodul aces­tor ultimi cinci ani —, se mîndreşte cu instituţii artistice de prestigiu (Teatrul Naţional, Teatrul de pă­puşi, Filarmonica), cu tipărirea unei valoroase reviste de cultură („Ha­muri"), cu o bogată salbă de şcoli de toate gradele, cărora li se alătu­ră minore case de cultură şi că­mine culturale, creşe şi grădiniţe, unităţi spitaliceşti Dolj 1971. Un itinerar pe harta patriei, desprins din 39 posibile. Un itinerar distinct în specificitatea frumuseţii lui şi totuşi asemănător pînă la identitate cu celelalte , ase­mănător prin înălţarea, în anii aces­tui cincinal — şi ai celui în care am intrat — către un chip material şi spiritual a cărui frumuseţe este demnă de chipul superb pe care-l desenează în contemporaneitate pa­tria noastră socialistă. D­OLJ PE MAGISTRALELE (1ЛЧ1ЛЛ1Л1ЛТ ‘“E“ru“”OLTAREA AGRICULTURII JUDE-. ITULUI S-AU INVESTIT, ÎN PERIOADA 1965—1970, | I 3,7 miliarde lei­­ ÎNGRĂȘĂMINTE CHIMICE INCORPORATE IN SOL 1965 1970 40 809 TONE 108183 tone AGRICULTURĂ S \I COMPLEXE ZOOTEHNICE j • La Maglavic, Galicea Mare, Cerat şi Gîn­­giova s-au construit complexe de îngrăşare a porcilor, fiecare cu o capacitate de 30 000 capete anual. • La Fitiaşi s-a construit un complex de creştere a berbecuţilor cu o capacitate de 30 000 capete anual. Au mai fost construite de asemenea : • 8 complexe de îngrăşare a taurinelor. • 2 complexe de creştere a păsărilor. Au intrat in funcţiune 21 de hale în care se cresc puicuţe pentru ouă. In 1971 se pre­vede o producţie de 16,5 milioane ouă.­­ Combinatul pentru îngroşarea porcilor de la Băileşti, judeţul Dolj, adevărată „fabrică­­ de carne" livrează pieţei cantităţi tot mai mari din acest produs OBIECTIVE HIDRO AMELIORAT­IVE • Terasa Calafat-Băileşti, unde au fost date in folosinţă primele 48 500 hectare iri­gate. • Sistemul Sadova — Corabia care va ajuta la irigarea a 79 500 hectare de ni­sipuri. • Au fost irigate, prin cooperare, 1800 hectare in zona Ciuperceni — Calafat si 4 400 hectare în zona Gîngiova — Comoşteni • Digul Bistreţ — Nedeea — Zăval in lun­gime de 39 km ce apără de inundaţii o su­prafaţă de 24 000 hectare. • între 1966—1970 s-au con­struit la sate 11 000 de case.­­ Au fost date în folosinţă 5 dispensare. Pe la 3385 de pa­turi existente în reţeaua sanita­ră în anul 1967, s-a ajuns la 6222 în 1970. • în perioada 1965—1970, au fost construite 10 cămine culturale, 386 săli de clasă, 38 de laboratoare la şcolile gene­­rale, 5 licee. • A crescut numărul abona­ților la televiziune de la 13 316 în 1965 la 48 469 în 1970. Ingineri agronomi în cooperativele agricole ASCENSIUNI PE TREPTELE BUNĂSTĂRII DESFACEREA MĂRFURILOR CU AMĂNUNTUL ÎN 1970 (în procente faţa de 1965) Carne Brînzeturi Peşte proaspăt Maşini de spălat rufe Aragaze Televizoare 168.4 423.6 156.5 171.4 222 163 1 SATE ELECTRI­FICATE I Nr. 560 Joi 25 februarie In focul asprelor înfruntări de clasă (Urmare din pag. I) însuşi corpul organizat al proleta­riatului". încă din primii ani ai activităţii sale, pe măsura creşterii conştiin­ţei şi combativităţii clasei munci­toare, a luptelor de clasă, ideea Frontului Unic şi-a făcut loc tot mai mult în rîndul maselor şi al organizaţiilor muncitoreşti. Crearea şi îndrumarea de către P.C.R. a numeroase organizaţii de masă, ligi, comitete în care activau di­ferite categorii sociale, participarea acestora la acţiunile conduse de co­munişti, luptele greviste comune din anii 1925—1926, tendinţa spre unitate manifestată în cadrul lu­crărilor Congresului sindicatelor unitare de la Timişoara din 1929 la care au participat delegaţii mun­citorilor organizaţi şi neorganizaţi, au fost tot atîţia paşi spre reali­zarea unităţii politice a prole­tariatului. Un loc important în lupta pentru făurirea unităţii de acţiune a cla­sei muncitoare l-au ocupat marile bătălii de clasă din ianuarie-febru­­arie 1933, organizate şi conduse de partidul comunist. Unitatea de ac­ţiune înfăptuită de sus, pe baza frontului unic, a creat condiţii fa­vorabile mobilizării maselor largi de oameni ai muncii — comunişti, socialişti, social-democraţi, membri ai altor organizaţii şi partide poli­tice sau muncitori fără de partid — dînd luptelor o amploare fără precedent şi demonstrînd că forţa proletariatului constă în unitatea sa, care constituie o condiţie esen­ţială pentru asigurarea rolului con­ducător al clasei muncitoare în lupta întregului popor pentru re­vendicări economice şi politice. In anii următori, Partidul Co­munist Român, renunţînd la unele lozinci neconforme cu realităţile româneşti, precum şi la unele prac­tici sectare, a acţionat cu şi mai multă hotărîre pe linia coalizării tuturor forţelor democratice, pe baza unităţii proletare, intr-un front comun de luptă împotriva fascismului, pentru apărarea liber­tăţii şi independenţei naţionale. La rîndul lor, Partidul Socialist, Partidul Socialist Unitar şi Parti­dul Social-Democrat au făcut pro­puneri pentru un front unic, care deşi cuprindea unele prevederi deosebite faţă de cele ale P.C.R., permiteau totuşi, realizarea unor înţelegeri. Toate acestea, ca şi creş­terea spiritului de unitate în rîn­dul membrilor de rînd şi al ele­mentelor de stingă din conducerea partidelor respective, au dus la în­chegarea, în toamna anului 1934, a unui front comun de luptă între P.C.R., P.S.U., Iriga Muncii şi Co­mitetul Naţional Antifascist, pe baza unui program minimal de revendicări. Pe aceeaşi linie se în­scrie acordul încheiat, la Bucu­reşti, în noiembrie 1935, între Blo­­cul Democratic şi Partidul Socia­list, precum şi Frontul Comun rea­lizat la adunarea de la Ţebea, în decembrie 1935, pe baza propune­rilor P.C.R. între P.S. (Popovici), Blocul Democratic, Frontul Pluga­rilor, Madosz, la care au aderat şi organizaţii locale ale P.S.D. şi P.N.Ţ. In scopul dezvoltării acţiunilor de unitate, P.C.R. a căutat noi for­me şi metode de conlucrare cu sin­dicatele din cadrul Confederaţiei Generale a Muncii. In anii 1935— 1936, pe baza indicaţiilor plenare­lor C.C. al P.C.R. şi a unor înţe­legeri cu C.G.M. la care s-a raliat şi P.S.U., membrii sindicatelor uni­tare şi independente au trecut, treptat, în cadrul sindicatelor afi­liate, la Confederaţia Generală a Muncii, realizînd, practic, unitatea sindicală. In situaţia în care se manifesta tot mai puternic năzuinţa clasei muncitoare spre unitate şi se con­tura clar rolul P.C.R. ca factor po­litic care polariza în jurul său cele mai hotărîte forţe patriotice anti­fasciste, se produc modificări şi în conducerea P.S.D. Pornind de la punctele de vedere comune, de la problemele ce apropiau P.C.R. şi P.S.D., îndeosebi de la problemele vitale pentru poporul român — salvarea fiinţei naţionale a Româ­niei şi eliberarea ei de sub jugul fascist — legăturile dintre repre­zentanţii partidului comunist şi cei ai partidului social-democrat s-au intensificat. Toate acestea au făcut posibil ca, în prima jumătate a lunii aprilie 1944, să se realizeze acordul de colaborare între condu­cerea P.C.R. şi P.S.D. şi să se în­făptuiască Frontul Unic Muncito­­reoc, care a constituit coloana ver­tebrală a coalizării tuturor forţe­lor patriotice şi democratice pen­tru doborîrea dictaturii fasciste, întoarcerea armelor împotriva Ger­maniei hitleriste şi instaurarea unui guvern democratic. Rezultatele obţinute in cursul anului 1945 în organizarea şi con­solidarea organelor de front unic activitatea desfăşurată de clasa muncitoare unită în F.U.M. şi la mişcarea sindicală pentru întărirea şi dezvoltarea noii puteri de stat ca şi realizările obţinute de guver­nul democrat în înfăptuirea pro­gramului său, au creat condiţii fa­vorabile dezvoltării continue a uni­tăţii de acţiune. Se evidenţia, din ce în ce mai pregnant, ca o ce­rinţă obiectivă, în vederea înfăp­tuirii marilor sarcini ce stăteau în faţa ţării, necesitatea ridicării uni­tăţii clasei muncitoare pe o treapta superioară, trecerea de la unitatea de acţiune la crearea partidului unic. In această direcţie, o mare însemnătate a avut-o orientarea dată de Conferinţa Naţională a P.C.R., din octombrie 1945, care a pus problema luptei pentru întă­rirea F.U.M. şi înfăptuirea unităţii politice a clasei muncitoare In ca­drul unui singur partid. Procesul de dezvoltare a revo­luţiei populare crea în rîndul celor două partide muncitoreşti răspun­deri sporite şi determina evoluţia în atitudinea lor în privinţa co­laborării pînă la unitatea deplină Activitatea comună în cadrul F.U.M., tratativele dintre conduce­rile P.C.R. şi P.S.D. au fost încu­nunate de succes la sfîrşitul anulu 1947, prin adoptarea platformei de realizare a partidului unic. In anii 1944—1947, unitatea de acţiune a constituit temelia lupte comune a tuturor forţelor populare pentru combaterea speculei şi a sa­botajului, pentru refacerea econo­mică a ţării, pentru apărarea ş consolidarea independenţei naţio­nale a României. Realizarea depli­nă a unităţii politice, ideologice , organizatorice a clasei muncitoare pe baza principiilor marxism-leni­­nismului, constituia o premisă fun­damentală pentru a înfăptui trans­formarea socialistă a ţării. Aces eveniment a avut loc în februarie 1948, cînd Congresul a consfinţi realizarea unităţii depline a clase muncitoare. Rezultat firesc al unui îndelun­gat şi rodnic proces de clarificare ideologică şi de apropiere tovără­şească, realizate în focul luptelor duse de clasa muncitoare pentru cucerirea şi consolidarea puteri sale politice, ca şi împotriva ele­mentelor şi a ideologiei reformiste unificarea a­ însemnat triumful de­plin al marxism-leninismului şi mişcarea muncitorească din Româ­nia. „Unificarea — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu — a asigurat cla­sei muncitoare condiţiile organiza­torice şi politice pentru a-şi putea îndeplini inalta misiune de clasă conducătoare a societăţii în opera de construire a socialismului". Procesul de unificare a clasei muncitoare din România şi Congre­sul care a consfinţit crearea par­tidului unic au reprezentat în ace­laşi timp, o contribuţie însemnată adusă de mişcarea muncitorească din ţara noastră la îmbogăţirea ex­perienţei de luptă pentru unitatea mişcării muncitoreşti internaţio­nale. România a devenit astfel una din primele ţări din lume în care unitatea organizatorică şi politică a fost transformată în realitate Făurirea partidului unic al clasei muncitoare a constituit un act de profundă însemnătate politică. Im­portanţa acestui eveniment ne apare şi mai pregnantă în ajunul sărbă­toririi gloriosului Semicentenar al Partidului Comunist la care Ro­mânia prezintă tabloul înnoitor al unei ţări în plin avînt, care oferă la fiecare pas roadele unor minu­nate izbînzi, în care pretutindeni se simte pulsul viu al activităţii creatoare a poporului. Toate realizările obţinute de po­porul nostru în anii construcţiei socialismului sunt indisolubil le­gate în conştiinţa maselor de poli­tica înţeleaptă, marxist-leninist­ă a partidului nostru, de activitatea sa pentru înflorirea şi prosperitatea României. Rezultat firesc al unei îndelungate evoluţii istorice, în care comuniştii au dovedit că nu cunosc alte interese decât interesele supre­me ale clasei muncitoare, ale ţără­nimii, ale intelectualităţii, condu­cerea de către partid reprezintă ea însăşi o cerinţă majoră a ridicării României contemporane pe treptele progresului şi civilizaţiei socialiste. Joi 25 februarie SOARELE răsare la ora 7. Apune la ora 17 şi 58 de nr][n,î­ le. De la începutul anului au trecut 56 de zile. Pînă la sfirşi­­tul anului au rămas 309 zile. STAREA VREMII: Timpul probabil pentru 25 februarie , vreme umedă cu precipitaţii mai ales sub for­mă de ninsoare în Cîmpia Dunării, Dobrogea şi­­ sudul Moldovei. Vîntul va prezenta intensificări din sectorul sud-estic. In restul ţării timpul va fi variabil, cu precipitaţii izolate şi vînt slab. Tempera­tura în scădere , minimele vor oscila între minus 6 grade şi plus un grad, iar maximele între minus 3 grade şi plus 5 grade. Timpul probabil pentru 26, 27 şi 28 februarie , vremea se va menţine închisă în sud şi est unde precipitaţiile vor fi frecvente. In restul ţării s-au împlinit de curînd 166 de ani de la naşterea lingvis­tului şi filologului Timotei Cipa­­riu. Om de o vastă cultură­­cu­noştea 12 limbi orientale şi mo­derne) el şi-a adus o contribu­ţie de seamă la dezvoltarea gramaticii istorice a limbii timpul va fi variabil, iar pre­cipitaţiile vor cădea izolat. Vîntul va prezenta intensifi­cări temporare în sudul Mol­dovei, Dobrogea şi Cîmpia Dunării. Minimele vor oscila între minus 7 grade şi plus 3 grade, iar maximele între minus 2 grade şi plus 6 grade. noastre prin lucrări ca : „Ele­mente de limbă română după dialecte şi monumente vechi", „Principiu de limbă şi scriptu­ră", care, în ciuda unor exage­rări latiniste, sînt utile şi cerce­tătorului de astăzi. Timotei Ci­­pariu a fost primul filolog ro­mân care a editat (sub titlul „Crestomafie sau Analecte li­terare) o culegere de texte vechi. Din însărcinarea Acade­miei Române, Timotei Cipariu a elaborat şi o gramatica a limbii române în două volume. Pe tărîm politic, Cipariu s-a dovedit un militant activ pen­ CUNOŞTINŢE FOLOSITOARE . Dacă suferiţi de o boală care va interzice să consumaţi ali­mente bogate în sare, feriţi-vă de : carne sărată, conserve de carne şi peşte, mezeluri, măsli­ne, varză acră, castraveţi mu­raţi, în schimb puteţi consuma­t cu drepturile sociale şi natio­nale ale ardelenilor, participînd la revolutia de la 1848 din Transilvania. Conştient că pro­păşirea unui popor se reali­zează prin ridicarea nivelului său cultural Cipariu a fost unul dintre întemeietorii societăţii „Astra", vegetale crude, fructe, făinoase, orez griş sau compoturi. Pen­tru a da totuşi gust mîncărurilor fără sare, puteţi folosi în canti­tăţi moderate ardeiul, lămîia, hreanul, foile de dafin etc. MICA ENCICLOPEDIE BAST Bastilia Numele fortăreței este adeseori asociat ideii de tiranie monarhică. Aici, regii Franţei îşi aruncau adversarii şi zidurile groase făceau să nu se mai audă nimic despre cei in­traţi în sumbrul lăcaş. Construi­tă între 1370 şi 1382 ca o for­tăreaţă militară, Bastilia a de­venit apoi închisoare de stat, slujind veacuri la rînd forţelor monarhiste feudale în încerca­rea lor de a zăgăzui mişcarea revoluţionară. Dar, la 14 iulie LIA 1789 — data izbucnirii revolu­ţiei ce a dus la înlâturarea feudalismului în Franța şi la instaurarea republicii — popu­laţia pariziană răsculată a luat cu asalt zidurile fortăreţei ; dupâ­ patru ore de asediu, re­voluţionarii pătrund în interiorul Bastiliei, ajung sus, pe crene­luri şi încep aărîmarea acestui simbol al tiraniei. Din pietrele râmase după distrugerea Basti­liei a fost construit peste Sena podul Concorde MEDALIONE TIMOTEI CIPARIU POVESTEA VORBEI Prietenul se cunoaște la cele mai mari nevoi, ca voinicul la război (proverb românesc).

Next